Tag: refuz

  • Ambasadorul Franţei: Controalele financiare trebuie să fie ţintite, nu generalizate, pentru a nu bloca sistemul

     Controalele Curţii de Conturi sunt parte a luptei împotriva corupţiei, dar ar trebui să vizeze marile proiecte de infrastructură şi lucrările publice, aşa cum se întâmplă în Franţa, crede ambasadorul Philippe Gustin.

    În Franţa, controlul făcut Curtea de Conturi “nu vizează, în general, decât 4-5% din acţiuni”. “Nu mai mult. Dar ţintite bine: lucrările publice, marile proiecte de infrastructură şi se ajunge prin acest control la schimbarea obiceiurilor. Şi acest mecanism de control, care există şi în România, trebuie dezvoltat de o manieră mult mai ţintită. În discuţii, inclusiv cu miniştri însărcinaţi cu această chestiune, am spus că ideea nu este de a controla totul, pentru că nu e posibil, ci de a controla lucruri sensibile, într-un mod aleatoriu, să fie o surpriză. Acesta e controlul. O zi verificăm asta, mâine controlăm asta, poimâine asta şi într-un mod puţin difuz.

    Dacă vreţi să controlaţi totul, veţi bloca totul. Veţi bloca sistemul. Şi ceea ce se întâmplă, din nefericire, uneori în România este că totul se opreşte. În proiecte, mai ales de infrastructură, se opreşte, se blochează totul şi asta nu e bine. Merg mai bine controalele aleatorii, bine ţintite, decât controale generalizate care, în cele din urmă, riscă să blocheze sistemul”, a declarat diplomatul francez, fost prefect.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Australia nu va mai avea producători auto din 2017, după ce Toyota va închide ultima fabrică

     Toyota produce autovehicule în Australia începând din 1963. Compania japoneză şi-a motivat decizia acuzând costurile ridicate, aprecierea dolarului australian şi posibilităţile slabe de a realiza economii semnificative, transmite Bloomberg.

    “Am făcut tot ce ne-a stat în putinţă pentru a transforma afacerea, dar realitatea este că sunt prea mulţi factori pe care nu îi putem controla şi care fac ca producţia auto să nu fie viabilă în Australia. Operaţiunile noastre de producţie au continuat să înregistreze pierderi, în pofida eforturilor noastre”, a declarat într-un comunicat preşedintele Toyota Australia, Max Yasuda.

    Plecarea Toyota marchează sfârşitul industriei auto australiene, cu 113 ani de tradiţie, pe fondul scăderii vânzărilor, anvergurii reduse a fabricilor din ţară, care limitează posibilităţile de reducere a costurilor, şi aprecierii dolarului australian, care a urcat cu 50% în perioada 2009-2012, determinând reducerea puternică a preţurilor maşinilor de import.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis: Reafirm determinarea pentru a fi vicepremier, voi face paşii ceruţi de lege

    “Vreau să clarific că acest lucru e treaba mea şi nu am nepărat nevoie de sfaturi decât dacă le cer eu. Pe de altă parte, e clar că noi, PNL, nu vom merge niciunde să cerem o lege pentru un om şi nici eu nu am de gând să intru într-o situaţie discutabilă. Reafirm determinarea mea de a deveni vicepremier şi ministru de Interne şi voi face toţi paşii ceruţi de lege pentru a fi şi în legalitate şi a clarifica orice discuţie care s-ar pune înainte de a deveni vicepremier şi ministru”, a spus primarul oraşului Sibiu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis: Mâine toată lumea din USL vine cu propuneri de modificare a structurii Guvernului

     Iohannis a precizat, într-o conferinţă de presă, că, având în vedere că PNL a propus ca el să preia funcţia de vicepremier şi ministru de Interne, acest lucru presupune modificarea structurii Guvernului, ceea ce nu se poate face decât în Parlament.

    “Lucrurile par simple la prima vedere. În realitate, e o birocraţie destul de complicată”, a spus Iohannis.

    El a menţionat că în întâlnirea USL de luni s-a discutat despre faptul că, din acest motiv, este un “moment potrivit pentru a discuta modificări pe care şi alte partide le doresc”.

    “(În întâlnirea de astăzi – n.r.) nu am ajuns la o concluzie, pentru că nu ne-am propus asta. O altă întâlnire va avea loc mâine, la care vine toată lumea pregătită cu propunerile pe care vrea să le facă”, a precizat Iohannis.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un student francez a câştigat mii de euro în doar câteva săptămâni

    Această sumă s-a dovedit suficientă pentru un website şi ambalarea câtorva zeci de cutii cu aer de Montcuq, iar comenzile nu au întârziat să apară, notează Businessinsider.com. Tânărul a fost a ajutat şi de faptul că o mare parte din presa franceză a scris despre ideea lui, astfel că Deblay a primit peste o mie de comenzi în doar trei săptămâni.

    Profitul de peste 60% l-a ajutat să câştige câteva mii de euro, dar Antoine Deblay nu vrea să vândă produsul în exces. Pe site, el a afişat următorul mesaj: “S-a atins cantitatea maximă de aer ce poate fi testat”.

    Întrebat care crede că a fost cheia succesului său, francezul a explicat că nu atât produsul, ci mai ales planul de marketing au ajutat la vânzarea “Air de Montcuq”.

  • REPORTAJ: Un profesor arădean transformă cu pensula ziduri gri în biblioteci, piscine şi acvarii colorate – GALERIE FOTO

     De 16 ani, de când a terminat Facultatea de Arte şi Design la Timişoara, Sabin Chintoan le predă desen elevilor de şcoală generală şi liceu, iar în paralel cu meseria de dascăl este un artist care poate fi găsit adesea pe schele în biserici, unde pictează pereţi cu motive religioase, sau pe străzile Aradului, unde transformă ziduri murdare în veritabile lucrări de artă expuse în aer liber.

    Arădeanul a prins drag de creion şi pensule în jurul vârstei de zece ani, dar spune că nu profesorii i-au insuflat această pasiune.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deutsche Telekom preia integral T-Mobile Cehia, pentru 828 milioane euro

     Acţionarii minoritari ai T-Mobile Czech sunt asociaţi în grupul Falcon, Mid Europa controlând 75% din părţile sociale ale vehiculului, transmite Bloomberg.

    Mid Europa a precizat, într-un comunicat, că tranzacţia ar trebui să fie finalizată până la finele lunii februarie.

    Deutsche Telekom continuă astfel strategia de extindere în Europa de Est. Grupul a convenit în luna noiembrie preluarea operatorului polonez de servicii de telefonie fixă destinate companiilor GTS Central Europe.

    Potrivit unor surse, compania germană a făcut recent o ofertă guvernului grec pentru preluarea unei participaţii de 10% la OTE, tranzacţie prin care ar acumula jumătate din acţiunile companiei elene şi ar scoate statul din acţionariat. OTE este prezentă în România prin Romtelecom, Cosmote şi Germanos.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Primarii PDL din Cluj mi s-au plâns că au fost minţiţi privind majorarea salariilor lor

     Întrebat de jurnalişti, luni dimineaţă, la ieşirea din hotelul din Cluj-Napoca la care a fost cazat, ce a discutat cu primarii PDL din judeţul Cluj, Traian Băsescu a spus că aceştia i s-au plâns că au fost minţiţi în legătură cu majorarea salariilor lor, că sunt discriminaţi la repartizarea banilor şi că nu mai primesc fonduri pentru şcoli.

    “A fost o întâlnire plăcută, oamenii mi-au spus în primul rând că s-a minţit cu mărirea salariilor primarilor, s-au plâns că nu li se mai dau banii la şcoli ca să acopere costurile pentru toţi elevii şi cu greu fac faţă cheltuielilor şcolilor, s-au plâns că sunt discriminaţi la repartizarea banilor. Asta e”, a spus şeful statului.

    Traian Băsescu a plecat luni dimineaţă spre Bucureşti, cu un avion de linie de pe Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” din Cluj, unde a fost condus de primarul Emil Boc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu, despre acordul cu FMI: Să primesc “proiectul de acord” de la Guvern şi discutăm

     Întrebat, luni dimineaţă, la Cluj-Napoca, de presă, la ieşirea de la hotelul unde a fost cazat, cum rămâne cu acordul cu FMI, Traian Băsescu a spus că aşteaptă să primească proiectul.

    “Să primesc proiectul de acord de la Guvern şi discutăm”, a spus Băsescu.

    Traian Băsescu a plecat luni dimineaţă spre Bucureşti, cu un avion de linie de pe Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” din Cluj, unde a fost condus de primarul Emil Boc.

    Preşedintele Traian Băsescu spunea sâmbătă seară, la Cluj-Napoca, întrebat dacă va semna scrisoarea de intenţie cu FMI: “Ponta visează frumos, asta i-a spus Medvedev la Soci”.

    Traian Băsescu afirmase, la întâlnirea cu delegaţia FMI, că nu va susţine introducerea accizei pe combustibil, precizând că nu va bloca decizia Guvern-FMI, de data aceasta, dar să nu i se ceară să semneze aceste negocieri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dan C. Mihăilescu, la BM Storytellers: “Nu am intrat niciodată pe Google, citesc cărţi tipărite, scriu cu pixul, nu ştiu să răspund la SMS, sunt tot ce poate fi mai conservator”

    Iată discursul lui Dan C. Mihăilescu la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    În 2004, când apărea Business Magazin, scriam deja de vreo câţiva ani la Ziarul de Duminică. Eu m-am născut în anul când a murit Stalin şi am fost un om educat în dictatură. Era foarte simplu: toţi stăteam ca o găină, sub capac, partidul decidea pentru noi, făceam facultate, ne repartizau în anul patru prin repartiţie guvernamentală, toată lumea profesor la ţară, unde toţi ai mei s-au alcoolizat, s-au însurat cu felceriţe, cu fata primarului, cu fata poliţistului, cei mai mulţi s-au ratat iremediabil. Venind în libertate, din anul 2000 şi până destul de curând, până acum trei-patru ani, am avut şi eu, ca mulţi din generaţia mea, prejudecata că omul de afaceri, sau cum îi spuneam noi peiorativ afaceristul, cu tonul cu care altădată spuneam chiaburul, a fost diabolizat. Din mai multe motive.

    Unul a fost că nouă ne-a fost distrus conceptul de plăcere: în comunism am fost educaţi pentru misia socială, aşa că am pierdut toţi noţiunile de frumos, de savoir-vivre, nu am fost învăţaţi să trăim, am fost educaţi să supravieţuim. Aşa că am trăit la foc mic, tavane în cap, spaţiu infim, ca niciodată să nu poţi să calci larg: în ‘90, când am fost cu Alecu Paleologu la Palatul Regal, noi toţi am luat-o organizat pe lângă zid, numai Alecu a trecut princiar prin mijloc. Să reuşeşti să-ţi locuieşti persoana imperial, să înveţi să calci prin năuntrul tău ca printr-un castel şi să îţi poziţionezi pentru ceilalţi un chip plăcut, de sărbătoare, asta era prohibit; plăcerea era numai la vârf, în nomenclatura de partid, numai ei aveau cremwurştii, whiskyul, coca cola, pepsi cola. La noi era Cico, Eugenia şi aşa mai departe. Am luptat aşadar după 1990 să dediabolizăm ideea de plăcere.

    Un al doilea motiv a fost că noi nu am avut educaţie estetică, nu am ştiut ce este un ambalaj, la noi nu trebuia să scrie nimic pe cutia de chibrituri în afară de chibrituri, când se găseau, scria vată termogenă, când se găsea. Ideea de frumos a fost prohibită. Noi am fost educaţi să fie util: un pantalon, un pantof, un costum de bun, un sacou de bun. Evident că în acest context omul de afaceri, bogatul, bogătanul, era în faţa noastră diavolul, cel care ne fură, vampirul. Până prin anii 2000, am avut impresia, am trăit cu această prejudecată că numai alianţa de securime, de nomenclatură de partid, poate să facă afaceri în România. Eu sunt un om de dreapta, un liberal conservator, sunt un duşman radiant al egalitarismului, care mi se pare tot ce poate fi mai odios, sunt pentru concurenţă, meritocraţie fără fisură, sunt pentru autoritate, ierarhie şi respect toate valorile tradiţionale – familia, şcoala, armata. Or, lumea de afaceri mi s-a părut mereu o profitoare. Mi s-a părut mereu că cei care fac speculaţii la bursă, speculanţii, sunt cei care ne lasă să murim de foame.

    După ‘90, doi ziarişti britanici mă tot întrebau ce este Securitatea. Le-am zis că sunt cei care au spus mereu că sunt coloana  vertebtrală a naţiei, dar că de fapt sunt cei care ne-au dezbinat. Britanicii spuneau însă că aceşti foşti tipi din Securitate erau peste tot, că numai ei aveau iniţiativă. „Oamenii ca dumneavoastră„, mi-au spus, „aţi fost castraţi de mici să nu mişcaţi nimic, aţi învăţat că banul e ochiul dracului.” Aşa că, pe lângă iniţiativă, foştii favoriţi mai aveau banii; imediat cum a apărut perestroika în ‘88, băieţii au înţeles că urmează ceva şi au pus bani deoparte; aşa că în ‘90 au apărut fiecare, care cu 5.000 de dolari, care cu o motoretă ascunsă în parc, care cu nişte blugi. În al treilea rând, numai ei aveau reţelele.

    Aşa că tot ceea ce noi dispreţuiserăm a ajuns cupola noastră. Şi am rămas din nou pe dinafară, deplângând, dispreţuind, ironizând, dar de fapt dorindu-ne să fim acolo. Ei bine, de vreo şase-şapte ani simt că toată prejudecata mea cu securimea şi nomenclatura de partid a pălit, a îmbătrânit. După cum ştim, primul milion nu se caută la dinţi: întotdeauna a fost un indian împuşcat, o pepită de aur furată. Trebuie să fim cinici, cum spunea Silviu Brucan în anii ‘90: pentru prima dată în istorie proprietatea colectivă trebuia repartizată undeva, trebuia furată undeva; ăia de dinainte doar au naţionalizat şi acum trebuia să o ia cineva şi am luat-o noi; dacă nu o luam noi, o luau ei. Ei bine, de cinismul ăsta am luptat să mă vindec, cunosc tot mai mulţi oameni de afaceri (nu mai spun afacerişti ca altădată şi nici businessmen nu am ajuns să spun) şi am ajuns să văd un nou look, un nou suflu. Nu vreau să vă întreb, în încheiere, câţi mai aveţi bibliotecă în casă. Dintre verii mei, niciunul nu mai are, au toţi tablete şi mi-au dat peste nas când mi-au zis că au pe un stick toate volumele din Enciclopedia Britannica. Atunci am spus că e timpul să mă retrag. Vă doresc succes pe mai departe şi să înţelegeţi că şi bufonii, cum suntem noi, scriitorii, au avut mereu un loc la masa regilor.