Tag: banca

  • Carabulea şi Tănase, Banca Carpatica: Nu suntem de acord cu fuziunea, aşa cum a anunţat Directoratul

     Cei doi acţionari au cerut în 14 februarie convocarea adunărilor generale (ordinară şi extraordinară) a acţionarilor, stabilite de management pentru data de 10 aprilie, şi solicită atât reducerea numărului de membri ai Consiliului de Supraveghere de la cinci la trei persoane, cât a numărului de membri ai Directoratului, tot de la cinci la trei.

    Carabulea şi Tănase au mai solicitat şi prezentarea unui raport privind modul în care Directoratul a supravegheat realizarea bugetului pe anul 2013. Aceştia mai doresc acordarea unui vot de încredere membrilor Consiliului de Supraveghere şi stabilirea celor trei membri ai acestuia care vor continua activitatea în această structură.

    Directoratul a adăugat pe ordinea de zi a şedinţei AGA din 10 aprilie propunerea de împuternicire a acestuia de a analiza şi identifica “eventuale oportunităţi de dezvoltare a băncii prin realizarea unei fuziuni şi, în cazul în care există o astfel de oportunitate, pentru a întocmi proiectul de fuziune” care va fi supus spre aprobarea AGEA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Anca Bidian, CEO Kiwi Finance, în 2009: Nicio bancă nu va finanţa colacul de salvare în mijlocul furtunii pentru cineva care nu ştie să înoate

    ANCA BIDIAN, pe atunci vicepreşedinte al Kiwi Finance, liderul pieţei de brokeraj bancar, constata că în primul trimestru din 2009 cea mai mare parte a cererilor de finanţare venea din nevoia de salvare a firmelor, dar fără o strategie şi o calibrare a modelului de business în acord cu condiţiile pieţei.

    Citiţi aici articolul Bancile se lupta sa atraga IMM-urile, apărut în urmă cu cinci ani în Business Magazin.

  • Băncile din Grecia au nevoie de capital suplimentar de 6,4 miliarde de euro

     National Bank of Greece, cea mai mare bancă grecească, are nevoie de 2,18 miliarde euro, potrivit raportului Băncii Greciei.

    Piraeus Bank, al doilea mare creditor din ţară, trebuie să atragă capital de 425 milioane euro.

    Eurobank Ergasias, a treia bancă elenă, necesită o recapitalizare de 2,95 miliarde euro, iar Alpha Bank are nevoie de 262 milioane euro.

    În total, cele mai mari patru bănci din Grecia ar trebui să atragă capital suplimentar de 5,82 miliarde euro.

    Cele patru instituţii de credit sunt prezente şi pe piaţa românească. Eurobank Ergasias controlează Bancpost, în timp ce National Bank of Greece deţine Banca Românească. Piraeus şi Alpha sunt prezente prin subsidiare care preiau numele grupurilor din care fac parte.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rusia a numit un administrator provizoriu la filiala rusă a Privatbank, cea mai mare bancă ucraineană

     Un administrator provizoriu a fost numit joi la Moskomprivatbank, pentru efectuarea unui control al activităţilor şi activelor băncii, se arată într-un comunicat al băncii centrale care precizează că activitatea instituţiei financiare va continua să aibă loc sub licenţa proprie.

    Un purtător de cuvânt al Privatbank a spus că decizia băncii centrale ruse nu are motive economice.

    “Nu există motive economice pentru numirea unui administrator provizoriu la Moskomprivatbank”, a declarat Oleg Serga, citat de Interfax Ucraina.

    Moskomprivatbank este filiala rusă a Privatbank, la care principalul acţionar este influentul oligarh Igor Kolomoiski, numit la începutul acestei luni guvernator al regiunii Dniepropetrovsk, de către noile autorităţi ucrainene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Leszek Balcerowicz vine în România la Conferinţa de Risc de Ţară, organizată de Coface şi Mediafax

    Pentru 2014, specialiştii Coface estimează o tendinţă pozitivă a riscului în economiile avansate, dar şi tensiuni persistente în ţările mari emergente. După o reajustare post-criză între ţările avansate şi cele emergente, în 2014 riscurile de ţară la nivel mondial sunt setate să se schimbe, în conformitate cu un model mai clasic. În ţările avansate, riscurile sunt de stabilizare, încurajate de o creştere destul de dinamică în SUA (estimată la 2,4% în 2014), începutul unei redresări în zona Euro (+0,9%) şi a creşterii confirmate din Japonia (+1,4%). În ceea ce priveşte ţările în curs de dezvoltare, rata de creştere va spori uşor (+4,7%), dar acestea vor rămâne sub media perioadei 2000 – 2011.

    O sinteză a implicaţiilor mediului economic global asupra celui din Europa şi România va fi dezbătută în cadrul Conferinţei de Risc de Ţară, un eveniment Coface de tradiţie şi de referinţă pentru mediul de afaceri din România, care va avea loc pe data de 9 Aprilie 2014, la Hotelul Hilton din Bucureşti, salon Le Diplomate.

    La ediţia din acest an sunt aşteptaţi 300 de participanţi, reprezentanţi de prim rang atât ai mediului de afaceri intern, cât şi internaţional, experţi în riscul de ţară, specialişti din domeniul academic, bancar, precum şi investitori români şi străini.

    Dintre lectorii deja confirmaţi anunţăm reprezentanţi de seamă ai mediului de afaceri internaţional şi autohton, precum: Prof. Dr. Leszek Balcerowicz – Ex Prim-Ministru Adjunct al Poloniei, Ministru al Finanţelor şi Preşedintele Băncii Naţionale din Polonia; Prof. Dr. Yves ZLOTOWSKI – Economist Şef, Coface; Prof. Dr. Ionuţ DUMITRU – Economist Şef, Raiffeisen Bank şi Vicepreşedinte AAFBR.

    Conferinţa va fi structurată în trei sesiuni pe parcursul zilei.

    Prima dintre acestea va dezbate evenimentele economice ale anului 2013 şi valorificarea potenţialului economic al României, având în calitate de invitaţi, academicieni, experţi în macroeconomie şi risc de tară, ce vor realiza o sinteză a modului în care evenimentele au influenţat economia europeană şi cea autohtonă. Această dezbatere va fi urmată de două mese rotunde. În prima dintre acestea economiştii şefi ai principalelor instituţii bancare se vor concentra asupra motoarelor de creştere sustenabilă, a disciplinei fiscale şi a problematicii creditării, analizând influenţa acestor factori în redefinirea economiei româneşti. Ultima sesiune va aborda modelele eficiente de finanţare a companiilor în contextul economic actual, atragerea fondurilor de capital privat şi identificarea sectoarelor de activitate ce reprezintă adevarate oportunitaţi investiţionale.

    Conferinţa de Risc de Ţară Coface se adresează top managerilor, preşedintilor de corporaţii, managerilor din cadrul corporaţiilor care îşi asuma riscuri de export, lansează proiecte sau iau decizii privind investiţiile, credit risk managerilor, managerilor de politică internaţională ai firmelor care profesează în domeniul bancar şi în cel de asigurări şi reasigurari, precum şi cercetătorilor şi experţilor din domeniul academic interesaţi de analiza riscului de credit.

    Pentru a participa la Conferinţa de Risc de Ţară 2014, vă rugăm să completaţi formularul de înregistrare online.

    În plus, dacă vă înregistraţi până la data de 14 Martie 2014, veţi beneficia de un discount de Early Bird de 15%, alături de o reducere în funcţie de numărul de persoane înscrise din partea companiei dumneavoastră.

    Mai multe informaţii despre conferinţă puteţi afla accesând website-ul evenimentului.

  • Managerul care a salvat compania găsită în pragul falimentului şi sufocată de datorii

    CONTEXTUL: Producătorul de cărămizi Cemacon s-a confruntat în ultimii ani cu fenomenul supraîndatorării, din cauza creditului contractat pentru dezvoltarea afacerii de fostul acţionariat şi management. Datoria pe care o avea compania depăşea de 5 ori cifra de afaceri, explică Rudolf Vizental, managing partner la Casa de Insolvenţă Transilvania. În aceste condiţii, se impunea restructurarea companiei, menită să readucă pe profit compania.

    DECIZIA: În 2010 a fost luată decizia restructurării companiei, care a presupus o abordare aplicată pentru prima dată în România, restructurarea out of court. Acordul de principiu semnat de Cemacon SA, acţionarii săi majoritari şi Banca Comercială Română (BCR) prevede reaşezarea şi redimensionarea creditelor în conformitate cu capacitatea reală de plată a companiei.

    EFECTELE: Pachetul de credite n valoare de peste 26 de milioane de euro a fost restructurat, iar compania a intrat pe un trend crescător al rezultatelor financiare. Anul trecut compania a înregistrat o creştere cu 38% a cifrei de afaceri, cu vânzări mai mari cu 35% în volum, faţă de 2012. În acelaşi interval pierderile totale au fost diminuate cu 67% faţă de 2013.



    NEVOIA RESTRUCTURĂRII CREDITULUI BCR A DEVENIT EVIDENTĂ LA SCURT TIMP DUPĂ EVALUAREA SITUAŢIEI FINANCIARE A COMPANIEI ÎN 2010. „Negocierea propriu-zisă a început însă în prima parte a anului 2011. Restructurarea creditului BCR a reprezentat unul dintre elementele esenţiale pentru restructurarea Cemacon”, spune Liviu Stoleru, director general şi preşedinte al consiliului de administraţie al Cemacon.

    Procesul de restructurare a început practic în urmă cu patru ani, unul dintre paşi fiind schimbarea echipei de management, iar Stoleru a preluat conducerea companiei. El îşi aminteşte că în 2010 producătorul de cărămizi avea un credit de patru ori mai mare decât cifra de afaceri, care trebuia rambursat în cinci ani şi pentru că nu putea fi acoperit în condiţiile de atunci era un exemplu clar de supraîndatorare. Totodată, vânzările erau în scădere, portofoliul de produse era învechit, iar capacitatea de producţie nu era optimizată pentru cererea din acel moment şi pentru volumul vânzărilor.

    „Reorganizarea operaţională a implicat o întoarcere la 180 de grade a companiei”, afirmă Stoleru. Tot el adaugă că schimbarea radicală a cursului companiei se vede cu ochiul liber în rezultatele companiei, care a avut cea mai mare creştere din industrie în ultimii trei ani. Noua echipă de management a abordat noi pieţe, a lansat un nou portofoliu de produse, a dezvoltat şi consolidat reţeaua de distribuitori şi a finalizat un proces amplu de rebranding.

    Dovadă şi rezultatele companiei, care din 2010 a înregistrat plusuri anuale ale vânzărilor, iar anul trecut cifra de afaceri a companiei a bifat un plus de 38% faţă de 2012, depăşind 48 de milioane de lei. Tot anul trecut, pierderile totale au scăzut cu 67% faţă de 2012, iar la sfârşitul anului 2013 cota de piaţă estimată de reprezentanţii companiei depăşea 16%, faţă de 6% cât era în 2010. Raportat la 2009, cifra de afaceri a Cemacon a crescut cu 107%. În acelaşi interval, piaţa de cărămidă a scăzut cu 34%.

    REZULTATELE DE ANUL TRECUT, AFIRMĂ REPREZENTANŢII COMPANIEI, S-AU BAZAT PE CONSOLIDAREA POZIŢIEI PE PIAŢA DIN TRANSILVANIA, EXTINDEREA ARIEI DE DISTRIBUŢIE, NOUA GAMĂ DE PRODUSE EVOCERAMIC ŞI CONTRIBUŢIA CENTRELOR PROPRII DE VÂNZARE. Fabrica de la Recea, din judeţul Zalău, a funcţionat 11 luni din întreg anul 2013, un record de la momentul în care a fost dată în funcţiune; capacitatea de producţie a fost utilizată în proporţie de 88%. Pentru că volumele de vânzări au depăşit producţia, stocurile companiei s-au redus, iar veniturile operaţionale au permis autofinanţarea, explică Stoleru.

    În contextul diminuării stocurilor, profitul operaţional, EBITDA, se situează la 9,3 milioane lei, cu o rată de 19%. Rezultatul financiar din 2013 rămâne însă negativ, sub influenţa costurilor cu dobânzile aferente pachetului de credite de peste 26 de milioane euro contractat de companie înainte de 2010, completate de diferenţele negative de curs valutar.

    DRUMUL N-A FOST ÎNSĂ DELOC UŞOR. „Împreună cu divizia de restructurare a Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR), am reuşit să evităm un traseu care ar fi putut genera într-un timp scurt starea de insolvenţă a companiei”, spune Stoleru.

    Acordul de principiu semnat de Cemacon SA, acţionarii săi majoritari şi Banca Comercială Română (BCR) prevede reaşezarea şi redimensionarea creditelor în conformitate cu capacitatea reală de plată a companiei. Rudolf Vizental, managing partner la Casa de Insolvenţă Transilvania, spune că procesul de restructurare a presupus o strategie de schimbare a managementului combinată cu multe alte iniţiative comerciale, menite să restabilizeze compania. Restructurarea creditului, prin conversia parţială a unor datorii în acţiuni, reprezintă un mecanism de rezolvare a supraîndatorării companiei, care însă poate fi eficient doar împreună cu restructurarea operaţională şi cu soluţia de finanţare.

    „Dacă unul dintre aceste trei elemente ar fi lipsit, restructurarea nu ar fi fost posibilă”, punctează Vizental. Concret, creditul a fost restructurat prin conversia parţială a unor datorii în acţiuni, un mecanism de rezolvare a supraînda-torării companiei, care însă poate fi eficient doar împreună cu restructurarea operaţională şi cu soluţia de finanţare. Practic, BCR a transferat 12 milioane de euro din datoria companiei către fondul de investiţii Business Capital For Romania Opportunity Fund Cooperatief UA, care o poate converti într-un număr de acţiuni cel mult egal cu 33% din capitalul social al companiei, cât deţine cel mai mare acţionar actual, KJK Fund II.”. Situaţia Cemacon a reprezentat o procedură aplicată pentru prima dată în România: restructurarea out of court combinată cu o conversie a creanţelor, explică reprezentantul CITR, care a gestionat 750 de proceduri de insolvenţă în ultimii 11 ani. „Aplicăm şi în cazul acesteia aproximativ aceiaşi paşi ca şi în cazul reorganizării în insolvenţă, doar că la un alt nivel şi fără a avea în spate prevederile unei legi care, uneori, facilitează procesul de negociere”, declară Vizental.

    ÎN URMA ACESTOR MĂSURI, „CEMACON RĂMÂNE CU O EXPUNERE SUSTENABILĂ, EŞALONATĂ PE 10 ANI, CARE POATE FI ACOPERITĂ DIN ACTIVITATEA CURENTĂ A COMPANIEI”, SPUNE STOLERU. El povesteşte că negocierea cu BCR a început în 2011 şi ar putea să se încheie spre jumătatea anului 2014. Însă semnarea acordului cu banca a fost punctul cheie, spune Stoleru.

    Iar pentru ca producătorul de cărămizi să nu ducă toată povara datoriei, va fi înfiinţată o nouă societate care va prelua vechea fabrică şi terenul pe care se află unitatea de producţie, explică Vizental. Această firmă va prelua totodată şi expunerea bancară corespunzătoare, preluând o parte din valoarea creditelor.

  • Spania a început privatizarea celei de-a patra mari bănci a ţării, naţionalizată în timpul crizei

     Guvernul de la Madrid a fost nevoit să ceară ajutorul altor state din zoana euro pentru a obţine fondurile necesare consolidării sectorului bancar, afectat puternic în timnpul crizei financiare de prăbuşirea sectorului imobiliar, potrivit Bloomberg.

    UBS, Deutsche Bank şi Morgan Stanley vând pachetul de acţiuni în numele Banco Financiero y de Ahorros, grupul părinte al Bankia, preluat integral de statul spaniol prin intermediul fondului de sprijinire a băncilor cu probleme, potrivit unui document transmis de UBS bursei din Madrid.

    La cotaţia din închiderea şedinţei burseiere de joi, de 1,58 euro pe titlu, pachetul de acţiuni de 7,5% ar valora 1,36 miliarde de euro.

    Acţiunile au fost oferite investitorilor în intervalul de preţ 1,5-1,55 euro, au declarat două surse apropiate situaţiei. Cererea este suficientă pentru achiziţia întregului pachet de acţiuni, au spus sursele.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BCR a avut anul trecut un profit de aproape 600 milioane lei. Activele au scăzut cu 8,9%

     “Profitul net după impozitare şi interese minoritare, în anul 2013 a atins valoarea de 591,2 milioane RON (133,8 milioane EUR) faţă de pierderea de 1.234,7 milioane RON (276,9 milioane EUR) din 2013, pe baza unui rezultat operaţional excelent, care a compensat costurile de risc încă ridicate, de asemenea considerând efectul pozitiv cu caracter singular al eliberărării de pasive fiscale în T2 2013, în valoare de 560,8 milioane RON (127,7 milioane EUR)”, arată banca deţinută de grupul austriac Erste, într-un comunicat.

    Profitul înainte de impozitare a fost de numai 66,8 milioane lei.

    Rezultatul operaţional a fost de 2,48 miliarde lei (563,4 milioane euro), în creştere 5,6% faţă de valoarea de 2,35 miliarde lei din 2012. Venitul operaţional a scăzut cu 1,2%, la 3,99 miliarde lei (902,9 milioane euro). Cheltuielile operaţionale au scăzut cu 10,9%, la 1,5 miliarde lei (339,5 milioane euro).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Senatul SUA acuză Credit Suisse că a ajutat clienţii americani să ascundă 10 miliarde de dolari

     “Unii bancheri din Elveţia au făcut mari eforturi să ascundă comportamentul incorect de conducerea executivă a Credit Suisse. Comportamentul incorect al angajaţilor a încalcat politica băncii şi nu a fost cunoscut de conducerea executivă, dar acceptăm responsabilitatea şi regretăm profund acţiunile acestor angajaţi”, a declarat directorul general al Credit Suisse, Brady Dougan, într-o declaraţie susţinută în timpul audierii într-un comitet al Senatului american, relatează Bloomberg.

    Presiunile asupra lui Dougan sunt în creştere. Congresul SUA cere Departamentului de Justiţie să face progrese în investigaţia veche de trei ani referitoare la evaziunea fiscală susţinută de banca elveţiană în SUA, în timp ce autorităţile de reglementare cercetează posibile artificii contabile pentru mascarea declinului operaţiunilor de private banking.

    Într-un raport al Senatului american se arată că 1.800 de angajaţi ai Credit Suisse au ajutat clienţii americani să ascundă 10 miliarde de dolari de autoritatea fiscală (Internal Revenue Service), în timp ce o investigaţie penală nu a reuşit să obţină numele deţinărilor de conturi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta l-a propus pe Enache Jiru la conducerea CEC, în locul lui Gheţea

     Enache Jiru şi-a început cariera la Banca Naţională a României, unde a lucrat la Departamentul de administrare a rezervelor internaţionale, iar din 1998 a alternat între funcţii publice şi poziţii de conducere în mediul privat.

    El a fost vicepreşedinte la CEC Bank, în 2000-2001, şi preşedinte al băncii, în intervalul cuprins între toamna anului 2004-martie 2005. Jiru a ocupat poziţia de secretar de stat în Ministerul Finanţelor, în 2001-2004 şi din iulie 2012, cu atribuţii legate de coordonarea Trezoreriei statului.

    Pentru CEC Bank va fi propusă o conducere dualistă, respectiv cu un Consiliu de Supraveghere şi Directorat.

    Cititi mai multe pe mediafax.ro