Tag: intrare

  • Ponta: Marea frică a lui Băsescu este ca nu cumva să aibă şi PNL şi PSD candidat la prezidenţiale

     “Marea frică a domnului Băsescu este ca numva să aibă şi PNL şi PSD candidat pentru că intră PNL şi PSD în turul doi. Şi orice ar fi, USL va avea preşedinte, lucru pe care îl consider foarte bun şi sunt convins că în orice situaţie Crin Antonescu ar fi un preşedinte de o sută de ori mai bun decât Traian Bsăescu, O sută e doar aşa, ca să fiu politicos”, a spus Ponta.

    Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că PSD nu poate da şeful statului dacă se rupe de PNL, iar un candidat de dreapta, inclusiv Crin Antonescu, va fi susţinut în turul II de toată dreapta şi este de preferat “unui plagiator”, precizând că personal îl va învăţa pe liberal ce are făcut.

    “PSD nu poate da României preşedintele, mai ales când personajul este Victor Ponta. După mine, PSD singur nu poate da preşedinte iar dacă se rup (partidele din USL, n.r.), PNL are o şansă în plus ca să dea preşedinte, pentru că, cu Crin Antonescu în turul doi, şi celelalte candidaturi de dreapta se vor strânge în spatele lui”, a spus Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Barroso nu a spus că România nu va intra în Schengen în 2014, ci că nu va intra la 1 ianuarie 2014

     Declaraţiile preşedintelui:

        Din punctul meu de vedere, am obţinut în Consiliul European decizia ca la JAI să se ia în discuţie subiectul aderării la Schengen. Această decizie politică va trebi dusă la îndeplinire de Consiliul JAI. Momentul când va fi luat în discuţie subiectul depinde foarte mult de raportul MCV. În 2012 a fost amânată luarea în discuţie ca urmare a loviturii de stat din vara lui 2012, şi aici poate domnul Ponta şi Crin Antonescu ar avea ceva să îşi reproşeze, nu ştiu dacă pot sau dacă înţeleg.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Predoiu: Am intrat în politică pentru a da, nu pentru a lua. Am dat şi voi mai da. Pentru poporul român

     “Cred că România are nevoie de mai mult calm şi mai multă predictibilitate în viaţa politică, pentru a atrage investiţii şi a crea locuri de muncă. Aceasta nu înseamnă să abdici de la principii şi proiecte precum independenţa justiţiei şi combaterea corupţiei, dimpotrivă”, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, Cătălin Predoiu, despre care şeful statului a spus că este “mult prea flexibil şi împăciuitor”.

    Cătălin Predoiu a comentat şi pe Facebook afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu.

    “Da, vreau să aduc Pacea şi Liniştea românilor, ca să-şi poată construi bunăstarea. Am adus Pacea în sistemul judiciar, cu consimţământul Premierilor Tăriceanu, Boc şi al Preşedintelui Băsescu”, a scrie Predoiu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Victor Ponta se află la Londra, unde asistă la intrarea Romgaz pe bursă

     Acţiunile Romgaz sunt listate marţi, 12 noiembrie, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), dată când vor începe şi tranzacţiile cu certificatele de depozit pe piaţa de la Londra.

    Data de 12 noiembrie a fost anunţată pentru listarea Romgaz atât pe bursa din Bucureşti, cât şi pe cea de la Londra, încă de la lansarea ofertei publice prin care statul a vândut 15% din acţiunile producătorului de gaze naturale.

    Surse guvernamentale au declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX că premierul Victor Ponta va efectua, marţi, 12 noiembrie, o vizită în Marea Britanie, unde va asista la începerea tranzacţiilor pe bursa din Londra cu acţiunile Romgaz, vândute sub formă de certificate de depozit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Jose Manuel Barroso: România şi Bulgaria NU vor intra în spaţiul Schengen în 2014. Sunt prea multe opuneri

     “România şi Bulgaria nu vor intra în spaţiul Schengen în 2014 (…) sunt prea multe opuneri”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso luni seara, la emisiunea Le Club LCI.

    “Este un amalgam incredibil între Schengen, imigraţie, Lampedusa, lucrători detaşaţi (în străinătate, n.red.). Este un amalgam care trebuie denunţat, pentru că altfel vom avea un puseu al mişcărilor extremiste care determină Europa să facă lucruri periculoase. România şi Bulgaria nu vor intra în Schengen pentru că există ţări care se opun”, a conchis preşedintele CE.

    Într-un interviu acordat în septembrie postului public de radio din Bulgaria, Barroso afirma că România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile de intrare în Schengen şi trebuie să primească o şansă de aderare cât mai curând.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • După ce i s-au luat companiile atractive din portofoliu, Oficiul Privatizării taie din încasări şi intră pe deficit

     Noul buget, rectificat, de venituri şi cheltuieli al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), aferent activităţii de privatizare pe acest an, a fost aprobat, miercuri, de Guvern şi indică venituri totale estimate de 1,84 miliarde lei şi cheltuieli totale de 1,87 miliarde lei.

    Pentru acest an, OPSPI prognoza venituri totale de 3,1 miliarde lei, din care 1,8 miliarde lei din privatizare, iar restul din dividende. Bugetul rectificat indică acum venituri totale de 1,84 miliarde lei, din care doar 448,8 milioane lei din privatizare.

    În luna iulie, Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, că Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie va fi reorganizat prin divizare parţială şi transmiterea către Departamentul pentru Energie a unei “fracţii” din patrimoniul Oficiului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fenechiu: România, în normalitate când instituţiile economice nu vor mai fi manageriate de politicieni

     Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a participat, duminică, la Sinaia, la dezbaterea “România pentru mediul de afaceri”, organizată de Tineretul Naţional Liberal, unde a criticat faptul că la conducerea unor instituţii economice sunt numiţi oameni politici.

    “România va intra în normalitate când va înţelege că organizaţiile economice nu trebuie manageriate de politicieni”, a afirmat Fenechiu.

    El a mai spus că liderii politici trebuie să se înconjoare de profesionişti în domeniul economic, şi nu de “analişti care apar la televiziuni şi care le ştiu pe toate”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poşta Română vrea profit de 100 milioane lei în 2014 şi să intre pe piaţa brokerajului în asigurări

     În 2012, compania a raportat pierderi de 52,06 milioane de lei la afaceri de 1,21 miliarde de lei.

    “La finele primelor nouă luni, societatea încă se află pe minus, dar sperăm că situaţiile financiare aferente lunii octombrie să fie pe plus, după ce fondul de salarizare a companiei a scăzut cu 12% în urma disponibilizării unui număr de 3.650 de persoane. În acest moment, Poşta Română are circa 27.500 de salariaţi. Pentru anul viitor, compania va urmări atingerea unui profit de 100 milioane de lei”, a afirmat Smeeainu.

    El a adăugat că, după obţinerea tuturor avizelor, Poşta Română va intra pe piaţa brokerajului în domeniul asigurărilor, prin înfiinţarea Broker Poşta Română.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poliţia chineză caută opt suspecţi în cazul exploziei din Tiananmen

     Acest mandat de căutare trimis la hotelurile din capitală identifică opt suspecţi, au declarat pentru AFP doi salariaţi ai acestor instituţii.

    Acesta precizează: “Dacă vedeţi aceste persoane, contactaţi-vă imediat superiorul”.

    Poliţia chineză a trimis deja, luni seara, un mesaj la hotelurile din capitală întrebând dacă au remarcat “clienţi suspecţi”.

    Acest prim mandat de căutare identifica doar doi uiguri cu domiciliul în două districte distincte din Xinjiang.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANALIZĂ: Europa caută un nou orizont, după 20 de ani de la Tratatul de la Maastricht

     În lunga istorie a construcţiei europene, acest tratat care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993 constituie un jalon major, şi anume al creării monedei unice, un simbol puternic şi un salt calitativ în privinţa integrării.

    Tratatul rămâne celebru prin faimosul criteriu în domeniul deficitelor publice şi datoriei. Limite pe care statele s-au grăbit să nu le respecte, cu Franţa şi Germania în frunte, la mijlocul anilor 2000.

    Oameni politici şi experţi sunt de acord, în prezent, să recunoască faptul că uniunea monetară era prost concepută, odată ce nu era însoţită de vreo uniune bugetară şi cu atât mai puţin economică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro