Tag: vara

  • Operatorul aerian low-cost Wizz Air lansează un nou zbor din România. Unde veţi putea ajunge cu preţuri care pornesc de la 109 lei

    Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei, noul serviciu cu tarif redus de la Bucureşti spre Kutaisi, Georgia, va începe din 3 iulie 2018 cu o frecvenţă de trei zboruri pe săptămână în zilele de marţi, joi şi sâmbătă. Tarifele de zbor pentru această destinaţie pornesc de la 109 lei/segment de zbor (cu toate taxele obligatorii incluse).

    Potrivit reprezentanţilor companiei, anul acesta vor începe din ţară  19 zboruri noi de pe aeroporturile din Sibiu, Iaşi, Cluj şi Bucureşti.

     

  • Caz de sclavie la Sebeş: Un bătrân, sechestrat în grajd. Îl puneau să cerşească pe la biserici şi era bătut cu lanţul pentru că nu muncea îndeajuns

    Potrivit DIICOT, Bumbu Dumitru şi Bumbu Silvia sunt suspectaţi că au adăpostit, din vara anului trecut, la domiciliul lor din municipiul Sebeş, judeţul Alba, o persoană vătămată în vârstă de 66 de ani, pe care prin constrângere şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acesteia au exploatat-o prin supunerea la executarea de munci în gospodărie în mod forţat şi ocazional la practicarea cerşetoriei, ţinând-o în stare de sclavie.

    În urma cercetărilor a rezultat că în vara anului 2017, victima s-a deplasat la domiciliul lui Bumbu Dumitru pentru a-şi recupera o sumă de bani care reprezenta plata pentru diferite munci prestate anterior în gospodăria acestuia, moment în care nu a mai fost lăsat să plece. De atunci, persoana vătămată a fost ţinută sechestrată într-un grajd, fiind obligată să muncească în gospodăria acestora şi ocazional să cerşească.

    Victima era permanent supravegheată de către Bumbu Dumitru sau de către soţia acestuia, Bumbu Silvia, pentru a o împiedica să fugă, fiind agresată fizic cu obiecte contondente şi cu lanţul de către aceştia, în mai multe rânduri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • UiPath deschide primul centru de dezvoltare din SUA. Compania vrea să mai angajeze 380 de persoane până la vară

    Kahlon a condus echipa de dezvoltare pentru Microsoft Dynamics 365 Sales and Customer Service applications. Înainte de asta, el a avut roluri de conducere la SAP şi Siebel/Oracle.

    Sediul din Bellevue se va concentra pe adăugarea de noi capabilităţi de Inteligenţă Artificială platformei UiPath. “Suntem foarte încântaţi să deschidem centrul din Bellevue. Pe măsură ce ne pregătim pentru următoarea etapă de creştere a companiei, accesul la talentul şi inovaţia din domeniul IA este esenţial”, a declarat Daniel Dineş, cofondatorul şi CEO-ul UiPath.

    Centrul de dezvoltare din Bellevue este cel mai recent dintr-o serie de noi sedii din oraşe precum Amsterdam, Houston, Munchen, Paris, Seul şi Washington DC. Compania are acum peste 590 de angajaţi în 14 ţări şi intenţionează să crească numărul de angajaţi cu 65% (peste 380 de persoane) până în iunie 2018.

  • Operatorul aerian low-cost Wizz-Air a anunţat lansarea a două rute noi din Bucureşti şi Cluj – Napoca spre Atena. Unde veţi putea zbura cu 129 lei

    Preţurile biletelor încep de la 129 de lei din Bucureşti şi 179 de lei din Cluj (pe un singur segment de zbor).

    Anul acesta, 8,9 milioane de locuri vor fi puse la vânzare pe rutele sale din ţară, cu 17% mai mult decât anul trecut. Tot în 2018 din România au început sau vor începe să opereze 16 noi rute, iar alte trei noi aeronave se vor alătura flotei Wizz locale, ceea ce face ca numărul total de aparate de zbor să ajungă la 25. În prezent, reţeaua Wizz din România este formată din 146 de rute spre 21 de ţări, inclusiv zborul intern Bucureşti – Cluj -Napoca, iar preţurile încep de la 39.99 de lei.

     

  • Rute noi şi frecvenţe mărite ale curselor pe aeroportul din Cluj

    Potrivit unui comunicat al Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj transmis, luni, o noutate adusă de programul de vară este reluarea anumitor zboruri care au fost întrerupte pe perioada sezonului de iarnă sau reluarea operării unor destinaţii sezoniere de vară.

    ”Începând cu data de 25 martie, zborurile sunt operate pe Aeroportul Internaţional <Avram Iancu > Cluj conform programului aferent sezonului de vară. Noul program aduce o creştere atât a frecvenţelor de operare pentru anumite destinaţii, cât şi o extindere a reţelei de rute. În acest sens, programul de vară 2018 înregistrează o creştere medie de până la 40 de zboruri pe săptămână. Astfel, în sezonul de vară vor fi operate 3 noi destinaţii regulate – Atena, Viena şi Timişoara. De asemenea, vor fi crescute frecvenţele săptămânale pe rutele Barcelona, Bari, Basel, Bologna, Bruxelles, Larnaca, Londra, Madrid, Malmo, Malta, Milano, Nurnberg, Paris, Zaragoza, Bucureşti, Birmingham, Dublin, Varşovia. O altă noutate este reluarea anumitor zboruri care au fost întrerupte pe perioada sezonului de iarnă (Alicante, Malaga) sau reluarea operării unor destinaţii sezoniere de vară (Palma de Mallorca, Constanţa şi Nisa)”, se arată în comunicat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fenomenul straniu din Groenlanda. Cum poate dispărea un lac uriaş aproape instantaneu

    Glaciologii au fost martori la un astfel de eveniment pentru prima oară în 2006, când un lac care se întindea pe 5,6 kilometri pătraţi a secat în mai puţin de două ore. Conform Live Science, în prezent specialiştii observă des fenomenul ce are loc în mod regulat în Groenlanda. În fiecare an,  apar sute de lacuri temporare pe suprafaţa Groenlandei, însă după câteva săptămâni sau luni acestea seacă, apa scurgându-se prin crăpăturile din calota de gheaţă.

    În cadrul unei expediţii recente, cercetătorii au putut observa un aspect alarmant al lacurilor ce dispar misterios. Lacurile ce seacă au început să apară tot mai des în zonele interioare ale ţărmului. Conform studiului, fenomenul se poate produce deoarece lacurile apărute pe timpul verii sunt secate printr-o reacţie în lanţ produsă de o reţea vastă, interconectată de crăpături aflate sub gheaţă. De asemenea, în ultima perioadă creşterea temperaturilor a dus la mărirea acestor crăpături.

    ”Lacurile care seacă într-o anumită regiune produc alte crăpături ale gheţii ce duc la secarea lacurilor din alte zone,” a declarat coautorul studiului Marion Bougamont, glaciolog din cadrul Universităţii din Cambridge. În cadrul studiului, Bougamont şi colegii săi au utilizat modele 3D ale reţelei de crăpături şi imagini din satelit ale calotei de gheaţă din Groenlanda pentru a studia reacţia în lanţ. Ei au descoperit că secarea unui singur lac poate destabiliza alte zone îngheţate din apropiere. Astfel se formează noi crăpături zilnic care seacă alte lacuri şi reacţia se intensifică zilnic. Într-un incident, cercetătorii au observat secarea a 124 de lacuri în doar cinci zile. Chiar şi lacurile formate cu mult în interiorul ţărmului au fost vulnerabile reacţiei de secare în lanţ.

    CITEŞTE CONTINUAREA ÎN DESCOPERĂ

  • Lacul Louise, unul dintre cele mai frumoase locuri din lume – GALERIE FOTO

    Din aceeaşi categorie face parte şi Lacul Louise, o zonă absolut superbă, în Alberta, Canada. Lacul Louise este situat într-un cadru natural de vis, apele uneori albăstrii, alteori verzi sunt înconjurate de munţi înalţi, cu cresele acoperite de zăpadă în mai toate lunile din an. Cei mai înalţi dintre ei sunt Muntele Temple, cu 3543 de metri, urmat de Whyte cu 2983 şi nu în ultimul rând Muntele Niblock cu înălţimea de 2976 metri.

    Climatul din zona Lacului Louise este subarctic, ceea ce înseamnă că este foarte frig în mai toate perioadele din an. Zăpada poate apărea în mai orice perioadă din an, chiar şi în mijlocul verii, iar dimineţile sunt de obicei foarte geroase. Dacă nu iubeşti iarna şi frigul înseamnă că Lacul Louise nu este locul de vacanţă destinat ţie. În sezonul rece, temperaturile scad până la -40 de grade, în timpul nopţii, ceea ce înseamnă că bagajul tău va trebui să fie format din multe haine călduroase.

    Lacul Louise este un loc de agrement unde turiştii pot desfăşura o sumedenie de activităţi interesante, fapt datorat şi modernizărilor efectuate în zonă. Cea mai populară activitate rămâne fără doar şi poate ski-ul, motivul principal pentru care numeroşi vizitatori vin în zonă. Pârtiile bine amenajate sunt potrivite atât pentru începători, cât şi pentru experimentaţi, existând zone destinate fiecăruia în parte. Şi drumeţiile sunt o activitate foarte plăcută, munţii din jur oferă numeroase oportunităţi vizitatorilor dornici de a petrece mult timp în aer liber. Potecile montane sunt infinite, cadrul natural de vis, mai trebuie doar o condiţie fizică bună şi ziua la munte se dovedeşte a fi foarte reuşită.

    Dacă ideea de a depunde efort nu-ţi surâde, atunci trebuie să ştii că există numeroase variante de petrecere a timpului. De exemplu, poţi lenevi pe malurile lacului şi dacă te afli în zonă în sezonul cald te vei bucura de un bronz de munte de invidiat. Dacă vrei să admiri Lacul Louise în toată splendoarea sa poţi să optezi oricând pentru o plimbare cu canoe pe apele turcoaz ale lacului. Nuanţa deosebită provine de la praful de stâncă adus în apele lacului în momentul topirii gheţarilor. O plimbare pe lac va dezvălui şi mai mult din frumuseţile zonei.

    În jurul Lacului Louise există numeroase posibilităţi de cazare, totul depinde de bugetul pe care vrei să îl aloci acestei vacanţe în Canada. Există zone special amenajate pentru camping sau poţi opta pentru câteva nopţi de cazare în Castelul Lacului Louise, un hotel de cinci stele care pune la dispoziţia turiştilor cele mai bune facilităţi. Desigur, preţul este pe măsură, scrie descoperalocuri.ro

     

  • Cronică de film: viaţa, aşa cum e ea

    E un film despre oameni care se îndrăgostesc de viaţă, despre îmbrăţişarea a tot ceea ce existenţa poate oferi. E un film care aminteşte că lucrurile simple, aşa cum ar fi o masă delicioasă, ascultarea greierilor într-o zi de vară sau cititul unei cărţi, sunt cele care ne definesc ca persoane. Dacă unele dintre aceste lucruri vă lipsesc, la finalul acestui film veţi fi conştienţi de ceea ce trebuie să căutaţi.

    Reacţiile iniţiale din partea publicului au fost mixte, dar asta cred că se explică mai degrabă prin linia principală a filmului – o poveste de dragoste dintre doi bărbaţi – decât prin realizarea efectivă a acestuia. Pare că subiectele de acest gen nu sunt încă pentru toată lumea, iar asta subliniază doar frânele pe care le avem setate, instinctiv poate, în ceea ce priveşte acceptarea unui comportament diferit de al nostru.
    Elio Perlman (Timothée Chalamet), un tânăr de 17 ani, îşi petrece vara în Crema, în nordul Italiei, alături de tatăl său, profesor de istorie, şi de mama sa. Iniţial, personajele ne sunt prezentate într-o vilă somptuoasă, moştenită de mama tânărului, care pare ruptă din vederile din Toscana.

    Cinematografia semnată de Sayombhu Mukdeeprom este superbă – aproape că simţi mirosul ierbii atunci când camera se plimbă prin grădina vilei, printre piersici sau viţa de vie.

    Acţiunea efectivă începe atunci când profesorul primeşte un stagiar de 24 de ani pe nume Oliver, interpretat excelent de Armie Hammer. Oliver este prezentat încă de la început ca un om care iubeşte viaţa, bucurându-se de fiecare secundă petrecută în micul oraş italian.
    Elio, pe de altă parte, reprezintă adolescentul prins între normele sociale transmise de părinţi şi atracţia către propria normalitate – mi s-a părut un rol extrem de dificil şi cred că vârsta reală a lui Chalamet, de 22 de ani, l-a ajutat să înţeleagă mai bine modul în care trebuie să exprime trăirile tânărului Elio. Acest lucru e valabil şi în cazul lui Hammer, care are aproape 31 de ani; experienţa se vede şi cazul său.

    Regizorul Luca Guadagnino intervine doar atât cât e nevoie: povestea curge de la sine, fără a exista prea multe momente amplificate doar de dragul unor repere în film. Call Me by Your Name nu se vrea un film alert sau unul în care publicul să nu înţeleagă ce se întâmplă; din contră, e unul în care toate elementele se aşază coerent, formând imaginea de ansamblu pe care scriitorul André Aciman a schiţat-o în nuvela sa.

    Poate cel mai surprinzător lucru la Call Me by Your Name e modul în care regizorul ne lasă cu senzaţia cu lucrurile ce par iniţial complicate, aşa cum ar fi căutarea propriului drum, sunt de fapt extrem de simple. Iar scena de final, atunci când tatăl lui Elio îi oferă acestuia sfaturi despre viaţă şi viitor, este una cu o încărcătură emoţională aparte.

    În concluzie, Call Me by Your Name este un omagiu adus vieţii şi traiului simplu. Tema centrală este doar un pilon în jurul căruia toţi cei implicaţi au construit o poveste extraordinară.

    NOTA: 8,5/10

     

  • Locul de muncă perfect? Compania care oferă angajaţilor bani pentru masaje şi vacanţe iar vara lucrează doar 4 zile pe saptamână

    “Aş vrea să le ofer oamenilor şi mai multe, să-i fac fericiţi, să se simtă bine. Numai că am cam rămas fără idei”, a spus el. Pe lângă salarii generioase, asigurare medicală, angajaţii primesc 5000 de dolari în fiecare an pentru vacanţă, 100 de dolari pe lună pentru masaje, 100 de dolari pentru produse bio, 16 săptămâni plătite pentru concediu parental, şi un an sabatic la fiecare trei ani pentru angajaţii cu vechime. Mai mult, vara lucrează doar 4 zile pe săptămână.

    Un motiv pentru care Fied îşi permite să le ofere angajaţilor asemenea beneficii este faptul că echipa este una destul de mică de 50 de angajaţi.

    Angajaţii pot contribui cu idei legate de ce beneficii mai pot fi oferite apoi Fried decide dacă se poate implementa. 

  • 10 cărţi de business pe care trebuie să le citiţi vara asta

    Chiar dacă gândul încă ne stă la vacanţe, asta nu înseamnă că trebuie să uităm cu totul de business. În continuare veţi găsi un top 10 al celor mai captivante cărţi de business. Eşti om de afaceri? Antreprenor? CEO? Dacă da, cărţile enumerate mai jos sunt pentru tine.

    1. “Originals” de Adam Grant.

    Autorul este o stea în domeniul său şi este profesorul cel mai bine cotat la Wharton. În ultima sa carte, Grant aruncă o privire asupra celor mai inovatoare şi îndrăzneţe minţi din ultimii 100 de ani, de la Martin Luther King Jr. la fondatorii Google. Prin intermediul acestei cărţi el reuşeşte să ne arate ce se află într-o minte ,,originală”.

    2. “O great One!” de David Novak şi Christina Bourg

    Cartea este o parabolă bazată pe cariera lui David Novak ( a fost preşedintele Yum Brands-KFC, Taco Bell, Pizza Hut) care marşează pe ideea că: Cel mai bun lucru pe care un lider îl poate face este  acela de a arăta apreciere faţă de o treabă bine făcută.

    3. “ How to have a good day” de Caroline Webb

    Poate suna ca o carte plină de clişee, dar este o carte cu sfaturi de carieră testate pe teren. Autorul reuşeşte să ofere indicaţii despre cum să ai întâlniri productive sau despre cum să te înţelegi cu un coleg enervant.

    4. ‘An Everyone Culture’ de Robert Kegan şi Lisa Laskow Lahey

    Kegan şi Laskow reuşesc să analizeze în detaliu ceea ce ei percep ca fiind beneficiile transparenţei radicale prin studii de caz – compania de fonduri hedge, Bridgewater, compania de ecommerce Next Jump şi Decurion, companie de real estate.

    5. ‘Ego is the Enemy’ de Ryan Holiday

    Autorul se inspiră din istorie, cât şi din filosofie pentru a ne arăta faptul că îţi poţi controla ego-ul dacă respecţi câteva reguli. El foloseşte în lucrarea sa exemple din diferite domenii, vedete care au reuşit să-şi stăpânească ego-ul. Printre aceştia se numără antrenorul principal al echipei de fotbal american New England Patriots, Bill Belichick, sau Prima Doamnă a Statelor Unite, Eleanor Roosevelt.