Deputatul USR Cristian Ghinea a pecizat, vineri, că PSD nu a prevăzut în proiectul de buget pe anul 2017 “nici măcar” suma de cofinanţare pentru cele trei spitale regionale pentru care există fonduri europene, deşi în campanie a promis că va construi opt spitale regionale.
“Colegii mei mai pregătesc amendamente pe sănătate. De pildă, PSD s-a lăudat în campania electorală că va construi opt spitale regionale dar nu a prevăzut în buget nici măcar suma de cofinanţare pentru cele trei spitale regionale pentru care avem fonduri europene: Craiova, Iaşi şi Cluj Napoca”, a spus Ghinea.
El a mai arătat că infrastructura, capitol bugetar important, nu conţine şi detalii privind studiile de fezabilitate care vor fi finanţate, şi a arătat că parlamentarii USR vor întreba în comisia de specialitate pentru ce astfel de studii de fezabilitate s-au preconizat bani.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro