Tag: suedia

  • Zeci de vehicule au fost incendiate în mai multe oraşe din vestul Suediei

    Cele mai multe incidente de acest fel au avut loc în oraşul Goteborg, însă vehicule au fost incendiate şi în oraşe aflate chiar şi la 100 de kilometri depărtare.

    Premierul suedez Stefan Lofven a declarat că incidentele “par foarte coordonate, aproape ca o operaţiune militară”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eurostat: România a avut cea mai mare creştere economică din UE în T2 faţă de T1 2018

    Comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, creşterea economică a României din trimestrul doi al anului 2018, a fost de 4,2%, menţionează Eurostat.

    După România, ţările cu cele mai mari creşteri economice din trimestrul II 2018, faţă de trimestrul anterior au fost Slovacia şi Suedia (ambele cu 1%), Ungaria şi Polonia (ambele cu 0,9%), urmate de Bulgaria, Cipru şi Letonia (toate 0,8%).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vineri, GREVĂ de 24 de ore la Ryanair GERMANIA

    Uniunile Piloţilor din mai multe ţări cer condiţii de lucru mai bune, salarii mai mari, cerinţe pe care compania Ryanair nu le poate îndeplini.

    ”Îmbunătăţirile cerute nu sunt posibile fără creşterea cheltuielilor pentru salariile personalului aerian”, a declarat Martin Locher, preşedintele Uniunii Piloţilor din Germania. Ryanair a anulat deja 6% din cele peste 2.400 de zboruri europene programate vineri, în urma anunţurilor privind grevele din Irlanda, Suedia şi Belgia.

    Citiţi mai multe pe www.gandul.info

  • Sindicatul sare în apărarea poliţilor rutieri: Agenţii să ceară dispoziţii scrise când au suspiciuni asupra ordinelor primite

    “«Eminenţele cenuşii» din birourile Poliţiei Române, din proprie iniţiativă sau ca urmare a unor ordine primite, au efectuat o serie de demersuri către statul suedez cu privire la numerele respective, auzind de Convenţia de la Viena asupra circulaţiei rutiere, au început să o studieze, dar se pare că au uitat de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, materie ce ar trebui predată în şcoală. Prin corespondenţa cu autorităţile suedeze se căuta o variantă prin care să-i fie retrase numerele sau orice altă alternativă, astfel încât să nu mai poată circula, lăsând impresia că Poliţia Română este neputiincioasă şi nu ştie cum să acţionăm în această situaţie, legislaţia din România nefiind aliniată la cea europeană/internaţională”, se arată într-un comunicat de presă al Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din România, remis miercuri MEDIAFAX.

    Sindicaliştii le recomandă poliţiştilor care au dubii cu referire la ordinele primite să ceară aceste dispoziţii în scris, pentru a evita cercetarea disciplinară sau chiar penală.

    “În spaţiul public, Poliţia Română este suspectată, pe bună dreptate, că acţionează la comanda politică şi că are specialişti bine plătiţi, cu salarii de excelenţă, dar care nu cunosc legea şi nu ştiu cum trebuie să acţioneze în astfel de situaţii. În urma acestui scandal care depăşeşte graniţele ţării, probabil că vinovaţi vor fi găsiţi tot agenţii de poliţie, eventual doamna poliţist care a asistat la ridicarea plăcuţelor vedetă, noi doar ne întrebăm ce căuta ofiţerul coordonator la faţa locului, întâmplare sau ordin primit ?! Prin natura meseriei, poliţiştii întâmpină tot felul de situaţii inedite în activitatea lor, ei având obligaţia de a aplica legea, nu de a acţiona după cum dispune un şef sau altul, de aceea solicităm tuturor agenţilor de poliţie să ceară dispoziţii scrise când au suspiciuni asupra ordinelor primite, ca să evite astfel cercetarea lor disciplinară/penală, ulterior”, potrivit sursei citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Suedia distribuie pliante prin care cetăţenii primesc instrucţiuni în cazul unui război

    Pentru prima oară în ultimii 30 de ani, Suedia le spune cetăţenilor cum să se pregătească pentru război.Pliantul de 20 de pagini, împărţit prin pliante peste tot în ţară, intitulat ”Când vine criza sau războiul”, conţine sfaturi de bază legate de unde pot găsi adăposturi anti-bombardament şi cum să îşi asigure necesităţi de bază, precum apă, mâncare şi adăpost.

    Pliantul le spune de asemenea suedezilor că au o datorie faţă de ţara lor, în cazul în care este ameninţată. Astfel de pliantele au fost împărţite prima oară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar apoi ulterior în timpul Războiului Rece.

    ”Dacă Suedia va fi atacată de altă ţară, nu ne vom preda niciodată. Orice informaţie care vă va spune că rezistenţa trebuie să înceteze este falsă”.

    Suedia este în stare de alertă ridicată după ce Rusia a anexat peninsula Crimeea în 2014. Naţionea scandinavă acuză rusia că trece deseori în spaţiul aerian şi ignoră orice avertisment. 

    Cum arată palatul de 1 miliard de dolari lui Vladimir Putin de la Marea Neagră -GALERIE FOTO

    Imagini incredibile ale familiilor regale din Africa – GALERIE FOTO

    Cum ar arăta harta globului pământesc dacă fiecare ţară s-ar pune în centrul lumii – GALERIE FOTO

     

    Aroganţă fără limite: “37 de milioane de lire reprezintă prea puţin pentru stilul de viaţă cu care m-a obişnuit” – GALERIE FOTO

     

     

     

     

  • Este una dintre cele mai bogate ţări din Europa, dar nu are angajaţi nici pentru locurile de muncă oferite de stat

    Suedia se confruntă cu o mare problemă în ceea ce priveşte forţa de muncă.
     
    Potrivit estimărilor, numărul persoanelor active în câmpul muncii va creşte cu 207.000 până în 2025, dar numărul locurilor de muncă din aparatul de stat ce trebuie ocupate va creşte într-un ritm mult mai alert.

    Prin urmare, lipsa forţei de muncă ar putea avea un impact negativ asupra serviciilor şi va creşte salariul mediu, reprezentând una dintre cele mai mari provocări cu care s-a confruntat statul nordic în ultimii ani.

    “Un scenariu în care sectorul public recrutează peste 200.000 de oameni nu e unul realist”, crede Annika Wallenskog, economist-şef în cadrul Asociaţiei Suedeze a Autorităţilor şi Regiunilor. Din punctul său de vedere, majoritatea celor angajabili va fi recrutată de către companiile din mediul privat.

    O soluţie ar fi ca Suedia să automatizeze cât mai multe dintre locurile de muncă într-o perioadă scurtă, încercând în acelaşi timp o restructurare a aparatului birocratic.

    În prezent, creşterea accelerată a economiei a permis autorităţilor să acopere deficitul apărut ca urmare a problemelor de pe piaţa muncii, dar analiştii estimează că ritmul de creştere va încetini în următorii ani. În prezent, datoria publică a Suediei se află la cel mai scăzut nivel din ultimii 41 de ani.

  • România, pe primul loc în UE, cu cele mai multe „accidente mortale” la locul de muncă

    Conform statisticilor europene privind accidentele de muncă, “accidentele mortale” sunt definite drept cele care duc la moartea victimei în termen de un an de la producerea accidentului. În termeni mai generali, un accident la locul de muncă este definit ca un eveniment ce ce duce la vătămarea fizică sau psihică a persoanei în cauză.

    În statele membre, cele mai scăzute rate de incidenţă au fost înregistrate în Ţările de Jos (0,8 la 100.000 de lucrători, Suedia (1,2), Germania (1,3), Danemarca (1,4), Cipru (1,5) şi Regatul Unit (1,6), în timp ce la polul opus de află România cu cele mai mari rate de incidenţă (7,5), urmată de Portugalia (4,6), Luxemburg (4,4), Bulgaria şi Lituania (4,3).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce glume spun europenii despre vecinii lor.„Ce fac mamele belgiene când apa din cadă este prea caldă pentru bebeluşi? Îşi pun o pereche de mânuşi”

    Când spui Europa te gândeşti la bătrânul continent, la crize (imigranţilor, din Grecia, Uniunea Europeană), la fotbal, la cultură, dar şi la contraste.

    În acelaşi timp este şi locul unde trăiesc zeci de culturi care dezvoltă afinităţi una pentru cealălaltă, rivalităţi sau se iau peste picior. De exemplu, este cunoscută frăţia noastră cu moldoveni, dar şi rivalitatea cu maghiarii.

    Romain Seignovert s-a gândit să speculeze aceste lucruri şi a publicat o carte cu glumele şi bancurile spuse de anumite ţări europene despre vecinii lor.

    Câteva glume din carte:

    „Care este diferenţa dintre suedezi şi finlandezi? Suedezii au vecini drăguţi” sau modul în care portughezii care râd de aroganţa spaniolilor „Potrivit unui sondaj recent, 11 din 10 spanioli au declarat că se simt superiori celorlalte culturi”.

    Polonezii râd de jucătorii de fotbal ai Germaniei. „Jucătorii de fotbal germani sunt ca mâncarea germană: dacă nu este importată din Polonia atunci nu sunt este bună”

    Italia

    Afiş pe un autobuz: Nu vorbi cu şoferii. Au nevoie de mâini pentru condus.

    Trei motive pentru care Isus a fost italian: numai un fiu italian trăieşte cu mama lui până la 30 de ani. Numai un fiu italian ar putea crede despre mama lui că este încă virgină. Numai o mamă italiancă ar putea crede despre fiul ei că este Dumnezeu.

    Belgia despre Olanda

    „Cum începe fiecare reţetă de gătit olandeză? Împrumută şase ouă, 200g de făină, jumătate de litru de lapte…”

    „Ce fac mamele belgiene când apa din cadă este prea caldă pentru bebeluşi? Îşi pun o pereche de mânuşi”

    Marea Britanie

    Englezul: „Aduc şase sticle de bitter”
    Irlandezul: Aduc şase sticle de Guiness
    Scoţianul: Aduc şase prieteni

    Danemarca despre Suedia

    „Care este cel mai bun lucru care a venit vreodată din Suedia? Un ferrybot gol”

    Germania despre Polonia

    Când este Crăciunul în Polonia? La două zile după cel din Germania

    Austria despre Germania

    Marea diferenţă dintre austrieci şi germani este că germanii ar vrea să-i înţeleagă pe austrieci, dar nu pot, iar austriecii îi înţeleg pe germani, dar ar prefera să nu-i înţeleagă.

    România despre Ungaria

    Mi-am făcut toate testele, iar doctorul îmi spune că nu este nicio îndoială, sunt xenofob. Încă o boală pe care am luat-o de la unguri.

    Belgia despre Franţa

    De ce au ales francezii cocoşul drept simbol naţional? Pentru că este singurul animal care cântă atunci când este în rahat până la genunchi.

  • Plusuri şi minusurile săptămânii care tocmai se încheie

    UPS 
     
    + UiPath intră în topul celor mai valoroase 30 de companii de tehnologie nelistate din Europa. Compania românească se află pe locul 27, iar primul este ocupat de Spotify din Suedia.
     
    + Acţiunile Amazon au crescut cu 2,7% la închiderea unei şedinţe de tranzacţionare a săptămânii trecute de la New York, ajungând astfel la o capitalizare de piaţă de 768 de miliarde de dolari, valoare care o pune în spatele Apple şi îi oferă locul doi în topul mondial. Valoarea Alphabet a rămas neschimbată, la 762,6 miliarde de dolari.
     
    + Colagenul din solzii de peşte ar putea ajuta la vindecarea rănilor. Oamenii de ştiinţă din Singapore au descoperit că acesta este de două ori mai eficient şi mult mai ieftin decât colagenul provenit de la porci şi vite. Din 10 grame de solzi se obţin aproximativ 200 de miligrame de colagen.
     
    + Cel mai bogat lituanian, Nerijus Numavicius, împreună cu fratele său Vladas şi cu Mindaugas Bagdonavicius, fost acţionar al grupului Vilniaus Prekyba (VP), investeşte într-o afacere cu hoteluri în România. El vrea să construiască patru hoteluri.
     
    + Patru tineri din Cluj au creat un scaun care te anunţă că stai strâmb. Scaunul are senzori care detectează problemele, iar sistemul trimite o notificare către computer sau smartphone de fiecare dată când coloana nu este în poziţia corectă.
     
    + România a exportat în luna ianuarie 2018 bunuri în valoare de  5,4 mld. euro, cu 15% mai mult faţă de anul trecut, cifră ce plasează creşterea exporturilor româneşti pe locul 7 în Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat.
     
    + IBM a prezentat cel mai mic computer din lume, un pătrat cu latura de 1 mm. Acesta are o putere de procesare echivalentă cu cea a unui procesor x86 din 1990.
     
    AND DOWNS
     
    – ”Până în 2050 circa  5 miliarde de oameni vor trăi în zone cu acces redus la apă“, a declarat Audrey Azoulay, director general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO). Se estimează că cererea de apă va creşte cu aproape o treime până în 2050.
     
    – Printre protestatarii amendaţi la congresul PSD din 10 martie se numără şi un bucureştean surdo-mut, în al cărui proces verbal jandarmul a notat, la descriererea faptei, că bărbatul a scandat lozinci anti-PSD, potrivit paginii de Facebook Corupţia Ucide. Amenda dată acestuia a fost de 2.000 lei.
     
    – Fostul preşedinte Nicolas Sarkozy a fost reţinut de poliţie, fiind acuzat că a primit bani de la fostul dictator Muammar Gaddafi pentru finanţarea alegerilor din 2007.
     
    – Aproape 30.000 de potenţiali terorişti se află în Europa, este de părere Rob Wainwright, directorul Europol. Aceşti oameni sunt inspiraţi de Statul Islamic, însă nu îi sunt subordonaţi.
     
    – Ultimul mascul de rinocer alb nordic de pe Terra a murit la vârsta de 45 de ani, în Kenya. |n prezent, din această subspecie mai sunt în viaţă doar două femele.
     
    – Acţiunile Facebook au înregistrat cea mai abruptă cădere într-o zi, din ultimii ani, pe fondul dezvăluirilor privind exploatarea datelor a milioane de utilizatori.
     
  • Eurostat: România a avut în ianuarie cea mai mare creştere a producţiei industriale din UE

    În ianuarie 2018, comparativ cu ianuarie 2017, statele membre care au înregistrat cea mai mare creştere a producţiei industriale au fost România (8,5%) şi Estonia (7,7%), urmate de Suedia (7,1%). Cele mai mari scăderi în perioada analizată au fost consemnate în Olanda (-6,6%), Malta (-1,7%) şi Grecia (-1,6%).

    Creşterile de 2,7% din zona euro în ianuarie 2017 faţă de aceaşi perioadă a anului precedent, s-a datorat creşterii producţiei de energie (10,4%), bunurile de folosinţă îndelungată (3,8%), bunuri intermediare (5,1%), bunuri de larg consum (0,3%), în timp ce producţia de capital a crescut cu 8,5%.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro