Tag: studiu

  • Studiu de caz: Primăria devenită investitor strategic. Cum şi-au propus autorităţile locale să reînvie „Perla Carpaţilor”: „Cu gândire pozitivă şi cu lucrurile bine puse la punct, poţi să faci lucruri mari”

    Într-un interviu BUSINESS Magazin, Primarul Mik Jozsef vorbeşte despre eforturile de revitalizare a staţiunii Borsec, cu accent pe inaugurarea Centrului Spa & Balneo Fontana în decembrie 2022. Investiţia de 9 milioane de euro, implicând finanţare publică şi credit bancar, este văzută ca un punct crucial pentru relansarea turismului în zonă. Primarul încurajează şi alţi investitori să se implice şi să contribuie la dezvoltarea durabilă a staţiunii, având în vedere viziunea sa pentru un turism prosper şi bine reglementat în viitor.

    „Sunt mulţumit, dar sunt multe de făcut în Borsec, acesta este doar începutul”, descrie primarul Mik Jozsef realizările referitoare la centrul spa şi de tratament Fontana Spa & Balneo Borsec, care a repus staţiunea pe harta turismului balneoclimateric al ţării începând cu iarna anului trecut. 

    Primarul din Borsec, Mik Jozsef, un nativ al zonei, este conectat cu istoria şi dezvoltarea staţiunii, supranumită în trecut „Perla Carpaţilor”. În interviul acordat BUSINESS Magazin, el aminteşte chiar de primele primele înscrisuri ce menţionau utilizarea apelor minerale în băi terapeutice, care datează din 1725. În timp, structurile pentru tratarea cu ape minerale s-au diversificat. După anul 1989 însă, vechile facilităţi au început să dispară, iar în 2001 staţiunea a pierdut statutul de staţiune balneoclimaterică.

    Cu rădăcini puternice în comunitatea localăMik Jozsef s-a concentrat pe refacerea staţiunii, iar în 2008, odată cu primul său mandat, şi-a propus să înceapă procesul de regenerare a zonei. Cu un plan amplu, au fost reconstruite infrastructura şi diverse atracţii, precum pârtia de schi şi centrul Spa – investiţii atipice pentru o primărie. „Ne-am propus să refacem Borsecul, din cele 5.000 de locuri de cazare care au existat înainte de 1989, doar 86 au rămas. S-a petrecut o distrugere masivă din cauza celor care au răspuns de oraş; din 2008-2009 am reînceput reclădirea staţiunii şi noi, ca Primărie am făcut tot ce ar fi făcut un privat – inclusiv pârtia de schi şi acest centru spa… După Romaqua Group, firma de îmbuteliere de ape minerale, am ajuns al doilea investitor strategic în Borsec”, povesteşte el. 

    Fontana Spa & Balneo Borsec, centrul spa la care el face referire, este rezultatul unei investiţii de de 9 milioane de euro, începută în urmă cu mai bine de un deceniu, reprezentată de fonduri ale primăriei şi finanţare prin intermediul unui credit bancar. Centrul balnear cuprinde un centru spa şi o bază de tratament, cu o capacitate de 1.000 persoane pe zi în sezonul de vară şi de 700 de persoane în timpul iernii. Centrul  dispune de o zonă de spa care  include piscine, saună finlandeză, infrasaună, saună cu aburi, iar zona balneo va avea diverse posibilităţi de tratament, precum împachetări cu nămol, masaje sau terapii cu apă minerală caldă şi rece. 

    În decembrie 2022, Fontana Spa & Balneo Borsec a fost inaugurat, reprezentând un punct de pornire esenţial pentru revitalizarea staţiunii, potrivit lui Mik Jozsef. Chiar dacă această investiţie presupune o iniţială perioadă de operare pe pierdere, în viitor, va genera beneficii pentru comunitate şi turişti, atrâgând ulterior şi alţi investitori „serioşi”. „Punctul zero a fost deschiderea acestui centru, de acum înainte aşteptăm să facă ceva şi ceilalţi investitori – până acum n-am avut atât de mulţi investitori serioşi, toată lumea aştepta să se întâmple ceva. Acum s-a întâmplat şi mingea este în partea cealaltă”, spune el, referindu-se la faptul că acum aşteaptă ca şi cei care deţin proprietăţi în zonă să continue investiţiile. 

    Staţiunea Borsec dispune în prezent de o capacitate de cazare de aproximativ 800 de paturi, distribuite în 7 pensiuni şi un hotel. Majoritatea turiştilor provin din Moldova, dar în timpul pandemiei, turişti din întreaga ţară au ajuns aici. Se preconizează că, odată cu construcţia unui aeroport în apropiere (- şi cel din Remetea pare să prindă contur – ), numărul turiştilor va creşte semnificativ.

    Ce visează Mik Jozsef pentru Borsec? „S-au făcut strategii turistice, cu baze chiar reale, o capacitate de 2.500 de locuri de cazare – un plan în care să nu ai voie să construieşti tot ce vrei, să distrugi monumente istorice, sunt condiţii care trebuie respectate, vrem să fie ceva unic, nu o construcţie haotică”, descrie el viziunea pentru staţiunea pentru care speră din nou statutul de „perlă a turismului românesc”.  

    Iar mesajul său pentru cei care îşi doresc să construiască proiecte similare ţine mai ales de curaj: „Trebuie să ai curaj, trebuie să ai încredere în tine, trebuie să ai echipe foarte bune fiindcă fără echipe nu poţi face nimic şi trebuie să faci proiecte nu pentru patru ani, ci pentru 12 ani sau chiar mai mult. Nu poţi să te visezi primar o viaţă, dar proiecte serioase, mari nu se pot face în 4-8 ani. Dacă mă uit înapoi la 2010, mă întreb de unde am avut curajul să fac asta, trebuie să fii puţin nebun să începi o astfel de investiţie când nu ai toţi banii la dispoziţie, dar cu gândire pozitivă şi cu lucrurile bine puse la punct, poţi să faci lucruri mari”. 

     

     

     

  • Sondaj: Aproape jumătate dintre studenţi vor fi sprijiniţi financiar de către familie

    Potrivit studiului realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro, aproximativ 43% dintre respondenţi spun că îşi vor sprijini copiii, din punct de vedere financiar, pe perioada studiilor universitare, în timp ce peste 30% spun că vor acoperi doar jumătate din cheltuieli, deoarece copiii beneficiază de bursă. Pe de altă parte, 1 din 4 studenţi (peste 27%) vor lucra pe perioada studiilor, conform răspunsurilor date în cadrul sondajului.

    Dintre domeniile unde au ales să studieze, cei mai mulţi dintre studenţi au optat pentru Politehnică şi domeniul economic (aproximativ 22% la fiecare dintre cele două domenii). Urmează medicina (circa 17%), dreptul (aproximativ 10%) şi facultăţile de limbi străine.

    Aproape jumătate dintre cei care parcurg studiile universitare vor locui la cămin pe timpul studiilor în timp ce aproximativ 29% vor sta cu chirie, iar puţin peste 24% vor locui acasă.

    Conform sondajului, 4 din 5 studenţi au ales să înveţe la o facultate de stat în România (aproximativ 79%) în timp ce 14% au ales să urmeze o facultate particulară din ţară. Aproape 8% o să urmeze facultatea în străinătate, ţările cele mai populare fiind Anglia, Olanda şi Spania.

    Sondajul privind pregătirile pentru începerea anului şcolar studenţesc a fost realizat online pe un eşantion de circa 1.200 de respondenţi persoane fizice din toată ţara, reprezentativ pentru utilizatorii de internet.

  • Sondaj CEC Bank: Aproape jumătate dintre studenţi vor fi sprijiniţi financiar de către familie pe timpul studiilor şi 1 din 4 studenti lucrează în timpul facultătii

    Aproximativ jumătate dintre studenţi vor fi sprijiniţi financiar de către familie în anul universitar care începe în această toamnă, iar un sfert din studenti spun că vor lucra pe perioada studiilor, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro.

    Astfel, aproximativ 43% dintre respondenţi spun că îşi vor sprijini copiii din punct de vedere financiar pe perioada studiilor universitare, în timp ce peste 30% spun că vor acoperi doar jumătate din cheltuieli, deoarece copiii beneficiază de bursă.

    Pe de altă parte, 1 din 4 studenţi (peste 27%) vor lucra pe perioada studiilor, conform răspunsurilor date în cadrul sondajului. 

    Dintre domeniile unde au ales să studieze, cei mai mulţi dintre studenţi sunt la Politehnică şi în domeniul economic (aproximativ 22% la fiecare dintre cele două domenii), opţiunile fiind urmate de medicină (circa 17%), drept (aproximativ 10%) şi facultăţi de limbi străine.  

    Aproape jumătate dintre cei care parcurg studiile universitare vor locui la cămin pe timpul studiilor în timp ce aproximativ 29% vor sta cu chirie iar puţin peste 24% vor locui acasă. 

    Conform sondajului, 4 din 5 studenţi au ales să înveţe la o facultate de stat în România (aproximativ 79%) în timp ce 14% au ales să urmeze o facultate particulară din ţară. Aproape 8% o să urmeze facultatea în străinătate (ţările cele mai vizate fiind Anglia, Olanda, Spania, etc.). 

    Sondajul privind pregătirile pentru începerea anului şcolar studenţesc a fost realizat online de comparatorul financiar FinZoom, la cererea CEC Bank, pe un eşantion de circa 1.200 de respondenţi persoane fizice din toată ţara, reprezentativ pentru utilizatorii de internet.

    Ca venituri lunare, 50% din total respondenţi câştigă sub 2.500 lei, 47,53% între 2.500 şi 5.000 de lei şi doar 2% peste 10.000 de lei.

     

  • Se formează un nou “supercontinent”. “Pangea Ultima” ar putea aduce sfârşitul oamenilor şi al tuturor mamifeerelor – studiu

    Formarea unui nou “supercontinent” ar putea distruge oamenii şi toate celelalte mamifere încă în viaţă în 250 de milioane de ani, arată cercetătorii.

    Folosind primele modele climatice supercomputerizate ale viitorului îndepărtat, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, au prezis cum se vor intensifica extremele climatice după ce continentele lumii vor fuziona pentru a forma un supercontinent, Pangea Ultima, în aproximativ 250 de milioane de ani.

    Aceştia au constatat că va fi extrem de cald, uscat şi practic de nelocuit pentru oameni şi mamifere, care nu sunt evoluate pentru a face faţă expunerii prelungite la căldură excesivă.

    Cercetătorii au simulat evoluţia temperaturii, a vântului, a ploii şi a umidităţii pentru acest supercontinent şi au folosit modele de mişcare a plăcilor tectonice, chimia şi biologia oceanelor pentru a calcula nivelurile de dioxid de carbon, relatează CNN.
    Ei au descoperit că nu numai că formarea Pangea Ultima ar duce la erupţii vulcanice mai regulate, care ar ar arunca dioxid de carbon în atmosferă şi ar încălzi planeta, dar şi că soarele ar deveni mai strălucitor, emiţând mai multă energie şi încălzind şi mai mult Pământul, notează experţii în lucrarea publicată luni în revista Nature Geoscience.

    “Supercontinentul ar crea efectiv o triplă lovitură care ar cuprinde efectul de continentalitate, un soare mai fierbinte şi mai mult CO2 în atmosferă”, a declarat Alexander Farnsworth, cercetător asociat la Universitatea din Bristol şi autorul principal al lucrării, într-un comunicat de presă de luni.

    “Temperaturile generalizate cuprinse între 40 şi 50 de grade Celsius şi extremele zilnice şi mai mari, la care se adaugă nivelurile ridicate de umiditate, ne-ar pecetlui în cele din urmă soarta. Oamenii – împreună cu multe alte specii – ar muri din cauza incapacităţii lor de a elimina această căldură prin transpiraţie, răcorindu-şi corpul”, a adăugat Farnsworth.
    Căldura crescută, a precizat Farnsworth, ar crea un mediu fără surse de hrană sau apă pentru mamifere.
    Deşi există mari incertitudini atunci când se fac previziuni atât de îndepărtate în viitor, cercetătorii au declarat că imaginea pare “foarte sumbră”, cu doar 8% până la 16% din terenul de pe supercontinent locuibil pentru mamifere.
    Ultima extincţie în masă a avut loc în urmă cu 66 de milioane de ani, când un asteroid a lovit Pământul şi a distrus dinozaurii şi majoritatea formelor de viaţă de pe planetă.
     

  • Vrei să trăieşti până la 100 de ani? Un nou studiu oferă soluţii

    Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din California, există o abordare simplă pentru a ne îmbunătăţi sănătatea la bătrâneţe şi a trăi mai mult.

    Nutriţie, activitate fizică, stil de viaţă. Cercetările asupra longevităţii au descoperit că există mulţi factori care pot contribui la o viaţă lungă. Dar se spune că o schimbare majoră nu este suficientă, pentru a asigura o sănătate bună în timp. Potrivit unui studiu al Universităţii California din San Diego (UCSD), de fapt, nu este nevoie de mult: a menţine o greutate stabilă după vârsta de 60 de ani garantează o şansă mai mare de a trăi o viaţă excepţional de lungă, de până la 90 sau chiar 100 de ani.
    Studiul UCSD a analizat date de la 54.437 de femei aflate în postmenopauză care au participat la o initiaţivă de sănătate a femeilor. Cercetătorii s-au uitat atât la modificările greutăţii pe termen scurt, cât şi pe termen lung, şi le-au comparat cu vârsta lor.
    Constatarea a fost că femeile care şi-au menţinut o greutate stabilă în timp au avut de 1,2 până la 2 ori mai multe şanse de a ajunge la vârste cuprinse între 90 şi 100 de ani. În schimb, pierderea neintenţionată în greutate a fost legată de o scădere semnificativă a probabilităţii de a atinge aceste repere.
    Studiul evidenţiază importanţa menţinerii unei greutăţi stabile, în special pentru femeile în vârstă: o scădere în greutate de 5% sau mai mult ar fi de fapt asociată cu o probabilitate cu 51% mai mică de a trece pragul de 90 de ani. Aşa cum o creştere în greutate de 5% sau mai mult nu pare să contribuie la longevitate.
    Acest lucru pare să sublinieze importanţa menţinerii unei greutăţi stabile ca obiectiv pentru a trăi mai mult şi mai sănătos, potrivit lui Aladdin H. Shadyab, autor al studiului şi profesor la UCSD’s School of Public Health and Human Longevity Sciences: „I Concluziile noastre sprijină stabilitatea. greutatea ca obiectiv pentru longevitate la femeile în vârstă”, explică specialistul.

    Echipa USCD a evaluat, de asemenea, cauzele din spatele scăderii în greutate, categorizând-o ca intenţionată sau involuntară. Constatarea în acest caz a fost că femeile care au slăbit intenţionat aveau şanse cu 17% mai puţine să împlinească vârsta de 90 de ani. Cei care au slăbit neintenţionat aveau şi mai puţine şanse să slăbească, adesea din motive precum boală şi stres.
    Descoperirea deschide un nou capitol în înţelegerea longevităţii: în loc să se concentreze pe pierderea în greutate, accentul se poate muta pe menţinerea unei greutăţi stabile. „În loc să ne concentrăm pe pierderea sau creşterea în greutate după vârsta de 60 de ani, va fi mai important să punem accent pe menţinerea greutăţii la cei care sunt în general sănătoşi”, admit cercetătorii, care spun că menţinerea unei greutăţi stabile este o strategie eficientă şi, în general, simplă pentru femei (dar nu numai) care îşi propun să trăiască mult timp.
    Dar, deşi oferă informaţii valoroase, merită să reţineţi că studiul este de natură observaţională şi este posibil ca aceste concluzii să nu se aplice tuturor. Cercetătorii înşişi admit că bolile trebuie luate în considerare şi atunci când vorbim despre greutatea corporală.
    Şi este esenţial să consultaţi profesioniştii din domeniul sănătăţii pentru sfaturi personalizate, deoarece circumstanţele individuale pot varia.

  • Studiu Storia.ro: Cumpărătorii ar putea amâna deciziile de achiziţie, dacă noile taxe şi impozite imobiliare ar fi adoptate

    În urma lansării draftului de ordonanţă care anunţa o serie de schimbări în cadrul taxelor şi impozitelor care ar afecta şi procesul de intermediere imobiliară, Storia.ro, platforma de imobiliare lansată de OLX, a realizat un sondaj pentru a afla şi părerea celor impactaţi de măsurile propuse. În cadrul sondajului au răspuns atât cei interesaţi de achiziţia sau vânzarea unei locuinţe, cât şi agenţi şi dezvoltatori imobiliari. Conform rezultatelor, toate categoriile de respondenţi consideră că adoptarea modificărilor taxelor şi impozitelor imobiliare ar putea duce la amânarea deciziilor de achiziţie a unei locuinţe.

    Cum văd cumpărătorii şi vânzătorii noile măsuri fiscale de intermediere imobiliară

    Cei mai mulţi dintre respondenţii interesaţi de achiziţia sau vânzarea unei locuinţe au declarat că modificarea taxelor şi impozitelor imobiliare le va influenţa felul în care vor lua deciziile imobiliare (77%), în timp ce 13% au declarat că nu ar fi influenţaţi de legile ordonanţei, în cazul în care aceasta ar putea fi adoptată. În acelaşi timp, 10% dintre respondenţi au menţionat că nu sunt siguri în ce măsură noile legi le-ar afecta viitoarele decizii.

    Întrebaţi în ce moduri le-ar afecta deciziile de achiziţie din viitor, 44% dintre respondenţii interesaţi în acest moment de cumpărarea unei locuinţe au declarat că ar amâna să cumpere, 25% afirmă că ar renunţa la achiziţie, în timp ce 21% declară că s-ar grăbi să cumpere. Totuşi, 17% dintre cumpărători declară că momentan nu le este clar cum şi în ce măsură noile schimbări fiscale le-ar influenţa deciziile imobiliare.

    Dintre respondenţii care plănuiesc să vândă o proprietate, 40% ar creşte preţul de vânzare, în timp ce doar 4% ar scădea suma pentru a vinde mai rapid, în cazul în care s-ar aproba măsura de creştere a impozitului pe tranzacţiile imobiliare ale persoanelor fizice. În acelaşi timp, 27% dintre respondenţi au menţionat că s-ar grăbi să vândă, iar 22% ar amâna procesul. 15% dintre vânzători menţionează că nu le este clar cum şi în ce măsură le vor fi influenţate viitoarele decizii imobiliare.

    Cum văd agenţii şi dezvoltatorii noile măsuri fiscale de intermediere imobiliară

    În cazul în care legea ar ajunge să fie promulgată în forma propusă în draftul de ordonanţă, cei mai mulţi dintre agenţi şi dezvoltatori sunt de părere că cei interesaţi de o achiziţie vor amâna să cumpere o locuinţă (52%), în timp ce 30% consideră că aceştia se vor orienta spre proprietăţi mai mici. 17% declară că nu se pot pronunţa încă, în timp ce 9% se aşteaptă ca viitorii proprietari să mărească bugetul de achiziţie.

    Întrebaţi cum ar reacţiona proprietarii care vor să vândă, agenţii şi dezvoltatorii consideră că aceştia vor cere un preţ mai mare la vânzare (variantă aleasă de 74% dintre respondenţi), 22% consideră că ar putea să amâne procesul de vânzare, în timp ce 13% cred că proprietarii se vor grăbi să vândă.

    Printre efectele pe care draftul de ordonanţă le-ar putea avea asupra industriei imobiliare, în cazul în care ar fi aprobat în forma actuală, agenţii şi dezvoltatorii sunt convinşi că preţurile crescute ale locuinţelor vor duce la o scădere a puterii de cumpărare, iar creşterea taxelor va produce o stagnare sau chiar scădere a numărului de tranzacţii încheiate.

    De asemenea, printre efectele considerate a fi foarte probabile pe piaţa imobiliară, se numără: 

    –        Creşterea cererii de chirii (variantă aleasă de 52% dintre respondenţi)

    –        Scăderea tranzacţiilor ar putea genera o diminuare a interesului dezvoltatorilor pentru noi proiecte imobiliare (42%)

    –        Creşterea preţului de achiziţie pentru proprietăţile noi (39%)

    Chestionarul a fost publicat online, pe Storia.ro şi OLX Imobiliare, în luna august 2023, iar răspunsurile au fost colectate de la 869 de respondenţi: 700 interesaţi de achiziţia sau vânzarea unei locuinţe şi 169 agenţi şi dezvoltatori.

    Analiza a fost realizată de Storia.ro – platforma de imobiliare lansată de OLX, ca parte din iniţiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul îşi propune să contribuie la transparentizarea informaţiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriaşilor, proprietarilor, agenţilor şi dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susţine să ia decizii imobiliare corecte, în cunoştinţă de cauză.

  • Studiu: Românii merg mai rar la fitness în sezonul estival

    Studiul a fost realizat în perioada ianuarie-iulie 2023, pe un eşantion de peste 2.000 de persoane active din comunitatea de 50.000 de persoane a SanoPass, reliefând comportamentul de consum al serviciilor de fitness în lunile de vară, respectiv iunie şi iulie, tendinţă care se prelungeşte şi în luna august.

    Rezultatele analizei arată că există o scădere semnificativă de aproximativ 20% a activităţii fizice în timpul verii. Vârful sezonalităţii este înregistrat în lunile ianuarie, februarie şi martie, urmat de perioada de toamnă, cu precădere în lunile octombrie şi noiembrie.

    „Viziunea SanoPass se axează pe promovarea bunăstării consumatorilor pe tot parcursul anului. În ceea ce priveşte sezonul estival, există o varietate de opţiuni pentru a face mişcare şi încurajăm fiecare individ să menţină un nivel de activitate constant, astfel încât să îşi păstreze sănătatea şi vitalitatea”, a declarat Andrei Vasile, fondatorul SanoPass by MedLife.

    Principalele oraşe cu o cerere ridicată pentru serviciile de fitness rămân Bucureşti, urmat de Cluj, Braşov, Craiova şi Iaşi, românii fiind dispuşi să investească în activităţile sportive un buget mediu lunar de 190 lei.

    „Cifrele din portofoliul nostru arată că Braşovul este un oraş în care oamenii consumă servicii de fitness peste media naţională, înregistrând aproximativ 10 intrări lunare în medie per abonat versus 7.5 – 8 la nivel naţional”, a subliniat Andrei Vasile.

    Comunitatea SanoPass se bucură de o diversitate de participanţi formată preponderent din 33% femei şi 67% bărbaţi, cu o vârstă medie de 29 de ani. Utilizatorii se menţin activi, mergând în medie de 8 ori pe lună la sala de fitness, ceea ce reflectă dorinţa lor de a-şi îmbunătăţi sănătatea şi condiţia fizică.

    De asemenea, se observă o creştere a interesului din partea companiilor de a sprijini un stil de viaţă activ în rândul angajaţilor lor. Într-o evoluţie pozitivă, din ce în ce mai multe companii încep să ofere abonamente de fitness sau alte facilităţi legate de activitatea fizică ca beneficii oferite în cadrul pachetului extrasalarial.

  • Bestjobs: Angajaţii români îşi aglomerează vacanţele pe timpul verii

    Aproape 60% dintre angajaţi spun că aşteaptă vara pentru a-şi plănui concediul şi îşi rezervă între 5 şi 10 zile libere în această perioadă, după cum reiese din cel mai recent sondaj realizat de platforma de recrutare online bestjobs.

    În percepţia angajaţilor români, volumul de muncă a crescut anul acesta, amplificând nevoia de timp liber. 57% dintre respondenţi spun că au muncit mai mult în comparaţie cu anul trecut, iar 30% consideră că cerinţele sunt la fel. Astfel, nevoia de linişte şi relaxare este principalul motiv pentru care îşi iau concediu, aşa cum declară 63% dintre participanţii la sondaj, urmată de dorinţa de explorare, aventură şi experienţe inedite (31%) şi rezolvarea unor chestiuni administrative sau gospodăreşti (22%).

    Mulţi dintre participanţi folosesc perioadele libere pentru a căuta noi oportunităţi profesionale, volumul aplicărilor pe bestjobs fiind foarte crescut în lunile de vară, în special în rândul segmentului 18-34 de ani. Totodată, în ultima lună aplicările de pe mobil au crescut cu 30%, semn că utilizatorii platformei continuă să exploreze ofertele de muncă şi din vacanţă.

    Cu 20 de zile de concediu plătite pe an conform Codului Muncii, România se află printre ţările europene cu cea mai scurtă vacanţă de odihnă oferită angajaţilor din mediul privat, întrucât cei din sectorul public îşi pot lua între 21 şi 25 de zile de concediu, în funcţie de vechimea în muncă, susţin realizatorii studiului. Cu toate acestea, numai anul acesta au fost 15 sărbători legale considerate zile libere, iar cele mai multe dintre ele au fost în zile de marţi sau joi, oferind angajaţilor posibilitatea de a se lega de cel mai apropiat weekend şi a se bucura de mai multe mini-vacanţe, folosind în mod eficient zilele de concediu.

    În plus, angajatorii care recunosc nevoia de odihnă a angajaţilor şi oferă ca beneficiu zile libere suplimentare, cu ocazia zilelor de naştere a angajatului, a copiilor săi, pentru vechime sau pentru a sărbători o zi specifică industriei, sunt mai apreciaţi de către candidaţi. În ultimele 30 de zile, joburile care oferă acest beneficiu au înregistrat peste 8.000 de căutări.

    Ridicarea restricţiilor de după pandemie a deschis multor români apetitul pentru călătorii internaţionale, iar aproape 20% dintre ei declară în cadrul sondajului că şi-au plănuit întregul concediu de anul acesta în afara graniţelor. Alţi 28% şi-au împărţit concediul între destinaţii din ţară şi unele din străinătate, în timp ce 44% se bucură exclusiv de turismul local. Doar 8% dintre participanţii la sondaj nu şi-au făcut încă planuri concrete pentru vacanţa din acest an.

    Pentru a-şi realiza planurile de vacanţă, aceştia alocă o parte semnificativă din buget. Cu toate acestea, 43% dintre angajaţi vor încerca anul acesta să nu cheltuiască mai mult decât anul trecut, în timp ce 30% estimează că bugetul alocat va fi mai mare, iar 21% speră să aibă costuri mai mici.

    Aproape jumătate dintre respondenţi au mărturisit că nu au rămas cu nicio zi din concediul de anul trecut, tot mai mulţi profitând de orice zi liberă disponibilă. „Această tendinţă favorizează redobândirea echilibrului între viaţa personală şi cea profesională, aspect influenţat în anii trecuţi de contextul sanitar”, arată realizatorii sondajului.

    Acesta a fost realizat în perioada iulie-august, pe un eşantion de 956 de utilizatori de internet.

  • Câtă şaorma mănâncă românii? Anul trecut au comandat una la 10 secunde

    În 2022, românii au comandat prin intermediul unei platforme de livrări circa 3.310.000 de şaorma, cu 60% mai mai mult faţă de anul precedent. Conform reprezentanţilor platformei, românii au comandat, în medie, o şaorma la 10 secunde.

    Cu ocazia Zilei Internaţionale a Kebabului, marcată în 14 iulie, Glovo a prezentat principalele obiceiuri ale românilor referitoare la consumul de şaorma.

    În 2022, prin platformă, în România au fost livrate peste 3.310.000 de porţii de şaorma, acest preparat fiind pe locul doi în topul preferinţelor utilizatorilor, precedat doar de burgeri. La nivelul întregului an, prin platformă s-a comandat cu 60% mai multă şaorma faţă de anul 2021.

    Minutul de aur al anului pentru consumul de şaorma a fost înregistrat în 24 februarie 2022, de sărbătoarea Dragobetelui, la ora 19:45, minut în care românii au comandat 69 de porţii. În plus, luna martie a înregistrat un record al consumului de şaorma, iar la nivelul întregului an s-a comandat o şaorma la fiecare 10 secunde.

    Conform datelor Glovo, românii au ales în special acest preparat pentru masa de seară, astfel încât o treime dintre comenzile de anul trecut au fost plasate în intervalul orar 18.00-20.00, în special joia şi vinerea. În plus, utilizatorii preferă să savureze acest preparat cu specific oriental şi noaptea târziu, mai mult de 10% dintre comenzile de şaorma fiind plasate în intervalul 23.00 – 2.00. În topul preferinţelor românilor rămâne şaorma mare de pui, urmată de varianta cu vită şi curcan.

    „România ocupă primul loc la nivel global când vine vorba de consumul de şaorma din reţeaua Glovo de 25 de ţări, iar la nivel local, Bucureşti, Braşov, Constanţa, Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi sunt oraşele în care s-a înregistrat mai mult de jumătate din consumul total de şaorma în România anul trecut”, arată reprezentanţii aplicaţiei.

    În ceea ce priveşte evoluţia anuală a consumului la nivel de oraşe, datele platformei arată că utilizatorii din Târgu-Mureş au comandat de 8 ori mai multă şaorma în 2022 faţă de anul precedent, în timp ce utilizatorii din Galaţi au comandat de şase ori mai multă şaorma. Cel mai mare fan al preparatului cu specific oriental este un orădean care, în medie, a comandat şaorma de şase ori pe săptămână pe parcursul anului trecut.

  • Singurătatea dăunează şi oaselor: un studiu explică ştiinţific motivele

    Izolarea socială ne poate afecta şi fizicul, nu doar psihicul.
    Efectele singurătăţii pot fi nu numai psihologice, ci şi fizice. De altfel, potrivit unui studiu prezentat la ENDO 2023 din Chicago, unul dintre cele mai importante congrese de endocrinologie din lume, singurătatea poate duce şi la probleme fizice, în special la oase.
    În trecut, alte cercetări au investigat daunele fizice cauzate de singurătate, legându-le în special de o creştere a mortalităţii din cauza unui risc mai mare de a-şi înrăutăţi sănătatea mintală şi de boli cardiovasculare, iar un studiu din 2021 identificase deja osteoporoza şi sănătatea osoasă precară ca o consecinţă a stresului psihologic excesiv.
    Cercetătorii au studiat modul în care izolarea socială a afectat sănătatea oaselor la şoareci, descoperind mai întâi că deteriorarea sănătăţii oaselor s-a produs doar la şoarecii masculi:
    „Această descoperire ar putea avea implicaţii clinice importante, deoarece încă avem de-a face cu impactul pe termen lung asupra sănătăţii sociale, izolarea din cauza Covid”, a explicat dr. Rebecca Mountain, de la Centrul de Medicină Moleculară de la MaineHealth Institute for Research – Scarborough, SUA, autorul principal al studiului.
    Oasele conţin mai puţine minerale
    La sfârşitul studiului, şoarecii masculi izolaţi au arătat o reducere a densităţii minerale osoase: oasele care conţin mai puţine minerale sunt mai puţin dense şi, prin urmare, sunt mai susceptibile de a se rupe.
    În plus, au existat semne de scădere a remodelării osoase. În schimb, şoarecii-femelă din studiu nu au suferit leziuni osoase în urma izolării sociale.
    Potrivit doctorului Mountain, mecanismele precise prin care izolarea socială duce la deteriorarea sănătăţii oaselor sunt încă neclare, dar echipa medicală explorează mai multe posibilităţi, în principal rolul diverşilor hormoni de stres şi comportamentul sistemului nervos simpatic.