Tag: strainatate

  • Cătălin Păduraru: Vinarium, IWCB sau lupta la baionetă în războaiele vinului

    nde se află vinul românesc? Din punct de vedere calitativ, probabil la cel mai înalt nivel din istorie. Dar asta nu înseamnă prea mult, atât timp cât toate ţările producătoare de vin şi neatinse de vreun război sau limitare religioasă se află şi ele în aceeaşi fericită situaţie. Progresul, realizările tehnologice sunt, astăzi, la îndemana oricui. Vinul, produs cu identitate, are nevoie de istorie, de palmares, de pieţe cultivate (adică de pieţe în care să fie prezent, să aducă satisfacţii gustative dar şi satisfacţia profitului pentru cei care lucrează cu el), de cercetare, de comunicare. De o direcţie. Toată suflarea românească e bucuroasă de absorbţia fondurilor europene pentru reconversie (vie) şi retehnologizare (cramă).

    Asta este în amonte. Dar în aval? Astăzi este (relativ) bine. Dar mâine? Poate nu este întâmplător că aproape în toate cărţile dedicate domeniului apărute în străinătate şi destinate publicului larg nici măcar nu suntem menţionaţi. Sau, dacă suntem, ocupăm spaţii egale cu ţări ca Slovacia sau Malta… Revistele de specialitate nici nu se mai obosesc să ne treacă la „inventar”. Şcoli celebre ne-au scos din curriculum (una dintre ele funcţionează, de câţiva ani, şi în România; cursurile se predau în engleză şi maghiară).
    La nivelul mentalului colectiv internaţional nu există vinul românesc.

    Existăm sau nu pe pieţele internaţionale?

    Se înţelege că excepţiile, câteva firme româneşti care exportă (şi acelea, în majoritate, către „nişe etnice”), nu pot aduce România în plutonul forţelor care domină Lumea Vinului. Ţări cu potenţial mult mai mic decât cel al ţării noastre (sau despre care credeam noi „după ureche” că este mult mai mic) sunt prezenţe vizibile şi constante pe pieţele importante. Au strategii şi le duc la îndeplinire. De ce? Pentru simplul motiv că au înţeles că niciun clasament nu e bătut în cuie. Astăzi SUA sunt pe locul trei mondial, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, putea să pară o glumă în anii ’60-’70. Sigur, putem spune că SUA sunt o forţă pe toate planurile. Dar ce spunem atunci de Chile, Noua Zeelandă (a zecea exportatoare din lume)? În curând, vom înţelege că nici Georgia sau Moldova nu s-au mulţumit cu actuala ierarhie. Vorbim de piaţa „noastră” şi de pieţele internaţionale… Ca mâine şi piaţa noastră va fi una (pe deplin) internaţională. De la momentul în care Amazon va livra vinuri şi aici până la intrarea marilor operatori globali de distribuţie sau a marilor firme de vin (cu cifre de afaceri ameţitoare, de câteva ori mai mari decât întreaga noastra piaţă)  peisajul „nostru” se va schimba. Dramatic.

    (Se prea poate ca tonurile în care zugrăvesc vulnerabilităţile României viticole să nu fie prea plăcute.)

    Nu am cum să ocolesc adevărul: vor fi schimbări disruptive, cu o multitudine de efecte neaşteptate. Acest context nu este un accident istoric. Este lupta şi persuasiunea profesioniştilor şi rezultatul strategiilor naţionale (ale altor ţări).

    Accident istoric poate fi numit ceea ce pare a se întâmpla în Africa de Sud. Este posibil ca, din cauza turbulenţelor interrasiale de acolo, un mare jucător să lase mult loc liber.

    Se gândeşte România să acţioneze în vreun fel?

    Şi atunci, de ce să ne-mbătăm cu apă rece pretinzând că suntem a nu ştiu câta forţă vitivinicolă? Forţa poate fi măsurată prin prezenţa pe „raftul” internaţional.

    Contraargumentul că avem o piaţă internă destul de mare nu ţine. Cât de mare? Cine a măsurat pentru a şti potenţialul (limita de extensie)? Ce, cum, cât vor cumpăra consumatorii tineri (adică cum va arăta piaţa aceasta „fantastică” peste 3-4 ani)?

    Ar putea aduce vinul beneficii românilor?

    Oare crede cineva că în regiunea Bordeaux sau în Toscana ori în Marlborough trăiesc bine doar vinarii? Orice domeniu de activitate, că e vorba de construcţii, transport, comerţ, turism (inclusiv, sau, mai ales, cel „neindustrial”), avocatură, bănci, îşi sporeşte profitul când se atinge de performanţa adusă de vin în aceste regiuni.

    În Bordeaux, Alain Juppé, primarul de astăzi al oraşului, a investit bani publici printr-o fundaţie (!), zeci de milioane de euro în Cité du Vin! (Muzeul Vinului. Noi nu avem unul nici măcar de 1 milion de euro.) A promis o creştere fabuloasă a numărului de vizitatori în zonă. Şi asta se întâmplă. Doar prin aeroportul de aici trec anual 10 milioane de oameni.

    Berlinul, Parisul, Londra, Bruxelles-ul, Viena investesc bani publici în târguri şi concursuri de vin pentru a creşte vitalitatea (şi atractivitatea) acestor oraşe. Berliner Wine Trophy, Citadelles du Vin Paris (întrecut de International Wine Contest Bucharest, IWCB, ca număr de probe), IWC London, AWC Vienna – sunt modele de colaborare public-privat, în folosul tuturor cetăţenilor (la noi, crezându-se că e vorba de profitul producătorilor de vin, ceea ce este, în mod clar, greşit, ne mutăm de pe un picior pe altul).

    La noi, mai mult decât oriunde, este nevoie de sprijin. Trebuie să recuperăm timpul pierdut (trei decenii!). Prin dezvoltarea enoturismului am putea aduce acasă zeci de mii de români plecaţi în străinătate, care să întoarcă aici, găsindu-şi un rost ca angajat sau ca antreprenor. Enoturismul cere o suită întreagă de servicii şi divertisment variat, potrivit pentru toate vârstele. Pescuit, vânătoare, biking, tracking, welness, spa, tenis, golf, river rafting, o listă aproape fără sfârşit. Toate acestea antrenează mii de angajaţi, sute de antreprenori.

    Mai avem voie să plantăm zeci de mii de hectare (lucru rar întâlnit în UE). Se poate crea un program prin care să apară o categorie nouă socio-profesională, viticultori care să nu aibă neapărat propria cramă, care să „sindicalizeze”, trimiţând  strugurii la o cooperativă pentru vinificare şi condiţionare. Tot aici s-ar putea face şi îmbutelierea. Vinul s-ar obţine în condiţii decente şi ar fi posibil ca acest gen de colaborare în vederea obţinerii valorii adăugate să inhibe păguboasa producţie de vin de 2 lei, obţinut din hibrizi şi vândut pe marginea drumului.

    Vinul acesta prost şi ieftin, deşi iubit de multi români, nu poate asigura un ciclu economic care să ţină tinerii acasă şi, în niciun caz, să-i „întoarcă” pe cei deja plecaţi „afară”.

    Da, vinul românesc poate aduce beneficii materiale imense românilor dar nu putem omite nici „veniturile” acorporale. Cele care ar putea cu adevărat să ne facă să folosim sintagma „mândri că suntem români”.

    Ce face statul român? Stă. În cel mai fericit caz, se face că lucrează.

    În cei 28 de ani de la Revoluţie nu a existat niciun politician marcant, niciun înalt funcţionar care să abordeze serios problema vinului românesc. Şi în niciun caz cu ştiinţă. Privit exclusiv ca produs agricol, acesta nu se bucură de sprijinul ministerelor potrivite: Minsterul Culturii, Ministerul Turismului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul pentru Mediul de Afaceri  sau, dacă există, sporadic, vreun sprijin, vinul nu este privit în dimesiunile lui reale.

    Drept urmare, efectele se văd. Sau nu se văd bine, pentru că nu avem radiografii la zi ale pieţei.

    Cercetarea, obligatorie pentru crearea unei strategii, nu poate fi asigurată de producători. Nici nu ar fi corect.

    Producătorii de vin fac… vin. Ei pot plăti sociologi, antropologi, economişti să facă studii care să răspundă problemelor lor directe. Ei nu pot rezolva „problema naţională”. Tot ce am enunţat mai sus cade în responsabilitatea statului, care, până la urmă, ar face aceste cercetări şi ar plăti experţi pentru conceptul de dezvoltare şi comunicare tot pe banii noştri. Sau pe bani europeni. (Lucru obligatoriu de menţionat, pentru că foarte mulţi oameni din stat folosesc expresia „v-am dat”.)

    Cercetarea cercetărilor (!) din străinătate ne arată clar ce am avea de făcut.

    Firmele private? Eforturi se fac. Sunt însă disparate. International Wine Contest Bucharest este un exemplu de reuşită la nivel de organizare şi afirmare internaţională. Mecanismul de colaborare stat-privat este însă blocat.

    Există şi multe iniţiative lăudabile care nu apelează la stat. Majoritatea, însă, nu îşi propun (şi nu e nimic rău în asta) să „mute munţii”. Interesant e că au început să se coaguleze parteneriate durabile între firmele private. Alianţele lor nu pot intra în concurenţă, însă, cu marile dezvoltări de forţe de pe plan mondial. Amintind de International Wine Contest Bucharest, am realizat că avem parteneri care au fost alături de acest mare concurs. E o formă de ipocrizie (la modă, nu ştiu de ce) de a expune public voalat Partenerii şi Sponsorii evenimentelor noncomerciale. Cred că vine de la alambicata lege a CNA-ului, care îşi transmite efectele de la TV către presa scrisă, neînţelegându-se că menţionarea sponsorului este minima recunoştinţă pe care poţi să o manifeşti faţă de cineva care a sprijinit un demers al binelui colectiv.
    Nu „un producător de apă minerală” este corect, ci, în cazul nostru, Aqua Carpatica, nu o marcă auto, ci Nissan ş.a.m.d.

    Unii dintre ei au sprijinit editarea lucrării Wine Wars – Războaiele vinului (lectură obligatorie pentru cei care au tangenţă cu vinul), iar mai nou sprijină una dintre cele mai interesante „construcţii” pentru Vinul românesc – Vinarium. O degustare-evaluare făcută de oameni de top din România pentru a se încerca formarea unui pluton de 100 de vinuri româneşti de top – la 100 de ani de România. Evaluarea va fi coordonată de singurul master of wine din România, Ana Sapungiu.

    E o ştire, nu?

    În cele două sesiuni Vinarium (fiecare de câte două zile), Ana Sapungiu MW a coordonat un panel format din oameni speciali ai societăţii noastre, oameni cu biografii impresionante. Am dorit să avem o interpretare holistică a vinurilor care pot fi promovate la 100 de ani de România. Chiar dacă s-a enunţat în glumă că „am strâns vreo 500 de ani de studiu în această încăpere”, rămâne – în mod serios – o sumă a competenţelor şi a unor unghiuri diferite de interpretare din domenii ca antropologia, arhitectura, istoria, literatura, arta dramatică, critica artei, business ş.a.m.d. pusă în folosul României.

    (În vinurile româneşti am îndrăznit să includem şi vinurile de peste Prut. Mulţi vor socoti acest gest o culpă. Noi l-am considerat a fi o datorie. Şi o realitate, dacă nu administrativă, măcar culturală şi istorică.)

    Statul român trebuie să întindă o mână şi să înveţe să fie partener. Într-un parteneriat, ambele părţi câştigă.

    Dezvoltarea Lumii Vinului (cu toate extensiile enunţate) degrevează statul de rezolvarea unor ecuaţii complicate, mai ales sociale, ajută la formarea brandului de ţară şi, pe termen mediu şi lung, contribuie la creşterea PIB. Dacă vrem.

  • Veste bună pentru familiile care au copii: Acordul unui părinte, pentru celălalt părinte care călătoreşte cu un minor, valabil pentru o perioadă de trei ani

    Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, o Hotărâre care modifică Legea privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, respectiv prevederile care stabilesc condiţiile de călătorie în străinătate a cetăţeanului român minor.

    „Au fost modificate prevederile referitoare la exprimarea acordului unuia dintre părinţi cu privire la ieşirea din ţară a copilului împreună cu celălalt părinte, fiind creată posibilitatea exprimării unui singur acord pentru o perioadă de până la 3 ani şi pentru mai multe călătorii în străinătate. Legea stabileşte termenul maxim de trei ani, dar părintele poate să-şi dea acordul pentru perioade mai scurte sau pentru fiecare călătorie în parte ca şi până acum. Totodată, a fost eliminată obligativitatea menţionării scopului deplasării şi rutei”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

    Până acum, potrivit reprezentanţilor MAI, părintele care călătorea cu minorul în străinătate avea nevoie, la fiecare excursie, de o declaraţie la notar (procură) de la celălalt părinte.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Irina Nistor, PwC România: Atenţie, cei care aveţi depozite bancare în străinătate: trebuie să declaraţi câştigul din dobânzi în Declaraţia Unică din România pentru că este impozabil

    „Persoanele fizice rezidente române care au conturi bancare în străinătate, iar acele conturi bancare le produc dobânzi, deşi sunt poate impozitate de către ţara respectivă, sunt obligate să le declare în România. Astfel, venitul din dobânzi va fi impozitat în România, cu dreptul lor de contribuabili şi de rezidenţi de a beneficia de credit fiscal – impozitul datorat în România minus impozitului plătit în străinătate“, spune Irina Nistor.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cât rezistă un angajat la McDonald’s România înainte de a pleca: între 2 ore şi 90 de zile

    „Media de timp în rândul celor care pleacă din com­panie este cuprinsă între două ore şi 90 de zile. În primele trei luni, pleacă foarte mulţi dintre cei care vin să se an­gaje­ze“, a spus Daniel Boaje, CEO al lanţului de res­tau­rante McDonald’s România. El a fost invitat ca speaker în ca­drul conferinţei ZF „Cei mai mari jucători din economie“, care a avut loc săptămâna trecută.
     
    McDonald’s este liderul pieţei locale de restaurante, având 4.500 de salariaţi în 2017, po­tri­vit datelor publicate pe site-ul Mi­nis­terului de Finanţe, şi afaceri de 687 de milioane de lei.
     
    La McDonald’s, salariul de in­tra­re este de 3.250 de lei brut (1.913 lei net), cu 70% peste sala­riul minim pe economie. În Germa­nia, de exem­plu, salariul de intrare în McDonald’s este minimul pe econo­mie, după cum a spus Daniel Boaje.
     
    În contextul crizei de personal, atât McDonald’s, cât şi alte companii din sec­toa­re diferite au decis să plătească sala­riul de intrare peste minimul pe economie.
     
  • Economiştii cred că PSD vrea introducă un NOU impozit. Până acum nimeni nu a făcut asta

    Guvernul Dăncilă (PSD / ALDE)a adoptat săptămâna trecută un proiect de lege prin care sumele de peste 2.000 de euro trimise în ţară trebuie însoţite de acte justificative. Este vorba despre o lege care ar transpune în legislaţia românească o directivă europeană împotriva spălării banilor şi a terorismului, dar guvernul putea să mai amâne adoptarea ei sau să fixeze un prag mai înalt. Economiştii cred că intenţia finală a guvernului este aceea de a impozita banii trimişi din străinătate în ţară – peste 3 miliarde de euro anual. Desigur că nu toţi vin prin transfer bancar, dar, dacă ar fi impozitaţi, statul s-ar alege cu un câştig de 300 de milioane de euro anual.
     
    „Mie mi se pare limpede că ceea ce se urmăreşte este impozitarea banilor câştigaţi în străinătate. Sigur, orice măsură împotriva teroris­mului este bună, dar opinia mea este aceea că sensul final al legii este de a impo­zita banii trimişi din străinătate acasă”, comen­tează Adrian Codîrlaşu, preşedintele CFA Româna. Pe de altă parte, Gabriel Biriş, avocat de business, spune că impozitarea nu este posibilă nici pe Codul fiscal în vigoare, nici pe legislaţia privind evitarea dublei impuneri.
     
    „Este adevărat că se adoptă în dreptul intern o directivă europeană. Dar guvernul trebuia să ţină seamă de specificul ţării, să ia în considerare că foarte mulţi români din străinătate trimit bani acasă. Cei care vor avea de suferit vor fi românii şi economia. Pentru că banii aceştia se văd în consum. În primul rând, pragul trebuia fixat mult mai sus, astfel încât românii care trimit bani copiilor lor să nu fie afectaţi. Să nu ne facem iluzii, terorismul nu se finanţează prin MoneyGram. Deocamdată avem de-a face cu un proiect care intră în vigoare abia după ce este votat în Parlament. Iar în Parlament poate fi îmbunătăţit”, crede Gabriel Biriş. El mai spune că, într-un fel sau altul, banii tot vor veni, pentru că nu-ţi poţi lăsa copiii fără mâncare. Dar vor veni mai greu şi asta se va vedea în nivelul de consum şi, pe cale de consecinţă, în economie şi, cel mai grav, va face amară viaţa şi aşa amară a muncitorilor români din străinătate. În primele trei luni din an, românii din străinătate au trimis acasă 600 mil. euro. Spre comparaţie, investiţiile străine au fost, în aceeaşi perioadă, de 1,3 mld. euro. Remiterile au scăzut în ultima vreme, dar au fost ani, primii patru ani de după criză, de pildă, în care aceşti bani au fost de două ori mai mulţi decât investiţiile străine directe, iar «străinezii» au fost primii investitori în economia României. În ultimii cinci ani, remiterile au fost în medie de 3 mld. euro anual. Banca Naţională poate urmări destul de bine traseul banilor, pentru că, chiar dacă ei nu sunt trimişi prin transfer bancar, ci vin în buzunare, apar în piaţă, la casele de schimb sau se văd în nivelul consumului. Guvernul vrea acum şi documentele justificative pentru sumele transferate ce depăşesc 2.000 de euro.
     
  • „M-am dus să mă angajez şi unul dintre mentorii mei mi-a cerut şpagă ca să mă introducă în concurs. Nici măcar nu dădeam şpagă pentru un post, ci doar pentru a da concursul”. Povestea unui student care a plecat dezamagit din România iar acum are o clinica privata in Londra

    „Timp de trei ani de zile am făcut voluntariat. În momentul în care m-am dus să mă angajez, unul dintre mentorii mei mi-a cerut şpagă pentru ca să mă introducă în concurs. Nici măcar nu dădeam şpagă pentru un post, ci doar pentru a da concursul”, povesteşte tânărul pentru gazetaromaneasca.com
    În cele din urmă s-a hotărât să părăsească ţara: „M-am hotărât să nu mai stau o clipă în România şi am ales să plec în Marea Britanie”.

    Timp de 10 ani, Gabriel, acum în vârstă de 32 de ani, a lucrat în sistemul public de sănătate (NHS) şi în clinici private, iar în urmă cu patru ani a deschis o mică clinică de înfrumuseţare în Londra. E-Cliniq Beauty&Aestethics funcţionează acum în zona Borehamwood, în nordul capitalei britanice.

    „Clinica am deschis-o eu şi partenera mea, tot româncă. Ea se ocupă cu partea de înfrumuseţare. Tratamente faciale, epilat. Partea medicală, injectabile şi alte tratamente corporale”, spune Gabriel Ghinea.

    „Am început în NHS ca asistent, apoi am lucrat asistent senior, după care am fost recrutat de un spital mare din Londra, la secţia pentru transplant. De acolo am plecat ca şef de secţie chirurgie plastică”, a mai declarat el.

    În urmă cu un an, a renunţat să mai lucreze permanent în spital din cauză că nu mai putea face faţă: „Lucram şapte zile din şapte”.

    La E-Cliniq Beauty&Aestethics se fac în primul rând tratamente de înfrumuseţare, estetice. Sunt tratamente minim invazive, non chirurgicale, precum reducerea ridurilor, întinerire facială, tratamente pentru celulită. Perfuzii pentru tratarea cu vitamine a diferitelor probleme. Tot la E-Cliniq se pot face şi analize de laborator, dar şi tratamente faciale pentru toate tipurile de ten: matur, gras, acneic, epilat, stilizat gene, sprâncene.

    „Tot timpul am vrut să fac chirurgie plastică. Când am venit aici am început să fac cursuri, am făcut şi un curs de farmacologie. Dacă tot m-am specializat, am zis de ce să nu profit. Apoi, întotdeauna mi-am dorit să am ceva al meu. Partenera mea e cosmeticiană. De ce să nu îmbinăm utilul cu plăcutul”, spune Gabriel Ghinea.

    La început a fost destul de greu, nu ştiau de unde să înceapă. Au mers la firme specializate pentru a cere ajutorul, pentru că nu ştiau ce au nevoie pentru a deschide o astfel de clinică: „Am aflat de la primăria locală de ce fel de licenţe avem nevoie pentru spaţiu. Ne-a luat cam cinci luni de când am luat spaţiul şi până am deschis.”

    80% dintre clienţii clinicii sunt străini, mai spune patronul E-Cliniq. „Acum au început să vină mai mulţi români”, remarcă el. În ceea ce priveşte cele mai cerute tratamente, acestea sunt cele cu acid hialuronic pentru augmentarea unor părţi ale feţei, buze, pomeţi şi anti-rid, dar şi tratamente faciale pe partea de înfrumuseţare.

    „Nu aş fi putut realiza în România ceea ce am realizat aici”, recunoaşte Gabriel Ghinea. „Probabil aş fi fost un asistent de bandă la un spital judeţean, frustrat. Colegii care au rămas în ţară au stagnat.”

    „În România lipsesc foarte multe. Sistemul nu e pus la punct. Nu sunt promovate valorile. Sunt multe chestii standardizate, iar dacă ai idei ţi se taie elanul”, descrie el situaţia din ţară.

  • Câţi români sunt ACUM în străinătate şi ce înseamnă plecarea lor pentru România

    Migraţia este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă România în acest moment, alături de lipsa infrastructurii. Cu toate acestea, ca în orice problemă, există o oportunitate: întoarcerea românilor ar putea aduce un bagaj civic care să schimbe mentalităţi, a spus Felix Pătrăşcanu, fondator FAN Courier, în cadrul prezentării proiectului RePatriot, iniţiat de fundaţia Romanian Business Leaders (RBL).  

    „Probema deja nu mai este doar că o parte de români au plecat, problema este că pleacă tot timpul oamenii, iar ritmul  de întorcere este foarte redus, în timp ce statisticile si prognozele arată destul de prost. Este ignorată cumva această problemă şi este ignorată şi oportunitatea. Aceste milioane de români sunt o bogăţie. Dacă evaluăm experienţa acumulată, poate fi cea mai mportantă bogăţie a României. Criza forţei de muncă este mai gravă de cât cea econmică, o criză economică dispare în câţiva ani, în schimb depopularea României este foarte gravă, oamenii iau greu hotărârea de a se mai întoarce”, a spus în cadrul evenimentului Marius Bostan, iniţiator RePatriot.

    RePatriot este un program iniţiat de fundaţia Romanian Busines Leaders care încurajează întoarcerea românilor în ţară, în vederea practicării antreprenoriatului. RePatriot oferă consultanţă în legătură cu capitalul necesar afacerii, oportunităţile din România, posibilităţile de accesare a fondurilor rambursabile sau nerambursabile, dar şi experienţa partenerilor RBL  din România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un român ar putea revoluţiona modul în care călătorim. Proiectul său face furori în străinătate

    Conceptul superiahtului „Dare to Dream” ar putea revoluţiona modul în care călătorim. Autorul acestui concept este orădeanul George Lucian.

    „Conceptul «Dare to Dream» ar putea schimba modul în care călătorim în lume”, consideră CNN, în reportajul realizat despre orădeanul care trăieşte acum în Monaco. Designul iahtului lui George Lucian a provocat deja o dezbatere în presa internaţională, astfel încât acest proiect s-ar putea transforma în realitate în viitorul apropiat.

    Metoda inedită de a-ţi ascunde identitatea. Cum a venit o femeie să-şi ridice marele premiu câştigat la loto de frică să nu afle lumea cine este

    Povestea românului milionar în dolari la 19 ani, care te lasă fără cuvinte: La 11 ani, avea deja primul job plătit, iar acum numără printre clienţii săi pe Selena Gomez şi Justin Bieber

    George Lucian este născut în Oradea, mama sa este avocatul Florina Faur, iar tatăl omul de afaceri Ioan Lucian. A absolvit Universitatea Americană din Austria, are o diplomă în Management şi Politică. El locuieşte în sudul Franţei de patru ani şi lucrează în Principatul Monaco.

    Iahtul zburător

    Atunci când priveşti conceptul realizat de tânărul orădean te întrebi: e un iaht, e un avion? Este un concept care te îndeamnă să visezi. Unul care îţi dă posibilitatea ca, pe mare fiind, să poţi zbura. Flying Diamond este un dirijabil de 100 metri legat de un superiaht de 140 metri. Acest iaht-zburător a provocat reacţii în lanţ în presa internaţională. „Sunt copleşit şi uimit de numărul mare de publicaţii din lume care au scris despre primul meu concept de iaht lansat: CNN, Fox News, MSN news, Yahoo news, Daily mail, Superyacht world, Boote exclusiv şi multe altele, în nu mai puţin de zece limbi”, spune George Lucian.

    Monaco Reporter, de exemplu, vorbeşte despre orădean ca despre un vizionar, apelând la un citat al lui Malcolm Gladwell care spune că „Vizionarul începe cu o foaie de hârtie curată şi îşi reimaginează lumea”. George este pasionat de pictură – a avut chiar şi expoziţii în Monaco. Este foarte pasionat şi de arhitectură şi petrece multe ore navigând pe internet, privind noile modele şi concepte de iahturi şi creând propriile sale desene.

    George schiţează mereu diferite desene sau modele pe orice hârtie pe care o are la dispoziţie şi apoi în faţa computerului, cu un software, îşi proiectează iahturi. Obiectivul său ca designer este să stimuleze imaginaţia oamenilor, scrie bihon.ro

  • RĂSTURNARE de situaţie în cazul românilor care muncesc în STRĂINĂTATE. Ce se va întâmpla dacă trimiţi în România mai mult de 2.000 de EURO! Este OFICIAL!

    “Ceea ce am auzit în weekend, că statul DOREŞTE SĂ CONFIŞTE sumele care trec de 2.000 de euro este O MINCIUNĂ cum nu mi-am închipuit că poată să vină din partea unui politician. Nimeni din partea statului nu are o astfel de abordare. Este vorba de transpunerea unei directive. Sunt discuţii, au fost discuţii şi probabil că vor fi discuţii în continuare şi în Parlament, aici unde va ajunge proiectul de lege, pentru transpunerea acelei directive, vizavi de plafon. Atât! În rest, ceea ce aţi auzit în spaţiul public este doar minciună”, a precizat ministrul de Finanţe, la Palatul Parlamentului.

    Întrebat dacă acest proiect era necesar, Eugen Teodorovici a precizat că era OBLIGATORIU.

    “Era obligatoriu, pentru că de un an de zile, cel puţin suntem cu termenul depăşit vizavi de transpunerea directivei europene. Suntem ULTIMUL STAT care nu a transpus acest act normativ şi, ştiţi foarte bine, vor fi penalităţi destul de mari pe zi, bani pe care nu are sens să îi plătim nejustificat. Dar, în rest, tot acest subiect că cineva cere informaţii suplimentare nu este adevărat. Oamenii nu trimit alte informaţii decât cele pe care le trimiteau până în prezent. Doar acele structuri prin care se transferă bani în ţară RAPORTEAZĂ la Oficiul Naţional pentru Prevenirea Spălării Banilor anumite informaţii pe care aceştia le prelucrează în vederea prevenirii, stopării şi combaterii faptelor de TERORISM”, a mai spus Teodorovici.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • A venit şi acest moment! Oraşul din străinătate în care se va muta Simona Halep: “IUBESC totul aici!”

    Iar înainte să intre pe teren şi să joace pentru calificarea în turul al treilea, Simona le-a acordat un amplu interviu jurnaliştilor americani de la Sprts Illustrated, cărora le-a vorbit despre câştigarea primului turneu de Mare Şlem din carieră, încredere, rolul unui psiholog în viaţa unei jucătoare de tenis, dar şi despre oraşul în care ar vrea să se mute.
     
    Câştigătoare la junioare (2009) şi finalistă în două rânduri la senioare (2014 şi 2017) la Roland Garros, Simona ştie că are nevoie de foarte multă încredere pentru a ridica deasupra capului primul ei trofeu de Mare Şlem: “Sunt fericită să vorbesc despre asta, pentru că este singurul lucru pe care nu l-am câştigat până acum (n.red – un turneu de Mare Şlem). 

    Mă gândesc că sunt acolo şi că pot să o fac, pentru că am fost foarte aproape în trei rânduri. Poate e nevoie doar de timp, răbdare şi să cred că pot să o fac. E adevărat ce spun toţi jucătorii de tenis, încrederea creşte când câştigi meciuri. Ajungi departe dacă eşti profesionist.

    Chiar înainte să joci primul punct, intri pe teren fiind sigur pe tine, pentru că ştii că ai făcut totul ca la carte la antrenamente”, a declarat liderul mondial, care a vorbit şi despre partea mentală a jocului, la care lucrează intens alături de un psiholog: “Au fost multe discuţii legate de echilibru. Încerc să găsesc perfecţiunea şi poate fi foarte frustrant atunci când nu o ating, deşi este imposibil să fii perfect. Obiectivul este să încerc mereu să fac totul perfect, dar şi să fiu mai blândă cu mine atunci când nu-mi iese”.

    Americanii au fost curioşi să afle cel mai mare sacrificiu făcut în carieră de constănţeancă, iar Simona a nominalizat operaţia de micorare a sânilor, făcută în 2009, la începutul carierei:  “Cred că operaţia de micşorare a sânilor, în 2009. Când am făcut-o, am făcut-o pentru tenis. Azi sunt numărul 1 şi poate că această decizie a fost foarte importantă. Acesta cred că a fost cel mai mare sacrificiu. Ştii, nu simt că fac sacrificii fiind aici sau jucând tenis, pentru că mie chiar îmi place acest sport şi pentru mine nu e niciodată greu să mă antrenez”, a transmis cea mai bună jucătoare a lumii.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro