BusinessMagazin

Tag: sticla

  • O antreprenoare din SUA face bani din Camera Furiei. Clienţii pot să o distrugă în totalitate: Am primit cereri şi din partea unor investitori din România

    În schimbul unei sume care variază între 25 şi 75 de dolari, vizitatorii care ajung în Dallas, SUA, pot intra într-un spaţiu care arată ca o sufragerie, bucătărie sau birou. Sunt invitaţi apoi să distrugă mobila cu o bâtă de baseball, ciocan sau alt obiect la alegere.

    “Există mulţi oameni stresaţi când economia funcţionează bine, iar când lucrurile merg prost, nivelul de frustrare creşte” a declarat pentru publicaţia Dallas News Donna Alexander, fondatoarea afacerii care a crescut pe seama frustrărilor oamenilor acumulate pe timp de criză.

    Antreprenoarei i-a venit ideea inedită de afacere când avea 16 ani şi locuia în Chicago. “Am văzut multe  certuri la mine în cartier şi îmi imaginam să existe un loc special creat pentru a lăsa furia să iasă.” În 2008, într-o perioadă în care lucra în cadrul unui restaurant din Dallas, a început să îşi lase prietenii să îi testeze ideea în propriul garaj. Şase luni mai târziu, a lansat businessul.

    Înainte de sosirea clienţilor, angajaţii mobilează un spaţiu numit “camera distrugerii” folosind mobila donată de cei care nu mai aveau nevoie de aceasta sau găsită pe marginea drumului.

    Camera poate fi şi personalizată în funcţie de dorinţele clienţilor, în schimbul unei taxe adiţionale. Una dintre opţiunile oferite este “glass special”, în care predomină materialul din sticlă. “Nu sunt sigură că oamenilor le place atât de mult să spargă sticlă, cred că le place mai degrabă zgomotul făcut la spargerea acesteia”, spune angajatul James Pruitt.
    Baloanele, pungile de plastic, un brad şi cadouri de Crăciun în perioada sărbătorilor de iarnă s-au numărat printre preferinţele altor clienţi ai Anger Room. 

    Majoritatea clienţilor au vârsta cuprinsă între 20 şi 35 de ani, iar în ce priveşte comportamentul lor, bărbaţii au tendinţa să îşi exprime frustrările legate de joburile lor, iar femeile, pe cele legate de viaţa lor personală. Clienţii sunt “de la directori generali ai unor companii, până la participanţi la petreceri de burlaci care vor să facă ceva inedit”. Site-ul afacerii, angerroom.com, include un discaimer în care este menţionat că obiectul acesteia este pentru distracţie şi nu pentru terapie.

    A durat trei ani ca antreprenoarea să găsească un proprietar care să îi închirieze spaţiul, iar costul asigurării tip liability pe care o plăteşte ajunge la două milioane de dolari. De la deschiderea camerei din decembrie 2011, media clienţilor a ajuns la 240 pe lună, iar numărul acestora este în creştere.

    Alexander a primit cereri de francizare din toată lumea, chiar şi din România, potrivit unei declaraţii ale antreprenoarei acordate publicaţiei New York Times: “Investitorii vor să deschidă Camere ale Furiei în Australia, România, Germania, peste tot.”

  • Viaţa în interiorul unei piramide: un arhitect din Mexic a construit o casă inspirată de una dintre minunile lumii – GALERIE FOTO

    Juan Carlos Ramos, un arhitect din Mexic, a creat o casă în forma unei piramide. Casa este realizată din pereţi de sticlă care permit accesul luminii naturale în interior.

    “Casa Piramidă”, aşa cum a denumit-o Ramos, este perfectă pentru o familie mică. Are două dormitoare, un living room şi o zonă de luat masa. Are deasemenea un balcon, garaj şi o librărie situată în vârful piramidei.

    Juan Carlos Ramos a lucrat în proiecte de arhitectură de-a lungul ultimilor zece ani, fiind de asemenea implicat în lucrări din cadrul unor studiouri precum Neoscape sau Fernando Romero EnterprisE.

    VIAŢA ÎN INTERIORUL UNEI PIRAMIDE – GALERIE FOTO

  • Tendinţe în rezidenţialul de lux: apartamente cu deschidere la cer (GALERIE FOTO)

    Grădinile la înălţime sunt foarte populare în Asia şi sunt prevăzute, în multe cazuri, cu pereţi de sticlă şi tavane care se pot deschide după dorinţa locatarilor şi pot fi utilizate fie doar ca spaţiu verde, fie chiar pe post de camere de locuit, arată The Telegraph.

    În Singapore există Ascentia Sky, unde cele mai scumpe apartamente sunt separate de grădini suspendate, sau The Clermont Residences, cu grădini suspendate la etajele 39 şi 52 şi apartamente la preţuri pornind de la 1.400 dolari/mp. În cazul Sky Condos de la Lima din Peru, peticul de cer poate fi admirat din mica terasă-grădină prevăzută cu minipiscină a fiecărui apartament, în timp ce locatarii Verve Suites din Kuala Lumpur se pot relaxa pe terasa verde de pe acoperiş, pot face baie în piscina instalată tot acolo, pot sta la plajă sau face sport la înălţime.

    În SUA, faimoasa arhitectă Zaha Hadid a proiectat The 1000 Museum din Miami, unde apartamentele costă de la 4 mil. dolari în sus, iar penthouse-urile cca 45 milioane. La etajele 60 şi 61, clădirea include un “sky lounge” pentru amatorii de privit oceanul şi cerul, care “oferă o viziune la standard de penthouse pentru toţi locatarii”, cum o laudă un agent imobiliar.

    Dar nici în Europa lucrurile nu stau mult diferit, mai ales în ţări cu climă capricioasă, unde fiecare rază de soare contează. În Londra, clădirea Heron Tower are două penthouse-uri la etajul 35, cu acoperişuri retractabile de sticlă, în aşa fel încât locatarii pot face plajă sau privi norii prin plafon. Penthouse-urile costă 12 milioane de lire, respectiv 18 milioane. Acelaşi Heron Tower are două baruri de acoperiş şi restaurante, la etajele 38 şi 40 – restaurantele cu terase în aer liber situate la cea mai mare înălţime din Marea Britanie.

  • Şefa finanţărilor de la Banca Mondială explică de ce nu resimte mediul de afaceri creşterea economică

    Anul trecut economia locală a înregistrat un salt de 3,5%, luând prin surprindere pe toată lumea. Iar pentru 2014 unii analişti anticipează o performanţă comparabilă. Ana Maria Mihăescu se arată încrezătoare că ratele de creştere ale economiei îşi vor continua trendul în perioada 2014-2018. Pe acest fond este de aşteptat o evoluţie pozitivă a volumului creditării, care poate influenţa ca pondere creditele neperformante, ce au crescut ca procent în ultimii ani din cauza ritmului foarte lent al creditării, ajustat de rambursări semnificative.

    Cariera Anei Maria Mihăescu a început în domeniul asigurărilor şi a continuat în anii ‘90 în sectorul bancar, unde a urcat treptele ierarhiei până pe poziţii de top management. După o scurtă perioadă petrecută la BRD, Ana Maria Mihăescu a ajuns să realizeze un mecanism integrat al promovării exporturilor prin crearea Eximbank. „Am participat în acest proces de la început şi în 1997, când am părăsit banca, eram preşedintele acestui organism, extrem de important pentru orice infrastructură financiară„, povesteşte Mihăescu. De 16 ani conduce misiunea International Finance Corporation (IFC) în România, o entitate care face parte din grupul Băncii Mondiale şi este cel mai mare finanţator al sectorului privat în ţările emergente. Din 2011 a fost promovată, ajungând să decidă soarta proiectelor IFC din şapte ţări europene.

    ANA MARIA MIHĂESCU ŞI-A ÎMPĂRŢIT TOT TIMPUL VIAŢA ÎNTRE CARIERĂ ŞI FAMILIE. ÎN ULTIMII TREI ANI CARIERA I-A CERUT SĂ-ŞI ÎMPARTĂ TIMPUL ÎNTRE ROMÂNIA, BULGARIA, CEHIA, UNGARIA, MOLDOVA, POLONIA ŞI SLOVACIA, COORDONÂND BIROURILE IFC DIN ACESTE ŢĂRI.

    Dar familia a continuat să ocupe o poziţie privilegiată. După o carieră de mai mult de trei decenii în sectorul financiar, cel mai mare succes nu are legătură nici cu băncile, nici cu finanţările acordate de IFC pentru susţinerea economiilor emergente. Ana Maria Mihăescu spune că cel mai mare succes este fiul ei de 14 ani, Theodor. De-a lungul timpului, Mihăescu s-a implicat şi în proiecte sociale. Timp de patru ani a fost preşedinte al organizaţiei Salvaţi Copiii, iar acum lucrează la proiecte de promovare a unor pictori moldoveni şi a altor tinere talente din România. Face asta deoarece a fost impresionată de unul dintre discursurile lui Dalai Lama, care susţinea că nu ne mai trebuie oameni de succes, pentru că avem deja prea mulţi, ci ne trebuie oameni cărora să le pese.

    Consideră că viaţa a fost extrem de generoasă cu ea şi spune că a participat la procese complexe variate. În 1998, când a ajuns şefa misiunii IFC în România, susţine că a avut proiecte variate „first of„, inclusiv promovarea societăţilor româneşti pentru a deveni jucători regionali. Iar în perioada recentă a fost preocupată şi de consolidarea pieţei de capital. Din 2006 Ana Maria Mihăescu a preluat portofoliul IFC din Republica Moldova, pentru ca în 2011 să fie numită la cârma birourilor IFC din alte cinci ţări (Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia). Iar România continuă să fie liderul acestui grup, cu cel mai mare număr de proiecte ale IFC. În ceea ce priveşte expunerile IFC în regiunea din care facem parte – Europa şi Asia Centrală – Turcia, Rusia şi Ucraina ocupă primele trei poziţii, iar România se situează pe locul cinci, la mică distanţă de Serbia.

    „Acum trei ani, sfera mea de coordonare a activităţilor IFC s-a lărgit de la două la şapte ţări. Dintre acestea, pot spune că programul cu cel mai mare număr de proiecte este în continuare cel din România. Diversitatea proiectelor şi nevoile mediului privat ne-au permis să structurăm proiecte în cadrul diferitelor programe globale lansate de IFC drept Crisis Response Initiatives. Mă refer aici la programul Global Trade Finance, Distressed Assets, iar în curând proiecte finanţate de IFC Capitalization Fund (Fondul Subordonat administrat de IFC prin Asset Management Fund)„, spune Ana Maria Mihăescu.

    România a devenit membră a International Finance Corporation – divizia de investiţii a Băncii Mondiale – în 1990. De atunci, totalul investiţiilor IFC în România a depăşit 2 miliarde de dolari (inclusiv împrumuturi sindicalizate). Rolul IFC este să dezvolte sectorul privat în economiile în curs de dezvoltare. În cele aproape şase decenii de la înfiinţare, IFC a devenit cel mai mare investitor multilateral din lume în companiile private de pe pieţele emergente. Rolul instituţiilor financiare internaţionale a crescut în contextul crizei financiare şi economice mondiale.

    Dar seiful diviziei de investiţii a Băncii Mondiale nu se deschide pentru orice proiect. Finanţările IFC vizează cu prioritate sectoarele care pot avea un impact benefic la nivelul economiei. Totodată, IFC nu se implică în proiecte mici, pentru că nu doreşte să intre în competiţie cu băncile, ci completează ceea ce poate oferi sistemul bancar, după cum a susţinut Mihăescu.

  • Afaceri de la colţul străzii: de unde vin mărţişoarele care aduc sute de mii de lei vânzătorilor în fiecare an

    Vineri, în jurul prânzului, piaţa Obor era chiar mai aglomerată decât de obicei. Tarabele, înşirate în faţa magazinului, prezentau ultimele modele de mărţişoare aduse din China, Turcia sau Italia.

    Unul dintre vânzători s-a arătat interesat să ne prezinte câteva mărţişoare din titan: “E solid domnule titanul, ştiţi cum e? Cum sunt capacele alea de la telefon, alea argintii!” După ceva negocieri, am reuşit să obţin chiar un preţ foarte bun: 2 lei bucata.

    Câteva tarabe mai încolo, un domn foarte serios explica unui potenţial cumpărător cum se fabrică sticla de Murano. Am intrat în discuţie pentru a afla cum de se vând la un asemenea preţ (9 lei bucata). Puţin mirat, omul a întrebat dacă preţul e prea mare. I-am explicat că, din contră, el e mult prea mic faţă de cât costă, cu adevărat, sticla produsă în celebra insulă italiană. Vizibil jignit, el şi-a mutat atenţia către alţi clienţi.

    Una dintre tarabe mi-a atras atenţia prin numărul foarte mare de modele expuse, probabil în jur de cinci sute. Am întrebat de unde sunt cumpărate, iar răspunsul a fost “Turcia. Toate sunt din Turcia”. Preţul era atrăgător, 3 lei un mărţişor, iar vânzătorii erau, în anumite condiţii, dispuşi să mai negocieze: “De la 400-500 de bucăţi în sus, mai vorbim. Poate pe la doi lei cincizeci”.

    Încercând să combată comerţul de la colţul străzii, lanţuri de magazine precum Mega Image sau Lidl au început să comercializeze la rândul lor mărţişoare. Preţurile sunt ceva mai mari decât la tarabe, însă produsele respectă măcar un minimum de reguli. Spre exemplu, ţara de provenienţă: mărţişoarele de la tarabe nu au şi probabil nu vor avea niciodată specificaţii privind locul de provenienţă. În magazine, acest lucru este specificat pe ambalaj.

    Lăsând la o parte peisajul dezolant al sutelor de tarabe aliniate pentru a vinde aceleaşi mărţişoare chinezeşti şi al miilor de bucureşteni care pierd ore întregi, an de an, alegând aceleaşi produse, trebuie spus că există şi o piaţă în creştere a mărţişoarelor făcute manual. Pe acestea nu le veţi găsi la colţ de stradă; le puteţi însă cumpăra de la târguri, de la expoziţii sau chiar de pe Internet.

  • Reţeta patronilor de restaurant pentru profituri sigure. De ce e o idee proastă să comanzi vin la pahar

    Patronii restaurantelor ştiu că  vânzarea vinului la pahar aduce un profit uriaş. Chelnerii ştiu şi ei că e mai uşor sa vinzi un pahar decât o sticlă întreagă, clientul având mai puţine optiuni. Dacă doriţi să consumaţi un singur pahar, atunci este alegerea dumneavoastră. Dar dacă iesiţi la masă cu un prieten, atunci este mult mai rentabil să comandaţi o sticlă.

    Toată lumea ştie că vinul vândut la pahar este mai scump decât cel vândut la sticlă. În general, preţul unui pahar de vin este egal cu preţul de achiziţie al întregii sticle. Astfel, dacă pentru un pahar de vin trebuie sa plătiţi 15 lei, atunci probabil că acesta este preţul pe care restaurantul l-a plătit pentru toată sticla.

    Ar trebui să aveţi în vedere şi faptul că vinul comandat de dumneavoastră poate fi restul dintr-o sticlă cerută de altcineva şi neterminată. Avantajul este că, dacă optaţi pentru o sticlă întreaga de vin, puteţi să o luaţi acasă (dacă, desigur, nu o terminaţi în restaurant).

  • Penfolds Grange, un vin de 100 de puncte Parker, disponibil miercuri pe unvinpezi.ro: “E aur lichid”. VIDEO

    Pasionaţii de vinuri bune au parte miercuri, 9 octombrie, de un vin special pe unvinpezi.ro. Aici va fi listat unul dintre puţinele vinuri notate cu 100 de puncte Parker disponibile în România, mai exact, un vintage Penfolds Grange din 2008.

    Vinul a fost degustat de cinci dintre cei şapte colaboratori ai proiectului unvinpezi.ro care spun că este “cu totul ameţitor”, o adevărată “enciclopedie de arome”.

    Urmăriţi VIDEO accesând AICI gandul.info

    “Un Penfolds Grange este pentru un amator de vinuri exact ca diferenţa dintre un drive test cu o maşină normală şi un drive test cu o maşină din Formula 1. Este Formula 1 a vinului. E ceva cu totul ameţitor. Intensităţile aromatice, absolut toţi parametrii vinului sunt mult peste orice te aştepţi la deschiderea sticlei”, susţine Răzvan Avram, blogger pasionat de vinuri .

    În opinia sa, vinul acesta reprezintă o investiţie. “E aur lichid, e ceva ce nu se va altera în următorii 20-30-35 de ani. Cine cumpără o sticlă de Penfolds Grange îşi va recupera investiţia de trei, de cinci, Dumnezeu ştie de câte ori în funcţie de câtă răbdare va avea să aştepte”, recomandă Avram.

    Evoluţia pieţei româneşti de vinuri a dus la rafinarea gusturilor consumatorilor locali, este de părere Gabriel Roceanu, general manager Carl Reh Winery, companie care a importat vinul.

    “Am observat cu satisfacţie în ultimii ani cum consumatorul de vin din România, consumatorul obişnuit, îşi creşte conştient sau inconştient dorinţa şi nevoia de a avea calitate atunci când savurează un vin bun, o gastronomie bună şi dorinţa de a încerca. Este un rezultat a acestei evoluţii a pieţei româneşti de vinuri”, afirmă Gabriel Roceanu.

    El spune că astfel de “etichete de vinuri”, precum acest Penfolds, sunt dificil de importat, fiind extrem de căutate. “Este într-adevăr un privilegiu să avem în faţă vinul acesta. A fost complicat într-adevăr pentru că noi în afară de a face vinuri mai avem o pasiune secundară de a selecta vinuri bune din lume. Am reuşit să convingem producătorul să ne rezerve câteva cutii pentru noi şi pentru clienţii noştri din România, cei care apreciază într-adevăr valorile şi ale noastre şi valorile internaţionale în domeniul vinului”, a spus el.

    Un Penfolds din 1999 al aceleiaşi etichete a fost scos la vânzare în luna februarie a acestui an pe unvinpezi.ro, stocul epuizându-se în doar trei ore de la listare. Pentru a se asigura că reuşesc să intre în posesia unei sticle de Penfolds Grange 2008, pasionaţii de vin sunt îndemnaţi să intre pe unvinpezi.ro începând cu ora 9.00, oră la care se pune în vânzare vinul.

    Unvinpezi.ro este un site de comerţ online, lansat în iunie 2012, dedicat descoperirii vinului de calitate, cu oferte de produse premium la preţuri cu discount şi livrare la domiciliu oriunde în România. Până în prezent, pe site au fost listate peste 480 de etichete, provenind de la 27 de producatori şi furnizori, iar 450 au fost degustate.

     
     

  • Saint-Gobain, investiţie de 6 milioane de euro la Călăraşi

    “Decizia de a începe producţia de sticlă laminată este în linie cu strategia de extindere a Saint-Gobain Glass România, platforma de producţie de la Călăraşi fiind concepută ca un centru regional care să deservească nu doar piaţa locală, ci şi pieţele din Balcani. În plus, din perspectiva noastră, în ciuda situaţiei economice dificile, există un mare potenţial de creştere a pieţei din România şi a celor din regiune”, a declarat directorul general al Saint-Gobain Glass România, Jerome Lionet.

    “Am spus tot timpul că acea companie care creează un loc de muncă în România merită, în mod sigur, mulţumirile oricărui guvern şi oricărui prim-ministru; înţeleg că dumneavoastră trebuie să vă mulţumesc de cinci sute de ori, pentru că e vorba de cinci sute de familii care au un venit, un venit sigur, au un loc de muncă şi care îşi leagă viaţa profesională de succesul acestei de investiţii”, a declarat premierul Victor Ponta, prezent la inaugurarea liniei de producţie.

    În urma finalizării noii linii de producţie, a treia, investiţiile totale ale grupului francez în fabrica de sticlă de la Călăraşi se ridică la 176 milioane de euro.

    Grupul francez este prezent în România cu patru companii, respectiv Saint-Goba Construction Product (cu diviziile Isover, PAM, Rips şi Weber), Saint-Gobain Glass (cu diviziile Glass şi Abrasives), MTI Impex Braşov şi Brodrene Dahl, având 1.000 de angajaţi şi 12 linii de producţie în şapte zone industriale.

  • De la tuburi de seringi într-un apartament, la decorul vitrinei Cartier

    Un mic atelier de obiecte din sticlă de la marginea Bucureştiului a ajuns să producă pentru mari firme de mobilă obiecte care pot ajunge şi până la 2.000 de euro. Cum treci însă de la o maşină de tăiat sticla şi tuburi de seringi la desingul de lux şi care este secretul rezistenţei pe o piaţă unde atelierele de sticlă se numără pe degete?

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

    Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.08.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

     

  • Cum se transformă sticla la periferia Bucureştiului în marfă de lux pentru export

    A construit soţul o maşină de tăiat sticlă şi am început să facem tuburi pentru seringi în apartamentul nostru cu două camere„. Aşa descrie Gabriela Ştefănescu începuturile afacerii cu sticlă pe care a pornit-o în urmă cu mai bine de 20 de ani.

    Acum, compania Adrian Sistem şi brandul Gabriela Seres vând în toată lumea, ajungând chiar să facă decorul vitrinei magazinului Cartier din Paris. Printr-o tehnologie folosită de puţini dintre sticlarii renumiţi ai Europei, suflarea printr-un tub de sticlă, specifică producţiei de obiecte de laborator, cei doi fac obiecte de decor cu preţuri care pornesc de la 10 euro şi pot să ajungă la 2.000 de euro, în cazul candelabrelor.

    Acestea sunt vândute exclusiv pe pieţe din afara ţării şi au adus companiei soţilor Ştefănescu o cifră de afaceri de circa 400.000 de euro, în 2012. Implicarea lor într-o astfel de afacere nu este întâmplătoare: ambii au lucrat la o fabrică de sticlărie tehnică din Bucureşti. „În 1992, pluteau în aer privatizările şi începuse să se observe un dezinteres din partea conducerii fabricii„, spune Gabriela Ştefănescu. Deşi exista posibilitatea investiţiei în fabrica de sticlărie de laborator prin metoda MEBO (privatizare prin vânzare de acţiuni angajaţilor), cei doi soţi au preferat în acea perioadă să îşi deschidă afacerea lor, în propria locuinţă.

    Cu un echi-pament improvizat şi bazându-se pe experienţa de la fabrică, au început să facă tuburi pentru seringi. „Am început să mă duc cu oferte pe la institute de cercetare şi, pentru că produceam mai ieftin decât fabricile de atunci, am reuşit să trăim o perioadă astfel„. Mai mult decât atât, au crescut afacerea şi au mutat-o într-un alt spaţiu, o casă închiriată, unde lucrau la sobe speciale cu trei oameni care veneau după amiaza „pentru că nu am îndrăznit să îi angajăm definitiv„.

    Temerile lor au scăzut odată cu găsirea primului client din afara ţării şi comanda sa de sticle cu fruct în interior, foarte populare în acea perioadă. În paralel, au continuat să facă sticlărie de laborator iar, treptat, nici spaţiul din casă nu a mai fost suficient pentru comenzile primite. 

    DUPĂ ÎNCHIDEREA INSTITUTULUI NAŢIONAL DE STICLĂ – cu vaste spaţii de producţie şi unde se făcea odinioară fibră şi sticlă optică – cei doi au reuşit să închirieze un spaţiu la institut, în 1995.
    Au urmat participările la târguri de specialitate şi promovarea mai mult „din vorbă în vorbă„ care au adus colaborările cu designeri internaţionali. Primul târg unde au expus a fost MACEF Milano, unde s-au prezentat cu „lucruri mărunte„.

    Un italian i-a contractat atunci pentru mărturii de nuntă pentru câteva zeci de mii de euro. Apoi, un brand american de mobilă a dorit să îşi diversifice activitatea prin intermediul lor. Alături de acesta, Ştefănescu a început să conceapă produse noi, potrivite pentru interior, din segmentele Arts de la table şi decoraţiuni interioare.

    Alte comenzi au venit din partea unor firme americane specializate în produse pentru masă şi decoraţiuni interioare, Anthropology, (cu care au semnat cel mai mare contract, în valoare de 50.000 de euro) şi Arte Italica, dar şi din partea unor designeri europeni cum ar fi francezii Laurence Brabant – pentru o colecţie de obiecte destinate mesei sau Matteo Messervy – care a folosit candelabrale de mari dimensiuni făcute în atelierul soţilor Ştefănescu în decorarea unor centre comerciale din Franţa şi chiar la vitrina magazinului de bijuterii Cartier.

    „Produsele executate de noi au ajuns şi la o vitrină Hermes din Geneva sau Paris, ca urmare a colaborării cu designeri din străinătate„, spune Ştefănescu, pentru care nu este o problemă că designerii cu care colaborează nu obişnuiesc să menţioneze numele firmei sale când expun produsele. „Ei vând în nume propriu, iar produsele sunt luate din diverse ţări, de la firme care corespund gustului lor„. Deşi multe din produsele care se vând folosesc designul desenat de Gabriela Ştefănescu, ea respectă condiţiile celor care le vând în nume propriu.