BusinessMagazin

Tag: speranta

  • Povestea lui Sam Walton, fondatorul lanţului de magazine Walmart

    Samuel Moore ”Sam„ Walton s-a născut în 1918 în Kingfisher, Oklahoma. În 1923 familia Walton s-a mutat în Or-lando, Florida, unde a locuit timp de cinci ani. Crescând în timpul marii crize de la finalul anilor ’20, Walton a avut diverse slujbe în adolescenţă pentru a se putea întreţine. A fost văcar, distribuitor de ziare sau vânzător de abona-mente, reuşind în acelaşi timp să urmeze cursurile liceului David H. Hickman din Missouri.

    A intrat apoi la Universi-tatea din Missouri, sperând să poată obţine astfel o slujbă mai bine plătită. S-a angajat la JC Penney la doar trei zile de la absolvire şi a rămas timp de un an şi jumătate. În această perioadă, a primit un salariu lunar de 75 de dolari. Odată cu începerea celui de-al doilea război mondial, Sam Walton a fost chemat în armată, obţinând gradul de căpitan.

    La doar 26 de ani, în 1945, Walton a devenit manager al unui magazin de tip supermarket, cumpărat cu un îm-prumut de 20.000 de dolari de la tatăl său. În cadrul acestui magazin, omul de afaceri a dezvoltat mai multe tehnici de vânzare care aveau să fie regăsite, ani mai târziu, în filosofia Walmart.

    După ce a cumpărat o a doua unitate, volumul vânzărilor a ajuns la 225.000 de dolari în mai puţin de trei ani. Acest lucru a atras atenţia unui alt om de afaceri, P.K. Holmes, de la care Walton cumpărase franciza pentru magazinele sale. Holmes a refuzat să prelungească dreptul de utilizare a numelui, obligându-l pe Sam Walton să îi vândă magazinele pentru suma de 50.000 de dolari. Cu banii primiţi, omul de afaceri a deschis un nou magazin în Arkansas în luna mai a anului 1950.

    Primul Walmart s-a deschis 12 ani mai târziu, în iulie 1962. Numit iniţial Wal-mart Discount City Store, acesta a fost primul dintr-o reţea care numără astăzi peste 11.400 de magazine.

    Sam Walton a încurajat vânzarea de produse realizate în America şi a renunţat la o parte din profitul său în acest sens. El a ales de asemenea să dezvolte reţeaua Walmart în oraşe mici, lucru ce era considerat la acea vreme periculos pentru un astfel de business. Pentru a face sistemul profitabil, Walton a creat chiar şi o firmă de distribuţie pentru a se asigura că toate magazinele au stocul complet. Acest lucru a dus la o creştere susţinută, iar în perioada 1977-1985 Walmart şi-a crescut numărul de unităţi de la 190 la peste 800.

    Sam Walton s-a căsătorit cu Helen Robson pe 14 februarie 1943 şi au avut patru copii. Omul de afaceri a susţinut numeroase cauze caritabile, fiind membru activ al bisericii presbitariene din Bentonville. La momentul mor-ţii sale, în 1992, reţeaua Walmart deţinea aproape 2.000 de magazine şi avea 380.000 de angajaţi. Walton a lăsat acţiunile companiei soţiei şi celor patru copii, aceştia ocupând cinci poziţii în topul celor mai bogaţi zece americani până în anul 2005.

    Compania Walmart a generat în anul 2014 venituri de 485 de miliarde dolari. Lanţul numără 11.400 de maga-zine şi are 2,2 milioane de angajaţi.
     

  • Cea mai mare lansare a unei companii româneşti din IT în San Francisco

    Compania Bitdefender, creată de românii Florin şi Măriuca Talpeş, care a reuşit să-şi facă loc pe piaţa internaţională de soluţii de securitate IT, ajungând la o bază de câteva sute de milioane de clienţi cu tehnologiile dezvoltate în România, va ataca în această seară piaţa din SUA cu un nou produs, cu care are ambiţia să redefinească industria globală de profil.

    Produsul lansat este Bitdefender Box, un mix între hardware şi software, care va securiza ceea ce firma cu origini româneşti estimează că va fi noua realitate de zi cu zi în sediile companiilor şi în gospodării: nu doar calculatoare, tablete şi smartphone-uri ci şi smart TV-urile, frigiderele de ultimă generaţie, sistemele de iluminat, sistemele de alarmă conectate la Wi-Fi – în fapt orice obiect conectat la internet.

    Este produsul care va înlocui actualele soluţii de securitate, cred reprezentanţii Bitdefender. “Lansarea Bitdefender BOX este un eveniment important pentru noi în primul rând pentru că lansăm un produs unic în industrie, ce defineşte o nouă categorie – security pentru Internet of Things – şi care aduce o abordare cu totul inovatoare domeniului. Viziunea noastră este că acesta este viitorul securităţii şi că, da, cel mai probabil va duce la înlocuirea soluţiilor de securitate existente”, au precizat pentru ZF reprezentanţii companiei.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Ce efecte va avea asupra economiei reducerea TVA de 15 puncte procentuale la alimente

    Este cea mai importantă resursă pentru bugetul de stat şi a doua sursă de bani pentru bugetul consolidat, buget care în ultimii ani a fost prins în menghina consolidării fiscale şi va continua să fie având în vedere regulile bugetare stricte europene. Motiv pentru care o reducere a acestei taxe, chiar şi numai pentru anumite categorii de produse, a stat sub semnul puţin probabilului. Dar surpriza s-a produs, guvernul aprobând reducerea TVA la toate alimentele, fără diferenţeri, la băuturile nealcoolice şi la serviciile de alimentaţie publică începând cu 1 iunie 2015. Iar ajustarea va fi semnificativă, de 15 puncte procentuale, de la 24% la 9%.

    Măsura este bună, dorită şi aşteptată. Reprezintă o intrare în normalitate având în vedere că majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene au cote reduse de TVA la alimente, după cum spun consultanţii fiscali. În Belgia, Polonia, Cipru sau Italia, cotele reduse de TVA la produsele alimentare sunt mai mici decât în România, fiind în intervalul 4% – 6%. În Germania, TVA la produsele alimentare este de 7%, iar în Austria este 10%.

    După anunţarea măsurii, au apărut imediat întrebări privind efectele reducerii TVA. În ce măsură diminuarea TVA se va regăsi în preţul de la raft al produselor? Vor prefera comercianţii să îşi majoreze marjele de adaos comercial? Va creşte consumul? Cât de sustenabilă este măsura şi ce impact va avea asupra bugetului? Va scădea cu adevărat evaziunea fiscală?

    Reducerile de taxe sunt benefice pentru populaţie şi pentru economie în general. Ajustarea TVA la produsele alimentare la 9% va avea atât consecinţe macroeconomice, cât şi bugetare sau sociale având în vedere că alimentele au cea mai mare pondere în coşul zilnic de consum al românilor. Măsura poate contribui la relansarea consumului intern prin creşterea veniturilor disponibile ale populaţiei, odată cu diminuarea preţurilor. Retailerii au promis să transfere scăderea TVA în preţul la raft, pentru că sunt la capătul lanţului. Tododată, ajustarea TVA va stimula creşterea economică, dar va determina şi diminuarea inflaţiei. Unii analişti s-au grăbit să reducă puternic estimările privind inflaţia din acest an spre 0% sau chiar în teritoriul negativ şi majorează prognozele privind creşterea economică, peste 3%.

    Calculele Ministerului Finanţelor indică faptul că în urma reducerii TVA la produsele alimentare PIB-ul poate înregistra în anul 2015 o creştere adiţională de 0,2 puncte procentuale, iar consumul populaţiei se estimează că se va majora suplimen-tar cu 0,3 puncte procentuale. Iar în anul 2016, la creşterea reală a PIB se vor mai adăuga 0,4 puncte procentuale. Un im-pact semnificativ se va înregistra şi în cazul inflaţiei. Ministerul Finanţelor anticipează că inflaţia medie anuală se va reduce cu 1,1 puncte procentuale în primul an de aplicare a propunerilor de reducere a TVA.

    Piaţa a mai fost testată în 2013 cu relaxarea fiscalităţii, atunci când guvernul a decis să extindă aplicarea cotei reduse de 9% la produsele de panificaţie. Ulterior, oficialii guvernamentali au discutat despre o nouă extindere a aplicării cotei reduse, însă doar pentru alimente de bază (carne, lapte etc). Din aceste motive, decizia aplicării cotei de 9% la toate produsele ali-mentare a fost o surpriză.

    Pentru ce se aplică reducerea TVA? Industria alimentară românească, dominată la vârf de multinaţionalele din producţia de uleiuri, zahăr şi dulciuri, dar formată în eşalonul doi din afaceri antreprenoriale româneşti, a generat anul trecut o cifră de afaceri cumulată de aproape 40 miliarde de lei (9 miliarde de euro), dar cu un sold negativ  – diferenţa dintre pierderile şi profitul brut de 200 milioane de lei (45 milioane de euro). Industria alimentară a făcut un salt de 25% faţă de 2008. România este a şaptea cea mai mare piaţă de consum din Uniunea Europeană, iar românii cheltuie doar pe alimente 30% din banii trimişi în consum, a doua pondere între cele 28 de economii comunitare.

    Cum afectează reducerea TVA bugetul? În ceea ce priveşte impactul bugetar al reducerii TVA la produsele alimentare, estimările Finanţelor sunt de aproape 2,44 miliarde de lei pentru 2015, de 5,17 miliarde de lei – 2016, 4,8 miliarde de lei – 2017, iar pentru 2018 de 
5,9 miliarde de lei. Cumulat, până în 2018 impactul bugetar al reducerii TVA la 9% ar trebui să fie de 18,25 miliarde de lei.

    Evoluţia încasărilor din TVA este influenţată de trendul vânzărilor cu amănuntul, dar şi de gradul de diminuare a evaziunii fiscale. Ajustarea TVA ar putea duce, teoretic, la diminuarea evaziunii fiscale din agricultură, industria alimentară şi retail, mai ales dacă va fi însoţită de controale fiscale în zonele cu risc sporit de evaziune, după cum spun consultanţii fiscali.

    Guvernul se bazează pe încasări suplimentare ale ANAF de 5,5 miliarde de lei în anul 2015, 14 miliarde de lei în anul 2016 şi 18 miliarde de lei anual în perioada 2017-2019.

    Rămâne de văzut dacă optimismul Finanţelor va fi confirmat de realitate sau dacă va fi nevoie de „reversarea“ măsurii de reducere a TVA, de creşterea altor taxe sau de tăierea drastică a investiţiilor. Estimările Consiliului Fiscal indică riscul dera-pajului deficitului bugetar peste 3% din PIB anul viitor. Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, arată că viitorul fiscal trebuie urmărit cu atenţie: „Datele noastre sunt convergente cu datele CE. Se pare că deficitul ar sări de 3% din PIB începând cu 2016. Ceea ce, evident, provoacă îngrijorări la nivelul comisiei, pentru că ar însemna o declanşare a procedurii de deficit excesiv pentru România“.

    Premierul Victor Ponta a susţinut că la sfârşitul primului trimestru s-a înregistrat o colectare peste aşteptări a veniturilor bugetare, respectiv un plus de 3-3,5 mld. lei faţă de ceea ce era prevăzut ca program. Totodată, cheltuielile au fost mai mici, ceea ce permite aplicarea relaxării fiscale legate de TVA chiar înainte de intrarea în vigoare a Codului fiscal la 
1 ianuarie 2016.

    Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat recent că diminuarea TVA este de dorit, nu numai din punct de vedere so-cial, ci şi economic, însă a atenţionat că o scădere a cotei urmată de o revenire ar fi „mult mai dureroasă“ şi va avea efecte negative, dacă lucrurile nu sunt cântărite bine înainte. Isărescu a mai spus că sustenabilitatea măsurilor avute în vedere în noul Cod fiscal este „vitală“, dar şi credibilitatea pachetului de măsuri, pentru că altfel pieţele financiare pot reacţiona violent.

    Oamenii de afaceri îşi amintesc cum în vara anului 2010 a fost majorată cota standard de TVA de la 19% la 24% aproape peste noapte din cauza restricţiilor bugetare de la acel moment. Veniturile bugetare şi încasările din TVA au crescut atunci neîntrerupt mai bine de un an, însă ulterior ritmul a încetinit pe măsura disipării efectului de bază datorat majorării TVA. Creşterea taxei la 24% a salvat deficitul bugetar în anii de criză.

  • Cronică de film: “Promisiunea”, o poveste despre familie, tragedie şi speranţă din Primul Război Mondial

    Russell Crowe îşi face debutul ca regizor cu „Promisiunea“, o dramă despre un bărbat din Australia care pleacă să îşi caute cei trei fii daţi dispăruţi în timpul bătăliei de la Gallipoli.

    Lansarea filmului coincide cu împlinirea a 100 de ani de la bătălia Gallipoli, unde aproape 9.000 de australieni şi-au pierdut viaţa, iar ”Promisiunea„ vine ca un remember al faptului că lupta a fost o dramă pentru ambele tabere şi pune partea turcă într-o lumină oarecum favorabilă. ”Promisiunea„ nu seamănă cu genul de filme lansate în ziua de azi la Hollywood: este lent şi se concentrează pe călătoria personajului principal, fără a face prea mare uz de efecte speciale. Publicul ştie în fiecare moment încotro se îndreaptă acţiunea, dar acest lucru este uşor de acceptat fiind vorba de un film cu tentă istorică.

    Stilul lui Crowe este unul interesant, dar oarecum neşlefuit. Scenele normale se suprapun cu amintiri din timpul războiului, efect care devine, pe alocuri, obositor. Personajele nu sunt suficient de bine definite, iar prima parte a filmului, care ar trebui să creeze o legătură emoţională între personajul lui Crowe şi spectator, este uşor grăbită.
    Russell Crowe se alătură unui şir lung de actori deveniţi regizori, precum Ben Affleck, care a fost recom-pensat cu premiul Oscar pentru ”Argo„. Un alt nume important care a reuşit să se impună atât în faţa cât şi în spatele camerei de filmat este Clint Eastwood, recompensat cu cea mai importantă distincţie din industrie pentru ”Unforgiven„ şi ”Million Dollar Baby„. Există, desigur, şi actori care au eşuat în încercarea de a regiza; exemple recente sunt Angelina Jolie sau Drew Barrymore.

    ”Promisiunea„ este un film independent, iar acest lucru se reflectă în numeroase aspecte. Bugetul redus al filmului a afectat în bună măsură scenele de luptă din timpul bătăliei. În al doilea rând, deşi au reuşit interpre-tări surprinzător de bune, actorii din plan secund sunt cvasinecunoscuţi, acesta fiind probabil unul din mo-tivele pentru care filmul nu a avut un impact semnificativ la box-office. Până la jumătatea lunii aprilie, filmul a avut încasări globale de doar 11 milioane de dolari.

    Titlul original al filmului, ”The Water Diviner„, face trimitere la dispozitivul folosit de Crowe pentru a localiza zonele cu apă din uriaşul deşert australian. Este o metaforă, dacă vreţi, a modului cum personajul principal foloseşte metode neortodoxe pentru a-şi găsi copiii.

    Olga Kurylenko se potriveşte personajului Ayshe, o mamă singură care judecă un om în funcţie de senti-mentele acestuia faţă de familie. Relaţia de pe ecran dintre Crowe şi Kurylenko este una credibilă, cu excep-ţia câtorva clişee hollywoodiene. Steve Bastoni, în rolul cumnatului oportunist, este o altă surpriză plăcută.

    Câteva momente ies în evidenţă de-a lungul filmului, cum ar fi scena în care Connor îi învaţă pe soldaţii turci să joace cricket în tren. De asemenea, ideea că în Turcia totul se decide la cafea apare de mai multe ori. Interpretarea lui Crowe este una de calitate, poate cea mai bună din ultimii ani. Deşi s-a remarcat în roluri de forţă, precum ”Gladiatorul„ sau ”Noe„, Crowe exprimă cele mai bune calităţi ale sale atunci când este distribuit în filme în stilul ”A Beautiful Mind„.

    Chiar dacă nu reprezintă o reuşită cinematografică de excepţie, ”Promisiunea„ este un film binevenit în peisajul producţiilor care ajung pe marile ecrane. Foloseşte un scenariu bun şi nu are nevoie de efecte spe-ciale sau actori cunoscuţi pentru a transmite o idee.

    Fiind dedicat zecilor de mii de soldaţi căzuţi în timpul bătăliei de la Gallipoli (sau Canakkale, aşa cum este geografic corect), ”Promisiunea„ reuşeşte în bună măsură să reînvie un moment extrem de delicat din timpul primului război mondial, concentrându-se asupra unui singur personaj. 


    Notă: 7/10

  • Topul celor mai nefericite bonusuri acordate de companii angajaţilor performanţi

    Angajaţii sunt de multe ori tentaţi să muncească mai mult decât li se cere, în speranţa că vor fi recompensaţi pentru entuziasmul. Din păcate pentru ei, acesta lucru nu se întâmplă întotdeauna.

    Ce se întâmplă atunci când bonusul primit este inutil, uneori chiar jignitor? Cei de la Quora au realizat o listă a celor mai proaste recompense primite de angajaţii merituoşi.

    David Hood, angajat al unei case de îngrijire, a beneficiat de o adevărată “serie” de bonusuri, unul mai inutil decât celălalt. “Într-un an am primit şuncă. Eu nu mănânc şuncă, iar cei mai mulţi colegi ai mei sunt evrei”, povesteşte Hood. “Cu altă ocazie, am primit un tricou cu sigla firmei, dar care avea cu patru numere mai mult decât măsura mea. Am mai primit şi o scrisoare din partea şefului meu în care mi-a greşit numele de mai multe ori, numindu-mă Danny. A fost ciudat, pentru că lucram de mulţi ani acolo şi eram doar câţiva angajaţi.” Povestea lui Hood nu se termină, însă, aici: “Am primit, cu ocazia sărbătorilor, un cupon pentru o masă gratis la cantina instituţiei la care chiar eu eram bucătar. A fost stupid, pentru că angajaţii oricum nu îşi plătesc mesele. Cel mai rău a fost însă când am primit un card de benzină în valoare de 15$ valabil la o benzinărie care era închisă de şase luni”, mai povesteşte bărbatul.

    Steve Johnson, lucrător în cadrul unei baze militare americane, era obişnuit să primească în fiecare an un curcan drept bonus pentru sărbători. “Am trecut apoi în subordinea celor mai zgârgiţi oameni pe care i-am întâlnit. Primul an, de Crăciun, am primit doar o poză cu un curcan. A fost penibil. Anul următor, n-am mai primit nimic.”

    Jay Bazzinoti, un tânăr angajat în Boston, s-a bucurat atunci când a primit din partea conducerii un plic pe care scria “Bonus pentru munca depusă”. Bucuria sa nu a durat însă mult: când a deschis plicul, Bazzinoti a găsit numai cupoane cu valoare de câţiva dolari trimise de la sediul central din California. “Evident, nu am avut ce să fac cu ele în Boston”, povesteşte Bazzinoti.

    Poate cel mai amuzant exemplu este cel al lui Andy Warwick, un traducător care avea sarcina de a scrie cursuri de engleză pentru angajatorul său. Cu ocazia sărbătorilor, el a primit prin poştă un discount de 20% la cursurile scrise chiar de el. “Poate angajaţii chinezi s-au bucurat de bonus, dar în cazul meu a fost chiar stupid”, comentează Warwick.

    Corrie Hausman, îşi aminteşte de anii petrecuţi în retail, când în loc de bonus compania trimitea o cutie cu 5-6 prăjituri ce trebuiau împărţite între la 25 de oameni. “Partea cea mai bună? Prăjiturile ajungeau de cele mai multe ori zdrobite la birou”, spune Hausman.

  • Doi antreprenori unguri şi-au făcut un business în Bucureşti cu aparate de electrostimulare care fac clienţii să slăbească fără efort

    Richard şi Arpad Rudas speră să schimbe percepţia românilor despre sport şi apoi să transfere experienţa acumulată pe piaţa locală într-un business internaţional.

    Muzică alertă la maximum, un birou de recepţie atipic în forma unei mingi albe uriaşe şi o cameră în care se află la loc de cinste două aparate asemănătoare celor descrise de Steve Perry în volumele Star Wars – care, potrivit autorului, aveau rolul de a stimula artificial musculatura utilizatorilor, ameninţată cu atrofierea în urma navigaţiei pe planete cu gravitaţia scăzută – sunt lucrurile care te frapează la o vizită în birourile fraţilor Richard şi Arpad Rudas, fondatorii afacerii Fit Express.

    Depăşind bariera fantasticului, aparatul format dintr-o unitate de care sunt conectate centuri care au rolul de a transmite impulsuri electrice spre muşchii utilizatorului a început să prindă avânt şi pe piaţa autohtonă şi să le aducă antreprenorilor Richard şi Arpad Rudas venituri de 300.000 de euro după doi ani de activitate. Cei doi fraţi distribuie aparatele de stimulare electrică musculară (tehnologia EMS) ale producătorului ungar XBody prin intermediul companiei Fit Express, sub care operează şi un studio dotat cu două astfel de aparate, dar şi un sistem de francize prin care şi alţi antreprenori pot deschide studiouri similare.

    De la inaugurarea propriului studio, în 2013, în zona Piaţa Victoriei, circa 700 de persoane le-au trecut pragul. „Vin fie cei care nu au timp, vin sportivi care vor să îşi crească anduranţa, sau dimpotrivă, vin oameni care nu sunt sportivi, nu pot face sport sau sunt pur şi simplu leneşi“, îşi descriu cei doi fraţi clienţii ţintă.

    Cei doi au investit 24.000 de euro în inaugurarea propriului studio, costul fiind generat de preţul aparatelor, cam cât al unei maşini. „Investiţia minimă într-o astfel de afacere este 12.000 de euro, iar 90% din persoanele care cumpără aparatul folosesc ajutoarele noastre financiare, leasing, lease back, ori achiziţiile intracomunitare, fără TVA.“ Din experienţa lor, aproape 90% din cei care cumpără primul aparat se întorc în câteva luni pentru a-l achiziţiona pe al doilea, pe seama unui return of investment de maximum şase luni. Astfel, în ultimii doi ani au fost deschise pe piaţa locală 50 de studiouri dotate cu aparate XBody, dintre care 14 sub franciza Fit Express.

    Printre cei interesaţi de o astfel de afacere se află şi antreprenorul Mihai Pleşea, cunoscut pentru implicarea în afacerile Otto Courier şi Cargus, care a deschis în decembrie 2014 Luxury Studios în zona Pipera, în urma unei investiţii de 60.000 de euro, dorindu-şi să construiască un lanţ de studiouri luxoase în România care să fie dotate cu aparatele XBody. În luna deschiderii, antreprenorul estima încasări de 17.000 de euro pentru primele luni de activitate şi, ulterior, o cifră de afaceri anuală de 300.000 de euro. Studioul lui Pleşea mizează pe clienţii premium, iar câţiva executivi care lucrează în zona Pipera au semnat deja contractele anuale platinum de 7.000 de euro.

    Aparatele XBody au adus un bun prilej de lansare în antreprenoriat şi pentru sportivi: fotbaliştii Bănel Nicoliţă, Valentin Badea, Marius Alexe şi atleta Monica Iagăr şi-au deschis astfel de studiouri sub franciza fraţilor Rudas. „În 2012 ne străduiam să ne convingem prietenii să testeze aparatul gratis, treptat, iar acum lucrurile s-au inversat, suntem mai căutaţi noi şi facem cu dificultate faţă deschiderii studiourilor şi vânzărilor generate de acestea“, explică fraţii Rudas.

    Născuţi în Ungaria, cei doi fraţi au venit în România împreună cu tatăl lor, ambasador al Ungariei în România în perioada 1990-1995, şi cu mama lor, de origine româncă. Richard Rudas a absolvit Facultatea de Economie în cadrul Academiei de Studii Economice în anul 2000 şi a avut o carieră „versatilă“, după cum el însuşi o descrie pe profilul de LinkedIn: a lucrat în departamentul de risk management al OTP Bank, în firme de publicitate şi în compania de consultanţă în imobiliare The Advisors, unde este în continuare consultant. Arpad Rudas a plecat să studieze în Statele Unite ale Americii, unde, după ce a absolvit Fullerton College din California, şi-a început cariera în cadrul Wells Fargo, o bancă cu filiale răspândite pe coasta de vest a Americii, apoi a ocupat o poziţie de manager peste cinci magazine în cadrul lanţului Abercrombie & Fitch.

  • O tânără din oraşul Siret vrea să crească numărul de turişti din Bucovina, după cel mai bun an din ultimii 25

    “Nu poţi să exişti ca oraş european şi să fii izolat de lume. Situaţia aeroportului de la Suceava este poate una din cele mai importante probleme care afectează dezvoltarea potenţialului turistic al zonei. Este absurd să ai pretenţia ca un turist care aterizează la Bucureşti să vină cu maşina timp de şase ore pentru a ajunge în Bucovina. În prezent aeroportul de la Salcea este închis.“

    Născută şi crescută în micuţul oraş Siret, situat la graniţa româno-ucraineană, Manuela Scripcariu gestionează proiectul Discover Bucovina, o comunitate de 70.000 de oameni construită de la zero, în care promovează destinaţiile turistice din regiunea în care locuieşte. Este vehementă când vorbeşte despre locurile natale şi nu se fereşte să arate cu degetul înspre cei care taie elanul dezvoltării turismului în zonă. Aeroportul despre care vorbeşte tânăra face parte din cele opt incluse de Business Magazin în lista ruşinii publicată în 2013, care le include pe cele situate în zone strategice ale Românei. Acestea zac cu pistele aproape goale şi se „mândresc“ cu cel mult două zboruri pe zi, şi acelea spre Bucureşti.

    După cum spunea în 2013 Marius Grosu-Romaşcu, directorul aeroportului de la Suceava, deşi au existat tratative pentru deschiderea de noi curse aeriene şi strategii de reduceri de tarife pentru companiile Carpatair, Wizz Air, Blue Air şi Austrian Airlines, infrastructura nu a permis operarea cu aeronave mari. „În cazul unor aeroporturi cu perspective limitate, utilitatea acordării unor mecanisme de sprijin financiar este discutabilă. Acordarea de ajutor de stat unui aeroport căruia îi lipsesc premisele să devină viabil nu poate fi o soluţie sustenabilă“, explica Szabolcs Nemes, consultant în cadrul companiei Roland Berger.

    După 25 de ani în care la Suceava ajungeau pe calea aerului puţin peste zece mii de pasageri anual, oficialităţile susţin acum că va deveni cel mai modern aeroport din România, cu pistă elastică şi cu tehnologie de ultimă generaţie. Valoarea investiţiei în procesul de modernizare aflat în curs de derulare la ora actuală se ridică la aproape 2 milioane de lei, bani alocaţi din bugetul Consiliului Judeţean. Până la redeschiderea aeroportului, preconizată în vara acestui an, turiştii care aleg Bucovina ca destinaţie turistică au de ales între aeroportul din Iaşi sau cel din Bacău, aflate la două ore distanţă de municipiul Suceava.

    Chiar şi fără aeroport, Bucovina atrage anual circa un sfert de milion de turişti, dintre care 20% sunt străini, iar numerele înregistrate de INS sunt tot mai bune de la an la an. Conform datelor Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava, în Bucovina există în prezent 12.121 de locuri de cazare în 485 de hoteluri şi pensiuni clasificate de Ministerul Turismului. Dublarea numărului de locuri din ultimii zece ani a atras tot mai mult turişti, iar Manuela Scripariu crede că zona este slab promovată faţă de potenţialul real.

    Doar un sfert dintre locurile de cazare sunt ocupate în medie în cursul anului. Asta deşi Bucovina este destinaţia turistică preferată de turiştii români şi străini atunci când vine vorba de sărbătorile  de iarnă sau de petrecerea Paştelui. În ultimii ani, statisticile arată un grad de ocupare al pensiunilor şi hotelurilor din Bucovina de până la 98%, devansând chiar Valea Prahovei în perioadele menţionate.  „Turiştii aleg să petreacă aceste sărbători aici deoarece Bucovina este considerată locul ideal pentru a te bucura de tradiţii şi de obiceiuri. Oferta pensiunilor şi hotelurilor este variată, oaspeţilor le este pregătită o atmosferă liniştită, cu datini, colinde şi bucate tradiţionale pentru masa de Crăciun şi Revelion. Situaţia se mai repetă doar de Paşti.“

    Proiectul Manuelei Scripcariu, Discover Bucovina, a pornit iniţial ca o simplă pagină pe reţeaua de socializare Facebook. În trei ani, mesajele şi campaniile pentru promovarea Bucovinei ajung la circa 150.000 de persoane din România şi străinătate. De aceea, tânăra a decis să construiască un portal cu acelaşi nume, funcţional în prezent doar în limba română, pentru a aduce într-un singur loc oferta proprietarilor de pensiuni şi hoteluri. Turiştii caută mai ales pachete de trei şi patru nopţi în unităţi de cazare de trei şi patru stele şi alocă bugete de 800-1.500 de lei de persoană. Potrivit INS, cea mai mare durată medie a şederii s-a înregistrat în structurile turistice din zona staţiunii balneare Vatra Dornei (4,2 zile), urmate de structurile din zona montană  (2,3 zile) şi de „alte localităţi şi trasee turistice“ (1,9 zile).

  • Pieţele externe au devenit ultima speranţă pentru businessurile locale

    După ce sectorul românesc de materiale de construcţii a ajuns de la o valoare de 5 miliarde de euro în anii de boom la doar 3 miliarde de euro anul acesta, a devenit din ce în ce mai clar pentru firmele româneşti că piaţa de desfacere nu se mai poate rezuma doar la România. ”Este periculos să depinzi doar de piaţa locală. Construcţiile sunt în scădere, iar cine depinde doar de piaţa românească are o mare problemă„, afirmă Marius Pantiş, directorul general şi unul dintre acţionarii producătorului de ferestre şi uşi din PVC şi aluminiu Optimedia din Oradea. Compania a fost cu un pas înaintea crizei şi a demarat exporturile în 2007, când primele valuri ale turbulenţelor economice abia se făceau simţite în Statele Unite. Acum se aşteaptă ca 60% din vânzările de 11,5-12 milioane de euro de anul acesta să ajungă în ţări vest-europene, dar şi în Statele Unite sau chiar şi în  Japonia, unde compania a avut anul acesta prima livrare.

    Pentru a-şi face intrarea pe aceste pieţe, compania ia pulsul prin participarea la târguri şi expoziţii. Numai anul acesta a fost la mai multe târguri, în Paris, Bruxelles, Tokio şi Singapore. Cel mai recent la care a participat a fost Equip Baie din Paris, care a avut loc în noiembrie. Investiţiile în târguri sunt pe măsură: standul şi întreaga participare la Equip Baie a costat Optimedia 52.000 de euro. ”Investim în speranţa că vom creşte numărul de clienţi, e o investiţie care are rezultate„, afirmă Pantiş. Chiar dacă a ajuns la 220 de parteneri prin care îşi comercializează produsele pe plan extern şi mult mai puţini, 45, în România, antreprenorul român spune că nu va renunţa la livrările pentru piaţa locală, mai ales că nu plănuieşte să mute producţia de la Oradea în alte ţări. ”E mai multă stabilitate în vest, dar producţia acolo e o provocare foarte mare. Ai nevoie de spaţiu, stocuri, utilaje, oameni şi control. Costurile de transport sunt din ce în ce mai mici, de ce să nu produci în România?„, arată Pantiş.

    Dacă acum câţiva ani târgurile şi expoziţiile de specialitate din străinătate nu prea aveau şi participanţi români, acum firmele locale îşi fac din ce în ce mai des apariţia la astfel de evenimente. Tot la Equip Baie a venit anul acesta şi grupul MCA, specializat în producţia de uşi de garaj şi rulouri pentru ferestre, după ce a mai participat la acest târg şi la precedenta ediţie, din 2012. ”Când piaţa locală nu e suficientă, exportul capătă o miză din ce în ce mai mare„, afirmă Ciprian Oprea, directorul general şi unul dintre acţionarii grupului. El îşi doreşte o prezenţă cât mai activă pe piaţa franceză, deşi aceasta este una dificilă, în care accesul este destul de ”greoi„, fiind un sector destul de concentrat, cu puţini jucători. Chiar şi aşa, potenţialul şi oportunităţile sunt evident mai mari decât în România.

    ”Piaţa de uşi de garaj din Franţa este de 20 de ori mai mare decât în România şi se ridică la 240.000 de unităţi anual„, explică Oprea motivul pentru care Hexagonul reprezintă una dintre principalele ţinte ale MCA. Compania, care are o fabrică în Jilava, judeţul Ilfov, a demarat primele exporturi în 2010, iar anul acesta se aşteaptă ca 28% din cifra de afaceri estimată la 8 milioane de euro să fie generată de livrările la extern. Oprea mai apreciază piaţa franceză şi din alt punct de vedere, dincolo de gusturile diferite la nivel de modele: termenul de livrare. Românii sunt mult mai nerăbdători, vor să primească produsele cât mai repede, în timp ce francezii înţeleg că o comandă de calitate nu se face bătând din palme. ”E vorba de maturitatea pieţei. La un moment dat, se va înţelege şi în România că a livra în 3 zile înseamnă costuri mai mari„, spune Oprea.

    Un alt producător român de materiale de construcţii care a participat anul acesta la târgul parizian Equip Baie este Aplast, cu activităţi în zona de uşi şi ferestre din PVC, aluminiu şi lemn. ”Am început să mergem la târguri începând de anul acesta. Sunt scumpe, dar demonstrează pieţei că existăm. Dezvoltăm direcţia exporturilor, e singura opţiune fezabilă„, spune Cătălin Nicolaescu, directorul general şi unul dintre acţionarii Aplast. Compania, care deţine două fabrici, una în localitatea 1 Decembrie din judeţul Ilfov şi una în Ceptura, judeţul Prahova, a prins gustul exporturilor în plină criză, în 2011, iar anul acesta se aşteaptă ca livrările în străinătate, în ţări precum Franţa, Italia, Belgia sau chiar SUA, să genereze 70% din producţie.

    Grupul Aplast are trei companii, Aplast, Aplast Wood Industry şi Aplast Trading, cu afaceri cumulate de 37 milioane de euro în 2013. Pentru anul 2014, directorul com-paniei estimează că cifra de afaceri a grupului va scădea cu circa 20% din cauza declinului pieţei româneşti. Pe de altă parte, livrările în străinătate ale grupului s-au dublat anul acesta faţă de 2013, urmând să înregistreze un plus şi în perioada următoare; în consecinţă, Aplast are în plan să mai angajeze 150 de persoane pentru fa-brica din 1 Decembrie, pe lângă cei 350 de salariaţi pe care îi are în prezent grupul.

    Timpul va spune dacă livrările în străinătate vor ajunge să salveze piaţa locală a materialelor de construcţii, pusă la pământ de criză. Pe de altă parte, nici în vest situaţia economică nu este roz, dar faptul că brandurile şi produsele româneşti ajung în casele vest-europenilor, ale americanilor sau chiar ale asiaticilor nu este doar un motiv de mândrie, ci şi o necesitate. Exporturile nu mai sunt o opţiune pentru producătorii români, ci devin obligatorii pentru supravieţuire.

  • Un tânăr antreprenor din online speră să dea lovitura cu un ERP ieftin

    PLANUL MEU ESTE SĂ VIRTUALIZEZ OFFLINE-UL“, REZUMĂ ALEXANDRU CÎRCEI, PROPRIETARUL COPIMAJ GRUP, O MICĂ AFACERE DE FAMILIE PRIN CARE TÂNĂRUL A ÎNCERCAT PÂNĂ ACUM MAI MULTE PROIECTE ANTREPRENORIALE.

    La sfârşitul anilor 2000, după terminarea facultăţii, a început să se implice în firma fondată de tatăl său, cu gândul de a o dezvolta. Primul pas a fost să facă un magazin online, pe care l-a numit lifemag.ro şi la care a muncit aproape un an, timp în care alte branduri de shopping online câştigau piaţa.

    Alex Cîrcei, care repara calculatoare şi vindea componente încă de la terminarea liceului, îşi stabilise deja o clientelă în zona unde locuia (cartierul bucureştean Rahova) şi se poziţionase diferit de concurenţii săi prin faptul că livra comenzile în aceeaşi zi. Lifemag.ro a câştigat două premii la gala premiilor e-commerce din 2009 şi vizibilitatea i-a adus proiecte noi – ”Am luat multe proiecte noi, deoarece m-am urcat pe scenă la gală şi am mulţumit Copimaj pentru construcţia site-ului„.

    A început astfel să facă magazine online, dar în aceeaşi perioadă a decis că trebuie să îşi dezvolte şi produse proprii – primul astfel de proiect a fost platforma de comerţ online Live2C, o soluţie de dezvoltare pentru magazine online, prima platformă e-commerce SaaS de pe piaţa din România. A făcut magazine online pentru Cristallini, pentru Băcănia Veche, pentru Tudor Tailor, dar, la sfârşitul anului 2010, a trecut la următorul proiect şi a început să dezvolte Storebeez, o comunitate online pentru zona de e-commerce.

    În 2011, după ce aplicase cu Storebeez la mai multe incubatoare de afaceri, a fost acceptat de Oxygen Accelerator din Birmingham. Înainte de a pleca pentru cele trei luni în UK, Cîrcei a vândut lifemag.ro (lui debo.ro) şi Live2C (lui Asesoft).

    A STAT TREI LUNI ÎN BIRMINGHAM, DAR SPUNE CĂ A CRESCUT ACOLO CA ANTREPRENOR DE PARCĂ AR FI STAT TREI ANI: ”Dincolo de lucrurile învăţate ca antreprenor şi ca dezvoltator de soft, am realizat când m-am întors de acolo trei chestiuni: că 90% din comerţ este offline, că online-ul oferă încă posibilităţi nelimitate şi că offline-ul se inspiră din online, cu care mi-am dat seama că se poate face business la scară mare„. De fapt, Cîrcei s-a întors acasă şi a luat câteva decizii importante: să lucreze full time la Copimaj, să nu mai implice resurse din Copimaj în alte proiecte ale sale şi să se focuseze pe magazine fashion şi de bijuterii.

    Primul nou proiect pe care l-a început după aceste decizii şi care are legătură cu îmbunătăţirea serviciului pe care îl vinde prin Copimaj este Lupsale, un serviciu de e-mail marketing al cărui scop este ca, la primirea newsletterului, clientul să poată cumpăra direct produsele despre care se vorbeşte. A lansat Lupsale la Techcrunch Disrupt 2013 în San Francisco şi tot acolo a deschis şi un birou unde este şi acum sediul companiei. Prima vizită în Silicon Valley i-a adus lui Cîrcei alte răspunsuri, la alte întrebări: ”În Sillicon Valley mi-am dat seama că acolo totul e foarte tehnic şi că pe ei îi interesează doar răspunsuri la întrebările: ce produs ai? La ce foloseşte? Câţi bani poate aduce? Când poate fi gata? Orice altceva te priveşte. Oamenii din Silicon Valley nu au nevoie de lideri sau de oameni cu păreri, ci de proiecte cu mare potenţial„. Aşa că s-a întors dezamăgit, dar realist şi convins că principalul său skill este pe vânzări, aşa că a decis să şi-l folosească.

    La biroul său din Dorobanţi îl aştepta însă altceva. La Rosa, de al cărei magazin online se ocupase de la început, avea nevoie de un ERP. ”Nu am găsit nimic în bugetul pe care mi l-au dat, între 30 şi 50.000 de euro. Aşa că am început noi să lucrăm la un ERP„, povesteşte Cîrcei, care a lansat Copimaj ERP la IMWorld 2014 şi l-a implementat ulterior şi celorlalte companii client, precum Cristallini, Bebetex sau Silver Décor.

    Cîrcei îşi descrie produsul firesc, considerând că acesta este următorul pas în dezvoltarea retailului: ”Produsul acesta conectează online cu offline. Unim într-o platformă online toate comenzile şi fluidizăm procesul„. ERP-ul dezvoltat de Copimaj are 5 module, care pot fi implementate separat, şi costă până în 20.000 de euro (preţul mediu pentru implementarea unui ERP variază în funcţie de mărimea firmei, de specificul de activitate, de gradul de dispersare geografică sau de infrastructura tehnologică şi este, în medie, de ordinul sutelor de mii de euro).

  • Un fost consultant s-a lansat într-o afacere cu biciclete şi speră să ajungă la venituri de un million de euro în doi ani

    Sorin Kertesz, fondatorul Biciclop, a venit la interviu pe o bicicletă atipică: verde, în formă de triunghi, pliabilă. Îmi spune că se numeşte Strida şi costă cam 500 de euro. Există şi modele mai scumpe, de la 600-800 de euro. „Din cauza designului şi a formei mai ciudate, sunt alese de oameni cât mai avangardişti, mai progresivi, oameni mai înclinaţi mai mult spre design sau pur şi simplu sunt cei care vor să aducă ceva nou, diferit.“ Sorin Kertesz a început afacerea cu biciclete chiar odată cu debutul crizei, în 2008, după ce a lucrat în domeniul consultanţei de business şi management, mai întâi la Banca Mondială, apoi în cadrul companiei de consultanţă Accenture.

    A ales să lanseze businessul după ce, în căutarea unei biciclete pe care să o dăruiască unei prietene, a observat că nu existau magazine specializate pe astfel de produse. Biciclop este importator şi distribuitor al unor branduri vestice şi realizează cea mai mare parte a afacerilor din magazinul plasat pe Calea Dorobanţilor. De un an, are  marca proprie, Deoras, „un mix între bicicletele de şosea şi cele de oraş“. A ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 400.000 de euro şi speră să atingă milionul în doi ani.