Tag: soferi

  • Vine vremea rece: Când trebuie să schimbe, şoferii, anvelopele cu unele de iarnă şi ce amenzi riscă cei care nu se conformează

    Scăderea temperaturilor şi apariţia zăpezii, poleiului sau a gheţii le pune în vedere şoferilor că urmează perioada de schimbare a cauciucurilor de vară cu cele de iarnă, conform prevederilor din Codul Rutier pentru circulaţia pe aceste drumuri care sunt acoperite cu gheaţă, zăpadă sau polei.

    Conform Codului Rutier, cauciucurile de iarnă sunt obligatorii în cazul în care se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

    Pe scurt, legea spune că trebuie să ai maşina dotată cu anvelopele potrivite indiferent de sezon, astfel că poţi fi amendat dacă eşti prins cu cauciucuri de vară pe o porţiune de drum acoperită cu zăpadă sau polei.

    Nerespectarea prevederilor privind cauciucurile de iarnă constituie contraventie şi se sancţionează cu o amendă prevazută în clasa a IV-a de sancţiuni. Codur Rutier prevăzând această sancţiune la art.102, alin. 1, punctul 28 şi are următorul text: “Conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zapada, gheata sau polei, fara ca acesta sa fie dotat cu anvelope de iarna, iar in cazul autovehiculului de transport marfa cu o masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone si al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducatorului auto, fara ca acestea sa fie echipate cu anvelope de iarna pe rotile axei/axelor de tractiune sau fara a avea montate pe aceste roti lanturi sau alte echipamente antiderapante certificate;”

    Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când începe să ningă, indiferent de perioadă, cât timp este carosabilul acoperit de zăpadă. 

    Potrivit reglementărilor în vigoare, anvelopele de iarnă se pot identifica cel mai simplu prin prezenţa pe laterale a literelor M şi S, sub formă: M+S, M.S. sau M&S. Litera M este definită în engleză ca fiind “mud” (nămol, noroi, mâl, etc) şi litera S M este definită în engleză ca fiind “snow” (zăpadă).

    Amenda pentru şoferii care circulă pe drumurile acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei cu anvelope neadecvate se sancţionează cu o amendaă din clasa a IV-a de sancţiuni cuprinsă înte 9 şi 20 de puncte de amendă, acestea fiind echivalente cu o sumă cuprinsă între 1.305 şi 2.900 de lei.

    Clasele de sancţiuni sunt:

    • clasa I: 2/3 puncte-amendă;
    • clasa a II-a: 4/5 puncte-amendă;
    • clasa a III-a: 6-8 puncte-amendă;
    • clasa a IV-a: 9- 20 de puncte-amendă;
    • clasa a V-a: 21- 100 de puncte-amendă.

    În plus, aceşti conducători auto riscă să rămână şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii, primind doar o dovadă înlocuitoare a actului original, fără drept de circulaţie.

     

  • Vine vremea rece: Când trebuie să schimbe, şoferii, anvelopele cu unele de iarnă şi ce amenzi riscă cei care nu se conformează

    Scăderea temperaturilor şi apariţia zăpezii, poleiului sau a gheţii le pune în vedere şoferilor că urmează perioada de schimbare a cauciucurilor de vară cu cele de iarnă, conform prevederilor din Codul Rutier pentru circulaţia pe aceste drumuri care sunt acoperite cu gheaţă, zăpadă sau polei.

    Conform Codului Rutier, cauciucurile de iarnă sunt obligatorii în cazul în care se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

    Pe scurt, legea spune că trebuie să ai maşina dotată cu anvelopele potrivite indiferent de sezon, astfel că poţi fi amendat dacă eşti prins cu cauciucuri de vară pe o porţiune de drum acoperită cu zăpadă sau polei.

    Nerespectarea prevederilor privind cauciucurile de iarnă constituie contraventie şi se sancţionează cu o amendă prevazută în clasa a IV-a de sancţiuni. Codur Rutier prevăzând această sancţiune la art.102, alin. 1, punctul 28 şi are următorul text: “Conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zapada, gheata sau polei, fara ca acesta sa fie dotat cu anvelope de iarna, iar in cazul autovehiculului de transport marfa cu o masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone si al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducatorului auto, fara ca acestea sa fie echipate cu anvelope de iarna pe rotile axei/axelor de tractiune sau fara a avea montate pe aceste roti lanturi sau alte echipamente antiderapante certificate;”

    Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când începe să ningă, indiferent de perioadă, cât timp este carosabilul acoperit de zăpadă. 

    Potrivit reglementărilor în vigoare, anvelopele de iarnă se pot identifica cel mai simplu prin prezenţa pe laterale a literelor M şi S, sub formă: M+S, M.S. sau M&S. Litera M este definită în engleză ca fiind “mud” (nămol, noroi, mâl, etc) şi litera S M este definită în engleză ca fiind “snow” (zăpadă).

    Amenda pentru şoferii care circulă pe drumurile acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei cu anvelope neadecvate se sancţionează cu o amendaă din clasa a IV-a de sancţiuni cuprinsă înte 9 şi 20 de puncte de amendă, acestea fiind echivalente cu o sumă cuprinsă între 1.305 şi 2.900 de lei.

    Clasele de sancţiuni sunt:

    • clasa I: 2/3 puncte-amendă;
    • clasa a II-a: 4/5 puncte-amendă;
    • clasa a III-a: 6-8 puncte-amendă;
    • clasa a IV-a: 9- 20 de puncte-amendă;
    • clasa a V-a: 21- 100 de puncte-amendă.

    În plus, aceşti conducători auto riscă să rămână şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii, primind doar o dovadă înlocuitoare a actului original, fără drept de circulaţie.

     

  • Ce vrea să facă Uber după ce a aflat că poluează mai mult decât şoferii care îşi folosesc maşinile personale ca să ajungă la destinaţie

    Reprezentanţii Uber au declarat că „încep să concureze” cu proprietarii de maşini când vine vorba de poluarea cu carbon,  şi adaugă că emisiile de la cursele Uber  sunt în continuare cu 41% mai mari prin comparaţie cu gradul mediu de ocupare al vehiculelor – din cauza timpului petrecut fără pasageri în maşină, spre exemplu atunci când şoferii călătoresc pentru a prelua un client.
    Reprezentanţii companiei au declarat că speră să ajungă la performanţa ca până în 2025, cel puţin 50% dintre călătoriile electrice din Amsterdam, Berlin, Bruxelles, Lisabona, Madrid şi Paris să fie efectuate cu vehicule cu zero emisii, în timp ce ţinta pentru Londra este să ajungă la 100% curse operate cu maşini electrice până în perioada respectivă,  după cum anunţaseră anterior.

    „Acesta este începutul şi ne aşteptăm să fim judecaţi în ciuda acţiunilor noastre. Succesul suprem al afacerii noastre depinde de abilitatea noastră de a face tranziţia spre energia curată în parteneriat cu şoferii, inovatorii din industrie şi cu autorităţile.” Dara Khosrowshahi, CEO Uber

  • Schimbări RCA: De astăzi, asigurarea RCA poate fi prezentată, în cazul unui control, şi în format electronic, nu numai pe hârtie

    Începând de astăzi, 10 septembrie 2020, asigurarea RCA poate fi prezentată, în cazul unui control, şi în format electronic, nu numai pe hârtie, conform unui act normativ al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) care a fost publicat în Monitorul Oficial din data de 7 septembrie.

    Mai exact este vorba despre modificările aduse de Norma ASF 36/2020 care prevede modificarea art. 10 alin. (11) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 privind asigurările auto din România.

    Dovada încheierii asigurării RCA, în cazul controalelor efectuate de către autorităţile abilitate, se poate face prin oricare din următoarele modalităţi, aşa cum scrie în norma ASF:

    1. “poliţa de asigurare RCA şi contractul RCA emise de către asigurătorul RCA, pentru perioada de valabilitate înscrisă, prezentate pe suport de hârtie sau în format electronic;
    2. dovada asigurării de răspundere civilă a vehiculelor, eliberată de către asigurătorii RCA din alte state, cu valabilitate pe teritoriul României şi numai pentru perioada menţionată în acestea, sau poliţa de asigurare de frontieră pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în afara Spaţiului Economic European şi a Confederaţiei Elveţiene, prezentată pe suport de hârtie sau în format electronic;
    3. informaţia rezultată din interogarea bazei de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României, prin care se certifică existenţa unui contract RCA valabil la data interogării.”

    De asemenea, a fost introdusă o altă reglementare, cea de a treia din cele de mai sus, care stipulează faptul că dovada încheierii asigurării RCA o constituie şi informaţia rezultată din interogarea bazei de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României, prin care se certifică existenţa unui contract RCA valabil la data interogării.

    Poliţia Română a informat la rândul ei, pe pagina de Facebook, despre schimbarea normelor de către ASF. ”Vă dăm o veste bună, în curând asigurarea va putea fi prezentată şi în format electronic.Modificările au fost aprobate şi urmează să intre în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.”, se arată în postarea Poliţiei. 

     

     

     

     

     

  • Schimbări importante pentru şoferi: Ce trebuie să ştiţi neapărat de acum când vă opreşte poliţia

    Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat modificarea şi completarea normelor privind dovada încheierii asigurării RCA în cazul unui control, şoferii având acum dreptul de a arăta poliţiei poliţa şi contractul printate sau în format electronic.

    Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat modificarea şi completarea normelor privind dovada încheierii asigurării RCA în cazul unui control, şoferii având acum dreptul de a arăta poliţiei poliţa şi contractul printate sau în format electronic.

    Modificările şi completările aduse Normei nr. 20/2017 vor intra în vigoare în termen de trei zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial.

    Potrivit modificărilor aprobate de ASF, în cazul controalelor efectuate de către autorităţile abilitate şoferii pot dovedi încheierea asigurării RCA prin:

    • poliţa de asigurare RCA şi contractul RCA emise de către asigurătorul RCA, pentru perioada de valabilitate înscrisă, prezentate pe suport hârtie sau în format electronic;
    • dovada asigurării de răspundere civilă a vehiculelor, eliberată de asigurătorii RCA din alte state, cu valabilitate pe teritoriul României şi numai pentru perioada menţionată în aceasta, sau poliţa de asigurare de frontieră pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în afara Spaţiului Economic European şi a Confederaţiei Elveţiene, prezentată pe suport de hârtie sau în format electronic.

    ​În plus, a fost introdusă o nouă prevedere care stabilesşte că dovada încheierii asigurării RCA, în cazul controalelor efectuate de către autorităţile abilitate, o constituie şi informaţia rezultată din interogarea bazei de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României, prin care se certifică existenţa unui contract RCA valabil la data interogării.

    Poliţia Română a informat la rândul ei, pe pagina de Facebook, despre schimbarea normelor de către ASF. ”Vă dăm o veste bună, în curând asigurarea va putea fi prezentată şi în format electronic.Modificările au fost aprobate şi urmează să intre în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.”, se arată în postarea Poliţiei. 

     

     

     

  • Este oficial: De astăzi poţi primi o amendă de 10.000 de lei dacă parchezi pe locurile rezervate celor cu handicap

    De astăzi, intră în vigoare noile modificări la legea privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap şi care aduc sancţiuni cuprinse între 2.000 de lei şi 10.000 de lei, precum şi ridicarea mijlocului de transport, pentru cei care parchează parchezi pe locurile rezervate celor cu handicap.

    Mai exact, este vorba despre Legea nr. 145/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care a fost publicată în Monitorul Oficial din data de 22 iulie şi care intră în vigoare de la data de 25 iulie.

    Noile modificări, prevăd majorarea sancţiunilor pentru cei care parchează pe locurile rezervate persoanelor cu handicap, de la un minim de la 1.000 de lei la un minim de 2.000 de lei şi de la un maxim de 2.000 de lei la un maxim de 10.000 de lei.

     Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii contravenţionale se face de către agenţii de circulaţie sau de către personalul de control cu atribuţii în acest sens.

     

     

  • Cum vor doi tineri să rezolve una dintre cele mai mari probleme ale şoferilor cu ajutorul matematicii

    Să găseşti un loc de parcare liber este una dintre cele mai mari provocări pe care le ai dacă eşti şofer atunci când ai drumuri de făcut în oraş. Pentru a rezolva această problemă mai multe start-up-uri locale s-au gândit să folosească matematica şi algoritmi de machine learning pentru a eficientiza acest proces pe infrastructura actuală a oraşelor din România.

    Unul dintre aceste start-up-uri este yeParking, o platformă care le permite proprietarilor de parcări să le închirieze altor utilizatori când acestea sunt libere, fiind practic un „Waze al parcărilor”. 

    „Acest sistem deschis oferă posibilitatea oricărui proprietar de parcări – de la cei individuali până la cei care deţin mai multe locuri de parcare, sau centrelor comerciale – să distribuie în comunitate în termenii şi condiţiile lor parcările existente astfel încât un loc de parcare să fie folosit la maximum. Statisticile arată că 60% din timp un loc de parcare stă liber, fiind rezervat sau alocat unei persoane fără ca maşina să fie neapărat acolo”, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Mihai Lodoabă, cofondator al yeParking. Proiectul a pornit în urmă cu doi ani din spatele blocului, a povestit el.
    „Prin yeParking am adus în România conceptul de partajare a parcării, park sharing, şi totul a plecat de la două necesităţi foarte mari în societate – una este nevoia de opţiuni în ceea ce priveşte un loc de parcare pentru fiecare şofer şi a doua este nevoia de a folosi la maximim infrastructura existentă pentru a face ca lucrurile de parcare disponibile să fie utilizate la maximum.”

    Cum funcţionează mai exact platforma dezvoltată de yeParking? Aceasta poate fi utilizată ca aplicaţie mobilă pe telefon, având două componente: una prin care proprietarii pot să îşi listeze locurile de parcare şi să stabilească termenii şi condiţiile şi perioadele în care locul de parcare este liber şi implicit şi tarifele, şi a doua, care le permite   şoferilor să caute parcare, parcările disponibile fiind afişate în timp real pe hartă. Aceştia pot naviga în timp real pe hartă şi pot bifa locul ca fiind utilizat.

    „Dacă există sisteme de acces control noi ne integrăm cu ele – avem deja asemenea integrări şi automatizări realizate pentru procesul de intrare.  Din momentul în care şoferii au intrat cu maşina în locul de parcare şi au bifat că l-au ocupat începe tarifarea utilizării locului de parcare”, a punctat cofondatorul yeParking.

    În prezent, aplicaţia yeParking este folosită în Cluj-Napoca şi Braşov, iar în platformă sunt listate şi parcări din Bucureşti. Pe termen lung, start-up-ul are în plan să se extindă la nivel naţional.

    „În acest moment am depăşit 1.000 de locuri de parcare listate în aplicaţie. Ne propunem ca în etapele următoare, pe durata verii, să oferim suport în alte două oraşe din România, iar pe zona de parcări private deja ne bucurăm să anunţăm în premieră că începând de săptămâna trecută parcarea aeroportului din Cluj-Napoca acceptă plata online prin intermediul nostru fără a mai fi necesar ca utilizatorii să se dea jos din maşină şi să meargă la automatele de plată”, a precizat Mihai Lodoabă, adăugând că start-up-ul este foarte deschis să implementeze soluţia şi în parcarea aeroportului Henri Coandă din Otopeni.

    Prima parte a proiectului yeParking a fost dezvoltată în decurs de peste un an din fonduri proprii, resursele fiind alocate de agenţia Digital Republic. Ulterior, start-up-ul a reuşit să atragă o finanţare din partea ROCA X.

    „De curând am reuşit să beneficiem de ajutorul financiar şi de business de la Roca X, astfel încât să putem să ne dezvoltăm şi să putem să accelerăm partea aceasta de varietate de opţiuni în comunitate. De asemenea, şi mai de curând am reuşit să fim parte a programului de accelerare de la Techcelerator şi prin intermediul acestui program şi al fondului de investiţii Gapminder vrem să reuşim să aducem şi mai multe facilităţi în sistem”, a spus cofondatorul yeParking, menţionând că prima rundă de finanţare atrasă s-a ridicat la 50.000 euro.

    „Am reuşit să atragem o rundă iniţială de accelerare în valoare de 50.000 de euro care ne ajută să scalăm, iar pe lângă aceasta avem şi suport pe partea de business astfel încât să putem să oferim opţiunile de parcări private şi parcări din centre comerciale în următoarea perioadă. În 2020 avem în plan să creştem şi zona de parcări private ale companiilor. Acolo ţintim o piaţă estimată undeva la 2 milioane de euro ca şi capacitate”, a completat el.

    O echipă formată din mai mulţi studenţi din Sibiu lucrează de asemenea la un proiect care ar urma să-i ajute pe şoferi să-şi găsească mai repede un loc de parcare, identificarea acestora fiind realizată de un algoritm. Practic, aplicaţia va detecta locurile de parcare libere analizând informaţiile de pe camerele video dintr-un oraş şi va anunţa şoferii unde se află, printr-o aplicaţie mobilă.

    „Noi ne propunem să rezolvăm problema găsirii locului de parcare. Spre exemplu în ipoteza în care eşti părinte dimineaţa trebuie să ajungi la locul de muncă, să duci copilul la şcoală, poate să cumperi ceva, şi în toate aceste puncte trebuie să opreşti. Oriunde mergi nu găseşti loc de parcare.

    Noi venim cu o soluţie pentru această problemă, un algoritm de detecţie a locurilor de parcare şi o aplicaţie de mobil pe care o pot utiliza şoferii. Noi pe bazăm pe infrastructura deja existentă a oraşului, dar şi pe camere noi dacă este necesar. Programul funcţionează pe un algoritm de machine learning şi practic noi vedem în program cu verde dacă locul de parcare este liber şi cu roşu dacă este ocupat. De asemenea programul detectează şi cât timp a stat maşina acolo şi poate fi implementat pe orice cameră video, nu necesită camere video speciale“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Andreea Purţa, cofondator ParkingWizzard. Ea a precizat că ideea dezvoltării aplicaţiei a venit dintr-o frustrare proprie.

    „Cred că ideea a pornit dintr-o frustrare personală, a tuturor. Cel puţin noi suntem studenţi şi după ora 8 nu găsim la universitate niciun loc de parcare, nici la 2 kilometri de unitate. Am început să lucrăm la acest proiect în luna martie în cadrul programului Innovation Labs.“

    În prezent, echipa ParkingWizzard se află într-un prim stadiul în care se ocupă de construirea primei versiuni a produsului şi de dezvoltarea aplicaţiei mobile.
    „Deocamdată am reuşit să discutăm cu primăria Sibiu, şi am reuşit să obţinem o cameră pe care putem testa proiectul, dar deocamdată aşteptăm aprobările necesare”, a punctat ea.

    Cum va funcţiona aplicaţia dezvoltată de ParkingWizzard? “Utilizatorii vor deschide aplicaţia de pe telefonul mobil şi vor avea acces la o hartă. Această hartă le va indica câte locuri de parcare libere sunt în jur şi dacă este o parcare cu plată sau fără plată. Aceştia vor putea vedea şi cât de departe este parcarea.”

    Pe termen lung, start-up-ul şi-a propus să detecteze şi dacă şoferii au parcat pe trecerea de pietoni, sau în locuri în care nu este permis. În ceea ce priveşte metoda de monetizare, echipa ParkingWizzard s-a gândit la mai multe variante.
    „Ne-am gândit la un model mix de monetizare. Vrem să avem 3 pachete pentru aplicaţia de mobil: un pachet gratuit pe care îl poate utiliza oricine, un al doilea pachet este unul premium care va fi plătit pe lună sau pe an. Pentru a diferenţia pachetele ne-am gândit ca abonamentul premium să ofere o detecţie mai rafinată a locurilor de parcare. Ca utilizator al versiunii gratuite vei primi 1-2 propuneri de locuri de parcare, în timp ce utilizatorii premium vor avea acces la mai multe. Al treilea pachet ar fi unul pe o singură zi dedicat turiştilor care merg într-un oraş.”


    AI Automation Initiative
    Ce face? Platformă software cu componentă IoT dedicată fabricilor
    Necesar de finanţare: minimum 200.000 euro
    Invitat: Sorin Igna, cofondator şi CEO al AI Automation Initiative


    Crystal Matrix
    Ce face? Platformă online de work & task outsourcing
    Necesar de finanţare: 100.000 euro
    Invitat: Mihai Luchian, fondator şi CEO al Crystal Matrix


    ParkingWizzard
    Ce face? Aplicaţie mobilă bazată pe un algoritm de machine learning care detectează locurile libere de parcare
    Invitat: Andreea Purţa, cofondator al ParkingWizzard 


    Hello Chef
    Ce face? Platformă online prin care clienţii să poată avea acces la un chef care să vină să gătească la ei acasă
    Invitat: Irina Terente, team leader în cadrul Hello Chef


    IRIS Robotics
    Ce face? Soluţii software şi hardware în domeniul ro­boticii şi al automatizărilor hardware şi software
    Ţintă de venituri 2020: 300.000 euro
    Invitat: Andrei Marin, cofondator al IRIS Robotics, mizează pe dublarea afacerilor şi a numărului de angajaţi în 2020


    Avoteca.com
    Ce face? platformă online pentru servicii juridice
    Investiţie iniţială: circa 10.000-20.000 euro
    Finanţare atrasă până acum: 30.000 euro
    Invitat: Ana Maria Drăgănuţă Briard, fondator Avoteca.com


    UrbanAir şi NeoDelivery
    Ce face? Platforme de mobilitate urbană
    Finanţare atrasă până acum: 600.000 euro
    Invitat: Mihai Rotaru, fondator al Neobility, platforme de mobilitate urbană


    ID Medic
    Ce face? Soluţie software pentru eficientizarea procesului de diagnostic şi tratament realizat de paramedici
    Investiţie iniţială: circa 4.000 euro
    Necesar de finanţare: minimum 30.000-40.000 euro
    Invitaţi: Mihai Albu şi Andrei Moldovan, cofondatori al ID Medic


    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania şi casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitaţi şi antreprenori sau investitori care îşi povestesc experienţa în business şi dau sfaturi start-up-urilor.Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

  • Paşii de business pe care trebuie să îi facă antreprenorii ca să îşi redeschidă afacerea, potrivit coach-ului de business Lorand Soares Szasz

    E ca şi cum ar fi pierdut semnalul la GPS şi nu reuşesc să reconfigureze traseul pentru a ajunge la destinaţie.
    Deşi, fiecare firmă este diferită şi are provocări diferite, putem să identificăm patru paşi pe care ar trebui să-i facă antreprenorii înainte să (re)deschidă afacerea.
    Este important de precizat că vom găsi mai uşor soluţii dacă identificăm anumite comportamente care ni se par normale în alte arii ale vieţii şi apoi, înţelegându-le, le putem aplica şi în afaceri.
    Dacă eşti şofer, cu siguranţă că ţi s-a întâmplat cel puţin o dată să intri într-o curbă cu viteză prea mare. Majoritatea şoferilor, într-o astfel de situaţie, fac patru paşi în mod inconştient. Din păcate sunt şi şoferi care ies de pe şosea sau se lovesc frontal de o altă maşină. La fel se va întâmpla şi în economie. Cu siguranţă, vom înregistra firme care vor falimenta şi angajaţi care îşi vor pierde locul de muncă.
    Primul pas pe care-l fac şoferii este să frâneze. Al doilea, este să ajusteze volanul pentru a nu ieşi de pe bandă. Al treilea este să se asigure că maşina îşi menţine aderenţa şi al patrulea este să accelereze, lucru care ajută maşina să se redreseze şi să iasă mai repede din curbă.
    Dialogând cu un prieten consultant, am aflat că la kart, dacă vrei să câştigi, nu contează atât de mult viteza cu care ai intrat în curbă, cât contează viteza cu care ieşi. Aşa este şi în antreprenoriat. Mulţi antreprenori au fost luaţi prin surprindere de pandemie, deşi, era de aşteptat o decelerare sau chiar recesiune în economie. Cum aplicăm acest comportament mecanic din condus, în afaceri?

    1. Reducere de costuri (= frânezi)
    Nu o să insist pe acest aspect, pentru că plecăm de la premisa că majoritatea antreprenorilor au făcut deja acest pas, obligaţi de circumstanţe. Iar cei care nu au făcut-o sau au fost optimişti când au făcut-o, crezând cu după ce ieşim din carantină, lucrurile vor reveni la normal, probabil că vor ieşi „în decor” cu afacerea lor sau se vor izbi frontal de realitate.

    2. Reajustarea planului de afaceri (= ajustezi volanul pentru a nu ieşi de pe banda ta)
    Din păcate, mulţi antreprenori îşi conduc afacerea fără un plan, dar pentru cei care au planificare anuală, trimestrială, lunară şi chiar săptămânală, a devenit destul de evident că planurile făcute în decembrie 2019 nu au cum să mai devină realitate. Ori va fi mai rău, ori va fi mai bine, dar probabilitatea să nu fii deloc influenţat de ce se întâmplă este spre zero.
    Aici sunt mai multe aspecte pe care merită să le luăm în considerare.
    Pentru unii, este vorba de o simplă schimbare a mesajelor de marketing. Pentru alţii, trece prin schimbarea canalului de vânzare, poate din offline în online. Pentru alte firme, este vorba de schimbarea totală a modelului de business sau chiar renunţarea la anumite linii de business sau produse/servicii.

    Totul trebuie să plece de la două aspecte importante:
    • Care sunt viziunea şi misiunea mea şi cum se manifestă acestea prin ce fac?
    • Cum s-a schimbat comportamentul clientului meu şi cum mă adaptez la el?

    Voi menţiona două exemple pentru a explica mai bine la ce mă refer.
    Mi-aş dori să văd restaurante care, după ce vor avea permisiunea să deschidă, sa aibă în loc de meniuri la mese, un QR code la intrare pe care-l sa il scanez şi să am automat acces la meniu. Să pot să comand de acolo, să pot să plătesc de acolo şi să pot să chem chelnerul pentru alte situaţii prin QR codul de la intrare.
    În acest fel ar reduce la maximum contactul uman şi s-ar îndrepta în zona de contactless. Companiile care vor implementa strategii de tip contactless vor avea de câştigat în următoarea perioadă, pentru că vor reduce frica clientului faţă de virus.
    Un alt exemplu, banal de altfel, este că la firmele unde traficul de clienţi este mai mare să existe uşi care se deschid automat, ca să evităm să punem mâna pe clanţă. Astfel de strategii până la altele mai complexe (cum ar fi schimbarea gamei de produse pentru a ne adapta la apetitul pentru a cheltui al clienţilor, din următoarea perioadă) ne vor ajuta să trecem de curbă.

    3. Testare (= verifică dacă maşina are aderenţă)
    Dacă în vremuri normale este recomandat să facem MVP-uri şi să testăm strategiile de marketing înainte să investim mulţi bani, acelaşi lucru e valabil şi acum, doar că trebuie să facem totul mult mai repede. Să testăm noul model de afacere, să testăm noul canal de vânzare, să testăm dacă produsul adus are tracţiune în piaţă.
    Tot aici intră şi analiza pe care o putem face pentru a afla care sunt acele lucruri pe care vrem să le păstrăm din această pandemie.
    Poate sunt antreprenori care, văzând că productivitatea angajaţilor nu a scăzut lucrând de acasă, vor propune angajaţilor şi această opţiune, economisind în acest fel bani.
    Poate sunt firme care în loc de team buildinguri scumpe şi cursuri de pregătire în săli de conferinţă vor rămâne la educaţia online pentru a câştiga timp şi bani.
    Poate sunt restaurante care nu au făcut delivery înainte de pandemie, dar vor să o facă de acum încolo sau firme care nu au vândut online şi vor să o facă în viitor.
    Analizează care sunt acele lucruri care au fost bune în această perioadă şi ai vrea să le păstrezi şi testează noua abordare cât mai repede pentru a vedea dacă ai aderenţă înainte să accelerezi.

    4. Relansează-ţi afacerea (= accelerează)
    E o perioadă oportună, înainte să deschizi, să dedici timp pentru planul de relansare.
    Cum o să deschizi? Vii pe 15 mai (sau în data în care îţi permite guvernul să-ţi deschizi afacerea) şi deschizi uşa ca şi cum ar fi o zi normală sau faci o deschidere oficială ca şi cum ai începe afacerea?
    O să faci „gălăgie” sau o să te comporţi ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic şi că perioada aceasta ar fi fost doar o glumă proastă?
    O să le vorbeşti clienţilor despre cum a fost perioada aceasta pentru tine şi echipa ta? O să le spui câte eforturi ai făcut ca să nu dai afară niciun om?
    Este o perioadă excelentă să planifici o deschidere care să atragă atenţia. Ca şi cum ai începe acum afacerea. Unii chiar o iau de la zero, deci am putea considera că încep din nou.
    Lucrează la planul de promovare. Stabiliţi mesajele pe care le veţi trimite la lansare. Programaţi postările pe social media.
    Trimiteţi comunicate de presă. Presa o să vrea să publice povestea celor care au supravieţuit!
    Este ca şi cum ai începe acum afacerea. Fă-o bine!
    Dacă eşti din industria de beauty, poate că nu o sa fie nevoie de prea multă gălăgie, pentru că oamenii s-au săturat deja să se tundă singuri, dar tu ai putea să vinzi deja primele programări de la deschidere, poate la un preţ un pic mai mare pentru clienţii VIP.
    Aceasta este perioada în care îţi focusezi atenţia şi asupra resurselor umane. Cine revine? Când revine? Cum revine? Cum le ridic moralul ca să mă ajute în relansare? Cum mă despart de cei pe care nu mai pot să îi aduc înapoi?

    Ai ocazia să faci lucrurile mult mai bine decât acum! Ai o „scuză” să schimbi orice şi să faci lucrurile la alt nivel.
    Ai ocazia să treci de la panică la planificare!
    Ai ocazia să ieşi din curbă cu viteză şi să câştigi cursa!
    Ai ocazia să fii unul dintre cei care ies mai puternici din această criză!

    Decizia e la tine!

  • Şoferii Uber, selfie pentru a confirma că poartă măşti de protecţie

    Uber anunţă că lansează funcţia de verificare a măştii de protecţie, ca parte dintr-o nouă serie de măsuri pentru siguranţă. Şoferilor li se va cere să îşi facă un selfie pentru a confirma că poartă o mască de protecţie sau că îşi acoperă faţa.

    În România, Uber le va cere tuturor utilizatorilor, şoferilor şi curierilor să confirme faptul că poartă o mască de protecţie sau că îşi acoperă faţa înainte de o cursă sau livrare.

    Măsurile de siguranţă pe care compania le ia în România includ şi panouri separatoare instalate gratuit în maşini, o listă de măsuri pe care atât utilizatorii, cât şi şoferii trebuie să le respecte în timpul cursei, materiale cu informaţii despre siguranţă amplasate în maşini şi echipament de protecţie pentru şoferi.

    „În timp ce guvernele încep să ridice din restricţiile impuse pentru limitarea răspândirii epidemiei de coronavirus, Uber ia noi măsuri pentru a-i ajuta pe toţi utilizatorii aplicaţiei să rămână în siguranţă şi să aibă grijă de sănătatea lor”, se arată într-un comunicat al companiei.

    Începând de săptămâna viitoare, tuturor şoferilor, curierilor şi utilizatorilor Uber din România le vor fi afişate în aplicaţie informaţii referitoare la siguranţă, alături de o listă de măsuri pe care trebuie să le respecte, înainte de o cursă.

    Şoferilor li se va cere să îşi facă un selfie pentru a confirma că poartă o mască de protecţie sau că îşi acoperă faţa, prin intermediul tehnologiei de verificare din aplicaţie. Cei care nu respectă această măsură nu se vor putea conecta şi nu vor putea utiliza aplicaţia. În plus, aceştia vor fi rugaţi să confirme că au luat măsuri suplimentare de siguranţă, cum ar fi dezinfectarea maşinilor în mod regulat, sau oferirea de dezinfectant pentru mâini călătorilor. Compania va echipa gratuit maşinile şoferilor cu panouri separatoare din plastic în următoarele săptămâni, după ce, în ultima lună, le-a oferit acestora produse dezinfectante.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şoferii Uber, selfie pentru a confirma că poartă măşti de protecţie

    Uber anunţă că lansează funcţia de verificare a măştii de protecţie, ca parte dintr-o nouă serie de măsuri pentru siguranţă. Şoferilor li se va cere să îşi facă un selfie pentru a confirma că poartă o mască de protecţie sau că îşi acoperă faţa.

    În România, Uber le va cere tuturor utilizatorilor, şoferilor şi curierilor să confirme faptul că poartă o mască de protecţie sau că îşi acoperă faţa înainte de o cursă sau livrare.

    Măsurile de siguranţă pe care compania le ia în România includ şi panouri separatoare instalate gratuit în maşini, o listă de măsuri pe care atât utilizatorii, cât şi şoferii trebuie să le respecte în timpul cursei, materiale cu informaţii despre siguranţă amplasate în maşini şi echipament de protecţie pentru şoferi.

    „În timp ce guvernele încep să ridice din restricţiile impuse pentru limitarea răspândirii epidemiei de coronavirus, Uber ia noi măsuri pentru a-i ajuta pe toţi utilizatorii aplicaţiei să rămână în siguranţă şi să aibă grijă de sănătatea lor”, se arată într-un comunicat al companiei.

    Începând de săptămâna viitoare, tuturor şoferilor, curierilor şi utilizatorilor Uber din România le vor fi afişate în aplicaţie informaţii referitoare la siguranţă, alături de o listă de măsuri pe care trebuie să le respecte, înainte de o cursă.

    Şoferilor li se va cere să îşi facă un selfie pentru a confirma că poartă o mască de protecţie sau că îşi acoperă faţa, prin intermediul tehnologiei de verificare din aplicaţie. Cei care nu respectă această măsură nu se vor putea conecta şi nu vor putea utiliza aplicaţia. În plus, aceştia vor fi rugaţi să confirme că au luat măsuri suplimentare de siguranţă, cum ar fi dezinfectarea maşinilor în mod regulat, sau oferirea de dezinfectant pentru mâini călătorilor. Compania va echipa gratuit maşinile şoferilor cu panouri separatoare din plastic în următoarele săptămâni, după ce, în ultima lună, le-a oferit acestora produse dezinfectante.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro