BusinessMagazin

Tag: schimb

  • Povestea festivalului Electric Castle. Cum au reuşit câţiva prieteni din Cluj să aducă zeci de mii de oameni la eveniment

    “Suntem nişte prieteni care şi-au spus «Hai să facem evenimente», evenimentele au crescut şi s-au transformat în Electric Castle“, rezumă clujenii care stau în spatele festivalului axat pe muzica electronică ce adună, de trei ani, zeci de mii de oameni la poalele castelului Bànffy din judeţul Cluj. Mihai Păun (38 de ani), directorul festivalului, Teodor Negrea (35 de ani), directorul artistic, şi Andi Vanca (25 de ani), specialistul în comunicare, sunt tinerii care stau în spatele echipei permanente formate din aproximativ 20 de persoane reunite sub umbrela Boiler Events, cât şi din alte câteva sute de colaboratori pe du-rata celor patru zile de festival organizat în mijlocul lunii iunie.

    „Electric Castle a avut succes pentru că a avut un concept puternic în spate, o combinaţie de muzică bună, castelul şi istoria acestuia, activităţile organizate, comunitatea de oameni cre-ată“, explică ei modul cum festivalul s-a transformat în cel mai mare de pe piaţa locală, cu 100.000 de participanţi estimaţi pentru anul acesta, circa 150 de artişti contractaţi şi un buget pe măsură, de 2 milioane de euro. Dacă, la nivelul pieţei locale, este cel mai mare eveniment de muzică în urma cifrelor înregistrate la primele ediţii, pe plan european clujenii concurează cu festivaluri internaţionale cu tradiţie precum Melt! (Germania), Balaton Sound şi Volt (Ungaria), I Love Techno (Belgia), Sea Dance Festival (Muntenegru), toate cu bugete de milioane de euro.

    Conturarea proiectului Electric Castle a început în 2010, odată cu deschiderea clubului Boiler din Cluj-Napoca de către Teodor Negrea, într-un spaţiu atipic la vremea respectivă. „Am ales subsolul fostei Fabrici de Pensule din Cluj-Napoca. Era inedit să vii într-un spaţiu de genul acesta cu un context diferit aducând muzică. De la primele evenimente am avut cozi la intrare“, îşi aminteşte reprezentantul Boiler Events, care crede că localul din Cluj-Napoca a fost primul care a reinterpretat în acest mod un spaţiu industrial.

    Un an mai târziu, membrii echipei Boiler Club au făcut un parteneriat cu reprezentanţii unui alt local din Cluj-Napoca, Booha Bar, aflat în campusul universitar Haşdeu şi unde se organizau de asemenea evenimente cu muzică. În urma parteneriatului, dimensiunea evenimentelor a înregistrat creşteri rapide, astfel că organizatorii au simţit nevoia de a căuta alte spaţii, care să acomodeze publicul tot mai numeros. Au început în Hotelul Continental, un hotel părăsit din Cluj-Napoca, iar ulterior, după finalizarea construcţiei Cluj Arena, au decis să facă evenimente în parcarea subterană a stadionului.

    Poziţionarea de a folosi spaţii neconvenţionale a crescut rapid numărul fanilor din comunitatea clujeană, însă notorietatea lor a crescut şi mai mult atunci când au reuşit să aducă unul dintre membrii formaţiei englezeşti Massive Attack la unul dintre even-imentele lor, moment când au hotărât că sunt pregătiţi să organizeze un festival. „Simţeam că lipseşte un festival cu o poveste în România, aşa că am decis să facem un festival aşa cum ne-ar plăcea nouă.“ Mergând în direcţia conceptului de spaţii atipice şi îmbinând-o cu partea de istorie, cea mai potrivită variantă era alegerea castelului medieval Bànffy din comuna Bon-ţida, aflată la aproximativ 30 de kilometri distanţă de Cluj-Napoca. Supranumit “Versailles-ul Transilvaniei“, Castelul Bànffy este una dintre atracţiile baroce majore ale ţării, atestat documentar documentar de la începutul secolului al XIV-lea.

    Castelul se află în administrarea Transylvania Trust, fundaţia Prinţului Charles, al cărei scop este să restaureze şi să repună în patri-moniul naţional şi pe harta evenimentelor turistice obiectivele de acest gen şi care le-a pus la dispoziţie spaţiul; la castel au mai fost organizate evenimente anterior, precum proiecţii în cadrul Festivalului de film TIFF sau Barock – Zilele Castelului Bànffy. În schimbul găzduirii, donează o parte din veniturile festivalului fundaţiei, cu scopul restaurării castelului. Spre exemplu, în primul an de festival, au donat 2% din venituri, iar banii au ajutat la refacerea acoperişului castelului.

    Timp de doi ani au lucrat la planificarea proiectului, iar prima ediţie a festivalului s-a concretizat în 2013. „Cel mai greu a fost să pornim evenimentul, mai ales că exista o doză de scepticism în privinţa conceptului pe care îl promovăm“. Contrac-tarea formaţiei din Regatul Unit Morcheeba le-a rispit însă îndoielile. „Ne aşteptam să vindem 4-5.000 de bilete zilnic, dar am ajuns la 10-11.000 datorită lor.“ 32.000 de participanţi, 92 de artişti care au evoluat pe patru scene, amenajate în castel şi în curte, 4.000 de persoane în zona amenajată special pentru corturi şi 500.000 de euro, valoarea bugetului festivalului, au fost rezultatele la momentul când au tras linie sub organizarea acestei primei ediţii.

    Anul trecut, cifrele s-au dublat: 79.000 de participanţi, 11.000 de oameni care au umplut spaţiul amenajat pentru camping şi mai mult de 130 de artişti pe scene. Notorietatea artiştilor contractaţi este principalul influenţator al dimensiunii festivalului, iar modul cum se ajunge la aceştia are la bază, ca în orice alt domeniu, experienţa acumulată: „Trebuie să ai credibilitate, câştigată pe baza evenimentelor organizate şi a artiştilor contractaţi anterior, iar apoi să existe o sincronizare legată de buget şi de timp. Legătura cu agenţii şi cu firmele de impresariat era deja făcută, a fost uşor să ducem discuţia mai departe“.

  • Scurt ghid de atragere a banilor într-un start-up: Ce oferi în schimbul investiţiei?

    De la acţiuni până la controlul asupra companiei. Aceasta este o zonă în care antreprenorul trebuie să gestioneze parteneriatul, trebuie să îşi dea seama dacă are sau nu o chimie cu investitorul.

    Antreprenorul Dragoş Rouă spune că lucrurile nu prea funcţionează dacă nu există respectiva chimie; într-un fel, e ca la căsătorie. Când încep să aibă loc certuri, trebuie comunicare, apar compromisurile, fie din partea investitorului, die a antreprenorului. “Ca  într-o relaţie, dacă unul încearcă să devină mult prea control-freak sau începe fie pasiv-agresiv sau începe să nu performeze conform aşteptărilor, lucrurile se strică.

    Şi atunci tot parteneriatul dispare”, spune Rouă. Şi trebuie să vă lăsaţi spaţiu de mişcare, pentru că în tehnologie există un număr de paşi, nu este niciodată simplu. Prima etapă se poate face cu resursele personale, cu ajutorul celor apropiaţi sau cu ajutorul unor bunuri personale.

    Următoarele etape, de dezvoltare, presupun, pe rând, sume ce cresc de la mii la yeci de mii, la sute de mii şi la milioane de euro.  Iar dacă afacerea merge foarte bine, poate apărea o rundă de câteva zeci de milioane de euro, care n-ar mai fi posibilă în România, ci în Silicon Valley, la Londra sau într-un alt hub important.

  • Cele mai inovatoare companii din România: HOLCIM România, recuperarea energiei termice din gazele reziduale în fabricile de ciment

    Elementul de noutate:

    La fabrica Ciment Aleşd (Bihor) a fost pusă în funcţiune prima instalaţie din lume care recuperează energia termică din gazele reziduale într-o fabrică de ciment, atât de la preîncălzitor, cât şi de la răcitor, folosind organic rankine cycle (ORC) ca agent de schimb termic. Tehnologia ORC a fost folosită şi în alte industrii, dar la Aleşd a fost aplicată pentru prima dată în industria cimentului.

    Efectele inovaţiei:

    Instalaţia permite producerea a aproximativ 15% din energia electrică necesară fabricii de ciment fără consum de combustibili şi fără emisii (de gaze cu efect de seră, de praf, NO2, SO2) adiţionale procesului de fabricare al clincherului de ciment. Acest proiect participă la atingerea celor trei ţinte europene impuse pentru anul 2020 în domeniul climei şi energiei (20% reducere a gazelor cu efect de seră, 20% creştere a eficienţei energetice şi 20% energie regenerabilă în mixul de energie).

    Datorită rezultatelor tehnice obţinute, din 2013 se analizează posibilitatea de extindere a acestui proiect, prin implementarea unui sistem de recuperare a energie termice a gazelor reziduale şi la Ciment Câmpulung.

    Descriere:

    Proiectul a fost iniţiat în fabrica Ciment Aleşd în 2010, printr-un studiu de fezabilitate tehnic. Proiectul a fost realizat şi coordonat de ingineri români, iar construcţia instalaţiei de la Aleşd a avut loc în perioada 2011-2012. În a doua parte a anului 2012 au avut loc probele tehnice şi industriale ale sistemului instalat. În construcţia instalaţiei au fost implicate peste 300 de persoane, dintre care două treimi sunt români.

    Cogenerarea industrială se poate implementa în industriile energointensive de unde rezultă gaze reziduale purtătoare de energie termică, care poate fi ulterior transformată în energie electrică.

    Aplicarea cogenerării în sectorul cimentului este relativ nouă (din 2005) şi s-a dezvoltat în Asia în cadrul proiectelor de dezvoltare de tehnologii curate ale Protocolului de la Kyoto, unul dintre beneficiile principale fiind reducerea de gaze cu efect de seră.

    În prezent, există aproximativ 900 astfel de sisteme la nivel mondial (majoritatea în Asia), 98% dintre ele utilizând apa supraîncălzită ca agent de preluare a energie termice reziduale.

    Holcim deţine şi operează două fabrici de ciment la Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare la Turda, o reţea de 14 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali, un terminal de ciment la Bucureşti şi unul la Turda.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.

    Citeşte în premieră despre alte 49 de proiecte inovatoare, concepute sau aplicate în România, în zona tehnică, de business sau socială, în prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul poate fi achiziţionat mai jos la preţul de 20 de lei.

    Cantitate: buc.
     

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .

  • Probleme la Oscar: nu se găsesc cinci roluri feminine mari, care să merite premiul

    La bărbaţi până acum preferinţele se îndreaptă spre tineri sau veterani, care apar în filme care aflate deja pe ecrane sau care nu au fost lansate încă: Eddie Redmayne – “The Theory of Everything”, Benedict Cumberbatch – “The Imitation Game”, Michael Keaton – ” Birdman”, Steve Carell  – “Foxcatcher”, Ellar Coltrane “Boyhood”,   Miles Teller – “Whiplash”, Kevin Costner – “Black and White”, Al Pacino – “The Humbling”, Jack O’Connell – “Unbroken”, Bradley Cooper – “American Sniper” sau  Mark Wahlberg – “The Gambler”.

    La roluri feminine este secetă, pentru că lansările din toamnă au fost puţine: Reese Witherspoon în “Wild” este cea mai notabilă. Asta înseamnă pârtie pentru tinere precum Jenny Slate şi pentrui producţii independente, precum “Obvious Child”. O licăr de lumină îl aduce “Still Alice” şi Julianne Moore în rolul unei profesoare care se confruntă cu un început de Alzhemer, un rol care o plasează în poziţia de favorită la premiu.

    Problema rolurilor feminine nu este nouă: în 2013 Martha Lauzen, directoare la Center for the Study of Women in Television and Film din San Diego a analizat 300 de filme lansate în 2013. Studiul concluziona că femeile reprezentau 15% dintre rolurile principale, 29% dintre personajele principale şi 30% din personajele cu un rol vorbit.

    Cinematograful comercial în schimb, ignorat de regulă de votanţii de la Oscar, beneficiază în schimb de serviciile unor nume precum Angelina Jolie – “Maleficent” şi Jennifer Lawrence – seria “Hunger Games”.
     

  • Numismatica, dragostea de bani

    Întemeietorul şcolii româneşti de numismatică, matematicianul Constantin Moisil: spunea că ,,monedele au fost în toate timpurile în primul rând instrumente comerciale, mijloace de schimb care au determinat şi favorizat propăşirea economică a popoarelor. Deci ele trebuie studiate şi din punct de vedere al valorii lor intrinsece, al circulaţiei, al rolului ce au avut în dezvoltarea economică a omenirii.

    Numismatica nu cuprinde numai ştiinţa monedelor, adică studiul tipurilor inscripţiilor, a stemelor de pe monede sau al măiestriei artistice în care sunt lucrate ci şi istoria monetară care studiază monedele ca factori economici, ca bani…”

    Primii colecţionari de bani apar în scrierile istoricilor grec Pliniu cel Tânăr şi roman Plutarh. Aceştia nu precizează dacă era vorba de colecţii publice sau private, dar spun că numismaţii antici au fost atraşi de frumuseţea şi valoarea monedelor.

    În secolele XIII – XV, monede antice erau incluse în colecţiile familiei Medici – o listă publicată în 1465 menţiona 100 de monede de aur şi peste 500 de argint. Papa Bonifaciu VIII (1294 – 1303) şi poetul italian Petrarca au deţinut coleţii numismatice.

    În secolul XVII, regina Christina a Suediei, care a abdicat în 1654, avea o colecţie de 15.000 de monede. O parte le-a luat cu ea în exil.

    Mayer Amschel Rothschild (1745 – 1812) nu este numai fondatorul casei Rothschild, instituţie care la un moment dat fixa preţul aurului în lume, ci şi un numismat pasionat. Colecţia sa i-a permis să stabilească relaţii apropiate cu parteneri de afaceri.

    În mod curios, în perioada regimului nazist nu au fost emise monede cu imaginea lui Adolf Hitler, acesta hotărând ca astfel de monede să apară pe piaţă la sfârştul războiului. Astfel încât colecţiile din acea perioadă nu au imaginea fostului fuhrer, dar nu sunt complete fără o curiozitate numismatică: monede germane cu Steaua lui David imprimată. Monedele în cauză au fost emise pentru evreii din ghettoul din Lodz.

    Un colecţionar român contemporan apreciază că preţul unei colecţii complete de bancnote româneşti, cu toate datele şi toate specimenele, ar valora în jur de 100.000 de euro, dar nu recomandă, în acelaşi timp, transformarea pasiunii în afacere.

  • Opinie Cătălin Olteanu: Cu şi fără interpretare

    CĂTĂLIN OLTEANU (Director general al FM România)

    Traversam o perioadă destul de agitată de start-up în producţie, cu probleme şi elemente-surpriză pe care echipa nu le ghidona în cel mai deştept mod. Încercam să monitorizăm cât mai atent ce se întâmpla acolo, iar managerul de producţie trimitea pe SMS realizările fiecărui schimb. Am mai povestit de scoţienii cu care eram la cină şi, când au picat cifrele cele nasoale, le-am şi putut discuta in direct. Unul m-a rugat să îl ajut cu o traducere, să îi spun cum se zice în româneşte „the shit has hit the fan“. Ei bine, am tradus ad litteram (s-a lovit rahatul de ventilator). Nu mi-a dat nicio secundă prin cap că puteam să interpretez şi să pun varianta românească, „s-a făcut rahatul praf/bici“.

    Vesel a fost a doua zi la şedinţă, când, după ce s-a dat raportul de producţie, britanicul s-a ridicat şi a spus:
    „I have only one comment: s-a loviit rahateul de vaentilatur“. Comentariul respectiv s-a transformat în folclor şi a devenit pentru mine o lecţie de interpretare.

    Şi apropo de interpretare, iată şi istoria PTH. PTH, adică „pin through hole“, era o maşină care punea componente electronice cu picioruşe prin găurile din placa de bază… cam asta îmi iese mie acum la traducere şi interpretare. Cert este că respectivele componente sunt de două feluri: cu plantare axială sau cu plantare radială, aşa că şi maşinile PTH sunt de două feluri, adică radiale sau axiale (sau cel puţin aşa erau la vremea respectivă).

    Cert este că aveam vreo opt maşini axiale deşi ne foloseam doar de vreo cinci, şi doar trei radiale deşi ne-ar fi trebuit tot vreo cinci. Aşa că toată lumea se muncea să-i convingă pe cei de la corporaţie să accepte investiţia în astfel de maşini. Dar, aşa cum se întâmplă de obicei, într-una din zile un maestru în control a trecut pe lângă o maşină ce nu funcţiona. L-a întrebat pe operatorul de la maşina alăturată de ce stă respectivul echipament. Operatorul a răspuns simplu: „Nu e plan de producţie pe acea maşină“.
    – Aha, dar ce maşină e?
    – PTH, domnu’.
    Fantastic! A fost descoperită o conspiraţie a celor din operaţiuni: deşi au PTH care stă degeaba, ei cer investiţii pentru alte PTH-uri. Mailul către corporaţie a plecat din scurt: „S-a rezolvat problema PTH de către echipa de de control (…) am decoperit resurse pe plan local“.

    Şi în secunda următoare general managerul pe unitatea de producţie a convocat o şedinţă-fulger. Pe bună dreptate, omul se uita la cei pe care i-a învestit cu încredere şi nu putea să conceapă că i-au tras aşa o clapă: stăm pe o grămadă de capacitate de PTH nefolosită şi noi cerem investiţii, i-am distrus credibilitatea etc… Moment în care inginerul-şef întreabă candid şi naiv pe cel ce găsise soluţia unde anume se află maşina despre care nu ştia. Pe linia x, între y şi w…
    – Păi aia e o axială, ce treabă avem noi cu ea?
    – E PTH!
    – Dar nu înţelegi că e o maşina axială? Şi nouă ne trebuie o maşina radială?
    – Şi de ce nu se pot schimba?
    – Una pune componente paralele cu placa, iar cealaltă perpendiculare pe placă!
    – Şi care e problema? Întoarce-o la 90°!

    Acela a fost momentul în care inginerul-şef s-a întors către ceilalţi şi a spus: „Pot să îmi depun demisia dacă vreţi, sunt depăşit de situaţie; dacă băiatul ăsta poate să convingă o maşină axială să planteze componente radiale, îmi iau inginerii şi plecăm acasă“. Am reuşit să îl conving să rămână, nu de alta, dar aveam nevoie de ingineri să stea nonstop lângă maşini. Pe lângă faptul că nu puteam primi capacitatea necesară, să se mai strice şi cea instalată deja era prea mult.

    Şi apropo de interpretare, nu pot să nu îmi amintesc o întâmplare mai recentă. O eroare de ERP a generat mai multă aprovizionare cu marfă pentru un depozit decât capacitatea instalată a depozitului. Astfel că în momentul în care depozitul a ajuns să fie 100% plin, descărcarea de camioane s-a oprit până la momentul în care depozitul reuşea să scoată marfa pe comenzi ca să facă loc mărfii ce urma să intre. În toată povestea asta apăreau penalizările pe care clientul le plătea transportatorilor nedescărcaţi la timp. Ei bine, într-una din seri am avut „acea“ discuţie cu clientul, şi i-am promis o listă cu camioanele ce pot cere penalităţi, astfel încât să îmi poată da o prioritizare la descărcare, fapt ce ar fi limitat penalizările. Pentru acest lucru am mers la o colegă să o rog să îmi facă lista cu camioanele din parcare. Apoi am plecat. Toată seara am stat conectat la mail şi deja mi se înscrisese Inbox pe retină de câte ori l-am verificat. Nimic!

    A doua zi dimineaţa, setat pe modul turbo, mă duc la şeful respectivei şi reclam că nu mi-a rezolvat problema, nu mi-a trimis lista. Omul siderat, răspunde: „Măi, e una din cele mai conştiincioase, o să verific ce s-a întâmplat. Fata intră în schimbul doi, verific atunci ce şi cum“. La ora 14:30, vine şeful fetei, abia abţinându-se din râs: „M-am dus să verific de ce nu ai primit lista şi fata mi-a zis: «Uite, e pe masă de aseară! De obicei Olteanu stă mai mult, dar aseară nu ştiu de ce a plecat mai repede. Eu m-am dus şi am făcut lista, dar n-a mai venit nimeni după ea. Chiar mă miram de ce a cerut-o!»“. Ghinion… nu s-a gândit nicio secundă la ce îi foloseşte e-mailul. Şi nici eu n-am spus că aştept lista pe mail. Nu m-am putut abţine să nu compar întâmplarea cu cea păţită de un amic pădurar. Se furau lemne din pădure din greu, aşa că amicul a cerut unui subaltern să facă de serviciu în weekend şi să ia numerele camioanelor celor care fură lemne. Luni l-a găsit cu un ochi tumefiat şi un vraf de plăci de înmatriculare pe birou. Adică piesele de metal pe care e inscripţionat numărul! „Şefu‘! Le-am luat aproape pe toate, doar unul m-a prins şi m-a bătut.“

  • Opinie Cătălin Olteanu: Cu şi fără interpretare

    CĂTĂLIN OLTEANU (Director general al FM România)

    Traversam o perioadă destul de agitată de start-up în producţie, cu probleme şi elemente-surpriză pe care echipa nu le ghidona în cel mai deştept mod. Încercam să monitorizăm cât mai atent ce se întâmpla acolo, iar managerul de producţie trimitea pe SMS realizările fiecărui schimb. Am mai povestit de scoţienii cu care eram la cină şi, când au picat cifrele cele nasoale, le-am şi putut discuta in direct. Unul m-a rugat să îl ajut cu o traducere, să îi spun cum se zice în româneşte „the shit has hit the fan“. Ei bine, am tradus ad litteram (s-a lovit rahatul de ventilator). Nu mi-a dat nicio secundă prin cap că puteam să interpretez şi să pun varianta românească, „s-a făcut rahatul praf/bici“.

    Vesel a fost a doua zi la şedinţă, când, după ce s-a dat raportul de producţie, britanicul s-a ridicat şi a spus:
    „I have only one comment: s-a loviit rahateul de vaentilatur“. Comentariul respectiv s-a transformat în folclor şi a devenit pentru mine o lecţie de interpretare.

    Şi apropo de interpretare, iată şi istoria PTH. PTH, adică „pin through hole“, era o maşină care punea componente electronice cu picioruşe prin găurile din placa de bază… cam asta îmi iese mie acum la traducere şi interpretare. Cert este că respectivele componente sunt de două feluri: cu plantare axială sau cu plantare radială, aşa că şi maşinile PTH sunt de două feluri, adică radiale sau axiale (sau cel puţin aşa erau la vremea respectivă).

    Cert este că aveam vreo opt maşini axiale deşi ne foloseam doar de vreo cinci, şi doar trei radiale deşi ne-ar fi trebuit tot vreo cinci. Aşa că toată lumea se muncea să-i convingă pe cei de la corporaţie să accepte investiţia în astfel de maşini. Dar, aşa cum se întâmplă de obicei, într-una din zile un maestru în control a trecut pe lângă o maşină ce nu funcţiona. L-a întrebat pe operatorul de la maşina alăturată de ce stă respectivul echipament. Operatorul a răspuns simplu: „Nu e plan de producţie pe acea maşină“.
    – Aha, dar ce maşină e?
    – PTH, domnu’.
    Fantastic! A fost descoperită o conspiraţie a celor din operaţiuni: deşi au PTH care stă degeaba, ei cer investiţii pentru alte PTH-uri. Mailul către corporaţie a plecat din scurt: „S-a rezolvat problema PTH de către echipa de de control (…) am decoperit resurse pe plan local“.

    Şi în secunda următoare general managerul pe unitatea de producţie a convocat o şedinţă-fulger. Pe bună dreptate, omul se uita la cei pe care i-a învestit cu încredere şi nu putea să conceapă că i-au tras aşa o clapă: stăm pe o grămadă de capacitate de PTH nefolosită şi noi cerem investiţii, i-am distrus credibilitatea etc… Moment în care inginerul-şef întreabă candid şi naiv pe cel ce găsise soluţia unde anume se află maşina despre care nu ştia. Pe linia x, între y şi w…
    – Păi aia e o axială, ce treabă avem noi cu ea?
    – E PTH!
    – Dar nu înţelegi că e o maşina axială? Şi nouă ne trebuie o maşina radială?
    – Şi de ce nu se pot schimba?
    – Una pune componente paralele cu placa, iar cealaltă perpendiculare pe placă!
    – Şi care e problema? Întoarce-o la 90°!

    Acela a fost momentul în care inginerul-şef s-a întors către ceilalţi şi a spus: „Pot să îmi depun demisia dacă vreţi, sunt depăşit de situaţie; dacă băiatul ăsta poate să convingă o maşină axială să planteze componente radiale, îmi iau inginerii şi plecăm acasă“. Am reuşit să îl conving să rămână, nu de alta, dar aveam nevoie de ingineri să stea nonstop lângă maşini. Pe lângă faptul că nu puteam primi capacitatea necesară, să se mai strice şi cea instalată deja era prea mult.

    Şi apropo de interpretare, nu pot să nu îmi amintesc o întâmplare mai recentă. O eroare de ERP a generat mai multă aprovizionare cu marfă pentru un depozit decât capacitatea instalată a depozitului. Astfel că în momentul în care depozitul a ajuns să fie 100% plin, descărcarea de camioane s-a oprit până la momentul în care depozitul reuşea să scoată marfa pe comenzi ca să facă loc mărfii ce urma să intre. În toată povestea asta apăreau penalizările pe care clientul le plătea transportatorilor nedescărcaţi la timp. Ei bine, într-una din seri am avut „acea“ discuţie cu clientul, şi i-am promis o listă cu camioanele ce pot cere penalităţi, astfel încât să îmi poată da o prioritizare la descărcare, fapt ce ar fi limitat penalizările. Pentru acest lucru am mers la o colegă să o rog să îmi facă lista cu camioanele din parcare. Apoi am plecat. Toată seara am stat conectat la mail şi deja mi se înscrisese Inbox pe retină de câte ori l-am verificat. Nimic!

    A doua zi dimineaţa, setat pe modul turbo, mă duc la şeful respectivei şi reclam că nu mi-a rezolvat problema, nu mi-a trimis lista. Omul siderat, răspunde: „Măi, e una din cele mai conştiincioase, o să verific ce s-a întâmplat. Fata intră în schimbul doi, verific atunci ce şi cum“. La ora 14:30, vine şeful fetei, abia abţinându-se din râs: „M-am dus să verific de ce nu ai primit lista şi fata mi-a zis: «Uite, e pe masă de aseară! De obicei Olteanu stă mai mult, dar aseară nu ştiu de ce a plecat mai repede. Eu m-am dus şi am făcut lista, dar n-a mai venit nimeni după ea. Chiar mă miram de ce a cerut-o!»“. Ghinion… nu s-a gândit nicio secundă la ce îi foloseşte e-mailul. Şi nici eu n-am spus că aştept lista pe mail. Nu m-am putut abţine să nu compar întâmplarea cu cea păţită de un amic pădurar. Se furau lemne din pădure din greu, aşa că amicul a cerut unui subaltern să facă de serviciu în weekend şi să ia numerele camioanelor celor care fură lemne. Luni l-a găsit cu un ochi tumefiat şi un vraf de plăci de înmatriculare pe birou. Adică piesele de metal pe care e inscripţionat numărul! „Şefu‘! Le-am luat aproape pe toate, doar unul m-a prins şi m-a bătut.“

  • Romeo Stavarache, judecat pentru că ar fi luat mită de la Căşuneanu şi alţi trei oameni de afaceri

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Tragedia din Ucraina: Rebelii proruşi cer un ARMISTIŢIU în schimbul garantării securităţii la locul prăbuşirii avionului

     “Noi garantăm securitatea experţilor internaţionali dacă Administraţia de la Kiev acceptă încetarea focului”, a declarat Andrei Purghin, “vicepremierul” autoproclamatei “Republici populare Doneţk”.

    “Invităm Kievul să accepte imediat un astfel de acord, cel puţin pe durata anchetei la locul prăbuşirii avionului”, a subliniat liderul separatist.

    Statele Unite au exprimat preocupare, sâmbătă, în legătură cu lipsa de securitate la locul prăbuşirii avionului malaysian, în timp ce premierul Olandei, Mark Rutte, i-a cerut preşedintelui rus, Vladimir Putin, să asume “responsabilitatea pentru insurgenţii susţinuţi de Moscova”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nivelul următor al capitalismului: cetăţeanul-corporaţie, în care eşti fondatorul, directorul, acţionarul şi produsul

    Un cetăţean american rezident în Marea Britanie şi-a transformat propria persoană într-o corporaţie, cu o serie de bunuri şi servicii care pot fi contractate contra cost. Jennifer Lyn Morone™ Inc este un proiect pentru absolvirea Colegiului de Artă din Londra, cu rolul de a atrage atenţia asupra „sclaviei informaţiilor personale“, prin care companiile şi guvernele exploatează datele personale, însă, după cum semnalează chiar persoana-corporaţie, proiectul nu este unul teoretic.

    JENNIFER LYN MORONE A AVANSAT LA URMĂTORUL NIVEL AL CAPITALISMULUI DEVENIND O CORPORAţIE-PERSOANĂ. Modelul îţi permite să-ţi transformi în profit sănătatea, fondul genetic, personalitatea, competenţele, experienţa, potenţialul, virtuţile şi viciile. Tu eşti fondatorul, directorul, acţionarul şi produsul, folosindu-ţi propriile resurse„, se arată pe site-ul noii corporaţii.

    Facebook, Amazon, Twitter şi alte companii mari din ”economia bazată pe informaţie„ a momentului au un lucru în comun: obţin câştiguri strângând informaţii personale despre cei care le utilizează serviciile.

    Multe din datele folosite de aceste companii sunt furnizate cu uşurinţă de oameni, poate cu prea mare uşurinţă, scrie publicaţia The Economist. Peste 1,3 miliarde de persoane au dat Facebook informaţii personale foarte importante în schimbul posibilităţii de a da ”like„ şi de a împărtăşi cu alţi oameni poze cu pisici. Retailerul american Amazon ştie despre clienţii săi aproape la fel de mult cât ştiu şi aceştia, iar Twitter ştie chiar ce şi când gândeşti.

    ÎN PLUS, ODATĂ CU MUTAREA ÎN ONLINE A UNEI PĂRţI TOT MAI MARI A VIEţII OAMENILOR, VOLUMUL DE DATE GENERAT PASIV VA EXPLODA. Companiile precum Facebook câştigă deja destul de bine din faptul că utilizatorii săi sunt în acelaşi timp şi produsul. Costurile cu ”materia primă„ sunt aproape de zero, întrucât utilizatorii habar nu au cât de mult valorează informaţiile despre ei.

    ”Principiul dominant al noii economii este să ascundă valoarea informaţiei. Am decis să nu-i plătim pe cei mai mulţi oameni pentru roluri în relaţie cu noile tehnologii. Oamenii obişnuiţi dau «share», în timp ce elitele active în aceste reţele obţin averi fără precedent. Rezultatul va fi o pierdere masivă de drepturi„, spune Jaron Lanier, specialist în IT.

    Astfel de probleme au preocupat-o mult timp pe Jennifer Lyn Morone şi, pentru a redobândi controlul asupra informaţiilor personale şi a altor active legate de existenţa sa, a decis să devină Jennifer Lyn Morone™ Inc (JLM), înregistrată, precum corporaţiile ”deştepte„, în statul Delaware, paradisul fiscal al SUA.

    ”Chiar am devenit o persoană- corporaţie. Procesul nu a fost ceva standard sau banal, dar asta probabil pentru că nu sunt la o şcoală de business cu un proiect pentru înfiinţarea unei afaceri care să vândă ceva„, a declarat Morone pentru portalul We Make Money Not Art.

    JLM este o încercare de a stabili valoarea unei persoane în noua economie, în care informaţia are un rol tot mai important. După cum arată planul de afaceri, valoarea JLM este dată de trei surse, iar corporaţia protejează şi deţine drepturi asupra producţiei integrale a persoanei Jennifer Lyn Morone.

    Sursele sunt: acumularea, catalogarea şi evaluarea de informaţii generate de viaţa acesteia; experienţa şi competenţele oferite sub forma unor servicii biologice, fizice şi intelectuale; precum şi vânzarea potenţialului său ulterior sub formă de acţiuni.