Tag: sarbatori

  • Cât cheltuie românii cu ocazia sărbătorilor de iarnă?

    Conform datelor studiului „Cumpărăturile de Sărbători”, realizat de MEDNET Marketing Research Center în mediul urban (oraşe mari +100.000 locuitori, oraşe mijlocii 30.000 – 100.000 locuitori şi oraşe mici sub 30.000 locuitori), bugetul total (Crăciun şi Revelion) alocat pentru Sărbători în acest an este estimat la 1.660,87 lei.

    Astfel, aproape trei sferturi dintre locuitorii din urban vor cheltui sume între 1.000 şi 3.000 lei pentru Crăciun şi Revelion, în timp ce 17,9% dintre aceştia vor avea la dispoziţie o sumă mai mică de 1.000 de lei.

    O parte semnificativă a bugetului pentru Sărbătorilor de Iarnă va fi destinată cumpărării produselor alimentare şi nealimentare. Astfel, locuitorii din urban vor cheltui, în medie, pentru produsele alimentare (carne, cozonac etc.) 649,25 lei, iar pentru cele nealimentare (haine, încălţăminte, cosmetice, ornamente etc.) 430,43 lei.

    Mai mult decât atât, 564,69 lei este bugetul mediu alocat de aceştia pentru cadourile oferite celor dragi cu ocazia Sărbătorilor.

    De altfel, respondenţii care au ales să petreacă această perioadă călătorind vor plăti pentru aceste excursii 784,22 lei, iar pentru ieşile la restaurant / în oraş suma medie alocată va fi de 287,89 lei. 

    În oraşele mari (+100.000 locuitori), suma medie alocată pentru Sărbătorile de Iarnă înregistrează un trend ascendent comparativ cu anii precedenţi, bugetul mediu calculat pentru această categorie de oraşe atingând o valoare de 1.698,81 lei.

    Dacă în anul 2015 locuitorii oraşelor mari intenţionau să cheltuiască în medie 638,24 lei pe alimente, în 2016 bugetul mediu a înregistrat o uşoară creştere până la valoarea de 656,09 lei.

    Pe de altă parte, în aceste oraşe, faţă de alţi ani când bugetul alocat produselor alimentare (reprezentând îmbrăcăminte, încălţăminte, ornamente, cosmetice etc.) era în scădere, anul acesta se înregistrează o creştere până la valoarea de 440,22 lei.

    Există şi persoane care nu-şi pot permite să cumpere de Crăciun sau Revelion tot ce şi-ar dori, din cauza limitărilor financiare. Cele mai menţionate produse au fost cele nealimentare, cele mai multe din categoria IT & Gadget-uri (computer, telefon, tabletă etc.), Electronice / Electrocasnice, Îmbrăcăminte / Încălţăminte etc.

    În oraşele mari, cei care se vor bucura de Sărbătorile de Iarnă mergând în excursii / călătorii, sunt dispuşi să aloce un buget mai mic, comparativ cu anul 2015 (839,21 lei în 2016 şi 1.008,46 lei în 2015).

  • Smartree: Cum influenţează Sărbătorile piaţa de muncă temporară

    Potrivit Smartree, unul dintre liderii din România pe piaţa de externalizare a proceselor de HR, perioadele de Sărbători aduc o creştere semnificativă a numărului de posturi disponibile pe termen determinat pentru angajaţii din categoria blue collars, aceştia reprezentând 80% din totalul celor care beneficiază de contracte de muncă temporară la nivelul întregii pieţe de profil.

    Sărbătorile de Crăciun, Paşte şi luna martie determină o creştere a numărului de contracte de muncă temporară pe segmentul angajaţilor blue collars, aceştia fiind solicitati mai ales în oraşele mari precum Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Braşov, Arad, Sibiu sau Constanţa, cât şi zonele limitrofe ale acestora. De asemenea, angajări pe muncă temporară se realizează şi pe segmentul agriculturii, în zone precum Bărăgan.

    „Personalul necalificat ocupă 80% din totalul contractelor de muncă temporară, restul fiind atribuite specialiştilor. Dacă în categoria white collars cererea este constantă, pentru blue collars se remarcă fluctuaţii în perioadele de Sărbători, contractele fiind încheiate pe intervale de la 1 la 6 luni”, a declarat Raluca Peneş, HR Coordinator Smartree.

    Potrivit acesteia, domeniile în care se caută cei mai mulţi muncitori nespecializaţi sunt logistica, agricultura şi producţia. 

    În ceea ce priveşte salarizarea pentru angajaţii din segmentul blue collars, pe contracte de muncă temporară, reprezentaţii Smartree remarcă faptul că, pentru cei necalificaţi, remuneararea porneşte, în medie, de la 1.200 lei şi ajunge de cele mai multe ori la cca. 1.800 lei, suma fiind completată de bonuri de masă. Pe de altă parte, conform grilelor existente în cadrul companiilor, salarizarea muncitorilor calificaţi poate ajunge şi la 4.500 lei/lună.

    Cu toate acestea, salariile de bază reprezintă în continuare principala provocare a companiilor de recrutare, întrucât sumele oferite se apropie de venitul minim garantat, iar candidaţii preferă mai degrabă ajutorul de la stat. În plus, aceştia se tem de lispa unui venit constant pe o perioadă mai lungă de timp. Alte motive care îngreunează procesul de recrutare vizează lipsa personalului calificat, mai ales în industrie, dar şi existenţa unor zone depopulate de forţă de muncă.

    „Totuşi, principalul avantaj al joburilor temporare este posibilitatea celor care nu sunt complet în câmpul muncii – elevi, studenţi, etc. – de a obţine un venit suplimentar. De altfel, acest tip de contracte îi avantajeză şi pe şomerii care caută o soluţie de tranziţie”, a menţionat Raluca Peneş.

    De asemenea, susţine reprezentanta companiei, pe piaţa locală sunt foarte puţine companii care angajează pe perioadă nedeterminată. Prin comparaţie însă, în ţările din Vesti Europei, munca temporară este o regulă şi este foarte mult practicată de către companii.  

     

  • Programul magazinelor Profi de sarbatori

    Program Sărbători 2016-2017

     

     

    Magazine STANDARD/CITY

    Program Crăciun

    19-23 decembrie: Deschise până la ora 24

    24 decembrie: Deschise până la ora 19

    25 decembrie: Închise

    26 decembrie: Deschise între orele 10-18

    Program Anul Nou

    27-30 decembrie: Deschise până la ora 24 

    31 decembrie: Deschise până la ora 19

    01 ianuarie : Închise

    02 ianuarie : Deschise între orele 10-18

     

    Magazine LOCO   

    Program Crăciun

    19-23 decembrie: Deschise până la ora 22

    24 decembrie: Deschise până la ora 18

    25 decembrie: Închise

    26 decembrie: Deschise între orele 10-18

    Program Anul Nou

    27-30 decembrie: Deschise până la ora 22

    31 decembrie: Deschise până la ora 18

    01 ianuarie: Închise 

    02 ianuarie: Deschise între orele 10-18

     

    Magazine NON-STOP

    Program Crăciun

    19-23 decembrie: Program NON-STOP

    24 decembrie: Deschise până la ora 19

    25 decembrie: Închise

    26 decembrie:  Deschise între orele 10-18

    Program Anul Nou

    27-30  decembrie: Program NON-STOP

    31 decembrie: Deschise până la ora 19.00

    01 ianuarie: Închise

    02 ianuarie: Deschise între orele 10-18

     

    Magazine din Centre Comerciale

    Program Crăciun

    19-23 decembrie: Program centru comercial

    24 decembrie: Deschise până la ora 19/20

    25 decembrie: Închise

    26 decembrie: Deschise între orele 10-18

    Program Anul Nou

    27-30  decembrie: Program centru comercial

    31 decembrie: Deschise până la ora 19/20

    01 ianuarie : Închise

    02 ianuarie: Deschise între orele 10-18

     

  • Studiu DPD: Peste 90% dintre internauţii români vor să cumpere cadourile de Crăciun online

    Românii intenţionează să cumpere online cadourile de Crăciun pentru cei dragi, iar suma medie alocată shopping-ului de Sărbători se ridică la 190 euro, potrivit unui studiurealizat la nivel european de DPDgroup. Bugetul românilor este identic cu cel al belgienilor şi dublu faţă de cât şi-au propus croaţii să cheltuiască. Topul darurilor cumpărate online pe care vor să le pună românii sub brad este dominat de produsele de beauty şi îngrijire, spre deosebire de restul europenilor, care pun accent pe cărţi sau jucării. 

    Dintre cele 21 de ţări analizate, România se află la jumătatea clasamentului, după suma medie pe care vor să o cheltuiască online pe cadourile de Crăciun. Ţara noastră devansează, astfel, state cu economii mai puternice şi e-commerce mult mai dezvoltat, precum Olanda, Polonia, Portugalia sau Ungaria. 

    Sondajul reflectă clar apetitul dezvoltat al românilor pentru cumpărăturile online. 93% dintre respondenţi spun că vor achiziţona online cadouri pentru cei dragi. Astfel, ţara noastră este în fruntea statelor cu cea mai mare intenţie de cumpărare online de Crăciun. Cifrele sunt peste aşteptări, având în vedere că doar 37% dintre cei chestionaţi se declară cumpărători online fideli. În schimb, în Olanda, ţară cu cei mai mulţi e-shop-eri fideli, doar jumătate vor să achiziţioneze daruri de Sărbători din e-commerce”, declară Lucian Aldescu, CEO DPD România, una dintre cele mai importante companii de pe piaţa locală de coletărie şi curierat expres.

    România se află pe primul loc în clasament şi după diferenţa de buget faţă de anul trecut. Potrivit sondajului, 43% dintre respondenţi vor aloca anul acesta sume mai mari pentru cadouri. Românii sunt urmaţi în top de lituanieni, iar la polul opus se află Germania, ţară în care doar 14% dintre internauţi vor aloca bugete mai mari pentru surprizele de sub brad.  

    Ce cadouri vor primi românii de Crăciun

    Produsele pe care vor să le pună românii sub brad sunt, cu precădere, cele de înfrumuseţare şi de îngrijire corporală, preferate de 55% dintre respondenţi. La polul opus se află pantofii, jocurile video, articolele sportive şi electrocasnicele, care reprezintă o opţiune de cadou pentru mai puţin de 20% dintre cei intervievaţi.

    Doar lituanienii mai consideră produsele de înfrumuseţare, în proporţie de 52%, prima variantă de cadou pentru cei dragi. În schimb, cărţile sunt pe primul loc în lista de daruri de Sărbători pentru cehi, unguri, austrieci, belgieni, nemţi, italieni, portughezi sau elveţieni. Pe de altă parte, jucăriile ocupă prima poziţie în topul preferinţelor pentru croaţi, polonezi, sloveni, estoni, francezi, letoni, olandezi şi spanioli.

    * Studiul a fost efectuat în toată reţeaua europeană DPDgroup, în 21 de ţări.  În România, studiul s-a realizat în perioada 19 septembrie – 7 octombrie, pe un eşantion de 1.017 respondenţi. 

    Despre DPD

    DPD România este parte a DPDgroup, lider european în curieratul rutier. În România, DPD se află în top 3 companii de curierat. Cu o echipă de peste 600 de angajaţi şi francizori şi având acces la o reţea europeană de 16.000 de sedii Pickup, DPD România livrează anual 8,5 milioane de colete.

  • Cu ocazia sărbătorilor de iarnă RATB pune la dispoziţia bucureştenilor o linie specială de autobuze

    Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) pune la dispoziţia bucureştenilor, începând de luni, 28 noiembrie până pe 31 decembrie, linia specială de autobuze 361, cu tarif normal, între Piaţa Unirii şi Complex Comercial Băneasa, potrivit Primăriei Municipiului Bucureşti.

    “Pentru că atmosfera de sărbătoare din oraş să se regăsească şi în autobuzele de pe linia specială 361, actori costumaţi în personaje îndrăgite de copii vor spune cele mai frumoase poveşti, zilnic, între orele 11:00 – 14:00 şi 17:00 – 20:00. Cinci poveşti diferite, în cinci autobuze aşteaptă să fie descoperite în perioada 28 noiembrie – 31 decembrie! Linia va funcţiona între orele 10:00 – 21:00, autobuzele având următorul traseu: Bd. I.C. Brătianu, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Piaţă Victoriei, Bd. Aviatorilor, Piaţa Charles de Gaulle, Bd. Constantin Prezan, Sos. Kiseleff, Piaţa Presei, Sos. Bucureşti-Ploieşti, parcarea Complexului Comercial Băneasa, cu întoarcere pe Sos. Bucureşti-Ploieşti, Piaţă Presei, Sos. Kiseleff, Calea Victoriei, Splaiul Independenţei, Piaţa Unirii”, potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti.

    Autobuzele vor efectua opriri în staţiile traseului turistic Bucharest City Tour, iar pe Sos. Bucureşti-Ploieşti, în staţii comune cu linia 131.

    Anul acesta, Târgul de Crăciun al Bucureştiului se organizează în Piaţa Constituţiei, în perioada 1 – 30 decembrie şi poate fi vizitat zilnic, în intervalul orar 10:00 –22:00.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Edenred, creştere de 25% a tichetelor cadou de sărbători

    Cadrul fiscal al tichetelor cadou s-a îmbunătăţit considerabil odată cu publicarea noului Cod Fiscal, intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2016; mai exact, tichetele cadou au devenit scutite de taxe şi impozite integral, eliminându-se şi impozitarea cu 16% pe venit, în limita unui plafon maxim de 150 de lei per beneficiar. Conform Edenred, această decizie a determinat o creştere cu 20% a comenzilor de tichete şi cadouri oferite de companii în acest an, iar tendinţa se va accentua în perioada noiembrie –decembrie 2016, când majoritatea companiilor din România oferă cadouri de sărbători angajaţilor.

    „Clienţii noştri au început deja pregătirile pentru acţiunile prin care îşi vor recompensa salariaţii şi partenerii de afaceri de Crăciun. Eliminarea totală a impozitului pe venit în cazul tichetelor cadou la inceputul acestui an a determinat mulţi manageri şi patroni de firme să opteze pentru acordarea de tichete sau carduri cadou, în locul bonusurilor numerar sau al cadourilor fizice, acestea fiind dificil de gestionat din punct de vedere logistic”, a declarat Dana Sintejudean, Director General Adjunct al Edenred România.

    Tichetele şi cardurile de cadouri pot fi acordate atât angajaţilor, cât şi copiilor minori ai acestora, de Crăciun, Paşte şi 1 iunie sau de 8 martie. Tichetele şi cardurile cadou sunt deductibile pentru companiile angajatoare, fiind încadrate în categoria de cheltuieli sociale, al căror plafon de deductibilitate a fost majorat în acest an de la 2% la 5% din fondul total de salarii.

  • Încă o zi liberă pentru români: Klaus Iohannis a promulgat legea prin care 1 iunie devine zi nelucrătoare

    Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea de modificare a Codului Muncii, prin care ziua de 1 iunie – Ziua Copilului, devine zi nelucrătoare.

    Prin promulgarea Legii pentru completarea alin. (1) al art. 139 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, ziua de 1 iunie, Ziua Copilului, devine sărbătoare legală.

    Propunerea legislativă a fost susţinută de campania derulată de grupul de iniţiativă format din Itsy Bitsy FM şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, lideri de opinie – Andreea Marin, Virgil Ianţu şi Tily Niculae, parlamentari, specialişti psihologi, asociaţii de părinţi, urmârind să îmbunătăţească relaţia dintre copiii şi părinţii din România, determinându-i pe cei din urmă să petreacă timp de calitate împreună cu cei mici.

    Ziua de 1 iunie – Ziua Copilului – se va adăuga celorlalte sărbători legale: 1 şi 2 ianuarie; 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române; prima şi a doua zi de Paşti; 1 mai; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României; 1 Decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun.

    Codul Muncii mai prevede şi două zile libere pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

  • Înşelătorii de Black Friday: Atacurile de phishing financiar cresc în perioada sărbătorilor de iarnă

    În perioada sărbătorilor de iarnă, care începe, neoficial, cu Black Friday, se estimează o creştere a numărului atacurilor de phishing. Mai multe cercetări din anii precedenţi, realizate de specialiştii Kaspersky Lab, arată că perioada sărbătorilor a fost marcată de creşterea atacurilor de phishing şi a altor tipuri de atacuri, ceea ce este de aşteptat şi anul acesta.

    Potrivit statisticilor Kaspersky Lab, în 2014 şi 2015, proporţia paginilor de phishing care vânează date financiare (informaţii despre carduri), detectate de companie în T4 (care acoperă sezonul sărbătorilor) a fost cu aproximativ 9% mai mare decât în restul anului. Mai exact, rezultatul total înregistrat în 2014 de acţiunile de phishing financiar a fost de 28,73%, în timp ce în T4 procentul a fost de 38,49%. Dacă în 2015 34,33% dintre toate atacurile de phishing au fost financiare, cifra înregistrată de acestea în T4 a fost de 43,38% din total.

    Sărbătorile influenţează tipul de ţinte financiare pe care le au infractorii. Şi în 2014 şi în 2015, cercetătorii Kaspersky Lab au observat o creştere semnificativă (cu câteva puncte procentuale) a atacurilor de phishing împotriva sistemelor de plată şi a magazinelor online. De asemenea, au crescut atacurile împotriva băncilor, dar mai puţin.

    Atunci când încearcă să fure date de plată, infractorii folosesc diferite metode: este posibil să creeze o pagină falsă a unui sistem de plată popular, să copieze site-uri ale comercianţilor online legitimi sau chiar să creeze magazine false 100%, cu oferte incredibil de bune.  Desigur, infractorii profită de însăşi ideea de Black Friday. În octombrie 2016, în timp ce studiau cele mai recente ameninţări, cercetătorii Kaspersky Lab au detectat un magazin online fals, cu tematică Black Friday şi produse la preţuri atractive. Acest lucru înseamnă că infractorii se pregătesc deja, cu săptămâni bune înainte de începerea sezonului de reduceri de sărbători.

    “În 2014, am făcut mai multe cercetări despre modul în care se derulează atacurile de phishing în timpul perioadei de sărbători şi am descoperit că numărul atacurilor împotriva anumitor ţinte – sisteme de plată şi lanţuri populare de comercianţi – cresc în preajma Black Friday sau Cyber Monday. În 2015, scenariul s-a repetat, ceea ce ne face să credem că 2016 nu va face excepţie. De aceea, le recomandăm utilizatorilor să fie cât se poate de precauţi atunci când fac cumpărături online în această perioadă”, a spus Andrey Kostin, Senior Web Content Analyst la Kaspersky Lab.

    Pentru a evita acţiunile de phishing din perioada sărbătorilor de iarnă, care încep cu Black Friday şi Cyber Monday şi continuă cu Crăciunul, experţii Kaspersky Lab recomandă următoarele măsuri:

    • Nu daţi click pe link-uri de la persoane necunoscute sau pe link-uri suspecte trimise de prieteni, prin intermediul site-urilor de socializare sau pe e-mail. Pot fi link-uri infectate, create pentru a descărca programe malware pe dispozitivul folosit sau pot duce către pagini de phishing create pentru a colecta datele de identificare ale utilizatorilor.
    • Nu vă introduceţi datele de card pe site-uri necunoscute sau suspecte, pentru a evita ca acestea să ajungă pe mâinile infractorilor cibernetici. Dacă aceste site-uri au oferte avantajoase care arată prea bine ca să fie adevărate, cel mai probabil aparţin unor infractori cibernetici.
    • Asiguraţi-vă întotdeauna că pagina web respectivă este autentică, înainte de a vă introduce datele de autentificare sau date confidenţiale (uitaţi-vă, cel puţin, la URL). Site-urile false s-ar putea să arate exact ca cele reale.
    • Instalaţi pe dispozitiv o soluţie de securitate care include tehnologii menite să prevină frauda financiară. De exemplu, tehnologia Safe Money din soluţiile Kaspersky Lab creează un mediu sigur pentru tranzacţii financiare.
     

  • Care este momentul potrivit pentru a cumpăra cele mai ieftine bilete de avion

    Românii se pot aştepta la economii, în medie, de 28% dacă îşi rezervă vacanţa de Crăciun şi de Anul Nou în noiembrie, potrivit informaţiile trimise de reprezentanţii motorului independent de căutare a ofertelor de călătorie momondo.ro Ei au analizat 13,2 miliarde de preţuri pentru zboruri pentru cele mai populare 100 de rute pentru Studiul său Anual de Zboruri, şi poate, astfel, dezvălui care este cea mai bună perioadă pentru a rezerva biletele de avion.
     
     
    Analizând peste 13,2 miliarde de preţuri pentru zboruri pentru cele mai populare 100 de rute de pe site, momondo a constatat faptul că cele mai ieftine bilete de avion sunt rezervate cu 56 de zile înainte de data plecării, când consumatorii pot economisi, în medie, 28% din costuri. Acest lucru înseamnă că primele zile ale lunii noiembrie sunt cel mai bun moment pentru a rezerva bilete de avion pentru Crăciun şi Anul Nou.
     
     
    Potrivit lui Mircea Giurcă, purtătorul de cuvânt momondo România, ziua şi ora plecării sunt factori care influenţează, de asemenea, preţurile zborurilor.
    „Pe lângă cea mai bună perioadă pentru a face o rezervare, în Studiul nostru Anual de Zboruri am descoperit că preţurile pot varia enorm şi în funcţie de ziua şi ora plecării, cele mai scăzute fiind de obicei în zilele de marţi şi cele mai ridicate în zilele de sâmbătă. Diferenţa medie de cost pentru zbor este de 11% între aceste două zile ale săptămânii.”
     
    În ultimii doi ani, datele momondo au arătat că cele mai ieftine bilete au putut fi găsite cu 53 de zile în avans, dar în acest an datele au demonstrat că cele mai ieftine bilete se găsesc cu 56 de zile înainte de plecare. Pe de altă parte, călătorii pot găsi cele mai scumpe bilete în cazul în care aleg să rezerve zborul în ziua plecării.
     
    „Ştim din studiul nostru internaţional despre călătorii că, de cele mai multe ori, preţul este cel mai important factor pentru oameni atunci când caută bilete de avion. Ca regulă de bază, sfătuim călătorii să-şi rezerve biletele cu 56 de zile în avans, pentru a se asigura că prind cele mai ieftine tarife, pe baza rezultatelor din statisticile de călătorie din acest an”, spune Mircea Giurcă şi subliniază faptul că începutul lunii noiembrie este, în medie, cel mai bun moment pentru a rezerva biletele de avion pentru Crăciun.
     
    Când vine vorba de sărbătorirea Crăciunului şi a Anului Nou în străinătate, Bangkok este cea mai populară destinaţie în rândul românilor în acest an.
     
    „Zborurile către Bangkok au, de fapt, cele mai ridicate preţuri atunci când călătorim în ultima săptămână din decembrie, din cauza interesului mare la nivel general. Călătorind spre Bangkok în ianuarie sau februarie, călătorii pot economisi până la 30% din costurile de zbor şi, alegând primăvară ca sezon pentru a merge acolo, pot economisi până la 35% din costurile de zbor”, spune Mircea Giurcă.
     
    Sfaturi de călătorie pentru a rezerva bilete de avion în întreaga lume: 
     
    –  Rezervaţi zborul cu 56 de zile în avans pentru a obţine cele mai ieftine bilete – şi puteţi economisi, în medie, 28% din costuri
     
    –  Biletele cele mai scumpe sunt în general în ziua plecării
     
    –  Zborurile de seară între orele 18:00 şi 00:00 au, de obicei, cele mai mici preţuri
     
    –  În mod obişnuit, este mai scump să zbori dimineaţa şi la prânz, înainte de ora 15:00
     
    –  Ziua de marţi este, în general, cea mai ieftină zi de zbor
     
    –  Ziua de sâmbătă este, de obicei, cea mai scumpă zi a săptămânii pentru a rezerva zborul
     

    10 cele mai populare destinaţii în rândul românilor şi cel mai bun moment pentru a rezerva zborul, potrivit informaţiilor momondo.ro:

     

    Destination

    Best time to book

    1.       Bangkok

    38 de zile înainte de plecare

    2.       Londra

    58 de zile înainte de plecare

    3.       Dubai

    42 de zile înainte de plecare

    4.       Roma

    50 de zile înainte de plecare

    5.       Madrid

    54 de zile înainte de plecare

    6.       Milano

    58 de zile înainte de plecare

    7.       Barcelona

    56 de zile înainte de plecare

    8.       Atena

    58 de zile înainte de plecare

    9.       Viena

    56 de zile înainte de plecare

    10.    Lisabona

    54 de zile înainte de plecare

     

     

    Destination

    Best time to book

    1.       Bangkok

    38 de zile înainte de plecare

    2.       Londra

    58 de zile înainte de plecare

    3.       Dubai

    42 de zile înainte de plecare

    4.       Roma

    50 de zile înainte de plecare

    5.       Madrid

    54 de zile înainte de plecare

    6.       Milano

    58 de zile înainte de plecare

    7.       Barcelona

    56 de zile înainte de plecare

    8.       Atena

    58 de zile înainte de plecare

    9.       Viena

    56 de zile înainte de plecare

    10.    Lisabona

    54 de zile înainte de plecare

     
  • Mega Image ajunge la 500 de magazine şi lansează o campanie promoţională

    Retailerul Mega Image, aflat într-o continuă expansiune, ajunge 500 de magazine, motiv pentru care va sărbători printr-o campanie promoţională desfăşurată în luna noiembrie, în toate magazinele sale.

    „Cele 500 de magazine reprezintă un moment de referinţă în dezvoltarea companiei noastre, în această continuă expansiune care ne-a transformat într-o echipă solidă şi competitivă şi ne-a poziţionat în topul retailului modern. Este ceea ce ne confirmă cel mai bine în acest moment drept cel mai mare lanţ de supermarketuri din România. Şi, nu în ultimul rând, este dovada a tot ceea ce facem pentru clienţii noştri, să le asigurăm produse proaspete în fiecare zi, să le aducem noutăţi şi să le fim astfel sursă de inspiraţie”, a declarat Vassilis Stavrou, General Manager al Mega Image România.

    Pe lângă deschiderile de noi magazine din ultimul an, Mega Image a avut proiecte precum: dezvoltarea conceptelor speciale de magazine (Wine Gallery, Equilibrium, concept store Baneasa), dezvoltarea şi lansarea mărcilor proprii (Gusturi Româneşti, Mega Apetit), campaniile de loializare (vivo I Villeroy & Boch, SuperFlizz) şi alături de serviciile special create pentru consumatori, în magazine (echipele “Red Team” de consultanţi la raft).