În fiecare an, fotografi din toată lumea trimit cele mai bune imagini surprinse pentru a se înscrie la prestigiosul concurs organizat de National Geographic.
Cei de la Business Insider au selectat 12 fotografii care, în opinia lor, au şanse mari de a câştiga marele premiu.
Vezi aici cele mai impresionante fotografii înscrise în concursul National Geographic
Om de afaceri, om de televiziune, om politic – Donald Trump pare să le fi făcut pe toate. Deşi a intrat târziu în lupta pentru obţinerea nominalizării din partea Partidului Republican, Trump a reuşit să îi depăşească pe contracandidaţii săi şi are acum şanse mari de a se lupta cu reprezentantul democraţilor pentru un loc în biroul oval.
Donald Trump a stârnit numeroase controverse atunci când şi-a anunţat candidatura, mai ales datorită pledoariei sale pentru repatrierea imigranţilor şi anularea dreptului de cetăţenie pentru copiii născuţi pe teritoriul Statelor Unite în cazul în care părinţii acestora nu au drept de muncă. Donald Trump a spus, mai în glumă, mai în serios, că va construi un zid la graniţa de sud a Statelor Unite pentru a opri accesul mexicanilor: “Am să contruiesc un zid mare – un zid uriaş, de fapt – la graniţa de sud şi apoi am să îi pun pe mexicani să îl plătească. Ţineţi minte cuvintele mele”.
Planurile lui Trump în ceea ce priveşte imigraţia au trei idei centrale: construirea zidului la graniţa cu Mexicul, înăsprirea legilor privind procesul de imigrare şi impunerea unor condiţionări referitoare la crearea de locuri de muncă şi de creştere a salariilor pentru cetăţenii americani. El a declarat că deportarea a 11 milioane de oameni fără acte va fi o soluţie bună şi se numeşte management, iar politicienii nu pot să gestioneze acest lucru şi tot ce fac ei este să vorbească.
Ideile extreme ale lui Trump par să fi avut succes la un segment important de votanţi republicani; o explicaţie pentru acest fenomen este distribuţia geografică a susţinătorilor celor două partide pe teritoriul Statelor Unite. Zonele din nord au votat, istoric, pentru democraţi; zonele din sud, afectate în mod direct de numărul mare de mexicani care lucrează ilegal, votează în mod tradiţional cu republicanii. Discursul categoric (şi pe alocuri rasist) al lui Trump a relaţionat astfel bine cu votanţii republicani.
Declaraţia de 92 de pagini depusă la Federal Election Commission (este prima dată când omul de afaceri prezintă public date despre averea sa) arată că veniturile lui Trump s-au situat între 456 şi 543 milioane de dolari în 2014 şi în cea mai mare parte a primului semestru din 2015. În urma depunerii declaraţiei, reiese că Trump este de departe cel mai bogat dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale din 2016 care au depus astfel de declaraţii, potrivit ZF. Trump a inclus în declaraţie 515 companii în care deţine poziţii de preşedinte sau membru. Multe sunt corporaţii cu răspundere limitată având legătură cu deţinerile imobiliare ale lui Trump, incluzând proprietăţi în Panama, Istanbul, Mumbai, Puerto Rico şi Dubai.
Numele lui Donald Trump este foarte puternic legat de domeniul imobiliarelor, pornind chiar de la emblematicul Trump Tower din New York. Afacerile în imobiliare le-a pornit influenţat de moştenirea din familie. Fred Trump, tatăl său, a fost un bogat investitor în real estate din New York. A început cu achiziţia şi renovarea Commodore Hotel, devenit Grand Hyatt, şi a continuat cu numeroase proiecte, nu toate profitabile, fapt care explică problemele financiare cu care s-a confruntat în anii ‘90.
Magnatul american are o avere estimată la peste 4 miliarde de dolari şi este cunoscut ca fiind o persoană extravagantă, lucru care se remarcă şi prin prisma faptului că are în biroul său un vultur pleşuv. Donald Trump a fost un copil agitat, cu o personalitate asertivă, iar părinţii au decis să îl trimită la Academia Militară din New York când acesta avea doar 13 ani, cu scopul de a-i redirecţiona energia într-o manieră pozitivă.
Omul de afaceri s-a descurcat bine în regimul militar, atât din punct de vedere social, cât şi academic, şi a devenit un bun atlet şi, mai apoi, preşedintele studenţilor până în anul 1964, când a absolvit. El a intrat la Universitatea Fordham şi apoi s-a transferat la Wharton, Şcoala de Ştiinţe Economice din cadul Universităţii din Pennsylvania, studii pe care le-a absolvit în 1968, obţinând o diplomă în economie. Chiar dacă Trump conduce cursa pentru nominalizare din partea republicanilor, drumul către Casa Albă e unul extrem de dificil. Moody’s Analytics, divizia a Moody’s responsabilă de realizarea predicţiilor electorale, sugerează o victorie detaşată a democraţilor în 2016. Mai exact, studiul prezentat la începutul lunii septembrie arată că 326 de electori vor merge către democraţi faţă de 212 către republicani; pentru a câştiga preşedinţia Statelor Unite este nevoie de 270 de electori. Modelul celor de la Moody’s a prezentat cu succes rezultatele ultimelor nouă alegeri, iar în 2012 au reuşit chiar să prezică numărul exact de electori ce au votat cu fiecare partid.
Din partea democraţilor, cele mai mari şanse la nominalizare la are Hillary Clinton, fosta primă doamnă a Statelor Unite şi secretar de stat în cadrul administraţiei Obama. Clinton, cu un discurs mult mai echilibrat decât cel al lui Trump, poate câştiga şi din zona votanţilor independenţi.
Americanii nu au ales în ultimul secol un preşedinte fără experienţă politică, cu excepţia lui Eisenhower, care a câştigat al doilea război mondial. Dacă Trump va reuşi să câştige alegerile din 2016, va fi într‑adevăr o premieră pentru Statele Unite. După cum spunea chiar Trump: “Poate că a venit timpul ca America să fie condusă ca o afacere”.
Se poate ca o comunitate online de mii de persoane care interacţionează zilnic să nu poată fi monetizată în mai bine de zece ani? Se poate, dacă vorbim despre o comunitate culturală. După mai bine de 15 ani de când a lansat în .ro primul site de poezie pentru amatori, Radu Herinean regretă încă faptul că nu a putut duce site-ul la pasul următor: „Din păcate, din lipsa unei posibilităţi de monetizare, demersurile pornite din pasiune pierd de multe ori prioritatea în faţa proiectelor care au clienţi cu prezenţă mai concretă”.
Radu Herinean are la bază studii tehnice şi a lucrat în prima parte a carierei sale în marketing, specializându-se ulterior în managementul riscului şi în audit. A lucrat în Deloitte şi în BCR, dar din 2013 a renunţat la corporaţii” şi la cravată”, colaborează cu Cărtureşti ca CTO (în traducere personalizată „cool technology stuff”) şi şi-a dezvoltat propria firmă de dezvoltare soft, Evolution Labs.
În paralel, numele lui Radu Herinean se leagă de cea mai cunoscută comunitate de poeţi amatori din online-ul românesc, site-ul poezie.ro, parte a portalului, dezvoltat ulterior, agonia.net. Conceput la începutul anilor 2000, poezie.ro are în povestea sa ceva din destinul dintotdeauna al poeţilor: lipsa banilor. În urmă cu mai bine de 15 ani, pe vremea când Radu Herinean lucra deja în IT (hardware, administrare reţele, sisteme de operare), a avut o perioadă mai liniştită în care a revenit la programare, pasiunea sa din liceu, şi a început să studieze limbajele de programare web utilizate pentru site‑uri dinamice, dat fiind că începuseră să apară site-urile web.
„Prima versiune a poezie.ro a fost statică şi nu era încă pe domeniul poezie.ro. Exersasem acolo câteva idei de pagini web, iar, în lipsă de alt conţinut mai bun, am creat câteva pagini cu câteva poezii dintr-o agendă veche. Trebuie să ne aducem aminte (cei mai în vârstă dintre noi) că asta se întâmpla pe vremea când nu numai că nu aveam google.com, dar şi yahoo era într-o fază ultraincipientă. Ca să nu mai lungesc povestea, după o perioadă relativ scurtă am observat o creştere foarte rapidă la contorul paginilor, aşa că am pus o adresă de e-mail de contact. În câteva săptămâni, am ajuns să primesc mai multe texte literare pe e-mail, de la diverşi oameni care mă rugau să le public „undeva mai în spate, pe acelaşi site, fiindcă mă pricep la calculatoare şi ştiu cum se face”, povesteşte Radu Herinean începutul aventurilor sale online.
Următorul pas a fost un site dinamic, pe care puteai publica singur, iar ulterior lucrurile au luat amploare, a creat alte facilităţi, de la comentarii pe texte până la motoare de organizare concursuri, galerii de fotografii şi alte idei conexe, cam toate dezvoltate la cererea comunităţii nou create. Tot la cererea comunităţii a început să organizeze evenimente: primul a fost un cenaclu de poezie/literatură, ţinut în diferite cluburi din Bucureşti, în cadrul căruia sute de participanţi îşi citeau pe scenă creaţiile, fiind urmat de diverse happening-uri, „inclusiv, dar fără a se limita la, concursuri de stand-up poetry, jam sessions cu cele mai trăsnite instrumente (de la chitară clasică la bongos şi saxofon sau platane de DJ), teatru, improvizaţie, expoziţii şi aşa mai departe. Tot comunitatea a organizat şi a produs trei festivaluri de poezie, în Staţiunea de Cercetări Marine de la Agigea şi la Mânăstirea Putna, iar ulterior a generat şi a publicat mai multe volume de poezie de autor, câteva antologii (de poezie şi de proză), „toate apreciate de criticii literari, chiar dacă fără vreun mare succes de casă”.
Folosirea termenului de comunitate pare uzuală acum, în era Facebook, dar ceea ce făceau poeţii din online în urmă cu zece ani reprezenta una dintre primele comunităţi create în internetul românesc. Dezvoltarea din jurul poezie.ro l-a surprins şi pe creatorul acesteia: „Comunitatea s-a conturat şi s-a format de la sine. Eu nu am avut iniţial niciun plan de a crea o comunitate. Când lucrurile au început să ia amploare, singura decizie pe care aş putea zice că am luat-o eu a fost să păstrez site-ul cât mai deschis pentru orice amator de poezie, iar când spun amator îi atribui toate sensurile posibile. Alternativa ar fi fost să devină un site cu pretenţii elitiste, care să lanseze viitoarele mari talente ale literaturii române. Neinteresant! Am început site-ul cu câteva poezii mediocre scrise de mine, iar când unii autori au avut nevoie de o platformă elitistă s-au desprins de site şi au făcut-o, de cele mai multe ori pe aceeaşi reţetă, dar cu alte criterii. Acum există suficiente site-uri elitiste, dar un singur site important «popular», unde oricine îşi poate încerca talentul şi poate obţine reacţii care să îl ajute să evolueze”.
Poezia nu a îmbogăţit niciodată pe nimeni. Online-ul însă a îmbogăţit pe mulţi dintre cei care l-au încercat. A reuşit aura online-ului să atragă finanţare şi pentru poezie? „Nu”, este răspunsul clar al lui Radu Herinean: „Nu am monetizat niciodată poezie.ro. Au existat câteva tentative de monetizare prin reclame sau sponsorizări, dar ele nu reuşeau să aducă nici măcar fondurile necesare găzduirii site-ului într-un data center, aşa că am renunţat la asta şi am recurs la cunoscuţi şi prieteni pentru găzduire”. Herinean a mai avut discuţii în diverse domenii adiacente, gen carte, film, publicitate, jocuri, care îşi doreau acces la comunitatea creată, „dar niciodată nu am primit o propunere care să merite, dat fiind că asocierea cu alte branduri nu ar fi adus mari beneficii majore şi ar fi generat mai degrabă o poluare a mediului pur literar”.
Lucrul ciudat de care vorbesc este următorul: un copil din România are drumul în viaţă stabilit nu numai de părinţi, preferinţe, talente sau abilităţi, ci şi de liceul pe care îl urmează. Concret, studiile efectuate de o organizaţie nonguvernamentală care lucrează în fiecare an cu mii de adolescenţi arată că elevii din liceele tehnice sunt, cumva, marcaţi şi au un cu totul alt sistem de valori şi alte aşteptări de la viaţă, în comparaţie cu colegii lor din liceele umaniste.
„Studiile noastre comparative vorbesc de două universuri paralele, cei tehnici şi cei umanişti. Dacă la 16 ani eşti într-un liceu teoretic sau un liceu tehnologic, în mare parte traiectoria vieţii este definită, nu prea mai ai cum să schimbi lucrurile. Totul începând de la modul cum îşi fac prieteni cei din liceul tehnologic şi cei din liceul teoretic. La teoretic găseai criterii de genul admiraţie, disciplină, performanţe, o tipologie de valori. La zona tehnologică criteriile erau altele – cei care îmi oferă respect, un pic de afectivitate. Cumva discutăm de o realitate cu carenţe destul de mari, din familie, lucruri de bază, respect, iar în partea cealaltă erau elemente aspiraţionale, de tip disciplină, muncă, performanţă, pasiune. Legat de joburi aspiraţionale, cei din liceele tehnologice spun că nici nu-şi pun problema absolvirii bacalaureatului, îşi pun problema de elemente de subzistenţă, de tipul «poate reuşesc să mă angajez» sau «poate reuşesc să am un loc de muncă». Din păcate mi-ar fi greu să recomand părinţilor să îşi îndrume copilul spre un liceu tehnologic”, mi-a spus interlocutorul meu într-o discuţie pentru materialul de copertă al acestui număr al revistei.
La doar câteva zile după întâlnirea cu Ştefan Pălărie, au venit rezultatele de la bacalaureat, iar liceele tehnice par a conduce în nefericitul top al celor care au căzut la examen; unele cu 100% nepromovabilitate. Din cei 63 de copii care au terminat cu 10 examenul de bacalaureat, doar trei sunt din licee tehnice. Specializarea Matematică – Informatică este campioana absolvenţilor cu 10, un alt fapt cât se poate de relevant. Însuşi numărul celor de nota 10, adică 63 de elevi din sutele de mii care au dat examenul, mi se pare a fi măcar îngrijorător.
Mă întreb dacă ministerul de resort a făcut vreodată o evaluare a ceea ce se întâmplă cu acele licee tehnice şi dacă a remarcat cineva aceste discrepanţe; n-aş vrea să incriminez la grămadă, dar dacă studiile indică o atare situaţie, şi şansele unor tineri de a reuşi în viaţă sunt reduse sau eliminate doar pentru că au mers la o anume şcoală, poate că ar fi lucruri de îndreptat. Există consultanţi în carieră care, sunt sigur, ar accepta bucuroşi să facă ceva muncă voluntară pentru a le reda copiilor încrederea de care au nevoie şi mentalitatea de învingători – iar astea nu sunt vorbe goale, ci lucruri de care elevii chiar au nevoie. Pentru că bănuiesc că ei sunt acolo victimele unui sistem care aplică şanse în funcţie de valori străine şcolii, de exemplu cea a conturilor bancare, şi sunt maculaţi de mediul în care trăiesc.
Este minunat că avem programatori buni şi că aceştia devin o emblemă naţională, dar pentru fiecare programator bun avem zeci de elevi care dintr-un motiv sau altul, motive care nu le sunt imputabile, sunt excluşi din sistem şi societate. Trebuie să facem planuri concrete pentru eliminarea multiplelor segregări sociale. Egalitatea şanselor ar trebui să devină mai mult decât o vorbă, pentru că altfel cine ştie dacă nu cumva un potenţial Bill Gates paşte chiar acum caprele pe cine ştie ce maidan.
„Tinerii spartani” ai lui Degas ilustrează, cred, bine, povestea.
În ultimii cinci-şapte ani s-a produs o efervescenţă în domeniul vinului, motiv pentru care scena a fost animată de mai multe doamne, spune Aurelia Vişinescu, director general la Domeniile Săhăteni. “Cred că doamnele au fost implicate întotdeauna în domeniul vinului, dar la o scară mult mai mică, fie în zona de control de calitate sau în laborator. Odată cu începera fenomenului de privatizare a devenit mai interesant să se implice în domeniu”. Mai mult, a crescut pe ansamblu numărul doamnelor implicate în domeniu, de la producţie, la marketing. “Interesul lor este în creştere, când am început eu să activez erau foarte puţine femei în domeniu, pe partea de oenologie, care este considerată mai grea, potrivită pentru bărbaţi, pentru că e de lucru cu muncitorii, de intrat cu cizmele în vie. Femeile încercau să-şi uşureze cumva viaţa, dar acum, desigur, şi aşteptările noastre sunt altele, faţă de perioada comunistă”. În plus, pentru ramura specifică a oenologiei, acum activează mai multe femei decât în urmă cu 20-25 de ani, spune antreprenoarea, care argumentează că domeniul este “extrem de interesant, frumos, provocator, poţi avea şansa să performezi foarte bine, să te afirmi, să consturieşti o carieră, într-o slujbă foarte bine plătită pentru oenologi, pentru că totul se învârte în jurul produsului pe care îl construieşti”.
Aurelia Vişinescu face vinuri de 20 de ani, iar viaţa a dus-o în această direcţie, povesteşte ea: a crescul la 50 de km de Bucureşti, ”voiam să cresc flori şi am ales să studiez horticultura”. Era în anul doi de facultate când a venit revoluţia; ar fi vrut să renunţe atunci la studii, dar a descoperit ce-i plăcea cel mai mult: viticultura, ”pentru că este foarte multă ştiinţă în vin”. În plus, a ajuns să lucreze în oenologie, o adevărată şansă, după cum recunoaşte chiar ea, ”pentru că majoritatea femeilor lucrau în laborator”. În 1994 s-a angajat ca oenolog într-o firmă privată, într-o perioadă în care doar 5% din societăţi erau deţinute de investitori privaţi. “Şansele unei femei să ajungă să conducă o cramă erau mult mai mici decât acum”. Dar pentru că acesta era ţelul său, când a terminat facultatea a “luat la rând cele pe care le consideram eu perfomante”. Societăţile însă erau închise, “oenologul era ca un fel de Dumnezeu, foarte respectat, iar şeful într-un centru de vinificaţie nu era directorul general, ci oenologul, pentru că el avea cheia de la cramă”.
A lucrat în cadrul mai multor firme de profil, dar, ”ca orice oenolog, visam să am propria vie şi să fac vinul aşa cum îmi doream”. A lucrat în Africa, în Australia, dar nu-i place deloc în străinătate, departe de familie. A cunoscut viile din toată ţara, dar a ales să investească în zona viilor din Dealu Mare, care se întinde pe teritorii din judeţele Prahova şi Buzău. ”Pura întâmplare face ca Săhăteni să fie şi locul în care am produs primul vin, în 1993”. Zona are cea mai mare densitate de crame, ”numai pe străduţa noastră fiind cinci crame funcţionale şi încă două în plan”.
În acest moment, firma se autofinanţează cap-coadă, dar antreprenoarea spune că anii de început au fost foarte grei. ”Au fost momente când dădeam cu capul din grindă în grindă, dar nu m-am gândit niciodată să renunţ. Cred foarte mult în mine şi asta m-a ajutat să nu renunţ”. Povesteşte că stăpânea foarte bine producţia; a realizat investiţia, iar când a ajuns la capitolul vânzării, “m-am lovit ca de un zid şi nu ştiam de unde s-o apuc. Restul a fost floare la ureche – muncă, investiţie, construcţie, constructori, salariaţi, credite”. Pentru a depăşi dificultăţile întâmpinate cu vânzarea, a discutat cu firme de advertising, “nu ştiam unde trebuie să lucrez, ce trebuie să fac ca să vând, să reuşesc să trăiesc. Era targetul meu pe termen scurt, să reuşesc să trăiesc”. A început să lucreze cu distribuitori, a angajat oameni proprii de vânzări, iar vinurile sale şi-au făcut loc în piaţă, depotrivă în retail şi horeca, iar portofoliul a ajuns acum să cuprindă în jur de 50 de produse, dar unele sunt special pentru retail, iar un produs a fost realizat special pentru Mega Image.
Antreprenoarea deţine jumătate din acţiunile firmei, partenerul fiind un membru al familiei despre care spune că îi ”datorează acest start-up”, pentru că a asigurat finaţarea acestuia. 5 milioane de euro este pragul la care a ajuns suma investiţiilor, incluzând două proiecte cu bani europeni pentru dezvoltarea cramei, în valoare de 1,3 milioane de euro
Firma a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de circa 1,8 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de 2013, şi un profit brut de circa 400.000 de euro. ”Ne propunem să creştem vânzările cu 30%, să ne consolidăm poziţia pe piaţa internă, să ne extindem la export”, spune antreprenoarea, care coordonează în detaliu producţia vinului, mai puţin via, pe care doar o supervizează. Pasionată de domeniu, antreprenoarea spune că dacă ar fi s-o ia de la capăt ar porni pe acelaşi drum, “nu am regretat nicio clipă, oricât de greu mi-a fost şi au existat momente când eram aproape să nu mai văd luminiţa. Simţeam că toţi din jurul meu nu prea îmi dădeau şanse, dar am crezut în mine, că o să ajung acolo unde mi-am propus, chiar dacă mai greu decât m-am aşteptat”.
În plus, completează Aurelia Vişinescu seria de motive pentru care mai multe doamne aleg să-şi construiască o afacere sau o carieră în industria vinului, “Nu te plictiseşti, nu e o rutină, pentru că materia primă e tot timpul alta, condiţiile meteo se schimbă. Emoţiile ne plac, ne fac că trăim, chiar dacă sunt şi bune şi rele”.
În ultimii cinci-şapte ani s-a produs o efervescenţă în domeniul vinului, motiv pentru care scena a fost animată de mai multe doamne, spune Aurelia Vişinescu, director general la Domeniile Săhăteni. “Cred că doamnele au fost implicate întotdeauna în domeniul vinului, dar la o scară mult mai mică, fie în zona de control de calitate sau în laborator. Odată cu începera fenomenului de privatizare a devenit mai interesant să se implice în domeniu”. Mai mult, a crescut pe ansamblu numărul doamnelor implicate în domeniu, de la producţie, la marketing. “Interesul lor este în creştere, când am început eu să activez erau foarte puţine femei în domeniu, pe partea de oenologie, care este considerată mai grea, potrivită pentru bărbaţi, pentru că e de lucru cu muncitorii, de intrat cu cizmele în vie. Femeile încercau să-şi uşureze cumva viaţa, dar acum, desigur, şi aşteptările noastre sunt altele, faţă de perioada comunistă”. În plus, pentru ramura specifică a oenologiei, acum activează mai multe femei decât în urmă cu 20-25 de ani, spune antreprenoarea, care argumentează că domeniul este “extrem de interesant, frumos, provocator, poţi avea şansa să performezi foarte bine, să te afirmi, să consturieşti o carieră, într-o slujbă foarte bine plătită pentru oenologi, pentru că totul se învârte în jurul produsului pe care îl construieşti”.
Aurelia Vişinescu face vinuri de 20 de ani, iar viaţa a dus-o în această direcţie, povesteşte ea: a crescul la 50 de km de Bucureşti, ”voiam să cresc flori şi am ales să studiez horticultura”. Era în anul doi de facultate când a venit revoluţia; ar fi vrut să renunţe atunci la studii, dar a descoperit ce-i plăcea cel mai mult: viticultura, ”pentru că este foarte multă ştiinţă în vin”. În plus, a ajuns să lucreze în oenologie, o adevărată şansă, după cum recunoaşte chiar ea, ”pentru că majoritatea femeilor lucrau în laborator”. În 1994 s-a angajat ca oenolog într-o firmă privată, într-o perioadă în care doar 5% din societăţi erau deţinute de investitori privaţi. “Şansele unei femei să ajungă să conducă o cramă erau mult mai mici decât acum”. Dar pentru că acesta era ţelul său, când a terminat facultatea a “luat la rând cele pe care le consideram eu perfomante”. Societăţile însă erau închise, “oenologul era ca un fel de Dumnezeu, foarte respectat, iar şeful într-un centru de vinificaţie nu era directorul general, ci oenologul, pentru că el avea cheia de la cramă”.
A lucrat în cadrul mai multor firme de profil, dar, ”ca orice oenolog, visam să am propria vie şi să fac vinul aşa cum îmi doream”. A lucrat în Africa, în Australia, dar nu-i place deloc în străinătate, departe de familie. A cunoscut viile din toată ţara, dar a ales să investească în zona viilor din Dealu Mare, care se întinde pe teritorii din judeţele Prahova şi Buzău. ”Pura întâmplare face ca Săhăteni să fie şi locul în care am produs primul vin, în 1993”. Zona are cea mai mare densitate de crame, ”numai pe străduţa noastră fiind cinci crame funcţionale şi încă două în plan”.
În acest moment, firma se autofinanţează cap-coadă, dar antreprenoarea spune că anii de început au fost foarte grei. ”Au fost momente când dădeam cu capul din grindă în grindă, dar nu m-am gândit niciodată să renunţ. Cred foarte mult în mine şi asta m-a ajutat să nu renunţ”. Povesteşte că stăpânea foarte bine producţia; a realizat investiţia, iar când a ajuns la capitolul vânzării, “m-am lovit ca de un zid şi nu ştiam de unde s-o apuc. Restul a fost floare la ureche – muncă, investiţie, construcţie, constructori, salariaţi, credite”. Pentru a depăşi dificultăţile întâmpinate cu vânzarea, a discutat cu firme de advertising, “nu ştiam unde trebuie să lucrez, ce trebuie să fac ca să vând, să reuşesc să trăiesc. Era targetul meu pe termen scurt, să reuşesc să trăiesc”. A început să lucreze cu distribuitori, a angajat oameni proprii de vânzări, iar vinurile sale şi-au făcut loc în piaţă, depotrivă în retail şi horeca, iar portofoliul a ajuns acum să cuprindă în jur de 50 de produse, dar unele sunt special pentru retail, iar un produs a fost realizat special pentru Mega Image.
Antreprenoarea deţine jumătate din acţiunile firmei, partenerul fiind un membru al familiei despre care spune că îi ”datorează acest start-up”, pentru că a asigurat finaţarea acestuia. 5 milioane de euro este pragul la care a ajuns suma investiţiilor, incluzând două proiecte cu bani europeni pentru dezvoltarea cramei, în valoare de 1,3 milioane de euro
Firma a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de circa 1,8 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de 2013, şi un profit brut de circa 400.000 de euro. ”Ne propunem să creştem vânzările cu 30%, să ne consolidăm poziţia pe piaţa internă, să ne extindem la export”, spune antreprenoarea, care coordonează în detaliu producţia vinului, mai puţin via, pe care doar o supervizează. Pasionată de domeniu, antreprenoarea spune că dacă ar fi s-o ia de la capăt ar porni pe acelaşi drum, “nu am regretat nicio clipă, oricât de greu mi-a fost şi au existat momente când eram aproape să nu mai văd luminiţa. Simţeam că toţi din jurul meu nu prea îmi dădeau şanse, dar am crezut în mine, că o să ajung acolo unde mi-am propus, chiar dacă mai greu decât m-am aşteptat”.
În plus, completează Aurelia Vişinescu seria de motive pentru care mai multe doamne aleg să-şi construiască o afacere sau o carieră în industria vinului, “Nu te plictiseşti, nu e o rutină, pentru că materia primă e tot timpul alta, condiţiile meteo se schimbă. Emoţiile ne plac, ne fac că trăim, chiar dacă sunt şi bune şi rele”.
Nu mă gândesc la „dacă aş fi făcut altfel“ decât pentru a învăţa. Parcursul din urmă nu poate fi schimbat, putem influenţa doar ce urmează. Eu am început ca întreprinzător la 34 ani, iar soţia mea la 27. În esenţă am un singur sfat pentru tinerii întreprinzători (cei care abia îşi termina studiile), iar sfatul meu e legat de „cunoştinţele profesionale“. Să mă explic.
Când noi am început, în 1990, vreme de cinci ani, deci o bună parte din „cei şapte ani de acasă“ de formare ca întreprinzător, nu am avut echipă de vânzări proprie. Iar marketing nici atât. Aveam o singură idee de bază: să facem totul pentru ca serviciile noastre să mulţumească utilizatorii, clienţii noştri. Creşterea noastră în acei ani s-a bazat în primul rând pe referinţele clienţilor: numărul de proiecte cu un acelaşi client creştea, clienţii noştri vorbeau altor clienţi, sau la un moment cei cu care lucram la client se angajau într-o altă companie şi ne contractau din noua lor companie. Focusul nostru aproape 100% era pe ce se întâmplă după ce câştigi un client/utilizator nou, acela era ADN-ul nostru. E adevărat că, în acei ani, marketingul şi vânzările nu prea făceau parte din ADN-ul întreprinderilor româneşti, nu prea exista nici sistemul de educaţie orientat spre înţelegerea pieţei şi cum să o cucereşti. Iar accesul la surse de formare din Vest, acolo unde marketingul şi vânzările se dezvoltau ca discipline cheie pentru business, era limitat şi încă nu era clar. Am început să creăm o adevărată echipă de vânzări/marketing după 5 ani de antrepenoriat.
Astăzi, pentru a reuşi, trebuie să ai de la bun început atât un produs/serviciu bun (care să aducă cu adevărat valoare utilizatorului/cumpărătorului), dar mai ales un bun proces de marketing şi vânzare. Cred că, în competiţia acerbă de azi, şansele de reuşită scad simţitor daca nu le ai pe ambele în acelaşi timp.
În România, în antreprenoriatul axat pe dezvoltarea de produse proprii (de obicei e vorba de absolvenţii de facultăţi tehnice), de obicei domină cultura „tehnică“, orientată pe produs/serviciu. Cultura de business (să înţelegi piaţa, să ştii cum să o cucereşti) e mai puţin prezentă. Când noi am început, nu am luat cărţi de referinţă în business/marketing (care existau în Vest dar nu prea erau cunoscute în România), nici nu am fost la cursuri în afara României, în consecinţă traseul nostru a fost mai lung, învăţarea s-a produs mai încet şi cred că şi dezvoltarea întreprinderilor nu a fost acolo unde ar fi putut să fie. Am avut însă şansa unei competiţii mai mici, a multor pieţe la început de drum, mediu care ne-a permis să învăţăm într-un timp mai lung. Astăzi nu mai ai acest lux. Astăzi trebuie să ai un bagaj minim de cunoştinţe pe un portofoliu întreg de teme de business, altfel la tot pasul ai şanse mari de a greşi fatal. Nu uitaţi că pe piaţă sunt aţintite multe priviri care au în spate forţă financiară, competenţe foarte competitive de marketing, sales etc. Cu ei concuraţi. Văd mulţi tineri care citesc mult literatură motivaţională (cum să fii de succes, cărţi despre mari întreprinzători etc.). E foarte bună, dar cel puţin la fel de importantă e învăţarea legată de profesie, pe materii care fac parte din business. Literatura motivaţională ajută prea puţin dacă nu ai cunoştinţe adânci profesionale.
Cum poţi să îţi formezi azi, ca tânăr întreprinzător, un minim bagaj, dar competitiv, de cunoştinţe de business? Astăzi literatura accesibilă se găseşte din plin; uneori sunt şi cursuri bune în România; dar există o sumedenie de platforme cu cursuri pe internet gratuite şi foarte bune, gen Coursera, Edx, Udacity sau Udemy (ultimul nu e gratis, dar accesibil). Marketingul începe să devină o ştiinţă, fiind într-o evoluţie foarte rapidă, care reprezintă un atu foarte puternic în faţa competitorilor. Întrucât sunt multe teme care pot să pară că sunt într-un haos, greu de înţeles, şi încă nu am văzut o colecţie de cărţi scoasă de un editor care să umple aceste sertare, recomand tinerilor să folosească un framework pentru marketing, de exemplu pragmatic marketing (dar sunt şi altele), în care principalele probleme sunt puse ca într-o bibliotecă cu sertare, fiecare sertar adresând o temă-cheie, suma temelor-cheie acoperind în mare toate marile probleme legate de înţelegerea pieţei şi cum câştigi piaţa. Având imaginea de ansamblu, poţi identifica rapid o problemă din viaţa reală şi să treci repede la „cum o pot rezolva cât mai bine“.
Recomand unui tânăr întreprinzător să citească rapid cărţi de bază de business, să aibă o mică bibliotecă (10-20 de cărţi) pe teme profesionale de business, câte o carte în fiecare mare sertar/temă de business. Cu o investiţie de 200 de dolari, poţi avea bibliotecă cu cărţile de bază de referinţă pentru business. Ca recomandări punctuale: cărţi de management ale clasicului Peter Drucker (de exemplu cartea Classic Drucker), de marketing ale clasicului Philip Kotler (de exemplu Marketing 3.0), cărţile lui David Meerman Scott (The New Rules of Marketing and PR sau The New Rules of Sales and Services); mai nou, literatura pe inbound marketing (de exemplu Inbound Marketing de Brian Hulligan), literatura de content marketing (cum să generezi leaduri de vânzări) şi mai ales pentru cei care se adresează pieţei de consumatori casnici, neuromarketing. Cartea despre cum să înţelegi piaţa de Anne Beall, Strategic Market Research. Biblia despre outbound sales a lui Ross & Tyler, Predictable Revenue. De asemenea, despre metrics şi analytics (de exemplu Paul Farriss et al, Marketing Metrics). Există deja foarte multă informaţie despre marketing şi vânzări, iar întreprinzătorii care nu au o vedere de ansamblu şi cunoştinţe de bază îşi cresc dramatic şansele de eşec.
Tot legat de cunoştinţele de bază, o mare lecţie pe care viaţa mi-a dat-o este că, pentru un întreprinzător, învăţatul în echipă e mult mai important decât învăţatul individual. Iar în echipă înveţi mult mai repede.
Când începi, deşi ar fi bine ca echipa de început să aibă pe cineva cu cunoştinţe avansate de marketing şi sales, de cele mai multe ori nu se întâmplă aşa. Dacă sunt mai mulţi întreprinzători în echipă, e nevoie ca cineva (poate fi întreprinzătorul, dacă e singur) să îşi asume rolul de „business“ (marketing şi sales) şi să fie cineva care are aptitudini pentru aşa ceva, chiar dacă încă nu are cunoştinte temeinice. De multe ori, când piaţa oferă cu zgârcenie oameni cu cunoştinţele şi competenţele de business de care ai nevoie şi recrutarea eşuează/patinează continuu, e mai rapid să creezi o echipă care să înveţe împreună cu tine acel domeniu (de exemplu cum generezi leaduri de vânzare prin inbound marketing).
Cum accelerezi un asemenea proces de învăţare? Dezbateri regulate cu echipa pe problemele întâlnite, făcând apel la cărţi, articole, bloguri şi chiar la cei mai învăţaţi, în mod gratuit sau nu; un lucru de admirat la medici este mecanismul prin care ei învaţă continuu: în lumea lor, în echipa dintr-o tură, se discută cazurile pe care le au zi de zi şi soluţiile pe care le-au gândit; e de fapt un proces de învăţare în care e implicată întreaga echipă, zi de zi; oare de ce în celelalte meserii nu facem acelaşi lucru? E atât de simplu şi eficient, vă sfătuiesc să faceţi la fel.
Noaptea decernării premiilor BAFTA adună celebrităţi din lumea întreagă, fiind cel mai important eveniment de profil din Europa. Anul acesta, marele câştigător al premiilor acordate de societatea britanică pentru film a fost „Boyhood“, o producţie în regia lui Richard Linklater, filmată pe parcursul a 12 ani. „Boyhood“ este povestea trecerii spre maturitate a unui copil şi problemele cu care se confruntă familia sa. Apreciat de critici, „Boyhood“ a obţinut şi mai multe Globuri de Aur, precum cel pentru cel mai bun film dramatic, cel pentru regie şi cel pentru cea mai bună actriţă în rol secundar. „The Grand Budapest Hotel“, filmul regizat de Wes Anderson şi care îl are în rolul principal pe Ralph Fiennes, a obţinut premiul BAFTA pentru cel mai bun scenariu adaptat, în vreme ce „The Theory of Everything“ a primit trofeul pentru cel mai bun scenariu adaptat şi cel acordat celui mai bun actor în rol principal (Eddie Redmayne, pentru interpretarea de excepţie).
Marele perdant a fost, fără îndoială, „The Imitation Game“. Deşi a intrat în competiţie cu 9 nominalizări, biografia lui Alan Turing nu a reuşit să obţină niciun trofeu. Considerat unul dintre cele mai bune filme ale anului, dacă nu chiar cel mai bun, „The Imitation Game“ pare să se afle într-o situaţie în care s-au aflat, de-a lungul timpului, filme precum „Închisoarea îngerilor“, „Taxi Driver“, „Portocala mecanică“ sau „Psycho“: sunt considerate adevărate opere de artă şi, în ciuda faptului că au fost nominalizate la premiile Oscar, nu au reuşit să câştige vreun trofeu.
Cinefilii îşi îndreaptă acum privirea către Statele Unite, unde la sfârşitul acestei săptămâni se vor decerna cele mai importante premii ale industriei. Elementul-surpriză al premiilor Oscar pare să fie „American Sniper“, filmul care doboară record după record în Statele Unite, dar este complet ignorat în restul lumii. Motivul este destul de clar, respectiv natura delicată a subiectului: povestea lunetistului care nu a ratat niciodată. Filmul, regizat de Clint Eastwood şi avându-l în rolul principal pe Bradley Cooper, este nominalizat la şase categorii, inclusiv cel mai bun film şi cel mai bun actor în rol principal.
Din punct de vedere financiar, premiile Oscar reprezintă o investiţie anuală de aproape 50 de milioane de dolari, conform celor de la The Hollywood Reporter. Academia de Film din Statele Unite a încheiat un contract profitabil în anul 2012 cu The Dolby Theater, profitând de insolvenţa Kodak, fostul finanţator al locaţiei. Se estimează că expunerea pozitivă a adus celor de la Kodak echivalentul a 500 de milioane de dolari. Un alt beneficiar este chiar oraşul Los Angeles, încasările anuale generate de eveniment ridicându-se la aproximativ 130 de milioane de dolari.
Anul trecut, Academia Americană de Film a încasat aproape 100 de milioane de dolari de pe urma evenimentului, mare parte provenind de la compania Disney, care a semnat contractul de difuzare în exclusivitate al evenimentului până în 2020.
Favorite la premiile Oscar, care vor fi decernate pe 22 februarie, sunt „Birdman“ (9 nominalizări), „The Grand Budapest Hotel“ (9 nominalizări), „The Imitation Game“ (8 nominalizări), „Boyhood“ (6 nominalizări) şi „The Theory of Everything“ (5 nominalizări).
“Am i going down?” este o aplicaţie care îţi poate spune cât de mari sunt şansele ca următorul tău zbor să fie şi ultimul. Introducând date precum aeroportul de decolare, compania aeriană, tipul avionul şi aeroportul de aterizare, utilizatorul va afla care este probabilitatea unui accident şi câte zile ar trebui să zboare pe aceeaşi rută pentru a fi sigur de prăbuşire, potrivit qz.com.
Nic Johns, creatorul aplicaţiei, admite că algoritmul este unul pur matematic şi are unicul rol de a demonstra oamenilor cât de mici sunt şansele unui dezastru aviatic. “Am vrut să dezvolt o aplicaţie care să demonstreze, de fapt, cât de sigur este zborul cu avionul”, a declarat Johns celor de la Daily Mail.
Statistic, folosirea avionului ca mijloc de deplasare este mult mai sigură decât folosirea altor mijloace, dar cu toate acestea oamenii se tem de zbor. În septembrie s-au înregistrat 2,1 accidente la milionul de zboruri, în vreme ce în 2013, din peste 3 miliarde de pasageri, doar 210 şi-au pierdut viaţa.
Statistica nu alungă însă temerile oamenilor, potrivit unui studiu desfăşurat anul trecut. 43% din cei intervievaţi au spus că se tem într-o oarecare măsură de călătoriile cu avionul, în vreme ce 9% s-au declarat înspăimântaţi de idee.
Cei care doresc o mărire de salariu în 2015 ar trebui să caute un nou job, arată un studiu publicat recent de Wall Street Journal. În cadrul unui sistem financiar global care îşi revine treptat după criză economică, cei care se mută la un nou angajator au mai multe şanse de a negocia un salariu mai bun.
“În comparaţie cu salariile celor care îşi păstrează jobul, contractele celor care se mută reflectă cu mai multă acurateţe condiţiile economice actuale”, notează Jose Mustre-del-Rio, economist la Kansas City Fed. “În condiţiile în care piaţa muncii se apropie de nivelul din 2007, creşterile de care au beneficiat în ultima perioadă cei care au schimbat joburile au fost consistente.”
Spre exemplu, în primul trimestru din 2013 cei care schimbau joburile beneficiau de o creştere medie salarială de 4,3%, în vreme ce valoarea a ajuns la 5,6% în trimestrul trei din 2014. Cea mai mare creştere s-a înregistrat în domeniul horeca, respectiv 7,7%.
Un alt element important este numărul celor care renunţă la slujbă în mod voluntar, deoarece aceştia sunt cei care vor căuta un job mai bine plătit, consideră Janet Yellen, preşedinte al Fed. Numărul acestora este cel mai mare din ultimii şase ani, notează Yellen.
Jose Mustre-del-Rio se arată optimist vis-a-vis de modul în care piaţa muncii evoluează şi consideră că, într-o scurtă perioadă de timp, aceste creşteri salariale vor fi similare şi pentru cei care îşi păstrează jobul. Astfel, angajaţii “loiali” vor avea posibilitatea de a negocia creşteri de câteva procente anual, fără a le lua în considerare şi pe cele incluse iniţial în contractul de muncă.