Tag: rata

  • Rata şomajului a crescut în aprilie la 4,8%, maximul din septembrie 2017. Banca Transilvania: Estimăm o rată medie anuală a şomajului de 4,6% în intervalul 2020-2022

    Rata şomajului a crescut în aprilie la 4,8%, faţă de 4,6% în martie, atingând nivelul maxim din septembrie 2017, pe fondul deteriorării climatului din piaţa forţei de muncă, în contextul incidenţei pandemiei şi consecinţelor acestui şoc.

    Potrivit datelor INS, numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) a urcat la 432.000 persoane, în creştere atât faţă de luna precedentă ( de la 414.000 persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (355.000 persoane).

    Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,5 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,4% în cazul persoanelor de sex masculin şi 3,9% în cazul celor de sex feminin).

    Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3,8% pentru luna aprilie 2020 (4,5% în cazul bărbaţilor şi 3,0% în cel al femeilor).

    Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,9% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna aprilie 2020.

    ”Prin urmare, în perioada ianuarie-aprilie rata medie a şomajului s-a situat la 4.4%, în creştere cu 0.53 puncte procentuale an/an, evoluţie determinată de incidenţa pandemiei şi implementarea de măsuri pentru contracararea crizei sanitare, cu impact nefavorabil pentru dinamica economiei (ritm sub potenţial în T1 şi scădere în T2)”, a comentat Andrei Rădulescu, director ANaliză Macroeconomică la Banca Transilvania.

    În acest context, Banca Transilvania estimează o rată medie anuală a şomajului de 4,6% în intervalul 2020-2022, creşterea din acest an (pe fondul evoluţiei economiei la un ritm sub potenţial) urmând să fie contrabalansată de scăderea din 2021-2022.

    ”Ne aşteptăm la intrarea economiei interne într-un nou ciclu economic pe termen scurt şi la creşterea gradului de flexibilitate pe piaţa forţei de muncă în trimestrele următoare”. 
  • Rata de dobândă la 10 ani a ajuns la minimul din 11 martie

    Rata de dobândă la 10 ani a înregistrat un declin cu 43 puncte de bază până la 4.075%, minimul din 11 martie, în timp ce curba randamentelor din România s-a deplasat în jos săptămâna trecută, pe fondul ameliorării percepţiei de risc pe pieţele financiare şi al perspectivelor de relansare rapidă a economiei după punctul minim înregistrat în aprilie, conform datelor prezentate de Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică la Banca Transilvania.

    Spread-ul de dobândă, care reflectă diferenţa între dobânda la titlurile de stat pe termen lung, de 10 ani, şi dobânda pe termen scurt, s-a redus cu 22,8% până la 1,34 puncte procentuale. Săptămâna trecută, Ministerul de Finanţe s-a împrumutat cu 7,7 mld. lei pe piaţa internă, cu 70% peste volumul programat şi cu 3,3 mld. lei pe pieţele internaţionale. Administraţia a planificat licitaţii cu titluri scadente în iulie 2027 în valoare de 805 mil. lei şi octombrie 2023 în valoare de 575 mil. lei. În luna iulie 2020 sunt programate licitaţii pe piaţa internă în volum de 5 mld. lei. 

  • Care sunt motivele pentru care cea mai mare rată de deces din lume în cazul coronavirusului nu este în Italia, Spania sau America, ci in Capitala Europei

    Chiar dacă are doar 11 milioane de locuitori, Belgia a raportat mai multe decese  decât China. Numărul fatalităţilor a ajuns aici la 57 la 100.000 de locuitori, cea mai mare rată din lume – de aproximativ patru ori mai mare decât în Statele Unite.

    Potrivit autorităţilor belgiene, motivul din spatele acestor cifre nu ţine de spitalele aglomerate, în condiţiile în care 43% din paturile de terapie intensivă erau vacante chiar înainte de vârful crizei, ci din cauza rigorilor birocratice ale ţării, scrie Blooomberg.

    Spre deosebire de alte ţări, casa instituţiilor de top ale Uniunii Europene înregistrează decesele de la casele de  bătrâni chiar dacă acolo nu există o infecţie confirmată.

    „Suntem criticaţi deseori că facem Belgia să arate rău, dar noi credem contrariul”, spune Steven Van Gucht, şeful diviziei de boli virale al unui institut de sănătate belgian. „Dacă vrei să compari numerele raportate de noi cu ale multor alte ţări, trebuie să tai practic jumătate din această valoare.”

    Aproximativ 95% din decesele de la azilele de  bătrâni nu au fost diagnosticate, dar Belgia a decis să le înregistreze bazându-se pe simptomele arătate şi pe oamenii cu care cei care au decedat au intrat în contact. Scopul este de a obţine o imagine mai limpede asupra pandemiei şi a găsi focarele de infecţie.

    Nu toate ţările europene măsoară impactul la fel, prin urmare numărul oficial ar putea să fie mai ridicat la nivel european decât cel raportat, de circa 110.000. În Franţa, de exemplu, numărul deceselor s-a dublat după ce au început să se înregistreze şi cele din căminele de bătrâni.

    La polul opus, rata extrem de scăzută a fatalităţilor din Germania ar putea fi ajutată de faptul că ţara numără doar decesele celor care au fost confirmaţi pozitiv cu coronavirus în urma testelor.

    Astfel de discrepanţe apar într-un concept denumit „mortalitate în exces”, în care numărul fatalităţilor este în plus faţă de trendurile tipice. În Belgia, mor în jur de 300 de persoane zilnic, dar anul acesta numărul a crescut la aproximativ 600.

    Un proiect denumit euroMOMO, dezvoltat iniţial pentru a măsura scala epidemiilor de gripă, este folosit acum pentru a urmări impactul coronavirusului în Europa.
     

  • Rata reală a şomajului din Statele Unite ar fi atins cel mai probabil 14,7%, cel mai înalt nivel din 1940 încoace

    Rata reală a şomajului în Statele Unite ar fi atins cel mai înalt nivel din 1940 încoace, scrie Fortune.

    Săptămâna aceasta, încă 6,6 milioane de americani şi-au depus actele de şomaj, după ce săptămâna trecută numărul crescuse cu 3,3 milioane, iar în urmă cu două săptămâni cu 6,9 milioane, potrivit Departamentului Muncii din Statele Unite.

    Înainte să se ajungă la numărul actual de 16,8 milioane, nu aveau loc de muncă aproximativ 7,1 milioane de americani, cel puţin până pe 13 martie, potrivit Biroului de Statistică al Statelor Unite. În total, numărul americanilor fără loc de muncă este de 23,9 milioane, sau o rată reală a şomajului de 14,7% – cel mai înalt nivel înregistrat din anii celui de al Doilea Război Mondial până în prezent.

    Rata „oficială” a şomajului este de 4,4%, crescând de la 3,5% în luna februarie, şi a fost înregistrată pe 13 martie.

    Totuşi, felul în care Biroul de Statistică al Forţei de Muncă din SUA clasifică americanii drept şomeri ar putea subestima rata oficială a şomajului. Americanii sunt consideraţi şomeri doar dacă nu mai au job şi îşi caută un alt loc de muncă. Un număr de muncitori trimişi recent acasă ar putea să aştepte până vor dispărea restricţiile actuale până să îşi caute de muncă, fapt ce îi exclude fin totalul cetăţenilor şomeri.

  • Termenul până la care poate fi depusă cererea de amânare a plăţii creditelor a fost majorat

    Termenul până la care poate fi cerută amânarea ratelor se măreşte la 45 de zile, de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, iar premierul Ludovic Orban a spus că modificările aduse ordonanţei prevăd ca în cazul creditelor ipotecare să nu se mai recurgă la capitalizare.

    Guvernul majorează termenul până la care poate fi trimisă cererea de amânarea a ratelor până la 45 de zile de la publicarea ordonanţei. Totodată, dacă cei care au restanţe la credite, au posibilitatea să le plătească până la momentul depunerii cererii.

    „Deci nu se mai capitalizează creditele ipotecare. Doi, se prelungeşte termenul până la care se poate depune cererea de către persoană fizică, sau persoană juridică şi trei, la 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe, li se dă posibilitatea celor care solicită, ca până la momentul la care solicită, în caz că au restanţe la plata creditelor, să poată să-şi aducă creditele la zi”, a spus premierul Ludovic Orban.

    Ordonanţa de Urgenţă care prevede amânarea plăţii ratelor pentru credite, a fost retrasă luni de la publicarea în Monitorul Oficial pentru ca Ministerul Finanţelor să clarifice anumite prevederi.

  • A fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă privind amânarea ratelor la bănci

    În şedinţa de Guvern de joi, Executivul a aprobat măsuri privind amânarea plăţii ratelor la bancă atât pentru persoane fizice, cât şi pentru firme.

    Premierul Ludovic Orban a declarat la începutul şedinţei de Guvern că în Ordonanţa de Urgenţă privind amânarea ratelor la bănci vor fi incluse şi contractele de leasing.

    „Suntem pregătiţi cu ordonanţa. Vizează persoane fizice, persoane jurdice PFA, întreprinderi individuale. Se suspendă ratele pe o perioada de până la 9 luni”, a declarat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

    Ludovic Orban a insistat să fie prevăzute în OUG şi contractele de leasing, deoarece unul dintre cele mai afectate sectoare este cel al transporturilor.

    „Insist să fie expres prevăzute contractele de leasing. Pentru că ştim că unul dintre sectoarele afectate este sectorul transporturilor”, a cerut Ludovic Orban.

    Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, încă de miercuri, că Guvernul este pregătit să dea joi ordonanţa care va permite amânarea plăţii ratelor atât pentru persoane fizice, cât şi pentru firme, cu până la 9 luni.

    Şi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat că Guvernul va adopta joi o ordonanţă de urgenţă care va permite amânarea plăţii ratelor pe o perioadă de nouă luni. El a spus că măsura se aplică atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoaneje juridice. Ministrul a subliniat că nu este vorba despre ştergerea ratelor, ci doar despre o păsuire care se va extinde şi după perioada de urgenţă.

  • Studiu: Căldura şi umiditatea nu ucid coronavirusul, însă îi pot reduce rata de răspândire

    Căldura şi umiditatea nu ucid coronavirusul, însă îi pot reduce rata de răspândire, sunt concluziile unui recent studiu făcut de un grup de cercetători din China, publicat în Social Science Reseach Network.

    În studiul lor, cercetătorii au analizat felul în care a evoluat epidemia în diferite oraşe chineze, ţinând cont de temperaturile înregistrate acolo.

    Mai mult, ei au comparat şi modul în care COVID-19 s-a răspândit în ţări precum Coreea de Sud, Japonia sau Iran, care au avut temperaturi şi niveluri de umiditate scăzute şi focare severe, cu numărul de îmbolnăviri din ţări mai calde şi mai umede precum Singapore, Malaezia sau Thailanda, unde focarele au fost limitate. Cercetătorii spun că, la temperaturi de 30 de grade şi umiditate de 71%, nivelul de răspândire al COVID-19 s-ar reduce la jumătate.

    Totuşi cercetătorii susţin că răspândirea pandemiei poate fi diminuată prin autoizloare şi printr-o igienă corespunzătoare.
     

  • Ministerul de Finanţe nu a reuşit să împrumute astăzi 200 mil.euro de la bănci, într-o emisiune de obligaţiuni scadentă în 2025, considerând preţul oferit neacceptabil

    Ministerul de Finanţe nu a reuşit să împrumute astăzi 200 milioane euro de la bănci, într-o emisiune de obligaţiuni scadentă în 2025, în condiţiile în care cererea totală s-a ridicat la 264 milioane euro, dar autorităţile au respins în totalitate ofertele de cumpărare transmise considerându-le la un nivel neacceptabil al preţului ofertat.

    Rata cuponului era de  0,40%. 

    Emisiunea avea scadenţa în 2025, iar la licitaţie au participat cinci dealeri primari.

    Luni, Ministerul de Finanţe a redeschis o emisiune de titluri scadentă în august 2022 şi s-a împrumutat 775 milioane lei, la  o dobândă anuală de 3,14%. Ministerul a programat în februarie licitaţii pe piaţa internă în volum de 5 miliarde lei, din care 300 milioane lei prin certificate pe 12 luni. 

    La nivelul pieţei, curba randamentelor la titluri de stat şi-a continuat tendinţa de deplasare în jos, iar rata de dobândă pe 10 ani a scăzut până la nivelul minim din august 2017. 

    BNR a redus în februarie  rata rezervelor minime obligatorii (RMO) la valută, de la 8% până la 6%, dând băncilor comerciale înapoi aproximativ 650 milioane euro, în încercarea de a stimula creditarea în valută pentru companii şi finanţarea statului de pe piaţa internă. Concomitent, nivelul ratelor rezervelor minime obligatorii la lei a fost menţinut la 8%.

  • OPINIE Kurt Weber, director general al Horváth & Partners România: „Soluţiile de automatizare şi viitorul locurilor de muncă”

    Această bunăstare este şi generatorul unei nevoi crescute pentru depozitare, gestionare, îndosariere, stivuire, scanare, plicuire etc. De fapt, prin revoluţia digitală din ultimii ani, omenirea a creat o lume foarte complexă şi ambiguă, în care volatilitatea şi incertitudinea ne înconjoară. Pentru a face faţă acestei lumi noi, oamenii au nevoie de o capacitate incredibilă de a gândi şi a lua decizii într-un mediu abstract. Capacitatea de abstractizare nu se învaţă de azi pe mâine, ci este rezultatul unui lung şir de exerciţii: multe, mărunte şi dese, care se desfăşoară pe o perioadă lungă. Dilema este cum să îţi aloci timp pentru a-ţi dezvolta această capacitate. În prezent, o mare parte din activitatea unui angajat constă în sarcini menite doar să ajute companiile să gestioneze complexitatea pe care au creat-o şi de care beneficiază. Astfel, studii internaţionale arată că aproape 60% din volumul de muncă dintr-o companie este generat de sarcini care nu aduc valoare efectivă, ci există strict pentru a menţine întreprinderea în stare de funcţionare. Activităţi ca emiterea de facturi, contabilitatea de gestiune, colectarea de creanţe au nevoie de mult timp, spaţiu şi oameni.
    Potrivit unui studiu al Horváth & Partners, până la 30% dintre locurile de muncă existente vor fi înlocuite de soluţii de automatizare până în 2030. Funcţiile unde există cea mai ridicată probabilitate de automatizare sunt în activităţi ce ţin de contabilitate, logistică, depozitare, marketing, casierie, secretariat, relaţii cu publicul, dactilografiere. Există o serie întreagă de soluţii de automatizare aplicabile pentru aceste funcţii, iar printre cele intrate mai recent în vocabularul comun este şi RPA, Robotic Process Automation.
    RPA-ul este un instrument, să-i zicem un limbaj de codare, cu ajutorul căruia se construiesc nişte miniprograme informatice, ce replică fidel operaţiunile pe care le face un om, pe calculator. Astfel, miniprogramul are aceleaşi rezultate şi poate face aceleaşi lucruri ca omul. De fapt, poate avea rezultate chiar mai bune, având în vedere eroarea umană prezentă în orice proces. Desigur, acest tip de automatizare este aplicabil doar proceselor de rutină, care se desfăşoară în baza unor reguli clare şi în derularea cărora nu este nevoie de raţiune, cu alte cuvinte, în procese robotice. Aceste miniprograme sunt aşa-zişii roboţi, din perspectiva RPA.
    Iar economia de timp este uşor de calculat. Un exemplu simplu: să zicem că un contabil trebuie să emită manual 200 de facturi, o dată la 10 zile, în cursul unui an. Toate datele de facturare, pe care contabilul trebuie să le treacă în factură, există într-un sistem informatic care nu permite emiterea automată. În scenariul nostru, optimist, întocmirea unei singure facturi durează aproximativ 3 minute. Contabilul face aceleaşi mişcări pe laptop şi intră în aceleaşi ecrane din sistemul informatic. Practic, este un proces robotic. Astfel, doar activitatea de emitere a acelor facturi îi va lua contabilului aproximativ 50 de zile anual. Deci acesta va petrece peste 2 luni într-un an pentru a emite facturi.
    Un robot RPA ar putea face această treabă în locul contabilului, lăsându-i cele 2 luni pentru a pregăti, de exemplu, rapoarte interesante pentru managementul companiei despre, să zicem, profitabilitatea activităţii operaţionale. În baza acestora, managementul ar putea lua decizii care ar face ca acea companie să fie mai competitivă în piaţă, ceea ce ar genera un profit mai mare. Aşadar, contabilul din exemplul nostru ar avea timp să se ocupe de îmbunătăţirea rapoartelor de management, a procedurilor interne, de gestiunea riscurilor sau de alte sarcini care îi necesită gândirea abstractă şi creativă. Din acest unghi, eu văd RPA-ul ca pe o prelungire a angajaţilor, care îşi alocă timp pentru a se instrui în utilizarea roboţilor.
    Mai mult, toate platformele RPA, cum este şi cea dezvoltată de UiPath, au ca ţintă democratizarea posibilităţii de codare a roboţilor. Acest lucru înseamnă că dacă un contabil ar avea un minimum de aptitudini tehnice şi ar aloca timp pentru a învăţa cum să codeze roboţii RPA, ar putea să îşi facă singur robotul care să îi emită facturile.
    E lesne de imaginat un viitor în care sarcinile de rutină nu mai sunt făcute de oameni, ci de roboţi. Un astfel de viitor arată, din perspectiva mea, foarte interesant. În scenariul în care educaţia s-ar adapta suficient de repede, am putea ajunge, peste o generaţie, să avem de-a face cu oameni care nu au lucrat niciodată rutinat, pe un proces robotic. Oameni care au avut timp să gândească abstract şi critic, ceea ce ar putea conduce, de ce nu, la o explozie globală de creativitate. Desigur, sunt mulţi paşi de făcut până la acel punct, dar scenariul este unul posibil, poate chiar probabil. Automatizarea va promova noi modele de afaceri şi le va securiza pe cele existente, de exemplu, în industria serviciilor financiare. Reversul medaliei constă în schimbarea pe termen lung pe care o va aduce modului de lucru: multe dintre slujbele de astăzi nu vor mai exista în viitor. Noile locuri de muncă vor necesita abilităţi diferite şi nu vor compensa pierderea celor mai vechi. În consecinţă, o parte a provocării transformatoare pe care o reprezintă automatizarea include responsabilitatea corporativă.
    Soluţiile sunt, deocamdată, puţine, pentru că această democratizare a automatizării a devenit o problemă socială reală relativ recent. Evident, oamenii ameninţaţi cu pierderea locului de muncă vor trebui să se recalifice în funcţii care nu pot fi automatizate. Important este ca măsurile necesare să fie luate eficient de către guverne şi companii, pentru a evita evenimente nefaste. Pentru a beneficia pe termen lung de potenţialul său creator, omenirea trebuie să îmbrăţişeze, precaut dar călduros, automatizarea. Şi, aşa cum a făcut-o de nenumărate ori pe parcursul istoriei, să găsească răspunsuri pentru problemele pe termen scurt care vor apărea.

  • România a închis anul 2019 cu o inflaţie de 3,8%, după ce alimentele s-au scumpit cu 4,6% şi serviciile cu 3,8%

    Rata anuală a inflaţiei a urcat în luna decembrie la 4%, faţă de 3,8% în noiembrie şi 3,3% în octombrie, la nivelul întregului an 2019 preţurile majorându-se cu 3,83%, a anunţat INS.

    Astfel, în cursul anului trecut, alimentele s-au scumpit cu 4,6%, serviciile cu 3,8%, iar mărfurile nealimentare cu 3,2%.

    Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2019 – decembrie 2019) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2018 – decembrie 2018), calculată pe baza IPC, este 3,8%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,9%.

    În decembrie, calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), inflatia a fost de 4%.

    Cele mai mari creşteri de preţ au fost înregistrate în ultima lună a anului trecut la cartofi (23%), fructe proaspete (18%), citrice (16%), carne de porc (11%), tutun şi ţigări (8%).