Tag: prognoza meteo

  • VREMEA rămâne caniculară. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

    În cursul zilei, cerul va fi variabil la senin. Noaptea instabilitatea atmosferică se va accentua în regiunile vestice şi nord-vestice, unde vor fi înnorări, averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie.

    Izolat ploile vor avea caracter torenţial şi vor fi condiţii de grindină.

    Minimele termice vor fi cuprinse între 12 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 24…25 de grade pe litoral şi izolat în zona deluroasă a Moldovei.

    LA BUCUREŞTI: 

    Miercuri, vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic accentuat. Maxima termică se va situa în jurul a 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

    Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Minima termică va fi de 20…21 de grade.

    ÎN ŢARĂ:

    Joi, vremea se va răci accentuat în majoritatea zonelor, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 34 de grade. Excepţie vor face Câmpia Română şi Podişul Dobrogei unde canicula şi disconfortul termic vor persista, astfel că temperatura aerului va urca până la valori între 35 şi 38 de grade.

    Instabilitatea atmosferică se va manifesta în nordul, nord-estul şi centrul ţării, precum şi în zonele montane şi submontane unde temporar înnorările vor fi accentuate şi local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, care pot lua aspect de vijelie. 

    Izolat ploile vor avea caracter torenţial şi vor fi condiţii de grindină. În sudul şi în sud-estul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii restrânse seara şi la începutul nopţii. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade, mai ridicate în sud-est.

  • Veste bună dată de meteorologi. PROGNOZA METEO pentru weekend

    Sâmbătă, în majoritatea zonelor, vremea se va încălzi şi va fi în general frumoasă, cu cer variabil şi vânt slab până la moderat, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

    Excepţie va face sud-estul ţării, unde vor fi înnorări accentuate şi, cu precădere pe parcursul zilei, va continua să plouă pe arii extinse.

    CUM VA FI VREMEA ÎN WEEKEND ÎN BUCUREŞTI, LA MUNTE ŞI LA MARE

  • Anunţul făcut de meteorologi. Prognoza meteo pentru finalul săptămânii

    Joi, vremea va fi în general instabilă în estul, centrul şi sudul ţării, unde vor fi înnorări temporar accentuate şi local se vor semnala averse şi descărcări electrice, îndeosebi în cursul zilei. În restul teritoriului cerul va fi variabil şi astfel de fenomene se vor semnala izolat, mai ales la munte. Vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile estice şi la munte.

    CUM VA FI VREMEA ÎN FINALUL SĂPTĂMÂNII ÎN BUCUREŞTI ŞI ÎN ŢARĂ
     

  • Din nou vreme urâtă. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

    Miercuri, îndeosebi după-amiaza şi în prima parte a nopţii, gradul de instabilitate atmosferică va fi ridicat în Maramureş, Transilvania, Oltenia, precum şi în zonele deluroase şi montane şi se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

    CUM VA FI VREMEA ÎN BUCUREŞTI ŞI ÎN ŢARĂ MIERCURI ŞI JOI
     

  • VREMEA continuă să fie instabilă. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

    Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp, iar izolat, cu precădere în zona Carpaţilor Meridionali, vor fi de peste 40 l/mp şi vor fi posibile căderi de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, dar spre seară şi noaptea, în Moldova, Muntenia şi Dobrogea vor fi dezvoltări noroase convective ce vor determina local fenomene specifice instabilităţii atmosferice şi punctiform cantităţi  de apă mai importante – peste 25 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 30 de grade, iar cele minime între 10 şi 20 de grade.

    LA BUCUREŞTI:

    Miercuri, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi noaptea, dar cu precădere în orele serii se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 15…17 grade.

    ÎN ŢARĂ:

    Joi, vremea va fi în general instabilă la munte şi în regiunile din jumătatea de est, unde vor fi înnorări temporar accentuate şi local se vor semnala averse şi descărcări electrice. Aceste fenomene vor fi mai frecvente după-amiaza şi la începutul nopţii, când aversele vor avea şi caracter torenţial, vor fi posibile căderi de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi punctiform 25…30 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile estice şi vestice, dar de scurtă durată şi  în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 32 de grade, iar cele minime între 10 şi 19 grade, mai scăzute în depresiuni.

  • Anunţul îngrijorător făcut de meteorologi. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri

    Marţi, vremea va fi în general instabilă în regiunile din vestul, sud-vestul şi centrul ţării, precum şi la munte unde temporar înnorările se vor accentua şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

    Fenomenele vor fi mai frecvente şi mai intense în a doua parte a zilei când ploile vor avea şi caracter torenţial

    CUM VA FI VREMEA ÎN BUCUREŞTI ŞI ÎN ŢARĂ ÎN URMĂTOARELE ZILE

  • VREMEA va fi instabilă. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri

    Fenomenele vor fi mai frecvente şi mai intense în a doua parte a zilei când ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel că pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici, mai ales în orele serii. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 29 de grade, iar cele minime vor fi de la 9…10 grade în depresiunile intramontane până la 19…20 de grade pe litoral.

    LA BUCUREŞTI: 

    Marţi, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în special în orele serii când vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade.

    ÎN ŢARĂ:

    Miercuri, vremea se va menţine în general instabilă în Maramureş, Transilvania, Oltenia, nord-vestul Munteniei şi zonele montane şi submontane unde vor fi înnorări temporar accentuate şi, în special în a doua parte a zilei, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Începând cu orele serii fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala local şi în Moldova. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp, iar izolat, mai ales la munte, 25…30 l/mp. Vor fi posibile căderi de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene pot apărea cu totul izolat. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 29 de grade, iar cele minime între 10 şi 20 de grade.

  • VREMEA luni şi marţi: Prognoza meteo în ţară şi în Bucureşti

    Luni, vremea va fi în general instabilă în regiunile sud-vestice, în zonele montane şi submontane, iar noaptea şi în vest şi nord-vest, unde vor fi înnorări temporar accentuate, local averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

    PROGNOZA METEO PENTRU LUNI ŞI MARŢI ÎN BUCUREŞTI ŞI ÎN ŢARĂ
     

  • Schimbări de vreme. Prognoza meteo pentru weekend, în ţară şi la Bucureşti

    Sâmbătă, vremea se va ameliora atât sub aspectul precipitaţiilor, cât şi din punct de vedere termic. Cerul va fi temporar noros şi se vor semnala averse însoţite de descărcări electrice pe arii restrânse în Muntenia, Oltenia, Transilvania, Maramureş, la munte şi izolat în celelalte regiuni.

    Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în regiunile estice, sud-estice, precum şi în zona montană înaltă.

    CUM VA FI VREMEA ÎN WEEKEND ÎN BUCUREŞTI ŞI ÎN ŢARĂ

  • COD GALBEN de ploi în mai multe judeţe din ţară – HARTA zonelor afectate

    Avertizarea cod galben a fost emisă pentru judeţele Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud şi nordul judeţelor Vâlcea şi Gorj.

    Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de joi, ora 16.00, până vineri, ora 18.00, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în Transilvania, zona Carpaţilor Meridionali şi nordul Munteniei se vor cumula peste 20-25 de litri pe metru pătrat şi pe arii restrânse peste 50-70 de litri pe metru pătrat.

    În celelalte regiuni, cantităţile de apă vor depăşi izolat 15-20 de litri pe metru pătrat.