BusinessMagazin

Tag: poveste

  • ​Povestea lui Remus Borza, numit recent consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă – VIDEO

  • Cine este tânărul de 20 de ani din Botoşani care refuzat cele mai importante companii din lume, precum Facebook sau Microsoft

    Potrivit unui raport al Yahoo! Finance, Silicon Valley a produs, până acum, aproape 5.000 de milionari. 
     
    Unul dintre cei mai tineri dintre aceşti milionari este Sebastian Dobrincu, un antreprenor în serie născut la Botoşani şi care a urmat liceul la Bucureşti.
     
    Dobrincu are 20 de ani şi a înfiinţat, în SUA, o firmă care sincronizează platformele de social media; printre clienţii săi sunt mulţi artişti, precum Selena Gomez şi Justin Bieber.
     
    Mark Zuckerberg l-a invitat la Menlo Park, la sediul Facebook, pentru că dorea să-l cunoască. Tim Cook l-a invitat, la rândul său, la Cupertino când Dobrincu avea doar 18 ani; ambele întâlniri s-au dovedit a fi încercări de recrutare, scriu cei de la Forbes, pe care Dobrincu le-a refuzat.
     
     
    Aventura sa ca programator a început la vârsta de 8 ani, când a fost fascinat de un fişier cu coduri care generau un joc de calculator. La 11 ani, Sebastian Dobrincu avea deja primul job plătit, după ce a intrat în legătură cu cel mai mare dealer din SUA de yacht-uri şi bărci pe care l-a ajutat să îşi facă un site, scrie ZF.
     
    În urmă cu trei, în timp ce se afla la New York, unde locuieşte şi în prezent, tânărul a avut o idee de milioane pe care a şi pus-o în practică înfiinţând firma Storyheap, care sincronizează reţelele de social media. A făcut o serie de cercetări în urma cărora a observat că nimeni nu s-a aplecat spre rezolvarea acestei probleme, astfel că a încercat să dezvolte un proiect cu mare potenţial de afaceri.
     
    Ulterior, el a mai fondat alte companii precum Brandmates sau Owlmetrics, ambele specializate în analiza datelor din social media.

  • Antreprenori, dacă vreţi să aveţi urmaşi în business, scrieţi-vă povestea! – VIDEO

    Dacă numai Becali vorbeşte, pe cine să promovăm? Pe cei care nu vorbesc, pe cei care se ascund în curtea lor, crezând că autostrada, educaţia, sănătatea, legile şi normele vin şi se fac singure?
    Pentru fiecare succes cineva trebuie să dea o bătălie şi nu sunt mulţi antreprenori care să îşi ia această cruce.
    Luăm cazul businessului românesc. Toţi antreprenorii, toate companiile, toate multinaţionalele, toate organizaţiile patronale se plâng de lipsă de angajaţi, că nu mai au cu cine să lucreze, de deciziile guvernului luate peste noapte, care aruncă bugete şi planuri de afaceri în aer.
    Toţi antreprenorii constată că oamenii pleacă din ţară şi nu vor mai avea cu cine să lucreze. Mai ales antreprenorii seniori care au lucrat înainte de 1989 în economia socialistă şi apoi după 1990 şi-au făcut propriile afaceri sunt în fruntea celor care se raportează la trecut.
    Oamenii, inginerii, meseriaşii de acum 20-30 de ani au plecat, nu mai sunt.
    Trebuie să ne înfruntăm prezentul şi viitorul, aşa cum este el. Dar prezentul şi viitorul, în forţa de muncă, în viitorul leadership are nevoie de repere, de modele, de cineva la care să aspire, de poveşti.
    Toţi vor să fie Steve Jobs, Zuckerberg, poate Bill Gates, ca să dăm câteva exemple. Pentru că ţin în mână şi folosesc produsele pe care aceşti antreprenori le-au creat. Pentru că au citit cărţi despre ei şi despre mulţi antreprenori din afară, străini.
    Dar poate că ar vrea să citească şi despre antreprenorii României, despre cine sunt ei, despre ce au făcut, cum au făcut, au luat decizii şi bune, şi rele, cum au ajuns unde au ajuns.
    După ce trece rapid de o ştire despre un fiu de milionar care tocmai a cumpărat o roabă de şampanie, sunt sigur că ar fi interesat să citească şi despre istoria eMag-ului şi a Lianei Stanciu, despre cine e în spatele elefant.ro, despre UiPath, despre Altex şi Dan Ostahie, despre Cris-Tim şi Radu Timiş, despre Ion Ţiriac şi cum a ajuns el miliardar, despre Banca Transilvania şi Horia Ciorcilă, despre CITR Grup, Andrei Cionca şi echipa lui şi Adrem Invest, cu fraţii Bodea, despre cum a reuşit Liviu Stoleru să scoată Cemacon Cluj dintr-un faliment clar, cei care mi-au dat ideea de a scrie acest articol.
    Cred că avocatul Ion Nestor, căruia i-au trecut prin faţa ochilor cele mai importante privatizări din România, ar avea ce să spună şi să lase moştenire publicului, sau cel din spatele Globalworth, care a pornit închiriind apartamente pe Bulevardul Unirii şi a creat cel mai mare fond de investiţii în birouri din România. Şi exemplele pot continua.
    Dacă ei nu îşi povestesc povestea, închegată, nu pe frânturi, dacă nu o scriu, nu pot ajunge exemple pentru cei care vin din spate şi care, la un moment dat, le vor prelua businessul.
    Antreprenorii români, care au creat nişte branduri, se aşteaptă ca lumea să ştie de ei de la sine, să-i aprecieze de la sine şi să le ridice statui pentru ceea ce au făcut. De foarte multe ori constată că cei din jurul lor nu-i apreciază şi nici nu ştiu ce au realizat.
    Cei care vin din spate, care acum au 20 de ani şi se întreabă încotro să o apuce, unde să ajungă, se raportează aspiraţional la ceea ce văd, aud sau citesc.
    Bineînţeles că Becali este mai cunoscut decât Liviu Tudor, cel mai mare proprietar român de birouri. Pe Becali îl aud în fiecare zi, dar Liviu Tudor nici nu ştiu cum arată şi cine este el.
    Dacă antreprenorii români şi-ar scrie povestea afacerilor, cum au luat decizii, cum au înregistrat succese fabuloase dar şi căderi spectaculoase, dacă ar explica deciziile pe care le-au luat şi de ce, businessul românesc ar fi mult mai bogat din punctul de vedere al educaţiei.
    Dacă ai unde să citeşti ceva, asta înseamnă că ai şi de unde să te inspiri.
    Dacă antreprenorii români ar vorbi deschis despre greşeli, ar putea să umanizeze cultura de business românească şi poate mai mulţi tineri şi-ar dori şi ar face pasul să devină antreprenori sau să lucreze cu ei în loc să-şi dorească să lucreze la stat.
    Poate şi mai mulţi ar vrea să lucreze la Dedeman dacă ar citi, dacă ar afla şi dacă s-ar întâlni cu fraţii Pavăl.
    Noi, presa, vrem să scriem despre succese, dar şi despre eşecuri pentru că şi ele fac parte din business, despre antreprenorii români şi cum au creat brandurile lor, pentru a contribui la cultura de business din România.
    Numai că şi antreprenorii ar trebui să îşi dorească acest lucru.

  • Povestea lui Jacob Rothschild, „fiul rătăcitor” care a părăsit legendara familie de miliardari şi totuşi a devenit bogat

    Cu 40 de ani în urmă, Jacob Rothschild a întors spatele cunoscutei familii Rotschild pentru a îşi urmării propriile interese. Afacerea pe care a creat-o, este un segment important al averii unei familii a cărei istorie şi influenţă se întinde pe Franţa, Elveţia şi Marea Britanie, scrie Bloomberg.

    Familia Rothschild este cel mai mare acţionar al RIT Capital Partners Plc, fondul de investiţii care în acest an s-a majorat cu 7,4%, adăugându-i fiului risipirtor 1 mld. de dolari în plus la avere. Jacob Rothschild, în vârstă de 83 de ani, şi-a prezentat luna trecută demisia din funcţia de preşedinte RIT, finalizând astfel o carieră de 60 de ani în prima linie a pieţelor financiare.

    În cadrul reuniunii generale anuale a RIT din 2019 de la Londra, Jacob Rothschild a declarat că el şi familia sa vor rămâne acţionari semnificativi, eliminând ameninţarea unei vânzări în masă care ar putea afecta preţul acţiunilor firmei. Planurile de succesiune au fost puse în vigoare de mai mulţi ani, iar fostul preşedinte va rămâne implicat indirect în RIT.

    „Se schimbă conducerea, dar nu se schimbă filozofia RIT. Din punct de vedere istoric, atunci când un investitor de bază se retrage apar decalaje, dar în acest caz, s-au făcut multe eforturi pentru a se evita problemele”, a declarat Charles Cade, analist Numis Corp.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • La 19 ani se lăsase de şcoală, consuma droguri, fugise de acasă şi avea două joburi. Povestea omului care conduce astăzi un imperiu gastronomic de 300 de milioane de dolari

    Când Cameron Mitchell a avut o epifanie care i-a schimbat viaţa la vârsta de 19 ani, el atinsese deja cel mai prost moment din viaţa lui. Acesta se lăsase de liceu, locuia cu mama lui şi lucra la două restaurante simultan pentru a supravieţui, potrivit CNN.

    „Eram leneş şi nu mă îndreptam în nicio direcţie, sincer”, spune Mitchell. Punctualitatea a fost una dintre problemele sale. A întârziat la muncă atât de mult într-o singură lună încât a primit o suspendare de trei zile la un moment dat.

     Momentul care i-a schimbat viaţa a fost după această suspendare. „Era o zi aglomerată de vineri şi eram în bucătărie. Se făcea schimbul de tură. A fost ca şi cum timpul a îngheţat şi m-am gândit că iubesc asta. Iubesc să fiu într-un restaurant”, îşi aminteşte Mitchell.

    În acea noapte, Mitchell şi-a trasat un plan de carieră: bucătar-şef până la 23 de ani, manager general al unui restaurant până la 24, vicepreşedinte al operaţiunilor până la 30.

    În cei 35 de ani de la acel moment, Mitchell a depăşit cu mult ţintele propuse. Mai mult, acesta şi-a construit propriul imperiu de restaurante.

    Mitchell, care acum are 54 de ani, a lansat o companie privată denumită Cameron Mitchell Restaurants în 1993 şi deţine 55 de restaurante care operează în toată ţara, servind orice de la sortimente premium până la fripturi.

    Un alt lanţ al său de restaurante, construit pe un tipar casual, estecunoscut drept The Rusty Bucket Restaurant & Tavern, şi a fost lansat în 2002. Acum sunt 23 de locaţii în toată ţară.

    În plus, Mitchell are un business masiv din catering.

    Businessurile combinate au aproape 4.000 de angajaţi şi generează venituri actuale de 300 de milioane de dolari.

    „Pentru mine, scopul nu a fost niciodată să construiesc doar un restaurant”, spune Mitchell.

    Cu toate acestea, drumul spre antreprenoriat nu a fost deloc o prioritate pentru Mitchell când era adolescent.

    „Mă lăsasem de liceu, fugisem de acasă, eram ultimul din clasă şi luam droguri”, spune el.

    Acesta a intrat în declin în momentul când părinţii lui au divorţat, iar el avea numai 9 ani. „Am început să fumez în clasa a 7-a şi să consum alcool şi droguri în clasa a 8-a”, spune Mitchell.

    Când mama lui l-a ameninţat că va stabili o întâlnire cu serviciile de protecţia copilului pentru a discuta comportamentul său, acesta a fugit de acasă. Pentru câteva luni, a locuit pe străzi. „Am jefuit şi furat, dar nu am fost niciodată arestat”, spune el.

    După ce s-a întors acasă, iar mama lui nu îşi permitea să îi dea bani de prânz la şocală, acesta s-a angajat la un restaurant local. „Am muncit toată perioada liceului, dar a fost doar pentru bani de bere”.

    După ce a decis să îşi pună viaţa pe picioare, acesta a terminat Institutul Culinar din America, pentru ca mai apoi să devină bucătar-şef adjunct într-un restaurant din Columbia, Statele Unite. Un an mai târziu, acesta a devenit bucătar şef. Avea 23 de ani şi şi-a atins ţelul.

    Când avea 28 de ani şi realizase deja tot ce îşi propusese, a decis să meargă pe cont propriu. „Mi-am dat demisia şi pentru 3 săptămâni am stat în casă şi am studiat cărţi de business”.

    Acesta avea nevoie să strângă 400.000 de dolari pentru a deschide un restaurant. În următorul an, acesta a apelat la toţi prietenii şi toate contactele pe care şi le-a făcut în timp, pentru a-şi găsi investitori. A apelat chiar şi la avocatul său.

    În octombrie 1993, Mitchell a deschis Cameron American Bistrop în Worthington, Ohio. În anul următor, acesta a deschis al doilea restaurant, iar un an mai târziu pe al treilea.

    Acesta susţine că vrea să continue extinderea.

    „Iubesc businessul restaurantelor. Îl iubesc atât de mult încât le-am spus oamenilor că nu m-am dus la muncă în ultimii 20 de ani”.

    Asta nu înseamnă că nu a întâmpinat vremuri tulburi. „Este o industrie grea şi multe restaurante se închid repede. Prea mulţi antreprenori care nu ar trebui să intre în acest sector îşi încearcă norocul”.

     

     

  • Cum a obţinut cel mai mare escroc al secolului XX peste 242 de milioane de dolari folosindu-se de „magie neagră”. Nu a petrecut nicio zi în închisoare

    De-a lungul anilor, a învârtit pe degete bănci, judecători, femei, şi sute de milioane de dolari. Povestea lui Foutanga Babani Sissoko, unul dintre cei mai mari escroci ai  secolului XX, este demnă de scenariul unui film, potrivit BBC.

    Povestea sa a început în august, 1995, odată cu vizita lui Sissoko la sediul central al Băncii Islamice din Dubai (DIB). După ce l-a convins pe managerul băncii să îi acorde un credit pentru o maşină, l-a invitat pe acesta să ia prânzul împreună. În timpul întâlnirii, Sissoko i-a spus lui Mohammed Ayoub că are puteri magice, şi că ar putea dubla orice sumă de bani.

    Cu toate că magia neagră este considerată blasfemie şi este interzisă în islam, Ayoub nu a rezistat tentaţiei şi la următoarea întâlnire i-a adus lui Sissoko o sumă de bani, pe care acesta, într-adevăr, a dublat-o. Încântat, managerul a căzut în plasă şi a continuat să îi furnizeze escrocului sume uriaşe, provenite, bineînţeles, din fondurile băncii.

    Când, într-un final, s-a aflat despre problemele financiare ale băncii, Sissoko era deja departe, în New York, unde, în noiembrie 1995, a pus la cale o nouă escrocherie. Şarmant, având reputaţia de „playboy”, acesta a cucerit o casieriţă a băncii Citibank, cu care s-a căsătorit, cu toate că mai avea şi alte soţii. În urma unei investigaţii a DIB împotriva Citibank, s-a descoperit că peste 151 de milioane de dolari au fost transferaţi fără autorizaţie corespunzătoare. Cazul a fost ulterior abandonat.

    Sissoko a decis să-şi urmeze visul de a-şi întemeia o companie de transport aerian pentru Africa de Vest, pe care a numit-o Air Dabia, după satul din Mali în care se născuse. Totuşi, în momentul în care a încercat să cumpere două elicoptere folosite la războiul din Vietnam, oferind o mită de 30.000 de dolari unui funcţionar, acesta l-a raportat, iar Interpolul a emis un mandat pentru arestarea lui Sissoko. Acesta a fost prins în Geneva, unde încerca să deschidă un nou cont bancar.

    Baba Sissoko a fost extrădat în S.U.A, dar nu a executat nicio zi de închisoare, deoarece a fost eliberat pe cauţiune, contra unei sumei de 20 de milioane de dolari, o sumă-record la acea vreme pentru statul Florida. Avocaţii săi au fost răsplătiţi cu automobile Jaguar şi Mercedes, achiziţii care, pentru Sissoko, erau la ordinea zilei. Acesta s-a remarcat, de asemenea, şi pentru acţiunile sale cartitabile. La un moment dat, el a donat 413.000 de dolari unei trupe de liceeni. Avocatul H. T. Smith îşi aminteşte că, într-o zi, l-a văzut pe Sissoko conducând prin cartier şi oferind bani oamenilor fără adăpost. „Mă gândeam că se aseamănă cu o variantă modernă a lui Robin Hood, deoarece nu înţeleg de ce ai fura bani pe care apoi să-i dai. Nu are sens”, spune acesta.

    Banca din Dubai încă îl căuta şi voia ca africanul să plătească. Sissoko ar fi furat de la banca din Dubai echivalentul a 242 de milioane de dolari. El a fost judecat în absenţă în Dubai şi a fost condamnat la trei ani de închisoare, dar Sissoko nu a ajuns niciodată la puşcărie deoarece între 2002 şi 2014 a fost un membru al parlamentului Mali, ceea ce îi oferea imunitate, iar în ultimii patru ani a fost protejat de autorităţile din Mali deoarece ţara nu avea niciun acord de extrădare cu nicio altă ţară.

    Întrebat de BBC dacă mai este bogat, Sissoko a zis că nu mai este bogat, ci sărac. Sfidând Interpolul, Sissoko a fost 20 de ani “pe fugă”, risipindu-şi banii. Nu poate părăsi niciodată Mali, dar este un cost mic având în vedere că nu a petrecut nicio zi în închisoare deşi a furat 242 de milioane de dolari folosindu-se de magia neagră.

  • Povestea uimitoare a unui copil sărac dintr-o comună din Vâlcea care a ajuns cercetător la NASA

    La Firijba începe povestea lui Alexandru Chimba, românul care s-a născut într-o familie numeroasă, în perioada interbelică, având 7 fraţi. Atunci când a venit războiul, Alexandru era elev la şcoala primară din Firijba, o clădire mică, sărăcăcioasă, cu două clase şi cu domnul Miu, învăţător, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    La domnul Miu a găsit prima carte despre planete, o carte veche, cu sistemul solar. Războiul s-a terminat, iar copilul de 11 ani a fost trimis la Râmnicu Vâlcea, imediat după război. Miu a vorbit cu Victor, învăţătorul avea o soră la oraş şi acolo a stat Alexandru în timpul gimnaziului.

    Alexandru a terminat primul şcoala gimnazială şi a fost ajutat de un alt profesor, de matematică, să ajungă la Bucureşti. Deja în clasa a X-a, Alexandru analiza teoriile despre meteoriţi, despre galaxii, copilul din Firijba era deja considerat un geniu.

    Când era în anul doi la facultatea de matematică, Alexandru a dispărut. Nu se ştie cine l-a ajutat, dar Alexandru a reuşit să plece. Securitatea l-a căutat până şi în satul natal, dar nici urmă de tânăr.

    În primăvara anului 1990, în faţa Primăriei din Popeşti opreşte o maşină din care coboară un bărbat înalt, cu părul grizonat. Se uită la case, cu mâinile la spate. Stă nemişcat. O femeie măruntă trece pe lângă el, dar apoi se opreşte. Se întoarce speriată, ca şi când ar fi văzut o fantomă.

    „Lixandru lui Uca? Tu eşti Lixandru a’ lui Uca?” Omul lăcrimează. Sus, în Firijba, nu mai era nimeni dintre ai lui. Mai trăia doar o soră care era pe la Piteşti, la Mioveni, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    Alexandru Chimba ajunsese la NASA, trăia în Maine. A fost printre cei care au pregătit programul Mars Pathfinder. Alexandru a mai venit în 2008 la Popeşti şi se spune că ar dori să realizeze un sat de vacanţă pe stil american, în Firijba.

    „Ar fi o şansă, satul este deja părăsit, noi am dus drumul până la intrare. Dar este o minune, un sat virgin în mijloc de pădure. Depinde foarte mult care sunt intenţiile domnului Alexandru. Oricum, doreşte să se reîntoarcă aici, la un moment dat. Locul se poate preta la orice, tabără de pictură, de teatru etc”, spune primarul Constantin Şerban.

  • UBER: Povestea unei companii admirată de milioane şi contestată de milioane

    În acelaşi timp compania a generat proteste ample, în multe ţări ale lumii, mai ales din partea transportatorilor „clasici”, care şi-au văzut ameninţate afacerile. Cum a apărut Uber şi cum au rezolvat statele lumii situaţia, în continuare.

    Povestea Uber a început în Paris, în anul 2008. În urma participării la LeWeb, o conferinţă anuală în cadrul căreia sunt dezbătute subiecte legate de tehnologie, Travis Kalanick şi Garrett Camp nu au reuşit să gasească un taxi, fapt ce se presupune că a declanşat ideea ce a stat la baza întregului concept Uber.

    Iniţial, totul a pornit de la necesitatea unui serviciu care să pună la dispoziţie o limuzină, pentru o durată limitată, prin intermediul unei aplicaţii. Ulterior, când Garrett Camp s-a întors în San Francisco, a achiziţionat un domeniu web intitulat UberCab.com.

    În 2009, Camp a început să lucreze la un prototip pentru UberCab, ca proiect secundar, iar în vara acelui an, l-a convins pe Kalanick să i se alăture. Serviciul a fost testat la New York la începutul anului 2010, folosind doar trei maşini, iar lansarea oficială a avut loc la San Francisco în luna mai a acelui an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De pe câmp, la şcoală

    O dovedeşte o propunere depusă la un concurs de proiecte pentru construirea unei şcoli din Malawi. Firma indiană de arhitectură Nudes, condusă de arhitectul Nuru Karim, a propus o construcţie modulară cu structură de lemn şi pereţi curbaţi realizaţi din baloturi de paie, scrie Dezeen, care să răspundă cerinţelor de utilizare de materiale locale şi de edificare în mai multe etape. Şcoala de lemn şi paie cuprinde săli de clasă, birouri, cabinete de informatică, laboratoare, bibliotecă şi spaţii de cazare pentru elevi şi profesori. 

  • Cronică de film: Povestea unui criminal în serie

    Extremely Wicked, Shockingly Evil and Vile” (Extrem de pervers, şocant de violent şi diabolic) sunt cuvintele rostite imediat după sentinţă de judecătorul care l-a condamnat pe Ted Bundy. Era potrivit, astfel, ca aceste cuvinte să dea şi titlul filmului care spune povestea unuia dintre cei mai notorii criminali în serie din istoria Statelor Unite.

    Filmul este semnat de Joel Berlinger, acelaşi regizor care a realizat şi documentarul „Conversations with a Killer: The Ted Bundy Tapes”, o miniserie de patru episoade difuzată pe Netflix.Documentarul este punctul forte al lui Berlinger, dovadă fiind şi nominalizarea la premiile Oscar primită în 2012 pentru „Paradise Lost 3”.

    „Extremely Wicked, Shockingly Evil and Vile” este bazat pe cartea „My Life with Ted Bundy”, scrisă de fosta iubită a acestuia, Elizabeth Kloepfer (interpretată de Lily Collins), şi reflectă evenimentele din perspectiva ei. A fost o alegere interesantă a regizorului, pentru că nu îl vedem pe Ted Bundy (Zac Efron) cum comite vreo crimă; aflăm detalii despre brutalitatea sa în acelaşi fel în care le-au aflat şi juraţii care l-au găsit vinovat.
    Pentru unii spectatori, alegerea lui Berlinger ar putea să pară o încercare de a limita sentimentele de ură şi repulsie faţă de Bundy; pentru alţii, deşi cred că numărul lor va fi mic, ar putea fi înţeleasă chiar ca o exonerare a personajului.

    Un alt aspect extrem de important – şi lăudabil, din punctul meu de vedere – este că producătorii au decis să nu explice de ce Ted Bundy a comis crimele în cauză. Nu primim indicii legate de copilăria sa, de traumele pe care le-ar fi putut suferi şi care l-ar fi transformat în ucigaşul cunoscut de toţi. Spectatorul nu rămâne cu semne de întrebare vizavi de vinovăţia sa, ci mai degrabă cu unele legate de motivele sale.

    Zac Efron, cunoscut mai degrabă pentru filmele de comedie sau musical-urile care l-au lansat, dă o profunzime neaşteptată rolului. Actorul se foloseşte de şarm pentru a da o notă şi mai sinistră personajului; privindu-l pe Efron, devine ceva mai clar cum a reuşit Bundy să atragă atât de multe femei.

    În concluzie, „Extremely Wicked, Shockingly Evil and Vile” este un film cel puţin interesant, care te lasă cu un sentiment de satisfacţie faţă de modul în care povestea lui Bundy s-a încheiat, dar şi cu o întrebare apăsătoare: „De ce?”.

    Nota: 8/10