Tag: Oprescu

  • Satana, zece biserici şi panglici fără număr. Perlele politice ale săptămânii

    “Am promis că, dacă voi fi primar general, începând din 11 iunie mă voi îmbrăca în alb, direct la Măruţă în emisiune” – Silviu Prigoană, candidat PDL la Primăria Capitalei

    “Dacă voi fi primar, prima şi prima dată vreau să rezolv o problemă de suflet, adică în fiecare sector din Capitală să construiesc câte 10 biserici” – Gheorghe Becali, candidat PNG la Primăria Capitalei

    “Nu e mai greu să îl baţi pe primarul Oprescu decât marea echipă a Argentinei” – Anghel Iordănescu, candidatul UNPR la Primăria Capitalei

    “Nu vreau panglici, uite-aşa! Destul scot alţii panglici pe gură” – Sorin Oprescu, primarul Capitalei, explicând de ce nu a tăiat panglica la inaugurarea Pasajului Pipera

    “Cel mai ameninţător e finul meu, Cătălin Stochiţă, care e independent, e vânjos, e periculos, care l-am susţinut foarte mult şi azi vrea să mă bată” – Marian Vanghelie, primarul sectorului 5 Bucureşti, despre contracandidaţii săi la alegerile locale

    “Porcul este unul dintre cele mai curate animale. Porcul întotdeauna a salvat lumea cu o bucăţică de carne” – Vladimir Voronin, liderul PCRM, ca reacţie la un sondaj în care electoratul, solicitat să-i asocieze pe liderii politici cu câte un animal, l-a asociat cu un porc

  • Opoziţia odihnită şi sirena lui Ungureanu. Perlele politice ale săptămânii

    “Eu nu sunt însă, ca în epopeea lui Ulise, o sirenă care atrage spre pierzare oamenii. Deocamdată constat aşteptarea, gândindu-mă proiectiv” – premierul M. R. Ungureanu despre aşteptarea cetăţenilor pentru un partid de dreapta pe care să-l conducă el

    “Domnul Boc a picat, doamna Udrea a picat, domnul Blejnar a picat şi el, deci BUB s-a realizat. Mai e A, o să pice şi A” – Victor Ponta, liderul PSD, referindu-se la dorinţa opoziţiei ca Roberta Anastase să plece de la şefia Camerei Deputaţilor

    “Faptul că sunt absolvent al unor instituţii de prestigiu din judeţul Cluj, respectiv al Facultăţii de Zootehnie, pe lângă cea de Drept, mă ajută să îl înţeleg tot mai bine pe dl. Ponta” – Daniel Buda (PDL), preşedintele Comisiei juridice a Camerei

    “Ce-a zis, mă, Mariana Câmpeanu? Bă, băiatule, eu cred că, dacă se dezbracă în pielea goală, mai câştigă un vot-două în Craiova, poate” – Antonie Solomon, primarul Craiovei, despre deputatul PNL Mariana Câmpeanu

    “Dacă în vreo ţară premierea e mită, atunci în ţara aia domină Satana” – Gheorghe Becali, liderul PNG, achitat în dosarul “Valiza” în care oferise 1,7 mil. euro jucătorilor de la U Cluj ca să-i învingă pe cei de la CFR Cluj

    “Ei sunt mai bolovani, se duc la restaurant” – Silviu Prigoană, candidatul PDL la Primăria Capitalei, despre stilul de a petrece Paştele al cei doi fii mai mari ai săi, Honorius şi Silvius

    “Acest program este o rablă. Consumă o tonă de hârtii birocratice şi are o primă pentru un Logan, nu un tractor” – Stelian Fuia, ministrul agriculturii, despre programul Rabla pentru tractoare

  • Oprescu îi contrazice pe meteorologi: Praful de pe străzi din ultimele zile nu vine din Sahara, ci din Bărăgan

    “Praful ăsta nu vine din Sahara, ci din apropiere. Vine din Bărăgan, cum Bucureştiul este la marginea câmpiei Bărăganului… Deci praful ăsta vine loco. Din Sahara vine peste capetele înfierbântaţilor”, a spus Oprescu.

    Întrebat de o jurnalistă dacă praful este periculos, Oprescu a răspuns: “Nu, doamnă, important este că, totuşi, plouând afară, a făcut de multe ori treaba operatorilor de curăţenie. Mie îmi este foarte clar: trebuie să îi ţin în fiecare zi, 365 de zile, în comandamente, ca să am siguranţa că oraşul funcţionează mai mult decâ normal, adică bine”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Frankenstein, poker şi Ceauşescu. Perlele politice ale săptămânii

    “Bucureştenii nu trebuie să-şi pună speranţele şi încrederea într-o construcţie politică de tip Frankenstein” – Elena Udrea, şefa PDL Bucureşti, despre candidaţii USL la alegerile locale

    “Boc ne-a ipotecat casa, ne-a oprit copiii să mai meargă la şcoală, le-a spus părinţilor noştri să nu se mai ducă la spital că nu mai sunt bani. A venit Ungureanu şi a început să ne vândă din casă: patul, televizorul, tot ce mai găseşte” – Victor Ponta, preşedintele PSD

    “În politică, în viaţă în general, câştigă cei care joacă şah, nu poker” – Andrei Chiliman, demis din fruntea PNL Bucureşti, făcând aluzie la preferinţa pentru poker a lui Crin Antonescu, liderul PNL

    “În locul USL, as fi jucat poker politic. Şi aş fi plătit cu sec. Cred că n-ar fi fost o idee foarte rea să-l vedem pe domnul Băsescu demisionând de Sf. Maria. Vrei bluff? Uite bluff!” – Mircea Geoană, fost preşedinte al Senatului, despre refuzul de către USL al propunerii prezidenţiale de demisie

    “După 20 de ani de fărâmiţare a patrimoniului agricol, trebuie să vedem că Ceauşescu n-a fost tâmpit cu asocierea în cooperativă şi că fără asociere irosim potenţial agricol” – Stelian Fuia, ministrul agriculturii

    “Dacă el a rupt alianţa cu mine, s-a întors lumea cu fundul în sus. Este implicat în dosare foarte grele. Dacă nu eram eu, el era şi acum puşcăriaşul de serviciu” – C.V.Tudor, liderul PRM, despre Gh. Becali

  • Femei, bani şi minciuni. Perlele politice ale săptămânii

    “Ne place, nu ne place, cum era ea, cu tocuri înalte, cu pantaloni strâmţi, vreau să vă spun că ea a avut cea mai bună absorbţie a fondurilor europene” – preşedintele Traian Băsescu despre fostul ministru Elena Udrea

    “Mie mi s-au tăiat bani ca să dea bani la tot felul de prostioare. Ca să dansăm în jurul cireşii şi să vedem dacă are coadă” – Sorin Oprescu, primarul Capitalei, acuzând faptul că s-a tăiat din banii de investiţii ai municipalităţii

    “Domnul Ungureanu, în sfârşit, a tăiat banii de la marea fraudă a Elenei Udrea, că de aia Elena Udrea e atât de supărată, că i-a tăiat banii Ungureanu de la PNDI. Să-l critic pe Ungureanu pentru asta? Doamne fereşte! O să-l laud, sper să nu se răzgândească” – Victor Ponta, liderul PSD

    “Victor Ponta minte, dar asta nu este o ştire. E mai degrabă o non-ştire, pentru că e o realitate de zi cu zi a lui Ponta” – Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, despre afirmaţia lui Ponta că premierul Ungureanu ar vrea s-o schimbe din funcţie

    “Sistemul all inclusive dăunează grav sănătăţii. El duce la obezitate, consum mare de alcool şi risipă” – Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, ca reacţie la declaraţia ministrului Cristian Petrescu potrivit căruia introducerea sistemului ar creşte numărul turiştilor

    “Îmi pare foarte rău pt cei care şi-au pierdut viaţa; un singur român dacă se simte rău, pentru mine este o tragedie” – premierul Mihai-Răzvan Ungureanu despre victimele viscolului din februarie

    “În ultimele 12 luni am văzut cinci directori executivi numindu-i pe propriii lor clienţi ‘muppets’” – Greg Smith, demisionar din funcţia de director executiv al Goldman Sachs, referindu-se la atmosfera din interiorul grupului financiar

  • Oprescu: Nu se pot reabilita străzile la temperaturi mai mici de zece grade Celsius. Cum comentaţi?

    Primarul General, Sorin Oprescu, a arătat, în cadrul Comandamentului de iarnă, desfăşurat duminică, faptul că în urma cãderilor masive de zãpadã din ultimele sãptãmâni, firmele de întreţinere au intervenit pe 28 de mari artere şi strãzi din Capitalã pentru plombarea cu mixtură stocabilã rece a gropilor apãrute în carosabil, se arată într-un comunicat remis presei de către administraţia municipală. Sorin Oprescu a subliniat că, şi în acest an, cele mai multe neconformităţi au apãrut pe strãzile şi arterele reabilitate în urmã cu opt ani, ultimele lucrãri de infrastructurã în cazul a 16 dintre cele 28 de artere şi străzi fiind fãcute în anul 2004. Numărul acestora a scăzut faţă de 2011, când, în urma inventarului întocmit de Administraţia Străzilor, au fost înregistrate 49 de străzi cu gropi. Şi în 2011 cele mai multe gropi dintre cele apãrute în carosabil, dupã perioada de iarnã, s-au înregistrat pe strãzile reabilitate ultima oarã în perioada 2004 – 2008.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • A 11-a zi de proteste: Aproape 2.600 de persoane manifestează în toată ţara (VIDEO LIVE)

    Purtătorul de cuvânt de la Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), Marius Militaru, a declarat pentru MEDIAFAX că în ţară sunt aproximativ 2.600 de persoane care protestează. Militaru a mai spus că şi în Capitală numărul protestatarilor a crescut, depăşind 300.

    VIDEO LIVE DIN PIATA UNIVERSITATII

    În Piaţa Universităţii din Bucureşti a avut loc, în cursul serii, o busculadă, după sosirea în piaţă a unui grup organizat de tineri cu pancarte de protest contra întregii clase politice şi a primarului Capitalei, Sorin Oprescu. Ei au fost acuzaţi de ceilalţi că sunt infiltraţi de PSD, spre a deturna sensul protestului antiguvernamental şi contra preşedintelui Băsescu. Cei în cauză i-au acuzat la rândul lor pe preopinenţi că sunt puşi de USL să demonstreze. Incidentul a fost aplanat.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Piedone contra Oprescu? Poate altă dată

    Profitând de precedentul de la Iaşi, la care conservatorii îşi vor promova propriul candidat la Primărie, liderul PC Daniel Constantin a ameninţat că partidul ar putea merge singur în alegeri, anunţând posibilitatea ca primarul sectorului 4, Cristian Popescu (Piedone), să fie contracandidat al lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei, în aceeaşi zi în care Oprescu era anunţat drept candidatul USL pentru un nou mandat.

    Ca şi cu alte prilejuri, în următoarele 24 de ore focul de paie a fost stins, ideea cu Piedone a picat, iar relaţiile din interiorul opoziţiei sunt mai cordiale ca oricând, mai ales după sărbătorirea zilelor de naştere consecutive ale celor doi copreşedinţi, Crin Antonescu şi Victor Ponta.

  • Ponta, Antonescu şi Oprescu s-au elogiat reciproc

    Astfel, Victor Ponta a precizat că atât el, cât şi Crin Antonescu, s-au aflat, în 2008, “din convingere” alături de Sorin Oprescu, care candida independent la Primăria Capitalei şi că au avut încredere în Oprescu înainte de a fi preşedinţi de partid sau co-preşedinţi ai USL.

    “O echipă formată din Sorin Oprescu, Crin Antonescu, Victor Ponta, un primar general, şase primari de sector şi un Consiliu General cu majoritate USL va putea îndeplini principala obligaţie, acea faţă de bucureşteni”, a spus Ponta.

    La rândul său, Sorin Oprescu a ţinut să-i mulţumească lui Victor Ponta pentru cuvintele spuse, el arătând că are acelaşi respect faţă de cei doi co-preşedinţi ai USL şi faţă de calităţile avute, în prim rând ca oameni, apoi ca prieteni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oprescu, anunţat oficial drept candidat independent în parteneriat cu USL pentru alegerile locale din 2012

    Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă susţinută de către co-preşedinţii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu, la care participă şi Sorin Oprescu. “O să-mi depun candidatura la alegerile viitoare în calitate de independent sprijinit de USL”, a precizat primarul Capitalei. Surse din USL au declarat, luni, pentru MEDIAFAX că Victor Ponta şi Crin Antonescu vor anunţa, în conferinţa de presă de la ora 14.00, candidatura lui Sorin Oprescu pentru un nou mandat la Primăria Capitalei, susţinut de USL. Formula convenită de liderii USL şi Sorin Oprescu este “candidat independent în parteneriat cu USL”, au declarat sursele citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro