Tag: ocupare

  • Cine este noul CEO al Siemens România

    De-a lungul carierei sale, Cristian Secoşan a ocupat poziţii de management în cadrul unora dintre cele mai importante companii din domeniul energiei şi ingineriei. Anterior, el a mai ocupat poziţia de CEO Siemens SRL în perioada iulie 2009 – august 2012. Ca CEO al Siemens SRL, Cristian Secoşan va continua dezvoltarea direcţiilor strategice ale companiei: electrificare, automatizare şi digitalizare.

    Până la debutul mandatului lui Cristian Secoşan, responsabilităţile poziţiei de Chief Executive Officer din cadrul Siemens SRL sunt preluate de către Titus Loew, CFO al companiei. Activitatea reprezentanţei Siemens din Republica Moldova va fi coordonată pe perioada tranziţiei de Dr. Otto Oberparleiter. George Cătălin Costache a părăsit compania Siemens începând cu data de 30 iunie 2018.

     

     

  • Să râzi sau să plângi? Suntem fără scăpare! Plaja pentru persoane cu dizabilităţi din Mamaia, OCUPATĂ de TURIŞTII DE OCAZIE.

    Situaţia a fost semnalată chiar de realizatorul proiectului plajei terapeutice, psihologul Adrian Gemănaru, preşedintele Centrului Psihologic “Marea Neagră”. Acesta a postat o fotografie pe Facebook cu câţiva turişti care se bronzează chiar pe pontonul plutitor destinat copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi.

    ”Să râzi sau să plângi? Suntem fără scăpare! Deşi am prezentat şi afişat în mod clar că această plajă frumoasă este realizata pentru persoanele cu nevoi speciale şi pentru toţi copiii, există adulţi ce trec peste orice limită de bun simţ. Cum să ocupi un ponton destinat strict copiilor doar ca să faci plajă? Cât de lacom şi egoist poţi să gândeşti să blochezi distracţia copiilor la mare doar ca să faci plajă pe pontonul plutitor? Din ce în ce mai greu!!!”, comentează psihologul pe pagina sa de Facebook.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Cu ce a ajuns să se ocupe acum fostul şef al asasinilor plătiţi de Escobar, după ce a scăpat de închisoare

    Oamenii conduşi de Popeye au omorât mii de oameni în Columbia, pe vremea în care Pablo Escobar controla traficul de droguri, însă a scăpat cu viaţa după ce Don Pablo a fost ucis în 1993.

    El a fost trimis în judecată în 1995 pentru sute de crime, pe care le-a mărturisit, şi a ajuns în acelaşi în în detenţie.

    La sfârşitul anului 2017, autorităţile din Columbia au decis reîncarcerarea lui Popeye, după ce acesta ar fi violat termenii eliberării condiţionate. Fostul om de încredere al lui Escobar ar fi fost prins la o petrecere alături de unul dintre cei mai importanţi traficanţi de droguri din Columbia.

    Popeye fusese eliberat condiţionat în 2014, după 22 de ani petrecuţi în spatele gratiilor.

    După eliberare, Popeye devenise relativ popular pe Youtube, realizând videoclipuri în care critica politica de stânga promovată de partidele aflate la guvernare în Columbia.

  • Francisca Hogescu-Lebrun este noul general manager Xerox România

    În ultimii 11 ani, Francisca Hogescu-Lebrun a ocupat diferite poziţii în cadrul Xerox România. Astfel, începând cu 2007 a fost customer service operations director pentru Xerox în România, coordonând toate activităţile post vânzare ale companiei, de la dezvoltarea strategiei de post-sales, la managementul reţelei de parteneri de service.  

    Din 2014, în calitate de global markets operations business director, Francisca Hogescu-Lebrun s-a ocupat de coordonarea şi supervizarea activităţii partenerilor strategici Xerox în România şi ulterior, începând cu 2017, a condus întreaga activitate de vânzări indirecte la nivel naţional.

    Francisca Hogescu-Lebrun s-a alăturat echipei Xerox în anul 2000, ca manager logistică pentru România, iar în 2004 a fost numită manager regional de logistică pentru regiunea CIT (Central and Eastern Europe, Israel & Turkey).

  • SURPRIZĂ, oraşul care ocupa locul 5 în topul celor mai bune oraşe pentru afaceri din România, Acesta a surclasat oraşe precum Constanţa, Alba Iulia, Oradea sau Sibiu

    „Schimbările faţă de anul trecut sunt importante, cu atât mai mult cu cât am operat cea mai amplă actualizare a criteriilor de până acum“, precizează realizatorii topului, ajuns la cea de-a VI-a ediţie.
    Primul loc în topul Best Cities 2018 este ocupat de Bucureşti, capitala fiind urmată de Timişoara, Cluj-Napoca şi Braşov. Ocupant al locului 5, Aradul a surclasat alte 35 de oraşe dintre care amintim Constanţa, Alba Iulia, Oradea, Sibiu, Iaşi,  Piteşti sau Ploieşti.  

    Metodologia prin care au fost departajate oraşele s-a bazat pe criterii precum: Produsul Intern Brut, salariul mediu, stocul de investiţii străine directe, rata şomajului, numărul de firme active, cifra de afaceri şi profitul net mediu, dar şi reţeaua de drumuri publice modernizate şi căile ferate, precum şi stocul de locuinţe sau numărul de unităţi de învăţământ.  Aceşti indicatori au fost corelaţi cu dimensiunea populaţiei şi au fost acordate anumite bonificaţii în cazul în care, spre exemplu, unele oraşe şi judeţe aveau unul sau mai multe aeroporturi în apropiere.

    Aradul se remarcă la nivel naţional şi pentru constanta preocupare pentru digitalizare.  Nu mai puţin de 11 proiecte pentru un „oraş inteligent” (smart city) sunt în plan, în curs de implementare sau livrate la nivelul oraşului nostru.  Din acest punct de vedere, Aradul ocupă locul 7 în Top 10 oraşe “smart” din România.

    Când spunem Arad spunem de fapt: cel mai avansat sistem public de iluminare cu LED din România ce poate fi controlat de la distanţă, prin sisteme digitale (15.158 de puncte luminoase, din care aproximativ două treimi au fost înlocuite cu aparate de iluminat cu leduri, integrarea tuturor fiind programată până în 2020), 30 de hot-spoturi active şi aproape 330 de acces point-uri la internet montate în cele 22 de unităţi de învăţământ din oraş,  sistem de supraveghere al municipiului cu ajutorul celor 84 de camere video, activarea aplicaţiei My Arad şi implementarea programului  Digitax.

    Toate acestea vin în completarea avantajelor pe care le prezintă deja oraşul din punctul de vedere al aşezării geografice:  apropierea de Curtici- cel mai mare punct vamal pe căile ferate din Vestul ţării, accesul facil pe cale rutieră la punctul de trecere a frontierei cu Ungaria, datorită autostrăzii A1, tronsonul Arad-Nădlac, apropierea de punctele vamale Turnu şi Vărşand. În plus, Aradul dispune de un aeroport care permite şi zboruri internaţionale.

    Cititi mai multe pe www.ghidularadean.ro

  • Politicianul în care românii au cea mai mare încredere. Probleme mari pentru Iohannis dacă se decide să candideze împotriva lui

    Sondajul Sociopol arată că lista de persoane publice este condusă de către Raed Arafat, în care au încredere jumătate din români (50%) Pe următoarele două locuri, la strânsă concurenţă,ca de obicei în ultimele sondaje, sunt Gabriela Firea (25%) şi Klaus Iohannis (24%). Un sfert din români au încredere în aceşti doi oameni politici
    În Laura Codruţa Kovesi au încredere o cincime din români (19%) – nivel asemănător cu cel din sondajele anterioare.

    În Călin Popescu Tăriceanu au încredere aproape o cincime din români (17%), în timp ce Liviu Dragnea au încredere 15%, un nivel uşor mai ridicat faţă de sondajele anterioare.

    În Mugur Isărescu au încredere tot o şesime din români (14%), acesta prezentând o eroziune marcată faţă de sondajele anterioare Sociopol. Dacian Cioloş are încrederea a 13% dintre cei chestiionaţi.

    În Victor Ponta şi în Viorica Dăncilă au încredere 12% din români – niveluri asemănătoare cu cele din sondajele anterioare, în timp ce Ludovic Orban are parte de încrederea a 8% dintre românii chestionaţi, cu o uşoară creştere faţă de sondajele anterioare

    Lista este încheiată de Traian Băsescu, în care au încredere doar 7% din români – nivel asemănător cu cel identificat în sondajele anterioare.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • In vino veritas

    Miron Radic a fost cooptat de Alfred Beck în cadrul companiei amb Wine Company, firma care deţine Crama Liliac, în urmă cu circa şase ani, iar miliardarul austriac i-a transmis rapid „dependenţa” de vinul românesc. Licoarea lui Bachus îi stârnise interesul tânărului încă de pe băncile facultăţii: Miron Radic şi-a realizat şi tema de licenţă chiar pe subiectul vinurilor româneşti, la Universitatea de Economie şi Business din Viena.

    Miron face parte din echipa Liliac de la momentul lansării oficiale a cra­mei în România, în 2012, ocupându-se până în 2015 de vânzările de export şi de marketing. În acel an, a fost numit managing director al companiei amb Wine Company, alături de „jumătatea lui mai bună”, cum îi place să spună, Victor Ciupercă, manager român care ocupa şi funcţia de CEO al companiei. Tot în 2015 s-a mutat şi în România, pentru că un business nu poate fi gestionat de la mai bine de 600 de kilometri depărtare.

    Anul acesta însă, Victor Ciupercă i-a predat funcţia de CEO al amb Wine Company tânărului austriac. Miron Radic coordonează astfel în prezent atât activitatea echipei de la Bucureşti, cât şi operaţiunile cramei la nivel regional.

    „Eu am crescut în Austria, am fost învăţat să fiu punctual, să respect reguli, dar, cu toate astea, în România am învăţat că nu trebuie să fii atât de extremist cu punctualitatea. Cred că România este o ţară cu mult potenţial, mai ales în ceea ce priveşte piaţa vinurilor, cred că putem creşte foarte mult ceea ce facem aici, în România”, spune Miron Radic.

    Amb Wine Company este parte a consorţiului austriac amb Holding şi compania fondatoare a Cramei Liliac, localizată în regiunea Batoş din Târgu-Mureş.

    Istoria producătorului de vin începe acum circa opt ani, când antreprenorul austriac Alfred Beck a achiziţionat terenurile viticole din zona de centru-nord a ţării. Austriacul Alfred Beck nu se află la primele lui afaceri în România, el fiind activ şi în domeniul imobiliar şi în agricultură. De altfel, în 2010, în timpul unei vizite la Batoş, austriacul tatona investiţiile în păduri, însă i-au plăcut dealurile acelei zone şi s-a decis să investească în cramă. Antreprenorul este acţionar al grupului imobiliar care deţine clădirea de birouri Magheru One, precum şi alte clădiri de birouri în zona Pipera şi mai multe terenuri în Bucureşti şi în ţară. El deţine şi câteva sute de hectare de teren arabil.

    Cum a început Miron Radic să lucreze pentru compania miliardarului austriac?„Am intrat în contact cu cei de la amb Wine Company după ce am terminat facultatea. Alfred Beck (fondatorul companiei) m-a plăcut, a avut încredere în mine şi m-a angajat. Nu s-a uitat peste CV-ul meu, de fapt nu am scris niciodată un CV”, povesteşte tânărul manager, care acum conduce un business cu peste 30 de angajaţi.

    El spune că, la rândul lui, nu s-a uitat peste CV-urile persoanelor pe care le-a angajat. Spre exemplu, Miron povesteşte că dacă se baza pe ce scria în CV-ul asistentei pe care o are în prezent, nu ar fi angajat-o niciodată.

    „Sincer, dacă mă luam după ce scria în CV, nu aş fi angajat-o, dar am chemat-o la interviu şi totul a fost  atât de minunat, încât i-am zis: «Eşti angajată». Ştiam că nu ştie să facă ce ar trebui să facă cineva în funcţia de asistent, dar i-am zis că anul acesta trebuie să înveţe ce este nevoie, i-am zis că anul ăsta poate să facă greşeli, pentru că nu se supără nimeni, pentru că din greşeli învăţăm cel mai bine”.CEO-ul a ştiut că dacă ocupă această funcţie este mai bine pentru companie ca el să se mute în România, pentru a putea manageria de aproape toată activitatea.

    „Când am fost întrebat de Alfred Beck dacă vreau să ocup funcţia de manager general, am spus da, dar asta înseamnă că trebuie să mă mut în România, pentru că nu pot să conduc o companie de la mii de kilometri depărtare. Trebuie să fiu acolo pentru a putea înţelege ce merge şi ce trebuie îmbunătăţit.” O parte din filosofia lui Alfred Beck se axează pe încrederea oferită angajaţilor lui, filosofie preluată şi de Miron.

    „Eu le ofer angajaţilor libertate şi încredere. Deşi anul acesta echipa este mai mică – anul trecut erau 38 de angajaţi, în prezent sunt 32 – businessul a crescut. Asta pentru că fiecare face exact ce trebuie, iar eu am încredere în ce pot ei să facă. Sunt gata să spăl şi vase, sunt pregătit să fac şi calculele financiare, suntem o echipă şi ne ajutăm la orice. Este bine să găseşti oameni care să formeze o echipă consolidată.”

    Miron spune că domeniul vitivinicol este un business care se dezvoltă încet, în care nu poţi grăbi lucrurile. „În următorii cinci ani voi urma strategia de dezvoltare şi creştere. Chiar dacă sunt momente în care îmi vine să sar peste anumiţi paşi, îmi aduc aminte că în această industrie trebuie să ai răbdare pentru a fi sustenabil şi pentru a evolua.”

    Pentru anul în curs, Miron Radic estimează o creştere de 10%, având în vedere recolta slabă de anul trecut.

    „Am înregistrat creşteri mari, având în vedere că în 2012 vindeam 12.000 de sticle într-o lună, iar acum vindem 12.000 de sticle pe zi.”
    Amb Wine Company a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de 1,6 milioane de euro, în creştere cu 33% faţă de anul precedent, când au înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro, iar pentru anul în curs estimează o creştere de 10%. Crama Liliac a fost finalizată în 2015 şi a totalizat o investiţie de 10 milioane de euro.

    La ora actuală, crama are o capacitate totală de producţie de peste 300.000 de litri în rezervoare de inox şi 150 de butoaie de lemn din stejar transilvănean. Reprezentanţii companiei au spus că au în plan o extindere a capacităţii de până la 400.000 litri.

    Compania exportă 10% din totalul producţiei în ţări precum Austria, Danemarca, Marea Britanie, Germania, Luxemburg, Cehia, Polonia, iar începând de anul acesta şi în Belgia.

  • Cei mai puternici manageri de hedge fund din lume

    O revenire puternică a randamentelor a crescut anul trecut câştigurile managerilor de fonduri de investiţii de tip hedge fund, încât cei mai performanţi 25 de manageri au obţinut 15,4 miliarde de dolari, în comparaţie cu 11 miliarde de dolari în 2016, potrivit Financial Times.

    Cei 25 au dus acasă, în medie, 615 milioane de dolari de fiecare, potrivit unui clasament anual al banilor pe care îi câştigă managerii de fonduri de investiţii realizat de publicaţia Institutional Investor.

    Managerii din top cinci au câştigat în medie 3,5 milioane de dolari pe zi anul trecut – asta în condiţiile în care ar fi lucrat chiar 365 de zile. Dacă am calcula că ar fi lucrat 24 de ore pe zi, fiecare a câştigat peste 145.000 de dolari pe oră, sau 2.400 de dolari pe secundă.

    James Simons de la Renaissance Technologies a fost vedeta clasamentului anul trecut, pentru al treilea an consecutiv, după ce a câştigat 1,7 miliarde de dolari, în creştere faţă de 1,6 miliarde de dolari în 2016. Raportat la un calcul micro, acesta a câştigat 4,6 milioane de dolari pe zi.

    În spatele acestuia s-a clasat David Tepper de la Appaloosa Management, care a achiziţionat recent echipa de fotbal american Carolina Panthers. Acesta a câştigat 1,5 miliarde de dolari, după ce şi-a dublat veniturile faţă de anul precedent. Mai exact, Tepper a câştigat 4,1 milioane de dolari pe zi, sau 192.000 de dolari pe oră.

    Ken Griffin de la Citadel s-a clasat pe locul al treilea după ce a avut un an fabulos, cu 1,4 miliarde de dolari, în comparaţie cu 600 de milioane de dolari în 2016. Acesta a câştigat 3,8 milioane de dolari pe zi. În acelaşi timp, Ray Dalio de la Bridgewater Associates a căzut de pe poziţia a doua pe a patra cu 1,3 miliarde de dolari, adică 148.000 de dolari pe oră.

    Poziţia a cincea este ocupată de Israel Englander de la Millennium Management, care a câştigat 975 de milioane de dolari, urmat de Chris Hohn de la TCI Management, Dan Loeb de la Third Point, Charles Coleman de la Tiger Global, Davis Shaw reprezentând DE Shaw, John Overdeck şi David Siegel reprezentând Two Sigma. Sir Michael Hintze de la CQS a părăsit top 10, iar în locul său a intrat Charles Coleman.
    Pentru a ocupa o poziţie în „Lista bogaţilor” realizată de Institutional Investor, un manager trebuia să fi câştigat cel puţin 225 de milioane de dolari, în comparaţie cu 130 de milioane de dolari în 2016 şi 135 de milioane de dolari în 2015.

    În realizarea clasamentului, publicaţia a luat în calcul şi câştigurile realizate prin investirea propriilor fonduri, împreună cu cota câştigată de ei şi cu salariu. Majoritatea câştigurilor au fost ridicate de randamentele mari pe propriile investiţii de capital.

    În timp ce mulţi din acest clasament şi-au putut creşte câştigurile pe baza randamentelor propriilor fonduri de investiţii, acesta nu a fost şi cazul lui Ray Dalio, deoarece Bridgewater a înregistrat în 2017 câştiguri mici, dovedind că strategia Pure Alpha aplicată de Dalio nu este de succes în cazul acestui hedge fund.

    Mare parte din câştigurile lui Dalio, situat pe locul patru în acest clasament, vin din salariul încasat de el pentru poziţia la Bridgewater, instituţie ce supervizează 108,4 miliarde de dolari, fiind cel mai mare fond de acest tip din lume.

    Hedge fund-urile au generat în 2017 cele mai bune venituri din ultimii patru ani, determinând întoarcerea investitorilor către această clasă de active, după ce strategiile din 2016 s-au dovedit de succes. La nivel de industrie, fondurile au avut randamente de 11,4% anul trecut, potrivit datelor de pe platforma Preqin. Anul acesta a debutat mai timid, cu randamentele ajungând abia la 1,1% până în luna aprilie.
    În primul trimestru al anului, fondurile au primit investiţii noi de 16,9 miliarde de dolari, fiind al cincilea trimestru consecutiv de creştere netă după o perioadă de scăderi masive.

  • Acesta este CEL MAI RAPID computer din istorie. Ocupă spaţiul destinat unei parcări pentru 30 de maşini

    Supercomputerul va funcţiona la viteza de 130 de petaflopi – mai exact, va putea efectua 130 de cvadrilioane de operaţii pe secundă (130 de milioane de miliarde).

    Atunci când va fi lansat (aprilie 2018), AI Bridging Cloud Infrastructure (ABCI) va fi cel mai performant computer din istorie, depăşind actualul campion Sunway TaihuLight, ce rulează la 93 de petaflopi.

    “Cel mai puternic supercomputer existent astăzi rulează de un milion de ori mai repede decât un calculator personal”, a explicat celor de la CNN Satoshi Sekiguchi, director general al Institutului Naţional pentru Studii Avansate în Industrie şi Tehnologie din Japonia.

    Sekiguchi a calculat că ar fi nevoie de 3.000 de ani ca un calculator personal să realizeze ce un supercomputer poate realiza într-o zi.

    Din punct de vedere al mărimii, AI Bridging Cloud Infrastructure va ocupa un spaţiu echivalent cu cel al unei parcări pentru 30 de maşini.

    Sursa: CNN

  • CBRE: Stocul naţional de spaţii de retail moderne a ajuns la circa 3,5 milioane de metri pătraţi

    În prezent, la nivel naţional sunt în dezvoltare 11 noi proiecte de spaţii de retail, cu date de finalizare în 2018 şi 2019: Patru proiecte dezvoltate de NEPI, care totalizează 74.100 mp suprafaţă închiriabilă şi vor fi livrate în Satu Mare, Sibiu, Târgu Mureş şi Vaslui; patru proiecte dezvoltate de Prime Kapital care însumează 59.600 mp  suprafaţă închiriabilă, livrate în Roman, Focşani, Slobozia, Baloteşti; un proiect dezvoltat de AFI Europe în Braşov, cu o suprafaţă închiriabilă de 45.000 mp; un proiect dezvoltat de Element Development în Bistriţa, cu o suprafaţă închiriabilă de 15.000 mp , deja finalizat, şi un proiect cu o suprafaţă închiriabilă de 8.800 mp, dezvoltat la Mioveni de Mitiska REIM.

    În ceea ce priveşte extinderile, în 2018 şi în 2019 sunt programate următoarele livrări, în cinci proiecte: 47.000 mp dezvoltaţi de Iulius Mall în Timişoara, în cadrul Openville; 22.100 mp dezvoltaţi de Catinvest în Craiova, în Electroputere Parc; 16.5000 mp dezvoltaţi de Nova Imobiliare în Bucureşti, în Colosseum Retail Park; 6.000 mp dezvoltaţi de Prodplast Imobiliare în Bucureşti, în Veranda Shop&Stay şi 8.000 mp dezvoltaţi de NEPI în Ploieşti, în Ploiesti Shopping City.

    “Una dintre tendinţele importante pe care le-am remarcat este scăderea numărului de noi centre comerciale aflate în construcţie şi creşterea numărului proiectelor de extindere sau reamenajare. Un alt trend major este şi schimbarea tipului de expunere a chiriaşilor. Asistăm şi la apariţia tot mai multor spaţii destinate experienţelor de realitate virtuală, jocurilor de aventură de tip escape rooms, diferitelor sporturi cum sunt: căţărările, săriturile pe trambuline, surfingul şi scufundările”, a declarat Carmen Ravon, head of retail leasing al CBRE Romania.

    În ultima perioadă s-a remarcat şi o schimbare în ceea ce priveşte utilizarea spaţiilor de către magazine. Acestea îşi măresc suprafaţa destinată unei singure unităţi, în detrimentul deschiderii de noi magazine în alte centre comerciale. Spaţiile sunt folosite atât pentru vânzare, cât şi pentru expunere, în vederea sprijinirii componentei de comerţ online. Creşterea accelerată a achiziţiilor online este astfel susţinută şi integrată în activitatea offline.