Carte de vizită
¶ De profesie inginer, şi-a început cariera în profesia de bază la Întreprinderea de Echipamente Periferice din Bucureşti
¶ Şi-a început cariera în banking în 1991, la BCR
¶ Şeful UniCredit Bank devenea în 2000 vicepreşedinte al CEC, în 2001 vicepreşedinte al Raiffeisen Bank România, iar în 2005 era numit preşedinte al UniCredit România, care avea să fuzioneze după doi ani cu HVB-Ţiriac, creând UniCredit Ţiriac Bank
¶ Este de formaţie inginer, absolvent al unui MBA la Paris şi apoi al Harvard Business School
Tag: numire
-
Răsvan Radu, CEO şi preşedinte executiv / UniCredit Bank
-
SECRETELE unuia dintre cele mai MISTERIOASE LOCURI de pe planetă – VIDEO
Există locuri în Antarctica ce nu au mai văzut precipitaţii de 2 milioane de ani.
În Antarctica se află o cascadă numită Blood Falls.
În Antarctica se găsesc mai mulţi meteoriţi decât în orice altă parte a lumii.
70% din apa proaspătă a lumii se află în Antarctica.
Antarctica a fost cândva un continent cu climă tropicală (şi ar putea deveni din nou unul, din cauza emisiilor de CO2).
Este singurul continent fără reptile sau şerpi.
Antarctica este cu 50% mai mare decât Statele Unite.
Din cauza schimbărilor climatice, Antarctica a pierdut 3 trilioane de tone de gheaţă în ultimii 25 de ani.
Cea mai mare temperatură înregistrată vreodată în Antarctica a fost 17,5 grade Celsius.
Există un singur bancomat în toată Antarctica, instalat de Wells Fargo în 1998.
-
Decizia Renault, după arestarea celui mai puternic om din companie. O nouă numire la conducere, dar Carlos Ghosn îşi menţine poziţia
Boardul a precizat că Ghosn îşi menţine funcţiile în companie, dar Bollore va conduce compania cu acelaşi puteri şi drepturi ca Ghosn.
Carlos Ghosn, care era şi preşedinte al Nissan şi Mitsubishi Motors şi care conducea şi o alianţă a celor trei companii, a fost arestat luni în Japonia, procurorii anunţând că şi-a subevaluat veniturile obţinute din administrarea Nissan cu 44 de milioane de dolari, în ultimii cinci ani. Ghosn este apreciat pentru faptul a redresat Nissan, aflat la un moment dat în pragul falimentului.Boardul Renault a declarat că nu este în măsură să comenteze, în această etapă a anchetei, acuzaţiile şi dovezile autorităţilor judiciare japoneze.Numirea lui Bollore este în măsură să păstreze interesele grupului şi continuitatea operaţiunilor, au mai arătat membrii boardului.Marţi, ministrul francez de Finanţe Bruno Le Maire a declarat că Carlos Ghosn nu ar trebui să rămână la conducerea Renault după arestarea sa în Japonia. Statul francez deţine 15% din acţiunile Renault.BBC precizează că şi Nissan şi Mitsubishi se pregătesc să îl înlocuiască pe Ghosn din funcţii. -
BREAKING | Iohannis refuză numirea Olguţei Vasilescu la Transporturi şi a lui Ilan Laufer la Dezvoltare: Remanierea Guvernului, o soluţie slabă
“Am primit o propunere de remaniere a Guvernului. Această remaniere, după părerea mea, este o soluţie slabă. Sunt în continuare de părere că soluţia corectă pentru România ar fi fost şi este în continuare soluţia înlocuirii acestui Guvern care a creat multe probleme României. Dar până atunci avem această remaniere. Sunt de acord să se facă o remaniere, însă trebuie să ţin cont de câteva lucruri aici. În primul rând, este nevoie să ne amintim că ne aflăm în faţa unei provocări grele. Preşedinţia Consiliului UE pe care o vom prelua de la 1 ianuarie 2019 poate să ducă la un succes al României doar în măsura în care ministerele îşi fac treaba şi abordarea României e una coerentă. Concluzie. E nevoie de miniştri care performează foarte bine”, a declarat Klaus Iohannis.Preşedintele a precizat că al doilea lucru de care trebuie să se ţină cont e că România mai are foarte puţin timp până la preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. “Deja au început şi sunt în plină desfăşurare vizitele din partea instituţiilor europene, pentru a ne ajuta şi verifica dacă sunte pregătiţi pentru a prelua această preşedinţie. Deci trebuie să acţionăm repede. Având în vedere aceste lucruri am emis decretul de remaniere, ţinând cont de propunerile formulate”, a mai spus Iohannis.Şeful statului a precizat că a semnat decretul de remaniere, precizând însă că nu are de gând să-i numească pe Lia Olguţa Vasilescu la Ministerul -
Greva de la METROU a fost suspendată până la numirea Liei Olguţa Vasilescu la Transporturi
“Ca urmare a faptului că, la data trimiterii comunicatului de presă de ieri, nu aveam confirmarea schimbării conducerii Ministerului Transporturilor, Consiliul General USLM întrunit azi, 20.11.2018, în şedinţă extraordinară,a hotărât amânarea declanşării grevei propriu-zise până după instalarea noului ministru al Transporturilor şi prima întrevedere cu acesta în calitate de mediator al prezentului conflict colectiv de muncă, la o dată ce urmează să o anunţăm”, a transmis Ion Rădoi, preşedintele Sindicatului Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM).Sindicaliştii anunţau săptămâna trecută că au stabilit ca, începând cu ziua de miercuri, 21 noiembrie, să declanşeze greva generală pe perioadă nedeterminată, între orele 4:00 – 16:00, subliniind că speră să fie dezamorsat conflictul colectiv de muncă pentru a evita neplăcerile călătorilor.Între timp, Lucian Şova a fost remaniat de la conducerea Ministerului Transporturilor, PSD hotărând, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, ca locul acestuia să fie luat de Lia Olguţa Vasilescu, care a ocupat până acum portofoliul de la Ministerul Muncii. Propunerea urmează să fie aprobată de preşedintele Klaus Iohannis. -
La 18 ani fugise de acasă, trăia în ghetou şi avea probleme cu poliţia. Astăzi conduce un imperiu de 20 de milioane de dolari
Tom Ferry trăia în suburbiile Californiei, având o gaură de glonţ în geam, părul vopsit violet şi un apetit crescut pentru violenţă. La 18 ani avea probleme cu rudele, cunoscuţii şi cu autorităţile; drumul în viaţă părea să-i fi fost aşternut.
Au trecut 12 ani de atunci, iar Tom Ferry conduce astăzi una dintre cele mai mari companii de consultanţă în imobiliare din Statele Unite. Compania sa, Tom Ferry – Your Coach, îi învaţă pe agenţii imobiliari cum să facă milioane prin stăpânirea tehnicilor de vânzare şi marketing. “Un agent decent vinde între 5 şi 30 de case pe an”, spune Ferry. “Agenţii pregătiţi de noi vând peste 100.”
Compania sa a înregistrat creşteri de peste 50% ale cifrei de afaceri în ultimii trei ani, iar Ferry a fost numit cel mai bun trainer de vânzări în imobiliare pentru al treilea an consecutiv.
Cum a reuşit însă să se transforme dintr-un adolescent tulburat într-un om de afaceri de succes?
Când avea 18 ani şi se afla într-o situaţie extrem de proastă, Ferry şi-a dat seama că trebuie să acţioneze pentru a avea o şansă în viaţă. Spre nococul lui, avea modelul perfect la câteva case distanţă: un om de succes care avea un Rolls Royce, un Porsche şi un S-Class şi conducea un business de succes. Partea proastă: era exact omul de la care fugise, tatăl său.
“Unii oameni au fost crescuţi de oameni pasionaţi de şcoală sau de sport. Eu am fost crescut de un om care a ajuns cel mai bun vânzător al lui Earl Nightingale”, povesteşte Ferry. Nightingale, o personalitate în lumea media, pornise o compania care vindea materiale motivaţionale. Tatăl lui Ferry învăţase arta vânzării chiar de la Nightingale, punând apoi bazele propriei sale afaceri de succes în domeniul imobiliar.
Ferry a decis să lucreze pentru tatăl său, aşa că într-o zi s-a dus şi i-a spus acestuia că vrea să îi conducă, într-o bună zi, compania. Răspunsul a fost unul rece: “Atunci când o să fii serios în legătură cu viaţa ta şi dispuşi să munceşti, vino să vorbeşti cu mine.”
La scurt timp după, tatăl său l-a angajat totuşi pe o poziţie de jos în compania sa, dându-i sarcina de a sorta corespondenţa. Tânărul a învăţat totul despre logistică şi a aflat tot felul de informaţii despre piaţa imobiliară. Şi-a propus să ajungă la conducerea companiei în 5 ani; i-a luat însă 9, dar pe parcurs a ajuns să stăpânească toate tehnicile folosite de agenţii de vânzări.
După trei ani petrecuţi la cârma companiei construită de tatăl său, Ferry a decis că e timpul să pornească propriul său business: o companie ce oferă cursuri agenţilor de vânzări. În 2015, veniturile companiei sale au fost de 20 de milioane de dolari, iar estimările pentru 2016 arată o dublare a veniturilor.
-
Unul dintre cele mai mari “simboluri” ale României: Cum au ajuns micii din Piaţa Obor în publicaţia The New York Times
„Bucureştiul este ca pătrunjelul, ori îl iubeşti, ori îl urăşti, mi-a spus un român. Dar sunt multe lucruri de iubit la acest oraş care îţi oferă un gust al Europei mai puţin scumpe, România fiind în Uniunea Europeană, dar nu are moneda Euro. Încă se luptă cu corupţia la nivel guvernamental”, îşi începe Susanne Fowler articolul din publicaţia americană.Sriitoarea povesteşte cum a vizitat „opulenta” vilă „de lux” a lui Nicolae Ceauşescu din Bulevardul Primăverii şi spune că Bucureştiul are parcuri frumoase, recomandând chiar Grădina Cişmigiu. -
Iohannis a promulgat legea prin care Parlamentul numeşte şi demite conducerea ANCOM
„Conducerea ANCOM este asigurată de un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi, numiţi de către cele două Camere ale Parlamentului, reunite în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi”, potrivit proiectului de lege promulgat, vineri, de Klaus Iohannis, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
De asemenea, demiterea din funcţie se face „de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, pe baza unui raport comun al comisiilor de specialitate”.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro