NASA a realizat primele sale filme de o calitate ultra HD, iar rezultaul este spectaculos. Printre imaginile surprinse din spaţiu, se numără un film de 30 de minute, cu portretul Soarelui, care a fost montat din imaginile captate de către Observatorul Dinamicii Solare.
Observatorul Dinamicii Solare a fost lansat în anul 2010 si a fost special conceput pentru a examina Soarele, captând imagini din 10 lungimi de undă diferite, informează Eye Opening.
Fiecare lungime de undă captată de Observatorul Dinamicii Solare evidenţiază diferitele temperaturi ale materialului solar. În observarea acestor multiple tipuri de radiaţie, NASA poate urmări diferite faţete ale activităţii solare, precum erupţiile solare şi fluxurile de plasmă electrificată numite şi buclele coroanei.
Punându-le pe toate împreună într-o rezoluţie de ultimă tehnologie 4K, NASA a creat o imagine a Soarelui nemaivăzută de publicul larg până acum.
NASA a realizat primele sale filme de o calitate ultra HD, iar rezultaul este spectaculos. Printre imaginile surprinse din spaţiu, se numără un film de 30 de minute, cu portretul Soarelui, care a fost montat din imaginile captate de către Observatorul Dinamicii Solare.
Observatorul Dinamicii Solare a fost lansat în anul 2010 si a fost special conceput pentru a examina Soarele, captând imagini din 10 lungimi de undă diferite, informează Eye Opening.
Fiecare lungime de undă captată de Observatorul Dinamicii Solare evidenţiază diferitele temperaturi ale materialului solar. În observarea acestor multiple tipuri de radiaţie, NASA poate urmări diferite faţete ale activităţii solare, precum erupţiile solare şi fluxurile de plasmă electrificată numite şi buclele coroanei.
Punându-le pe toate împreună într-o rezoluţie de ultimă tehnologie 4K, NASA a creat o imagine a Soarelui nemaivăzută de publicul larg până acum.
Cometa C/2014 Q2, cunoscută ca Lovejoy, lasă în urmă alcool şi zahăr în timp ce traversează sistemul solar, informează cdanews.com.
Potrivit Forbes, descoperirea sprijină teoria potrivit căreia cometele au jucat un rol important în apariţia vieţii pe Pământ. Una dintre teorii susţine că viaţa pe planeta noastră a început cu molecule aduse de mici corpuri cereşti.
Cometa Lovejoy a fost descoperită în august 2014 de astronomul amator Terry Lovejoy.
Potrivit Daily Mail, fotografiile au fost prezentate ca parte a campaniei în social-media NASA “#PlutoTime” care a început în luna iunie a acestui an. Prin acest proiect, NASA a îndemnat oamenii din întreaga lume să posteze imagini cu ei în locurile în care trăiesc atunci când este “Pluto Time”.
“Pluto Time” reprezintă un scurt moment din zorii zilei şi de la amurg, când lumina de pe Pământ se potriveşte cu cea existentă pe planeta Pluto în jurul prânzului.
Acest fenomen a fost dezvoltat de NASA, astfel încât oamenii să poată experimenta nivelul de lumină al Soarelui pe Pluto la amiază – atunci când acolo este cel mai cald şi luminos.
Agenţia spaţială a primit peste 7.000 de imagini din întreaga lume (repere celebre, selfie-uri şi chiar animale de companie).
Asteroidul, denumit 2015 TB145, are un diametru de 600 de metri şi se va apropia cu o viteză de 125.500 de km/h la o distanţă de numai 499.000 de kilometri de Pământ, care reprezintă de 1,3 ori distanţa dintre Terra şi Lună.
Potrivit sursei citate, 2015 TB145 devine, astfel, asteroidul care se apropie cel mai mult de Terra în ultimii ani, oamenii de ştiinţă apreciind că o astfel de apropiere ar mai putea avea loc în 2027.
“Orbita asteroidului este extrem de înclinată şi excentrică, însă nu există un pericol adevărat pentru Terra”, a declarat un specialist de la NASA.
Pe 10 octombrie, un asteroid uriaş s-a intersectat cu orbita Lunii, fără să genereze însă un risc de impact cu Terra. Asteroidul respectiv avea un diametru de aproximativ 2,5 kilometri şi se deplasa în spaţiu cu o viteză de 64.000 de kilometri pe oră. Denumit 86666 (2000 FL10), asteroidul a atins punctul de maximă apropiere faţă de Terra – 24 milioane de kilometri – sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 08.30.
Un astfel de obiect ceresc este considerat periculos atunci când se apropie la o distanţă mai mică de 7,4 milioane de kilometri de Terra şi când dimensiunea lui este suficient de importantă pentru a cauza pagube consistente în caz de impact cu planeta noastră.
În “Marţianul”, astronautul Mark Watney (interpretat de Matt Damon) este considerat mort în timpul unei misiuni cu echipaj uman pe Marte. Însă Watney supravieţuieşte furtunii puternice şi descoperă că a fost lăsat singur pe ostila planetă. Cu provizii insuficiente, este nevoit să-şi folosească la maximum ingeniozitatea, inteligenţa şi forţa interioară pentru a rămâne în viaţă şi a găsi o cale prin care mesajul său de ajutor să ajungă pe Pământ. La milioane de kilometri distanţă, NASA şi o echipă internaţională de oameni de ştiinţă caută fără încetare soluţia prin care să îl aducă pe “marţian” acasă, în vreme ce colegii săi de echipă pun şi ei la cale o misiune îndrăzneaţă, dacă nu imposibilă, de salvare.
După realizarea filmului, actorul Matt Damon a spus că oamenii sunt pe punctul de a fi capabili să realizeze, în viitorul apropiat, ce se întâmplă în film. Acesta susţine că în generaţia următoare astronauţii NASA vor ajunge să exploreze planeta Marte.
Săptămâna trecută, Agenţia spaţială americană (NASA) a dat publicităţii un plan de “cucerire” a planetei Marte, ce include trei etape majore, susţinând că este vorba despre un “obiectiv realizabil”, dar nu înainte de anii 2030.
Tehnologia actuală permite NASA să trimită misiuni robotizate pe Marte care ajung la destinaţie după circa opt luni, însă o misiune cu echipaj uman la bord ar avea o durată totală ce ar putea fi cuprinsă între un an şi trei ani. Astfel, astronauţii care vor încerca în viitor să ajungă pe Marte vor trebui să petreacă mult mai mult timp în spaţiu decât cei care participă la obişnuitele misiuni de şase luni de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS).
Într-un material realizat de site-ul NASA se arată că multe din tehnologiile folosite la realizarea filmului “Marţianul”, nouă mai exact, există deja, prezentând o descriere a acestora:
Habitatul
La fel ca Mark Watney, austronauţii care vor ajunge pe Marte vor avea nevoie de un modul în care să locuiască. La centrul NASA din Houston, echipe de astronauţi se antrenează pentru misiuni de lungă durată într-un simulator special conceput, denumit Human Exploration Research Analog (HERA).
HERA simulează un modul ce ar putea fi folosit pentru a locui pe Marte. Habitatul este dotat, pe cele două etaje ale sale, cu spaţii de locuit, incluzând o toaletă, spaţii destinate lucrului şi un modul fără aer. În cadrul testelor, astronauţii îşi petrec până la 14 zile, în acest modul, urmând ca această perioadă să fie prelungită până la 60 de zile.
Tehnologia de cultivare în spaţiu (sera)
În prezent, astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) se pot baza în permanenţă pe proviziile ce le sunt expediate cu vehicule cargo. Însă, cei care vor ajunge pe Marte nu vor avea această facilitate, deoarece este nevoie de cel puţin nouă luni pentru ca o navetă spaţială să ajungă pe planeta roşie. Astfel, tehnologia de cultivare în spaţiu a plantelor reprezintă un element crucial pentru viitoarele misiuni spre Marte – şi dincolo de această planetă – care vor avea la bord echipaje umane.
Anul 2015 a reprezentat o premieră din acest punct de vedere: astronauţii de la bordul ISS au mâncat, pentru prima dată, frunze proaspete de salată romană, care provin de la plante cultivate în spaţiu, la bordul avanpostului orbital.
Sistemul de creştere a plantelor în spaţiu – Veggie – conţine un pat nutritiv iluminat cu LED-uri roşii, albastre şi verzi, pentru a stimula creşterea plantelor. Lungimile de undă roşii şi cele albastre emit mai multă lumină decât LED-urile verzi şi sunt mai eficiente în ceea ce priveşte conversia de putere. LED-urile verzi au fost adăugate pentru ca plantele să pară în cele din urmă un aliment comestibil, nu plante ciudate şi roşii.
Tehnologia de recuperare a apei
Deşi NASA a anunţat recent că au fost găsite indicii asociate cu existenţa unor fluxuri sezoniere de apă în stare lichidă pe planeta roşie, oamenii ajunşi pe Marte nu vor avea apă la discreţie. Astfel, ei vor fi nevoiţi să folosească orice lichid şi să-l transforme în apă de băut.
Acest lucru se întâmplă deja pe Staţia Spaţială Internaţională, unde transpiraţia, lacrimile şi urina sunt transformate în apă, cu ajutorul sistemului Water Recovery System (WRS).
“Cafeaua de ieri se transformă în cafeaua de mâine”, este descrierea făcută de unul dintre astronauţii de pe ISS.
NASA continuă să dezvolte noi tehnologii pentru recuperarea apei, unele sisteme dezvoltate de agenţia americană fiind folosite în prezent pentru filtrarea apei în zonele calamitate.
Tehnologia de generare a oxigenului
În filmul “Marţianul”, Mark Watney reuşeşte să obţină oxigen folosind un “generator de oxigen”, un sistem ce crează oxigen folosind dioxidul de carbon din rezervorul cu combustibil al vehiculului MAV (Mars Ascent Vehicle).
Pe ISS, astronauţii au un Sistem de Generare a Oxigenului, care filtrează atmosfera din interiorul navei spaţiale pentru a furniza în permanenţă un aer respirabil. Sistemul produce oxigen prin electroliză, apa fiind descompusă în oxigen şi hidrogenul. Hidrogenul este fie eliberat în spaţiu, fie folosit la un alt sistem care crează apă.
Costumul spaţial
Planeta Marte este un mediu extrem de ostil pentru om. Pericolele sunt numeroase pe durata întregii misiuni spre Marte, ce ar putea să îi oblige pe astronauţi să petreacă în spaţiu o perioadă de trei ani. Pe lângă radiaţiile cosmice care sporesc considerabil riscul de cancer, absenţa gravitaţiei pentru o perioadă atât de îndelungată generează o scădere a densităţii osoase şi a masei musculare şi slăbeşte sistemul imunitar.
NASA trebuie să conceapă şi noi costume spaţiale, asemănătoare celor de scafandru, dar care să fie adaptate condiţiilor vitrege din spaţiu.
Vehiculul spaţial
Pentru misiunile pe Marte, agenţia americană trebuie să inventeze un sistem capabil să plaseze un vehicul de mai multe tone pe planeta roşie, fapt considerat extrem de complicat de majoritatea experţilor în domeniu. Cea mai grea încărcătură plasată de NASA pe scoarţa marţiană a fost roverul Curiosity, care cântăreşte o tonă.
În prezent, NASA lucrează la un vehicul pentru explorările spaţiale – Multi-Mission Space Exploration Vehicle (MMSEV). Tehnologiile sunt dezvoltate astfel încât să fie versatile pentru a suporta o misiune pe un asteroid, pe Marte, pe sateliţii acesteia şi alte misiuni viitoare.
MMSEV a fost folosit pentru a rezolva probleme precum distanţa parcursă, modalitate rapidă de a intra şi ieşi din vehicul sau protecţia contra radiaţiilor. Unele versiuni ale vehiculului dispun de şase roţi pentru manevrabilitate.
Propulsia ionică
O navetă care se deplasează prin spaţiul extraterestru are nevoie de energie pentru a-şi continua deplasarea. NASA a prezentat, încă din 2013, un motor cu propulsie ionică, care a stabilit un nou record de anduranţă, funcţionând timp de peste 5 ani. În cei aproape şase ani de funcţionare. motorul cu propulsie ionică NEXT a consumat doar 860 de kilograme de combustibil, prin comparaţie cu cei 10.000 de kilograme de combustibil ce ar trebui să fie arse de un motor convenţional pentru a obţine acelaşi impuls.
Motoarele ionice au fost folosite pentru propulsia sondei spaţiale americane Dawn, care s-a plasat cu succes în 2015 pe o orbită a lui Ceres, pentru o misiune ştiinţifică de 16 luni, cu scopul de a descifra secretele ce înconjoară acest corp ceresc, aceasta fiind pentru prima dată când un vehicul de acest tip explorează de la distanţă foarte mică o planetă pitică.
“NEXT poate transporta încărcături importante în spaţiu, cu un consum de combustibil extrem de eficient”, susţine un expert NASA.
Panourile solare
Pe Marte nu sunt centrale sau staţii de benzină. Energia reprezintă unul dintre aspectele vitale ale viitoarelor misiuni pe Marte. În filmul “Marţianul”, personajul principal foloseşte panourile solare în diverse moduri pentru a-şi asigura supravieţuirea.
Pe Staţia Internaţională Spaţială, patru seturi de panouri solare generează până la 120 de kilowaţi, care sunt suficienţi pentru a furniza energie pentru 40 de case. Acest sistem funcţionează pe ISS din anul 2000 şi este considerat foarte sigur.
Nava spaţială Orion Multi-Purpose Crew Vehicle, care a fost dezvoltată pentru misiuni viitoare cu echipaj uman pe Lună, asteroizi (către 2025) şi Marte, va folosi energia furnizată de panourile solare.
Tehnologia RTG
De mai bine de patru decenii, NASA a folosit tehnologia RTG (Generator Termoelectric cu radioizotopi) pentru a furniza enegie mai multor misiuni spaţiale, inclusiv cele cu navetele Apollo.
Roverul Curiosity şi următorul rover Mars 2020 folosesc o nouă generaţie a acestei tehnologii, care se bazează pe “baterii spaţiale ce transformă căldura generată de dezintegrarea radioactivă a plutoniului-238 în enegie electrică”.
Puterea electrică generata de RTG este de aproximativ 110 waţi ( cât un bec cu incadescenţă), iar puterea termica de 2000 waţi.
„Cine s-ar fi aşteptat la un cer albastru în Centura Kuiper? Este splendid”, a declarat Alan Stern, investigator principal al misiunii New Horizons.
Particulele propriu-zise de ceaţă sunt probabil gri sau roşii, însă modul în care acestea dispersează lumină albastră a captat atenţia echipei de cercetători ai misiunii New Horizons, se arată în anunţul făcut joi de NASA.
„Acea nuanţă izbitoare de albastru ne oferă informaţii despre dimensiunea şi compoziţia particulelor de ceaţă”, explică omul de ştiinţă Carly Howett.
„Un cer albastru rezultă, de multe ori, din dispersia razelor solare de către particule foarte mici. Pe Pământ, acele particule sunt molecule foarte mici de azot. Pe Pluto, acestea par să fie particule mai mari – dar tot relativ mici – asemănătoare funinginei, pe care le numim <<tholine>>”, continuă Howett.
În acelaşi anunţ făcut joi de NASA, se precizează că sonda spaţială New Horizons a detectat numeroase regiuni mici şi expuse de apă îngheţată pe Pluto.
Descoperirea a fost făcută cu ajutorul informaţiilor colectate de un aparat de cartografiere aflat pe această misiune, denumit Ralph.
Dezvăluirea vine după ce Alan Stern, unul dintre cei mai apreciaţi cercetători care lucrează pentru Agenţia spaţială americană, a afirmat că NASA este pe punctul de a anunţa, joi, o descoperire “uluitoare” care are legătură cu planeta pitică Pluto.
Prezentând cele mai recente imagini cu Pluto realizate de sonda New Horizons, Alan Stern a declarat: “NASA nu mă lasă să vă spun ceea ce urmează să aflaţi cu toţii în cursul zilei de joi. Este extraordinar”.
Săptămâna trecută, NASA a dezvăluit noi imagini cu suprafaţa lui Pluto, care arată diverse forme de relief – munţi, cratere şi canioane.
Potrivit publicaţiei britanice The Guardian, Alan Stern ar fi spus: “Acea lume de acolo este vie”.
“Are un ciclu meteorologic, are ceaţă în atmosferă, este activă din punct de vedere geologic… În fiecare săptămână rămân perplex”, a adăugat Alan Stern.
NASA a păstrat acelaşi registru de discreţie ca şi în cazul celui mai recent anunţ major făcut de agenţia spaţială americană – descoperirea unor depozite de săruri hidradate, ce atestă prezenţa apei în stare lichidă pe Marte.
Totuşi, numeroase chestiuni au rămas deocamdată fără răspuns. Pluto are lanţuri impresionante de munţi şi dune, o suprafaţă multicoloră şi câteva alte elemente de relief misterioase, care nu au putut fi deocamdată explicate de către ştiinţă.
NASA a avut un an 2015 plin de descoperiri majore. Găsirea urmelor unor cursuri de apă pe Marte şi identificarea unei “surori gemene a Terrei” – Kepler 452b -, planeta care seamănă cel mai mult cu Pământul dintre toate exoplanetele descoperite până în prezent, au determinat agenţia spaţială americană să organizeze cu regularitate în ultimele luni conferinţe de presă prin care a anunţat acele descoperiri.
Alan Stern spune că “2015 va fi un an care va rămâne pentru totdeauna în manualele de astronomie”, deoarece este acela în care omenirea a descoperit “atât de multe lucruri despre Sistemul Solar”.
Răzvan Cernăianu a fost unul dintre cei mai notorii hackeri. A spart zeci de site-uri, printre care cele ale Pentagonului, Google, NASA sau pe cel al Marinei Regale Britanice. Pe Internet era cunoscut drept TinKode şi a fost unul dintre cei mai căutaţi hackeri din lume, până la momentul arestării lui, în 2012. După cum povesteşte pe blogul personal, atacurile lui au fost făcute doar în scopuri informative şi nu maliţioase, nevrând să pună în pericol datele confidenţiale ale victimelor.
Drew Iwanicki a găsit o metodă nonconvenţională de a face bani. El a participat la un studiu NASA numit CFT 70, studiu menit să descopere mai multe despre modul cum oasele şi muşchii se deteriorează în spaţiu, scrie site-ul nextshark.com
Iwanicki a găsit anunţul NASA pe reddit şi a aplicat. “Nu mă aşteptam să mă contacteze. După o săptămână am primit un răspuns de la echipa de cercetare a NASA. Mi-au analizat istoria medicală şi a familiei mele, apoi m-au chemat la Texas pentru examen medical.”, a spus el.
A trecut un an şi nu a primit răspuns. Nu credea că o să-l selecteze. În august 2014 a fost dat afară de la job şi în aceeaşi lună a primit o scrisoare de la NASA. Îl rugau să se alăture studiului. “Lucrurile s-au potrivit pentru că nu ştiam ce voiam să fac mai departe. M-am gândit că este o oportunitate care apare o singură dată în viaţă şi că o să fac bani şi aş avea timp să mă gândesc la viitorul meu”, a spus Iwanicki.
A fost greu la început. Nu era obişnuit să stea toată ziua în pat. “Nu am fost niciodată internat la spital, aşa că ideea de a sta toată ziua întins în pat era o chestiune străină pentru mine. Fizic, a fost o experienţă foarte dureroasă. Corpul nu este obişnuit să stea întins atât de mult. Mă durea capul, spatele. Să stai orizontal este dificil.” a povestit el.
Acesta nu era întins perfect orizontal, ci stătea cu picioarele puţin ridicate. Avea voie să stea pe o parte sau pe burtă. “În primele zile nu făceam nimic decât să mă întorc de pe-o parte pe alta. Să eliberez din presiunea asupra coloanei vertebrale”, a spus el.
Iwanicki era monitorizat 24 de ore din 24. Dacă avea nevoie la baie sau voia să facă un duş, tot în poziţie orizontală trebuie să le facă. “Era o cameră specială pentru duşuri. Era un pat din plastic pe care eram aşezat apoi mă spălam acolo, capul de duş fiind mobil.” a spus Drew Iwanicki.
Prietena lui a avut voie să vină o singură zi în vizită şi nu le-a fost permis să stea în acelaşi pat sau să mănânce împreună.
“Aveam voie să stau 30 de minute pe zi, ridicat în coate şi aveam voie să-mi întind mâinile deasupra capului. Dar cam atât. Erau foarte stricţi în privinţa regulilor”, a povestit el.
Mâncarea era bine proporţionată, fiecare calorie calculată. “Trebuia să mănânc tot din farfurie, nu aveam voie să las nimic. Chiar dacă aveam prea mult sos, ketchup sau sirop de arţar. Chiar dacă terminasem toast-ul a trebuit să mănânc şi restul de sirop de arţar.” a spus el.
La final, Drew Iwanicki a primit 17.800 de dolari pentru 108 zile (aici intra şi perioada de dinaintea testului propriu zis şi perioada de după). Sumă care nu a fost scutită de taxe. El fiind nevoit să plătească statului 5.000 de dolari.
Pe 2 decembrie 2014 a mers pentru prima dată după 70 de zile. Acesta a povestit experienţa sa publicaţiei Vice. “Îmi simţeam picioarele foarte grele. Eram transpirat. Simţeam că leşin. Privirea s-a întunecat şi staff-ul m-a pus imediat pe pat”.
