Tag: mentinere

  • De ce a ajuns una dintre cele mai civilizate tari din lumea sa cumpere GUNOI

    Suedia este atât de avansată în ceea ce priveşte reciclarea încât, de câţiva ani, a importat gunoi din alte ţări pentru a-şi menţine fabricile de reciclare. Mai puţin de 1% din deşeurile menajere suedeze au fost trimise la depozitul de deşeuri anul trecut, la fel ca în fiecare an, începând cu 2011, conform publicaţiei The Independent. 

    De ce este Suedia atât de avansată în ceea ce ţine de reciclare? Pentru că politicile sale au fost fost dintotdeauna orientate spre grija pentru mediul înconjurător. Suedia a fost una dintre primele ţări care a implementat o taxă puternică pentru combustibilii fosili în 1991 şi acum aproape jumătate din energia electrică provine din surse regenerabile.

    De asemenea, suedezii sunt mari iubitori de natură şi sunt conştienţi de ce trebuie să facă pentru a face faţă problemelor de mediu. „Am lucrat mult timp să facem oamenii  conştienţi  de faptul că nu trebuie să nu arunce lucrurile, ci le pot recicla şi reutiliza”, spune Anna-Carin Gripwall, directorul de comunicare al Avfall Sverige, asociaţia suedeză pentru reciclarea gestionării deşeurilor.

    De-a lungul timpului, Suedia a implementat o politică naţională coerentă privind reciclarea, astfel încât, chiar dacă întreprinderile private efectuează cea mai mare parte a activităţii de import şi de ardere a deşeurilor, energia intră într-o reţea naţională de încălzire.  Gripwall descrie politica Suediei de a importa deşeuri din alte ţări ca o situaţie temporară. „Există o interdicţie privind depozitele de deşeuri în ţările UE. La un moment dat ţările de la care noi luăm acum deşeuri îşi vor construi prorpiile fabrici, pentru propriile deşeuri, aşa cum ne străduim să facem în Suedia”  spune Gripwall.

  • Cum şi de unde puteţi cumpăra Bitcoin în România

    Mulţi sunt ispitiţi să cumpere şi să investească în această monedă, dar la fel de mulţi nu ştiu exact cum să facă sau de unde să cumpere bitcoin. Cripto moneda poate fi cumpărată online de pe site-uri precum trade.bitcoinromania.ro, percep comisioane, sau de la ATM-uri fizice (trei sunt în Bucureşti şi unul în Cluj). Pe glob există peste 1000 de ATM-uri de bitcoins.

    De asemenea, bitcoins se pot achiziţiona de la terminalele ZebraPay prin intermediul căruia se pot cumpăra şi bitcoin. Terminalele ZebraPay sunt mai numeroase decât cele enumerate mai devreme, fiind prezente în jur de 800 de locaţii din ţară.

    Cea mai populară metodă de achiziţie a bitcoin, noteaza Business Insider, sunt portofelle bitcoin – echivalentul al unui cont bancar, care-ţi permite să primeşti bitcoin, să trimiţi, să stochezi. Există două tipuri principale de portofele: cele software care sunt instalate pe calculator sau pe dispozitivul mobil şi cele web care sunt găzduite, întreţinute de altcineva.  Portofelele web sunt de multe ori mai uşor de folosit, dar trebuie să ai încredere în furnizor că va menţine un nivel de securitate înalt pentru a-ţi proteja banii.

  • Iordache: Pragul valoric la abuz poate fi majorat la 400.000 lei

    „Se poate menţine pragul de 200.000 de lei sau se poate mări, chiar 400.000. Au fost discuţii în acel moment cu specialiştii. Acest 200.000 nu e întâmplător. Noi am plecat de la suma de 2 milioane, suma maximă, care este prevăzută în Codul penal şi am zis că 10% din acea sumă maximă să reprezinte un prag minim. Aşteptăm şi noi proiectul care este la ministerul Justiţiei, în funcţie de ce prag sau ce consultări vor face şi dumnealor, dar clar este că trebuie stabilit un prag”, a spus joi Iordache.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum reuşesc micile magazine de nişă să se menţină pe piaţă în era cumpărăturilor de la supermarketuri

    „Noi nu avem un magazin unde intri şi cumperi pur şi simplu, ci poţi să guşti şi să alegi un produs care îţi place. Şi nici nu avem clienţi în magazin, ci oamenii care vin aici ne sunt amici. De ce? Deoarece pentru noi legătura cu clientul este foarte importantă şi este o altfel de relaţie. Oamenii vor să fie ascultaţi, să discute anumite lucruri şi noi suntem deschişi la asta“, a spus Codruţ Ionescu Muscel, proprietarul Casei cu Gemene, o prăvălie din Bucureşti cu brânzeturi tradiţionale, carne, prăjituri sau pâine.

    Magazinul funcţionează pe bază de comenzi, astfel că de luni până marţi preia comenzile şi miercurea le porţionează şi le distribuie către clienţi şi în magazinul din Capitală. Codruţ Ionescu Muscel spune că magazinul are clienţi fideli şi consideră că cea mai bună metodă de promovare este publicitatea „din gură în gură“.

    „Este greu să creştem pe o piaţă invadată de supermarketuri, dar clientela noastră este formată în proporţie de 85% din mame tinere, care se gândesc foarte mult la ceea ce mănâncă copii lor. Şi acesta ne-a rămas segmentul prin­cipal de ani de zile“, mai spune antreprenorul, care a pus alături de surorile lui pe picioare afa­cerea în plină criză. Alături de Casa cu Gemene şi alte băcănii rezistă pe piaţă de ani de zile, aşa cum este cazul Băcăniei Vechi sau Băcăniei Coco. În sectorul alimentar s-au dezvoltat şi alte mici magazine de nişă aşa cum sunt cele cu dulceţuri, de pâine tradiţională sau cu mirodenii. De altfel, specializarea este reţeta pe care cei mai mulţi analişti au oferit-o în comerţul alimentar, o piaţă tot mai mult dominată de giganţii străini.

    Un alt domeniu unde micii antreprenori rezistă concurenţei cu branduri internaţionale este cel de fashion. Un exemplu este Teodora Bârsan, din Sibiu, în vârstă de 28 de ani, care a investit 2.000 de euro într-un magazin de haine unde vinde articole de îmbrăcăminte şi accesorii create de designeri români. Ea a pariat pe haine unicat, create de 40 de artişti din întreaga ţară.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Kaufland România a înregistrat 9,6 miliarde lei cifră de afaceri în 2016

    Kaufland România are în prezent o reţea locală de 115 hipermarket-uri şi a încheiat anul 2016 cu un număr de 112 magazine. În cursul anului 2016, compania a investit peste 110 milioane euro în modernizarea şi extinderea reţelei, pentru a putea oferi românilor cea mai modernă experienţă de cumpărături.

    „Pentru noi, contează foarte mult rezultatul din spatele cifrelor, pentru că avem o misiune care pune în centru oamenii şi calitatea vieţii. De aceea, rezultatul este o veste bună că suntem o echipă puternică, împlinită, gata oricând să ajute şi că avem votul de încredere al clienţilor care ne arată că suntem alegerea numărul unu pentru ei”, declară Marco Hößl, Director General Kaufland România.

    Pe parcursul anului, Kaufland România a investit în proiecte pentru comunitatea locală peste 26 de milioane lei, cu 13% mai mult decât în 2015, oferind sprijin ce a venit în beneficiul a peste 700.000 de români – copii, adulţi sau vârstnici. În 2016, Kaufland a susţinut peste 200 de proiecte de CSR derulate împreună cu ONG-urile partenere, din domenii precum: cauze sociale, sănătate, educaţie, sport, protecţia mediului şi evenimente culturale.Printre programele dezvoltate de Kaufland anul trecut se numără: prima reţea publică de încărcare rapidă a maşinilor electrice (cu Renovatio), programul de certificare GLOBALG.A.P. a calităţii culturilor româneşti de legume-fructe, dar şi dezvoltarea de inovaţii pentru clienţi, precum lansarea primei aplicaţii mobile Scan & Pay din România.  

    Tot în 2016, Kaufland România a anunţat creşterea salariului minim al lucrătorilor comerciali la suma de 2000 lei brut cu tichete de masă – ceea ce reprezintă cu 60% mai mult decât salariul minim în România  – şi a acordat o zi în plus de concediu de odihnă tuturor angajaţilor.Salariul mediu brut al unui lucrător comercial în companie este în prezent 2.164 lei brut la care se adaugă şi tichetele de masă. În plus, pe măsură ce câştigă vechime, angajaţii obţin progresiv mai multe zile de concediu de odihnă suplimentare, putând ajunge până la 27 de zile.

    Kaufland a intrat pe piaţa din România din anul 2005, având o politică de achiziţii axată pe sortiment regional şi colaborări cu producători locali. În prezent, Kaufland România se numără printre puţinii retaileri cu peste 50% sortiment local şi derulează programe extinse de susţinere a producătorilor români, colaborări prin care contribuie la dezvoltarea sectorului agro şi susţinerea economiei locale.    

  • BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an

    De asemenea, s-a decis gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar şi reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută ale instituţiilor de credit la nivelul de 8 la sută de la 10 la sută începând cu perioada de aplicare 24 mai -23 iunie 2017.

    Rata rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei se menţine la nivelul de 8 la sută, se arată într-un comunicat al BNR.

  • 5 alimente care îţi sporesc inteligenţa

    Peştele gras (somon sălbatic, macrou, sardine)

    Mai mult de jumătate din masa creierului este alcătuită din lipide, iar peste 65% dintre acestea sunt acizi graşi care aparţin familiei Omega. Aceste grăsimi sunt vitale pentru producerea şi dezvoltarea celulelor creierului, menţinând fluiditatea membranei celulare. Ele joacă de asemenea un rol imens în activitatea neuronilor. Peştele bogat în ulei – cum ar fi somonul sălbatic, tonul proaspăt şi sardinele – conţine grăsimi Omega 3 care ajută la interacţiunea celulelor creierului. De regulă este bine să consumăm cel puţin două porţii de peşte bogat în ulei pe săptămână.

    Produse lactate (lapte, brânză, smântână)

    Produsele lactate grase sunt deosebit de utile deoarece mai mult de jumătate din creierul nostru este compus din grăsimi. Lipsa grăsimilor cruciale poate deveni cauza diferitelor boli neplăcute, de exemplu scleroza multiplă. Mai mult, proteinele, calciul, vitamina D şi magneziul găsite în produsele lactate, joacă un rol important în stimularea activităţii creierului.

    Vedeţi restul alimentelor pe CSID.ro

  • FMI se va axa pe reducerea dezechilibrelor la nivel mondial. Organizaţia elimină angajamentul anti-protecţionism

    Comitetul Internaţional Monetar şi Financiar (IMFC), organismul director al FMI, şi-a repetat angajamentele anterioare privind cursurile de schimb valutar.

    “Ne vom abţine de la devalorizări competitive şi nu vom viza cursurile de schimb în scopuri competitive”, a afirmat IMFC într-o declaraţie.

    “Vom lucra împreuna pentru a reduce dezechilibrele globale excesive prin urmărirea politicilor adecvate. Lucrăm pentru a consolida contribuţia comertului la economiile noastre”, au adăugat aceştia.

    Comunicatul a adoptat în mare măsură limba comercială dintr-o declaraţie a G20 emisă luna trecută în Baden Baden, Germania, unde Secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, a declarat că angajamentul împotriva protecţionismului nu mai este relevant.

    Articolul complet poate fi citit pe Ziarul Financiar.