BusinessMagazin

Tag: lux

  • Super-bogaţii aleargă cu sacii de bani către un paradis asiatic până acum ignorat: Miliardarii au intrat într-o cursă contra-cronometru pentru a pune mâna pe cele mai luxoase penthouseuri. Cel mai recent deal s-a ridicat la 50 de milioane de dolari

    Lipsa apartamentelor de lux din Tokyo, un oraş viu şi  plin de opţiuni de shopping, a nedumerit mult timp investitorii străini. Acest lucru a început să se schimbe, pe măsură ce noile ansambluri cu privelişti superbe, piscine şi valeţi disponibili 24 de ore din 24 sunt achiziţionate de cumpărătorii locali şi străini care profită de un yen mai slab şi de ratele scăzute ale dobânzilor, scrie Bloomberg.

    La The Kita, un complex proiectat de arhitectul premiat Kengo Kuma, un penthouse cu o piscină uriaşă pe acoperiş a fost vândută săptămâna trecută pentru aproximativ 50 de milioane de dolari, potrivit dezvoltatorului Westbank Corp. din Vancouver. Unitatea de 507 metri pătraţi are vedere la pădurea luxuriantă care înconjoară sanctuarul Meiji din apropiere.

    Această tranzacţie a urmat imediat după episodul vânzărilor celor 1.002 unităţi Mita Garden Hills, realizate de dezvoltatorul de top Mitsui Fudosan Co., unde o unitate cu 3 dormitoare a fost oferită pentru 590 de milioane de yeni (4,1 milioane de dolari) în februarie. Vânzările au fost considerate pe scară largă ca fiind principalul motiv pentru care preţul mediu de vânzare al apartamentelor noi din zona Tokyo s-a dublat în martie, de la an la an. De atunci, creşterile de preţ s-au temperat, dar au crescut totuşi cu 60% în aprilie şi cu 48% în mai, potrivit Institutului Economic Imobiliar.

    Bogaţii Japoniei, care caută intimitate şi sunt asistaţi de bancheri privaţi, apelând adesea la tranzacţii în afara pieţei, unde proprietăţile nu sunt listate. În cazul apartamentelor noi, de lux, dezvoltatorii au tendinţa de a ascunde în secret detaliile legate de preţ. Dar preţurile ameţitoare ale marilor dezvoltări de lux nu rămân secrete pentru mult timp.

    La sfârşitul acestui an, Mori Building Co. va finaliza proiectul Azabudai Hills, în apropiere de cartierul central Roppongi. Dintre cele 1.400 de unităţi de lux, 91 sunt reşedinţe de marcă Aman. Se pare că o unitate penthouse din turnul de 64 de etaje a fost deja vândută pentru aproximativ 20 de miliarde de yeni sau 140 de milioane de dolari, cel mai mare preţ înregistrat vreodată pentru un apartament japonez, potrivit Savills.

    Pentru milionarii cu bugete mai modeste, Toranomon Hills Residential Tower, un alt proiect al lui Mori, are o unitate cu trei dormitoare cu vedere la Tokyo Tower pentru revânzare la 890 de milioane de yeni (6,2 milioane de dolari), potrivit unui agent imobiliar.

    O schimbare, spun experţii din industrie şi executivii, a fost creşterea numărului de tineri antreprenori din domeniul tehnologiei, care şi-au scos companiile la bursă în ultimii ani. Cumpărătorii japonezi tipici ai reşedinţelor Mori’s Azabudai sunt fondatori de companii cu vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani, potrivit lui Kosei Ajima, şeful de promovare a afacerilor rezidenţiale al companiei.

    Brokerii menţionează, de asemenea, o cerere în creştere din partea cumpărătorilor din străinătate care văd Japonia ca pe un loc stabil şi atractiv pentru o a doua casă. Jack Ma, cofondatorul Alibaba Group Holding Ltd. din China, care petrece mai mult timp în Japonia după ce a criticat autorităţile de reglementare chineze în 2020, nu este singurul.

    Firma imobiliară cu sediul în Tokyo Post Lintel Investment Management, care lucrează cu fonduri şi birouri de familie, a înregistrat o creştere de aproximativ 40% a tranzacţiilor sale cu locuinţe de lux în ultimii doi ani. Clienţii cu averi mari din Hong Kong, Singapore şi Taiwan ai companiei caută să îşi diversifice activele şi să se pună la adăpost de tensiunile geopolitice crescânde din jurul Chinei, potrivit directorului executiv Joey Yang.

    Mulţi dintre aceşti cumpărători asiatici înstăriţi plătesc în numerar sau obţin împrumuturi cu dobândă redusă de la bănci străine cu sucursale locale. Există puţine restricţii privind proprietatea imobiliară străină în Japonia, iar yenul slab asigură, de asemenea, o reducere mare, au spus brokerii.

    În timp ce definiţia proprietăţilor imobiliare de lux este diferită în fiecare ţară, în Japonia, termenul se aplică de obicei apartamentelor de peste 100 de metri pătraţi, deşi unităţile mai mici care costă câteva milioane de dolari pot fi considerate de lux dacă clădirile lor vin cu facilităţi precum săli de sport şi servicii de concierge. Proprietăţile super-prime se referă la reşedinţe şi mai exclusiviste care se adresează celor ultra-bogaţi şi se vând de obicei cu peste 10 milioane de dolari.

  • Nu ai bani, dar cu toate acestea îţi place să călătoreşti în locuri scumpe? Vezi cum poţi merge într-unul dintre cele mai luxoase locuri de pe pământ cu bani puţini – GALERIE FOTO

    Deşi atrage de la an la an un număr tot mai mare de turişti şi expaţi deopotrivă, Dubaiul este privit în continuare cu reticenţă de mulţi, care îl consideră prea îndepărtat, prea scump şi prea greu de vizitat pe cont propriu. Lucrurile nu stau însă deloc aşa.

    Un oraş al recordurilor şi al luxului, Dubaiul reprezintă o alternativă ideală la city break-urile de prin Europa, mai ales în sezonul rece, când Bătrânul Continent e încă acoperit de zăpadă şi scuturat de ploi şi vânturi reci.

    Tot pentru a scăpa de temperaturile scăzute am ales şi eu să îl vizitez, în urmă cu un an, la final de aprilie. Cu toate că, în primă instanţă, din cauza preţurilor piperate al biletelor de avion am fost cât pe ce să renunţ la a-mi petrece Paştele în Emirate, după un scurt research am găsit alternativa ideală: plecare de pe aeroportul din Sofia (110 euro/persoană zborul dus-întors – de reţinut că asta era înainte de explozia preţurilor), unde am ajuns cu maşina, dar spre care există acum zboruri low-cost extrem de accesibile, chiar şi la 25 de euro dus-întors.

    Am ajuns în Sofia în miez de noapte, în seara dinaintea călătoriei, iar dimineaţa, când am deschis ochii trezită de alarma telefonului, am avut parte de un spectacol feeric şi cât se poate de neaşteptat: în faţa ferestrei, muntele Vitoşa, la poalele căruia se întinde capitala vecină, fusese îmbrăcat într-un strat gros de zăpadă, iar afară încă ningea ca în poveşti, deşi în câteva zile urma să intrăm deja în luna mai.

    Condiţiile meteo i-au luat pe nepregătite şi pe operatorii aerieni, aşa că decolarea avionului nostru a avut o întârziere de peste o oră. Cu gecile subţiri de primăvară, sub care dârdâiam incontrolabil, am plecat în viteză spre ţările calde. Unde ne aştepta o vreme toridă, cu vreo 35 de grade în termometre.

    Pentru că aveam doar patru zile la dispoziţie şi trecuse mult timp de la ultima vizită pe malul mării, ardeam de nerăbdare nu doar să explorăm oraşul, dar şi să ne răsfăţăm cu o zi la plajă. Şi le-am făcut pe amândouă, cu vârf şi îndesat. Ce poţi face timp de patru zile în Dubai?

    Ştiaţi că?

    Œ Românii nu au nevoie de viză pentru a vizita Emiratele;

     Dubaiul deţine cele mai multe recorduri mondiale;

    Ž Astăzi unul dintre cele mai opulente oraşe din lume, în urmă cu 200 de ani Dubaiul era doar un sat de pescari.

    Cu nisipul „de-acasă”

    Luând în calcul soarele dogoritor de la orele dimineţii, am renunţat rapid la ideea de a ne începe peregrinarea prin capitala Emiratelor în prima parte a zilei, luând în schimb calea plajei. Am ales la întâmplare, şi foarte inspirat, plaja publică, pustie şi artificială Jumeirah, „tapetată” cu nisip alb, transportat din deşertul Dubai. Am rămas aici preţ de câteva ore, pentru a testa apele calde ale Golfului Persic. În ciuda zvonurilor auzite înainte de sosire, nu a fost nicio problemă în a ne bucura de soare în costum de baie, deşi nu ne aflam pe o plajă privată. Dacă în prima zi am profitat de umbra unui palmier răzleţ, în cea de-a doua vizită pe malul mării aveam să închiriem un şezlong, deloc ieftin, însă imperios necesar pentru temperaturile de afară: în jur de 70 de lei fiecare, cu umbrela adiacentă.

    În apropierea aceleiaşi plaje am avut norocul de a da peste un Filli – un lanţ local de fast-food-uri cu mâncare delicioasă, pe care îl descoperisem încă din seara sosirii, în apropiere de hotel, şi unde am descoperit cel mai gustos milkshake cu fistic testat vreodată.

    La mică depărtare se profila suplu, dar ascuns parţial de un alt hotel în construcţie, faimosul Burj al-Arab, singurul hotel de şapte stele din lume, în care vă puteţi caza pentru „modesta” sumă de 6.000-10.000 de lei pe noapte.

    La această primă vizită ne-am cazat la Flora al Barsha, un hotel de patru stele, unde o cameră dublă imensă, cu mic dejun inclus şi transport gratuit la plajă costa 52 de euro (anul acesta preţul a crescut, şi se situează între 65-135 de euro/noapte). Amplasat în vecinătatea mallului Emirates – cel mai mare din lume, dar şi în apropierea staţiei de metrou – după părerea mea un „must” când ajungi în Dubai, a reprezentat o alegere cât se poate de inspirată. Asta spre deosebire de cazarea aleasă în cea de-a doua vizită – un hotel situat în cartierul Deira, pe care vă recomand să îl evitaţi ca zonă de înnoptare.Turism la înălţime

    Pe la amiază ne-am făcut curaj să luăm oraşul la pas. În Dubai, aproape totul este la înălţime, la propriu şi la figurat. La înălţimea aşteptărilor, dar şi la înălţimi ameţitoare deasupra solului, fie că vorbim de atotcunoscuta Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume, ori la terenul de tenis – helipad situat, şi el, la cea mai mare înălţime de pe glob, unde au venit să facă schimb de mingi, la un amical, Federer şi Agassi. Cu „înălţimea sa”, Burj Khalifa, ne-am început şi noi seria de obiective vizitate, nu înainte de a străbate imensul Dubai Mall, prin care ajungeai, inevitabil, dacă alegeai metroul ca mijloc de transport. Calea de acces în mall era înţesată cu mici magazine în care erai invitat zgomotos, ca în bazarele turceşti, să testezi parfumuri sau să probezi haine tradiţionale. După ce scăpai de hărţuiala vânzătorilor de pe acest „culoar de tranzit”, odată ajuns în giganticul complex, începeai să descoperi adevăratul paradis al pasionaţilor de shopping. Dacă magazinele erau amenajate în cel mai încântător şi atractiv mod cu putinţă, îmbiindu-te să intri şi să faci cumpărături până atingi limita cardului de credit – ispită în faţa căreia am reuşit să nu cedăm, cele care m-au frapat cu adevărat au fost toaletele, căci, spre deosebire de cele întâlnite în mod obişnuit într-un centru comercial, acestea arătau ca ale unui hotel de 5 stele, de la finisaje la odorizante şi prosoapele pentru mâini.

    Tot în Dubai Mall se găseşte şi uriaşul aquarium, pe care cei care nu doresc să plătească bilet îl pot admira, parţial, gratuit. Pe cât de fascinantă pentru copii şi adulţi deopotrivă, pe atât de ingrată este însă această atracţie, dacă e să luăm în calcul faptul că, în loc să se bucure de infinitul oceanului, zeci de specii sunt ţinute captive spre deliciul vizitatorilor.

    Odată ce am reuşit să ieşim din furnicarul de oameni veniţi la cumpărături, am intrat într-altul, mult mai compact: în piaţeta în care străpunge cerul Burj Khalifa, faimosul obiectiv fusese „asediat” de turişti din toate colţurile lumii, care îşi îndreptaseră ca o mare de zombie camerele telefoanelor spre monstrul de sticlă.

    Cu întârziere, din pricina Ramadanului, într-un final a început şi spectacolul fântânilor muzicale, şi el cel mai mare din lume, care ne-a cucerit pe deplin. Timp de jumătate de oră, multe ore la rând, am aşteptat cuminţi cele doar cinci minute de cântec şi dans, ba melodii cunoscute, ba ritmuri arăbeşti, difuzate alternativ.

    Ultima sesiune a avut loc la 23:30, după care ne-am retras la o terasă situată în apropiere, care oferea o privelişte cuprinzătoare asupra turnului luminat, dar şi un meniu cu preţuri cât se poate de accesibile pentru locaţia şi oraşul în care ne aflam. De pildă, o limonadă costa 35 de lei, iar o porţie de paste cu fructe de mare, 60.

    Unde bem o bere rece în Dubai

    Următoarea zi am luat monorailul (cost: circa 5 euro) şi ne-am îndreptat spre Palm Jumeirah, celebra insulă în formă de palmier, având ca destinaţie finală Atlantis, unul dintre cele mai iconice hoteluri ale Dubaiului. După un drum de câteva staţii – la înălţime, cum altfel – în care am stat cu ochii căscaţi de-o parte şi de alta a vagonului, având o privelişte 360, am coborât la „poalele” impunătorului hotel. După o plimbare pe promenada din faţa clădirii, toropiţi de căldură ne-am întors pentru o bere rece. Am intrat în Wavehouse, un bar din incinta Atlantis, care a fost o supriză extrem de plăcută, deopotrivă ca atmosferă şi servicii. Cu titlu de exemplu, pentru a vă face o idee, pe meniul actual postat pe site-ul locaţiei, în prezent o pizza are un cost de 20-25 de euro, o porţie de fish & chips, 28, una de coaste de porc (şi nu sunt multe locaţii care servesc preparate din carne de porc), 32 de euro, iar pastele carbonara, 21. Drumul de întoarcere l-am străbătut, parţial, la pas, pe aleile perfect trasate şi încadrate de palmieri, unde doar cu multe milioane în cont îţi poţi permite o reşedinţă. Seara ne-am petrecut-o departe de centrul oraşului, la Global Village, un amalgam kitchos de miniorăşele construite după specificul unui număr mare de ţări, având machetate cele mai cunoscute obiective, de la Turnul Eiffel la Big Ban şi tot aşa. În acest mare bazar găseai de toate, de peste tot, atât ca experienţe culinare, cât şi ca activităţi: într-un loc se vindeau covoare persane, în altul baclavale, puţin mai încolo te puteai da în rollercoaster sau în bărcuţe, iar dacă ţi-era poftă, găseai vată pe băţ, clătite, wurşti, îngheţată şi câte şi mai câte. Iar preţul de intrare era unul modic, de circa 10 lei.

    O altă faţă a Dubaiului

    În cea de-a treia zi a sejurului ne-am îndreptat către cartierul Al Fahidi, centrul „vechi” al oraşului. Cu o istorie scurtă, care începe în secolul 18, cu un mic orăşel de pescari, Dubaiul nu are prea multe de arătat dacă ne raportăm la trecut. Cu toate acestea, zona tradiţională a oraşului oferă o plimbare plăcută printre casele ce se vor îmbătrânite de timp, dar care, la o analiză mai atentă, par „fabricate” astfel pentru a salva aparenţele. Câteva buticuri cu obiecte artizanale, o moschee îngălbenită (dar nu de vreme) şi micile terase cu privelişte spre Dubai Creek (râul ce traversează oraşul) oferă însă o experienţă plăcută pentru turişti.

    La o scurtă plimbare cu o barcă numită abra peste râu ajungi în Deira, unde descoperi, frapant, o altă faţă a Dubaiului. Aici, mizeria şi haosul sunt la ele acasă. Tomberoanele de gunoi dau pe-afară, mirosurile devin, în lunile de vară, insuportabile (după cum aveam să aflăm la a doua vizită în Emirate, în timpul unei scurte escale), iar gândacii îşi fac de cap pe pereţii teraselor. Şi tot acasă e acest cartier pentru muncitorii de toate naţionalităţile, inclusiv pentru localnicii mai puţin norocoşi, pentru care luxul e doar un tablou pe care îl admiră de la distanţă sau la care iau parte doar construindu-l cu propriile mâini, pe şantiere.

    Pe înserate am urcat la rooftopul hotelului Address, unde puteam cina însă doar cu rezervare. Atât ziua, cât şi pe timpul nopţii barul şi infinity-poolul deopotrivă sunt o experienţă pe cinste, pentru care trebuie să scoateţi din buzunare de la câteva zeci la câteva sute de euro, după caz.

    Impresii de final

    Pentru că scopul călătoriei nu era neapărat acela de a bifa toate obiectivele oraşului, ci mai degrabă de a ne relaxa, în ultima zi am rămas la plajă, iar spre seară ne-am îndreptat spre JBR Beach, de unde am putut admira, în zare, Ain Dubai…cea mai mare şi mai înaltă roată din lume. Spre deosebire de liniştea şi curăţenia de pe Jumeirah, plaja de aici era înţesată de oameni şi nu aş recomanda-o pentru băile de soare pe care le oferă Dubaiul. La plecare ne-am oprit la un restaurant georgian din apropiere, Old Tbilisi, unde am avut parte de cea mai delicioasă masă a întregului sejur. Ojakhuri (preparat tradiţional cu carne prăjită şi cartofi) e demenţial, iar pâinicile de casă sunt, de asemenea, de neratat! Preţurile sunt medii – preparatul despre care vă vorbeam costă în jur de 75 de lei, un ice tea, circa 25 de lei, iar o sticlă de soft drink, cam 20.

    Am ratat multe obiective în Dubai, de la colorata Miracle Garden la futuristicul Museum of the future, unde nu am mai găsit sloturi orare disponibile pentru o vizită, sau The Frame. Pe ultimele le-am văzut însă în treacăt, iar muzeul l-am inclus pe lista obligatorie pentru o vizită viitoare. Rămân, de asemenea, numeroase activităţi: plimbare cu ATV-urile în deşert, cea mai lungă tiroliană urbană, o vizită în Abu Dhabi, capitala Emiratelor (dacă nu vreţi să îi dedicaţi un sejur separat), o zi petrecută la spectaculoasele infinity pooluri şi multe altele, după preferinţele şi bugetul fiecăruia.

    Cert este că, dincolo de preconcepţiile multora şi chiar şi în contextul în care preţurile biletelor de avion – şi nu numai – au explodat, Dubaiul rămâne o destinaţie accesibilă chiar şi pentru cei care dispun doar de un buget mediu şi reprezintă o opţiune ideală pentru o excursie de câteva zile în lunile de iarnă-primăvară, pentru a scăpa de temperaturile mici din România. Iar o vacanţă pe cont propriu implică doar o minimă organizare, aşa că nu vă simţiţi „legaţi” de ofertele agenţiilor de turism, căci Dubaiul e un loc sigur şi are de toate pentru toţi. Şi ce nu are încă probabil că se construieşte acum.   ■

    Tips & TrickS Dubai:

     Dacă nu vi se oferă, cereţi cartela gratuită cu internet (1 Gb) pe care autorităţile o asigură turiştilor în aeroport, la controlul paşapoartelor, valabilă 24 de ore;

     Rezervaţi o cazare în apropierea liniei roşii/negre de metrou;

     Dacă sunteţi un grup de patru persoane, pe distanţe mici înlocuiţi autobuzul cu taxiul, căci costul final va fi unul similar;

     Cumpăraţi alcool din Duty Free-ul aeroportului. În orice alt loc este foarte scump;

     Dacă biletele de avion sunt prea scumpe în perioada dorită, căutaţi rute alternative pentru a ajunge în Dubai (plecare din Sofia sau Belgrad/aterizare în Abu Dhabi Ă transfer spre Dubai)

     Evitaţi, pe cât posibil, perioada Ramadanului şi excludeţi complet sejururile în lunile de vară, deoarece temperaturile extreme fac vizitele turistice de nesuportat;

     Faceţi rezervări înainte de a pleca în vacanţă pentru restaurantele/obiectivele dorite, căci e posibil să nu mai găsiţi sloturi/locuri libere;

     Spectacolul oferit de fântânile muzicale are un program fix, care suferă modificări pe durata Ramadanului;

     Ţineţi mereu o eşarfă/un hanorac la îndemână, deoarece între aerul condiţionat din autobuze/malluri/taxiuri şi căldura de afară există o prăpastie termică uriaşă;

     Nu în ultimul rând…testaţi milkshake-ul cu fistic de la Filli!

  • Industria produselor de lux cucereşte bătrânul continent: A devenit Europa dependentă de un sector pe care mulţi îl consideră un simbol al decadenţei?

    Pieţele europene au primit în ultima perioadă un impuls semnificativ, generat de boom-ul global al vânzărilor de produse de lux – o veste deosebit de bună pentru regiune. Totuşi, această poveste de succes ridică o întrebare tulburătoare: a devenit Europa prea dependentă de un sector pe care mulţi îl consideră un simbol al decadenţei? 

    În acest context, putem compara Europa cu SUA, unde, în ultimele 12 luni, 10 dintre cele mai mari companii tech au reprezentat 65% din randamentele bursiere – ceea ce reprezintă un semn alarmant de concentrare a industriei. Semnele similare de concentrare sunt şi mai îngrijorătoare în Europa. Pe bătrânul continent, 10 dintre cele mai mari branduri din domeniul luxului, de la LVMH la Ferrari, au reprezentat aproximativ 30% din randamente, potrivit Financial Times.

    Industria luxului din Europa a căpătat un avânt puternic în ultimul deceniu, în special în timpul pandemiei – perioada cea mai „fertilă” din istorie pentru sector – stimulentele record generând venituri de triliarde de dolari pentru brandurile de lux. 

    Lista celor mai mari 10 companii europene în funcţie de capitalizarea bursieră, care a fost dominată în mod istoric de bănci, utilităţi şi conglomerate industriale, cuprinde acum patru branduri de lux, în condiţiile în care la începutul anilor 2010 nicio companie din această categorie nu figura în topuri. În esenţă, marile branduri de lux europene au devenit mai profitabile decât giganţii tech din SUA.

    Acesta poate fi un pas înainte pentru industria luxului, dar unul înapoi pentru Europa. Construirea unei economii bazate pe o paletă de meşteşuguri care datează din secolul al XVII-lea reprezintă, fără îndoială, un regres îngrijorător, mai ales într-un moment istoric în care capitalismul occidental se confruntă cu o creştere slabă a productivităţii, cu dezechilibrul claselor sociale şi cu ameninţarea tot mai mare a Chinei.

    În timp ce magnaţii din domeniul tehnologiei sunt subiecte de controverse în SUA, magnaţii din domeniul luxului au devenit ţinta protestelor de stradă în Franţa. În timp ce Occidentul dezbate o posibilă răcire faţă de China, sectorul european al luxului este mai dependent ca niciodată de consumatorii chinezi, care reprezintă în prezent aproximativ o treime din vânzările industriei.

    Pe măsură ce tehnologia americană a luat amploare în ultimul deceniu, la fel s-a întâmplat şi cu industria luxului european. Din 2010, primele 10 firme tech ale planetei şi-au mărit de patru ori cota de piaţă bursieră din SUA, ajungând la aproape 25 de procente. În aceeaşi perioadă, cele mai mari 10 branduri din industria luxului şi-au triplat cota de piaţă europeană, ajungând la aproape 15% – o mare parte din această creştere fiind înregistrată în ultimul an. 

    În domeniul luxului – similar cu domeniul tech – puterea se concentrează la vârf. Cele mai importante mărci europene reprezintă acum o treime din vânzările globale, faţă de 15% cât însumau în 2010. Primele patru companii de lux din Europa, în funcţie de capitalizarea de piaţă, sunt de provenienţă franceză: LVMH, L’Oréal, Hermès şi Christian Dior (care este deţinută de LVMH). 

  • Lux pentru comunitate. Metoda inedită găsită de o firmă de arhitectură pentru a înlocui utilităţile obişnuite de care are nevoie o locuinţă

    Atunci când utilităţile şi infrastructura nu ajung într-un loc, aşa cum se întâmplă în zone din Africa, se poate face ceva în această privinţă cu ajutorul unui complex turistic de lux, după cum propune o firmă italiană de arhitectură şi design, MASK Architects. Aceasta a creat un proiect denumit Baobab Luxury Safari Resort compus din căsuţe luxoase cu aspect de colibe locale care-şi produc singure electricitatea cu ajutorul unor panouri solare şi obţin apă potabilă extrăgând-o din condens, surplusul fiind livrat apoi locuitorilor din zona în care este amplasat complexul. Confecţionate din lemn, colibele sunt dotate la partea inferioară cu un balcon cu vegetaţie, gândit să atragă animale care caută hrană şi care pot fi admirate de turiştii cocoţaţi pe o platformă aproape de vârf şi pot fi folosite şi ca spaţii de cazare, precum şi ca restaurant, centru de fitness sau spa.

  • Secretele unui imperiu care a sfidat toate crizele economice iar acum este evaluat la 500 de miliarde de dolari

    Bernard Arnault, cel mai bogat om din lume, a reuşit să transforme în timp LVMH într-un imperiu al luxului, evaluat la 500 de miliarde de dolari, care gestionează  75 de branduri diferite localizate în şase sectoare economice, scrie CNBC.

    În aprilie, pe fondul rezultatelor trimestriale publicate de LVMH, acţiunile gigantului de lux au explodat şi l-au transformat pe Bernard Arnault în cel mai bogat om din lume, depăşind miliardari precum Elon Musk, Jeff Bezos sau Bill Gates.

    Compania a înregistrat anul trecut venituri de 79,2 miliarde de euro, o creştere de 23% faţă de veniturile din 2021. Numărul magazinelor sale a crescut de peste cinci ori în ultimele două decenii, cu locaţii în 81 de ţări şi peste 196.000 de angajaţi în întreaga lume.

    Pe fondul ascensiunii care pare că nu se mai termină, analiştii, economiştii şi traderii au început să numească LVMH „imperiul anti-recesiune”, în contextul în care în timp a reuşit să treacă fără prea mari probleme peste toate sincopele economice şi să crească constant.

    Succesul gigantului de lux a atras după sine şi o întrebare foarte importantă: Care e secretul din spatele acestei evoluţii fulimnante?

    Unii spun că punctul forte al lui Arnault constă în identificarea companiilor care pot performa pe termen foarte lung. Cea mai recentă achiziţie a sa a fost Tiffany & Co. pentru 15,8 miliarde de dolari în 2021.

    „Când vorbeşte despre potenţiale achiziţii, nu caută brandul care este la modă în acest moment. El caută un brand despre care crede că poate fi aici peste 100 de ani”, a declarat Anish Melwani, preşedinte şi CEO al LVMH pentru America de Nord.

    Toate cele 75 de branduri sunt gestionate de LVMH, dar totodată beneficiază şi de un grad ridicat autonomie, în contextul în care fiecare dintre branduri are o conducere proprie şi nu sunt manageriate direct Arnault.

    „Am încercat să evităm acea strategie ineficientă pe care o mai practică unele companii, care ajung să pună o singură persoană la conducerea a zeci de businessuri diferite”, a mai spus Melwani.

    Acest lucru se reflectă în abilitatea LVMH de a oferi în mod constant produse care se bazează pe moştenirea mărcilor sale, în combinaţie cu tendinţele şi cultura actuală. LVMH colaborează în mod constant cu celebrităţi, staruri din lumea modei şi influenceri, pentru a rămâne relevant pentru toată lumea.

    „Cheia succesului este păstrarea relevanţei şi jocul pe termen lung”, a concluzionat CEO-ul LVMH pentru America de Nord.

     

     

  • Obiceiul născut în pandemie, care a schimbat modul în care ieşim în oraş

    Situaţia din ultimii ani a dus la schimbări şi în modul în care oamenii iau masa în oraş, ca urmare a faptului că au existat momente când acest lucru se putea face numai în aer liber. Au apărut, aşadar, companii care se ocupă cu organizarea de picnicuri simple sau de lux şi care se bucură în continuare de mare cerere, deoarece unii oameni, mai ales cei care fac parte din generaţia Z (persoane născute între 1996 şi 2010)  preferă să iasă la picnic mai degrabă decât să meargă la un restaurant obişnuit.

    Indiferent de cât de simplu sau simandicos este picnicul, companiile care-l organizează se asociază cu alte afaceri locale, cum ar fi hoteluri care le solicită serviciile, florari, brutari, fotografi, ciocolatieri sau producători de brânză pentru a îndeplini cerinţele clienţilor, scrie Smithsonian Magazine. În Australia, de exemplu, se poartă aşa-numitele „picnicuri misterioase” în care clientul alege o destinaţie, iar pentru a ajunge acolo trebuie să rezolve nişte enigme pregătite de organizatori şi obţine astfel ingredientele necesare pentru masa pe care o va lua în aer liber. În Europa, o destinaţie este Londra, mai ales parcurile regale ale oraşului, unde se organizează picnicuri de lux. În acest caz, clienţii pot alege muzica pe care o vor asculta când se îndreaptă spre locul de picnic, precum şi în timpul mesei, decorul şi ceea ce se serveşte. Preţurile pot varia între echivalentul câtorva zeci de dolari şi mai bine de zece mii de dolari, în funcţie de ce se cere. Există şi persoane dispuse să călătorească în altă ţară pentru un picnic, cum ar fi miliardari care-şi iau şi un grup de prieteni cu ei într-o asemenea excursie şi doresc coşuri de picnic personalizate pentru fiecare invitat, pălării de pai pentru bărbaţi şi evantaie pentru femei.

     

  • Cursa miliardarilor continuă: Elon Musk redevine cea mai bogată persoană din lume, în timp ce acţiunile LVMH, conglomeratul condus de Arnault, suferă scăderi semnificative

    Elon Musk a redobândit titlul de cea mai bogată persoană din lume.

    Potrivit Bloomberg, directorul executiv al Tesla Inc. l-a depăşit miercuri pe magnatul industriei produselor de luxul, Bernard Arnault, după ce acţiunile companiei LVMH au scăzut cu 2,6% în tranzacţiile de la Paris. 

    Musk şi francezul în vârstă de 74 de ani au fost la egalitate pentru primul loc în acest an în Bloomberg Billionaires Index, o listă a celor mai bogate 500 de persoane din lume.

    Arnault l-a depăşit pentru prima dată pe Musk în decembrie, în condiţiile în care industria produselor de lux a comportat o rezistenţă semnificativă în faţa inflaţiei. LVMH, conglomeratul fondat de Arnault, este deţinătorul unor mărci precum Louis Vuitton, Fendi şi Hennessy.

    Credinţa în vigoarea industriei produselor de lux începe să se estompeze pe fondul unei potenţiale încetiniri a creşterii economice, în special pe piaţa chineză. Acţiunile LVMH s-au prăbuşit cu aproximativ 10% din aprilie, ştergând, în cadrul acestui proces, 11 miliarde de dolari din averea netă a lui Arnault într-o singură zi. 

    Între timp, Musk a câştigat peste 55,3 miliarde de dolari în 2023, în mare parte datorită Tesla. Constructorul auto cu sediul în Austin – care reprezintă 71% din averea miliardarului – a crescut cu 66% de la începutul anului până în prezent. Averea lui Musk este evaluată acum la aproximativ 192,3 miliarde de dolari, potrivit indicelui Bloomberg, în timp ce Arnault a coborât la 186,6 miliarde de dolari.

  • Averea celui mai bogat om din lume primeşte o lovitură: Bernard Arnault, şeful din spatele gigantului de lux LVMH, pierde 11 miliarde de dolari după ce acţiunile au scăzut pe fondul îngrijorărilor că piaţa de lux se va confrunta cu o scădere a apetitului

    Bernard Arnault, cea mai bogată persoană din lume, a pierdut 11,2 miliarde de dolari din averea sa într-o singură zi, din cauza temerilor că slăbirea economiei americane va reduce cererea pentru produsele de lux, scrie Bloomberg.

    Fondatorul LVMH – care controlează branduri precum Louis Vuitton, Moet & Chandon şi Christian Dior – s-a bucurat de o majorare spectaculoasă a averii sale pe tot parcursul anului 2023, pe măsură ce acţiunile companiilor europene de lux au trecut printr-o perioadă de creştere constantă.

    Totuşi, marţi acţiunile LVMH au scăzut cu 5% pe bursa de la Paris – cea mai puternică scădere de peste un an – pe fondul unui declin care a cuprins sectorul de lux şi a şters peste 30 de miliarde de dolari din domeniu.

    În ciuda loviturii încasate, averea lui Arnault totalizează 191,6 mld. dolari şi îl plasează pe primul loc în topul celor mai puternici miliardari din lume. Numai în 2023 conturile şefului LVMH s-au îngroşat cu 30 de miliarde de dolari.

    În prezent, diferenţa de avere dintre acesta şi fostul loc 1 în clasamentul averilor – Elon Musk – este de 11,4 miliarde de dolari.

    Răsturnarea de marţi a venit după o lungă revenire a preţului acţiunilor LVMH, care este încă în creştere cu 23% pentru anul în curs.

    Analiştii de la Deutsche Bank AG, Matt Garland şi Adam Cochrane, au declarat recent că se aşteaptă ca investitorii să devină mai selectivi cu acţiunile europene de lux, încetinirea creşterii economice în SUA şi scăderea apetitului pentru lux, fiind principala cauză.

  • Un nou tip de turism prinde tot mai mult contur.Tot mai multe companii oferă această variantă clienţilor foarte bogaţi şi actorilor celebri

    Gândit pentru cei care căutau o alternativă la hoteluri în călătoriile lor şi care astfel puteau închiria case sau apartamente pentru cazare la destinaţia dorită, sistemul de tip Airbnb s-a extins cu variante pentru cei foarte bogaţi, scrie The Telegraph. Pe lângă platforma Airbnb, care şi-a adăugat secţiunea de „Luxe”, au apărut altele care vor să intermedieze cazarea superbogaţilor în proprietăţi închiriate pe termen scurt pentru vacanţe.

    Printre primele astfel de platforme este One Fine Stay, pe care se pot găsi case din Italia până în Thailanda şi chiar şi insula Necker deţinută de Sir Richard Branson, care se poate închiria pentru peste 100.000 de euro pe noapte. Printre clienţi se numără nu numai persoane care pleacă în vacanţă, ci şi actori care au nevoie de locuinţă de lux pe durata filmărilor, conform companiei.

    O altă platformă este AMA Selections, pe care sunt disponibile proprietăţi în Europa, de pe Coasta Amalfi sau de la St. Tropez, dar nu numai, care costă în general de la câteva zeci de mii de euro la peste 100.000 de euro pe săptămână. Spre deosebire de platformele pentru publicul larg, în cazul celor care intermediază închirierea de case de lux pentru vacanţe, sunt disponibile şi opţiuni pentru diverse activităţi, nu doar eventuale recomandări de la proprietari pentru ce se poate face şi unde se poate mânca în zonă.

    Există chiar şi o soluţii de schimb de case de lux, cum ar fi ThirdHome, ai cărei utilizatori trebuie să aibă cel puţin încă o proprietate pe lângă locuinţa principală ca să se poată înscrie în platformă, iar valoarea minimă trebuie să fie de un milion de dolari. Printre disponibilităţi se numără refugii insulare în Filipine sau proprietăţi într-una din regiunile viticole ale Californiei ori superiahturi.

     

  • Secretele unui imperiu care a sfidat toate crizele economice. Cum a construit Bernard Arnault, cel mai bogat om din lume, gigantul de lux LVMH cu care a luat faţa celor mai mari miliardari ai planetei şi care nu pare să se oprească din crescut vreodată

    Bernard Arnault, cel mai bogat om din lume, a reuşit să transforme în timp LVMH într-un imperiu al luxului, evaluat la 500 de miliarde de dolari, care gestionează  75 de branduri diferite localizate în şase sectoare economice, scrie CNBC.

    În aprilie, pe fondul rezultatelor trimestriale publicate de LVMH, acţiunile gigantului de lux au explodat şi l-au transformat pe Bernard Arnault în cel mai bogat om din lume, depăşind miliardari precum Elon Musk, Jeff Bezos sau Bill Gates.

    Compania a înregistrat anul trecut venituri de 79,2 miliarde de euro, o creştere de 23% faţă de veniturile din 2021. Numărul magazinelor sale a crescut de peste cinci ori în ultimele două decenii, cu locaţii în 81 de ţări şi peste 196.000 de angajaţi în întreaga lume.

    Pe fondul ascensiunii care pare că nu se mai termină, analiştii, economiştii şi traderii au început să numească LVMH „imperiul anti-recesiune”, în contextul în care în timp a reuşit să treacă fără prea mari probleme peste toate sincopele economice şi să crească constant.

    Succesul gigantului de lux a atras după sine şi o întrebare foarte importantă: Care e secretul din spatele acestei evoluţii fulimnante?

    Unii spun că punctul forte al lui Arnault constă în identificarea companiilor care pot performa pe termen foarte lung. Cea mai recentă achiziţie a sa a fost Tiffany & Co. pentru 15,8 miliarde de dolari în 2021.

    „Când vorbeşte despre potenţiale achiziţii, nu caută brandul care este la modă în acest moment. El caută un brand despre care crede că poate fi aici peste 100 de ani”, a declarat Anish Melwani, preşedinte şi CEO al LVMH pentru America de Nord.

    Toate cele 75 de branduri sunt gestionate de LVMH, dar totodată beneficiază şi de un grad ridicat autonomie, în contextul în care fiecare dintre branduri are o conducere proprie şi nu sunt manageriate direct Arnault.

    „Am încercat să evităm acea strategie ineficientă pe care o mai practică unele companii, care ajung să pună o singură persoană la conducerea a zeci de businessuri diferite”, a mai spus Melwani.

    Acest lucru se reflectă în abilitatea LVMH de a oferi în mod constant produse care se bazează pe moştenirea mărcilor sale, în combinaţie cu tendinţele şi cultura actuală. LVMH colaborează în mod constant cu celebrităţi, staruri din lumea modei şi influenceri, pentru a rămâne relevant pentru toată lumea.

    „Cheia succesului este păstrarea relevanţei şi jocul pe termen lung”, a concluzionat CEO-ul LVMH pentru America de Nord.