Tag: locale

  • Francezul care nu crede în viitorul lui Descartes

    În discursul în engleză cu puternic accent francez al lui Bertrand Dumazy, CEO-ul gobal al liderului mondial în soluţii de tranzacţii pentru companii, angajaţi şi comercianţi Edenred Group, se regăsesc deseori comparaţii între ţara sa de origine şi România, de care spune că îl leagă amintiri, dar şi evenimente istorice cu care se simte conectat. Călătoria sa aici este prima internaţională făcută în 2018, iar motivul principal ce l-a adus în ţară este aniversarea de 20 de ani a sistemului de tichete de masă; totodată, în acest an, compania aniversează 50 de ani de la înfiinţarea sistemului în Franţa.

    În primele nouă luni ale anului trecut, 51% din businessul grupului Edenred era generat de Europa şi 43% de America Latină. Cea mai mare piaţă a grupului este Brazilia, cu venituri care au ajuns în 2016 la 330 de milioane de euro, iar a doua cea mai importantă este Franţa, cu venituri operaţionale care au ajuns în acelaşi an la 195 de milioane de euro. Piaţa locală se află în primele 10 pentru compania cu origini franceze, cu venituri de 101, 6 milioane de lei în 2017. Dumazy nu oferă detalii referitoare la valoarea veniturilor totale înregistrate de Edenred, însă menţionează că ”2017 va fi un alt an istoric pentru companie, ştim că o să creştem cu mai mult de două cifre pe fiecare linie de business“.

    La nivel global, portofoliul Edenred este construit în jurul a trei linii de business: beneficii pentru angajaţi, soluţii pentru flote şi mobilitate, precum şi soluţii complementare, care includ plăţile corporate şi programele publice sociale. Listată la bursa Euronext Paris, volumul tranzacţiilor asigurate de companie s-a ridicat la aproape 20 de miliarde de euro în 2016, din care 70% au fost derulate prin card, dispozitive mobile sau online. Pe piaţa locală, Edenred este liderul pieţei tichetelor şi cardurilor preplătite pentru companii, emiţând astfel de soluţii pentru 1,5 milioane de angajaţi (tichete cadou, carduri cadou, soluţii de gestionare a cheltuielilor de afaceri etc.).

    Dumazy şi-a început cariera în 1994, trecând prin roluri şi industrii variate – de la domeniul financiar până la producţie de conectori sau vopsele. |n 2015 a preluat conducerea grupului Edenred; în acelaşi an a devenit preşedinte al consiliului director al emitentului de carduri de combustibil UTA.

    Executivul francez spune că este o plăcere să fie în România, unul dintre motive fiind amintirile legate de vizita la un prieten român, coleg la Harvard Business School, despre care spune că l-a molipsit cu pasiunea pentru această ţară: ”Am venit aici pentru prima dată în 1997, am stat o lună aici şi m-am îndrăgostit de această ţară, revenind ulterior de multe ori“. El menţionează câteva dintre lucrurile care observă că s-au schimbat în intervalul de timp care s-a scurt între prima sa vizită şi prezent: ”|n 1997 am observat că erau foarte mulţi câini pe stradă şi nu te simţeai în siguranţă, oraşul este acum mult mai curat decât în 1997; apoi, am observat că nivelul de modernizare a ţării este uimitor. Când am pornit spre Braşov în 1997, la 20 km după Bucureşti, pe drum, puteam să văd încă multe căruţe, cu cai, iar acum vezi maşini peste tot – şi apropos – avem aceleaşi maşini:  Dacia Duster care este produsă aici, este la fel de prezentă şi pe străzile din Franţa“.

    Despre noul Duster spune că oferă o calitate ridicată la un preţ scăzut: ”Cel puţin în Franţa costă 25.000 de euro şi este o maşină de top, are un succes uriaş“. Un alt lucru pe care îl observă şi care îl uimeşte, sunt noile construcţii din Bucureşti, un indicator al faptului că acesta ”creşte, evoluează“. Dumazy este impresionat şi de nivelul de educaţie al românilor: ”Foarte mulţi oameni vorbesc o engleză foarte bună şi sunt suficient de drăguţi să vorbească şi o franceză bună; întâlneşti aici mulţi oameni care sunt foarte tineri, foarte dinamici, optimişti, capabili să vorbească limbi străine.“ Născut în 1971, executivul menţionează şi evenimentele istorice care îl fac să se simtă conectat de România – spune că cel mai important eveniment istoric al vieţii sale a fost în 1989, căderea Zidului Berlinului, an pe care îl asociază şi cu căderea regimului comunist de aici. |şi aminteşte şi de reuşita gimnastei Nadiei Comăneci din 1976, când avea 5 ani.

    Dumazy observă că multe dintre caracteristicile businessului Edenred pe piaţa locală pot fi copiate în alte ţări, un exemplu în acest sens fiind gradul ridicat de digitalizare (plata tichetelor de masă cu cardul pe piaţa locală – n.red). ”Sunteţi mult mai avansaţi din acest punct de vedere prin comparaţie cu Franţa; piaţa din România este mult mai digitalizată decât cea franceză“, observă executivul care pune această diferenţă pe seama ”entuziasmului unei noi societăţi“. ”|n Franţa, fiindcă avem 50 de ani de istorie cu tichetele de masă în format fizic, acestea reprezintă ceva iconic, or să muţi oamenii de la ceva iconic la ceva nou, ia timp.“ Totodată, curba adopţiei noilor tehnologii în Franţa este la început foarte lentă, iar de la un anumit punct, aceasta devine foarte rapidă, potrivit explicaţiilor lui Dumazy. ”|ncepem încet în Franţa, dar, la scurt timp după ce decidem să scăpăm de trecut, ne mişcăm foarte repede. România, la fel ca alte ţări din jurul lumii, are un ritm de adopţie rapid.“ Spune că, în ţara sa de origine, chiar şi atunci când se lansează un nou telefon mobil pe piaţă rata adopţiei este foarte lentă. ”Imediat după ce francezii acceptă schimbarea, suntem cei mai rapizi din lume; dar începem atât de încet, încât nu terminăm niciodată pe locul I“, glumeşte el. ”Profilul vostru este mult mai echilibrat“, remarcă executivul. Pe piaţa locală, Edenred a fost primul emitent de tichete de masă electronice, lansând acest serviciu în octombrie 2015, iar până înianuarie 2018 compania a vândut în jur de 600.000 de carduri de masă, astfel că în jur de 60% din business este digital.

    Bertrand Dumazy spune că digitalizarea, până la un anumit nivel, aduce mai degrabă costuri suplimentare decât reduceri de costuri, în contextul unui model bazat pe hârtie, care se derulează de mai mulţi ani, care implică schimbarea maşinilor necesare printării pe hârtie, oamenii implicaţi în acest proces – ”pierzi volum şi este din ce în ce mai costisitor“. Investiţiile făcute în direcţia digitalizării sunt ridicate şi în contextul necesităţii securizării datelor. ”Cât timp nu avem volume, costul per unitate este foarte ridicat. Prin urmare, tranziţia este pentru noi foarte costisitoare.“ Fiind prezenţi în 42 de ţări, spune că urmăresc structura costurilor depinzând de nivelul de digitalizare. Spre exemplu, în ţări precum Brazilia şi Mexic sunt 100% digitalizaţi. Dumazy spune că digitalizarea implică şi costurile suplimentare care nu existau în trecut: spre exemplu, dacă angajaţii au o problemă cu folosirea cardului sau a telefonului, nu îşi vor suna angajatorul, ci pe emitentul tichetelor de masă: ”Baza de clienţi creşte foarte repede, trebuie să avem grijă în mod direct de ei. Aşadar, este un cost pe care nu l-am avut în trecut – modelul nostru face tranziţia de la B2B, la B2B2C.“ Spre exemplu, atunci când un client îşi pierde cardul, trebuie să i se emită altul, lucru care nu trebuia făcut în trecut. ”Prin urmare sunt multe costuri cu angajatorii/angajaţii care obişnuiam să fie făcute de angajator şi sunt făcute de noi astăzi.“ 

    Pe piaţa locală, tichetele de masă reprezintă cele mai populare beneficii extrasalariale în rândul angajaţilor din România, cu o rată de penetrare de 56%. Cum stau lucrurile în celelalte ţări în care grupul este prezent? ”Unul dintre lucrurile care îmi plac la jobul meu este că fiecare ţară este diferită, aşadar, în anumite ţări avem o rată de penetrare de 100%, în alte ţări, de 20% – în România, 56%, se poate şi mai bine de atât, dar este un procentaj bun.“

    Cultura unei ţări are de asemenea greutate într-un astfel de business şi Dumazy ofer exemplul Canadei, unde spune că nu au succes fiindcă nu reuşesc să spargă bariera culturală a lipsei obiceiului mesei de prânz în rândul angajaţilor. ”Majoritatea ţărilor înţeleg că să ai o pauză de prânz este esenţial pentru productivitate şi pentru sănătate. |n anumite ţări însă, această cultură nu există – Anglia, Canada etc.“ Pe de altă parte, în Franţa, unde există o cultură a pauzei de prânz, nivelul de penetrare este de doar 25%, unul dintre motive fiind obiceiul oamenilor să îşi pregătească masa acasă. ”Mulţi oameni vin cu mâncare de acasă – restaurantele sunt mult mai bune decât fast-food, totuşi ceea ce gătesc acasă este cel mai bun“. Oferă exemplul propriei soţii în acest sens: ”Soţia mea pregăteşte micul dejun în fiecare dimineaţă fiicei mele, care este studentă în primul an la facultatea de medicină; se trezeşte în fiecare dimineaţă la 6:30 şi pregăteşte mâncare proaspătă“. El spune că pe piaţa franceză, fără un tichet de masă, să mergi la restaurant pentru o masă caldă zilnic costă, în medie, 16% din venitul minim primit de salariaţii din Franţa. Datorită sistemului de tichete de masă, costul unui mese scade până la 8%. De aceea, când fac studii în restaurante în rândul oamenilor care iau prânzul, 60% dintre ei spun că fără bonul de masă nu vor fi capabili să aibă o masă caldă zilnic în restaurant, procent similar cu al rezultatelor studiilor din România, unde 67% dintre oameni spun că sunt afectaţi dramatic dacă tichetele de masă dispar, iar alţi 10% spun că vor fi foarte afectaţi.

    |n ceea ce priveşte suma alocată unui tichet de masă, după mai mulţi ani în care valoarea se plasa în jurul a 3 euro – iar în alte ţări, cu un tichet de masă puteau fi cumpăraţi 8 litri de lapte şi doar unul în România –, se declară mulţumiţi că în urmă cu doi ani, în decembrie, valoarea a urcat până la 15,09 lei.

    Chiar dacă pe piaţa locală sunt prezenţi cu tichetele de masă, parte a diviziei de beneficii a Edenred, compania are mai multe linii de business dezvoltate în lume: soluţia pentru flote de pildă, despre care Dumazy spune că a înregistrat o creştere mai mare decât divizia de beneficii. Pe piaţă locală compania a lansat anul trecut tichetele de călătorii şi cheltuieli pentru călătorii şi analizează şi alte posibile linii de business: ”Când defineşti o companie prin liniile de produse este foarte restrictiv; nu suntem o companie de tichete de masă. Oferim soluţii de plată prin reţele private formate din angajaţi, angajatori, comercianţi şi o reglementare care vine de la stat sau din mediul privat“.

    Tichetele de masă sunt doar un exemplu în acest sens; un alt exemplu oferit este al cardurilor de combustibil, unde angajatorii pot defini exact criteriile prin care oferă combustibil angajaţilor: pentru 5 zile şi nu pentru weekend, pentru un anumit gen de maşini etc. ”Jobul nostru este să filtrăm tranzacţiile – spre exemplu, în Germania, avem o companie uriaşă din tehnologia informaţiei, unde CEO-ul a restricţionat cheltuielile cu beneficiile acordate angajaţilor într-o zonă de 10 mile – era regiunea din care provenea el şi voia ca astfel să aducă ceva înapoi comunităţii din care face parte.“ |n situaţia aceasta este vorba de o filtrare geografică, dar compania poate genera şi o filtrare din punctul de vedere al reţelei etc. Dumazy spune că există o multitudine de astfel de soluţii dezvoltate sau în curs de dezvoltare pe care iau în calcul să le lanseze şi în România. ”Sunt multe lucruri la care lucrăm în diferite ţări – depinde de cererea între nevoile pieţei româneşti şi expertiza noastră în domeniul tranzacţiilor filtrate cu valoare adăugată.“ Grupul deţine şi un fond de investiţii, Edenred Capital Partners; în prezent nu există proiecte din România care să fie finanţate prin intermediul acestuia, dar nu exclude ca acest lucru să se întâmple în viitor. Acesta asigură bugetul de investiţii în inovaţie; dar investesc şi în diverse alte proiecte de afaceri aflate la început, iar dacă acestea au succes le cumpără. Francezul spune că până acum au făcut 10 astfel de investiţii.

    Vorbind la modul general despre viitor şi despre posibilitatea dispariţiei businessului cu beneficii pentru angajaţi, în ipoteza în care ei ar putea fi înlocuiţi de roboţi, Dumazy este convins că acest lucru nu se va întâmpla. ”Acest coşmar este o fantasmă negativă; robotizarea va lua locul câtorva dintre activităţile pe care le facem astăzi, dar va elibera spaţiu pentru activităţi care nu există astăzi şi vor fi mâine.“
    El este convins că emoţiile umane vor face diferenţa într-un viitor din ce în ce mai robotizat: ”Robotizarea şi inteligenţa artificială vor aduce o răzbunare a emoţiilor împotriva raţiunii. Ceea ce va face diferenţa în viitor vom fi noi, emoţiile, iar pentru mine, ca francez, mă face să tresar când spun asta, în contextul lui Descartes, care aborda cunoaşterea exclusiv prin raţiune. Sunt fericit, am trăit în 1989, când a fost sfârşitul Zidului care separa Europa şi ştiu că înainte să mor voi trăi răzbunarea emoţiilor: veţi cumpăra produse fiindcă veţi vrea o implicare emoţională legată de acestea“.

  • Surpriză de la Orange pentru clienţi înainte de sărbători

    „Testul utilizează tehnologia TD LTE pe principala bandă 5G europeană, de 3,5 GHz, şi a fost implementat în centrul oraşului Bucureşti”, conform companiei.
     
    Utilizând aceste soluţii viteza de încărcare a datelor a crescut de 5 ori iar cea de descărcare de 2,5 ori, comparativ cu tehnologiile 4G existente pe 3,5 GHz, conform sursei citate.
     
  • BUGET 2018: Cotele defalcate din impozitul pe venit merg către bugetele locale în proporţie de 100%

    „În anul 2018, prin derogare de la prevederile art.32 şi art.33 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, impozitul pe venit, cu excepţia impozitului din venituri de pensii, estimat a fi încasat la bugetul de stat se repartizează la nivelul fiecărei UAT, astfel: 18% la bugetul local al judeţului; 66,8% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit şi 15,2% într-un cont distinct, deschis pe seama direcţiei generale regionale a finanţelor publice/administraţiei judeţene a finanţelor publice, la trezoreria municipiului reşedinţă de judeţ”, potrivit amendamentului propus de UDMR şi votat de comisiile reunite de buget.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Facebook va plăti taxe la nivel local, nu prin intermediul diviziei din Irlanda

    Compania a anunţat că va muta structura locală de vânzări în ţările unde are un birou care poate asigura vânzările către agenţiile de publicitate locale. Facebook şi-a mutat operaţiunile internaţionale în Irlanda, în 2010.

    Mai multe voci din Statele Unite şi Europa au criticat Facebook din cauza practicilor sale în materie de taxe. Anul trecut, compania a transmis că va opri mutarea vânzărilor din Marea Britania în Irlanda, după ştirile care anunţau că Facebook a plătit taxe în valoare de doar 4.327 lire, în 2014. În Statele Unite, compania ar putea plăti 5 miliarde de dolari, plus taxe şi penalităţi, pentru operaţiunile globale care sunt raportate de unitatea irlandeză.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Programul Opening Opportunitie, printre cele 5 iniţiative europene premiate în competiţia European Digital Skills Awards

    Câştigătorii competiţiei Digital Skills Awards au fost selectaţi de Comisia Europeană şi de către secretariatul Coaliţiei Digital Skills and Jobs, iar premiul primit de Opening Opportunities a fost înmânat de Mariya Gabriel, Comisarul European pentru economie şi societate digitală.

    “Suntem onoraţi să primim acest premiu din partea Comisiei Europene. Am fost privilegiaţi cu oportunitatea să conectăm profesionişti în IT care îşi dedică timpul şi pasiunea pentru tehnologie cu liceeni grozavi care trăiesc la intensitate maximă momentul în care reuşesc să vadă un produs de tehnologie creat chiar de ei. Suntem norocoşi să putem facilita această relaţie de peste 4 ani şi să avem alături bibliotecari şi profesori dedicaţi în a facilita această relaţie.” – Elena Coman, Director de Programe, Asociaţia Techsoup.

    Opening Opportunities a debutat în 2013 şi, de patru ani, pregăteşte de elevi de liceu pentru inovaţie şi le hrăneşte pasiunea pentru tehnologie, ajutându-i să experimenteze crearea de produse de tehnologie. În cele patru ediţii de până acum, a adus tehnologia în vieţile a peste 7.000 de liceeni care au participat la mai mult de 100 de evenimente locale, facilitate de biblioteci şi licee locale. Peste 1.700 liceeni cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani, din peste 50 de licee din România au lucrat alături de peste 150 de mentori voluntari, angajaţi ai Microsoft România, şi au dezvoltat peste 50 de proiecte tehnice, fie că au fost website-uri, aplicaţii de mobil şi desktop, jocuri de calculator sau proiecte de robotică.

    Acest program este bazat pe credinţa că pregătirea tinerilor pentru un prezent şi viitor din ce în ce mai digitalizat trebuie să se concentreze pe facilitarea drumului elevilor de la consumator de tehnologie la creator de tehnologie, pe punerea lor într-un context de muncă în echipă, în care îşi construiesc produsele bazate pe nevoi şi cu feedback de la utilizatori.

  • Fabricile locale au produs haine şi pantofi Zara, H & M şi Burberry de 18,8 mld. lei, dar pierd 10.000 de salariaţi pe an

    Deşi businessul a crescut semnificativ în ultimii opt ani, industria în totalul său a pierdut aproape 90.000 de salariaţi. Astfel, la finalul anului trecut numărul total de oameni angajaţi în domeniu era de puţin peste 200.000.
     
    România este unul dintre cei mai mari producători mon­diali de textile, îmbrăcă­minte şi încălţăminte, cu o istorie îndelungată şi o tradiţie ce da­tează dinainte de ’89. Anul trecut, fabricile locale au avut în­casări de 18,8 mld. lei, po­trivit calculelor ZF pe baza da­telor de la Registrul Comerţului. Pentru această analiză au fost luate în calcul toate CAEN-urile corespunzătoare situate între 1310 – Pregătirea fibrelor şi filarea fibrelor textile şi 1520 – Fabricarea încălţămintei. Nu au fost luate însă în considerare CAEN-urile care nu au legătură cu domeniul, cum este cazul producţiei de textile pentru alte activităţi, de pildă industria auto.
     
  • Grupul Rockwool investeşte 50 mil. euro într-o fabrică de vată minerală

    Noua unitate de producţie va fi amplasată pe un teren de aproximativ 30 de hectare în comuna Ariceştii Rahtivani în apropiere de Ploieşti, judeţul Prahova, şi va fi prima fabrică de vată minerală bazaltică a grupului Rockwool în România. Acest proiect va consolida prezenţa solidă a grupului în România, piaţă pe care este activ de aproape 20 de ani prin intermediul filialei locale de vânzări.

    Fabrica va contribui la creşterea economiei locale în condiţiile în care cea mai mare parte a materiei prime şi a serviciilor de logistică va proveni din România, iar cea mai mare parte a forţei de muncă angajate direct de Rockwool sau de companiile subcontractante va fi locală. Procesul pentru emiterea permiselor şi autorizaţiilor necesare a fost iniţiat, astfel că producţia de vată minerală bazaltică este estimată să înceapă în anul 2019.

    „Această investiţie ne va permite să sprijinim mai bine eforturile României de a creşte siguranţa împotriva incendiilor şi eficienţa energetică în clădirile din ţară. Încurajăm Guvernul să continue să colaboreze cu statele membre ale Uniunii Europene în cadrul platformei pentru schimb de informaţii în domeniul incendiilor (FIEP), precum şi pentru alte iniţiative care vor îmbunătăţi reglementările privind siguranţa la incendiu. Ca lider mondial în fabricarea de produse din vată minerală bazaltică incombustibile, suntem deschişi să împărtăşim cu autorităţile, clienţii şi alte părţi interesate toate cunoştinţele şi expertiza pe care le-am acumulat de-a lungul celor 80 de ani în care am făcut clădirile mai confortabile, eficiente energetic şi sigure la incendii”, declară Gilles Maria, Senior Vice President, Rockwool Group.

    „De aproape 20 de ani le livrăm clienţilor români servicii şi produse de izolaţie de înaltă calitate, iar această fabrică, după ce va fi finalizată, ne va permite să oferim un sprijin şi mai ridicat în România şi în ţările învecinate. Suntem încântaţi să devenim parte a comunităţii locale din Prahova şi din România şi vrem să mulţumim Guvernului României, Invest Romania şi autorităţilor din judeţul Prahova şi Ariceştii Rahtivani pentru susţinerea şi colaborarea pentru acest proiect de investiţii”, adaugă Rafael Rodriguez, Managing Director, Rockwool South Europe.

    Anunţul de astăzi vine ca urmare a declaraţiei făcute de Grupul Rockwool pe 24 februarie 2017, în care îşi exprima intenţia de a cumpăra teren pentru a-şi extinde producţia în Statele Unite ale Americii, Suedia şi România.

    Grupul Rockwool şi-a asumat angajamentul de a îmbunătăţi vieţile tuturor celor care încearcă soluţiile noastre. Expertiza noastră este perfect adaptată pentru a aborda multe dintre cele mai mari provocări din ziua de azi în ceea ce priveşte sustenabilitatea şi dezvoltarea durabilă, de la consumul de energie şi poluarea fonică la siguranţa la incendii, deficitul de apă sau inundaţiile. Gama noastră de produse reflectă difersitatea nevoilor la nivel global, susţinându-ne în acelaşi timp partenerii în reducerea propriei amprente de carbon.

    Vata minerală bazaltică este un material versatil şi stă la baza tuturor activităţilor noastre. Cu aproximativ 10.500 de colegi pasionaţi în 38 de ţări, suntem liderul mondial în livrarea de soluţii pe bază de vată minerală bazaltică, de la izolarea clădirilor la tavane acustice, soluţii ecologice pentru industria horticolă, fibre speciale folosite în scop industrial şi până la izolaţii eficiente pentru instalaţii industriale şi industria navală.

     

     

  • PPD România anunţă planuri de investiţii ce depăşesc 6 milioane de euro în următorii ani

    Cu o cifră totală de vânzări ce a crescut de 10 ori în ultimul deceniu, PPD România a atins poziţia de lider pe piaţa distribuţiei de băuturi alcoolice premium, în baza volumelor totale vândute, conform reprezentanţilor săi. Pentru anul 2017, compania estimează o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro, ceea ce reprezintă o creştere de peste 20 de puncte procentuale faţă de finalul anului trecut.

     „Suntem extrem de mândri de evoluţia PPD România, nu doar datorită creşterii sale impresionante, ci şi pentru rolul strategic pe care l-a jucat în extinderea noastră către Europa Centrală şi de Est. În România, avem o echipă stabilă care împărtăşeşte valorile Grupului şi reflectă cu succes imaginea noastră la nivelul industriei locale. Ne bucurăm de rezultatele primilor 10 ani şi ne păstrăm angajamentul faţă de piaţa din România, dovadă fiind planurile noastre pe termen mediu şi lung”, a declarat Alexis Photiades, managing director Photos Photiades Group. 

    De la înfiinţare, compania a investit peste 40 de milioane de euro în domenii precum cel imobiliar, prin dezvoltarea propriului centru logistic şi a sediului central din Bucureşti, distribuţie şi promovarea de brand, precum şi în campanii care încurajează consumul responsabil de alcool.

    „PPD România a lucrat susţinut pentru a atinge şi a-şi consolida poziţia de lider de piaţă, aducând branduri cunoscute şi apreciate de consumatorii români, precum J&B, Johnnie Walker, Aperol, Campari, San Pellegrino şi multe altele. Privim cu încredere către viitor şi avem convingerea că ne vom menţine poziţia de lider pe piaţa din România, accelerând investiţiile în dezvoltarea de talente, tehnologie şi în promovarea brandurilor din portofoliu. În numele PPD România, aş vrea să le mulţumesc partenerilor noştri globali pentru încrederea pe care ne-au acordat-o încă de la începutul colaborării, dar mai ales pentru că ne sunt în continuare alături în această călătorie ce are ca obiectiv evoluţia constantă într-un mediu extrem de dinamic şi de competitiv”, a adăugat Nikitas Aspiotis, general manager PPD România. 

    În prezent, echipa PPD România este formată din 80 de specialişti, cu 25% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Având la bază convingerea că oamenii sunt cel mai important factor în creşterea unei afaceri, compania investeşte susţinut în programe de formare şi dezvoltare prin propria Academie. Mai mult decât atât, PPD România se implică activ în susţinerea şi dezvoltarea viitorilor specialişti printr-o serie de parteneriate strategice cu universităţi şi asociaţii studenţeşti de profil.

     

  • ”Trăim într-o lume conectată în permanenţă. Nu ne putem imagina o zi în care să nu avem acces la internet”

    Afacerea pornită de Florin Enache în 1998 cu un magazin pe strada Teilor din Piteşti a crescut între timp la 27 de magazine, dar dincolo de prezenţa fizică, un rol esenţial în dezvoltarea businessului l-a avut prezenţa online a brandului şi posibilitatea de a folosi internetul în gestionarea unor zone ale afacerii.

    ”Astăzi, întreaga lume este conectată, iar online avem oportunitatea să promovăm imaginea unui brand puternic, de încredere prin prezentarea detaliată a produselor, serviciilor şi locaţiilor noastre. Mediul online ne oferă oportunităţi pe care, ca brand, nu le putem obţine, indiferent de cât de bine poziţionată ar fi oricare dintre locaţiile noastre.  Ne bucurăm de o viteză foarte bună a internetului, lucru care ne ajută atât în gestionarea tuturor operaţiunilor ce ţin de administrarea stocurilor, cât şi în prezentarea detaliată a produselor şi menţinerea unei legături strânse cu toţi cei care aleg să ne viziteze atât online, cât şi offline”, povesteşte Horaţiu Vasilescu, director executiv al lanţului de bijuterii. Soluţia aleasă de reţeaua Teilor pentru a acoperi toate aceste nevoi este varianta de internet fix cu fibră optică oferit de Vodafone România, care asigură până la 1Gbps viteză, în bandă simetrică, atât download, cât şi upload. Dincolo de zona administrativă, prezenţa online a brandului îi asigură reţelei de bijuterii vizibilitate, facilitarea interacţiunii cu clienţii, posibilitatea de a oferi informaţii detaliate legate de produse şi servicii, dar şi atingerea obiectivelor de vânzare.

    În acelaşi timp, serviciul oferit de Vodafone România ajută compania să îşi eficientizeze operaţional echipa şi să automatizeze anumite procese uzuale, ceea ce înseamnă mai mult timp pentru relaţionarea cu clienţii. ”În businessul nostru totul este interconectat şi updatat constant. Investim mult atât în promovare, cât şi în calitatea interacţiunii şi a comunicării umane între consilierul de vânzări şi client. Din acest motiv, am ales ca multe dintre procesele uzuale care se desfăşoară în cadrul locaţiilor Teilor să fie automatizate şi să beneficieze de o conexiune rapidă, astfel încât timpul şi atenţia noastră să se îndrepte strict către dorinţele clienţilor noştri”, spune Horaţiu Vasilescu.

    Pentru companii, unul dintre avantajele aduse de pachetul de  internet prin fibră optică de la Vodafone România este accesul printr-o conexiune permanentă, rapidă şi sigură, oriunde s-ar afla sediile sau punctele de lucru. ”Nu ne putem imagina o zi în care să nu avem acces la informaţii legate de ceea ce se întâmplă în interiorul mecanismului Teilor. Suntem dependenţi de această conexiune virtuală, cu reverberaţii puternice în orice latură a businessului nostru”. Prin oferta Vodafone România, indiferent de condiţiile reţelei sau încărcare, utilizatorii au mereu aceeaşi viteză de transfer, iar fibra optică ajunge până în punctele de lucru solicitate (tehnologie FTTH/FTTB).

    În plus, în ultimii ani mediul de business a devenit conştient de importanţa pe care o are securitatea datelor asupra afacerilor companiei şi siguranţei angajaţilor, iar alegerea unui provider de încredere pentru serviciile de internet se află pe lista de priorităţi a oricărui antreprenor.

    Internetul a schimbat în ultimii ani radical modul de a face business, de a promova un produs, de a ajunge la clienţi. Iar într-o lume a vitezei, internetul fix în sine nu mai este suficient. Diferenţa o face viteza garantată şi calitatea reţelei de fibră optică.

    ”Internetul este o bancă infinită de informaţii de care trebuie să profităm la maximum. Online totul este transparent şi vizibil, fiecare cerere, întrebare, gând legat de produsul tău contează şi contribuie la construirea poziţiei brand-ului atât în plan fizic, cât şi virtual”, a adăugat directorul executiv al bijuteriilor Teilor, reţea care vrea să se extindă anul viitor cu minim trei magazine.

    Articol cu conţinut publicitar

    Descoperă mai multe despre internetul fix de la Vodafone aici

  • Un primar din judeţul Timiş le-a cerut angajaţilor să scrie pe bileţele ce salarii şi-ar dori. Vezi ce decizie a luat ulterior

    I-a adunat pe toţi şi a împărţit bileţele, cerându-le să-şi treacă cu toţii numele şi leafa pe care şi-ar dori-o pe hârtiuţa primită. Le-a centralizat şi a constatat uimit că nici unul dintre subordonaţii săi nu a sărit calul.

    Cum pe aceste bileţele a fost scris în dreptul fiecărui nume un salariu cu numai 10-15 procente majorat, edilul-şef local a decis să înainteze consiliului local acest centralizator.

    Aceasta, spune el, deoarece „oamenii din primărie au dovedit mult bun-simţ şi responsabilitate, fiecare punând în balanţă cât munceşte şi cât ar dori să câştige”.

    Tot Vicol spune, că dacă salariile ar fi fost stabilite de consilieri, atunci acestea probabil că ar fi fost mai mari, pentru că legea ar fi permis acest lucru.

    Cât priveşte asigurarea fondului de salarii, nu este nici o problemă, primăria are bani. De altfel, în aceeaşi lună iulie s-a aprobat o rectificare bugetară prin care s-a mărit corespunzător acest fond.

    Menţionăm că organigrama Primăriei Giera cuprinde 16 posturi, din care 15 sunt ocupate, scrie renasterea.ro