Tag: limitare

  • Facebook adaugă noi opţiuni pe platforma sa şi pe Instagram

    „Noile opţiuni, ce vor fi disponibile în curând, au fost concepute pentru a-i ajuta pe utilizatori să gestioneze timpul pe care îl alocă acestor două platforme şi să încurajeze conversaţiile între părinţi şi adolescenţi cu privire la obiceiurile online potrivite pentru aceştia”, se menţionează în comunicat.
     
    Accesarea noilor instrumente poate fi făcută de pe pagina de setări a fiecarei aplicaţii. În cazul Instagram, trebuie selectată „Your Activity”, iar pe Facebook – opţiunea „Your Time on Facebook”.
     
  • Povestea incredibilă a unui oraş-fantomă – GALERIE FOTO

    Naypyidaw a devenit capitala Birmaniei în 2005, fiind în acea vreme mai mult un proiect decât un oraş bine definit.

    Autorităţile au decis construirea oraşului având de la început intenţia ca acesta să fie capitala statului. Investiţiile în infrastructură au fost uriaşe, deşi Birmania este o ţară cunoscută mai ales pentru conflictele militare şi traficul de droguri, iar majoritatea populaţiei trăieşte la limita sărăciei.

    Deşi proiectul este în proporţie de 80-90% finalizat, gradul de ocupare al oraşului este de sub 5%. De aici provine şi numele de “capitala fantomă”, aşa cum a fost Naypyidaw denumit de către presa internaţională.

    Autostrada ce duce la Naypyidaw are 11 benzi pe sens, însă în marea parte este goală. Încrederea autorităţilor în acest proiect este de neînţeles, avaând în vedere comparaţia dintre preţul apartamentelor şi faptul că doar cei mai bogaţi oameni din Burma îşi permiteau accesorii de bază, precum telefoanele mobile.

    Naypyidaw a fost construit, susţin autorităţile, datorită poziţiei mai “sigure” decât vechea capitală (Rangoon). Cu toate acestea, există zvonuri că liderii militari ai statului ar fi fost îndemnaţi de către aşa-numiţii cititori în stele să demareze proiectul.

    POVESTEA INCREDIBILĂ A UNUI ORAŞ-FANTOMĂ

  • Cătălin Păduraru: Vinarium, IWCB sau lupta la baionetă în războaiele vinului

    nde se află vinul românesc? Din punct de vedere calitativ, probabil la cel mai înalt nivel din istorie. Dar asta nu înseamnă prea mult, atât timp cât toate ţările producătoare de vin şi neatinse de vreun război sau limitare religioasă se află şi ele în aceeaşi fericită situaţie. Progresul, realizările tehnologice sunt, astăzi, la îndemana oricui. Vinul, produs cu identitate, are nevoie de istorie, de palmares, de pieţe cultivate (adică de pieţe în care să fie prezent, să aducă satisfacţii gustative dar şi satisfacţia profitului pentru cei care lucrează cu el), de cercetare, de comunicare. De o direcţie. Toată suflarea românească e bucuroasă de absorbţia fondurilor europene pentru reconversie (vie) şi retehnologizare (cramă).

    Asta este în amonte. Dar în aval? Astăzi este (relativ) bine. Dar mâine? Poate nu este întâmplător că aproape în toate cărţile dedicate domeniului apărute în străinătate şi destinate publicului larg nici măcar nu suntem menţionaţi. Sau, dacă suntem, ocupăm spaţii egale cu ţări ca Slovacia sau Malta… Revistele de specialitate nici nu se mai obosesc să ne treacă la „inventar”. Şcoli celebre ne-au scos din curriculum (una dintre ele funcţionează, de câţiva ani, şi în România; cursurile se predau în engleză şi maghiară).
    La nivelul mentalului colectiv internaţional nu există vinul românesc.

    Existăm sau nu pe pieţele internaţionale?

    Se înţelege că excepţiile, câteva firme româneşti care exportă (şi acelea, în majoritate, către „nişe etnice”), nu pot aduce România în plutonul forţelor care domină Lumea Vinului. Ţări cu potenţial mult mai mic decât cel al ţării noastre (sau despre care credeam noi „după ureche” că este mult mai mic) sunt prezenţe vizibile şi constante pe pieţele importante. Au strategii şi le duc la îndeplinire. De ce? Pentru simplul motiv că au înţeles că niciun clasament nu e bătut în cuie. Astăzi SUA sunt pe locul trei mondial, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, putea să pară o glumă în anii ’60-’70. Sigur, putem spune că SUA sunt o forţă pe toate planurile. Dar ce spunem atunci de Chile, Noua Zeelandă (a zecea exportatoare din lume)? În curând, vom înţelege că nici Georgia sau Moldova nu s-au mulţumit cu actuala ierarhie. Vorbim de piaţa „noastră” şi de pieţele internaţionale… Ca mâine şi piaţa noastră va fi una (pe deplin) internaţională. De la momentul în care Amazon va livra vinuri şi aici până la intrarea marilor operatori globali de distribuţie sau a marilor firme de vin (cu cifre de afaceri ameţitoare, de câteva ori mai mari decât întreaga noastra piaţă)  peisajul „nostru” se va schimba. Dramatic.

    (Se prea poate ca tonurile în care zugrăvesc vulnerabilităţile României viticole să nu fie prea plăcute.)

    Nu am cum să ocolesc adevărul: vor fi schimbări disruptive, cu o multitudine de efecte neaşteptate. Acest context nu este un accident istoric. Este lupta şi persuasiunea profesioniştilor şi rezultatul strategiilor naţionale (ale altor ţări).

    Accident istoric poate fi numit ceea ce pare a se întâmpla în Africa de Sud. Este posibil ca, din cauza turbulenţelor interrasiale de acolo, un mare jucător să lase mult loc liber.

    Se gândeşte România să acţioneze în vreun fel?

    Şi atunci, de ce să ne-mbătăm cu apă rece pretinzând că suntem a nu ştiu câta forţă vitivinicolă? Forţa poate fi măsurată prin prezenţa pe „raftul” internaţional.

    Contraargumentul că avem o piaţă internă destul de mare nu ţine. Cât de mare? Cine a măsurat pentru a şti potenţialul (limita de extensie)? Ce, cum, cât vor cumpăra consumatorii tineri (adică cum va arăta piaţa aceasta „fantastică” peste 3-4 ani)?

    Ar putea aduce vinul beneficii românilor?

    Oare crede cineva că în regiunea Bordeaux sau în Toscana ori în Marlborough trăiesc bine doar vinarii? Orice domeniu de activitate, că e vorba de construcţii, transport, comerţ, turism (inclusiv, sau, mai ales, cel „neindustrial”), avocatură, bănci, îşi sporeşte profitul când se atinge de performanţa adusă de vin în aceste regiuni.

    În Bordeaux, Alain Juppé, primarul de astăzi al oraşului, a investit bani publici printr-o fundaţie (!), zeci de milioane de euro în Cité du Vin! (Muzeul Vinului. Noi nu avem unul nici măcar de 1 milion de euro.) A promis o creştere fabuloasă a numărului de vizitatori în zonă. Şi asta se întâmplă. Doar prin aeroportul de aici trec anual 10 milioane de oameni.

    Berlinul, Parisul, Londra, Bruxelles-ul, Viena investesc bani publici în târguri şi concursuri de vin pentru a creşte vitalitatea (şi atractivitatea) acestor oraşe. Berliner Wine Trophy, Citadelles du Vin Paris (întrecut de International Wine Contest Bucharest, IWCB, ca număr de probe), IWC London, AWC Vienna – sunt modele de colaborare public-privat, în folosul tuturor cetăţenilor (la noi, crezându-se că e vorba de profitul producătorilor de vin, ceea ce este, în mod clar, greşit, ne mutăm de pe un picior pe altul).

    La noi, mai mult decât oriunde, este nevoie de sprijin. Trebuie să recuperăm timpul pierdut (trei decenii!). Prin dezvoltarea enoturismului am putea aduce acasă zeci de mii de români plecaţi în străinătate, care să întoarcă aici, găsindu-şi un rost ca angajat sau ca antreprenor. Enoturismul cere o suită întreagă de servicii şi divertisment variat, potrivit pentru toate vârstele. Pescuit, vânătoare, biking, tracking, welness, spa, tenis, golf, river rafting, o listă aproape fără sfârşit. Toate acestea antrenează mii de angajaţi, sute de antreprenori.

    Mai avem voie să plantăm zeci de mii de hectare (lucru rar întâlnit în UE). Se poate crea un program prin care să apară o categorie nouă socio-profesională, viticultori care să nu aibă neapărat propria cramă, care să „sindicalizeze”, trimiţând  strugurii la o cooperativă pentru vinificare şi condiţionare. Tot aici s-ar putea face şi îmbutelierea. Vinul s-ar obţine în condiţii decente şi ar fi posibil ca acest gen de colaborare în vederea obţinerii valorii adăugate să inhibe păguboasa producţie de vin de 2 lei, obţinut din hibrizi şi vândut pe marginea drumului.

    Vinul acesta prost şi ieftin, deşi iubit de multi români, nu poate asigura un ciclu economic care să ţină tinerii acasă şi, în niciun caz, să-i „întoarcă” pe cei deja plecaţi „afară”.

    Da, vinul românesc poate aduce beneficii materiale imense românilor dar nu putem omite nici „veniturile” acorporale. Cele care ar putea cu adevărat să ne facă să folosim sintagma „mândri că suntem români”.

    Ce face statul român? Stă. În cel mai fericit caz, se face că lucrează.

    În cei 28 de ani de la Revoluţie nu a existat niciun politician marcant, niciun înalt funcţionar care să abordeze serios problema vinului românesc. Şi în niciun caz cu ştiinţă. Privit exclusiv ca produs agricol, acesta nu se bucură de sprijinul ministerelor potrivite: Minsterul Culturii, Ministerul Turismului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul pentru Mediul de Afaceri  sau, dacă există, sporadic, vreun sprijin, vinul nu este privit în dimesiunile lui reale.

    Drept urmare, efectele se văd. Sau nu se văd bine, pentru că nu avem radiografii la zi ale pieţei.

    Cercetarea, obligatorie pentru crearea unei strategii, nu poate fi asigurată de producători. Nici nu ar fi corect.

    Producătorii de vin fac… vin. Ei pot plăti sociologi, antropologi, economişti să facă studii care să răspundă problemelor lor directe. Ei nu pot rezolva „problema naţională”. Tot ce am enunţat mai sus cade în responsabilitatea statului, care, până la urmă, ar face aceste cercetări şi ar plăti experţi pentru conceptul de dezvoltare şi comunicare tot pe banii noştri. Sau pe bani europeni. (Lucru obligatoriu de menţionat, pentru că foarte mulţi oameni din stat folosesc expresia „v-am dat”.)

    Cercetarea cercetărilor (!) din străinătate ne arată clar ce am avea de făcut.

    Firmele private? Eforturi se fac. Sunt însă disparate. International Wine Contest Bucharest este un exemplu de reuşită la nivel de organizare şi afirmare internaţională. Mecanismul de colaborare stat-privat este însă blocat.

    Există şi multe iniţiative lăudabile care nu apelează la stat. Majoritatea, însă, nu îşi propun (şi nu e nimic rău în asta) să „mute munţii”. Interesant e că au început să se coaguleze parteneriate durabile între firmele private. Alianţele lor nu pot intra în concurenţă, însă, cu marile dezvoltări de forţe de pe plan mondial. Amintind de International Wine Contest Bucharest, am realizat că avem parteneri care au fost alături de acest mare concurs. E o formă de ipocrizie (la modă, nu ştiu de ce) de a expune public voalat Partenerii şi Sponsorii evenimentelor noncomerciale. Cred că vine de la alambicata lege a CNA-ului, care îşi transmite efectele de la TV către presa scrisă, neînţelegându-se că menţionarea sponsorului este minima recunoştinţă pe care poţi să o manifeşti faţă de cineva care a sprijinit un demers al binelui colectiv.
    Nu „un producător de apă minerală” este corect, ci, în cazul nostru, Aqua Carpatica, nu o marcă auto, ci Nissan ş.a.m.d.

    Unii dintre ei au sprijinit editarea lucrării Wine Wars – Războaiele vinului (lectură obligatorie pentru cei care au tangenţă cu vinul), iar mai nou sprijină una dintre cele mai interesante „construcţii” pentru Vinul românesc – Vinarium. O degustare-evaluare făcută de oameni de top din România pentru a se încerca formarea unui pluton de 100 de vinuri româneşti de top – la 100 de ani de România. Evaluarea va fi coordonată de singurul master of wine din România, Ana Sapungiu.

    E o ştire, nu?

    În cele două sesiuni Vinarium (fiecare de câte două zile), Ana Sapungiu MW a coordonat un panel format din oameni speciali ai societăţii noastre, oameni cu biografii impresionante. Am dorit să avem o interpretare holistică a vinurilor care pot fi promovate la 100 de ani de România. Chiar dacă s-a enunţat în glumă că „am strâns vreo 500 de ani de studiu în această încăpere”, rămâne – în mod serios – o sumă a competenţelor şi a unor unghiuri diferite de interpretare din domenii ca antropologia, arhitectura, istoria, literatura, arta dramatică, critica artei, business ş.a.m.d. pusă în folosul României.

    (În vinurile româneşti am îndrăznit să includem şi vinurile de peste Prut. Mulţi vor socoti acest gest o culpă. Noi l-am considerat a fi o datorie. Şi o realitate, dacă nu administrativă, măcar culturală şi istorică.)

    Statul român trebuie să întindă o mână şi să înveţe să fie partener. Într-un parteneriat, ambele părţi câştigă.

    Dezvoltarea Lumii Vinului (cu toate extensiile enunţate) degrevează statul de rezolvarea unor ecuaţii complicate, mai ales sociale, ajută la formarea brandului de ţară şi, pe termen mediu şi lung, contribuie la creşterea PIB. Dacă vrem.

  • Cinci locuri din lume unde căldura a doborât recorduri istorice

    Pe primul loc este zona de est a Canadei, unde căldura a fost intensă săptămâna trecută. 70 de persoane au murit în Quebec din această cauză, majoritatea în oraşul Montreal, iar în capitala ţării, termometrele au înregistrat 47ºC pe data de doi iulie.

    Cei mai mulţi dintre cei decedaţi aveau vârsta de 65 de ani şi sufereau deja de alte afecţiuni . Potrivit autorităţilor, lipsa aparatelor de aer condiţionat a contribuit la moartea acestora, spune BBC.

    Locul al doilea este ocupat de regiunea Caucaz, o zona muntoasă unde temperaturile au fost crescute pe tot parcursul lunii iulie. În Tbilisi, capitala Georgiei, s-au înregistrat 40,5 ºC, o maximă istorică, iar căldura a afectat reţeaua electrică din alte ţări apropiate. 

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • CE aprobă programe pentru limitarea imigraţiei în valoare de peste 90 de milioane de euro

    Cele trei programe au scopul reducerii tentativelor de traversare a Mării Medietarane spre Europa.

    “Este necesară îmbunătăţirea capacităţilor ţărilor de a gestiona frontierele”, anunţă Comisia Europeană.

    Programele sunt destinate “ţărilor aflate pe ruta imigranţilor”, inclusiv Libiei, a declarat Federica Mogherini, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe.

  • Chinezii de la China Energy nu mai cumpără 51% din KMG International, proprietarul Rompetrol

    „Grupul KMG International (KMGI) aduce la cunoştinţa publicului că tranzacţia privind achiziţia unei participaţii de 51% din acţiunile KMG Internaţional N.V. de către China Energy Company Limited nu va fi finalizată”, arată raportul de pe site-ul Bursei de Vslori Bucureşti (BVB).

    Rompetrol precizează că data limită până la care părţile ar fi trebuit să îndeplinească toate condiţiile precedente a expirat la 30 iunie 2018, iar părţile nu vor prelungi această dată.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reuniunea UE pe tema modalităţilor de limitare a imigraţiei s-a încheiat fără un rezultat concret

    “Vom continua să lucrăm la rezolvarea acestor probleme”, a declarat cancelarul german Angela Merkel. “A fost multă bunăvoinţă de a realiza acest lucru astăzi (duminică, n.red), şi în afară de câteva diferenţe, a fost multă unitate”, a adăugat Merkel.

    Liderii care au participat la reuniune au indicat că vor continua să acţioneze în următoarele zile pentru a găsi o soluţie, în contextul în care toţi liderii UE urmează să participe la finalul săptămânii la summitul Consiliului European.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ceasul de scris

    Producătorii de instrumente de scris nu fac nici ei excepţie, casa elveţiană Caran d’Ache anunţând recent o ediţie limitată de stilouri şi rollere gândite ca un omagiu la adresa industriei orologere, sub denumirea de 1010 Timekeeper.

    Prevăzut cu două capace, unul care aminteşte de coroana unui ceas, iar celălalt de brăţara acestuia, pe care utilizatorul le poate schimba după dorinţă şi cu elemente care închipuie un cadran, cifre romane şi limbi care arată ora, 1010 Timekeeper pare un ceas în formă de instrument de scris, iar denumirea sa vine de la poziţia în care stau acele de ceasornic cu care este decorat. 

  • Cuvertură de lux

     Calvin Klein le vinde celor care trec pe la magazinul său de pe Madison Avenue cuverturi americane atent selecţionate care au fost lucrate manual din tot felul de bucăţi de materiale textile în secolele XIX sau XX.

    Casa Loewe a prezentat la Târgul de Mobilă de la Milano o colecţie de cuverturi artizanale, în timp ce compania franceză A.P.C. îşi creează propriile sale cuverturi în ediţie limitată pe care le vinde alături de alte produse ale sale, folosind la confecţionarea lor resturi de materiale de la alte articole.

    Alte case de modă folosesc ideea de cuvertură din bucăţi de materiale pentru articole vestimentare ca poncho-uri, pelerine, geci sau cămăşi. 

  • Universitatea Bucureşti pune la dispoziţie peste 7.400 de locuri bugetate la licenţă, master şi doctorat

    Pentru programele de doctorat, perioada de înscriere este cuprinsă între 3 şi 20 septembrie 2018.

    “Fiecare facultate are propriul calendar, cuprins în perioada mai sus-menţionată. Datele pot fi consultate de toţi cei interesaţi pe website-urile facultăţilor. Pentru studiile universitare de licenţă, Universitatea din Bucureşti pune la dispoziţie un număr de 4.250 de locuri bugetate. Astfel, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine oferă 446 de locuri, Facultatea de Chimie 134 de locuri, iar Facultatea de Filosofie, 98. De asemenea, Facultatea de Fizică pune la dispoziţia candidaţilor un număr de 129 de locuri, Facultatea de Drept 273 de locuri, iar Facultatea de Istorie 185 de locuri”, transmite Universitatea Bucureşti.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro