Tag: lansare

  • Antreprenoarea care a dat Elveţia pe România şi a lansat aici un nou model de business. A cumpărat un hotel în centrul Capitalei şi nu se opreşte aici: ar putea să revoluţioneze piaţa imobiliară din oraşele mari ale ţării

    „Totul a început cu mine căutând astfel de camere în Zurich, de unde sunt. M-am născut în apropiere de Zurich, iar în liceu aveam o agenţie de modeling împreună cu nişte prieteni, astfel că m-am găsit în situaţia de a căuta astfel de camere de închiriat eu însămi pentru modele – din păcate, nu le găseam – aşadar am închiriat nişte spaţii, am renovat apartamentele respective şi am cazat modelele de acolo. Fiindcă am fost mereu o persoană ambiţioasă, nu am avut atât de mult succes cu agenţia de modeling pe cât speram, aşadar am renunţat la liceu când aveam în jur de 17 ani şi m-am concentrat în totalitate pe business”, îşi începe povestea Anja Graf, antreprenoarea de origine elveţiană care a făcut din România casă, dar şi cel mai nou pariu de investiţii în real estate. 

    Descrierea face parte din istoria pe care ea însăşi a ales să o împărtăşească într-o întâlnire cu presa de business, cu prilejul deschiderii Vision Apartments sau, mai pe înţelesul celor care ştiu istoria clădirii – noua viaţă a fostului hotel Ramada aflat pe Calea Victoriei, în apropierea Teatrului Odeon din Capitală. Achiziţionat de antreprenoarea de origine elveţiană în pandemie, în 2021, într-o tranzacţie de 20 de milioane de euro, acum acesta urmează să îşi deschidă porţile sub conceptul care i-a adus succesul antreprenoarei.

    După ce a renunţat la agenţia de modeling, când avea în jur de 20 de ani, Anja Graf s-a concentrat în totalitate pe businessul din imobiliare Vision Apartments. În prezent, acesta este sinonim cu închirierea apartamentelor elegante mobilate şi cu servicii incluse în întreaga lume. Fondată în 1999 în Elveţia, compania s-a dezvoltat rapid, trecând de la stadiul de start-up la lider de piaţă în Elveţia, cu o prezenţă globală. În prezent, compania oferă soluţii personalizate pentru locuinţe temporare în sute de locaţii din lume şi deţine un portofoliu de 2.500 de apartamente. 

    După o investiţie de 3 milioane de euro în renovare, fostul Ramada Majestic de pe Calea Victoriei va fi prima clădire Vision Apartments din Bucureşti, ce va revoluţiona totodată şi piaţa hotelieră a Capitalei fiind, după cunoştinţele companiei, primul proiect care oferă servicii personalizate de închiriere pe termen scurt. Preţurile vor porni de la circa 80 de euro/noapte, variind în funcţie de dimensiunea apartamentelor închiriate, facilităţi, precum şi durata şederii. 

    Citiţi mai multe despre povestea brandului Vision Apartments, precum şi al Anjei Graf, în următoarea ediţie print a BUSINESS Magazin. 

  • La 50 de ani de la războiul Yom Kippur, Israelul este atacat: Teroriştii palestinieni din Fâşia Gaza au lansat sâmbătă dimineaţă baraje de rachete asupra sudului şi centrului Israelului

    Atacurile surpriză cu rachete şi infiltraţii ale Hamas asupra Israelului au loc la 50 de ani de la Războiul din 1973, un atac surpriză al vecinilor arabi ai Israelului, care a început la 6 octombrie 1973, informează site-ul de ştiri CNN World.

    Israelul numeşte războiul Războiul de Yom Kippur, deoarece blitzul a început în Yom Kippur, cea mai sfântă zi din calendarul evreiesc. Evreii respectă de obicei această zi prin post şi pocăinţă pentru păcatele din anul precedent. În mare parte din lumea arabă, este cunoscut sub numele de Războiul din 6 octombrie şi este considerat o victorie.

    Conflictul a început cu Egiptul şi Siria, care au trimis trupe în speranţa că vor putea recuceri teritoriile din Înălţimile Golan şi Peninsula Sinai, confiscate anterior de Israel în Războiul de Şase Zile din iunie 1967.

    Arabia Saudită, Kuweit, Libia, Algeria, Tunisia, Sudan, Maroc şi Iordania au ajutat Egiptul şi Siria cu trupe, asistenţă financiară şi arme. Uniunea Sovietică a transportat pe calea aerului provizii către combatanţii arabi, în timp ce Statele Unite au oferit ajutor Israelului.

    Războiul s-a încheiat cu trupele israeliene apropiindu-se de Damasc şi cu o întreagă armată egipteană încercuită.

     

  • Israelul intră în stare de alertă de război după ce mişcarea islamistă Hamas a lansat un atac

    Teroriştii palestinieni din Fâşia Gaza au lansat sâmbătă dimineaţă baraje de rachete asupra sudului şi centrului Israelului, declanşând sirenele în numeroase oraşe, anunţă Times of Israel.

    Asediul a început în zorii zilei, în timp ce copiii mergeau la şcoală: «A început operaţiunea „potop al-Aqsa”.

    Israelul adună rezervişti pentru luptă, în timp ce soldaţi din Tel Aviv au fost capturaţi.

    Cel puţin cinci persoane au fost rănite şi una a decedat, citează Monitorul Apărării. Sirenele de avertizare „Red Alert” au fost activate în Tel Aviv, la aproximativ 70 de kilometri de Fâşia Gaza, precum şi în Sde Boker, Arad şi Dimona, în sud, de asemenea, la peste 70 de kilometri distanţă. Explozii au fost auzite de locuitorii din aceste zone.

    UPDATE 13:42 – Ciolacu: Sunt 790 de pelerini români în Israel. Căutăm soluţii să-i aducem acasă

    Sunt 790 de pelerini români în acest moment în Israel, spune premierul Marcel Ciolacu. Alături de ministrul de Externe, acesta caută soluţii să-i aducă acasă.

    „Împreună cu doamna ministru de Externe căutăm variantele ca să-i aducem cât mai repede acasă. După cum bine ştiţi, în acest moment sunt închise toate aeroporturile din Israel”, a spus, sâmbătă, Ciolacu, întrebat dacă vreun român din Israel a cerut ajutorul autorităţilor române.

    Deocamdată, spune premierul, s-a dat o avertizare de stare de război: „vom vedea evoluează lucrurile”.

    Prim-ministrul a precizat că nu este niciun român rănit sau în zona directă de conflict.

    Întrebat despre situaţia din Mioveni, unde PSD Argeş a decis excluderea din partid a primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, după ce acesta a fost ridicat de DNA, acuzat că a luat bani pentru angajarea unei doctoriţe la spital, Ciolacu a precizat că nu a fost amânată, sâmbătă, vreo decizie.

    „Printre cei 790 de români este şi domnul preşedinte Mînzînă (Ion Mînzînă, preşedinte al Consiliului Judeţean şi al PSD Argeş – n.r.) în Israel şi este normal să aşteptăm să vină acasă, pentru că este o organizaţie în cadrul organizaţiei judeţene Argeş şi nu pot lua o decizie în lipsa preşedintui”, a spus Ciolacu.

    Întrebat, mai departe, cum a văzut mesajul de susţinere de la Mioveni, după ce a transmis că nu se mai acceptă corupţi în PSD, Ciolacu a răspuns: „Un moment de emoţie. Şi am văzut cu toţii că au depăşit şi acest moment după decizia magistraţilor de arestare pe 30 de zile”.

    PSD Mioveni îşi exprimase „susţinerea totală” faţă de primarul Ion Georgescu, considerând decizia de excludere a acestuia din partid „pripită şi fără fundament”.

    UPDATE 13:12 – Alertă de călătorie. MAE le cere românilor care vor să plece în Israel să îşi reprogrameze călătoria

    MAE atenţionează românii care intenţionează să călătorească în Israel să îşi reprogrameze călătoria.

    Având în vedere evenimentele recente care au constat în lansarea unui număr mare de rachete din Fâşia Gaza către teritoriul statului Israel şi declaraţia oficială a acestui stat privind mobilizare de lupta a armatei israeliene, Ministerul Afacerilor Externe recomandă românilor care se află sau tranzitează acest stat să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale, să se adăpostească în clădiri şi, când situaţia va permite, părăsirea ţării.

    Totodată, MAE atenţionează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Israel să îşi reprogrameze călătoria.

    Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Israel sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României la Tel Aviv şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând astfel datele de identificare şi propriile coordonate la adresa de e-mail telaviv@mae.ro, pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://telaviv.mae.rohttps://consular-protection.ec.europa.eu/travel-advice_en şi www.mae.ro – rubrica „Sfaturi de călătorie” şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

    Cetăţenii români care ignoră avertismentele MAE şi se deplasează în zone de risc sunt atenţionaţi că o fac pe propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii, având în vedere că, de la caz la caz, pot interveni limitări privind posibilităţile de intervenţie ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de carieră în situaţii de urgenţă, transmite ministerul.

    UPDATE 12:59 – Cel puţin 22 de persoane au fost ucise de la începutul atacului masiv al grupării teroriste Hamas

    Cel puţin 22 de persoane au fost ucise de la începutul atacului masiv al grupării teroriste Hamas, susţine Magenul David Adom. Peste 70 de persoane sunt rănite grav. De asemenea, preşedintele consiliului regional Shaar ha-Negev a fost ucis într-un schimb de focuri. 

    Serviciul de urgenţă Magen David Adom spune că cel puţin 22 de persoane au fost ucise de la începutul atacului masiv al grupării teroriste Hamas. Există peste 70 de persoane grav rănite, potrivit unui purtător de cuvânt.

    Celulele teroriste ale grupării din Gaza s-au infiltrat în mai multe comunităţi din sudul ţării.

    Se aşteaptă ca bilanţul victimelor să crească, notează Times of Israel.

    De asemenea, preşedintele consiliului regional Shaar ha-Negev, Ofir Liebstein, a fost ucis în timpul luptelor cu teroriştii Hamas sâmbătă dimineaţă, conform autorităţilor locale.

    “Ofir a fost ucis când a mers să apere un oraş în timpul atacului terorist”, precizează consiliul.

    Adjunctul şefului consiliului, Yossi Keren, îi ţine în prezent locul.

    Times of Israel notează şi că Hamas publică imagini care arată cum membrii săi capturează mai mulţi soldaţi israelieni în timpul unui atac asupra unei baze militare de la graniţa cu Fâşia Gaza.

    Alte clipuri care circulă online pretind că arată civili israelieni luaţi ostatici de grupul terorist.

    UPDATE Atacul efectuat cu 5.000 de rachete, revendicat de Hamas

    Mohammed Deif, liderul aripii militare Hamas din Gaza, a declarat că „5.000 de rachete au fost lansate asupra Israelului sâmbătă dimineaţa pentru a începe Operaţiunea Furtuna Al-Aqsa”. Israelul a raportat şi o infiltrare din Gaza. Deif, care apare rar în public, a vorbit într-un mesaj video

    UPDATE Operaţiune militară împotriva Israelului

    Armata israeliană raportează apoi pătrunderea „un număr nespecificat de soldaţi” la graniţe, în timp ce Hamas declară că a început o nouă operaţiune militară împotriva Israelului. Ieri, zeci de mii de susţinători ai Jihadului Islamic s-au adunat pe străzile din Gaza pentru a sărbători aniversarea înfiinţării mişcării.

    UPDATE Armata Israelului „este gata de război”

    Între timp, armata israeliană spune că este „gata de război” şi loveşte ţinte în Fâşia Gaza, în timp ce sirenele raidului aerian sună în Ierusalim. Sunetele a cel puţin trei explozii s-au auzit în timp ce Israelul desfăşura apărare antirachetă. Atacul asupra Ierusalimului este considerat o escaladare gravă de către Israel.

    Citiţi continuarea pe www.mediafax.ro

  • JTI lansează Ploom X în România

    JTI România lansează Ploom X, un produs de ultimă generaţie, cel mai nou din portofoliul JT Group, care va fi disponibil pentru început într-o serie de magazine din Bucureşti, precum şi pe www.ploom.ro.

    „Lansarea Ploom X confirmă angajamentul JTI de a investi în produse inovative, luând în considerare cerinţele şi aşteptările consumatorilor adulţi. E un debut al planurilor pe care ni le-am propus pentru produsele cu potenţial de risc redus şi avem ambiţii mari de creştere a cotei de piaţă în categoria tutunului încălzit. Lansarea Ploom X în România este un punct de reper în acest parcurs. Avem o bază solidă pentru creşterea cu succes a JTI într-o ţară în care compania aniversează 30 de ani, şi ne dorim să creăm momente de satisfacţie pentru consumatorii adulţi, precum şi un viitor mai bun pentru aceştia şi societatea în care muncim”, a declarat Alexander Pitchka, General Manager JTI România, Moldova şi Bulgaria.

    JT Group plănuieşte ca, în perioada 2023 – 2025, să investească peste 300 miliarde yeni (~2 miliarde euro) în produsele cu potenţial de risc redus la nivel global, mai ales în categoria tutunului încălzit, pentru a-şi susţine expansiunea geografică ambiţioasă. România este a zecea ţară în care JTI lansează Ploom, după Japonia, Marea Britanie, Italia, Portugalia, Cehia, Lituania, Elveţia, Polonia şi Ungaria.

    Temperatură optimă de încălzire pe tot parcursul unei sesiuni, savoare mai bogată

    Ploom X este diferit de ţigaretele tradiţionale pentru că doar încălzeşte tutunul, fără să îl ardă. Tutunul poate fi savurat astfel fără fum sau scrum. Tehnologia HeatFlow™ nu doar că asigură distribuirea optimă a căldurii în câteva secunde, dar şi generează o savoare mai bogată. Amestecul de tutun ActivBlend™, din rezervele speciale Sobranie, create exclusiv pentru Ploom, oferă o experienţă excepţională şi autentică.

    Uşor de utilizat şi cu un design special

    Ploom X a fost fabricat cu toată atenţia pentru detalii, cu un design unic, dar şi uşor de manevrat şi utilizat. Dispozitivul nu are butoane vizibile şi funcţionează prin intermediul unui sistem inovativ IntuiTouch. Indicatorul LED arată când dispozitivul este gata de utilizare, când trebuie încărcat şi multe altele.

    Ploom X pe scurt

    • Performanţă excelentă: Ploom X este conceput să asigure sesiuni de câte cinci minute, indiferent de numărul de pufuri.
    • Uşor de utilizat: bateria dispozitivului, încărcată în întregime, asigură utilizarea a peste 20 de rezerve cu tutun de încălzit şi poate fi uşor reîncărcată, folosind o conexiune USB-C.
    • Design unic: Ploom X se evidenţiază datorită designului său compact şi formei ergonomice. Consumatorii adulţi îşi pot, de asemenea, exprima personalitatea optând pentru una dintre cele cinci culori: Black (negru), Silver (argintiu), Champagne Gold (auriu), Slate Grey (antracit) şi Navy Blue (bleumarin).
    • Mixuri variate de tutun: rezervele speciale Sobranie oferă o experienţă intensă a tutunului autentic, datorită amestecului unic ActivBlend combinat cu tehnologia HeatFlow.

     

    JTI aniversează 30 de ani în România, fiind una dintre primele multinaţionale stabilite în ţară, sub numele de R.J. Reynolds. În 1999, RJR a devenit JTI, cea mai mare companie japoneză prezentă pe plan local, cu investiţii de peste 300 de milioane de euro.

    JTI are în România peste 1.300 de angajaţi în sediul din Bucureşti, cele 34 de birouri din ţară şi în fabrică.

    JTI este unul dintre cei mai mari producători mondiali de produse din tutun şi produse pentru vapat, cu operaţiuni în peste 130 de ţări. Cu sediul la Geneva, Elveţia, JTI are circa 46.000 de angajaţi, fiind membră a grupului Japan Tobacco. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.jti.com.

  • Care este oraşul care vrea să lanseze un serviciu de transport zburător până în 2026

    Dubai speră să creeze o reţea de taxiuri zburătoare până în 2026.
    Reţeaua, construită de Skyports, ar urma să ducă pasagerii la destinaţiile principale ale oraşului prin intermediul unor vehicule zburătoare electrice compacte.
    Alte servicii de taxi zburător vor, de asemenea, să se lanseze în marile oraşe din întreaga lume.
    Dubai vrea să conducă viitorul taxiurilor zburătoare. Oraşul vrea să finalizez o reţea de taxiuri zburătoare complet operaţională până în 2026, scrie Insider.

    Directorul general al Skyports, care construieşte infrastructura de aterizare pentru aceste taxiuri aeriene, a declarat miercuri că el crede că oraşul va fi primul din lume care va integra o „reţea complet dezvoltată” de taxiuri zburătoare în reţeaua sa de transport public.

    Patru locuri de aterizare vor fi construite de Skyports în apropierea Aeroportului Internaţional Dubai, Palm Jumeirah, Dubai Downtown şi Dubai Marina.

    Cititi mai multe pe www.alephnews.ro

  • Ministerul Finanţelor anunţă o nouă tranşă de titluri de stat Tezaur: dobânzile ajung până la 7,10% pe an

    De la începutul anului românii au investit peste 7,56 miliarde de lei în program, numărul total al subscrierilor depăşind 178.000.

    Ministerul Finanţelor a lansat începând de astăzi, 18 septembrie, o nouă tranşă de titluri de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 an şi 3 ani, şi dobânzi anuale de 6,25%, respectiv 7,10%.

    Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.

    „Fie că sunt rezidenţi sau nerezidenţi, fie că vor să depună economiile direct de acasă, să meargă la bancă sau la Poştă, ne asigurăm că instrumentele noastre sunt accesibile şi potrivite pentru toate nivelurile de economii şi în toate mediile, fiind structurate pentru a răspunde nevoilor specifice ale fiecăruia”, spune Marcel Boloş, ministrul Finanţelor.

    În perioada 18 septembrie – 12 octombrie, titlurile de stat pot fi cumpărate online numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Totodată, între 18 septembrie – 13 octombrie, titlurile de stat pot fi achiziţionate de la unităţile Trezoreriei Statului.

    În paralel, titlurile de stat pot fi cumpărate prin Compania Naţională Poşta Română între 18 septembrie – 12 octombrie, în mediul urban, şi 18 septembrie – 11 octombrie în mediul rural.

    Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

    De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

    Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

    Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

    Tot astăzi, Ministerul Finanţelor lansează a treia ediţie a Programului de titluri de stat FIDELIS din 2023. Tranşa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadenţa la un an, având o dobândă de 7,25%, cea mai mare oferită în cadrul acestei ediţii.

    Perioada de desfăşurare este 18 septembrie – 3 octombrie.

    În afară de tranşa specială, ediţia FIDELIS care debutează astăzi va conţine şi emisiunile uzuale, respectiv: titluri de stat în lei, cu scadenţe de 1 an şi 3 ani şi dobânzi anuale de 6,25% şi respectiv 7,10%, şi titluri de stat în euro, cu scadenţe de 1 an şi 5 ani şi dobânzi anuale de 3,90%, respectiv 5,30%.

     

     


     

     

  • Cea mai aşteptată carte din lumea business-ului din acest moment: Biografia lui Elon Musk. Walter Isaacson, care a scris şi despre Steve Jobs, scrie că Elon Musk e ”condus de demoni”

    O biografie extrem de aşteptată a lui Elon Musk îl descrie pe turbulentul magnat ca pe un om condus de demonii copilăriei, obsedat de a aduce viaţa umană pe Marte şi care cere ca personalul pe care-l conduce să fie deosebit de „dur” în desfăşurarea afacerilor, raportează The Star.

    Elon Musk este portretizat de biograful vedetă Walter Isaacson, fost redactor-şef al revistei Time, cunoscut mai ales pentru portretul best-seller al fondatorului Apple, Steve Jobs, precum şi pentru analizele sale despre vieţile lui Albert Einstein şi Leonardo da Vinci.

    Unele instituţii media din SUA au avut acces anticipat la cartea de peste 600 de pagini înainte de lansarea sa oficială la nivel mondial, marţi, şi mai multe extrase au fost publicate în ultimele zile.

    Cu câteva ore înainte de lansarea lucrării pe Amazon, comenzile în avans au făcut din biografia lui Elon Musk cea mai bine vândută carte a site-ului în Statele Unite.

    O mare parte din primii ani de viaţă ai miliardarului sunt deja bine cunoscuţi, atenţia fiind concentrată pe tatăl său abuziv şi manipulator, Errol, pe care Musk îl dispreţuieşte.

    Cartea susţine că Musk este condus de o „trăire demonică”, care, potrivit lui Isaacson, îl face foarte productiv, fenomen comun în rândul celor care ating performanţe excesive.

    Un pasaj foarte mediatizat relatează cum Musk a dejucat personal un plan al armatei ucrainene de a desfăşura o operaţiune majoră în Crimeea, refuzând accesul la internet prin Starlink, ceea ce a atras un răspuns dur din partea Kievului.

    Însă Isaacson a fost nevoit să revină asupra descrierii episodului după ce Musk a scris pe Twitter că accesul Starlink nu era încă funcţional în Crimeea la momentul deciziei sale.

    Preluarea haotică şi impulsivă a lui Musk a platformei Twitter (redenumită acum X) primeşte, de asemenea, multă atenţie în cadrul lucrării, miliardarul fiind portretizat ca fiind captiv în lupta de a recunoaşte faptul că tehnologia şi puterea pură a voinţei nu vor crea miracole.

    O altă temă recurentă în relatarea lui Isaacson este tendinţa răzbunătoare a lui Musk faţă de criticii săi.

    După ce a achiziţionat Twitter la sfârşitul anului trecut, Musk şi cei mai apropiaţi colaboratării ai săi au răscolit e-mailurile şi reţelele de socializare şi au concediat imediat zeci de angajaţi care au criticat noul proprietar. În cele din urmă, două treimi din cei 7.500 de angajaţi aveau să fie concediaţi.

    Într-un alt episod, Musk a sfidat avertismentele analiştilor şi, cu ajutorul unei echipe mici, a mutat serverele critice dintr-un centru de date din Sacramento pentru a reduce costurile, ceea ce a dus la o serie de întreruperi majore.

    De asemenea, miliardarul a refuzat să îşi unească forţele cu Bill Gates în cadrul unor acţiuni de caritate, deoarece fondatorul Microsoft a pariat împotriva succesului Tesla la bursă.

    Biografia tratează şi aspectele din viaţa personală a lui Musk, tatăl a 10 copii, inclusiv un copil necunoscut până acum cu Grimes.

  • BUSINESS Magazin lansează o nouă ediţie a catalogului „Cele mai responsabile companii din România”. Cum vă puteţi înscrie proiectul?

    BUSINESS Magazin lansează o nouă ediţie a catalogului „Cele mai responsabile companii din România”, prin care vă propunem o perspectivă mai amplă asupra soluţiilor mediului privat pentru probleme ale societăţii româneşti prin intermediul practicilor de Responsabilitate Socială Corporativă (Corporate Social Responsibility – CSR).

    Pentru participarea cu proiecte în acest anuar, vă rugam să completaţi formularul de mai jos şi să ni-l trimiteţi până la data de 14 septembrie, la adresele ioana.matei@businessmagazin.ro/ioana.a.mihai@gmail.com/andra.stroe@businessmagazin.ro. Ataşat răspunsurilor vom avea nevoie de imagini la rezoluţie bună, de peste 1 Mb/300 DPI, reprezentative pentru proiect şi/sau cu persoanele din cadrul companiei responsabile de acesta.

    Menţionăm că NU puteţi participa cu proiecte care au apărut deja în ediţiile precedente. 

    Prezentarea pe care o veţi trimite trebuie să se încadreze în limita a 3.000 de caractere (cu tot cu spaţii – spaţiul disponibil pentru print) şi să cuprindă:

    1. Datele companiei – număr de angajaţi, cifră de afaceri, profit (pentru cel mai recent an pentru care există informaţii publice disponibile – vă rugăm să menţionaţi anul şi moneda – lei/euro);

    2. Numele campaniei/proiectului pe care o/îl propuneţi pentru acest catalog;

    3. Domeniul proiectului propus (educaţie, mediu, medicină, sportiv, social etc.)

    4.O listă a proiectelor de CSR în care v-aţi implicat în ultimii doi ani/ONG-urile alese pentru colaborare în acest interval de timp (sunt luate în calcul proiectele implementate în ultimii doi ani) 

     

    Motivaţie:

    -De unde a plecat ideea campaniei/proiectului şi ce scop final a avut

    -Pe cine ţinteşte

    -De ce a fost ales acest domeniu/această comunitate

    Descrierea proiectului:

    -Când a fost lansat

    -Cum a fost pus în aplicare/cum s-a desfăşurat/ce paşi au fost urmaţi

    -Persoanele/organizaţiile implicate 

    -Durata implementării/desfăşurării

    -Investiţia financiară şi de timp necesare

    -Alte detalii tehnice

    Rezultate (asupra comunităţii, asupra calităţii mediului, a vieţii oamenilor, a societăţii în ansamblu):

    -Câte persoane au participat/au fost impactate (şi/sau alte cifre reprezentative)

    -Cum a schimbat acest proiect comunitatea/domeniul în care a fost lansat

    -Obiective viitoare/impact pe termen lung

    -Răspunsul, foarte pe scurt, la întrebarea: „De ce este importantă implicarea companiilor din România în proiecte de responsabilitate socială?”

    Cum răspunzi nevoilor prezentului fără să le compromiţi pe cele ale viitorului? Aceasta este una dintre întrebările la care companiile din toată lumea şi – de câţiva ani – şi din România, încearcă să răspundă, în direcţia construcţiei unui business sustenabil, privind dincolo de obiectivele financiare ale acestuia. Despre tipul acesta de proiecte ne dorim să vorbim, an de an, în cadrul catalogului dedicat iniţiativelor de Corporate Social Responsibility (CSR), prin care vă propunem o perspectivă mai amplă asupra soluţiilor mediului privat pentru probleme ale societăţii româneşti.

    Aşteptăm cu interes proiectele voastre!

     

     

     

  • AQUA Carpatica Flavours, primul produs din România care se lansează la raft cu spatele produsului (contraetichetă)

    AQUA Carpatica, brandul care a redefinit puritatea şi a demonstrat că apa are gust, lansează acum o nouă băutură: AQUA Carpatica Flavours – apă minerală naturală carbogazoasă, cu suc de fructe şi un strop de sirop de agave. Şi nu oricum, ci cu spatele. Pentru că este mai corectă descrierea de pe spatele dozei, decât încadrarea în categoria comercială de pe faţă.

    Potrivit surselor AQUA Carpatica, noul produs se lansează cu spatele, „pentru că descrierea de pe faţă nu ne reprezintă pe deplin, ba chiar ne face un deserviciu. În România nu există categoria de apă minerală naturală fructată.  Legal, AQUA Carpatica Flavours nu are unde să stea decât la băuturi răcoritoare carbogazoase, denumirea de pe faţă a produsului. De aceea am hotărât să ne lansăm cu spatele, pentru că e mai bine să citiţi întâi ingredientele. Cu ele ne mândrim şi aceasta este combinaţia care ne reprezintă în faţa consumatorului nostru exigent”.

     „Este probabil cea mai curată băutură carbogazoasă de pe piaţă, din ingrediente naturale, şi totuşi nu există nicio categorie în care poate fi, legal, plasată”, spune Valentina Vesler, Head of PR & Communication AQUA Carpatica.

    Nu este prima dată când AQUA Carpatica, cunoscută pentru izvoarele sale extraordinare şi pentru exigenţa în selecţia celor mai bune ingrediente pentru fiecare produs din portofoliu, vorbeşte despre importanţa atenţiei pentru informaţia de pe etichete. Încă de la lansare, a fost brandul care a dezbătut valoarea nitraţilor şi adevărul etichetelor. Ca orice alt produs AQUA Carpatica, noua băutură cu apă minerală naturală carbogazoasă, suc de fructe şi sirop de agave respectă aceleaşi standarde de calitate şi totuşi este pusă în categoria băuturilor răcoritoare carbogazoase, care, la noi, este asociată cu sucurile. 

    „Din orice unghi priveşti, etichete incorecte, neadevărate, incomplete şi etichetările greşite sunt dăunătoare. Atât produselor, cât şi oamenilor, li se face un deserviciu atunci când se emit judecăţi de valoare eronate. Iar acum suntem puşi în aceeaşi situaţie. Puritatea, calitatea excepţională şi grija faţă de consumator sunt preocuparea noastră de bază de peste 13 ani.  AQUA Flavours întruneşte toate aceste principii de dezvoltare de produs pentru că are în compoziţie minimum de sirop de agave şi un strop de suc de fructe. Aşa că ne disociem de categorie băuturilor carbogazoase, pentru că nu ne reprezintă”, explică Jean Valvis, fondatorul AQUA Carpatica.

    AQUA Carpatica Flavours a apărut pe piaţă în patru combinaţii răcoritoare, la doză de 330ml: Lămâie Verde şi Mentă, Zmeură, Căpşună şi Soc şi Piersică şi Mango.

    În ultimii ani, AQUA Carpatica a înregistrat o creştere semnificativă, devenind unul dintre cei mai consacraţi liderii de piaţă.

    Dezvoltarea portofoliului a continuat şi astfel a fost introdusă o nouă gamă, AQUA Carpatica Flavours, o apă minerală naturală ce are în compoziţia sa arome naturale (certificate).

    AQUA Carpatica Flavours a câştigat votul de încredere al consumatorilor primind distincţia Votat Produsul Anului 2023 în categoria aferentă.

    Votat Produsul Anului este un concept internaţional care premiază produsele inovative, activând în prezent în  47 de ţări. În România, marca “Votat Produsul Anului®” este înregistrată la OSIM din 2008, se află la a paisprezecea ediţie şi este reprezentată de către compania POY Bucharest SRL.

    Studiul de piaţă din 2023 a fost realizat online, pe 45 de categorii, de Exact Business Solutions, pe un eşantion total de 8227 respondenţi din mediul urban, utilizatori de internet, între 18-65 de ani, reprezentativ la nivel urban.

  • Apple a anunţat când lansează noul iPhone 15

    Apple a stabilit data de 12 septembrie ca fiind data celui mai important eveniment privind produsele sale din acest an, când va dezvălui noul iPhone 15 şi noua generaţie de ceasuri inteligente, conform Bloomberg.

    Compania a anunţat planurile pe site-ul său şi prin e-mail sub sloganul “Wonderlust”. Prezentarea va fi transmisă online la ora 10:00 a.m. PT (Pacific Time), iar aceasta va fi însoţită de un eveniment la Teatrul Steve Jobs din Cupertino, California.

    Apple se află sub o presiune mai mare decât de obicei cu această lansare a iPhone-ului. Vânzările sale au scăzut timp de trei trimestre consecutive, în timp ce compania se confruntă cu o cerere şubredă pentru smartphone-uri şi alte dispozitive. Noile produse ar trebui să ajute la restabilirea creşterii în acest sezon de sărbători, cea mai mare perioadă de vânzări a Apple din an. Împreună, iPhone şi Apple Watch aduc cea mai mare parte a veniturilor gigantului tehnologic.

    Punctul culminant al evenimentului va fi noul iPhone 15, care va include două modele entry-level şi două modele high-end. Dispozitivele din gama inferioară, care se vor numi probabil iPhone 15 şi 15 Plus, vor primi unele dintre facilităţile modelelor Pro de anul trecut, cipul A16, interfaţa Dynamic Island şi o cameră foto spate de 48 de megapixeli, dar vor păstra designul actual.

    Modificări mai semnificative vor fi aduse modelelor de vârf, inclusiv o ramă reproiectată care foloseşte titan în loc de oţel inoxidabil, margini mult mai subţiri în jurul ecranului şi un procesor A17 care foloseşte metoda de producţie mai avansată de 3 nanometri. Titanul va face, de asemenea, ca telefoanele să fie puţin mai uşoare.

    Noul iPhone are un ecran de 6,7 inchi şi va include, de asemenea, o nouă cameră foto cu zoom optic mai profund. Acest lucru înseamnă că aparatul foto poate focaliza mai bine obiectele îndepărtate folosind obiectivul fizic în sine, mai degrabă decât software-ul, ceea ce permite realizarea unor fotografii de o calitate mai bună şi toate cele patru noi modele iPhone vor trece la un port de încărcare USB-C pentru a se conforma noilor reglementări ale Uniunii Europene.

    De obicei, Apple pune la dispoziţie noile iPhone-uri pentru precomandă în vinerea următoare prezentării lor şi începe să le livreze clienţilor şi magazinelor o săptămână mai târziu. De asemenea, compania plănuieşte să majoreze anul acesta preţurile la unele dintre modelele sale din gama superioară, a relatat Bloomberg News.

    Pentru a se potrivi cu noile iPhone-uri, Apple va prezenta la eveniment căşti AirPods actualizate, care includ un port de încărcare USB-C.

    În ceea ce priveşte Apple Watch, compania va dezvălui linia Series 9 şi o a doua generaţie a versiunii Ultra, care a debutat pentru prima dată anul trecut.

    Noile modele vor avea cipuri mai rapide, marcând primul plus de performanţă pentru smartwatch-ul Apple din ultimii trei ani, dar alte schimbări vor fi minore. Se aşteaptă ca noile culori ale carcasei să fie unul dintre punctele de vânzare ale companiei.