Tag: Klaus Iohannis

  • Viorica Dăncilă, despre graţiere şi amnistie: „Iohannis trebuie să-şi asume decizia Curţii Constituţionale”

    Prezentă la Ploieşti, Viorica Dăncilă a fost întrebată dacă graţierea şi aministia vor mai fi subiecte discutate până la alegerile prezidenţiale.

    „Aici o să fac o remarcă. Acest subiect a fost adus în opinia publică, s-a făcut şi un referendum, cred că domnul preşedinte Klaus Iohannis trebuie să-şi asume decizia Curţii Constituţionale. N-am spus cum, eu cred că dânsul trebuie să fie primul care să vină şi să dea o explicaţie legată de acest parcurs şi de faptul că Curtea Constituţională a precizat acest lucru. Aşteptăm motivarea Curţii Constituţionale pentru a lua o decizie iar decizia, ca de fiecare dată, o vom lua în forul statutar al partidului”, a afirmat Dăncilă.

    CCR a respins, joi, iniţiativele legislative ale PNL-USR şi PSD-ALDE de revizuire a Constituţiei. Magistraţii au decis acest lucru deoarece interzicerea amnistiei şi graţierii faptelor de corupţie, prevederi în iniţiativele legislative depuse, depăşeşte limitele de revizuire a Constituţiei.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Tăriceanu: Decizia CCR este de o maximă gravitate. Klaus Iohannis trebuie să demisioneze imediat

    “În urmă cu puţine ore, Curtea Constituţională a invalidat propunerea preşedintelui Klaus Iohannis privind interzicerea amnistiei şi a graţierii pentru persoane acuzate de corupţie. E important de precizat că a existat unanimitate cu un scor de 8-0! Asta spune totul despre cât de constituţională a fost inţiativa dlui Klaus Werner Iohannis! Decizia CCR este de o maximă gravitate şi nu poate rămâne fără urmări pe măsură. Ea denotă că preşedintele Klaus Iohannis a atras poporul într-o aventură nesăbuită, momindu-l să facă un joc împotriva democraţiei însăşi. Pentru că amnistia şi graţierea – însemnând clemenţa faţă de oameni aflaţi în situaţii speciale – sunt măsuri care s-au născut odată cu istoria, acum mii de ani şi nimeni nu şi-a permis vreodată, nici chiar comuniştii, să le ştirbească”, a scris, joi, pe Facebook, preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu.

    Acesta a mai scris că deşi şeful statului a fost avertizat că iniţiativele legislative sunt în afara Constituţiei, “nimic nu l-a abătut din drumul spre satisfacerea egoistă, meschină, a intereselor politico-electorale proprii”.

    “Klaus Iohannis nu are nicio scuză: a fost prevenit. După ce şi-a anunţat intenţiile s-au scris nenumărate articole şi analize, s-au tras semnale de alarmă de către specialişti, a fost tras de mânecă până şi de susţinători ai lui. Am făcut-o şi noi în repetate rânduri, dar fără să-l înduplecăm. Parlamentul României a respectat votul de la 26 mai şi a propus proiecte de legi care să pună în practică dorinţele dlui Iohannis, chiar dacă a avertizat că iniţiativele sunt în afara legii fundamentale. Nimic nu l-a impresionat, nimic nu l-a abătut din drumul spre satisfacerea egoistă, meschină, a intereselor politico-electorale proprii”, arată mesajul său.

    Tăriceanu a transmis în finalul mesajului că “pentru gravele tentative de abatere a României de la normele statului de drept universal”, preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să-şi dea demisia imediat din funcţie.

    “Klaus Iohannis a reuşit să pună voinţa poporului român în cea mai delicată, mai gravă poziţie cu putinţă, aceea de a se exprima împotriva unor reguli aproape sacre ale statului de drept, întâlnite în toate ţările civilizate ale lumii. Klaus Iohannis nici măcar nu a lăsat poporul să aleagă cum crede de cuviinţă, ci a cerut răspicat şi neîncetat poporului să aleagă aşa cum vrea preşedintele: cine nu e cu mine, e împotriva mea! Klaus Iohannis a târât în aventura lui şi Parlamentul României, nevoit să se implice în transpunerea în viaţă a ideilor Marelui Cârmaci. Pentru gravele tentative de abatere a României de la normele statului de drept universal, anihilate azi de Curtea Constituţională, preşedintele Klaus Iohannis trebuie să demisioneze necondiţionat şi imediat din funcţie. Imediat însemnând imediat!”, conchide mesajul lui Călin Popescu Tăriceanu de pe Facebook.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Klaus Iohannis îi va acorda Simonei Halep Ordinul Naţional „Steaua României”

    „Ca urmare a performanţei extraordinare obţinute la Turneul de Tenis de la Wimbledon, precum şi în semn de recunoaştere şi apreciere pentru întreaga activitate, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a decis acordarea celei mai înalte distincţii a statului român, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, sportivei Simona Halep”, a transmis Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă.

    Sursa citată precizează că „prin dăruirea, devotamentul şi profesionalismul său, demonstrate atât pe terenul de tenis, cât şi în afara sa, Simona Halep a promovat numele ţării noastre în întreaga lume. Simona Halep este un model pentru tânăra generaţie, iar implicarea sa în popularizarea tenisului în rândul copiilor reprezintă un uriaş câştig pentru sportul românesc”.

    Preşedinţia mai spune că ceremonia de decorare va avea loc la Palatul Cotroceni, la o dată care va fi comunicată ulterior.

    Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea Grand Slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, 6-2, 6-2, pe Serena Williams, după numai 55 de minute de joc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pensiilor

    “Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 8 iulie a.c., decretul pentru promulgarea Legii privind sistemul public de pensii (PL-x 725/28.11.2018)”, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

    Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, legea sistemului public de pensii, reexaminată ca urmare a decizie de neconstituţionalitate a CCR.

    Legea prevede o creştere a punctului de pensie care va intra în vigoare treptat, începând cu 1 septembrie 2019 şi încheind cu 1 septembrie 2021.

    Astfel, valorile punctului de pensie sunt următoarele:
    a) la data de 1 septembrie 2019 – 1.265 lei;
    b) la data de 1 septembrie 2020 – 1.775 lei;
    c) la data de 1 septembrie 2021 – 1.875 lei.

    Mai mulţi lideri ai Opoziţiei au declarat, însă, că legea nu este sustenabilă şi că în următorii ani Guvernul va avea o problemă în acoperirea majorărilor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Klaus Iohannis nu intră în cursa pentru preşedinţia Consiliului European: Vreau să rămân preşedintele României

    “Domnule deputat Ovidiu Ganţ, aţi menţionat în laudatio că sunt persoane care mă văd în conducerea unor instituţii europene importante. Vreau să vă spun aici public. Eu sunt preşedintele României şi vreau să rămân preşedintele României, şi nu al Consiliului European”, a declarat Klaus Iohannis, după ceremonia de decernare a „Medaliei de Onoare”, distincţie oferită de Forumul Democrat al Germanilor din România.

    Preşedintele Klaus Iohannis a primit cea mai înaltă distincţie a Forumului Democrat al Germanilor din România pentru modul în care a condus FDGR ca preşedinte şi pentru modul în care a condus Sibiul ca primar 13 ani.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Protest la Palatul Cotroceni. Manifestanţii cer demisia preşedintelui Klaus Iohannis şi eliberarea lui Liviu Dragnea

    Manifestanţii scandează împotriva preşedintelui Klaus Iohannis şi vor eliberarea fostului preşedinte PSD, Liviu Dragnea, din penitenciar.

    Ei au adus pancarte cu mesaje precum “Şi eu sunt Liviu Dragnea”, “Jos statul paralel” sau “Liviu. Deţinut politic. Libertate”, susţinând că fostul lider social democrat este deţinut politic.

    Unii dintre protestatari au steaguri tricolore.

    Manifestaţia a fost organizată pe reţelele de socializare, sub titlul ”Demisia Iohannis! Dragnea în libertate! Apel la Patriotism!”.

    “Doar pentru patrioţii adevăraţi !!!!!!!!! Nu degeaba s-au luptat stamosii noştrii pentru ţară începând de la cei mai mari domnitori până la Liviu Dragnea! libertateeee Liviu Dragnea!!!! Jos Iohannis trădătorul/impostorul/dictatorul!!! Haideţi să strângem rândurile şi să îi arătăm sasului că nu îi aparţin aceste meleaguri şi nu îi dăm voie să ne rupă ţară!!!!!!!!”, au transmis organizatorii pe pagina evenimentului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Klaus Iohannis cere demiterea miniştrilor Carmen Dan şi Teodor Meleşcanu pentru organizarea alegerilor

    Astfel,Titus Corlăţean a fost propus pentru funcţia de vicepremier, Ana Birchall pentru ministru al Justiţiei, Roxana Mînzatu pentru ministru al Fondurilor Europene, iar Natalia Intotero pentru funcţia de ministru al Românilor de Pretutindeni.
     
    Klaus Iohannis cere demiterea de urgenţă a miniştrilor de Externe -Teodor Meleşcanu şi de Interne- Carmen Dan pentru modul defectuos în care au fost organizate alegerile în ţară şi străinătate.
     
  • Klaus Iohannis: PSD lucrează de doi ani şi jumătate pentru a-l scăpa pe Liviu Dragnea de justiţie

    “PSD a produs cea mai slaba guvernare dupa Revoluţie, zero autostrăzi, zero spitale, doar promisiuni, iar la capitolul realizări nimic, cu o excepţie, la modificări pe legile justiţiei, la modificări pe codurile penale, au lucrat mult şi prost. Se pune întrebarea retorică de ce au lucrat pesediştii atat de mult şi atât de intens pentru subjugarea justiţiei, pentru îndoirea legilor justiţiei? Răspunsul este cunsocut, arhi-cunoscut şi clar: pentru a-l scăpa pe Dragnea de justiţie, de asta lucrează PSD de doi ani şi jumătate”, a declarat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

    Şeful statului a acuzat PSD că nu se preocupă de problemele românilor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deputatul PSD Cătălin Rădulescu: Klaus Iohannis a cerut celor de la Summitul de la Sibiu să facă presiuni pe Guvernul României

    “Ceea ce am perceput noi după ce s-a întâmplat la Summitul de la Sibiu şi ce s-a întâmplat acolo este că preşedintele Iohannis a cerut, probabil, celor care erau acolo şi Comisiei Europene, prin interpuşi, ca, în cazul în care se promulgă codurile penale sau orice alte modificări pe legile justiţiei, europenii să facă presiuni pe Guvernul României sau prin alte metode ca aceste lucruri să nu se întâmple.

    Asta înseamnă că pe preşedintele Iohannis nu-l interesează absolut nimic, nici de ce se întâmplă cu România, românii, ştie că n-o să mai aibă alt mandat, e chestiunea aia că după el furtuna. Transmitem acest mesaj tuturor: acest stat este un stat suveran şi independent. Nu este supus niciunui fel de colonizare niciodată în viaţa asta”, a afirmat Cătălin Rădulescu la Parlament.

    Rădulescu a afirmat că membrii ai Comisiei Europene sunt în campanie electorală pentru europarlamentare.

    “Dacă cei din Comisia Europeană sau europarlamentari care îşi fac sceneta respectivă pentru că sunt europarlamentarele, ar fi fost bine ca înainte să stea la masă şi să asculte ce s-a întâmplat în România în ultimii ani de zile. Sunt mai interesaţi de ce spun anumiţi români trădători de patrie şi anumite persoane care trimit tot felul de minciuni Comisiei Europene şi nu numai”, a spus Rădulescu.

    El a mai transmis că dacă prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans era curios de situaţia din România, putea să vină să studieze funcţionarea legilor justiţiei şi să le compare cu cele din statul său.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Klaus Iohannis, la Iaşi: „Gaşca ce vrea să pună mâna pe România vă spune că votul vostru nu contează”

    „Daţi-mi voie să vă spun despre Iaşi. Am venit acum pe jos. Ştiu cum se face. Dar parcă nu bătea cu filmul pe care l-am văzut alaltăieri. Oameni foarte primitori. Oameni foarte calzi. Dacă toate ar fi aşa, ce bine ar fi. PSD de doi ani şi jumătate încearcă să îndoaie legile. Nu pentru voi. Numai pentru ei, ca să scape ei. Sunt unii care spun – domnule preşedinte hai lăsaţi poveştile. Sunt chesituni acolo la Bucureşti. Ce veniţi cu poveştile acestea. În realitate este altceva. Dacă pierdem independenţa justiţiei, atunci pierdem şi şansa pentru autostrăzi, pentru spitale, de a avea grădiniţe şi şcoli bune pentru copiii noştri. Atunci începem să pierdem bani şi dacă îi lăsăm pe ei să ne strice ţara, la urmă nu vor plăti ei. Vom plăti noi şi tu, şi tu, românii vor plăti. Din acest motiv vă spun – aşa nu se poate”, a afirmat Klaus Iohannis, la mitingul organizat de PNL, sâmbătă, la Iaşi.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.