Negocierile pentru achiziţia Bancpost şi Piraeus Bank au intrat în linie dreaptă, în joc fiind două bănci care cumulat au cota de piaţă de 4,6% şi câteva milioane de clienţi. Ofertele financiare s-au depus pentru amândouă băncile, conform unor surse de pe piaţa bancară. Pentru Bancpost, numărul 9 din România cu o cotă de piaţă de 2,96% şi active de 11,6 miliarde lei (2,5 miliarde de euro) la finalul lui 2016, se luptă Banca Transilvania, fondul de investiţii american Varde şi fondul de investiţii J.C. Flowers.
Tag: joc
-
Două dintre cele mai cunoscute bănci româneşti vor DISPĂREA
Negocierile pentru achiziţia Bancpost şi Piraeus Bank au intrat în linie dreaptă, în joc fiind două bănci care cumulat au cota de piaţă de 4,6% şi câteva milioane de clienţi. Ofertele financiare s-au depus pentru amândouă băncile, conform unor surse de pe piaţa bancară. Pentru Bancpost, numărul 9 din România cu o cotă de piaţă de 2,96% şi active de 11,6 miliarde lei (2,5 miliarde de euro) la finalul lui 2016, se luptă Banca Transilvania, fondul de investiţii american Varde şi fondul de investiţii J.C. Flowers.
-
Motivul neaşteptat pentru care jocul Monopoly a fost inventat
Potrivit BBC, inventatorul Monopoly este Elizabeth Magie şi aceasta s-ar fi trimis singură la puşcărie dacă ar fi aflat cât de influent a devenit jocul creat de ea. De ce? Deoarece jocul încurajează jucătorii să sărbătorească anumite valori pe care Magie nu voia să le promoveze.
Magie s-a născut în 1866 şi a luptat pentru drepturile femielor şi a creat un joc pentru a demonstra de ce capitalismul nu este bun. Ideea jocului a apărut după ce a citit cartea “Progress and Poverty” de Henry George, unde era menţionat dreptul fiecăruia de a folosi pământul exact ca dreptul la aer curat.
A creat în 1904 jocul numit “Landlords Game” care semăna foarte mult cu jocul din prezent, iar inovaţia, la vremea respectivă, o reprezenta un set de reguli “Prosperity” şi altul numit “Monopolist”. Când se juca cu regulile “Prosperity”, câştigătorul era cel care începea cu cei mai puţini bani şi care reuşea să-şi dubleze banii. Aici fiecare jucător câştiga bani când un jucător cumpăra o proprietate.
“Monopolist” semănă cu ceea ce ştim astăzi, câştigă cel care are cei mai mulţi bani şi care rămâne singurul jucător după ce percepe taxe de la cei care pică pe proprietăţile lui.
Scopul celor două moduri de joc, în viziunea creatoarei, a fost ca jucătorii să experimenteze “o demonstraţie practică a sistemului prin care se câştigau terenuri cu toate consecinţele ce urmau”. La fel de bine putea fi numit şi “Jocul vieţii”, deoarece conţine toate elementele succesului şi eşecului din viaţa reală, iar obiectivul este acelaşi ca cel al oamenilor, acela de a acumula avere, este de părere Magie.
Jocul a început să fie jucat de intelectuali de stânga în campusurile Harvard, Columbia sau Wharton, dar şi în comunităţie Quaker (sectă protestantă pacifiste şi austeră). Charles Darrow a jucat jocul şi mai târziu a vândut o versiune modificată companiei Parker Brothers. El a susţinut că a inventat jocul. Mai târziu, compania a aflat apoi a cumpărat brevetul inveţiei de la Magie şi au relansat jocul cu denumirea de Monopoly, renunţând la primul set de reguli.
-
Cum pot adolescenţii să câştige bani jucându-se acest joc
Jocul s-a dovedit a avea un succes fulminant. Doar în prima zi de la lansare, în jur de 75,000 de oameni se jucau Jailbreak, potrivit Business Insider. De aceea, Jailbreak este estimat că va genera venituri de şapte cifre în acest an, iar Balfanz a declarat că a câştigat deja destui bani încât să-şi acopere costurile de şcolarizare la Duke University pentru următorii patru ani.
Roblox este o platformă gratuită care încurajează pe oricine să creeze jocuri pentru comunitatea de jucători (majoritatea copii). Roblox a creat o nouă generaţie de antreprenori, jocul dând posibilitatea utilizatori săi să programeze şi să-şi vândă propriile jocuri şi obiecte în cadrul acestuia.
Recent, compania a ţinut o conferinţă la care a invitat dezvoltatorii de pe platformă şi a anunţat că se aşteaptă să plătească 30 milioane de dolari dezvoltatorilor în acest an. Un tânăr programator se pare că este pe cale să câştige 3 milioane de dolari, iar alţi doi sunt pe cale să câştige câte 2 milioane de dolari fiecare.
Roblox are acum 56 de milioane de utilizatori pe lună, cu un milion mai mult decât Minecraft. Utilizatorii folosesc o monedă virtuală numită Robux pentru a cumpăra obiecte virtuale. De exemplu, în jocul “Jailbreak” poţi să cumperi un casetofon pentru maşină sau poţi achiziţiona un VIP pass pentru a obţine anumite privilegii.
Bineînţeles, Roblox vinde Robux pentru bani reali, iar atunci când un utilizator cheltuieşte Robux într-un joc, dezvoltatorul acelui joc primeşte o parte.
„Este o piaţă liberă care funcţionează remarcabil de bine”, spune CEO-ul Roblox, David Baszucki. Conform spuselor sale, unii dezvoltatori ajung până la 50.000 de dolari pe lună.
Astfel jocul devine o mică afacere pentru dezvoltatori, însă nu trebuie să fii un geniu al programării pentru a putea face bani cu Roblox. De exemplu, Balfanz a externalizat anumite proiecte către alţi profesionişti – sound design, crearea interfeţei sau desenul personajelor.
Un exemplu în acest sens este Vivian Arellano, o artistă de 17 ani din Texas, care a câştigat 1000 de dolari datorită Roblox în ultimele luni, contribuind la crearea mai multor jocuri.
De asemenea, în 2015, Business Insider prezenta povestea unui tânăr de 17 ani care a făcut 100.000 de dolari în 2 ani prin intermediul Rolbox.
-
Jocul video de care n-a auzit nimeni care a îmbogăţit trei adolescenţi

Novak Djokovic a anunţat că nu va mai juca tenis în acest an, din cauza unei accidentări
Novak Djokovic, deţinător a 12 trofee de Grand Slam, a precizat că Andre Agassi va rămâne în echipa sa: “Va dura câteva luni să mă recuperez, aşa că nu mai pot participa la niciun turneu în 2017! Sper ca după aceea să mă pot antrena normal şi să-mi refac corpul şi jocul. E cea mai grea decizie pe care am luat-o vreodată! Andre s-a angajat să rămână alături de mine”.
Djokovic, în vârstă de 30 de ani, a suferit accidentarea în sfertul de finală de la Wimbledon contra lui Tomas Berdych, când a şi abandonat.
Fostul lider mondial va rata inclusiv ultimul turneu de Grand Slam al anului, cel de la US Open, programat în perioada 28 august – 10 septembrie.
-
Creatorul jocului BALENA ALBASTRA a fost condamnat. Vezi caţi ani de închisoare a primit
Philipp Budeikin, în vârstă de 22 de ani, cunoscut sub numele de Philipp Lis (Fox), a fost condamnat de un tribunal din Siberiapentru administrarea jocului care a declanşat mai multe sinucideri macabre în rândul adolescenţilor vulnerabili. Opinia publică a fost şocată de pedeapsa uşoară primită de acesta într-un proces cu uşile închise Anterior, Budeikin a fost cercetat pentru presupuse legături cu 16 sinucideri din diferite regiuni ale Rusiei şi s-a constatat că era creierul din spatele fenomenului.
Acuzatul a recunoscut provocarea a 17 decese, cazuri care nu erau incluse în procesul său. Mai mult, Budeikin a declarat că victimele jocului său nu erau mai mult decât „deşeuri biologice”, care erau „fericiţi să moară” şi că „a curăţat societatea”. Ulterior, poliţia a afirmat că în jur de 20 de sinucideri din Rusia au legături cu respectivul caz, dar politicienii şi mass-media au sugerat că cifra se ridică la sute de tentative de suicid. Budeikin nu va fi supus unui regim sever de închisoare şi îşi va executa sentinţa în echivalentul rus al unei închisori deschise.
Balena albastră este un joc originar din Rusia, jucat prin mai multe platforme social media,.Jucătorilor le este dat un maestru care îi controlează timp de 50 de zile şi în fiecare zi li se dă o sarcină de completat. În cea de-a 50-a zi, maeştrii din spatele jocului îi instruiesc pe tineri să se sinucidă. Din păcate, unii tineri din diferite ţări s-au sinucis. La începutul acestui an, părinţii din Marea Britanie au fost avertizaţi despre Balena Albastră, după ce o şcoală din Basildon a discutat cu poliţia despre acest fenoment. Panica generală s-a instalat abia după moartea a doi adolescenţi din Rusia, în februarie.