BusinessMagazin

Tag: import

  • Cel mai mare furnizor de papetărie din lume intră pe piaţa din România

    Grupul de firme Dacris este prezent pe piaţa românească din 1994 şi se ocupă cu importul, distribuţia şi comercializarea articolelor de birou şi a produselor tipărite.

    În 2010 a fost al doilea distribuitor de articole de birou din România, iar în 2012 a caştigat premiul “Regional Reseller of the Year” în cadrul concursului European Office Products Awards (EOPA), concurs destinat firmelor europene, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei.

    Cu o cifră de afaceri de 18 milioane de euro, Grupul Dacris înregistrează o creştere de 13% faţă de anul precedent şi are în prezent peste 5.000 de clienţi din domenii precum cel financiar, medical, comerţ, industrie sau turism.

    Staples a avut vânzări de 5,3 miliarde de dolari în primul trimestru al anului, în scădere cu 6,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014. Profitul net a fost în scădere, de la 96 milioane de dolari în primul trimestru din 2014 la 59 milioane de dolari. Compania are reprezentanţe în 26 de ţări şi peste 180.000 angajaţi.


     

  • România a exportat anul trecut în Italia bunuri în valoare de peste 6 miliarde de euro, în creştere cu 9,29% faţă de anul anterior

    La 31.12.2014, Italia a ocupat locul 2 în topul partenerilor comerciali ai României, locul 6 în topul investitorilor străini, în funcţie de valoarea capitalului investit şi locul 1 în topul investitorilor străini, în funcţie de numărul de firme.

    Ponderea schimburilor comerciale româno-italiene este de 11,34% din totalul comerţului extern al României. Conform datelor Unioncamere Italia comunicate de reprezentanţii Ambasadei României în Italia, numarul societatilor cu capital romanesc active pe piata italiana este de 46.215, in crestere de la 44.817 existente la sfarsitul anului 2013.

    Numărul societăţilor comerciale cu capital italian înregistrate în România în perioada 1990–2014 de 39.556, reprezentând 20,32% din societăţile cu participare straina şi însumând o valoare totală a capitalului social în echivalent valută de 1,75 miliarde euro (4,65% din totalul capitalului strain subscris).

    Italia se afla pe locul şapte în clasamentul investitorilor străini, în funcţie de valoarea capitalului investit şi pe primul loc în functie de numărul de investitori. Întreprinzatorii italieni manifesta un interes in crestere fata de sectorul energetic, in special energia din surse regenerabile, al productiei industriale si agricole, servicii si sectorul bancar, potrivit reprezentanţilor Ambasadei României în Italia.

     

  • România a exportat anul trecut în Italia bunuri în valoare de peste 6 miliarde de euro, în creştere cu 9,29% faţă de anul anterior

    La 31.12.2014, Italia a ocupat locul 2 în topul partenerilor comerciali ai României, locul 6 în topul investitorilor străini, în funcţie de valoarea capitalului investit şi locul 1 în topul investitorilor străini, în funcţie de numărul de firme.

    Ponderea schimburilor comerciale româno-italiene este de 11,34% din totalul comerţului extern al României. Conform datelor Unioncamere Italia comunicate de reprezentanţii Ambasadei României în Italia, numarul societatilor cu capital romanesc active pe piata italiana este de 46.215, in crestere de la 44.817 existente la sfarsitul anului 2013.

    Numărul societăţilor comerciale cu capital italian înregistrate în România în perioada 1990–2014 de 39.556, reprezentând 20,32% din societăţile cu participare straina şi însumând o valoare totală a capitalului social în echivalent valută de 1,75 miliarde euro (4,65% din totalul capitalului strain subscris).

    Italia se afla pe locul şapte în clasamentul investitorilor străini, în funcţie de valoarea capitalului investit şi pe primul loc în functie de numărul de investitori. Întreprinzatorii italieni manifesta un interes in crestere fata de sectorul energetic, in special energia din surse regenerabile, al productiei industriale si agricole, servicii si sectorul bancar, potrivit reprezentanţilor Ambasadei României în Italia.

     

  • O companie românească importă soluţii automatizate de îngrijire a plantelor

     “O casă inteligentă este o casă care încorporează sisteme de automatizare avansate pentru a oferi locuitorilor acesteia monitorizarea şi controlul complet asupra funcţiilor clădirii. De exemplu, o casă inteligentă poate controla luminile, temperatura, calitatea aerului, securitatea, precum şi multe alte funcţii. Casele inteligente folosesc tehnologii de automatizare pentru “acasă” pentru a oferi proprietarilor acestora un feedback “inteligent” prin monitorizarea multor aspecte ale unei case. De exemplu, monitorizarea prezenţei – reduce automat temperatura termostatului atunci când nimeni nu este acasă; monitorizarea accesului în casă – primeşti o alertă când este detectată o activitate neobişnuită, atunci când tu eşti departe de casă,”, crede Vătafu. “Indiferent de tehnologie, casele inteligente prezintă unele oportunităţi foarte interesante pentru a schimba modul în care trăim şi muncim, precum şi reducerea consumului de energie.”

    Printre soluţiile comercializate de Smagets regăsim o familie de senzori inteligenţi care monitorizează numărul de paşi pe care îi faci în casă, distanţa pe care ai parcurs-o sau caloriile pe care le-ai ars. Un alt senzor bazat pe tehnologia Bluetooth îţi permite să schimbi culoarea, intensitatea luminii şi scenele prin aplicaţia dedicată şi creează setările de lumină bazate pe fotografiile preferate ale utilizatorului, după ce acestea au fost încărcate în memoria unităţii centrale. O altă soluţie, pentru cei interesaţi, este un senzor care monitorizeaza şi analizează patru criterii care sunt esenţiale pentru creşterea plantelor: umiditatea solului, îngrăşămintele, temperatura ambientală şi intensitatea luminii. Toate aceste informaţii sunt transmise apoi pe telefonul mobil, pentru ca utilizatorul să ştie cât de sănătoase sunt plantele.

    Printre produsele destinate automatizării casei Smagets, cele mai căutate sunt cele destinate sănătăţii, iluminatului, senzorii pentru monitorizarea plantelor şi sistemul de monitorizare si imbunatarire a calitatii somnului. Roxana Vătafu spune că românii sunt în tendinţă cu tehnologia, iar cererea pentru produse hi-tech a dus la o aliniere cu piaţa din străinătate. “In Romania se preiau spre distribuire device-uri smart cu o tehnologie la cel mai intalt nivel. De asemenea, conform cifrelor Eurostat tendintele de utilizare ale gadget-urilor au crescut. In 2014, romanii au ajuns sa foloseasca, in medie, 1,7 dispozitive per om, o crestere insemnata fata de un dispozitiv per om in 2012. Romanii sunt orientati catre tehnologie si inovatie, prin urmare nu sunt la o diferenta sensibila fata de dispozitivele disponibile in strainatate.”

    Pentru automatizarea unui apartament cu 3-4 camere, costurile pentru un pachet de bază Smagets încep de la aproximativ 3.000 de euro.

  • Un antreprenor şi-a vândut casa pentru a porni un business nou în România. A ajuns la afaceri de 10 milioane de euro

    Timişoreanul Cristian Oneţiu şi-a început cariera în industria vânzărilor directe la 16 ani, ca să îşi câştige banii ce aveau să îi permită să studieze la facultate. După mai multe încercări nereuşite în zona antreprenoriatului, a pus bazele, în 2005, ale unei afaceri axate pe un sistem de direct sales autentic românesc şi pe produse bio, ce abia intrau pe piaţă la momentul respectiv. Cele două companii pe care le conduce împreună cu fratele său totalizează în prezent afaceri de mai mult de 10 milioane de euro, iar în zece ani vor ajunge la 100, potrivit antreprenorului.

    “Am investit toţi banii, inclusiv pe cei obţinuţi din vânzarea celor două apartamente, deţinute de mine şi de fratele meu, într-o afacere cu produse bio, într-o perioadă în care puţini ştiau ce înseamnă acestea“ – îşi începe Cristian Oneţiu povestea afacerii înfiinţate de el şi fratele său, Dan, în urmă cu un deceniu în Timişoara. În prezent, cei doi conduc două afaceri axate pe distribuţia şi vânzarea de produse fie certificate bio, fie din ingrediente naturale – Life Care Corp., axată pe vânzările directe, şi BioLogistic, companie de import şi distribuţie pentru reţelele de magazine din care fac parte şi lanţuri de retail precum Billa, Mega Image, Kaufland. Life Care Corp., prima lor companie, a devenit una dintre cele mai mari afaceri de vânzări directe din România, cu o cifră de afaceri de 30 de milioane de lei anul trecut, iar firma de import şi distribuţie de produse bio BioLogistic, înfiinţată la câţiva ani după prima, a totalizat anul trecut afaceri de 10 milioane de lei.

    Povestea apartamentelor vândute şi ulterior răscumpărate reprezintă doar o mică parte din aventura antreprenorială a lui Cristian Oneţiu, care spune că a adus cuvântul „bio“ în România, odată cu produsele importate în 2005. A copilărit în Reşiţa şi, pentru a-şi permite să  plece la facultate în Timişoara, a intrat în industria vânzărilor directe încă de la 16 ani. Inspirat de fratele său, Dan, care făcea „tot felul de mici afaceri“,  a început să vândă şi el un produs la mare căutare la vremea respectivă: maşinile de vacuumat alimente.

    „Erau valize care cântăreau aproximativ 30 de kilograme, adică jumătate din greutatea mea. Nu puteam să le transport cu tramvaiul şi luam taxiul, iar la prezentări eram motivat să vând astfel încât să reuşesc să îmi recuperez cel puţin banii de taxi“. Ulterior a vândut şi produsele unei companii axate pe comercializarea cosmeticelor şi suplimentelor alimentare.

    În 1996, la 18 ani, după ce s-a înscris la Facultatea de Psihologie din Timişoara, a fost nevoit să renunţe la afacerile sale din Reşiţa. Timp de un an s-a dedicat exclusiv studiilor, iar apoi, pentru că se obişnuise să aibă venituri suplimentare, „m-am angajat, ca orice tânăr, la corporaţie“, spune el, mai în glumă, mai în serios, referindu-se la primul loc de muncă, într-o companie ce activa în industria tutunului. A lucrat acolo timp de patru ani şi jumătate, ultima poziţie ocupată fiind responsabil în departamentul de marketing pentru partea de vest a ţării.

    În 2002 a decis să ia din nou drumul antreprenoriatului. „Nu am mai suportat rigorile corporaţiei, care deveneau din ce în ce mai mari. Dacă la început aveam o oarecare libertate, ulterior aceasta s-a îngustat atât de mult încât am devenit mici roboţei“, spune Oneţiu.  Revenirea la antreprenoriat s-a legat şi de o pasiune a sa: pentru că îi plăcea să cânte, a deschis un bar de karaoke chiar în cadrul campuslui universitar din Timişoara. „L-am făcut cu gândul de a aduna prieteni în jurul unei mese, unde să începem să cântăm, şi s-a transformat într-o afacere foarte profitabilă. Era un bar mic, dar mereu plin, care funcţiona de luni până luni“, povesteşte el. 

    După trei ani de activitate cu barul, a deschis un alt club, mai mare, iar apoi, fiindcă a încercat să lase afacerea nesupravegheată pentru a nu mai pierde nopţile, aceasta nu a mai funcţionat. „Nu a mai mers pentru că aşa se întâmplă la baruri, este o activitate mult mai lejeră şi predispusă la fraudă.“ Acesta a fost momentul în care a plecat la Bucureşti hotărât să înceapă proiectul la care visa din adolescenţă, propria companie românească de vânzări directe. „Voiam o companie de direct sales fără americănismul specific, o companie românească bazată pe principii româneşti, dar şi cu produse româneşti“, descrie el activitatea firmei Vision Group International, pe care a creat-o în 2004 şi care vindea aproximativ 20 de produse fabricate în România – şam-poane, detergenţi ş.a. Afacerea a falimentat în aproximativ un an, motivele fiind legate, potrivit lui Oneţiu, de lipsa unor standarde de calitate pe care piaţa le cerea. „Dacă produsul pe care îl duceam în casa clientului într-o zi era roz, iar a doua zi, roşiatic, atunci pierdeam încrederea lui.“

    În 2005 a pus bazele Life Care Corp. în Timişoara, o companie ce avea să fie axată pe vânzarea de produse bio, în urma unei investiţii de 300.000 de euro, bani reprezentaţi de fonduri personale şi împrumuturi de la familie şi prieteni, ce au implicat inclusiv vânzarea apartamentului său şi al fratelui.

  • Cele mai inovatoare companii din România: Whiteland a lansat o platformă online în care clienţii pot verifica oricând situaţia financiară a colaborării

    Elementul de noutate:

    Este o inovaţie pe care o folosesc îndeosebi producătorii sau prestatorii de servicii, însă, din cunoştinţele companiei, niciun distribuitor din FMCG nu deţinea, la momentul înfiinţării serviciului, în primăvara anului 2012, un astfel de serviciu oferit direct clienţilor.

    Efectele inovaţiei:

    Prin preluarea continuă a apelurilor clienţilor, dar şi prin comunicarea acestui avantaj atât prin intermediul echipei de vânzări cât şi direct către clienţi, compania a putut reacţiona rapid şi eficient, în contextul în care viteza de răspuns şi calitatea acestuia fac diferenţa între companii. Clienţii au înţeles utilitatea acestor servicii şi le folosesc de câte ori este nevoie. În primul an de funcţionare au fost 172 apeluri, iar acum, după doi  ani şi şapte luni de funcţionare, 600 apeluri.

    Descriere:

    Serviciile au fost lansate în primăvara anului 2012:  3 aprilie 2012 Whiteland Info Center şi 29 mai 2012 Whiteland Info Cont.

    Serviciul de call center este externalizat către o firmă specializată, în timp ce platforma online este gestionată de compania de IT a grupului, Advance Software Solutions. Iniţial s-au înregistrat costuri pe partea de call center (serviciu externalizat), partea de online fiind realizată in-house. În primul an de funcţionare (aprilie-decembrie 2012), costurile pentru serviciul de call center au fost de 2.600 euro, fără TVA, reducându-se în anii următori prin amortizarea costurilor.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.

  • Europa va creşte capacitatea de stocare a gazelor cu peste 75 mld. mc

    Potrivit datelor CEDIGAZ, o asociaţie internaţională care reuneşte aproximativ 100 de companii din domeniul gazelor naturale, în prezent se construiesc sau se extind capacităţi pentru înmagazinarea a 44 de miliarde de metri cubi de gaze la nivel mondial, jumătate din acestea fiind pe teritoriul Europei. Spaţiile de stocare europene vor fi suplimentate cu încă 55 de miliarde de metri cubi în viitorul apropiat, echivalentul a 59% din depozitele propuse spre construire la nivel mondial.

    Odată cu liberalizarea pieţelor europene, comerţul cu gaze naturale se intensifică şi la fel şi competiţia. Statele UE încearcă să găsească noi surse pentru acoperirea cererii de gaze naturale, ca urmare a conflictului dintre Rusia şi Ucraina, care ameninţă să perturbe alimentarea cu gaze spre continent, la fel ca în 2006 şi 2009.  Europa importă 50% din necesarul de gaze naturale, iar CEDIGAZ estimează că dependenţa de importuri va creşte la 70% până în 2030.

    Aproape 30% din consumul de gaze din Europa este acoperit de gazele ruseşti, iar jumătate din livrările Gazprom trec prin conductele din Ucraina. Statele europene trebuie să construiască mai multe spaţii de înmagazinare, consideră reprezentanţii CEDIGAZ, care anticipează o creştere a cererii de gaze naturale cu 15% în următorii 15 ani, la 595 de miliarde de metri cubi.  Marea Britanie construieşte sau are în plan să construiască cele mai multe spaţii de stocare a gazelor, urmată de Germania şi Italia.

  • ANALIZĂ: Rusia a introdus un “cordon alimentar” după noile sancţiuni ale UE şi SUA

    Moscova este adesea acuzată că utilizează arma comercială, invocând în special motive sanitare, ca mijloc de presiune diplomatică asupra vecinilor săi.

    Rusia a utilizat această armă în ultimele două luni împotriva Ucrainei şi Republicii Moldova, ca reacţie la semnarea de către cele două foste republici sovietice a unui tratat de liber schimb cu UE.

    În cazul Uniunii Europene şi a Statelor Unite, Moscova pare să instituie cordonul alimentar ca reacţie la sancţiunile occidentale împotriva Rusie, notează presa rusă şi ucraineană.

    Astfel, până la data de 1 august, Rusia a creat o nouă listă de “limitări” ale importurilor din Uniunea Europeană, Ucraina şi Republica Moldova.

    Începând cu 18 iulie, Rusia a interzis importurile de fructe din Republica Moldova, afirmând că a descoperit prezenţa unei “insecte periculoase şi dăunătoare”.

    Ulterior, începând cu 28 iulie, Rusia a decis să limiteze importurile de produse lactate, de fructe şi legume în conservă provenind din Ucraina, în contextul în care la începutul lui iulie Moscova a interzis şi importurile de cartofi din Ucraina, evocând o infestare cu dăunători.

    Autorităţile ruse au reproşat produselor lactate ucrainene faptul că ar conţine reziduuri de antibiotice şi bacterii.

    De asemenea, începând cu 1 august Rusia a decis să interzică importurile de fructe şi legume din Polonia.

    Reprezentanţii autorităţilor europene, în special, Ministerul polonez al Agriculturii, au calificat aceste măsuri drept “represalii politice”, potrivit presei ruse.

    Şeful Rosselhoznadzor, Serghei Dankvert a declarat că instituţia colectează în prezent toate dovezile privind importurile de producţie europeană conţinând bacterii şi substanţe interzise de Moscova, cu scopul de a evalua riscurile pe care acestea le prezintă pentru Rusia.

    “În timpul apropiat vor avea loc consultări cu serviciile fitosanitare ale Uniunii Europene”, a declarat Dankvert.

    Potrivit oficialului rus, dacă vor fi colectate prea multe dovezi, iar Rosselhoznadzor nu va primi “răspunsuri clare din partea colegilor europeni, Rusia ar putea interzice toate importurile de produse vegetale din ţările UE”.

    “Cazurile recente (de depistare a bacteriilor şi insectelor în producţia statelor UE) demonstrează să sistemul european al securităţii alimentare nu funcţionează”, subliniază Dankvert.

    Rosselhoznadzor menţionează, de asemenea, interzicerea importurilor de cartofi din Olanda şi toate pretenţiile pe care le-a avut în legătură cu fructele din Grecia, ale căror importuri ar putea fi limitate în perioada apropiată.

    Interdiţiile impuse de Rosselhoznadzor şi Rospotrebnadzor afectează importuri UE în valoare de miliarde de dolari, apreciază Itar-Tass.

    Potrivit Serviciului federal vamal rus, importurile de legume din statele europene au fost în valoare de 935 de milioane de dolari, iar importurile de fructe au adus un venit de 1,52 de miliarde de dolari, în 2013.

  • Rusia suspendă importul de conserve de fructe şi legume din Ucraina

     Autorităţile ruse au decis să “suspende importurile de legume, fructe şi peşte în conservă începând cu 29 iulie”, a anunţat agenţia veterinară rusă Roselhoznadzor, care vorbeşte despre “nereguli în materie de etichetare”.

    Rusia a decis deja vineri să limiteze importurile de produse lactate ucrainene, reproşându-le în special că ar conţine reziduuri de antibiotice şi bacterii.

    Autorităţile ruse au interzis, la începutul lunii, produsele vegetale provenind din Ucraina în bagajele de mână sau în colete cu destinaţia Rusia, precum şi importul de cartofi ucraineni din cauza unor insecte.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Modelul nuclear britanic: statul, industria şi facultăţile stau la aceeaşi masă pentru a dezvolta un sector de miliarde de euro, cu peste 60.000 de slujbe

    “Aproape că nu facem nimic în această clădire fără ca o companie să vină şi să plătească“, spune un domn cu ochelari şi cămaşă cu mânecă scurtă înainte să treacă la următorul slide din prezentarea PowerPoint. Ne aflăm într-un parc industrial de la marginea Sheffield-ului, în nordul Angliei. Este o zi caldă, cu mult soare, o vreme atipică pentru insulele britanice, dar un semn bun pentru Turul Franţei, care ia startul undeva în zonă, a doua zi. Afară o turbină eoliană cât un bloc cu şapte etaje se învârte încet. Din sala de conferinţe se văd, vizavi, siglele Rolls-Royce şi Boeing.

    „Avem şi cazuri în care companii concurente pe piaţă lucrează împreună aici pentru a rezolva probleme comune“, continuă domnul cu ochelari. Vorbitorul este Alan McLelland, directorul de operaţiuni al Centrului de Cercetare Industrială Avansată în domeniul Nuclear, sau NAMRC. Înfiinţat în 2009, la comanda guvernului britanic, pentru „a combina know-how-ul şi experienţa companiilor industriale cu competenţele universităţilor“, Centrul are o misiune simplă: să facă astfel încât, oriunde se construieşte o centrală nucleară, o parte din lucrări şi produse, de la şuruburi şi piuliţe la reactor, să fie livrate de firme britanice.

    Acest „mariaj“ între industrie şi mediul academic reprezintă acum nucleul programului atomic britanic, în care guvernul mai joacă un rol de emiţător de strategie, coordonator şi supraveghetor, după ce acum câţiva ani a privatizat aproape toate centralele nuclear-electrice. Practic tot ce mişcă în sectorul nuclear o face printr-un parteneriat între cel puţin două părţi, iar la NAMRC se întâlnesc toţi trei actorii.

    Centrul este deţinut de universităţile din Sheffield şi Manchester şi a fost creat printr-un grant de 30 milioane de lire sterline acordat de stat, plus alte fonduri de la Uniunea Europeană. O felie substanţială din veniturile centrului vine acum din „cotizaţii“ plătite de companii, printre ele numărându-se lideri ai pieţei mondiale, precum Wetinghouse, Areva sau Electricite de France. În schimb, cei 70 de angajaţi ai NAMRC sprijină întreg sectorul nuclear pe trei căi.

    Unu, prin activitatea de cercetare, orientată către obţinerea într-un orizont de timp apropiat a unei aplicaţii comerciale şi care se desfăşoară într-un atelier de 6.000 de metri pătraţi.

    Doi, dacă o companie nu are experienţă în domeniul nuclear, Centrul îi va oferi asistenţă şi informaţii pentru a o ajuta să îndeplinească standardele riguroase din sector şi să-şi facă intrarea pe piaţă. „Am lucrat cu Westinghouse şi Areva pentru a întocmi o listă completă cu firmele britanice care pot fi furnizori de componente pentru reactoarele nucleare, în ideea de a identifica oportunităţi globale concrete“, spune McLelland. În ultimul rând, în ideea de a menţine în ţară know-how-ul din domeniu, NAMRC organizează cursuri şi programe de ucenicie, orientate către nevoile industriei. Banii publici continuă să curgă către centrul de cercetare, dar statul îi trasează ţinte privind valoarea contractelor câştigate de firme, numărul de companii angajate în proiecte şi, mai ales, numărul de locuri de muncă create sau menţinute în ţară.

    Sectorul nuclear civil înseamnă pentru Marea Britanie mai bine de 62.000 de slujbe în centrale şi în industria de pe orizontală, adică fabrici şi laboratoare, dar şi birouri ale consultanţilor şi avocaţilor. Asociaţia Industriei Nucleare britanice susţine că cifra ar urma să crească cu încă 30.000 de joburi, dacă s-ar transpune în realitate planurile de a înlocui parcul atomic învechit al ţării cu centrale noi, cu puterea totală de 16.000 MW. Firmele britanice au capacitatea de a furniza echivalentul în produse şi servicii a 60% din valoarea programului de „new build“, potrivit aceleiaşi surse.

    BUSINESS CU URANIU
    În Marea Britanie, ciclul combustibilului nuclear începe la Capenhurst, un sat din nord-vestul Angliei cu nici 300 de locuitori. Pe o şosea încadrată de-o parte şi de alta de pădure şi care coboară din Chester, oraş înfiinţat în secolul I de romani, minereul de uraniu este adus la o fabrică de îmbogăţire pentru a fi convertit într-o formă cu potenţial energetic mai mare decât uraniul natural.

    „Filosofia noastră este să fim mereu cu stoc zero, nu să instalăm capacitate nouă de producţie înainte să existe piaţă“, spune Tony McCormick, director de marketing la Urenco, grupul căruia îi aparţine uzina. Urenco a fost înfiinţată în anii ‘70, printr-un tratat între Marea Britanie, Germania şi Olanda, iar acum furnizează combustibil îmbogăţit pentru majoritatea centralelor nucleare europene.

    Într-un discurs presărat cu termeni precum „cotă de piaţă“, „supraofertă“ şi „clienţi“, Tony McCormick vorbeşte despre o companie care în altă ţară ar fi declarată de interes strategic şi a cărei activitate ar fi secretă ca şi cum ar fi un business ca oricare altul. Urenco însă publică rapoarte financiare după modelul firmelor de pe bursă, din care aflăm că în 2013 a făcut afaceri de 1,5 miliarde de euro şi un profit net de 337 milioane de euro. Capitalul se împarte în trei: guvernul britanic are 33% din acţiuni, guvernul olandez deţine acelaşi procent, iar grupurile germane RWE şi E.ON împart în mod egal ultima treime.

    După propriile estimări, Urenco alimentează 31% din piaţa internaţională a uraniului îmbogăţit, în timp ce compania rusă Rosatom are o cotă de 27% şi francezii de la Areva au 15%. Pe lângă fabrica de lângă Chester, grupul mai deţine unităţi în Olanda, Germania şi Statele Unite.