BusinessMagazin

Tag: implicare

  • Cristina Chelărescu, cofondator SANE architecture: “Generaţia mea îşi doreşte mai multă responsabilitate şi un cuvânt de spus în dezvoltarea societăţii”

    Cristina Chelărescu
    Funcţie: cofondator SANE arhictecture
    Oraş de reşedinţă: Paris, Franţa

    Ce presupune jobul dvs. actual şi cum arată o zi obişnuită din viaţa dvs.?
    În unele zile merg la biroul nostru din arondismentul 20, aproape de Place Gambetta, Paris, unde împreună cu echipa SANE, pe care am construit-o în această perioadă, lucrăm la concursuri sau pentru proiectele pe care le avem în curs. 

    Dacă suntem implicaţi în proiecte mai mari, care necesită echipe mai complexe, lucrăm împreună cu agenţiile partenerilor cu care colaborăm în mod obişnuit, X-TU architecture şi Clement Blanchet Architecture (fostă OMA France).  


    Spuneţi-mi trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România
    Ar trebui să se privilegieze consolidarea şi profesionalizarea unor instituţii care să funcţioneze ca reper şi care să atenueze senzaţia de instabilitate. Ordinul Arhitecţilor este un exemplu bun de instituţie care poate schimba România în bine.

    Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari

    Mai mult, ar trebui să înceapă să ni se pară inacceptabil să nu fim conduşi de cei mai buni dintre noi.  Ar trebui să luptăm pentru o coeziune mai mare în societate şi în profesii. Neo-liberalismul anilor de tranziţie a generat inegalităţi prea mari (un copil de la ţară are în zilele noastre doar 2% şanse să facă o facultate). Dezvoltarea României nu se poate realiza indvidual, oamenii trebuie să reînveţe să aibă încredere unii în alţii. Şi această încredere nu se poate dezvolta decât dacă construim instituţii puternice şi profesionalizate care să sancţioneze derapajele şi care să ofere repere reale de valori la care să se poată raporta toată lumea. Dacă aş căuta cuvinte cheie, ar fi: încredere, bunăvoinţă şi colaborare.

    Cum e traficul în România faţă de unde locuiţi? Dar cafeaua şi scena culinară?
    La Paris nu am maşină şi nu cunosc pe nimeni care să aibă. La primul meu loc de muncă, din 13 asociaţi, doar unul avea maşină, un Citroën vechi de colecţie. Restul, inclusiv cel mai în vârstă dintre ei (care avea peste 80 de ani), veneau la birou cu metroul sau cu bicicleta. Dar Parisul are un angajament real pentru reducerea poluării, autobuzele funcţionează bine pe benzi dedicate, metrourile vin des şi staţiile sunt aproape una de alta. 

    Pe vremea când eram studentă, timpul necesar să ajung la Universitate la cursuri era acelaşi dacă mergeam pe jos, cu maşina sau cu metroul, din cauza legăturilor proaste. Doar investiţia inteligentă a autorităţilor în mijloacele de transport va echilibra traficul şi va rezolva problema parcărilor în Bucureşti.

    Cafeaua mi s-a părut întotdeauna mai bună la Bucureşti decât la Paris. Cred că apropierea de Orient a setat nişte standarde mai ridicate pentru calitatea cafelei în România. Chiar şi bunica mea, dintr-un sat din Oltenia, avea propria reţetă şi o pasiune reală pentru cafea. Scena culinară din România are o oarecare simplitate faţă de Paris, firească de altfel ca urmare a diferenţelor economice, dar e vibrantă şi creativă.

    Cei care vor să schimbe lumea: Cristina Chelărescu a plecat din ţară în 2009, pentru că după doi ani de experienţă locală a înţeles că lucrând la nivel internaţional va găsi orizonturi mai largi de dezvoltare şi va putea învăţa mai mult. Astăzi locuieşte la Paris, unde este partener fondator al biroului de arhitectură SANE architecture.

    „Am terminat Facultatea de Arhitectură în cadrul UAUIM − Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu – în 2007. Am lucrat o perioadă de aproape doi ani într-o firmă mică din România (DaSein Architecture) cu nişte oameni extrem de pasionaţi, de la care am învăţat foarte mult. În 2009 m-am mutat la Paris, unde am lucrat pentru câţiva arhitecţi cunoscuţi internaţional”, povesteşte ea. În paralel, împreună cu asociatul său Traian Bompa, participa la concursuri deschise, singurele la care aveau acces atunci. A fost o perioadă destul de intensă, în care a învăţat enorm, după cum spune chiar ea. „În timpul săptămânii lucram în agenţiile la care eram angajaţi − în mare parte la concursuri internaţionale; serile şi în weekend lucram la concursuri în nume propriu.”

    Primul semn că ritmul acesta de muncă era justificat a venit în 2013, când au câştigat locul 2 la concursul internaţional pentru Muzeul Antichităţilor Submarine din Pireu, Grecia. Tot în 2013 au fondat agenţia SANE architecture şi au continuat participarea la concursuri internaţionale. „În 2015, propunerea noastră pentru extinderea monumentului brutalist Preston Bus Station (din Manchester, Marea Britanie) a câştigat locul 2, iar un an mai târziu am fost finalişti la concursul internaţional Moscow Metro Station pentru amenajarea unei staţii de metrou din Moscova.” Mai mult, în 2014 şi 2015 proiectele biroului de arhitectură fondat de Cristina Chelărescu şi partenerul său au primit premii pentru inovaţie la MIPIM Future Project Awards la categoriile Office şi Cultural Regeneration în cadrul salonului Le Marché international des professionnels de l’immobilier de la Cannes.

    „Recent am fost finalişti la apelul la inovaţie Inventons la Metropole du Grand Paris împotriva unor firme internaţionale importante ca MVRDV, Manuelle Gautrand Architecture şi AS Architecture Studio. Noi am venit cu o soluţie de finanţare inovativă pentru proiecte rezidenţiale.” Nu se gândeşte să se întoarcă în ţară, deşi îi e dor de familie şi de prieteni. Vine destul de des încât să nu fie cu adevărat o problemă. Mai mult, spune că nu îi e dor de lipsa de respect a oamenilor pentru profesionişti; de diluarea specializărilor; de lipsa de încredere în sistem, având ca efect izolarea fiecărui individ care trebuie să înţeleagă singur în ce profesionist poate avea încredere, cine ce trebuie să facă, cine pentru ce este responsabil.

    „Se creează un mediu instabil şi bănuitor care te extenuează. Mai mult, dincolo de administraţia mai prietenoasă şi de clienţii mai educaţi, Parisul ne oferă accesul la un know-how superior din partea colaboratorilor obişnuiţi ai arhitecţilor (economişti, ingineri, scenografi), dar şi posibilitatea unor proiecte cu o preocupare deosebită pentru dezvoltarea durabilă şi tehnologiile verzi.”

    Totuşi, în ultimul an, ea şi partenerul său au fost implicaţi în câteva studii şi proiecte în Bucureşti, Satu Mare şi Târgu-Mureş, aşa că au păşit pe pământ românesc o dată la două luni sau chiar mai des. „Nu ştiu dacă se consideră o revenire, dar adevărul este că am fost foarte fericită să văd că ceea ce am învăţat până acum e apreciat şi acasă.”

    De altfel, remarcă la România o serie de schimbări în ultimii ani, o preocupare mai mare pentru implicarea în politică, în activităţi sociale. „Este probabil efectul faptului că generaţia mea, care a prins mai puţin sau deloc din comunism, îşi doreşte mai multă responsabilitate şi un cuvânt de spus în dezvoltarea societăţii.”

    Şi totuşi, concentrarea SANE architecture nu este doar pe România, pentru că asta ar limita activitatea agenţiei. De altfel, compania s-a implicat recent într-o serie de proiecte comerciale de scară mare la Geneva şi în China împreună cu X.TU architects. Mai mult, pe pieţe dezvoltate din Occident, cum este cazul Franţei, există accesul la comenzi publice (şcoli, spitale, campusuri universitare, clădiri administrative şi culturale, infrastructură). „În Franţa aceste comenzi sunt foarte concurenţiale, dar deschise şi accesibile (aproximativ 50% din piaţa proiectelor de arhitectură), pe când în România sunt complet inexistente. Lipsa de acces deschis şi corect la comanda publică este o pierdere reală pentru arhitectură, dar şi pentru societatea românească în general.”

  • Banii de la groapa de gunoi

    „Scopul final este să ajungem ca până în 2020 să reciclăm 70% din deşeurile colectate în zona noastră de operare, cu mult peste targetul de 50% stabilit de Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, Sighişoara şi zonele limitrofe vor fi singurele din România pregătite să respecte normele impuse de UE la acest capitol”, descrie Silviu Dumitrescu, managing director al Saubermacher, potenţialul de dezvoltare a domeniului reciclării în regiunea în care activează.

    Printre principalele activităţi ale companiei cu origini austriece se numără colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor menajere, colectarea, neutralizarea şi eliminarea finală a deşeurilor periculoase, colectarea, transportul şi valorificarea deşeurilor industriale, precum şi depozitarea deşeurilor nepericuloase la depozitul ecologic din Sighişoara.

    Fondată în 1979, Saubermacher operează în prezent în nouă ţări din Europa Centrală şi de Est prin intermediul a 2.800 de angajaţi, numărul celor din România ridicându-se la 250. Pe piaţa locală a intrat în 2005, iar trei ani mai târziu a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni a două societăţi de salubrizare din judeţele Sibiu şi Mureş.

    În ultimii cinci ani, cifra de afaceri a companiei a fost constantă. Pentru anul curent reprezentanţii Saubermacher estimează că aceasta va fi similară cu cea de anul trecut, în jurul a 2,57 de milioane de euro. „Totuşi, comparativ cu ţările occidentale cifra de afaceri este una mică, având în vedere preţurile foarte mici şi competiţia mare din piaţa românească. Cifra de afaceri în Austria şi Germania este cu aproximativ 60% mai mare pentru o companie de o dimensiune asemănătoare şi cu o gamă de servicii similară”, spune Dumitrescu. El precizează că în estul Europei singura ţară cu care România se poate compara din punct de vedere al preţutilor de salubrizare este piaţa din Bulgaria, dar şi acolo „cifrele de afaceri sunt mai mari faţă de media locală deoarece şi rata de abonaţi este mai mare.”

    Marja de profit a companiei a ajuns anul trecut la 22%, aceasta fiind cea mai mare realizată de către oricare dintre firmele din grupul Saubermacher. Rezultatul este parte a strategiei de creştere a companiei, care a mizat în ultimii trei ani nu pe extindere, ci pe eficientizarea colectării şi valorificării deşeurilor, spune Dumitrescu. „Consider că în cazul în care implementezi o strategie pe termen mediu cu soluţiile potrivite, poţi ajunge la rezultatele scontate.”

    Valoarea totală a investiţiilor companiei, de la intrarea pe piaţa locală până în prezent, a ajuns la 7,5 milioane de euro. Potrivit managing directorului companiei, cele mai multe investiţii au fost direcţionate „către tehnologii care asigură o mai bună protejare a mediului înconjurător şi, implicit, o stare de sănătate mai bună a populaţiei”.

    El adaugă că „investiţiile variază de la un an la altul, în funcţie de durata de viaţă a echipamentelor, dar media anuală este de 500.000 – 700.000 de euro pe an”. Spre exemplu, anul trecut, compania a investit 700.000 euro în echipamente de colectare mai performante şi într-o staţie de epurare care să adapteze procesarea deşeurilor la standarde europene.

    Pentru anul viitor însă, reprezentanţii Saubermacher au în plan o investiţie de 25 de milioane de euro într-un nou proiect de extindere a depozitului de deşeuri menajere din Sighişoara şi în implementarea unei tehnologii corespunzătoare cu ajutorul căreia speră să rezolve o mare parte a problemei de gestionare a deşeurilor în zona în care compania operează. Investiţia presupune, printre altele, cumpărarea echipamentelor de colectare, sortare şi transport al deşeurilor. Dumitrescu estimează piaţa de salubrizare din România la o valoare cuprinsă între 600 şi 800 de milioane de euro.

    Totuşi, spune că, în ciuda faptului că pe piaţă există loc şi pentru alţi jucători, anumite deficienţe ale sistemului local îi împiedică pe marii investitori din piaţa europeană să fie interesaţi de piaţa din România.

    „Mare parte a jucătorilor din România se consideră operatori de salubrizare după ce cumpără un camion şi participă la o licitaţie oferind un preţ de dumping. Mulţi nu investesc în sisteme tehnologice de colectare şi reciclare, ci folosesc un sistem rudimentar”, descrie Silviu Dumitescu una dintre problemele industriei în care activează.

    Potrivit managing directorului de la Saubermacher, un alt motiv care îi determină pe operatori să fie prudenţi în participarea la licitaţii este şi rata mică de abonaţi ai companiilor de salubrizare de pe piaţa locală, care include doar 60-70% din populaţie, „deşi legea obligă orice persoană fizică sau juridică să aibă contract de salubrizare”.

    Reprezentantul Saubermacher susţină că piaţa locală este foarte diferită faţă de cele din regiune şi în special faţă de vest, caracteristicile deşeurilor diferind foarte mult de de la o regiune la alta, la fel şi soluţiile utilizate. „De pildă, în Austria fracţia biodegradabilă a deşeurilor este de maximum 25%, însă în România aceasta ajunge şi la 65% în mediul rural, iar acest lucru demonstrează că românii aruncă foarte multă mâncare şi mai puţine ambalaje.” 

    El spune că la aceste caracteristici se mai adaugă lipsa de disciplină, deoarece oamenii aruncă deşeurile la întâmplare, fără să suporte consecinţele, în timp ce în ţările din vest astfel de practici sunt descurajate prin amenzi drastice şi chiar consecinţe penale.

    Dumitrescu crede că principalele motive pentru care românii reciclează atât de puţin sunt lipsa de informare, dar şi lipsa de implicare a autorităţilor locale, precum şi neimplementarea preţurilor diferenţiate. „În Austria, în cazul în care fracţia biodegradabilă este contaminată cu plastic, carton, hârtie sau sticlă, acel abonat o să plătească de până la zece ori mai mult faţă de un abonat care a realizat sortarea corespunzător.”

    De altfel, Dumitrescu spune că principalele provocări cu care s-a confruntat din poziţia pe care o ocupă sunt cele legate de colaborarea cu autorităţile locale, care „consideră că operatorul trebuie să fie cel care rezolvă aceste probleme şi nu doresc să îşi asume obligaţii, ci preferă să paseze mai departe responsabilităţile. Noi, în calitate de operator, nu avem puterea de a implementa litera legii fără sprijinul autorităţilor”, spune el.

    Potrivit reprezentantului Saubermacher, piaţa este afectată şi de o criză a forţei de muncă, care s-a remarcat începând cu anul trecut, „nu doar în sectorul nostru, ci la nivel naţional. Această problemă îi afectează pe jucătorii din piaţă. Singura soluţie pentru criza forţei de muncă este fidelizarea angajaţilor, având în vedere că oferta este foarte mare, dar angajaţii sunt puţini. În cazul nostru, fluctuaţia de personal a fost minimă tocmai printr-un comportament corect faţă de angajat”, spune el.

    Potrivit ZF, în topul companiilor locale de salubrizare se numără Romprest Service, Rosal Grop, Urban, Supercom şi Polaris M. Holding.

  • Au început cu producţia de ambalaje într-un garaj, iar acum au ajuns la afaceri de milioane de euro din mutarea unor fabrici întregi

    Modpack Group, compania pe care Valentin Mălăescu a dezvoltat-o împreună cu fratele său, Bogdan, oferă companiilor servicii de relocare industrială, packaging şi export. 

    În 11 ani, numărul clienţilor firmei a ajuns la aproape 1.000. Veniturile acesteia s-au situat anul trecut la 5,3 milioane de euro, iar numărul de angajaţi la 93. Anul acesta, numărul de angajaţi a ajuns la 130, iar previziunea veniturilor vizează o creştere de circa 30%.

    Valentin Mălăescu povesteşte că un singur proiect de relocare a unei fabrici implică munca a circa 50-60 de persoane: de la evaluatori ai proiectului, oameni implicaţi în logistică, cei care se ocupă de transportul în locuri aflate oriunde în România sau în porturi ori aeroporturi, la munca echipei de packaging, care asamblează piesele în cutii. Urmează apoi încărcarea şi transportul, pe rute prestabilite, până la destinaţia de relocare a fabricii – aici intră în peisaj subcontractorii, respectiv cei care descarcă marfa. Ce este mai greu în mutatul unei fabrici?  „Managementul de proiect: să ai capacitatea sincronizării tuturor acestor activităţi astfel încât să nu existe timpi morţi”, spune Valentin Mălăescu. 

    De altfel, acesta este şi mottoul preluat de antreprenorii ploieşteni de la Steve Jobs, aflat la loc de cinste în recepţia biroului din Ploieşti: „Clienţii nu măsoară cât de mult ai încercat, ci cât de mult ai livrat”.

    Modpack desfăsoară mii de operaţiuni pe an. Dintre clienţii Modpack, 90% sunt firme multinaţionale, având puncte de lucru în Cehia, Regatul Unit sau Liverpool.

    În afara sediului central, aflat în Ploieşti, compania foloseşte un spaţiu logistic închiriat, în Cluj cu care deserveşte clienţii din centrul ţării; din rândul celor mai recente investiţii se află una de 2 milioane de euro, într-un centru logistic din Oradea. „Vrem să acoperim zona de vest a Europei şi ieşirea spre Europa; probabil va fi gata în primăvara anului viitor.”

    Compania are însă puncte de lucru şi în Cehia, Marea Britanie (Liverpool) şi vor să deschidă un birou şi în Statele Unite. Investiţiile totale în companie şi în extindere se ridică la peste 3 milioane de euro.

    Businessul Modpack Group a început prin producţia de ambalaje din lemn într-un garaj, evoluând ulterior în direcţiile transportului multimodal şi a relocărilor industriale. Valentin Mălăescu spune că au împrumutat un concept vestic, one stop shop, prin intermediul căruia pentru aproximativ 60% dintre clienţii lor oferă servicii integrate,  de la demontare de echipamente, ambalare, transport către o altă destinaţie oriunde în lume – rutier, maritim şi aerian. Antreprenorul spune că acoperă aproximativ orice tip de industrie, având capabilitatea să împacheteze şi să mute orice tip de echipament. 90% dintre clienţi vin însă din industria petrolieră, a tutunului, alimentară, automotive.


    Bazele firmei au fost puse în 2007. Până atunci, Valentin Mălăescu a lucrat în jur de 15 ani în companii multinaţionale, parcurs profesional pe care l-a început imediat după absolvirea studiilor la Universitatea Politehnica din Bucureşti.

    Înainte de Politehnică însă a lucrat într-o uzină care producea excavatoare, dar şi ca ca electronist într-o fabrică militară axată pe producţia de rachete. Povesteşte că a ajuns în aceste ipostaze fiindcă nu intrase din prima la facultate: „Tatăl meu a spus: «La lucru cu tine!», astfel că am început de jos, motiv pentru care am apreciat mereu munca.”

    După ce a lucrat ca mecanic şi electronist, a intrat la facultatea dorită, iar primul loc de muncă „mai serios”, de după absolvire, a fost în cadrul producătorului de ţigări British American Tobacco. A lucrat acolo timp de câţiva ani în zona de calitate şi s-a ocupat de mentenanţa aparatelor din acel departament. După trei ani, a trecut în departamentul de planificare a producţiei, având în responsabilitate trei unităţi de producţie ale companiei. După un deceniu în cadrul BAT, etapă din carieră despre care spune că a fost ca „o a doua facultate”, a plecat în industria automotive, ca inginer de calitate în compania cu origini irlandeze Johnson Controls International.

    Mare parte a acestui rol se desfăşura în Germania. „A fost şi aceasta o experienţă bună, care atârnă greu acum, fiindcă am avut foarte mult contact cu externul – stăteam cam o săptămână pe lună în afară, iar cumulat, în doi ani am ajuns să stau cam şase luni plecat.” Spune că acesta a fost un bun prilej pentru a stabili contacte cu firme străine şi o perioadă în care s-a familiarizat cu mentalitatea celor din vest.
    A revenit apoi la Bucureşti, în cadrul unei firme româneşti care făcea parte dintr-un grup de furnizori ai General Electric. În cadrul acesteia a avut primele roluri de top management: a fost plant manager, rol din care a condus aproape 200 de oameni şi în care integra produse complexe. Spune că cifra de afaceri a fabricii, care la momentul angajării sale era de 2 milioane de euro, a crescut în doi ani de zece ori.

    În perioada respectivă a început să se gândească să îşi facă un business propriu. Primul pas în acest sens a fost înfiinţarea unei firme de facility management, Stefa Invest, care operează şi în prezent în zona de sud a României. Firma s-a axat pe zona de cleaning industrial (nu HoReCa, ci în fabrici). „Când o fabrică se construieşte, vin ei, au maşini speciale de spălat pardoseli, echipamente speciale de spălat geamuri, de pildă”, descrie Mălăescu profilul activităţii Stefa Invest. Cifra de afaceri a acestui business este de circa 500.000 de euro anual, iar numărul angajaţilor este de aproximativ 60.

    Din Bucureşti s-a mutat apoi în Ploieşti, unde a lucrat la Bergenbier (InBev, pe vremea aceea), în departamentul de packing, ca manager de împachetare, rol din care avea în subordine în jur de 100 de angajaţi.

    La penultimul său job din Bucureşti se lovise însă de situaţia în care angajatorul său avea nevoie de o firmă care să ambaleze anumite echipamente – le-a fost foarte greu să găsească o firmă locală care să îi ajute.

    Astfel, în paralel cu locul de muncă în cadrul producătorului de bere, a demarat primii paşi în start-up-ul Modpack. A mai lucrat ca angajat, în paralel cu munca de antreprenor, circa 8 luni, iar apoi businessul a evoluat suficient de bine ca să necesite întreaga atenţie a antreprenorului pe afacerea de familie. 

    „A fost destul de greu să fac acest pas, în multinaţionale câştigam bine în perioada respectivă, dar aveam vreo 36 de ani, eram sătul de munca în corporaţie; şi într-o firmă de familie sunt reguli şi este mult stres, dar stresul la noi este generat în general de client.”

    Fratele său, Bogdan Mălăescu, s-a alăturat afacerii de la început. De profesie inginer economist, el s-a axat pe dezvoltarea relaţiilor cu clienţii, pe domeniul financiar. A fost manager pe supply chain (pe logistică, aprovizionare, contractare, partea mai mult comercială). Iar dacă iniţial îşi ajuta fratele doar în timpul liber, după doi ani s-a dedicat şi el afacerii de familie.

    Bazele firmei au fost puse contractând drept client o firmă din Bucureşti, furnizori de echipamente, iar partea de ambalaje din lemn a fost dezvoltată împreună cu producătorul ploieştean de rulmenţi Timken.

    „De la fiecare client am învăţat câte ceva şi am dezvoltat câte o arie de activitate; am plecat cu doi clienţi în 2007, cu o cifră de afaceri în perioada respectivă de undeva la 20.000 de euro pe an, iar banii care s-au investit la început au fost luaţi de la bancă”, descrie Valentin Mălăescu începuturile afacerii.

    Au cumpărat un camion, câteva utilaje, au început în nişte hale foarte mici – la un moment dat spaţiul lor de lucru era de fapt curtea unei cunoştinţe dintr-o comună din Ploieşti. De la un spaţiu de lucru iniţial de 50 de metri pătraţi, sediul din Ploieşti s-s-a extins astăzi pe o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi.

    „Problema este că în aceşti 11 ani de când am început, am investit mereu – 5,3 milioane de euro a fost cifra de afaceri de anul trecut, iar investiţiile au fost destul de mari – în ultimii 2-3 ani au ajuns la peste 2 milioane de euro.”

    Dacă la început erau producători de ambalaje din lemn, ulterior şi-au diversificat serviciile: „Putem să oferim clienţilor toată gama de servicii, de la proiectare, ambalaj, împachetare, demontarea unor utilaje, transportul oriunde în lume şi start-up-ul (pornirea utilajelor – n.red.)”.

    Una dintre etapele importante a fost la doi ani după ce au început producţia de ambalaje: au fost contactaţi de o firmă din Olanda, un competitor al lor din Utrecht, cu acelaşi obiect de activitate ca şi ei, care le-a propus o colaborare pentru un proiect de relocare. „Au venit olandezii, aveau cred doi metri, cravate, nu m-au speriat, au venit cu proiectul, au spus că în două săptămâni trebuie să îl începem, am semnat contractul – care avea o valoare de 20.000 – 25.000 de euro”.

    Cu doar 10 angajaţi (dintre ei, 8 sunt încă în companie), au acceptat proiectul despre care spun că a fost cel în care au învăţat să facă ambalare industrială în locul ales de client – „Acolo efectiv am furat meserie”.

    În prezent, businessul s-a divizat în câteva centre de profit, partea de relocări industriale generând circa 30% din business. Au avut câteva proiecte mari, exemple relevante în acest sens fiind serviciile de relocare acordate unor producători de ţigarete sau demontarea şi împachetarea unor echipamente în Nigeria, cu avionul, pentru un producător local de băuturi.

    În urmă cu câţiva ani, au făcut şi primii paşi în afara ţării. Au încercat iniţial să deschidă un punct de lucru în Polonia, dar, mai ales din cauza spiritului naţionalist de acolo, care favorizează afacerile poloneze, s-au reorientat spre Cehia, unde au şi în prezent un birou. „Ne-am gândit că se află în centrul Europei şi că este aproape de Germania, că putem dezvolta ceva în zona respectivă. Şi ei sunt mai rigizi, astfel, chiar dacă avem birouri acolo, le folosim mai mult pentru marketing.”

    În ianuarie anul acesta s-au extins în Liverpool, oraş ales din perspectiva Brexitului: „Poate se vor muta masiv multe zone de producţie, spre exemplu linia de producţie pentru Land Rover Discovery pleacă din Liverpool şi se mută în Slovacia; poate alţii vor să vină în Regatul Unit.”
    Tot anul acesta, şi-au anunţat şi prezenţa în Statele Unite, ţară pe care au ales-o prin prisma clienţilor pe care îi au deja. „Ne-am dus acolo fiindcă acum 60-70% dintre clienţi sunt americani.”

    Cum evoluează industria locală prin prisma mutărilor făcute de Modpack System?

    Din observaţiile lui Valentin Mălăescu, aceasta se află în cădere liberă. „Sunt multe semnale, fabrici care lucrează în lohn, în general pe automotive, care încep să se mute, spre Maroc, în Africa, sunt fabrici care lucrează tot în lohn în industria textilă care aleg Republica Moldova sau Macedonia, Serbia, îşi mută anumite linii de fabricaţie în alte ţări; dacă le ies cărţile, probabil că se vor muta de tot.”

    El este de părere că prin presiunile salariale actuale, în 5-10 ani industria lohnului în automotive şi textile nu va mai fi suficient de competitivă. Pe de altă parte, observă beneficii aduse de tehnologie: „Industria se dezvoltă în fabricile unde se folosesc tehnologie, roboţi, producţie inteligentă, văd că vin investiţii, apoi văd că vin investiţii puternice din China, probabil că global multe companii străine îşi închid businessurile în China, şi încep să se reloce spre Europa; chinezii au clonat deja acele businessuri, astfel că vin cu fabricile lor şi investesc în România”. Investiţii mari observă că există şi în zona dezvoltării de centre logistice.

    Valentin Mălăescu spune că de-a lungul timpului au fost curtaţi pentru vânzarea companiei către firme concurente: „Un competitor britanic a vrut să ne cumpere la început cu 1 milion de euro, le-am spus că fără 5 milioane de euro nu discut cu ei. Au încercat ulterior să ne scoată din piaţă cu diverse metode – spre exemplu, ne-au luat un om din departamentul comercial sau prin preţuri de dumping”.

    Ulterior, au propus un joint venture unei firme care voia să îi cumpere, înţelegere prin care el şi fratele său să rămână în board, să deţină acţiuni în cadrul grupului respectiv, dar compania nu a acceptat aceşti termeni. „A început ulterior războiul, lupta adevărată cu firmele străine, că până atunci eram prea mici. Au tot felul de arme financiare care pot să te distrugă”, descrie el lupta cu competitorii străini.

    Consideră că de fapt aceasta a fost şi problema României în anii ’90: „Ne-au prins nepregătiţi, au cumpărat totul pe bani puţini fiindcă nu ştiam să negociem. Dacă ştiam să negociem, eram mult mai departe, România are o poziţie geostrategică excepţională, oamenii sunt deosebiţi şi nu am ştiut să profităm de aceste calităţi”.

    Pe termen lung, nu cred că urmaşii lor se vor ocupa de business – astfel că nu exclude integrarea într-un grup global.

    Sfaturi pentru tinerii antreprenori? „Cel mai important este să creadă în businessul lor, să lupte pentru el, este foarte important să se implice, să fie flexibili, să aibă cât mai multe legături cu firmele externe, să participe la târguri, conferinţe, să aibă curaj şi să viseze.” Totuşi, Valentin Mălăescu crede şi că intuiţia şi norocul contează 80% în business.

  • Cine este mafiotul bulgar care controlează viaţa de noapte din cluburile din Madrid

    De altfel, gruparea infractionala a fost luata sub vizor de fortele speciale din Spania, care ancheteaza modul in care bulgarii controleaza viata de noapte din Madrid. Acestia santajeaza cluburile sa plateasca taxa de protectie si totul se face cu ajutorul Politiei, scrie El Mundo.
     
    Mai multi agenti locali sunt suspectati ca ar ajuta gruparea condusa de cel poreclit Ivo Bulgaru. Acesta e si el anchetat pentru dare de mita, despre el spunandu-se pe strazile din Madrid ca are Politia in propriul sau buzunar. De altfel, Bulgaru are un club propriu in care legenda spune ca nu a calcat niciodata un picior de politist, potrivit sport.ro
     
    Acolo se desfasoara cele mai dubioase afaceri din lumea interlopa, clubul avand “imunitate” la controalele Politiei. In plus, clubul are o capacitate de 500 de locuri insa uneori sunt si 700 de persoane inauntru, scrie presa din Spania, totul datorita relatiei pe care interlopul o are cu mai multi politisti.
     
     
    De altfel, in imaginea de mai sus sunt doi agenti municipali, in lateral, iar in mijloc se afla celebrul interlop.

  • Studiu PwC: 4 din 5 executivi (84%) susţin că au proiecte în dezvoltare bazate pe tehnologia blockchain

    În cadrul studiului PwC “Blockchain is here. What’s your next move?” au fost intervievaţi 600 de executivi din 15 state şi teritorii pe tema implicării companiilor lor în utilizarea tehnologiei blockchain şi viziunea pe care o au privind potenţialul acesteia.

    Pe măsură ce tehnologia blockchain remodelează  companiile şi comerţul, studiul indică în mod clar teama organizaţiilor de a nu rămâne în urmă în adoptarea acesteia. Sunt luate în calcul mai multe elemente, cum ar fi faptul că dezvoltarea accelerată în acest domeniu la nivel global oferă oportunităţi de reducere a costurilor, accelerarea vitezei tranzacţiilor,  precum şi un grad mai mare de transparenţă şi trasabilitate.

    Un sfert dintre executivii intervievaţi declară că au început să implementeze tehnologia blockchain. 10% au spus că au proiecte dezvoltate în fază pilot în timp ce 15% au proiecte deja operaţionale. Aproximativ o treime (32%) susţin că au proiecte în dezvoltare, o cincime fiind în fază de cercetare.

    SUA (29%), China (18%), şi Australia (7%) sunt percepute a avea cele mai puternice capabilităţi de a dezvolta proiecte bazate pe această tehnologie. Cu toate acestea, respondenţii cred că în următorii 3 până la 5 ani China va depăşi Statele Unite ale Americii (30%), mutând centrul de influenţă şi activitate privind tehnologia blockchain din SUA şi Europa.

    De asemenea, studiul relevă preponderenţa serviciilor financiare în tehnologia blockchain. 46% dintre respondenţi consideră domeniul financiar drept sectorul lider, iar 41% cred că va deveni în viitorul apropiat (3-5 ani). Printre sectoarele considerate a avea potenţial în următorii 3-5 ani se numără cel energetic şi utilităţile (14%), cel al sănătăţii şi de îngrijire personală (14%), şi cel al producţiei industriale (12%).

    Cele mai mari beneficii ale tehnologiei blockchain vor fi dezvoltate şi răspândite prin intermediul platformelor comune la nivel de industrie. Cu toate acestea, studiul indică faptul că acest lucru nu se va întâmpla în absenţa unor standarde agreate de companii (chiar dacă sunt în competiţie directă).

    În ciuda potenţialului pe care tehnologia blockchain îl are, aproape jumătate (45%) dintre respondenţi identifică încrederea drept unul dintre cele mai mari obstacole în calea adoptării sale. 48% consideră că un alt obstacol este nesiguranţa în privinţa reglementărilor. De asemenea, cele mai multe reţineri în ceea ce priveşte încrederea între utilizatori au fost notate în Singapore (37%), Emiratele Arabe Unite (34%), şi Hong Kong (35%),  indicând, în parte, influenţa serviciilor financiare în dezvoltarea tehnologiei blockchain. Cele mai multe reţineri în ceea ce priveşte incertitudinea din punct de vedere al reglementării au fost observate în Germania (38%), Australia (37%) şi Regatul Unit (32%).

    „Dezvoltarea şi implementarea tehnologiei blockchain pentru a-şi atinge potenţialul nu reprezintă un proiect IT. Este o transformare a modelelor, rolurilor şi proceselor de business. Este nevoie de un context clar de business şi de un ecosistem care să îl susţină; cu reguli, standarde, precum şi flexibilitate în a lucra cu schimbările pe planul reglementărilor. Transparenţa şi trasabilitatea tranzacţiilor trebuie să fie un deziderat comun al tuturor companiilor implicate în dezvoltarea blockchain deoarece numai printr-un astfel de demers se poate spori adopţia la scară largă. Pe de altă parte, considerăm necesară o conlucrare cât mai strânsă între companiile care dezvoltă această tehnologie şi autorităţile de reglementare pentru a creşte gradul de încredere şi a crea un cadru de reglementare care să aibă în vedere particularitatea acestei tehnologii. Iar odată ce au fost adresate aceste două probleme ale blockchain vom asista atât la dezvoltarea de noi aplicaţii şi utilizări cât şi la o adopţie mai facilă a acestei tehnologii” consideră Ionuţ Sas, partener în cadrul Departamentului de taxe şi consultanţă juridică, PwC România. 

    Unul din trei respondenţi, care au declarat o implicare scăzută sau chiar neimplicare în dezvoltarea tehnologiei blockchain, a motivat acest lucru prin absenţa progresului în privinţa costurilor (31%), incertitudinea privind debutul potrivit (24%) precum şi probleme de administrare (14%).

    Studiul identifică patru domenii cheie asupra cărora ar trebui orientată atenţia în procesul de dezvoltare a platformelor interne sau industriale de tip blockchain:

    1. Crearea unui  business case: organizaţiile pot  porni de la un nivel redus, dar trebuie să îşi fixeze un scop al iniţiativei astfel încât ceilalţi participanţi să-l poată identifica şi, ulterior să se poată alinia acestuia.

    2. Dezvoltarea unui ecosistem: Participanţii ar trebui să provină din companii diferite aflate în aceeaşi industrie pentru a lucra împreună la un set de reguli care să stea la baza tehnologiei blockchain. Dintre cei 15% dintre respondenţii care deja aveau aplicaţii în implementare, 88% au declarat fie că erau lideri, fie membri activi în cadrul unui consorţiu blockchain.

    3. Crearea unui design care să ţină cont de activitatea utilizatorilor (ce pot să vadă şi cum pot acţiona): Partenerii au nevoie de reguli şi standarde pentru aprobarea accesului. Implicarea unor profesionişti în zona de risc de la bun început (în domenii precum cel juridic, al conformităţii şi securităţii cibernetice) va asigura crearea unor cadre de funcţionare ale tehnologiei blockchain în care autorităţile de reglementare şi utilizatorii să poată avea încredere.

    4. Adresarea incertitudinii privind reglementarea: Studiul avertizează dezvoltatorii industriei blockchain că ar trebui să urmărească, dar să nu aştepte ca reglementările să evolueze în următorii ani. Din contră, este vital să se implice alături de autorităţile de reglementare în a profila modul în care mediul va evolua.

     

     

  • DGPI, despre conversaţiile prezentate de Carmen Dan în CEx: Interceptările nu au fost efectuate de noi

    „Presupusele interceptări ale unor conversaţii prezentate în spaţiul public nu au fost efectuate de DGPI şi nu au nicio legătură cu activitatea unităţii noastre – structură specializată, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI), ale cărei atribuţii şi competenţe legale, în domeniul securităţii naţionale, sunt strict şi transparent stabilite prin OUG nr. 76/2016. În acest context, DGPI respinge ferm orice încercare de a implica instituţia în dispute politice şi reafirmă atât determinarea de a acţiona cu echidistanţă şi profesionalism în misiunile încredinţate prin lege, cât şi deschiderea pentru o corectă informare, în limitele competenţelor şi potrivit prevederilor legale în vigoare”, se arată într-un răspuns al Direcţiei Generale de Protecţie Internă (DGPI), pentru MEDIAFAX.

    Precizările vin după ce primarul general Gabriela Firea a spus duminică faptul că ministrul de Interne Carmen Dan a venit pregătită în şedinţa CEx PSD cu hârtii care reprezentau discuţii private pe WhatsApp, după ce în urmă cu un an a recunoscut că are discuţii, de pe aceeaşi aplicaţie, ale unui senator şi că sunt uşor de interceptat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Construirea gazoductului Nord Stream 2 va continua, în ciuda riscului sancţiunilor americane

    „Uniper va rămâne unul dintre partenerii financiari ai acestui proiect şi suntem – ca şi înainte – complet dedicaţi lui”, a precizat Christopher Delbrück, directorul general executiv al companiei.

    „Vom rămâne fideli obligaţiilor noastre contractuale faţă de Nord Stream 2. Suntem convinşi că proiectul are logică din puncctul de vedere al securităţii energetice a Germaniei şi a Europei, precum şi pentru combaterea declinului producţiei de gaz natural din Europa”, a mai adăugat Christopher Delbrück.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tăriceanu: Suntem într-o situaţie de RĂZBOI cu adversarii politici/ Despre Maior: Face o greşeală impardonabilă. Se implică în jocurile din America

    Tăriceanu: Suntem într-o situaţie de război cu adversarii politici

    Preşedintele ALDE a declarat, miercuri, la Şcoala Politică de Vară a Organizaţiei Femelilor Liberal Democrate (OFLDE), care se desfăşoară la Mamaia, că ”structuri paralele de putere” au decis eliminarea adversarilor politici, ”prin mijloace ilegale”.

    ”Suntem într-o situaţie de război cu adversarii politici, care au folosit toate situaţiile ilegale în lupta politică. Dacă ei vor război, atunci trebuie să fim şi noi mobilizaţi pentru război”, a adăugat Tăriceanu.

    Potrivit lui Tăriceanu, adversarii politici ”au folosit toate mijloacele ilegale şi imorale în lupta politică”.

    ”Mai e o vorbă pe care o ştiţi: la război ca la război. (…) Trebuie să fim mobilizaţi pentru război, dar pentru unul moral şi legal. Protocoalele ne arată, de fapt, altceva. Ne arată că justiţia era controlată prin mijloacele secrete, la un moment dat vorbeam de mijloacele oculte, acum nu mai vorbesc de mijloace oculte pentru că ele au ieşit la suprafaţă. Vedem că, probabil, în justiţia din România în ultimii ani au căzut victime nevinovate ale acestor înţelegeri secrete, oameni care probabil astăzi sunt condamnaţi, unii cu executare, alţii poate au primit numai condamnare cu suspendare, dar în fond carierele lor profesionale, viaţa lor, demnitatea lor au fost practic distruse”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pierderi de milioane de euro, şomaj în creştere şi afaceri distruse în Brăila, din cauza pestei

    Aceştia au început deja să închidă magazinele care comercializau carne de porc şi să trimită angajaţii în şomaj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Confirmarea pestei porcine africane la fermele din Gropeni cu 141.000 de porci şi din Tichileşti cu 35.000 de capete reprezintă o grea lovitură pe toţi cei implicaţi în domeniu, atât pentru producători, cât şi pentru comercianţi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine sunt Jihad şi Johny Jabra, fraţii care au „construit“ şi apoi vândut cafeaua Nova Brasilia, ciocolata Primola şi mai nou birourile The Bridge

    Fraţii Jabra nu se află la prima vân­zare pe piaţa locală, ei fiind de altfel antreprenori în serie, mai exact construiesc şi vând bu­sinessuri, pentru a o lua apoi de la capăt. De câţiva ani ei sunt implicaţi în do­me­niul imobiliar, un sector care de câţiva ani se află „pe val“, cu creşteri ce amintesc de anii 2007-2008. Anterior însă, Jihad şi Johny Jabra au „construit“ afaceri în secto­rul bunurilor de larg consum, pe care le-au vândut unor giganţi interna­ţionali.

    După ce au făcut exitul de la Nova Brasilia (2001) şi Primola (2012), cei doi antreprenori libanezi au renunţat să mai ofere interviuri. De altfel, contactaţi pentru acest material, cei doi nu au dorit să ofere niciun comentariu.