Creditul pentru reabilitare termica se acorda proprietarilor de
locuinte unifamiliale, persoane fizice, sau asociatiilor de
proprietari, persoane juridice fara scop patrimonial. Creditul se
acorda in lei, pe o perioada de maximum 60 de luni.
Valoarea creditului este de cel mult 90% din devizul de
executare a lucrarilor, anexa la devizul general, dar nu mai mult
decat echivalentul in lei, inclusiv TVA, a 7.400 de euro pentru
cladirea tip locuinta unifamiliala. Dobanda este variabila – 8,65%
(ROBOR la 3 luni + 1,90%). Creditele beneficiaza de garantie
guvernamentala in proportie de 100%, prin intermediul Fondului
National de Garantare a Creditelor pentru IMM. Dobanda este
subventionata integral de stat, prin Ministerul Dezvoltarii
Regionale si Turismului.
Conform OUG 69/2010 privind reabilitarea termica a cladirilor de
locuit cu finantare prin credite bancare cu garantie
guvernamentala, creditul poate fi acordat pentru reabilitarea
termica a anvelopei cladirii si a instalatiilor aferente,
repararea, cumpararea si montarea centralei termice de bloc, scara
sau casa, respectiv introducerea unor sisteme alternative pentru
asigurarea energiei pentru apa calda de consum, iluminat si
incalzire.
Programul a fost lansat la inceputul lui august, insa pana acum nu
s-au inscris in el decat doua banci cu oferte pentru astfel de
credite – CEC si BCR.