Tag: functionare

  • Cât costă amenajarea fântânilor din centrul Bucureştiului

    Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei, compania Apa Nova Bucureşti a realizat aceste lucrari de reabilitate si modernizare în baza obligaţiilor asumate prin contractul de concesiune cu Primăria Municipiului Bucureşti.

    Amenajarea fântânilor  a început în luna mai, iar compania care a furnizat tehnologia pentru aceasta este reprezentat de grupul german OASE, cu sediul în  Hoerstel, Germania.

    În urma modernizării, fântânile din acest perimetru ar trebui să devină un punct central de atracţie urbană, ce va oferi bucureştenilor din luna septembrie 2018 un spectacol de apă, lumini şi muzică, în 4 regimuri de funcţionare: regim de zi, seară, respectiv noapte, de luni până vineri, iar în weekend va funcţiona în regim de spectacol stradal.

     

  • S-au schimbat regulile jocului: Asociaţiile de proprietari vor decide condiţiile de funcţionare şi de amplasare a camerelor de supraveghere de la bloc

    Amplasarea camerelor de supraveghere la bloc, condiţiile de funcţionare a sistemului şi spaţiile în care se montează acestea se vor decide în adunarea generală a asociaţiilor de proprietari, a anunţat Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), într-un ghid bazat pe vechea legislaţie a protecţiei datelor, care este încă de actualitate.
     
    „În contextul în care instalarea unui sistem de supraveghere video în condominiu este necesară în vederea realizării unui interes legitim al asociaţiei de proprietari (asigurarea pazei şi protecţiei persoanelor, bunurilor şi valorilor, a imobilelor şi a instalaţiilor de utilitate publică, precum şi a împrejmuirilor afectate acestora), hotărârea de a instala un astfel de sistem trebuie adoptată în cadrul adunării generale a asociaţiei de proprietari”, au spus reprezentanţii ANSPDC.
     
    Totodată, în cadrul adunării generale a asociaţiei de proprietari se decid şi condiţiile de funcţionare a sistemelor de supraveghere, dar şi locul de amplasare al acestora.
     
    Spaţiile în care se pot instala sisteme de supraveghere sunt intrarea în bloc, zona de acces la lift, casa liftului, accesul la casieria asociaţiei şi scara care duce la primul etaj. ANSPDCP nu interzice amplasarea camerelor de supraveghere pe fiecare etaj, dar nici nu o recomandă.
     
    „(…) pentru a nu reprezenta o intruziune nejustificată în viaţa privată a locatarilor, este important să fie evitată orientarea în mod direct a mijloacelor de supraveghere/camerele video către uşile apartamentelor, astfel încât să nu surpindă imagini din interior. De asemenea, instalarea de camere în alte locaţii decât cele mai sus precizate este posibilă numai în baza consimţământului tuturor proprietarilor. Este interzisă utilizarea mijloacelor de supraveghere video ascunse ori disimulate.”
     
  • Legislaţia care schimbă regulile pentru proprietari: Cum se vor factura apa, încălzirea şi canalizarea de la bloc începând de mâine

    Noua lege va aduce mai multe modificări legate de modul în care funcţionează asociaţiile şi vizează şi atribuţiile reprezentanţilor de asociaţii. Potrivit legii nr. 196/2018, asociaţia se va ocupa de contractarea şi facturarea tilităţilor dintr-un imobil.

    Un aspect care se va modifica va fi facturarea utilităţilor. Astfel, facturarea individuală va fi permisă numai în condiţiile în care consumul este măsurat cu ajutorul unor contoare avizate din punct de vedere metrologic şi amplasate la branşamentul blocului sau la branşamentul apartamentului.

    De asemenea, alimentarea cu apă sau servicii de canalizare vor putea fi contractate individual prin contract de prestare stabilit între furnizor şi proprietarii de locuinţe, fără a mai fi nevoie de realizarea racordurilor individuale.

    Însă, cu mai multe condiţii, precum să existe branşamente de alimentare cu apă direct la instalaţiile fiecărui apartament, aceeaşi firmă să furnizeze ambele servicii, toţi proprietarii din bloc să fie fi de acord cu introducerea în contract a unei clauze de întrerupere a alimentării cu apă în caz de neplată a serviciului de canalizare şi toate branşamentele şi contoarele să fie avizate de către furnizorul de servicii.

    Potrivit actului normativ, consumatorii de utilităţi publice pot fi de două feluri, colectivi şi individuali. Astfel, consumatorii colectivi vor fi asociaţiile de proprietari şi cei individuali vor fi proprietarii de apartamente.

    În cazul în care, instalaţiile sunt racordate la instalaţiile comune ale blocului, utilizatorul va fi asociaţia de proprietari, iar dacă instalaţiile sunt racordate direct la instalaţiile unui apartament, utilizatorul va fi chiar proprietarul acelei locuinţe.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Telescopul spaţial Hubble a suprins o imagine ce conţine 15.000 de galaxii

    Telescopul a putut suprinde un număr mare de galaxii la un loc deoarece a utilizat lumina UV şi alte telescoape aflate la sol sau în spaţiu. Conform Live Science, cu ajutorul acestor informaţii, Hubble a reuşit să compună cea mai detaliată imagine a universului din jurul nostru.

    Noua imagine suprinsă de Hubble face parte din campania Hubble Deep UV Legacy Survey ce se axează pe capacităţile de imagistică cu raze UV. Tipul de lungimi de undă utilizate reprezintă o parte crucială în obţinerea informaţiilor deoarece atmosfera Pământului este dificl de străpuns.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Economie prin shopping

    În momentul scrierii articolului, platforma Beez, care a ajuns în topul celor mai descărcate cinci aplicaţii de shopping din România, avea înregistraţi peste 7.400 de utilizatori, iar fondurile economisite de ei ajungeau la peste 11.500 de lei. În primele două luni de la lansare, reprezentanţii Beez spun că platforma a înregistrat tranzacţii în valoare de peste 300.000 de lei.

    Ideea lansării platformei Beez i-a venit lui Vasile Tămaş, în urma unui proiect de marketing despre educaţia financiară, la care a lucrat pentru unul dintre clienţii agenţiei de marketing pe care o deţine. El a conştientizat atunci că cei care urmează cursuri de educaţie financiară rareori aplică ceea ce au învăţat şi că sunt reticenţi când vine vorba de economisire. A descoperit că una dintre sursele acestei probleme se leagă de conceptul de loss aversion (frica de pierdere); Tamaş explică acest concept ca fiind incapacitatea oamenilor de a economisi deoarece creierul lor anticipează sau percepe economisirea ca pe o pierdere dureroasă. În consecinţă, ideea de economisire, pe care Tamaş o numeşte „baza oricărui drum spre independenţa financiară”, are din start premisele unui eşec. 

    Un alt obstacol care stă în calea economisirii este discountul: „Discountul este un comportament pe care oamenii şi-l doresc, deoarece în mintea lor înseamnă economisire. Asta este de fapt un miraj”, adaugă el.

    Tamaş s-a gândit să creeze un produs care să stimuleze obiceiul de a economisi al utilizatorilor, într-un mod pe care aceştia să nu îl perceapă negativ. Aşa a apărut Beez, platforma online pe prin care utilizatorii pot economisi bani din propriile cheltuieli, la fiecare tranzacţie efectuată. Lucian Cramba, care deţine şi platforma online Fastorder (prin care şi-a propus să îmbunătăţească serviciile din restaurante) s-a alăturat businessului ulterior, însă cei doi nu sunt la prima colaborare, ci povestesc că se cunosc de mulţi ani.

    Cei doi antreprenori spun că întregul proces integrează principiul universal win-win (câştig-câştig), prin care clienţii, platforma, dar şi magazinele partenere obţin anumite beneficii. „E ceea ce se numeşte marketing afiliat”, descriu ei colaborarea. Prin intermediul acesteia, magazinele partenere, care în mod normal alocă bugete de marketing pentru atragerea şi fidelizarea clienţilor, aleg să direcţioneze un procent din valoarea fiecărei comenzi venite prin intermediul aplicaţiei Beez reprezentanţilor platformei, care la rândul lor împart acest procent cu utilizatorii.  

    Sumele acumulate în urma tranzacţiilor se pot retrage când depăşesc valoarea de 50 lei, acesta fiind pragul minim la care se poate completa cererea de retragere a banilor în contul bancar, sau pot fi păstrate pentru investiţii ulterioare sub forma de „sweet deals”, o metodă prin care utilizatorii cu un comportament de economisire exemplar sunt recompensaţi prin reduceri la anumite produse. Comisionul direcţionat înspre platforma Beez diferă în funcţie de magazinul partener, variind între 1 şi 25%. Suma rezultată se împarte între contul de economisire al utilizatorilor şi reprezentanţii platformei Beez (70% din această valoare merge către economiile clienţilor). 

    După încheierea tranzacţiei, clientului i se adaugă noul comision în contul de economisire; acesta va rămâne în aşteptare timp de 30 de zile, până la expirarea perioadei legale de retur. După această perioadă, în cazul în care produsul nu a fost returnat, tranzacţia este validată. În situaţia unui retur, suma înregistrată pe platformă în urma tranzacţiei respective este anulată.

    Potrivit lui Tămaş, jumătate din veniturile românilor sunt destinate achiziţionării produselor alimentare, 15-20% hainelor, 10-15% din bani sunt folosiţi pentru plata asigurărilor şi a utilităţilor şi tot în jurul a 10% călătoriilor. El spune că în momentul de faţă aplicaţia poate fi folosită pentru aproximativ 20% din coşul mediu lunar de cumpărături al clienţilor.

    Pe viitor, planurile celor doi vizează „creşterea procentului mediu lunar pe care îl impactăm din coşul mediu de cumpărături al utilizatorilor noştri, aşa că ne vom întrepta atenţia către piaţa de retail şi food, unde încercăm să stabilim parteneriate cu magazine offline şi online care ar fi dispuse să adopte tehnologia noastră, pentru a-şi fideliza clienţii”. Ei se aşteaptă la o creştere de până la 60-70% odată cu extinderea în zona de food, iar principalii retaileri la care se gândesc pentru încheierea parteneriatelor în această direcţie sunt Carrefour şi Mega Image, care au deja platforme online de cumpărături.

    Anul trecut, comerţul electronic a înregistrat în România o valoare de 2,5 miliarde de euro iar previziunile pentru acest an spun că valoarea acestei pieţe va depăşi 4 miliarde de euro, potrivit reprezentanţilor Beez.

    „În ultimii trei ani, comerţul online a înregistrat salturi exponenţiale cuprinse între 60% şi 80% de la an la altul”, observă Lucian Cramba.
    Dintre utilizatorii aplicaţiei Beez, un procent de circa 70% sunt bărbaţi şi 30% femei. Cramba spune că „deşi în acest segment al cumpărăturilor electronice intuim că femeile realizează un volum mai mare de tranzacţii, aparent bărbaţii sunt mai deschişi să testeze şi să adopte soluţii tehnologie precum aplicaţia noastră”.

    Printre obiectivele pe care cei doi şi le-au fixat până la finalul acestui an se numără atingerea unui prag de 30.000 de utilizatori. De asemenea, se gândesc să se extindă şi pe plan internaţional, primele două obiective fiind Marea Britanie şi Statele Unite. În acest sens au demarat un parteneriat cu Citi Bank pentru a-şi facilita expansiunea mai rapidă pe cele două pieţe.

    După ce vor reuşi să consolideze comportamentul de economisire al clienţilor, următorul pas este educarea acestora ca potenţiali investitori, însă până acolo reprezentanţii Beez spun să este un drum lung şi că momentan se focusează pe creşterea credibilităţii platformei şi consolidarea poziţiei acesteia ca platformă de economisire. În prezent, echipa Beez este formată din nouă angajaţi.

  • Ce este 5G şi cum funcţionează această tehnologie? De ce avem nevoie de ea, cu ce este diferită faţă de 4G şi când va ajunge în toată lumea

    Tehnologia de internet mobil 5G ar putea fi lansată chiar de la începutul anului viitor în anumite ţări şi promite viteză de descărcare de 10-20 de ori mai repede decât cea pe care o utilizăm în prezent, potrivit BBC. Dar ce diferenţă face în viaţa oamenilor? Vor avea nevoie de telefoane noi? Va rezolva problema oamenilor din zonele rurale?

    Ce este tehnologia 5G

    Este a cincea generaţie de conectivitate a internetului mobil, care promite viteze mult mai mari de încărcare şi descărcare, acoperire mult mai largă şi conexiuni mai stabile.

    Tehnologia 5G se rezumă în principal la utilizarea mai eficientă a spectrului radio şi la a permite mai multor dispositive să acceseze acelaşi internet mobil în acelaşi timp

    Cu ce ne ajută tehnologia 5G

    „Orice facem acum cu smartphone-urile noastre, vom putea să o facem mai repede şi mai bine”, spune Ian Fogg, analist în cadrul Open Signal, o companie de analiză în cadrul segmentului de date mobile.

    „Gândiţi-vă la ochelarii smart care vin cu realitate augmentată, la realitate virtuală pe mobil, la o calitate mult mai bună video şi la IoT care generează oraşe smart”, adaugă Fogg. „Ceea ce este cu adevărat interesant sunt toate serviciile noi care vor fi construite pe 5G şi pe care nici nu putem să le prezicem încă”.

    Imaginaţi-vă un roi de drone care cooperează pentru a desfăşura o misiune de căutare şi salvare, care pot trage focuri de avertizare şi care pot monitoriza traficul, toate comunicând wireless una cu cealaltă şi cu baza prin reţelele 5G.

    În acelaşi timp, mulţi consider că 5G va fi crucială pentru vehiculele autonome şi pentur comunicarea dintre acestea pentru a citi datele din trafic şi hărţi în timp real.

    La o scară mai mică, cei care se joacă pe telefon vor experimenta mai puţine întârzieri de conexiune, sau deloc. Jocurile pe mobil ar trebui să ajungă la reacţii instante şi fără timpi de aşteptare.

    Apelurile video ar trebui să ofere o imagine şi un sunet mult mai clar, fără nicio eroare, în timp ce device-urile de tip smartwatch sau brăţările de fitness vor putea monitoriza condiţia de sănătate în timp real, alertând doctorii în caz că apare o urgenţă.

    Cum funcţionează tehnologia 5G

    Sunt mult tehnologii noi care ar putea fi aplicate – însă standardele nu au fost stabilite încă pentru toate protocoalele 5G.

    Benzile de frecvenţă înaltă – 3,5 gigahertzi până la 26 gigaherţi şi chiar mai mult – au o mai mare capacitate însă undele lor mai scurte determină o rază de acţiune mai scurtă şi sunt blocate mai uşor de obiecte fizice.

    Deci, tehnologia 5G ar putea însemna mai mulţi transmiţători şi receptori pentru „unde milimetrice”, astfel încât ar permite o densitate mai mare a utilizării. Însă acest lucru este scump, iar companiile de telecom nu sunt încă dedicate în totalitate acestei variante.

    Cu ce este diferit 5G de 4G

    5G reprezintă o nouă tehnologie radio, însă la început clienţii ar putea să nu resimtă viteza sporită deoarece 5G ar putea fi folosită la început de operatori pentru a spori capacitatea reţelelor existente 4G, pentru a asigura un serviciu mult mai consistent pentru clienţi.

    Viteza pe care o veţi obţine depinde în funcţie de spectrul benzii operatorului şi de cât de mult a investit compania cu care aveţi contract în transmitori noi şi în turnuri noi.

    Cât de rapidă este tehnologia 5G

    Cea mai rapidă viteză reală pe care o oferă reţelele 4G în acest moment este de aproximativ 45 MB pe secundă, în medie, deşi industria încă speră să ajungă la viteza de 1.000 MB pe secundă.

    Producătorul de cipuri Qualcomm susţine că 5G poate genera viteze de căutare şi de descărcare de 10-20 de ori mai rapide în condiţii reale.

    De exemplu, un film HD va putea fi descărcat într-un minut sau mai puţin.

    Aceste cifre sunt valabile pentru reţelele 5G care vor funcţiona în prima fază alături de reţelele 4G LTE deja existente.

    Reţelele care vor fi doar 5G vor putea ajunge la frecvenţe mai mari (n.red: de exemplu, de 30 gigahertzi), ajungând astfel la o viteză de descărcare standard de cel puţin 1 GB pe secundă/

    Cu toate acestea, reţelele complet 5G nu vor ajunge în piaţă decât în câţiva ani.

    De ce avem nevoie de 5G

    Lumea se îndreaptă din ce în ce mai mult spre mobile şi consumăm din ce în ce mai multe date în fiecare an, în special în contextual în care conţinuturile video şi streaming-ul de muzică devine din ce în ce mai popular.

    Benzile existente sunt din ce în ce mai congestionate, ceea ce duce la întreruperi în furnizare, în special atunci când mulţi oameni din aceeaşi zonă încearcă să acceseze datele mobile în acelaşi timp.

    Tehnologia 5G este mult mai potrivită pentru a gestiona mii de conexiuni simultan, de la telefoane mobile la senzorii echipamentelor, până la camere video şi semafoare smart.

    Când vom avea 5G

     Majoritatea ţărilor vor lansa serviciile 5G înainte de 2020, însă compania Ooredoo din Qatar spne că deja a lansat un serviciu commercial, în timp ce Coreea de Sud îl va lansa anul viitor – cei mai mari trei operatori din ţară au ajuns la un acord de a o lansa în acelaşi timp.

    China încearcă de asemenea să o lanseze în 2019.

    Între timp, organele de reglementare din lume negociază cu companiile de telecom de pe piaţa locală pentru a stabili cum, când şi în ce condiţii vor implementa tehnologia.

    Aveţi nevoie de un telefon nou pentru 5G?

    Da. Aveţi nevoie de un telefon nou. Însă atunci când tehnologia 4G a fost introdusă în 2009-2010, mai multe smartphone-uri compatibile au fost lansate pe piaţă înaintea infrastructurii – ceea ce a generat frustrări printre consumatorii care simţeau că au plătit prea mult pentru un serviciu de care nu aveau nevoie.

    De data aceasta, spune Ian Fogg, producătorii de telefoane nu vor mai face probabil aceeaşi greşeală şi vor lansa produsele pe 5G doar după ce infrastructura este finalizată, adică spre sfârşitul anului 2019.

    Noua generaţie de telefoane va avea capacitatea de a face tranziţia între 4G şi 5G pentru un serviciu cât mai stabil.

    Cum va funcţiona 5G în zonele rurale

    Lipsa de semnal şi viteza redusă în zonele rurale sunt plângeri comune în Europa şi nu numai.

    Însă tehnologia 5G nu va ajuta neapărat această problemă, încât, pe scurt, capacitatea 5G este exponential mai mare însă acoperă zone mai reduse.

    În principiu, 5G se va adresa zonelor urbane cu o densitate mult peste medie.

    Benzile de frecvenţă mai redusă (600-800 Mhz) sunt mult mai bune pentru distanţele lungi, aşa încât operatorii de reţea se vor concentra pe îmbunătăţirea acoperirii 4G LTE, în paralel cu lansarea 5G.

    Însă realitatea comercială va demonstra că unii oameni din zone izolate vor rămâne cu acces foarte limitat la internet dacă guvernele nu oferă stimulente companiilor.

     

     

     

  • Ţara în care locuitorii se spală cu apă de ploaie, dar care s-a numărat cândva printre cei mai importanţi distribuitori de petrol

    Pentru locuitorii din San Juan, un oraş din Venezuela, aceste situaţii sunt însă la ordinea zilei, într-o ţară în care inflaţia se preconizează că ar putea ajunge anul acesta la 1.000.000%.

    Cetăţenii din oraşul venezuelean cu 160.000 de locuitori, situat la circa 150 de km de capitala statului, Caracas, trăiesc în condiţii din ce în ce mai grele. Bancomatele nu au mai fost suplimentate, astfel încât sunt nevoiţi să aştepte la cozi imense pentru a ridica banii direct de la bancă. Şi asta în condiţiile în care pot ridica maxim 100.000 de bolivari, jumătate din suma necesară pentru a cumpăra, de exemplu, un singur ou. Moneda îşi pierde valoarea la o rată alarmantă, încât 100.000 de bolivari, bani cu care cândva puteai să cumperi cinci kilograme de orez, astăzi nu sunt suficienţi nici pentru o singură ţigară.

    Mâncarea, medicamentele şi produsele sanitare sunt distribuite în cantităţi tot mai mici, iar transportul public a ajuns aproape inexistent. Criza economică a avut un impact atât de mare încât sistemul de transport public a fost sistat aproape în totalitate, guvernele şi consiliile locale oferind călătorii gratuite în camioane nesigure şi inconfortabile, numite “caniene” de către utilizatori, asta după ce majoritatea furnizorilor de servicii de autobuz au refuzat să mai opereze. Puţinele autobuze care au rămas funcţionale vin odată la câteva ore, astfel încât sunt umplute până la refuz, iar pasagerii sunt nevoiţi să circule aproape sufocaţi până la destinaţie.

    De asemenea, apa şi electricitatea au ajuns un lux: “Au fost momente în care nu am avut electricitate timp de 24 de ore”, povesteşte un locuitor. Unii colectează apă de ploaie sau se duc de două-trei ori pe săptămână să îşi umple bidoanele de la rezervorul public, alţii merg să se spele la rude, iar elevii folosesc internetul vecinilor pentru a-şi pregăti proiectele. . Cu toate acestea, protestele din San Juan sunt la fel de rare ca produsele alimentare, medicamentele şi produsele sanitare. Mulţi cetăţeni par să se fi resemnat cu situaţia.

    Venezuela încearcă să facă faţă inflaţiei cronice despre care Fondul Monetar Internaţional a prevăzut că se va ridica la 1.000.000% anul acesta. De asemenea, se bănuieşte că PIB-ul Venezuelei va scădea în 2018 cu 18%, ceea ce înseamnă un al patrulea an consecutiv de scădere cu două cifre.

    Guvernul socialist a naţionalizat în ultimii ani diverse sectoare industriale, cum ar fi cimentul şi oţelul, a expropriat sute de întreprinderi, inclusiv lanţurile de supermarketuri, şi a adus în ultimul timp armata pentru a controla pieţele stradale, în scopul de a se proteja împotriva creşterii preţurilor.

    De asemenea, a stabilit preţuri pe diverse bunuri şi a impus un monopol asupra schimburilor valutare. Planul de redresare economică al lui Maduro include creşterea producţiei de petrol la “şase milioane de barili pe zi până în 2025 sau înainte”. Producţia de petrol s-a prăbuşit de la un nivel de 3,2 milioane de barili pe zi în 2008 la un minim de 1,5 milioane, anul acesta.

    Industria funcţionează la doar 30% din potenţial, cel mai bine reflectată de sectorul agricol care furnizează doar un sfert din consumul naţional, comparative cu câţiva ani în urmă, când îl acoperea în proporţie de 75%. Şi toate aceastea într-o ţară care a fost cândva unul dintre primii zece producători de petrol din lume.

    Totuşi, după toate acestea, preşedintele Venezuelei, Maduro, a admis într-un final că politica economică socialistă pe care a adoptat-o nu funcţionează.  

    Washingtonul a impus sancţiuni financiare împotriva lui Maduro şi a oficialilor guvernamentali de top, precum şi a companiei petroliere de stat PDVSA. Vânzările de ţiţei din Venezuela reprezintă aproximativ 96% din veniturile ţării.

     

  • Este OFICIAL! Se deschide un nou mall de zeci de milioane de euro

    Compania sud-africană de investiţii în real-estate NEPI Rockcastle va deschide în 6 decembrie centrul comercial Shopping City din Satu Mare, o investiţie evaluată la aproximativ 40 de milioane de euro, potrivit informaţiilor primăriei Satu Mare. Lucrările de construcţii la proiectul din Satu Mare au fost demarate în primul trimestru din acest an, iar construcţia centrului comercial avansează în ritm intens, fiind aproape de finalizare.

    „Sătmărenii au aşteptat multă vreme construcţia unui mall în oraşul nostru, dar aştep­tarea a meritat. Shopping City Satu Mare ar urma să se deschidă în 6 decem­brie, con­form discu­ţiilor cu repre­zentanţii con­cernului NEPI Rock­castle, iar investiţia este eva­luată la aproximativ 40 mil. euro’’, a spus Kereskényi Gá­bor, primarul din Satu Mare.
     
  • Una dintre cele mai importante atracţii de weekend din Bucureşti e vizitată de mii de străini

    De la deschidere până în prezent, numărul clienţilor a depăşit estimările iniţiale ale investitorilor. „Dacă iniţial estimam circa 900.000 de vizitatori pentru primul an de funcţionare, până la sfârşitul celui de-al doilea an am înregistrat peste 2 milioane de vizitatori”, adaugă reprezentantul parcului. Clienţii sunt, deopotrivă, familii cu copii, studenţi, tineri profesionişti şi antreprenori, dar şi persoane în vârstă care vin în special pentru beneficiile apei termale. „Tendinţa principală este de a vizita centrul împreună cu partenerul sau cu familia”, adaugă Iacob.

    Potrivit Danielei Marişcu, fondatoarea Aquatica Experience, brand specializat pe dezvoltarea de parcuri de distracţie şi aquaparkuri, Therme Bucureşti este singurul business de profil cu acţionariat străin din România. Deschis la începutul lui 2016, cu o investiţie iniţială de circa

    50 de milioane de euro, care a ajuns, între timp, la peste 85 de milioane de euro, aquaparkul din Baloteşti a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 100 de milioane de lei (aproximativ 21,5 milioane de euro).

    Aquaparkul Therme este structurat pe trei zone: The Palm, Elysium şi Galaxy (ultima fiind destinată în special familiilor cu copii), şi dispune de o suprafaţă exterioară de peste 250.000 de metri pătraţi. În iarna lui 2016, zona Galaxy a fost extinsă cu un nou corp, de 4.000 de metri pătraţi, iar în vara anului trecut a fost deschisă şi o plajă, pe o suprafaţă de 30.000 de metri pătraţi, proiecte în care s-au investit circa 15 milioane de euro.

    Anul acesta, la finalul lunii iulie, compania va deschide parcurile Therme. Proiectul reprezintă o extindere a zonei Galaxy, cu parcul tematic Feng Shui, întins pe o suprafaţă de aproape 5.000 de de metri pătraţi, alcătuit din opt grădini tematice, precum şi completarea zonei exterioare The Palm cu parcul Pangea, întins pe 3.800 de metri pătraţi.

  • Nu-i nevoie de lumină

    O serie de firme producătoare de astfel de articole îşi propun să schimbe acest lucru oferind lustre şi lămpi care se încadrează armonios în decor chiar şi stinse, scrie The Independent. Una dintre acestea este Vita Copenhagen, iniţial producătoare de corpuri de iluminat potrivite industriei ospitalităţii, care are game şi pentru uz casnic, cum ar fi Asteria, o serie de lustre în şase culori care pot fi atârnate discret deasupra unei mese, sau lămpile şi lustrele din seria Aluvia care amintesc de nişte conuri de pin. O altă firmă este CTO Lighting din Marea Britanie, care combină marmura, sticla şi metalul, printre cele mai spectaculoase creaţii ale sale numărându-se Nimbus Cascade, un pendul cu solzi de sticlă prinşi de lănţişoare de alamă.