Tag: fost presedinte

  • Avocat: Cioflină decorat de Congresul SUA, de Constantinescu şi BOR, poate avea regim deschis

     Judecătoria Sectorului 5 a luat în discuţie cererile lui Dumitru Cioflină şi Gigi Becali de schimbare a regimului de detenţie din semideschis în deschis, astfel încât să poată fi lăsaţi să iasă din penitenciar între anumite ore.

    Avocatul lui Cioflină, Bogdan Vlad, a arătat în faţa instanţei că dacă nici în cazul clientului său nu sunt aplicabile normele legale care permit schimbarea regimului de detenţie, atunci articolul respectiv nu are niciun fundament în lege.

    Dumitru Cioflină a spus că ar vrea să fie liber dacă legea îi permite, precizând că se află într-o situaţie deosebită, el fiind ofiţer activ de peste 45 de ani în branşa militară.

    “Zilnic m-am aflat într-o dublă ipostază, aceea de procuror, dar şi de judecător, iar timp de 45 de ani am luat, constant, decizii privind soarta altor oameni”, a arătat Cioflină în faţa instanţei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VIOLENŢE ÎN EGIPT: Confruntări între adversari şi susţinători ai lui Mohamed Morsi în Piaţa Tahrir

     Cele două grupuri de manifestanţi au început să se atace cu arme de foc şi pietre, în zona Podului 6 Octombrie din capitală.

    La locul incidentelor s-au deplasat numeroase ambulanţe care transportă răniţii.

    Confruntări între susţinători şi adversari ai preşedintelui Mohamed Morsi se înregistrează în mai multe oraşe din Egipt, anunţă agenţia de ştiri Mena.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nelson Mandela este supus dializei şi răspunde la stimuli – surse

     Nelson Mandela, care este conectat la aparate respiratorii, este supus şi dializei, precizează sursa citată de CNN.

    Există informaţii contradictorii în legătură cu starea lui Mandela, în vârstă de 94 de ani, internat de aproape o lună din cauza unei infecţii pulmonare care a recidivat. Conform unui document judiciar din 26 iunie, fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela ar fi “într-o stare vegetativă permanentă”, iar medicii ar fi recomandat deconectarea de la aparatele care îl menţin în viaţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nelson Mandela este în “stare foarte critică”

    “Nu pot decât să repet că tata este într-o stare foarte critică. Se poate întâmpla orice de la un moment la altul”, a declarat Makaziwe. “Dar vreau, de asemenea, să subliniez încă o dată că doar Dumnezeu ştie când va fi momentul (…) Noi vom aştepta alături de el, alături de tata, atât timp cât el va mai fi cu noi, deschizând ochii şi reacţionând la atingere”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nelson Mandela, între viaţă şi moarte, înconjurat de familia sa

     Nelson Mandela “se află încă în stare critică la spital”, a declarat şeful de stat Jacob Zuma pentru presa internaţională de la Johannesburg, repetând termenii folosiţi în ajun pentru a anunţa o degradare bruscă a stării de sănătate a acestui erou naţional.

    “Medicii fac tot posibilul pentru a îi asigura bunăstarea şi confortul”, a adăugat acesta, fără a dezvălui tipul de tratament primit de Mandela.

    “Am fost la spital ieri seară (duminică) (…) Dată fiind ora, acesta dormea deja, l-am văzut, am discutat puţin cu doctorii şi soţia sa Graca Machel. Nu sunt în măsură să vă dau alte detalii, nu sunt doctor”, a adăugat acesta în cadrul acestei conferinţe de presă prevăzută de mult timp pentru a vorbi despre alegerile din 2014.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nelson Mandela rămâne în stare gravă, dar stabilă în spital

    Nelson Mandela, în vârstă de 94 de ani, a fost transportat de urgenţă la spitalul din Pretoria pe 8 iunie, cu infecţie respiratorie.

    Preşedinţia a confirmat că prima ambulanţă care l-a luat pe Mandela de acasă, acum două săptămâni, s-a defectat în drumul spre spital, eroul luptei antiapartheid fiind preluat de o altă ambulanţă după aproximativ 40 de minute de aşteptare. Nelson Mandela a fost transportat, la acea vreme, din Johannesburg la Pretoria.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Averea familiei fostului preşedinte egiptean Mubarak, evaluată la 1,2 miliarde de dolari

     Este pentru prima dată când o asemenea sumă este anunţată de către o sursă oficială, în urma a numeroase speculaţii sau informaţiilor parţiale, după înlăturarea regimului de la putere, în februarie 2011, în urma unei revolte populare.

    “Rapoartele Autorităţii de Supraveghere Administrativă, Autorităţii pentru câştiguri ilicite şi Autorităţii Centrale de Conturi (trei organisme însărcinate cu supravegherea instituţiilor publice) au dovedit” că averea lui Mubarak se ridică la 9 miliarde de lire egiptene, a spus Mahmoud al-Hefnawy, un reprezentant al Parchetului, în faţa judecătorilor tribunalului penal din Cairo.

    Această evaluare include bunurile soţiilor lui Alaa – Heidi Rassekh şi Gamal – Khadiga al-Gamal.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROTESTE VIOLENTE în BRAZILIA: Aproximativ 50.000 de persoane au manifestat la Sao Paulo

     Un grup de manifestanţi a dat foc unui car de transmisie al postului de televiziune TV Record, unei cabine de poliţie şi unei agenţii bancare situate în apropierea primăriei, a constatat AFP.

    Anterior manifestanţii au încercat să forţeze intrarea în primărie, dar poliţia i-a respins cu ajutorul gazelor lacrimogene.

    Mai multe magazine au fost devastate şi jefuite, iar pe faţada recent restaurată a Operei se puteau vedea graffiti.

    Manifestaţia s-a scindat în faţa primăriei. Majoritatea manifestanţilor au continuat paşnic acţiunea pe Bulevardul Paulista.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cristian Preda: Sunt de acord cu Ion Iliescu. Pragul la referendum trebuie să rămână de 50%

     “MEDIAFAX a difuzat aseară o declaraţie a lui Ion Iliescu, care sprijină menţinerea unui prag de 50% pentru validarea unui referendum, invocând «forţa democraţiei». E un punct de vedere în dezacord cu cel exprimat de useliştii care au depus, acum câteva săptămâni, un proiect de lege care propunea scăderea pragului respectiv la 30%. Sunt de acord cu fostul preşedinte. Principiul majorităţii nu poate fi nesocotit”, scrie Preda pe blogul său.

    El menţionează că, de la grecii antici până azi, principiul majorităţii înseamnă “mai mult de jumătate”.

    “Neputinţa unor politicieni de a convinge nu poate fi pretext pentru redefinirea sensului curent al conceptelor fundamentale. O revizuire a Constituţiei care ar fi acceptată cu o mână de voturi ar delegitima întregul proces. Le solicit, de aceea, membrilor majorităţii să retragă proiectul de modificare a pragului pentru referendumuri”, mai scrie Cristian Preda.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Emil Constantinescu, la BNR: A lucra cu fonduri de investiţii în exploatarea aurului este o crimă

     “A lucra cu fonduri de investiţii este o crimă. Orice fond de investiţii pe tipurile de rezerve pe care le mai avem, adică aur diseminat, care exploatează în carieră nu vor putea să iasă din această tentaţie. Vor exploata întâi zonele bogate, va creşte preţul acţiunilor la bursă, îl vor lichida, vor pleca şi vor lăsa un dezastru”, a afirmat Constantinescu la Simpozionul anual de istorie şi civilizaţie bancară “Cristian Popişteanu” cu tema “Aurul în istoria băncilor Centrale”, ediţia a XXI-a, găzduit de BNR.

    Constantinescu a arătat că exploatarea unui zăcământ de aur implică nişte fonduri uriaşe, iar statul român nu are aceşti bani, pentru că ar însemna să nu mai plătească salarii şi pensii.

    Fostul şef al statului, de profesie geolog, apreciază că pentru a folosi rezervele de aur din solul României, acestea ar trebui acordate prin licitaţii numai primelor trei companii de exploatare de aur din lume, pentru că există o distanţă foarte mare între primele trei şi restul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro