Astăzi, mai mult ca oricând, cultura noastră alimentează flacăra ego-ului pentru fiecare dintre noi. Prin digitalizare, social media, reality show-uri, este mai uşor ca niciodată să intrăm în lumina reflectoarelor. Acum putem face publice pe Facebook, LinkedIn sau Twitter toate ideile noastre grozave, viziunile îndrăzneţe şi acţiunile măreţe prin care schimbăm lumea. Dacă ne trezim în pană de idei, pur şi simplu dăm câteva linkuri sau ne schimbăm pozele de profil şi astfel obţinem atenţia după care tânjim. Crearea unui ”brand personal“ pare a fi astăzi obiectivul principal al fiecăruia dintre noi. Rezultatul este autopromovarea fără pic de jenă, hrănindu-ne astfel ego-urile mai mult ca niciodată. Este aşadar deosebit de important să reflectăm asupra acestei trăsături – una dintre cele mai otrăvitoare pentru propria noastră persoană.
Ne confruntăm cu ego-urile noastre în toate ariile vieţii, de la afaceri, politică şi sporturi până la membrii familiei noastre. Ceea ce nu vrem însă să realizăm este că, în fiecare etapă a vieţii noastre, ego-ul este cel mai mare duşman, elementul care ne trage în jos, ne împiedică să ne folosim întregul potenţial şi să ajungem la realizări importante sau pe culmile succesului. La începutul carierei, ego-ul împiedică învăţarea şi cultivarea talentului. În momente de succes, ne poate orbi în privinţa greşelilor făcute şi astfel cultivă probleme viitoare. În momente de eşec, amplifică fiecare lovitură încasată şi face recuperarea mult mai dificilă, sau chiar imposibilă.
Conform lui Holiday, definit în termeni simpli, ego-ul reprezintă crezul nesănătos în propria noastră importanţă. Este nevoia de recunoştinţă sau nevoia de a fi mai buni sau mai mult decât alţii, dincolo de orice utilitate rezonabilă. Ego-ul este simţul superiorităţii sau al certitudinii care depăşeşte limitele încrederii sau ale talentului. Dacă părerea ta despre tine însuţi nu se află în conexiune cu realizările tale reale, ego-ul este cel care te face să crezi în ceva ce nu există. Pentru a mă face înţeles: cu toţii împărtăşim aceleaşi caracteristici: ego, interes în propria persoană, mândrie, demnitate şi ambiţie, dar trebuie să le temperăm prin umilinţă şi cunoaştere de sine.
Avem nevoie de bani, titluri sau atenţie nu pentru binele echipei sau al cauzei pe care o susţinem, ci pentru noi înşine, pentru că avem impresia că le merităm. Dacă nu avem un ţel clar definit, sau, altfel spus, nu ştim exact de ce avem nevoie, instinctul ne va cere mai mult, mai mult decât au cei din jurul nostru. Însă un lucru e clar: nu avem şi nu vom avea niciodată dreptul să fim lacomi, sau să ne vedem de propriul interes defavorizându-i pe cei din jurul nostru!
Ego-ul cere onoruri pentru a fi validat, în vreme ce încrederea are capacitatea de a se concentra pe sarcina actuală, indiferent de recunoştinţa externă. E uşor să fii legat emoţional de propria ta muncă, orice narcisist este capabil de asta. Întâlnim de multe ori talent neşlefuit, deprinderi sau încredere de sine, însă rar atitudine umilă, sârguinţă şi cunoaştere de sine. Capacitatea de a ne evalua propriile abilităţi este cea mai importantă calitate. Fără aceasta, progresul este imposibil.
Ai avut rezultate grozave în ultimii ani, dar cu toate astea nu ai fost tu cel promovat, ci colegul tău care a dedicat mai mult timp pupatului de funduri decât muncii. Şeful tău te minte în faţă constant, iar creşterea ta salarială a fost doar atât cât să nu-ţi dai demisia pe loc sau să accepţi orice altă oportunitate, în vreme ce toţi prefăcuţii, tiranii şi lacheii se desfată în recompense financiare. Tu eşti un lider adevărat, un jucător în echipă, tehnic echipat corespunzător, şi ai petrecut în birou nopţi întregi, iar şeful tău nu a avut nici măcar amabilitatea de a-ţi mulţumi. Dacă aceste situaţii îţi sunt familiare, ai căzut deja în capcana propriului tău ego. Dacă vrei să reuşeşti, luptă-te cu propria furie, abţine-te, fii umil, sobru şi realist. Începe cu o evaluare proprie, fii criticul tău principal, cere feedback sincer din partea prietenilor şi a celor mai sinceri colegi. Fii conştient că lumea nu se învârte în jurul tău şi că eşti doar o mică părticică din acest univers. Dacă în continuare consideri că nu eşti tratat corect, îndură, continuă şi ignoră zgomotul perturbant. Acesta este singurul leac pentru ego-ul tău rănit.
Ego-ul ne aminteşte de coloana noastră vertebrală, de onoare şi de nevoia de a ne vedea chipul în oglindă în fiecare dimineaţă. Dacă dăm totul la o parte, avem parte de o uşurare imediată, însă efectele pe termen lung ne vor face să ne simţim mai nefericiţi ca niciodată.
Un bun control al ego-ului ne ajută să înţelegem că atunci când cineva ne tratează urât, nu ne umileşte pe noi, ci se umileşte pe el însuşi. Ignoră-i, dispreţuieşte-i, nu merită respectul tău, lasă-i să se zbată în noroiul falsei lor mulţumiri. Nu ai aproape niciun control asupra recompenselor primite în urma muncii şi eforturilor tale. Ce rămâne de făcut, în această situaţie? Să fii răutăcios, să nu îţi mai dai silinţa, să nu mai produci rezultate doar pentru că ego-ul tău îţi dictează asta?
Treaba bine făcută este suficientă. Detaşează-te de rezultatele muncii depuse şi lasă ca efortul tău să fie cel care îţi determină succesul. Menţine propriul tabel de punctaj şi stabileşte-ţi propriile standarde, care depăşesc limitele pe care superiorii tăi le-ar putea considera a fi succese obiective. Potenţialul tău, varianta ta cea mai bună pe care potenţialul tău absolut o poate atinge, acesta este sistemul de măsurare la care trebuie să te raportezi. Împlinirea propriilor standarde îţi oferă mândria şi respectul de sine necesare. Câştigul nu este suficient. Oamenii pot avea noroc şi să câştige, sau pot fi cei mai mari nemernici şi să câştige. Oricine poate câştiga, dar nu oricine este cea mai bună variantă posibilă a sa.
Controlul propriului ego este ca măturatul podelei. Doar pentru că ai făcut-o odată, nu înseamnă că podeaua va rămâne curată pentru totdeauna. În fiecare zi praful se aşterne din nou. Se acumulează rapid. Mătură cu regularitate ca să nu ajungă imposibil de măturat! Şi nu uita, rămâi umil în aspiraţiile tale, elegant în privinţa succesului şi rezistent în faţa eşecului. Numai astfel vei reuşi să fii cea mai bună variantă posibilă a ta.
