Tag: exploatare

  • Băsescu: Răspunsul meu e da, gazelor de şist. Pentru o naţiune e preferabilă independenţa energetică

     “În privinţa gazelor de şist, nu ştiu dacă avem această resursă. Ea trebuie prospectată. Nu sunt în măsură să spun cât de mari sunt riscurile, dar, dacă va fi în mâna mea decizia – până îmi voi termina eu mandatul nu vom şti ce resurse avem, decizia se va lua după ce termin eu mandatul -, între oarecare riscuri şi independenţa energetică, răspunsul meu ar fi da gazelor de şist, fără să ştiu prea mult depre riscuri”, a spus Băsescu.

    El a adăugat că Stalele Unite au devenit o ţară independentă din punct de vedere energetic datorită gazelor de şist şi că nu crede că aceasta este o ţară cu dispreţ pentru mediu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prefectura Vaslui: Hotărârile consiliilor locale de interzicere a gazelor de şist sunt ilegale

     Potrivit Prefecturii Vaslui, cele 14 consilii locale care au adoptat în ultima perioadă hotărâri privind interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist nu au respectat legislaţia în vigoare atunci când au aprobat în plen respectivele documente.

    În actul transmis în teritoriu, Prefectura Vaslui le explică autorităţilor că zăcămintele din subsolul României sunt proprietate publică a statului, astfel încât consiliile locale nu pot decide asupra bogăţiilor subsolului.

    “Potrivit Constituţiei României şi prevederilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului, şi nu al unităţilor administrativ-teritoriale. În aceste condiţii, prin adoptarea hotărârilor respective, de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist, consiliile locale şi-au depăşit atribuţiile, având în vedere că acestea au putere de a hotărî exclusiv cu privire la bunurile ce aparţin domeniului public sau privat de interes local. În consecinţă, am solicitat ca în prima şedinţă a acestor consilii locale să se prezinte autorităţii deliberative aspectele de nelegalitate în vederea reanalizării şi revocării respectivului act administrativ”, a declarat, miercuri, prefectul judeţului Vaslui, Radu Renga.

    Cititi mai multe pe www.medifax.ro

  • Podul Calafat-Vidin, inaugurat în 14 iunie. Care va fi TAXA de tranzitare

     Relu Fenechiu, care a mers, marţi, la Calafat pentru a verifica stadiul lucrărilor la Podul rutier-feroviar Calafat-Vidin, a anunţat că acesta va fi exploatat de o societate mixtă româno-bulgară, care va fi înfiinţată până în 14 iunie, când va avea loc inaugurarea acestui obiectiv.

    Potrivit ministrului, lucrările sunt aproape finalizate.

    “Mai există câteva detalii tehnice care vor fi gata în perioada imediat următoare, şi aici mă refer la lucrările care se execută la catenară (firul de alimentare cu energie electrică pentru circulaţia feroviară), fiind o diferenţa de nivel de doar 10 centimetri între catenara dintre România şi Bulgaria, pe care o vom pierde pe o distanţă de o sută de metri”, a precizat Fenechiu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Emil Constantinescu, la BNR: A lucra cu fonduri de investiţii în exploatarea aurului este o crimă

     “A lucra cu fonduri de investiţii este o crimă. Orice fond de investiţii pe tipurile de rezerve pe care le mai avem, adică aur diseminat, care exploatează în carieră nu vor putea să iasă din această tentaţie. Vor exploata întâi zonele bogate, va creşte preţul acţiunilor la bursă, îl vor lichida, vor pleca şi vor lăsa un dezastru”, a afirmat Constantinescu la Simpozionul anual de istorie şi civilizaţie bancară “Cristian Popişteanu” cu tema “Aurul în istoria băncilor Centrale”, ediţia a XXI-a, găzduit de BNR.

    Constantinescu a arătat că exploatarea unui zăcământ de aur implică nişte fonduri uriaşe, iar statul român nu are aceşti bani, pentru că ar însemna să nu mai plătească salarii şi pensii.

    Fostul şef al statului, de profesie geolog, apreciază că pentru a folosi rezervele de aur din solul României, acestea ar trebui acordate prin licitaţii numai primelor trei companii de exploatare de aur din lume, pentru că există o distanţă foarte mare între primele trei şi restul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragnea: Ar trebui, ca naţie, să avem o abordare mai pragmatică privind exploatarea gazelor de şist

     “Aici ar trebui, ca naţie, să avem o altfel de abordare, mult mai pragmatică. Noi ne certăm deocamdată în România, fără să ştim ce avem sub noi, dacă avem gaz în subsol sau nu avem, fără ca cineva să fie lăsat să facă prospecţiuni”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Oradea, vicepremierul Liviu Dragnea.

    Dragnea a invocat exemplul Statelor Unite ale Americii, unde se exploatează gaze de şist, afirmând că nu a auzit ca americanii să se fi opus acestor exploatări.

    “Exploatarea şi comercializarea gazelor de şist au făcut ca preţul gazelor în această ţară, care – sigur – nu este aşa de importantă ca România, să scadă foarte mult. Şi n-am văzut demonstraţii în America, n-am văzut cutremure în America, n-am văzut alunecări de teren”, a afirmat Dragnea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul reautorizează jocurile bingo derulate în emisiuni televizate

     Guvernul va reintroduce jocurile de noroc de tip bingo organizate prin intermediul sistemelor reţelelor de televiziune în categoria jocurilor de noroc reglementate, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se modifică OUG 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare.

    Organizatorii jocurilor bingo televizate vor plăti o taxă de licenţă anuală de 300.000 de lei şi o taxă pentru autorizarea de exploatare a acestor jocuri de 5 % din veniturile totale obţinute din vânzările de bilete de participare la joc, dar nu mai puţin de 500.000 lei.

    Totodată, operatorii trebuie să aibă un capital minim de un milion de lei atunci când solicită obţinerea licenţei de organizare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta spune că negocierile cu Chevron privind explorarea gazelor rămân o zonă de interes

    “În primul rând este vorba de gazele la care Exxon şi OMV au descoperit şi urmează într-un termen de 3-4-5 ani să înceapă exploatarea şi categoric, în măsura în care – tocmai a fost o anumită rezoluţie a Parlamentului European, iar Marea Britanie deja a oficializat aceste exploarări…pentru că vreau să explic un lucru: dacă mâine dăm voie să facă explorări pentru gaze de şist şi se găsesc, cel mai devreme peste cinci ani iese primul metru cub. Polonia foloseşte gaze de şist cu 80 dolari/mia de metri cubi, noi importăm de la Gazprom cu 450 şi eu vreau Oltchim-ul meu cu 450 de dolari/mia de metri cubi să fie competitiv cu firma din Polonia cu 80”, a spus Ponta la Realitatea TV.

    El a adăugat că America a devenit din importator un exportator de gaze folosind gazele de şist şi că cei care au cel mai mult de pierdut dacă România scoate gaze de şist sunt cei de la Gazprom.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Soluţia prin care Europa ar putea recrea boom-ul gazelor de şist din SUA s-ar putea găsi sub nisipurile din Sahara

    Algeria, al cărei teritoriu este acoperit în proporţie de 90% de unul dintre cele mai mari deşerturi din lume, Sahara, pregăteşte facilităţi fiscale pentru a încuraja investiţiile în explorarea şi exploatarea gazelor din surse neconvenţionale. Această ţară este deja conectată la reţelele Europei prin conducte subacvatice, scrie Bloomberg. Algeria este cel mai mare expor­tator de gaze din Africa. Ţara stă pe 6.500 de miliarde de metri cubi de gaze recuperabile, potrivit estimărilor Agen­ţiei Internaţionale pentru Energie, suficient cât să alimenteze întreaga Uniune Europeană timp de un deceniu. Resursele algeriene de gaze ar valora 2.600 miliarde de dolari la preţul de tranzacţionare de pe piaţa britanică. O producţie mai mare în Africa de Nord i-ar oferi Europei o alternativă la gazele ruseşti, vândute de Gazprom la preţuri de trei ori mai mari decât cele din Statele Unite.

    Mai multe pe zf.ro

  • ​OMV despre Marea Neagră: Este cea mai mare descoprire de gaze din istoria noastră. Ne apucăm din nou de foraj din 2013

    “Aceasta este cea mai mare descoperire de gaze din istoria OMV. Dupa ce am vazut structura din Romania, ne-am implicat in proiecte similare in Ucraina si Bulgaria. Ne pregatim sa incepem o noua faza de foraj de explorare de la finalul anului viitor”, a declarat Gerhard Roiss, CEO-ul OMV, actionarul majoritar al Petrom. La randul sau Jaap Huijskes, membru al directorratului OMV, responsabil pentru activitatea de explorare si productie, a precizat ca grupul OMV este incantat de descoperirea de gaze din Romania, dar ca productia nu va incepe mai devreme de zece ani de zile.

    Mai multe pe zf.ro

  • Un zăcământ petrolier estimat la 1 miliard euro intră în exploatare în acest an

    Prospecţiunile geologice au fost făcute de compania Universal Premium, cu o finanţare asigurată de Universal Premium Fund, care are ca investitori companii petroliere din România, Belgia, Olanda, Luxemburg şi Elveţia.

    Prezent miercuri la Arad, preşedintele Universal Premium Fund, Ioan Teodor Voştinaru, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în zona oraşului Pâncota au fost instalate, în ultimii ani, şapte sonde, iar cercetările geologice au confirmat existenţa unui important zăcământ de petrol şi gaze naturale, care se află la adâncime cuprinsă între 450 şi 2.100 de metri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro