Tag: Egipt

  • BOMBE descoperite la metroul din Cairo. Traficul a fost întrerupt pe mai multe linii

     Cele două dispozitive, de fabricaţie artizanală, nu au explodat, a precizat pentru AFP unul dintre oficiali.

    În plus, experţii au fost trimişi imediat la faţa locului pentru a inspecta reţeaua subterană, a continuat el.

    Reţeaua de metrou din Cairo este folosită zilnic de cel puţin trei milioane de pasageri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SUA: Situaţia lui Mubarak este o problemă internă egipteană, iar Morsi trebuie eliberat

     Departamentul de Stat este întrebat de mai multe zile de presa internaţională despre situaţiile aparent paradoxale ale fostului şef de stat arab Hosni Mubarak (1981-2011) şi fostului preşedinte islamist destituit Mohamed Morsi (2012-2013).

    Primul a fost îndepărtat de la putere în februarie 2011, condamnat şi încarcerat, după care a fost eliberat şi plasat sub arest, joi, într-un spital militar din Cairo. Celălalt, ales în mod democratic în primăvara lui 2012, a fost destituit de către armată pe 3 iulie şi este deţinut în secret.

    “În ceea ce priveşte procesul lui Mubarak, am spus de mult timp că este vorba despre o problemă juridică internă egipteană”, a tăiat-o scurt Jennifer Psaki, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, trimiţându-i pe jurnalişti spre Guvernul egiptean.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Autorităţile egiptene au ordonat arestul la domiciliu pentru Hosni Mubarak, în caz de eliberare

     “În cadrul legii privind starea de urgenţă, (puterea militară) a ordonat ca Mubarak să fie plasat în arest la domiciliu”, a anunţat un comunicat al Guvernului instaurat de armată după destituirea, la 3 iulie, a succesorului lui Mubarak, islamistul Mohamed Morsi.

    Preşedintele interimar Adly Mansour a decretat stare de urgenţă, oferindu-le forţelor de securitate competenţe extinse pentru cel puţin o lună, după dispersarea taberelor susţinătorilor lui Morsi la Cairo, ceea ce a provocat sute de morţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hosni Mubarak AR PUTEA FI ELIBERAT. Un tribunal din Egipt a decis judecarea sa în libertate într-un dosar

     Hosni Mubarak este cercetat în patru dosare, referitoare la implicare în reprimarea manifestaţiilor şi acte de corupţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premierul Turciei ACUZĂ Israelul că a organizat înlăturarea preşedintelui Egiptului. SUA condamnă vehement declaraţiile lui Recep Erdogan

    “Ştiţi ce se spune în Egipt, că democraţia nu se bazează pe urne. Cine se află în spatele acestei situaţii? Israelul”, a declarat Erdogan la Ankara, în cursul unei reuniuni a formaţiunii conservatoare din care face parte, Partidul pentru Dreptate şi Dezvoltare (AKP).

    “Ministrul israelian al Justiţiei şi un intelectual evreu au afirmat înaintea alegerilor care au avut loc în Egipt în 2012: «Chiar dacă Fraţii Musulmani vor câştiga alegerile, nu vor fi învingători, pentru că democraţia nu se bazează pe urne»”, a adăugat Erdogan.

    Egiptul traversează o perioadă de criză profundă care s-a accentuat pe 3 iulie, când armata l-a înlăturat de la putere pe preşedintele islamist Mohamed Morsi. Organizaţia islamistă Fraţii Musulmani denunţă o “lovitură de stat militară”, organizând proteste zilnic, bilanţul de până acum al violenţelor fiind de mii de morţi.

    Toate stirile sunt pe mediafax.ro

  • Cairo ameninţă SUA în caz de suspendare a ajutorului militar: “Am trăit cu susţinerea militară a Rusiei şi am supravieţuit. Nu ar fi sfârşitul lumii”

     Dacă Washingtonul va îngheţa sau va tăia asistenţa militară acordată Egiptului, “acesta ar fi un semnal nefavorabil şi ar afecta armata o perioadă de timp”, a declarat premierul interimar, Hazem Beblawi, într-un interviu acordat televiziunii americane ABC News.

    Dar “să nu uităm că Egiptul a trăit cu susţinerea militară a Rusiei şi că am supravieţuit. Nu ar fi sfârşitul lumii şi noi putem trăi în circumstanţe diferite”, a avertizat el.

    Egiptul este de mai multe decenii un aliat al Statelor Unite, care îi acordă anual 1,3 miliarde de dolari ajutor militar şi 250 de milioane de dolari asistenţă economică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SUA au suspendat o parte din ajutorul militar destinat Egiptului

     Un purtător de cuvânt al senatorului Patrick Leahy, David Carle, a confirmat pentru CNN că biroului său i s-a comunicat că ajutorul a fost suspendat. Dar Statele Unite subliniază oficial că nu a fost luată nicio decizie de oprire permanentă a acestuia.

    Sursa citată nu a detaliat cum anume a fost redirecţionat acest ajutor, dar a precizat că administraţia se va consulta cu Congresul în legătură cu măsurile ulterioare.

    Reporterul Josh Rogin de la Daily Beast a anunţat primul că Statele Unite au suspendat discret ajutorul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CRIZA din EGIPT: Ghidul Suprem al Fraţilor Musulmani a fost arestat la Cairo

     Liderul influentei confrerii a fost capturat împreună cu alţi doi oficiali de rang înalt ai mişcării într-un apartament situat în apropiere de piaţa Rabaa al-Adawiya, unde peste 280 de susţinători ai lui Morsi au fost ucişi miercuri, în prima zi a operaţiunilor poliţiei şi armatei împotriva reuniunilor manifestanţilor islamişti, a confirmat Ministerul de Interne pentru televiziunea publică.

    Televiziunile publice şi private egiptene care susţin aproape în unanimitatea lovitura de forţă a militarilor au difuzat în cursul nopţii imagini cu Badie, în vârstă de 70 de ani, dus de poliţie şi aşezat la un birou, într-o tunică tradiţională lungă şi albă.

    Justiţia egipteană a ordonat arestarea sa în special pentru “incitare la violenţă”, precum şi a mai multor alţi oficiali din cadrul Fraţilor Musulmani, la 10 iulie, la o săptămână după ce a fost destituit şi arestat Mohamed Morsi, primul şef de stat egiptean ales democratic.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • “VINEREA FURIEI” în Egipt: Fraţii Musulmani îndeamnă la mobilizare după rugăciune

     În timp ce mai multe ţări au condamnat aceste violenţe sângeroase, cele 15 state membre ale Consiliului de Securitate al ONU au îndemnat joi seara părţile implicate în conflict să dea dovadă de “maximă reţinere”.

    Fraţii Musulmani au îndemnat la manifestaţii în Cairo, după rugăciunea tradiţională de vineri, pregătind o nouă zi tensionată în acest stat, unde a fost decretată stare de urgenţă.

    “Demonstaţiile de mâine (vineri) împotriva loviturii de stat vor porni de la toate moscheile din Cairo, iar după rugăciune se vor îndrepta spre Piaţa Ramses pentru o «vinere a furiei»”, a precizat purtătorul de cuvânt al confreriei islamiste, Gehad El Haddad, pe contul său de Twitter.

    Statele Unite au anulat manevrele militare comune şi le-au recomandat cetăţenilor americani să părăsească Egiptul, evitând să întrerupă acordarea ajutorului anual (în valoare de 1,5 miliarde de dolari), folosit în mare parte de către armata egipteană. Totuşi, Washingtonul îşi rezervă dreptul de a lua “măsuri suplimentare”, a avertizat preşedintele american Barack Obama.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel puţin 343 de morţi în Egipt, în violenţele de miercuri

     Şeful serviciilor de urgenţă, Khaled al-Khatib, subordonate Ministerului Sănătăţii, a declarat pentru AFP că au murit 300 de civili, în timp ce Ministerul de Interne a anunţat moartea a 43 de poliţişti. Aceasta este cea mai sângeroasă zi de la începutul revoltei care l-a înlăturat de la putere pe preşedintele Hosni Mubarak, în 2011.

    Acest bilanţ ar putea totuşi să fie mai mare deoarece doar în piaţa Rabaa al-Adawiya, principalul punct de reuniune a manifestanţilor care cer revenirea la putere a preşedintelui islamist demis la 3 iulie de armată, un jurnalist al AFP a numărat 124 de cadavre, majoritatea cu urme de gloanţe.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro