Tag: economisire

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    218,5 mld. lei
    stocul de credite acordate companiilor şi clienţilor la finele lunii decembrie 2013, în scădere cu 7 mld. lei faţă de aceeaşi lună din 2012

    10,7%
    rata de economisire la nivelul gospodăriilor din UE în T3 2013, faţă de 10,8% în T2, în timp ce în zona euro rata de economisire a crescut de la 12,9% la 13%

    66 mld. euro
    deficitul comerţului cu bunuri al UE faţă de Rusia în perioada ianuarie-septembrie 2013, de la 68 mld. în aceeaşi perioadă a lui 2012

    5.207 mld. euro
    valoarea investiţiilor străine directe ale UE în restul lumii la finele lui 2012, principala destinaţie de investiţii fiind SUA (1.655 mld. euro)

    92,7%
    gradul de îndatorare al celor 17 state din zona euro (ponderea datoriilor guvernamentale în PIB regional) în trimestrul al treilea, faţă de 93,4% în trimestrul precedent – prima scădere din 2007 până acum

    2.553
    numărul de autorizaţii de construcţie pentru clădiri rezidenţiale eliberate în România în decembrie 2013, în scădere cu 11,2% faţă de noiembrie 2013 şi în creştere cu 9% faţă de decembrie 2012

  • Bilanţul BCR Banca pentru Locuinţe: credite de peste 100 mil. lei

    Anul acesta, practic creditele s-au dublat faţă de anul 2012, când portofoliul însuma 48,5 milioane de lei. Majoritatea creditelor sunt orientate spre modernizare, renovare, extinderea şi/sau amenajarea locuinţelor, precum şi spre construcţie.

    Portofoliul de credite BCR Banca pentru Locuinţe este format mai ales din credite anticipate (42%) şi intermediare (27%) – credite de tip punte – acordate clienţilor cu nevoi locative mai urgente şi care au dorit să investească mai rapid în proiectele lor de locuit. Când clientul întruneşte condiţiile de vechime necesare repartizării contractului de economisire-creditare, creditul intermediar se transformă în credit locativ (Bauspar), cu dobândă fixă în lei de 5% sau 6% pe an.

    “Având în vedere creşterea portofoliului BCR BpL şi potenţialul pieţei, considerăm că avem suficiente lichidităţi ca să asigurăm o creştere şi mai puternică a creditelor pentru domeniul locativ oferite de BCR Banca pentru Locuinţe”, a declarat Carmen Schuster, vicepreşedinte BCR Banca pentru Locuinţe.

    BCR Banca pentru Locuinţe a redus dobânda la creditele intermediare şi anticipate acordate în lei şi garantate cu ipotecă, de la 7% şi, respectiv, 8% pe an la 6,25% pe an, pe toată perioada creditului. Clienţii încheie la acordarea creditului intermediar sau anticipat şi un contract de economisire-creditare. Acesta le asigură la finalizarea contractului de creditare intermediar sau anticipat trecerea în continuare la credit cu dobândă fixă Bauspar de numai 5% sau 6% pe an, în funcţie de tipul produsului ales.

    “Băncile pentru locuinţe mizează pe afacerile în monedă naţională. Focusul nostru în perioada următoare va fi pe creditarea anticipată, care, valoric, reprezintă aproximativ 70% din portofoliul BCR BpL. În prezent, BCR BpL acordă credite anticipate cu dobândă fixă de 6,25% pe an pe o perioadă de maxim 4 ani. După aceasta perioadă, clienţii noştri îşi vor transforma contractul de creditare în contract de credit Bauspar, cu dobândă fixă de 5% sau 6% pe an în funcţie de tipul produsului ales”, a spus Carmen Schuster.

    Pentru următorii ani, instituţia estimează un volum de afaceri de peste 3 miliarde de euro, potrivit lui Schuster.

    Valoarea medie a investiţiei clienţilor BCR Banca pentru Locuinţe este de 65.700 lei (cca 14.600 euro). În cazul finanţărilor acordate pentru construcţia de locuinţe, valoarea medie a creditului este de 97.300 lei (echivalent 21.600 euro), iar pentru proiectele de modernizare, reabilitare, amenajare a locuinţei, clienţii investesc în medie 35.900 lei (echivalent 8.000 euro).

    În topul creditelor acordate în ultimul an de către BCR Banca pentru Locuinţe se regăsesc: un credit pentru modernizarea şi extinderea locuinţei în valoare de peste 790.000 lei (echivalent 176.000 euro) acordat în judeţul Ilfov, un credit pentru cumpărarea unei case în valoare de 655.000 lei (echivalent 145.000 euro) acordat în judeţul Timiş şi un credit pentru construcţia unei locuinţe în valoare de 395.000 lei (echivalent 87.700 euro) acordat în judeţul Argeş.

    Pentru contractele de economisire-creditare prin BpL, prima este garantată de stat şi acordată în perioada de economisire, dobânzile sunt fixe pentru toată durata contractului, iar depunerile sunt garantate de către Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, în limita sumei de 100.000 euro, echivalentul în lei.

    Contractele pot fi încheiate cu BCR BpL direct în sucursalele şi agenţiile BCR, prin reţeaua de distribuţie proprie a BCR BpL, respectiv prin forţa directă de vânzare şi prin partenerii BCR BpL.

    BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), subsidiară a grupului BCR specializată în economisirea şi creditarea domeniului locativ în sistem colectiv, a fost înfiinţată în iulie 2008. Principalii acţionari sunt Banca Comercială Română, cu 80% din acţiuni, şi S Bausparkasse der oesterreichischen Sparkassen, bancă specializată în economisire-creditare a grupului austriac Erste, cu 20% din acţiuni.

  • Cea mai bună metodă prin care să economiseşti banii

     Gary, un pensionar în vârstă de 60 de ani din Phoenix, SUA, a găsit o metodă ingenioasă prin care să-şi economisească banii. O idee simplă şi unică a făcut ca treaba să funcţioneze.

    Pe fiecare dolar pe care îl foloseşte, bărbatul a scris “Te rog returnează-mi aceşti bani pentru că sunt sărac”, dar şi adresa unde locuieşte.

    Pentru a fi sigur că mesajul lui este înţeles şi citit, americanul a scris mesajul cu o cariocă roşie. Ceea ce a făcut el nu este ilegal şi banii pot fi folosiţi în continuare în piaţă. Doar că au acest mesaj impresionant care te pune pe gânduri şi care dă roade.

    Cititi mai multe pe www.apropo.ro

  • Cât economisesc românii în fiecare lună. RAPORT privind economisirea la nivel european

     Românii sunt pe primul loc în Europa Centrală şi de Est în ceea ce priveşte importanţa acordată de populaţie economisirii, notează Erste.

    Astfel, 84% dintre români consideră că economisirea este importantă, faţă de o medie de 77% la nivelul statelor din Europa Centrală şi de Est, reiese dintr-un sondaj realizat de IMAS International pentru Erste Group.

    La polul opus, economisirea este importantă pentru 65% dintre cehi, 71% dintre slovaci şi 72% dintre austrieci.

    Dintre statele din Europa Centrală şi de Est, doar Austria, Slovacia şi România au înregistrat o majorare a sumei economisite lunar de populaţie în ultimele 12 luni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    215.000
    cu atât s-a redus personalul din sectorul bugetar din 2008 până acum, ajungând la finele lunii septembrie la 1,183 mil. salariaţi (27% din totalul salariaţilor din economie)

    7,5%
    rata şomajului ajustată sezonier în septembrie, la fel ca în august şi în creştere cu 0,6% faţă de septembrie 2012

    10,7%
    rata economisirii în gospodăriile din UE în T2, faţă de 11,1% în T1, în timp ce în zona euro, rata economisirii a scăzut de la 13,1% la 12,8%

    680 mld. dolari
    deficitul bugetar al SUA în anul fiscal încheiat la 30 septembrie, reprezentând 4,1% din PIB, faţă de 6,8% în anul fiscal anterior şi 10% în 2009

    0,1%
    creşterea economică a Spaniei în T3 faţă de T2, prima după doi ani de recesiune

    6,4%
    cu atât a crescut numărul de autorizaţii eliberate pentru construcţii rezidenţiale din România în luna septembrie faţă de aceeaşi lună din 2012, la 3.746 de autorizaţii

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Lăsaţi banii să rămână în ţară

    Raportul asupra stabilităţii financiare, proaspăt publicat de BNR, relevă că rata de solvabilitate în sistemul bancar era în iunie 2013 de 14,7% (faţă de nivelul minim admis de 8%), iar exerciţiul de testare la stres derulat de BNR, a arătat că în scenariul unei deprecieri a leului de peste 20% şi al unei recesiuni persistente, rata de solvabilitate ar scădea doar cu 4%.

    Sistemul bancar a avut în primele opt luni ale anului curent un profit de 1,5 miliarde lei, după ce a încheiat anul trecut cu o pierdere de 2,3 mld. lei şi cu o rată a rentabilităţii financiare (ROE) de -5,9%. Cota de piaţă a băncilor cu pierderi a crescut în 2012 cu cca 15% faţă de 2011, la 59,8%, din cauza cheltuielilor cu provizioanele, în timp ce 18 din cele 40 de bănci de pe piaţă au raportat profit.

  • Millennium iese cu o promoţie la depozite

    Pentru cei care doresc să economisească pe termen mediu, Millennium Bank a lansat un depozit promoţional pe şase luni, disponibil până la sfârşitul anului atât pentru fonduri noi, cât şi pentru fonduri vechi. Dobânda anuală ajunge până la 5,5% la lei şi 3,5% la euro, în funcţie de suma economisită.

    Aceste depozite pot fi constituite în sucursale şi prin Call Center. Banca nu percepe comision pentru crearea şi administrarea depozitului, iar suma minimă pentru deschidere este de 2.000 de lei sau 500 de euro.

    Millennium Bank, subsidiara locală a grupului portughez cu acelaşi nume, a raportat anul trecut pierderi de 23,8 milioane de euro, cu o treime peste nivelul din 2011. Veniturile operaţionale au crescut însă cu echivalentul a un milion  de euro, 31 mil. euro, pe fondul majorării cu 10% a portofoliului de credite, până la 436 mil. euro.

  • 7 din 10 români resimt datoriile ca pe un disconfort psihic

    Peste 57% din cei chestionaţi consideră că au un nivel de trai mediu sau peste medie şi îşi pot permite să cumpere bunuri mai scumpe, chiar dacă fac uneori sacrificii în alte domenii, în timp ce aproape 3% dintre aceştia susţin că au un buget acoperitor pentru tot ceea ce le este necesar. Astfel, 14,3% dintre români se încadrează întotdeauna în veniturile obţinute, în timp ce 29,9% fac acest lucru cu regularitate. Doar 22% dintre cei chestionaţi nu reuşesc aproape niciodată să cheltuie mai puţin decât câştigă.

    Gestionarea mai bună a bugetului personal este o prioritate pentru majoritatea respondenţilor. 3 din 10 respondenţi economisesc în fiecare lună, iar 23,5% pun bani deoparte atunci când au în plan o investiţie pentru confortul personal. Dintre aceştia, aproximativ 55% caută întâi să economisească şi apoi să cheltuiască bugetul disponibil, în timp ce restul obişnuieşte mai întâi să cheltuiască şi să economisească ceea ce rămâne.

    ”Rezultatele studiului confirmă încă o dată importanţa investiţiilor în educaţie financiară. (…) Observăm, comparativ cu rezultatele studiului desfăşurat în 2011, o creştere a interesului consumatorilor pentru informare înainte de a-şi asuma un angajament financiar”, a declarat Ivo Kalik, directorul general al Provident Financial România şi Bulgaria.

    Astfel, 13% dintre respondenţi susţin că nu se îndatorează, iar o treime dintre românii care au datorii pun acumularea lor pe seama lipsei de cunoştinţe aprofundate cu privire la gestionarea bugetului şi a datoriilor. 7 din 10 români resimt datoriile ca pe un disconfort psihic, dar peste două treimi dintre cei chestionaţi spun că gradul personal de îndatorare nu reprezintă un motiv de îngrijorare, aceştia fiind convinşi că vor găsi cea mai bună soluţie pentru a-şi reechilibra bugetul. Numai 8,9% percep datoriile drept un factor de stres şi consideră că nu au la îndemână soluţii pentru a le achita, tendinţa fiind mai pronunţată în cazul păturii sărace şi private de educaţie financiară, care alocă un timp mai mare pentru gestionarea banilor.

    Educaţia financiară este aşadar o prioritate pentru români, aproape jumătate dintre cei chestionaţi fiind interesaţi să-şi dezvolte cunoştinţele cu privire la buget. Mai mult, 46,8% dintre cei chestionaţi admit că au cunoştinţe reduse în materie de termeni financiari, precum şi în ce priveşte asigurarea unui plan alternativ de pensionare sau realizarea de investiţii, iar o mai bună înţelegere i-ar ajuta să-şi îmbunătăţească bugetul şi gradul de economisire.

    Provident Financial România este o instituţie financiară nebancară înregistrată în Registrul General al Băncii Naţionale a României şi este parte a grupului britanic IPF, care are peste 2,4 milioane de clienţi în şase ţări din Europa Centrală şi de Est, precum şi în Mexic. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din Europa Centrală şi de Est şi este una dintre cele mai puternice 250 de companii internaţionale listate la Bursa din Londra.

    Provident are acum peste 780 de angajaţi şi colaborează cu peste 3.800 de agenţi independenţi în peste 70 de oraşe din întreaga ţară.

     

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    794.100
    sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna iunie, în creştere cu 3,4% faţă de cele din luna iunie 2012, sosirile turiştilor români reprezentând 7,5% din numărul total

    4,75%
    rata la care majoritatea analiştilor financiar-bancari estimează că BNR va reduce dobânda de politică monetară în şedinţa din 5 august, de la nivelul actual de 5%

    4,5%
    scăderea în iulie a înmatriculărilor de autoturisme Dacia noi în Germania, la 4.120 unităţi, în timp ce piaţa germană a crescut cu 2,1%, la 253.146 unităţi

    13,1%
    rata de economisire în gospodăriile din zona euro în T1, comparativ cu 12,4% în T4 2012, în timp ce în UE, rata de economisire a crescut de la 10,7% la 11%

    7,4%
    rata şomajului din Statele Unite în iulie, faţă de 7,6% în iunie, atingând astfel nivelul minim înregistrat începând din decembrie 2008, în condiţiile în care numărul locurilor de muncă din economia americană a crescut cu 162.000

     

  • Cei mai norocoşi şoferi din România – economisesc 150 de lei pe an la combustibil

    La un preţ mediu de 6 lei pentru un litru, suma cheltuită în medie de către un şofer român pentru combusitibil ajunge la 1.800 de lei.

    Intrarea grupului petrolier sârbesc NIS, controlat de gigantul rusesc Gazprom, pe piaţa locală prin benzinăriile deschise la Sibiu a determinat scăderea preţurilor la benzină şi motorină cu până la 50 de bani, după ce Gazprom a afişat preţuri apropiate de 5 lei pentru un litru de combustibil. În judeţul Sibiu, compania deţine staţii de alimentare în municipiul Sibiu, dar şi în comunele Miercurea Sibiului şi Şelimbăr. De obicei, investiţia într-o benzinărie se ridică la circa un milion de euro, dar suma poate varia în funcţie de dimensiunea staţiei. Strategia Gazprom a determinat celelalte benzinării din Sibiu să coboare preţurile pentru a nu pierde clienţi.


    Încă un judeţ se scufundă în sărăcie: “Vin zilnic zeci de clienţi care alimentează de 5 lei. Unii aduc doar monede”


    Datorită acestui context, şoferii sibieni reuşesc să economisească până la 150 de lei pe an la cheltuielile anuale pentru combustibil, în comparaţie cu locuitorii celorlalte judeţe din ţară.

    Grupul petrolier sârbesc NIS, controlat de gigantul rusesc Gazprom, a ajuns pe piaţa locală la un număr de cinci benzinării. Până la finalul anului obiectivul este acela de a ajunge la o reţea formată din 50 de unităţi, potrivit celor mai recente declaraţii oficiale din partea grupului. Gazprom va deschide luna viitoaree două noi benzinării pe piaţa românească, punctele de alimentare fiind situate pe autostrada Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 59.