BusinessMagazin

Tag: economie

  • Investitorii intră în panică: Piaţa de birouri din cea mai mare economie a lumii s-ar putea prăbuşi. În spatele ei stă o datorie de 1,5 trilioane de dolari

    Preţurile birourilor din SUA vor suferi o prăbuşire, iar piaţa imobiliară comercială se va confrunta cu cel puţin încă nouă luni de scăderi, potrivit ultimului sondaj Markets Live Pulse realizat de Bloomberg.

    Aproximativ două treimi dintre cei 919 respondenţi intervievaţi de Bloomberg consideră că piaţa de birouri din SUA îşi va reveni abia după o prăbuşire severă. O majoritate şi mai mare spune că preţurile imobilelor comerciale din SUA nu vor atinge minimul până în a doua jumătate a anului 2024 sau mai târziu.

    Piaţa de office din SUA  a acumulat o datorie de 1,500 de miliarde de dolari care, potrivit Morgan Stanley, este scadentă înainte de sfârşitul anului 2025. Refinanţarea nu va fi uşoară, în special pentru cele aproximativ 25% din proprietăţile comerciale care reprezintă clădiri de birouri. Un indice Green Street al preţurilor proprietăţilor comerciale a scăzut deja cu 16% de la vârful atins în martie 2022.

    Valorile proprietăţilor comerciale sunt afectate puternic de campania agresivă de înăsprire a politicii monetare desfăşurată de  Fed, care ridică la un nou nivel costul finanţării. Dar creditorii care caută să se debaraseze acum de expunerea lor găsesc puţine opţiuni acceptabile, deoarece nu există mulţi cumpărători convinşi că piaţa este aproape de un minim.

    La aceste probleme se adaugă şi faptul că băncile regionale deţineau aproximativ 30% din datoriile clădirilor de birouri în 2022, potrivit unui raport din martie al Goldman Sachs Group Inc. Băncile mai mici şi-au văzut depozitele micşorate cu aproape 2% în cele 12 luni încheiate în august, potrivit Fed, după ce Silicon Valley Bank şi Signature Bank s-au prăbuşit. Acest lucru se traduce prin mai puţină finanţare pentru bănci, ceea ce le oferă o capacitate mai mică de a acorda împrumuturi.

    Stresul provocat de ratele mai mari ale dobânzilor poate dura ani de zile pentru a se filtra în rândul proprietarilor de imobile comerciale din SUA, pe care Morgan Stanley le evaluează la 11.000 de miliarde de dolari în total. Investitorii în clădiri de birouri, de exemplu, au deseori finanţări cu rată fixă pe termen lung, iar chiriaşii lor pot fi, de asemenea, supuşi unor contracte de închiriere pe termen lung.

    Va fi nevoie până în 2027 pentru ca contractele de închiriere care sunt în vigoare în prezent să se răsfrângă asupra unor aşteptări de venituri mai mici, potrivit unui studiu al Moody’s Investors Service publicat în martie. Dacă tendinţele actuale se menţin, atunci veniturile până atunci vor fi cu 10% mai mici decât în prezent.

    Chiar dacă va avea loc o criză serioasă şi prelungită în sectorul imobiliar comercial din SUA, inclusiv pierderi majore de credite din cauza prăbuşirii sectorului de birouri, analiştii nu se tem că aceasta va ameninţa stabilitatea generală a pieţei. Sectorul imobiliar este mare, dar datoriile sunt răspândite între o gamă suficient de largă de investitori pentru a absorbi pierderile.

     

  • Noile generaţii nu vor beneficia de oportunităţile pe care le-am avut noi, generaţia X şi generaţia millennials. Aşa că vor fi extrem de revoltate şi vor „pune mâna pe furcă”

    Pentru generaţia mea – generaţia X, 1965-1980 –, situaţia economică, socială, chiar şi politică de acum a României este peste aşteptările pe care le-am avut în deceniul ’90, atunci când totul era cenuşiu, când nu eram în Uniunea Europeană şi în NATO, când credeam că am fost vânduţi din nou ruşilor.

    Noi am beneficiat de creşterea economică a României de la începutul anilor 2000, când PIB-ul era de 40 de miliarde de euro, până acum, când vom ajunge la un PIB de 320 de miliarde de euro (adică o creştere de opt ori).

    Era greu să-ţi imaginezi traiectoria pe care urma să o aibă România când minerii erau din nou la putere, când Iliescu revenea din nou la putere, când  economia reuşea să aibă exporturi de numai 8 miliarde de dolari într-un an de zile, când salariile erau mâncate de inflaţie (pentru cine îşi mai aminteşte, la finalul anilor ’90 şi începutul anilor 2000 inflaţia era de 40%, iar creşterea anuală a cursului valutar ajungea la 30%).

    La începutul anilor 2000 salariul mediu era de 200 de dolari/euro. Băncile nu dădeau credite persoanelor fizice, nu puteai să faci economii într-un timp rezonabil ca să-ţi cumperi un apartament, iar singura soluţie era moartea bunicilor, cinic vorbind.

    Economia comunistă se închidea, oamenii erau daţi afară, în timp ce posturile disponibile la noile investiţii străine nu erau chiar atât de generoase.

    Aşa că pentru noi, ceea ce a urmat – creşterea accelerată a economiei, creşterea salariilor, intrarea în NATO şi Uniunea Europeană, desantul investiţiilor străine, apariţia supermarketurilor, dezvoltarea mall-urilor, deschiderea graniţelor – a fost ceva ce nu ne-am imaginat la începutul anilor ’90. În 2007 deja PIB-ul crescuse de trei ori, iar salariile în domeniul corporatist au avut o creştere exponenţială.

    Investiţiile străine au creat oportunităţi, au creat joburi noi, au adus sute de ore de training, au dat posibilitatea generaţiei X şi celor care s-au născut după 1960 din generaţia Baby Boomers să ocupe nişte poziţii superioare în companii, la care nu ar fi visat niciodată. Să fii şef la 30 de ani stârnea mirarea propriilor părinţi şi propriilor bunici.

    O parte din generaţia X s-a trezit în câţiva ani că a ajuns la un nivel salarial comparativ cu media occidentului. Bineînţeles că nu toată lumea a fost atât de norocoasă.

    Venirea crizei începând cu 2008 a mai temperat tot acest avânt, a mai redus din speranţele multora. Din cauza turbulenţelor economice care au apărut, visurile generaţiei X şi generaţiei Y (millennials)  de-a trăi în România ca-n afară s-au mai redus. Mulţi s-au trezit că nu mai puteau să-şi plătească creditele luate pentru nişte apartamente supraevaluate, plus că reducerile salariale din companiile private au dat înapoi foarte multe bugete.

    După 2012, economia şi-a reluat ritmul de creştere, dobânzile la lei au început să scadă, programul imobiliar Prima casă a adus multe speranţe de a avea propriul apartament, mai ales că preţurile s-au înjumătăţit faţă de perioada de boom economic din 2005-2008. Salariile au început să crească din nou, ofertele de joburi au revenit în piaţă, aşa că multe speranţe s-au reaprins din nou.

    Pandemia, războiul, inflaţia, creşterea dobânzilor, scăderea puterii de cumpărare, ceea ce experimentăm de trei ani încoace, au schimbat multe lucruri în economie şi în societate.

    Având în vedere că timpul trece mult mai repede când se produc evenimente neaşteptate, suntem în toamna lui 2023, mulţi vor fi loviţi de pachetul fiscal de majorări de taxe şi impozite al premierului Marcel Ciolacu, iar economia nu mai creşte.

    Întrebarea este ce va fi de acum înainte, nu pentru noi şi nici pentru o parte din generaţia millennials, ci pentru cei din generaţia Z (1997-2012) şi cei care vor veni din generaţia Alfa (2010-prezent).

    Nu ştiu dacă aceste generaţii vor beneficia de oportunităţile unice pe care le-am avut noi şi o parte din generaţia millennials. Mă îndoiesc că economia României mai poate să crească de opt ori în două decenii, de la 320 de miliarde de euro acum la 2.400 de miliarde de euro.

    Având în vedere că această creştere economică va deveni din ce în ce mai limitată, nici salariile nu vor mai avea o creştere spectaculoasă. Poziţiile bune din companii sunt deja ocupate, generaţia X trebuie să iasă la pensie ca să elibereze locurile, iar primii urmaşi sunt cei din generaţia millennials. Noile modele de business ale companiilor se vor baza pe automatizare, digitalizare, inteligenţă artificială, ChatGPT etc.

    Pentru că noi scădem din punct de vedere demografic, companiile încearcă să ne înlocuiască cu roboţi, aplicaţii şi cine ştie ce va mai veni. Este adevărat că generaţia Z începe cu un nivel salarial mult mai ridicat faţă de cât au generaţia X sau generaţia millennials, dar creşterea nu va mai fi atât de spectaculoasă.

    Intrăm într-o nouă paradigmă a unor creşteri salariale mult mai mici, a înlocuirii oamenilor cu altceva, plus că se schimbă retorica socială şi politică. Profitul nu mai este privit cu ochi buni, iar în aceste condiţii companiile nu vor mai avea rate de creştere exponenţiale. 

    Generaţia X şi generaţia millennials, mai mult cei din afară, au beneficiat de democratizarea bursieră a companiilor, au primit acţiuni gratuite şi au putut să cumpere acţiuni în propriile companii, când valoarea acestora era mult mai redusă. Mulţi au făcut bani din această explozie a pieţelor bursiere.

    Pentru că nu vor mai beneficia de creşteri salariale mari, pentru că nu vor avea acces cât sunt tineri la poziţii superioare de management, pentru că nu mai vin investiţii străine atât de multe care să deschidă perspective noi pentru joburi, pentru că acest cost al vieţii este din ce în ce mai mare, ne vom trezi că generaţiile care vin din spatele nostru vor fi extrem de frustrate, vor fi extrem de nervoase şi la un moment dat vor dori să „pună mâna pe furcă”.

    Accesul lor la achiziţia unor locuinţe va fi din ce în ce mai dificil pentru că preţul apartamentelor va creşte, pentru că dobânzile vor fi mai mari, iar la polul opus salariile nu vor avea acelaşi ritm de creştere.

    Ca un exemplu, în IT salariile nu mai cresc ca în trecut, ci dimpotrivă. În alte industrii companiile încearcă să înlocuiască oamenii cu roboţi şi echipamente, ceea ce într-un fel sau altul se va întâmpla. Aşa că joburile disponibile vor fi în retail, HoReCa, construcţii, agricultură, domenii care înseamnă mai puţin confortul unui birou cu o cafenea la parter.

    Din punct de vedere politic, noua generaţie va evita partidele tradiţionale care au condus România şi va căuta noile extreme. În aceste condiţii, ne vom trezi într-o altă paradigmă economică, politică şi socială. Ce va aduce ea, vom vedea. Noi vom fi deja la pensie. 

  • Vânzările în creştere ale medicamentelor împotriva obezităţii ar putea pune în pericol economia Danemarcei: La 410 miliarde de dolari, capitalizarea de piaţă a Novo Nordisk depăşeşte PIB-ul anual al Danemarcei de 400 de miliarde de dolari. Oficialii cred că o dependenţă excesivă faţă de compania farmaceutică va dăuna pe viitor ţării nordice

    Vânzările în creştere ale produselor farmaceutice susţinute de celebrităţi au stârnit teama că economia Danemarcei riscă să aibă o soartă similară cu cea a Finlandei, a cărei dependenţă excesivă de Nokia a dus la un deceniu pierdut, atunci când notorietatea producătorului de telefoane s-a prăbuşit, scrie Financial Times.

    Ozempic, un tratament pentru diabet pe care celebrităţile îl iau pentru a slăbi, şi Wegovy, un medicament împotriva obezităţii, au propulsat Novo Nordisk în poziţia de cea mai valoroasă companie europeană, fenomen care a împiedicat ca Danemarca să intre în recesiune.

    La 410 miliarde de dolari, capitalizarea de piaţă a Novo Nordisk este acum mai mare decât PIB-ul anual al Danemarcei, care a fost de 400 de miliarde de dolari anul trecut, ceea ce a stârnit îngrijorarea oficialilor şi a oamenilor de afaceri că soarta ţării a devenit prea strâns legată de o singură companie.

    „Considerăm că în Danemarca avem o economie cu două viteze: industria farmaceutică – şi restul”, a declarat Thomas Harr, economist şef la banca centrală a Danemarcei. „Pe cale de consecinţă, există riscul să tragem concluzia eronată că economia ţării funcţionează mai bine decât în realitate”.

    „Novo are un succes fulminant, lucru excepţional pentru companie şi acţionarii săi. Cu toate acestea, pentru Danemarca, fenomenul în cauză poate fi foarte periculos dacă, la un moment dat, succesul companiei va lua sfârşit”, a declarat un important director de afaceri. „Finlanda s-a ales cu un deceniu catastrofal atunci când notorietatea celor de la Nokia a apus”.

    După ce a cunoscut succesul în timpul primului boom al telefoanelor mobile, profiturile Nokia s-au prăbuşit dramatic începând cu anii 2000, după lansarea iPhone-ului.

    La apogeu, compania de telecomunicaţii a asigurat un sfert din veniturile din impozitul pe profit din Finlanda şi a reprezentat 4% din PIB. Cu această reducere drastică, economia ţării nordice a întâmplinat mari dificultăţi în a înregistra creşteri după anul 2010.

    Timp de mai bine de un deceniu, Novo Nordisk s-a numărat printre cele mai mari companii din Danemarca. Dar în ultimii ani, evaluarea, profiturile şi vânzările sale au crescut vertiginos – mai întâi datorită succesului Ozempic şi apoi al produsului farmaceutic Wegovy, care vizează direct obezitatea.

    Economia Danemarcei a crescut cu 1,7% în prima jumătate a acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022. Dar, excluzând sectorul farmaceutic – care este dominat de Novo Nordisk – PIB-ul ar fi scăzut cu 0,3%.

  • Economia Europei continuă să sufere: Cele mai mari economii ale bătrânului continent au încheiat al treilea trimestru în scădere

    Activitatea din sectorul privat din zona euro a continuat să se reducă în septembrie, ceea ce sugerează că economia s-a contractat în trimestrul curent, raportează Bloomberg.

    Un indice bazat pe sondajele efectuate de S&P Global în rândul directorilor de achiziţii a indicat a patra lună consecutivă de scădere a producţiei, ajungând la 47,1. Deşi reprezintă o uşoară îmbunătăţire faţă de luna august, indicatorul se situează clar sub nivelul de 50 care indică o contracţie. Economiştii prevăzuseră o scădere la 46,5.

    În timp ce încetinirea s-a atenuat în Germania, aceasta s-a adâncit în Franţa, potrivit sondajelor de conjunctură publicate vineri de S&P Global. Economiştii se aşteptau ca dinamica în ambele ţări să rămână în general stabilă.

    Performanţa sectorului serviciilor din Germania a reprezentat o „surpriză plăcută”, deoarece s-a contractat doar marginal în această lună, a precizat S&P Global. Industria prelucrătoare, care a avut de suferit din cauza încetinirii economiei mondiale şi a creşterii ratelor dobânzilor, a condus declinul activităţii generale.

    Cu toate acestea, cifrele pentru importantul sector industrial al ţării indică faptul că „lucrurile nu se duc la vale la fel de repede ca înainte, declinul comenzilor noi încetinind”, a declarat Cyrus de la Rubia, economist-şef la Hamburg Commercial Bank. „În plus, reducerea activităţii de cumpărare îşi pierde din avânt”.

    În Franţa, atât serviciile, cât şi industria prelucrătoare s-au înrăutăţit, ceea ce a dus la cea mai mare scădere a activităţii din sectorul privat din noiembrie 2020. Au existat rapoarte răspândite privind cererea slabă în ambele sectoare, iar încrederea în ceea ce priveşte următoarele 12 luni a slăbit simţitor, a precizat S&P Global.

    „Economia franceză va naviga, în viitorul apropiat, în ape foarte tulburi”, a declarat Norman Liebke, economist la Hamburg Commercial Bank. „Credem că în 2024 creşterea economică va fi mai mică decât se aştepta anterior”.

    El a adăugat că inflaţia este încă la pândă în Franţa, fiind determinată în întregime de servicii, fără a se vedea încă „prea multe semne de impact” în urma deciziei guvernului de a impune plafoane de preţ pentru anumite produse alimentare începând cu luna iulie.

    În cursul zilei de vineri, datele privind indicele managerilor de achiziţii pentru zona euro vor confirma continuarea contracţiei, în timp ce cifrele anterioare din Australia şi Japonia au indicat o expansiune. Se aşteaptă ca un indicator pentru Regatul Unit să arate o încetinire similară cu cea de luna trecută. Se preconizează că cifrele din SUA vor arăta o uşoară creştere.

  • Consiliul Investitorilor Străini: Impozitarea disproporţionată a marilor contribuabili pune în pericol capacitatea de redresare a economiei, cu riscul chiar ca unele companii să nu mai poată continua activitatea în România

    Consiliul Investitorilor Străini (FIC) trage un semnal de alarmă asupra recentelor propuneri de modificări fiscale, care nu doar schimbă substanţial legislaţia fiscală şi introduc o serie de taxe noi sau majorări, dar totodată, anulează principiul fundamental al Codului Fiscal care acorda un timp de 6 luni necesar pentru ajustarea afacerilor la noile reguli.

    În opinia FIC, pentru multe dintre noile măsuri fiscale este imposibil de estimat impactul cu acurateţe, iar având în vedere situaţia precară a bugetului şi economiei, este important ca alegerea măsurilor să fie făcută doar în funcţie de capacitatea de a estima impactul acestora.

    ”În lipsa unor schimbări majore de gestionare a finanţelor publice, de reducere a cheltuielilor cu administrarea serviciilor publice, de îmbunătăţire a colectării, de asigurare a echităţii fiscale şi de reducere a zonelor gri, sustenabilitatea bugetului de stat rămâne fragilă. Totodată, impozitarea disproporţionată a marilor contribuabili pune în pericol capacitatea de redresare a economiei, cu riscul chiar ca unele companii să nu mai poată continua activitatea în ţara noastră pentru că îşi vor pierde rentabilitatea sau să migreze unele activităţi în alte ţări UE. Competitivitatea României în raport cu alte state ar putea fi periclitată de o astfel de impozitare a cifrei de afaceri, această practică fiind aproape inexistentă în ţările dezvoltate”.

    Investitorii străini sunt de părere că  impozitarea cifrei de afaceri poate produce distorsiuni competitive chiar şi pe piaţa internă, favorizând firmele deja prezente pe o piaţă, prin comparaţie cu firmele nou create şi crează condiţii de concurenţă inegală în rândul producătorilor competitivi de bunuri similare.

    ”În plus, accelerarea procesului legislativ care vizează modificări substanţiale ale Codului Fiscal periclitează încrederea investitorilor în România. Este vital ca pachetul de proiecte legislative să fie discutat şi analizat împreună cu mediul de afaceri pentru a avea o imagine completă a efectelor pe termen mediu şi lung asupra economiei reale, şi implicit, asupra societăţii”.

    Ultimele date de la BNR arată că investiţiile străine directe în România au scăzut cu 14% în prima jumătate a anului 2023, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2022.


     

     

  • Prea puţin şi prea târziu: Investiorii nu se lasă convinşi şi continuă să-şi ducă banii departe de China în ciuda faptului că a doua economie a lumii a început să dea semne timide de revenire

    Investitorii străini au renunţat la încă 23 de miliarde de yuani sau 3,15 mld. dolari, în obligaţiuni şi acţiuni chinezeşti în septembrie, continuând trendul vânzărilor în masă din august, în ciuda faptului că naţunea dă semne de revenire pe plan economic, scrie Financial Times.

     Vânzările prin intermediul schemelor Stock Connect din China, care permit investitorilor străini să tranzacţioneze obligaţiuni onshore, au avut loc până acum într-un ritm mai lent decât în luna precedentă, când au fost vândute datorii în valoare de 12 miliarde de dolari. Cu toate acestea, pieţele chineze de acţiuni sunt încă pe cale să înregistreze una dintre cele mai mari ieşiri de capital lunare nete din acest an.

    Indicele CSI 300 al acţiunilor de top din China a rămas stabil în această săptămână, în ciuda faptului că, săptămâna trecută, au fost raportate cifre mai bune decât se aşteptau pentru vânzările cu amănuntul şi producţia industrială, precum şi a unei îmbunătăţiri moderate a indicelui oficial al managerilor de achiziţii din industria prelucrătoare (PMI), publicat la sfârşitul lunii trecute. Indicele Hang Seng China Enterprises din Hong Kong a pierdut 2 procente în această săptămână.

    „Credem că economia a ajuns deja în cel mai prost moment al său şi există spaţiu de revenire. În ceea ce priveşte piaţa şi investitorii, contiunăm să observăm că pesimismul încă îşi spune cuvântul”, a declarat Dong Chen, şeful departamentului de cercetare macro pentru Asia la Pictet Wealth Management 

    Producţia industrială a crescut cu 4,5% de la an la an în august. Vânzările cu amănuntul, un indicator al cheltuielilor care a rămas în mod constant slab, au adăugat 4,6%. Ambele măsuri au fost mai mari decât prognozaseră analiştii şi au depăşit ratele de creştere raportate pentru ele în iulie, de 3,7 şi, respectiv, 2,5%.

     Indicele PMI al sectorului manufacturier pentru luna august a fost, de asemenea, uşor peste aşteptări, crescând de la 49,3 la 49,7, apropiindu-se de valoarea de 50 de puncte care separă expansiunea de contracţie. Cifre separate au arătat că emiterea de noi împrumuturi la băncile chineze a crescut, de asemenea, puternic în august, depăşind previziunile.

    Investitorii local sunt de părere că economia a atins deja „fundul sacului” şi urmează o revenire, însă investitorii străini se tem că o îmbunătăţire economică reală va întârzia să apară, având în vedere relaţiile dintre SUA şi China şi încercările Beijingului de a câştiga controlul asupra sectorului privat, efort ce s-a întins pe ultimii ani fără prea mult succes.

     

  • Probleme mari pentru europeni. Aceştia se confruntă cu o nouă realitate economică, una pe care nu au mai trăit-o de zeci de ani

    Europenii se confruntă cu o nouă realitate economică, una pe care nu au mai trăit-o de zeci de ani. Ei sărăcesc. Cheltuielile reduse şi perspectivele demografice descurajante fac Europa mai puţin atractivă pentru companii, de la gigantul de bunuri de larg consum Procter & Gamble până la imperiul luxului LVMH, care-şi obţin o parte din ce în ce mai mare din venituri în America de Nord. În trei ani şi jumătate, consumul privat din zona euro a scăzut cu 1%. În SUA, unde gospodăriile se bucură de o piaţă a muncii puternică şi de venituri în creştere, consumul a crescut cu aproape 9%, scrie The Wall Street Journal.

    Economia medie a UE este mai săracă pe cap de locuitor decât oricare stat din SUA, cu excepţia Idaho şi Mississippi, potrivit unei analize a Centrului European pentru Economie Politică Internaţională, un think tank independent cu sediul la Bruxelles.

    Dacă tendinţa actuală continuă, până în 2035 decalajul dintre producţiile economice pe cap de locuitor din SUA şi din UE va fi asemănător celui dintre Japonia şi Ecuador în prezent, se arată în raport. „Da, ne este tuturor mai rău”, se plâng europenii. O populaţie îmbătrânită care îşi preţuieşte timpul liber a pus bazele stagnării economice. Apoi au venit pandemia de COVID-19 şi războiul pornit de Rusia contra Ucrainei. Europenii se confruntă cu o nouă realitate economică, una pe care nu au mai experimentat-o de zeci de ani. Ei devin din ce în ce mai săraci.Viaţa pe continentul mult invidiat de străini pentru arta traiului îşi pierde rapid din strălucire, pe măsură ce europenii văd că puterea lor de cumpărare se topeşte. Francezii mănâncă mai puţin foie gras şi beau mai puţin vin roşu.

    Spaniolii îşi drămuiesc uleiul de măsline. Finlandezii sunt îndemnaţi să folosească saunele în zilele cu vânt, când energia este mai puţin costisitoare. În Germania, consumul de carne şi lapte a scăzut la cel mai mic nivel din ultimele trei decenii, iar piaţa cândva în plină expansiune a alimentelor ecologice a luat-o în jos. Ministrul italian al dezvoltării economice, Adolfo Urso, a convocat o întâlnire de criză în luna mai cu privire la preţurile la paste, alimentele de bază preferate ale ţării, după ce acestea au crescut de peste două ori rata inflaţiei naţionale. Cu cheltuielile de consum în cădere liberă, Europa a intrat în recesiune la începutul anului, întărind sentimentul de declin economic, politic şi militar relativ care a început la începutul secolului. Riscul recesiunii persistă şi este însoţit de o inflaţie încăpăţânată. Situaţia actuală dificilă a Europei a durat mult timp.

    O populaţie îmbătrânită, cu o preferinţă pentru timpul liber şi pentru siguranţa locului de muncă în detrimentul câştigurilor, a dus la ani de creştere economică şi productivitate slabe. Apoi au venit loviturile ca de uppercut şi de croşeu ale pandemiei de Covid-19 şi războiul prelungit al Rusiei în Ucraina. Prin răsturnarea lanţurilor globale de aprovizionare şi prin creşterea vertiginoasă a preţurilor energiei şi alimentelor, crizele au agravat bolile care se înrăutăţeau de zeci de ani. Răspunsurile guvernelor nu fac decât să agraveze problema. Pentru a proteja locurile de muncă, ele şi-au direcţionat subvenţiile în primul rând către angajatori, lăsând consumatorii fără un amortizor de numerar atunci când a venit şocul preţurilor.

    În trecut, formidabila industrie de export a continentului ar fi putut veni în ajutor. Dar o redresare lentă în China, o piaţă vitală pentru Europa, blochează acest motor de creştere. Costurile ridicate ale energiei şi inflaţia rampantă, ajunsă la niveluri nemaiîntâlnite din anii 1970, anulează avantajul de preţ al producătorilor pe pieţele internaţionale şi distrug relaţiile de muncă cândva armonioase ale continentului. Pe măsură ce comerţul global se răceşte, dependenţa puternică a Europei de exporturi – care reprezintă aproximativ 50% din PIB-ul zonei euro faţă de 10% pentru SUA – devine o slăbiciune. Consumul privat a scăzut cu 1% în zona euro, regiune cu 20 de naţiuni, de la sfârşitul anului 2019, după ajustarea pentru inflaţie, potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, un club cu sediul la Paris al ţărilor bogate. În SUA, unde gospodăriile se bucură de o piaţă a muncii puternică şi de venituri în creştere, consumul a crescut cu aproape 9%.

     

    Uniunea Europeană reprezintă acum aproximativ 18% din toate cheltuielile globale de consum, comparativ cu 28% pentru America. În urmă cu cincisprezece ani, UE şi SUA reprezentau fiecare aproximativ un sfert din acest total. Ajustate pentru inflaţie şi puterea de cumpărare, salariile au scăzut cu aproximativ 3% din 2019 în Germania, cu 3,5% în Italia şi Spania şi cu 6% în Grecia.

    Durerea radiază adânc în clasa de mijloc. La Bruxelles, unul dintre cele mai bogate oraşe din Europa, profesori şi asistente stau, într-o seară de vară, la coadă pentru a lua alimente vândute la jumătate de preţ dintr-un camion. Vânzătorul, Happy Hours Market, colectează alimente ajunse aproape de data de expirare din supermarketuri şi le face publicitate printr-o aplicaţie. Clienţii pot comanda la începutul după-amiezii şi îşi pot ridica alimentele la preţ redus seara. „Unii clienţi îmi spun că prin acest serviciu pot mânca carne de două sau trei ori pe săptămână”, a spus Pierre van Hede, care împarte lăzi cu alimente. Cheltuielile pentru mâncare scumpă s-au prăbuşit. Germanii au consumat 52 de kilograme de carne de persoană în 2022, cu aproximativ 8% mai puţin decât în anul precedent şi cel mai scăzut nivel din cel puţin 1989. Deşi o parte din aceste statistici reflectă preocupările societăţii cu privire la alimentaţia sănătoasă şi bunăstarea animalelor, experţii spun că tendinţa a fost accelerată de preţurile la carne, care au crescut cu până la 30% în ultimele luni. De asemenea, germanii înlocuiesc carnea precum cea de vită şi mânzat cu alta mai puţin costisitoare, cum ar fi carnea de pasăre, potrivit Centrului Federal de Informare pentru Agricultură. Cheltuielile slabe şi perspectivele demografice descurajante fac Europa mai puţin atractivă pentru afaceri, de la gigantul de bunuri de larg consum Procter & Gamble până la imperiul produselor de lux LVMH, care îşi obţin o parte din ce în ce mai însemnată din vânzări în America de Nord. „Consumatorul din SUA este mai rezistent decât cel din Europa”, a declarat directorul financiar al Unilever, Graeme Pitkethly, în aprilie.

    Economia zonei euro a crescut cu aproximativ 6% în ultimii 15 ani, măsurată în dolari, comparativ cu 82% pentru SUA, potrivit datelor Fondului Monetar Internaţional. Acest lucru a făcut ca ţara medie din UE să fie mai săracă pe cap de locuitor decât oricare stat din SUA cu excepţia lui Idaho şi Mississippi, potrivit unui raport al Centrului European pentru Economie Politică Internaţională.

    Italia este cu puţin înaintea lui Mississippi, cel mai sărac dintre cele cincizeci de state americane, în timp ce Franţa este situată între Idaho şi Arkansas, respectiv al 48-lea şi al 49-lea stat american. Germania nu salvează turma Europei, fiind între Oklahoma şi Maine (locul 38 şi 39).

    Dacă tendinţa actuală continuă, până în 2035 diferenţa dintre producţia economică pe cap de locuitor din SUA şi UE va fi la fel de mare ca aceea dintre Japonia şi Ecuador astăzi.

     

    Creşterea economică slabă şi explozia ratelor dobânzilor pun  presiuni pe statele providenţă din Europa, care oferă servicii de sănătate şi de pensii populare. Guvernele europene constată că vechile reţete pentru remedierea problemei fie devin inaccesibile, fie nu mai funcţionează. 750 de miliarde de euro în subvenţii, scutiri de taxe şi alte forme de facilităţi fiscale au fost îndreptate către consumatori şi întreprinderi pentru a compensa costurile mai mari ale energiei – ceva ce economiştii spun că acum alimentează inflaţia, acţionând contra scopului subvenţiilor. Reducerea cheltuielilor publice după criza financiară globală a înfometat sistemele europene de sănătate finanţate de stat, în special Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie. Huw Pill, economistul-şef al Băncii Angliei, i-a avertizat pe cetăţenii Marii Britanii în aprilie că trebuie să accepte că sunt mai săraci şi să înceteze să ceară salarii mai mari. „Da, ne este tuturor mai rău”, a spus el, explicând că încercarea de a compensa creşterea preţurilor cu salarii mai mari ar crea şi mai multă inflaţie.

    Având în vedere că guvernele europene trebuie să mărească cheltuielile pentru apărare şi creşterea costurilor împrumuturilor, economiştii se aşteaptă ca impozitele să urce, creând noi presiuni asupra consumatorilor. Taxele în Europa sunt deja mari în comparaţie cu cele din alte ţări bogate, echivalând cu aproximativ 40-45% din PIB, comparativ cu 27% în SUA. Sărăcirea Europei a întărit rândurile sindicatelor, care adună zeci de mii de membri pe tot continentul, inversând un declin de decenii, subliniază WSJ. Totul se va vedea în greve paralizante pentru întregi sectoare economice.

  • Furtuna schimbării economice

    Deşi operează cu cifre şi statistici, economia nu este o ştiinţă exactă. Economiştii, de-a lungul timpului, au crezut cu tărie în anumite paradigme. Până când vremurile le-au demonstrat că nu este aşa. „Nu sunt vremile sub om, ci bietul om sub vremuri”, spunea cronicarul Miron Costin. Aproape jumătate de mileniu mai târziu, nu poate fi contrazis. Crizele de amploare au schimbat curentele economice, care, atunci când au venit, au dat teoriile peste cap. Economiştii au învăţat să nu mai repete greşelile trecutului, dar, în schimb, au făcut altele noi. Este piaţa suzerană? Cine face legea, cererea sau oferta? Sau statul? Meciul încă se joacă şi astăzi, la aproape 250 de ani distanţă de la teoriile lui Adam Smith, părintele economiei moderne.

    PIB, PIB pe cap de locuitor, inflaţie şi şomaj sunt printre cei mai uzitaţi indicatori economici de astăzi. Cercetătorii din domeniul economiei de astăzi încep să vorbească însă, cel puţin în bula vestică, din care face parte şi România, şi despre alţi indicatori ai bunăstării. Economia, pe măsură ce noile generaţii intră în joc, începe să dea mâna cu sociologia, iar pandemia, ruperea lanţurilor globale de valoare, criza energetică din ultimii ani grăbesc schimbarea. Cât de fericit eşti în ţara ta? Câţi bani face vecinul sau colegul şi cât munceşte pentru ei? Cum arată şcoala în care învaţă copilul, cum arată strada sau aleea pe care alergi în parc?

    „Consider că vor creşte în importanţă indicatorii care oferă o imagine asupra calităţii vieţii – aspectele calitative. Decidenţii politici trebuie să ia în calcul, pe lângă PIB, şi elemente precum disparităţile, inegalităţile, sănătatea, gradul de ocupare, educaţia, mediul înconjurător, calitatea guvernării etc. Indicatori precum cei care se referă la gradul de instruire (educaţie), energie, mediu, sănătate, respectarea drepturilor omului, siguranţă, fericire etc., adică indicatori de calitate a vieţii”, spune Liviu Deceanu, profesor de economie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

    Prima revoluţie economică a venit încă din epoca de piatră. Fără să îşi dea seama, oamenii vremurilor au trecut la o economie mai performantă şi la o îmbunătăţirea calităţii vieţii prin centralizare şi redistribuire a bunurilor. Practic, liderul aşezării adună toate bunurile produse de comunitate şi apoi le redistribuie societăţii. Dacă înainte o familie vâna o bovină şi o altă familie un iepure, prima avea prea mult şi a doua prea puţin. Din momentul centralizării resurselor, erau două familii cu câte o bovină şi un iepure la masă, adică destul pentru toţi.

    De atunci, însă, s-au inventat banii, moneda de schimb. Moneda de schimb, fie că este vorba de scoici, chihlimbar, aur sau bancnotele de astăzi, nu are o valoare mare în sine. Valoarea monedei de schimb este dată de cantitatea de bunuri reale pe care le poate cumpăra.

    Primul care a teoretizat economia modernă a fost Adam Smith, filosof scoţian. Celebra „mână invizibilă” a lui însemna că piaţa are capacitate de a se regla singură, prin mecanismul cerere-ofertă. Creşte cererea sau scade oferta, automat creşte preţul. Ideile lui Smith, deşi păstrate şi astăzi în forme diferite sau nuanţate, au însemnat la vremea aceea o revoluţie. Doar că vremea aceea era finalul secolului al XVII-lea. Aşa cum ideile lui Sigmund Freud, încă cel mai celebru „psiholog”, care a pus bazele psihologiei de astăzi, şi ideile lui Adam Smith au fost depăşite de timpuri.

    Adam Smith vorbea, de exemplu, în cartea sa „Avuţia naţiunilor”, despre diviziunea muncii în fabricarea acelor cu gămălie: „Un muncitor trage sârma, altul o îndreaptă, un al treilea o taie, un al patrulea o ascute, un al cincilea o pileşte în partea de sus, ca să îi formeze gămălia. Pentru a face gămălia, este nevoie de trei operaţiuni distincte: ataşarea ei este o ocupaţie în sine, albirea acelor de gămălie este alta, chiar şi împachetarea lor în hârtie este o activitate în sine”, scria Adam Smith în 1775. Evident, astăzi este de neimaginat să dăm ca exemplu fabricarea manuală a acelor cu gămălie în care iau parte cel puţin 5-6 muncitori distincţi, calificaţi. 

    „Consider că vor creşte în importanţă indicatorii care oferă o imagine asupra calităţii vieţii – aspectele calitative. Decidenţii politici trebuie să ia în calcul, pe lângă PIB, şi elemente precum disparităţile, inegalităţile, sănătatea, gradul de ocupare, educaţia, mediul înconjurător, calitatea guvernării etc. Indicatori precum cei care se referă la gradul de instruire (educaţie), energie, mediu, sănătate, respectarea drepturilor omului, siguranţă, fericire etc., adică indicatori de calitate a vieţii.”

    Liviu Deceanu, profesor de economie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

    După Adam Smith au urmat mai multe curente economice, primul fiind neoclasicismul economic, care a mai şlefuit din ideile lui Smith şi le-a adaptat la realitatea economică a acelor zile, adică în principal perioada celor două războaie mondiale, perioada interbelică şi puţin din perioada postbelică. Aici a intrat în scena John Maynard Keynes, alături de Adam Smith, cel mai cunoscut economist şi fondator al macroeconomiei.

    În 1970 lumea economică a stat faţă în faţă cu un concept nou, despre care se vorbeşte, din nou, astăzi: stagflaţia, adică o creştere economică redusă sau stagnare, împreună cu inflaţie mare. Valul a dat naştere unei noi şcoli de gândire economică, adică noul clasicism economic. Ultimele două curente vorbeau mai mult despre intervenţia statului în economie.

    Teoriile economice s-au nuanţat de atunci, sau la unele dintre ele pur şi simplu s-a renunţat. Astăzi, economiştii „de stânga”, care sunt mai degrabă pentru un stat mai puternic, se „bat” cu economiştii „de dreapta” în ideologie, care sunt pentru un stat cât mai subţire.

    În povestea lungă spusă pe scurt, crizele economice cu efecte sociale au schimbat paradigmele economice, indiferent că este vorba de Marea Criză din 1929, stagflaţia din 1970 sau criza financiară din 2008. Economiştii au învăţat să nu mai repete greşelile trecutului şi, în schimb, să facă altele noi.

    Cifrele sunt reci, obiective, aşa cum spunea preşedintele României, Klaus Iohannis. Teoria economică este de asemenea rece şi obiectivă: dacă eu astăzi, îţi împrumut 10 lei care valorează 2 pâini, tu peste 10 ani, când trebuie să îmi dai datoria înapoi, trebuie să îmi dai valoarea a două pâini şi dobânda, nu aceiaşi 10 lei şi dobânda. Venitul împrumutatului este o variabilă din altă ecuaţie. Că preţul unei pâini a crescut în 10 ani de 10 ori, iar salariul doar s-a dublat, nu este problema cifrelor reci. Pe scurt, fără a intra în alte detalii, precum randamentul la depozitele bancare, acesta este unul dintre mecanismele economice ale creşterilor de dobânzi, atunci când inflaţia creşte. Din punct de vedere economic, sigur că are sens. Din punct de vedere social, discuţia este mult mai complicată.

    Astăzi, valoarea valutelor nu mai sunt ancorate la aurul deţinut de bănci, ci, de exemplu, valoarea leului este garantată de Banca Naţională a României, prin mecanisme specifice.  În 2008, tipărirea de bani de către băncile centrale, pentru a atenua criza, nu a generat inflaţie foarte mare. În 2020, în pandemie, s-a crezut acelaşi lucru, deşi mulţi economişti au avertizat încă de atunci. Iată că scepticii au avut dreptate şi miile de miliarde de dolari tipăriţi de către băncile centrale  din întreaga lume în 2020 pentru a susţine activitatea de consum au venit cu costuri pe care le plătim şi astăzi şi, probabil, le vom mai plăti o vreme. Peste excesul de lichiditate din piaţă, s-au adăugat şi efectele economice ale războiului, care au dat, la rândul lor, un impuls inflaţiei.

    Noile generaţii, aşa cum sugerează studiile, dar şi tendinţele precum ESG – Environmental, Social, Governance, pun un accent deosebit pe componenta socială din economie. La ce e bun, în definitiv, că România are un PIB pe cap de locuitor mare şi venituri mari, conform clasificării Băncii Mondiale, cât timp, în continuare, prima opţiune a tinerilor este să meargă spre ţări cu servicii sociale de calitate? Cu ce îl încălzeşte pe un angajat din Bucureşti că PIB/capita al Capitalei este la nivelul Vienei, când de două săptămâni nu are apă caldă şi vine iarna?

    Aceste întrebări şi le pun şi economiştii. „E drept, unii indicatori îşi pierd din consistenţă, chiar şi PIB-ul, însă ar fi eronat să credem că e vorba de o pierdere totală de semnificaţie. PIB-ul măsoară activitatea economică şi cam atât. El oferă totuşi o imagine mulţumitoare privind bunurile şi serviciile produse/prestate, precum şi evoluţia unei economii”, mai spune Liviu Deceanu.

    Ca o critică la indicatorul PIB, adaugă el, acesta nu cuantifică activităţi nonmarfare precum telemunca (munca de acasă) sau consumul online: „PIB are doar vocaţie materială, nu oferă o imagine privind starea de bine, fericirea persoanelor, iar accentul pe PIB este exagerat în ceea ce priveşte elaborarea politicilor economice, de către guverne în general, dar aici putem vorbi şi de instituţii precum băncile centrale ori organisme internaţionale – FMI etc. Cu toate acestea, un avantaj al indicatorului PIB este claritatea, faptul că este concis.”

    Dacă alte crize au schimbat ideile economice, ce impact vor avea crizele actuale? „O lecţie pentru guverne este că  e nevoie de responsabilitate şi mai puţine decizii electorale. Responsabilitatea este valabilă când vorbim de deficite ori de datoria suverană – nu este etic să îndatorăm generaţiile viitoare în scop electoral, ci pentru investiţii, infrastructură, transfer de tehnologie etc, elemente ce favorizează sustenabilitatea datoriei suverane”, mai spune Deceanu.

    Reducerea dependenţelor, un mai bun management la nivel de companii, cu atenţie la configurarea lanţurilor de aprovizionare, efecte de contagiune, este de dorit: „Dar  asta nu înseamnă în niciun caz că este oportună deglobalizarea, care ar genera şi mai multe tensiuni la nivel mondial”, mai adaugă el.

    Intervenţia statului în economie trebuie să fie limitată şi bazată pe teorie economică coerentă. Este nevoie de predictibilitate pentru antreprenori, să nu se modifice fiscalitatea şi în general climatul de business, decât în mod excepţional: „Taxele şi impozitele crescute nu sunt o soluţie, decât în cazuri particulare”, mai spune Liviu Deceanu.

    Întrebaţi despre care sunt modificările privind indicatorii la care se vor uita economiştii ca urmare a crizelor actuale din România, Europa şi din lume, economiştii sunt de părere că zona socială este din ce în ce mai mult de luat în considerare. Chiar dacă indicatorii economici clasici, precum PIB, inflaţie sau şomaj iau în considerare componenta cantitativă, componenta de calitate a vieţii, aşa cum este percepută „la firul ierbii”, începe să intre în prim-plan. 

  • Arbitrul celor mai dezvoltate naţiuni din întreaga lume anunţă un taifun economic: Economia globală va scădea pe fondul ratelor prea mari şi a inflaţiei care nu pare să dea înapoi. Vorbim de cel mai slab ritm de creştere economică de la criza din 2008 încoace

    Economia mondială este pe cale să sufere o contracţie, în condiţiile în care creşterile ratelor dobânzilor afectează activitatea economică, iar redresarea Chinei după pandemie pare să eşueze, scrie Bloomberg.

    Potrivit celor mai recente previziuni ale OCDE, creşterea economică se va diminua la 2,7% în 2024, după o expansiune deja „sub aşteptări” de 3% în acest an. Cu excepţia anului 2020, atunci când pandemia a lovit lumea, aceasta este cea mai slabă expansiune economică anuală de la criza mondială din 2008 şi până în prezent.

    „În timp ce inflaţia ridicată continuă să se dezlănţuie, economia mondială rămâne într-o poziţie dificilă. Ne confruntăm cu dubla provocare a inflaţiei şi a unei evoluţii economice sub aşteptări”, a declarat Clare Lomabrdelli, economistul-şef al OCDE.

    Organizaţia cu sediul la Paris a avertizat că prognoza pesimistă vine pe fondul multiplelor runde de înăsprire a politicii monetare, dar şi pe fondul inflaţiei care s-a dovedit a fi foarte persistentă şi care ar putea necesita o nouă majorare a ratelor dobânzii.

    După un început de an 2023 care a depăşit toate aşteptările, împins de la spate de scăderea preţurilor la energie şi redeschiderea Chinei, o temperare a creşterii economice globale este cel mai aşteptat şi prognozat scenario de către OCDE.

    „Impactul politicii monetare devine din ce în ce mai vizibil în economie, încrederea mediului de afaceri şi a consumatorilor a scăzut, iar revenirea Chinei s-a estompat”, au declarat reprezentanţii instituţiei.

    Perspectivele sumbre îi vor pune la încercare pe bancherii centrali, deoarece efectul luptei lor împotriva inflaţiei de până acum continuă să se răsfrângă asupra economiei, iar politicienii se tem că activitatea economică este sufocată.

    Săptămâna trecută, Banca Centrală Europeană a lansat a zecea majorare consecutive a ratei dobânzii, deşi a semnalat că s-ar putea să se fi atins vârful. Se aşteaptă ca Rezerva Federală să lanseze aceeaşi măsură miercuri.

    OCDE a avertizat împotriva unei relaxări, inflaţia continuând să persiste în multe ţări, chiar dacă indicatorii principali sunt în scădere.

    În ceea ce priveşte perspectivele regionale şi naţionale, OCDE şi-a redus previziunile de creştere pentru zona euro pentru acest an şi anul viitor, estimând o contracţie de 0,2% în Germania în 2023, ceea ce face ca aceasta să fie singura ţară din G-20, cu excepţia Argentinei, care va suferi o scădere. În timp ce expansiunea SUA va fi mai puternică decât se preconiza în iunie, aceasta va încetini la 1,3% în 2024, de la 2,2% în 2023.

    Prognozele privind încetinirea economică au fost deosebit de accentuate pentru China, unde se estimează că economia va creşte cu mai puţin de 5% anul viitor, în condiţiile în care cererea internă scăzută şi tensiunile structurale de pe pieţele imobiliare afectează creşterea. OCDE a declarat că marja de manevră pentru un sprijin politic eficient în China ar putea fi, de asemenea, mai limitată decât în trecut.

  • Motorul economic al Europei a intrat în marşarier: Prognozele negre ale economiştilor s-au transformat în realitate şi asta înseamnă veşti proaste pentru continent

    Pe fondul problemelor pe care le întâmpină la nivelul industriei, perspectivele economice ale Germaniei s-au deteriorat, iar economia ar fi intrat din nou în recesiune, scrie Bloomberg.

    Economiştii au prognozat anterior posibilitatea unei contracţii. Conform unui sondaj realizat în rândul acestora, PIB-ul ar urma să scadă cu 0,1%, urmând să-şi revină la finalul anului, dacă nu se confruntă cu noi turbulenţe.

    Un astfel de rezultat ar evidenţia şi mai mult modul în care s-au schimbat lucrurile. Ţara care a fost cândva motorul economic Europei se află acum în situaţia de frâna creşterea economică, fiind afectată de cererea scăzută din China şi de o criză energetică persistentă.

    Preşedintele Bundesbank, Joachim Nagel, a fost nevoit săptămâna trecută să respingă sugestia că ţara merită din nou eticheta de „om bolnav al Europei” care i-a fost atribuită în 1990.

    Comentariile sale au fost publicate miercurea trecută, în ajunul unor date care arătau că cel de-al treilea trimestru a început cu cel mai mare declin lunar al comenzilor din fabrică de la pandemia din 2020. Un raport din ziua următoare a arătat că producţia industrială a scăzut şi în iulie.

    Efectul de „piatră de moară” al Germaniei a fost subliniat de o revizuire în scădere a creşterii economice din zona euro între aprilie şi iunie, care a indicat o expansiune de doar 0,1%.

    Oficialii Băncii Centrale Europene vor lua în considerare aceste date atunci când vor analiza în această săptămână dacă regiunea a avut parte de suficiente creşteri ale ratei dobânzii pentru moment.

    În timp ce contracţia germană din acest trimestru prevăzută de prognoze este doar moderată, alţii sunt mai pesimişti.

    Economiştii conduşi de Holger Schmieding de la Berenberg anticipează o scădere de 0,5% a PIB-ului, urmată de un alt declin de 0,2% – ceea ce echivalează cu o nouă recesiune.

    „Încetinirea globală a industriei prelucrătoare loveşte acum puternic Germania. Spre deosebire de Germania, cele mai multe dintre ţările care au fost în criză sau aproape de criză rezistă relativ bine la actualele provocări”, au notat economiştii într-un raport.