Tag: droguri
-
Povestea omului care câştiga 420 de milioane de dolari pe săptămână. Când a fost arestat a fost construită o închisoare special pentru el
Pablo Escobar a fost unul dintre cei mai cunoscuţi traficanţi de droguri din istorie, controlând la sfârşitul anilor ’80 aproape 80% din traficul mondial de cocaină.Ca şef al cartelului Medellin din oraşul cu acelaşi nume din Columbia, Pablo Escobar, fiul unui fermier, controla 89% din comerţul cu cocaină din Statele Unite (livra aprox 15 tone de cocaină pe zi). Acest lucru i-a adus o avere impresionantă (estimată la 30 de miliarde de dolari în anii 90), iar Forbes l-a numit al şaptelea cel mai bogat om al planetei în 1989. Conform publicaţiei Business Insider, când se afla la apogeul puterii, Escobar câştiga 420 milioane de dolari pe săptămână.A fost responsabil pentru mai multe atacuri teroriste cu bombe, a omorât candidaţi la preşedinţie, judecători, jurnalişti şi şefi de politie. A fost nemilos. A trăit toată viaţa după un singur crez “plata o plomo”, plata sau plumb (glonţ). Se estimează ca Pablo Escobar ar fi responsabil pentru 4.000 de omoruri.Însă în oraşul natal, Medellin, el era văzut ca un fel de Robin Hood, cel care iniţia proiecte de locuinţe, stadioane, spitale sau şcoli şi dona bani săracilor. Astfel a adus oamenii din Medellin de parte sa, iar de multe ori aceştia făceau tot ce e posibil să-l protejeze.Escobar a fost un inovator când era vorba de traficul de droguri. Şi-a ascuns marfa în tot felul de lucruri, de la peşti la cafea, ca apoi să controleze un submarin ce transporta 2.000 de kg de cocaină în apele de lângă Miami. Chiar a folosit şi un Boeing 727 pentru a transporta 10.000 de kg de cocaină. Profiturile au fost uriaşe: în 1975 un kg de cocaină se vindea la 35-40 de mii de dolari. Se estimează că Escobar făcea 60 de milioane de dolari pe zi. De aceea, el a fost nevoit să cheltuiească 2,500 de dolari pe lună doar pentru elastice pentru a lega teancurile bani. Şi pentru că îşi ţinea banii în depozite, nu mai puţin de 2 miliarde de dolari anual erau mâncaţi de către şoareci.În 2009 Juan Pablo Escobar, singurul fiu al traficantului de droguri, a declarat într-un interviu că tatăl lui a ars bancnote în valoare de 2 milioane de dolari pentru a se încălzi când el şi familia sa fugeau de autorităţi.Traficantul de droguri era cunoscut pentru extravaganţa sa. A cumpărat elicoptere, avioane, animale exotice şi în fiecare zi se îmbrăca cu o cămasă noua şi o pereche nouă de adidaşi. El deţinea 2000 de hectare de pământ în localitatea Puerto Triunofo, unde avea, printre altele, şi o grădină zoologică. Iar în tot acest timp, el susţinea că şi-a făcut averea din afacerea de închirieri de biciclete şi vânzări de maşini.Unele lucruri din viaţa lui Escobar par, pur şi simplu, simple fantezii. De exemplu, 1991, se spune că a făcut o înţelegere cu guvernul columbian pentru a nu fi extrădat Statelor Unite. S-a predat şi a fost de accord să stea cinci ani la închisoare. Însă, pentru Escobar a fost construită o închisoare specială, conform specificaţiilor lui. O închisoare ce avea vedere asupra oraşului Medellin, ce avea propriul bar, piscină şi teren de fotbal. Locul a fost numit “La Catedral”, dar mulţi îi ziceau simplu, Hotelul Escobar. În primele două luni a avut 300 de vizitatori, iar traficul cu cocaină a continuat nestingherit. Când autorităţile au vrut să-l mute într-o închisoare convenţională, Escobar a evadat.Pablo Escobar a fost găsit şi ucis pe 2 decembrie 1993 pe acoperişul unei case din Medellin de către o echipă specială formată din ofiţeri columbieni şi americani.Viaţa notoriului traficant de droguri a fost portretizată în mai multe cărţi şi filme, iar ultima producţie TV este realizată de Netflix. Serialul Narcos urmăreşte viaţa lui Pablo Escobar din anii 70-80 şi expansiunea imperiului său de droguri. -
Un preşedinte de stat RUPE TĂCEREA: La vârstă de 16 ani, am înjunghiat mortal o persoană
Rodrigo Duterte se află la Da Nang pentru a participa la summitul Cooperarea Economică Asia-Pacific (APEC).
“Când eram adolescent, intram şi ieşeam des din închisoare. Mă băteam când cu unul, când cu altul. La vârsta de 16 ani, omorâsem deja pe cineva. O persoană reală, o bătaie, o înjunghiere. Nu aveam decât 16 ani. S-a întâmplat din cauza unei simple priviri. Câte astfel de priviri vor mai fi acum când sunt preşedinte?”, a spus Duterte.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Kevin Spacey a fost scos din filmul despre viaţa miliardarului care a murit după 30 de ani în care a stat paralizat, orb, fără o ureche şi renegat de familie – VIDEO
După ce Netflix a decis că Spacey nu va mai apărea în următorul sezon al serialului “House of Cards”, Spacey va fi eliminat şi din următorul film regizat de Ridley Scott, “All the Money in the World”, care spune povestea lui J. Paul Getty şi a nepotului său de 16 ani care a fost răpit în 1973. Răpitori au cerut bani în schimbul eliberării, dar miliardarul, la vremea respectivă cel mai bogat om de pe planetă, nu a vrut să plătească nici un ban. Drept urmare, nepotului lui Getty a fost mutilat şi a avut un destin tragic.Citiţi mai jos întreaga poveste uluitoare.
John Paul Getty al III-lea, unul dintre moştenitorii magnatului John Paul Getty, considerat în urmă cu 30 de ani cel mai bogat om din lume, este cel mai puternic exemplu al zicalei “banii nu aduc fericirea”. Destinul familiei Getty a fost presărat cu numeroase drame şi conflicte care au distrus-o iremediabil. Cea mai şocantă este povestea lui John Paul Getty al III-lea. Acesta a trăit 30 de ani într-un scaun cu rotile, aproape orb, incapabil să vorbească, să se hrănească sau să se mişte în orice fel. Suferind şi înstrăinat, Getty a murit în 2011, în reşedinţa sa din Buckinghamshire, la 54 de ani.Dramele prin care a trecut de-a lungul vieţii ar putea oricând sta la baza unui scenariu de film holywoodian. John Paul Getty al III-lea s-a născut într-o familie cu o avere fabuloasă, fiind nepotul magnatului John Paul Getty, care a făcut bani din petrol, dar care a fost în permanenţă extrem de cumpătat cu cheltuielile. Nu de puţine ori a dat dovadă de zgârcenie, chiar a instalat un telefon cu plată în interiorul casei, astfel încât orice musafir care voia să vorbească la telefon trebuia să-şi plătească singur convorbirea.
John Paul Getty al III-lea avea doar 16 ani atunci când a fost răpit, iar motivula fost clar . Răpitorii au cerut 17 milioane de dolari pentru eliberarea moştenitorului, însă bătrânul Getty nu s-a lăsat atins de ameninţările acestora şi a refuzat să plătească. El a motivat decizia zicând “am alţi 14 nepoţi, dacă aş plăti un penny acum, în curând vor fi alte 14 răpiri”.
După cinci luni, în noiembrie 1973, un plic ce conţinea o suviţă de par şi o ureche a ajuns la ziarul “Il Messagero”. Răpitorii au scris ca dacă nu primesc 3,2 milioane de dolari în 10 zile, tânărul va ajunge acasă bucată cu bucată. Într-un final, suma negociată pe care magnatul s-a înduplecat să o plătească a fost de 2,9 milioane de dolari.
Tânărul a fost eliberat pe 15 decembrie 1973. Se spune că John Paul Getty a fost atât de supărat că a fost nevoit să plătească, încât a refuzat să vorbească la telefon cu nepotul său. După investigaţia declanşată nouă oameni au fost arestaţi, însă doar doi au fost condamnaţi, iar restul eliberaţi datorită lipsei de probe.
La 18 ani s-a căsătorit cu Gisele Martine Zacher, un fotomodel german, cu şase ani mai în vârstă. La data ceremoniei, Gisele era însărcinată în cinci luni. Împreuna au dus un stil de viata non-conformist, în care drogurile, alcoolul şi petrecerile sălbatice erau la ordinea zilei. Acest gest i-a infuriat pe tatăl şi bunicul său, care l-au renegat. Abuzurile frecvente şi-au spus cuvântul şi la doar 25 de ani, John Paul Getty al III-lea a suferit un atac cerebral care l-a lăsat paralizat pe viaţă şi aproape orb, în urma unei supradoze de valium, metadona şi alcool.
Nici măcar atunci familia nu s-a arătat mai îngăduitoare, iar tatăl său a refuzat să-i plătească tratamentul, considerând că tânărul trebuie să suporte singur consecinţele faptelor sale. De altfel, nici John Paul Getty al II-lea nu fost străin de astfel de vicii. Era cunoscut pentru orgiile şi petrecerile la care participa alături de nume precum Rolling Stones, dar şi pentru dependenţa sa de droguri şi alcool. Apropiaţii spun că a avut chiar perioade în care din meniul său zilnic nu lipsea o sticlă cu rom şi un gram de heroină.
John Paul al II-lea a fost înnobilat în 1998, însă în ciuda acestei învestiri şi a averii sale, a fost urmărit în permanenţă de evenimente tragice. Cea de-a doua soţie a sa a murit din cauza unei supradoze de heroină, fiica sa, Aileen, este seropozitivă, iar povestea lui John Paul al III-lea, fiul său, este cea mai cumplită dintre toate. -
Moştenitorul unui imperiu auto şi-a înscenat propria răpire. Care a fost motivul
Unul dintre moştenitorii imperiului Fiat a fost trimis în judecată, fiind acuzat că şi-a înscenat propria răpire.
Lapo Elkann, nepot al fondatorului Fiat Gianni Agnelli, şi-a sunat familia din New York şi a spus că a fost răpit de o prostituată, iar aceasta ar cere 10.000 de dolari pentru a-i da drumul.
Autorităţile l-au găsit însă în cartierul Manhattan şi au ajuns la concluzia că acesta ar fi inventat toată povestea, având nevoie de bani pentru droguri şi băutură.
Lapo Elkann a transmis celor care îl urmăreau pe Instagram că pleacă din Italia pentru a se ocupa de “mai multe proiecte şi idei noi”; el a ajuns la New York săptămâna trecută.
În declaraţie dată poliţiei, el a spus că a fost reţinut în apartamentul din Manhattan de vineri până duminică. Autorităţile spun însă că acesta s-a aflat acolo de bunăvoie, consumând cantităţi semnificative de alcool şi droguri.
Lapo Elkann este acţionar al Fiat, dar nu are niciun rol în conducerea companiei.
-
O ofertă de nerefuzat? Agenţia de turism ce oferă vacanţe cu droguri şi prostituate
Videoclipul promoţional semi-pornografic arată femeile sumar îmbrăcate care se distrează alături de turişti de sex masculin la o petrecere cu şampanie şi droguri, pe un iaht de lux, dar şi pe o insulă idilică. Anunţul îndrăzneţ susţine că în pachetul călătoriei sunt incluse drogurile şi sexul.
Prostituţia este legală în Columbia, cu condiţia să aibă loc doar în anumite zone speciale; această ţară reprezintă o sursă majoră de trafic de femei şi de droguri către restul lumii.
Compania Good Girls spune că există 30 de locuri disponibile în turneu, iar clienţilor li se vor alătura 60 de femei, câte două pentru fiecare.Nu este clar cât va costa călătoria, programată între 24 şi 27 noiembrie. Cu toate acestea, site-ul companiei se pot găsi astfel de detalii pentru pachetele private oferite într-o altă staţiune din continentul columbian.Cei care plătesc 900 de euro pot petrece 24 de ore într-o vilă privată cu o fată aleasă de ei, savurând mese gratuite şi alcool. Pentru o sumă suplimentară de 300 de dolai, clienţii pot beneficia de un upgrade, ceea ce le va permite să utilizeze spa-ul, să joace golf, să călărească etc.Cel mai scump pachet anunţat pe site este 1.500 de dolari şi garantează clientului două femei, timp de 24 de ore, la care se adaugă toate facilităţilor, precum o vilă somptuoasă şi un tur aerian.
Compania Good Girls promite să-şi întâmpine clienţii de la aeroport şi să âi ducă în siguranţă în destinaţiile secrete.
-
Ţara în care s-au interzis fustele scurte. De unde a venit această idee
Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a ajuns din nou pe prima pagină a ziarelor după ce a anunţat recent că va interzice fustele scurte. Duterte este aproape zilnic la ştiri, mai ales datorită campania sa anti-droguri care s-a soldat, până în prezent, cu peste 2.000 de victime.
Noul regulament va interzice obiectele de vestimentaţie care lasă la vedere părţi ale corpului precum sânii sau coapsele. Duterte a mai interzis şi orice fel de comportament menit să incite sau care poate fi interpretat drept indecent. Motivul, spun apropiaţii preşedintelui, este că anumite obiecte vestimentare pot provoca acte de violenţă îndreptate chiar împotriva femeilor.
Astfel, femeile din Filipine au primit două săptămâni pentru “a-şi revizui garderoba.”
Preşedintele a declarat război drogurilor, însă spre deosebire de alţi preşedinţi care au făcut asta, Duterte şi-a îndemnat cetăţenii să ucidă traficanţii şi dependenţii de droguri suspectaţi, scrie publicaţia britanică Daily Mail.
Un efect al acestei campanii brutale este faptul că închisorile s-au umplut. Aproape 60.000 de dependenţi de droguri filipinezi s-au predat, relata Daily Mail pe 24 iulie. Acţiunea preşedintelui este susţinută şi de grupuri din cadrul poliţiei, dar a întâmpinat şi critici, care spun că acesta doar incintă populaţia la violenţă care va scăpa de sub control şi va crea o naţiune fără judecători.“Sunt aici să incurajez poliţia, să nu le fie frică de investigaţii ale congresului sau ale senatului. Noi îi vom apăra….eu sunt apărătorul poliţiei”, a spus Jose Calida, un apropiat al preşedintelui. “Drepturile omului au fost sacrificate în această campanie împotriva drogurulor, iar poliţiştii îşi iau rolurile de acuzatori şi de executori. Este imposibil de determinat vinovăţia unei persoane dacă aceasta este împuşcată pe loc”, a declarat Vencer Crisostomo, liderul unei mişcării de protest împotriva lui Duerte. “Drogurile sunt un simptom al unor probleme sociale mai adânci, precum sărăcia, foamea şi şomajul”, adaugă el.

O ofertă de nerefuzat? Agenţia ce oferă vacanţe cu droguri şi prostituate