Tag: discutare

  • Liviu Dragnea se va întâlni cu premierul Ungariei Viktor Orban

    “Am abordat câteva teme importante pentru România şi Ungaria. Proiecte de infrastructură mare, legătura Bucureşti- Budapesta de cale ferată de mare viteză, o discuţie ca posibilitatea ca în viitorul apropiat România să devină furnizor de gaze naturale pentru Ungaria. Am discutat despre Fundatia Gojdu, că putem, avem înţelepciune ambele părţi, să începem o discuţie serioasă despre moştenirea Gojdu. Am discutat şi despre punctele de trecere a frontierei, am convenit că voi discuta cu Guvernul să se deblocheze cel puţin două puncte în prima fază”, a declarat Liviu Dragnea, după întâlnirea de luni cu ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior din Ungaria, Péter Szijjártó.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Întâlnirea liderilor ALDE cu Viorica Dăncilă, amânată pentru duminică

    ”Am schimbat puţin programul. Premierul desemnat, Viorica Dăncilă, nu mai vine astăzi (vineri – n.r.), fiindcă ar fi fost o întâlnire de un sfert de oră. Vom avea duminică o discuţie mai amplă, la care vor participa parlamentarii noştri şi preşedinţii de organizaţii ALDE”, a declarat preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

    Iniţial, premierul desemnat, Viorica Dăncilă, urma să discute vineri dimineaţa, ci liderii ALDE, la şedinţa Biroului Politic Central, despre programul de guvernare care va fi înaintat Parlamentului spre aprobare.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Ungaria şi Polonia au BĂTUT PALMA, iar România a rămas pe dinafară

    Premierii ţărilor din grupul Vişegrad (V4 – Cehia, Slovacia, Ungaria şi Polonia) vor decide asupra programului stabilirii unei bănci de dezvoltare regionale la un summit organizat la Budapesta pe 26 ianuarie, a declarat premierul ungar Viktor Orban.

    „Cei patru miniştri se vor întâlni din nou în Budapesta pe 26 ianuarie şi ne vom decide atunci asupra datei”, a spus Orban în interviul său săptămânal dat postului de radio Kossuth, scrie agenţia MTI.

    Orban a discutat despre înfiinţarea băncii regionale cu premierul polonez Mateusz Morawiecki la o întâlnire din Budapesta la începutul acestei luni. Orban a reamintit declaraţiile făcute la o întâlnire din luna aceasta cu oameni de afaceri germani că va căuta finanţare chinezească pentru dezvoltarea infrastructurii din regiune.

    Citeşte mai multe pe www.zf.ro

  • Decizie de ultim moment: ce se va întâmpla cu formularul 600

    iviu Dragnea a anunţat că termenul de depunere a formularului va fi amânat până în 1 martie. Guvernul va urma să dea o ordonanţă, în prima şedinţă, prin care se va amâna termenul de depunere de la 31 ianuarie la 1 martie.

    ŞTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE

    Site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – www.anaf.ro – a fost blocat, luni, în condiţiile în care 210.000 de contribuabili trebuie să descarce şi să completeze, până la 31 ianuarie, Formularul 600 privind veniturile din activităţi independente, pentru determinarea contribuţiilor sociale.

    Citeşte mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată fiica celebrului Stephen Hawking – FOTO

    “Tatal meu aducea la cina cercetatori in fiecare seara care discutau tot felul de subiecte extreordinare. Poti sa il intrebi orice. Sigur vei primi raspuns. Era petrecerea de 8 ani a fiului meu cand un baietel l-a intrebat ce se intampla cu el daca ajunge intr-o gaura neagra. Asteptam cu nerabdare raspunsul lui. Tata a raspuns: te vei transforma in spaghetti. Toti copii au fost uimiti de raspunsul lui si s-au distrat copios”, a povestit Lucy.

    „Tatal meu avea caruciorul electric si mergea cu viteza mare pe strazi. Era oroare, amuzament si soc. Oamenii se intrebau cum merge acest om si ce fac acesti copii cu el”, a mai spus ea, potrivit stirilekanal.

    Suferind de scleroza laterala amiotrofica, o maladie paralizanta cu care a fost diagnosticat pe când avea 21 de ani, Stephen Hawking se deplaseaza intr-un scaun cu rotile si comunica prin intermediul unui computer si al unui sintetizator vocal. Profesorul ii indeamna pe toti oamenii cu dizabilitati fizice sa se concentreze asupra lucrurilor pe care le pot face si sa nu regrete lucrurile pe care nu pot sa le faca.

    GALERIE FOTO

  • Klaus Iohannis se va întâlni marţi cu premierul Japoniei, Shinzo Abe

    „Aceasta este prima vizită în România a unui Prim-ministru al Japoniei şi are loc în contextul aniversării a 5 ani de la convenirea, în 2013, a Parteneriatului Reînnoit dintre România şi Japonia. Cu prilejul primirii la Palatul Cotroceni, vor avea loc convorbiri în format restrâns, convorbiri în plenul delegaţiilor, declaraţii de presă şi un dineu oficial pe care Preşedintele Klaus Iohannis îl va oferi în onoarea Prim-ministrului Shinzo Abe. Agenda convorbirilor include stadiul şi perspectivele de consolidare a relaţiilor foarte bune de Parteneriat Reînnoit dintre România şi Japonia, la nivel politic, economic, cultural, al securităţii şi al relaţiilor inter-umane. De asemenea, vor fi abordate subiecte precum cooperarea Japoniei cu Uniunea Europeană, inclusiv în contextul Acordului de Parteneriat Economic dintre Japonia şi Uniune, evoluţiile la nivel regional, cu accent asupra dosarului nord-coreean, respectiv cooperarea româno-japoneză în plan multilateral”, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis: E necesară dezvoltarea educaţiei pentru a evita haosul legislativ şi anularea reformelor

    „Se discută încă prea puţin despre învăţământ în spaţiul public. Totuşi, educaţia şi cercetarea sunt două domenii cheie care au contribuit semnificativ la desăvârşirea Marii Uniri din 1918 şi continuă să aibă un rol important în modernizarea României. Mărturie în acest sens stă numărul mare de şcoli şi licee care îşi sărbătoresc centenarul. Şcoala trebuie să contribuie la prosperitate şi la reducerea inegalităţii, să formeze absolvenţi pregătiţi pentru piaţa muncii şi cetăţeni activi în viaţa comunităţii şi în viaţa statului. Dezvoltarea educaţiei în baza unei viziuni şi a unei strategii este necesară pentru a evita haosul legislativ sau reformele care se anulează reciproc la câţiva ani distanţă”, a susţinut Iohannis.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Revoltă în PSD: “E nevoie de o restructurare totală a administraţiei centrale şi implicit a Guvernului”

    “PSD are guvernarea şi are mari responsabilităţi. Trebuie să facem spitale, trebuie să facem autostrăzi, trebuie asigurate pensiile, salariile românilor şi pentru asta trebuie discutat. (…)Vă spun că să ducem la capăt programul de guvernare este nevoie de o retructurare totală a administraţiei centrale şi implicit a Guvernului. Aparatul central este foarte încărcat şi trebuie eficientizat astfel încât să ne ţinem promisiunile în faţa românilor”, a declarat Marian Oprişan, preşedintele PSD Vrancea, înainte de şedinţa CEx al PSD.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Kelemen Hunor: Autonomia teritorială şi culturală trebuie discutată în 2018 şi codificate legislativ

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că autonomia este cheia rezolvării problemei păstrării identităţii etnice, a culturii şi limbii maghiare pe pământul natal.

    ”La sfârşitul anului 2017, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la Declaraţia de la Cluj, am spus că ar trebui să găsim un text, o declaraţie comună în care reiterăm dezideratele şi principiile care ne conduc de 28 de ani în viaţa politică din România. Textul a fost finalizat şi l-am semnat alături de liderii PPMT şi PCM. Acum 27 – 28 de ani, în primul program al UDMR a fost trecut un deziderat cu care, indiferent ce s-a întâmplat, am fost de acord, dezideratele şi principiile nu s-au schimbat. Este important să reiterăm dezideratele şi să vorbim de formele de autonomie care vor asigura cadrul instituţional pentru păstrarea identităţii etnice, a culturii şi limbii pe pământul natal. Autonomia este cheia rezolvării acestor probleme şi în România. Vorbim de trei tipuri de autonomie: autonomia regională sau teritorială, autonomia locală şi cea culturală, care trebuie cât mai repede, în 2018, discutate cu majoritatea românească şi codificate din punct de vedere legislativ”, a spus Kelemen.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un nou proiect semnat Firea: 58 de trasee între Bucureşti şi toate localităţile din Ilfov

    “Vom implementa un program care prevede 58 de trasee între Bucureşti şi toate localităţile din Ilfov, acestea însumând 1.150 de km, cu 300 de km mai mult decât există în prezent. Vorbim despre Bucureşti şi 40 de localităţi din judeţul Ilfov, adica 8 oraşe şi 32 de comune, care vor beneficia de un sistem de transport eficient, integrat, durabil şi sigur, care să contribuie la dezvoltarea economică a zonei metropolitane. Aceste trasee vor fi asigurate atât de RATB cât şi de operatorii privaţi, care sunt partenerii noştri şi doresc, astfel, să vă asigur că Municipalitatea încurajează piaţa privată şi doreşte o colaborare legală şi exclusiv în interesul cetăţenilor zonei metropolitane, care trebuie să beneficieze de un transport de modern, de calitate”, a declarat Gabriela Firea.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro