BusinessMagazin

Tag: dezvaluiri

  • Zuckerberg, din nou subiect de SARCASM. Recentele dezvăluiri scot la lumină un ADEVĂR incomod

    Atunci când Mark Zuckerberg a cumpărat în anul 2013 patru case situate în jurul vilei sale din Palo Alto (California), jurnalişti şi alţi comentatori erau sarcastici despre valoarea mare la care fondatorul şi directorul general Facebook părea să îşi estimeze viaţa privată – suma de aproximativ 30 de milioane de dolari. Postul NBC News glumea că Mark Zuckerberg îşi “actualiza setările privind date private” pentru a se proteja de persoane care ar putea da “aprecieri” (“like-uri”) ideii de a locui în apropierea curţii miliardarului. “Dreptul la viaţă privată ar putea fi ultimul lucru la care ne-am aştepta din partea Facebook, dar acest lucru nu îl opreşte pe Mark Zuckerberg să introducă toate limitele pentru a-şi proteja sfera privată în viaţa reală”, comenta revista finaciară Fast Company.

    Dorinţa lui Zuckerberg de protejare a datelor private ar putea fi din nou subiect de sarcasm după recentele dezvăluiri potrivit cărora firma de consultanţă Cambridge Analytica probabil a obţinut suficiente date Facebook pentru a construi profilurile psihologice a 87 de milioane de persoane, în principal alegători americani.

    “Dar acest caz evidenţiază o diferenţă importantă privind modul în care sfera privată este definită în Statele Unite şi în Europa. Sloganul ar putea fi «casa unui englez este castelului lui», dar, de fapt, americanii sunt cei care cred că viaţa privată este libertatea de a face orice vrei în casa ta. Într-un studiu publicat în anul 2004 în Jurnalul Facultăţii de Drept a Universităţii Yale, James Q Whitman prezintă diferenţele dintre cele două concepte culturale occidentale de viaţă privată. Americanii consideră că este vorba de o problemă de libertate, o protejare de intruziuni ale statului asociată strâns drepturilor la viaţa privată şi libertate de exprimare în sfera privată. Casa este «citadela suveranităţii individuale», scrie James Whitman. Europenii percep sfera privată ca referindu-se la demnitate, sursa fiind percepţiile istorice franceze şi germane asupra onoarei, cu preocupări frecvente în sensul protejării de intruziunile presei. Germanii numesc acest concept «autodeterminare informaţională», o referire la dreptul de a decide ce poate dezvălui un om despre sine însuşi”, comentează editorialista Hannah Kuchler într-un articol publicat în cotidianul Financial Times sub titlul “Ideea noastră despre sfaera privată trebuie să se adapteze realităţii în era Facebook / Este Facebook precum o casă, în care împărtăşeşti plăcerile şi durerile cu prietenii şi familia? Sau este piaţa unui orăşel?”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Martin Sorrell şi-a dat demisia din funcţia de CEO al WPP

    Martin Sorrell, care s-a aflat la conducerea gigantului britanic în ultimii 33 de ani, şi-a dat demisia sâmbătă.

    Acesta a spus că ancheta internă a pus o presiune inutilă asupra companiei şi că a decis să demisioneze “în interesul clienţilor, al acţionarilor, mari şi mici, al tuturor celorlalţi beneficiari”.

    WPP a mai anunţat că, între timp, ancheta a fost finalizată şi că se va considera că Sorrell a ieşit la pensie, în timp ce preşedintele Roberto Quarta a devenit CEO interimar.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pariul pe informaţie, petrolul secolului al XXI-lea

    Numele nu dezvăluie legăturile acestuia cu România, ţara unde a locuit până la 15 ani, înainte de a pleca în hexagon, unde a devenit inginer, apoi antreprenor. Theodore Michel Vrangos, pe jumătate român, este cofondator al i-Tracing, cel mai puternic pure player independent din domeniul securităţii cibernetice, un business de 20 de milioane euro anul trecut, cu 150 de clienţi din toată lumea printre care giganţi precum Carrefour, Société Générale sau Credit Agricole. Iar dacă povestea nu era destul de complexă, în scenă a intrat recent şi fondul de investiţii Keensight Capital, controlat de familia Rothschild, una dintre cele mai bogate şi puternice din lume.

    Să începem cu începutul. Cine este Theodore Michel Vrangos? ”Mama este pe jumătate româncă şi pe jumătate franţuzoaică“, povesteşte antreprenorul. Bunicii săi s-au cunoscut în 1910 la Sorbona, unde bunicul său urma un doctorat. ”Apoi el a convins-o pe bunica să vină în România, unde au trăit de altfel toată viaţa, astăzi fiind înmormântaţi la cimitirul Bellu.“

    Tatăl său provenea dintr-o familie cu origini greco-macedonene, dar care venise în România cu afaceri, bunicul patern deschisese o fabrică de ciocolată aici. Familia tatălui său a fost apoi expulzată odată cu instalarea regimului comunist, dar tatăl lui Theodore Michel Vrangos a rămas. ”Aşa că eu m-am născut în România şi am şi trăit aici până la vârsta de 15 ani.“

    Era 1979-1980 când familia sa a decis să plece în Franţa, prima destinaţie fiind însă Grecia, unde locuiau încă bunicii paterni. ”Am mers la Salonic, iar pe mine m-au înscris la Pinewood College.“ Văzând nivelul de matematică de acolo, părinţii săi au decis să îl trimită singur înapoi în România vreme de un an de liceu pentru a învăţa matematică, astfel ca atunci când ajunge în Franţa să se poată înscrie la un liceu bun. După liceu a absolvit şcoala de ingineri Grande École D’Ingenieurs, care este diferită de celelalte facultăţi din Franţa.

    Apoi a plecat în Anglia pentru un Master of Sciences care a durat un an şi jumătate. ”Acolo am ajuns să fac şi un internship în consultanţă, la o companie devenită astăzi PwC.“ în 1991 îşi înfiinţa prima sa firmă, în domeniul consultanţei, alături de trei asociaţi. După şase ani au vândut-o grupului Dimension Data din Africa de Sud, astăzi un gigant cu afaceri de 8 mld. euro, cu prezenţă în 47 de ţări şi 28.000 de salariaţi. în 1996, la Paris, era fondată firma Ciber Networks, care după cum îi spune şi numele activa în domeniul securităţii cibernetice.

    Această companie a fost fondată de Theodore Michel Vrangos alături de un partener francez care i-a rămas alături în business până astăzi; sunt acţionari împreună şi în firma actuală – i-Tracing. ”Pe la jumătatea vieţii acestei companii, am vândut pachetul majoritar către grupul Omnicom, unul dintre cei mai mari jucători din media, listat la bursa de la New York.“ Apoi, la nouă ani de la momentul fondării, în 2005, au făcut exit cedând businessul către BT, fostul British Telecom Franţa.

    Astfel a apărut i-Tracing în 2006, o companie specializată în cybersecurity. ”|n total, eu am înfiinţat 11 companii, de la firmă de head-hunting – Human Eye – la alte mici firme adiacente businessurilor principale.“

    Antreprenorul spune că i-Tracing este din acelaşi domeniu mare de activitate ca şi Ciber Networks, dar de fapt cele două fac lucruri total diferite. Ciber Networks a fost o companie utilă în primii ani ai internetului, care acoperea nevoi de bază. ”Aduceam din Israel tehnologie CheckPoint în 1996. Astăzi ne ocupăm de protecţia informaţiei, nu a maşinilor. Informaţia este petrolul secolului al XXI-lea.“

    Printre altele, compania i-Tracing face astăzi audit IT, se ocupă de detecţia intruziunilor şi a furtului de informaţii. Mulţi dintre clienţii firmei sunt prezenţi în România, ba chiar au SOC  Society Operation Center  local, au antene de securitate amplasate aici pentru protecţia sistemelor. ”Noi le concepem, le implementăm şi-i ajutăm să le opereze. Diferenţa este colosală faţă de acum zece ani, atacurile cibernetice sunt mult mai subtile“, povesteşte antreprenorul, pe care l-am cunoscut în timpul uneia dintre vizitele sale în România. El vine lunar pentru întâlnirile cu clienţii.

    Tot cam la fel de des merge şi la Londra, unde există o sucursală a businessului. ”Cunosc toţi clienţii. Timpul mi-l împart în special între Paris şi restul Franţei. Eu mă ocup şi de recrutare şi de achiziţii.“

    i-Tracing are filiale în Hong Kong, Marea Britanie şi Elveţia. |n fiecare dintre aceste ţări compania a trimis ingineri francezi, pentru că trebuie să fie aproape de clienţi. Prima filială deschisă a fost la Londra în 2013, unde băncile franceze aveau şi au încă filiale importante. Brexitul ar putea produce însă schimbări pe viitor.

    ”Primii noştri clienţi au fost Crédit Agricole, Sanofi şi Carrefour. A urmat apoi SFR, legat atunci de Vodafone.“ Acum firma i-Tracing are peste 150 de clienţi, dintre care 53 sunt veniţi doar anul trecut. Pe listă se numără şi publicaţia Les Echos din Franţa.

    ”Clienţii ne-au ales pentru că aveam un track record bun în Paris în IT. Există un ecosistem IT şi lumea ne ştie.“ Ca start-up trebuie să fii creativ şi să ai o poziţionare bună, să alegi şi momentul potrivit pentru lansare. Nu trebuie să fii «nice to have», ci «have to have», explică antreprenorul. ”|mi amintesc că în primele trei luni am avut întâlniri cu patru clienţi şi fiecare ne-a dat o idee pe care nu o aveam.“

    A mers la un meeting cu un client din industria bancară şi i-a oferit ideea de a se ocupa de cei care creează profiluri false pentru a lua credite fără a le mai rambursa apoi. Asta se întâmpla acum mai bine de un deceniu, în primele luni de activitate. Businessul a ajuns la afaceri de 20 mil. euro anul trecut şi pentru 2018 are bugetată o creştere de peste 25%. ”Ca să ne menţinem pure player independent trebuie să creştem foarte repede.“

    Anul trecut, la final de septembrie, fondul de investiţii Keensight Capital − fostul R Capital Management şi divizia de investiţii a grupului Rothschild − a intrat în acţionariatul i-Tracing, cumpărând 33% din acţiuni. Theodore Michel Vrangos nu oferă date despre valoarea acestei tranzacţii, care a avut de partea cumpărătorului una dintre cele mai influente familii din lume.

    În 1744 se năştea primul membru al celebrei dinastii Rothschild, o familie de bancheri cunoscută în cele mai selecte cercuri de interes din lume. Mayer Amschel Rothschild era ceea ce germanii numeau ”Hoffaktor„, un bancher evreu care gestiona finanţele nobilimii europene. Mai târziu, Mayer şi-a trimis copiii în toată Europa, de la Londra, Paris şi Frankfurt până la Viena şi Napoli, pentru a pune bazele unuia dintre cele mai complexe sisteme bancare din lume. Businessul familiei s-a extins apoi şi în alte domenii de activitate, de la imobiliare la IT.

    ”Am fost curtaţi de mai multe fonduri. Noi suntem patru acţionari − doi fondatori şi doi angajaţi deveniţi acţionari. Avem şi alţi zece oameni cheie în companie. Am negociat puternic pentru că am vrut şi vrem să rămânem majoritari.“
    Compania de securitate cibernetică i-Tracing are astăzi 150 de angajaţi, însă se află în plin proces de recrutare. De fapt, din cauza lipsei grave de talente pe piaţa din Franţa, Theodore Michel Vrangos spune că se uită şi la piaţa din România. El este de părere că guvernul local ar trebui să investească masiv în IT. |n Franţa sunt multe programe care sprijină industria IT prin facilităţi fiscale pentru companiile tech.

    ”Căutăm ingineri în securitate care să ofere şi consultanţă. Analizăm chiar posibilitatea deschiderii unui centru în România. Am avut un CTO (chief technology officer) român, dar nu mai este la noi. |n rest nu avem alţi români în echipă, deşi ştiu că sunt cunoscuţi în piaţă ca fiind buni profesionişti.“

    Antreprenorul spune că firma i-Tracing are două direcţii principale de dezvoltare. |n primul rând, ”vrem să ne dezvoltăm organic şi să continuăm angajările. Avem în plan să ajungem la 200 de persoane anul acesta.“ Antreprenorul Theodore Michel Vrangos spune că, pe lângă faptul că găsesc greu oameni, se confruntă şi cu o serie de plecări.

    Mulţi dintre cei care pleacă aleg să se relocheze în provincie, deci nu este vorba de o mutare la concurenţă. Viaţa la Paris este scumpă, iar salariile sunt similare cu cele din alte oraşe mari din Franţa. ”Circa 15 ingineri au plecat de la noi anul trecut, iar mai bine de jumătate au ales să se relocheze, au plecat în oraşele lor natale.“ Preţurile din sectorul imobiliar fac diferenţa în luarea unei astfel de decizii: în Paris costul este de 10.000 de euro/mp, pe când în Bordeaux sau Lyon preţurile sunt de trei ori mai mici, spune antreprenorul.

    El adaugă că i-Tracing plăteşte angajaţii la preţul pieţei, mai exact un inginer junior câştigă 3.000 – 3.500 de euro brut pe lună. După circa zece ani, când ajunge pe la 35 de ani, câştigul urcă la 50.000-55.000 de euro brut pe an.

    ”O a doua direcţie de dezvoltare pentru noi va fi realizarea de achiziţii. Suntem cel mai puternic pure player independent pe o piaţă de securitate cibernetică dominat dominată de corporaţii. Ne batem cu Atos, cu Orange, care are o filială specială Cyberdefense, şi cu CapGemini.“

    Antreprenorul estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 25-27 mil. euro, fără să ţină cont de viitoarele achiziţii. ”Vrem însă să cumpărăm două companii, fie amândouă din Franţa, fie una de pe piaţa noastră şi o alta din Elveţia sau Germania de Sud, o zonă puternic industrializată. Purtăm discuţii cu şase societăţi.“ După aceste preluări compania ar urma să ajungă la 250-300 de ingineri.

    Pentru că antreprenorii vor să rămână majoritari în business şi pe viitor, achiziţiile se vor face prin finanţare bancară, nu cu bani de la fond, deci prin diluarea participaţiei lor. După ce a fondat 11 firme şi a făcut deja o serie de exituri către giganţi internaţionali, antreprenorul Theodore Michel Vrangos nu se gândeşte la o nouă vânzare, ci la dezvoltare.

  • Un japonez de 112 ani a devenit cel mai bătrân bărbat din lume

    Născut pe 25 iulie 1905, bărbatul a primit certificatul din partea Guinness în locuinţa sa din Hokkaido, marea insulă din nordul Japoniei.

    Anterior, titlul a fost deţinut de un spaniol, Francisco Nunez Olivera, decedat în februarie, la vârsta de 113 ani.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • „Vreau să bei acel pahar, să-ţi rupi chiloţii şi să dansezi pe masă“. Cum s-a transformat un eveniment caritabil într-un scandal internaţional

    Publicul a fost şocat să afle la ce abuzuri sunt expuse tinerele care au servit băuturi la un eveniment de caritate la care a participat „lumea bună“ a societăţii.

    Evenimentul de strângere de fonduri pentru caritate al The Presidents Club Charitable Trust este adresat doar bărbaţilor din domeniul afacerilor, politicienilor şi oamenilor din media, sport sau modă. Investigaţia realizată de FT arată că tinerele hostese au fost hărţuite, altele pipăite şi unora li s-au cerut favoruri sexuale. |n 2018. |n contextul mişcării #metoo, prin intermediul căreia numeroase femei şi-au făcut curaj, au ieşit în faţă şi au dezvăluit că au fost abuzate, iar mai mulţi bărbaţi, cu statut însemnat în societate şi în lumea filmului, au fost arătaţi cu degetul pentru faptele lor ruşinoase.

    Madison Marriage, jurnalistă la Financial Times, a auzit de la o prietenă, care lucra ca hostesă, de cât de dificil poate fi să lucrezi pentru un eveniment al The Presidents Club Charitable Trust. Ea s-a hotărât să afle despre ce este vorba şi a pretins că este o astfel de chelneriţă la eveniment, dezvăluind hărţuirile la care erau supuse femeile.

    Se ştiu puţine lucruri despre această organizaţie, care până acum a fost extrem de secretoasă. Instituţia a fost descrisă ca fiind o organizaţie caritabilă care a apărut în mijlocul anilor 1980 cu puţin timp înainte de boomul financiar din Londra. Clubul s-a dezvoltat în anii prosperi care au urmat, atrăgând unele dintre cele mai apreciate figuri din politică, afaceri şi lumea celebrităţilor. Grupul a câştigat notorietate pentru petrecerile sale la care aveau acces doar bărbaţi; iar aceştia făceau donaţii serioase în urma unor licitaţii spectaculoase.
    David Meller, Harvey Soning şi Bruce Ritchie sunt trecuţi drept administratori ai clubului.

    |n fiecare an, timp de 33 de ani, Presidents Club Charitable Trust a organizat un eveniment de strângere de fonduri la hotelul Dorchester din Londra. Evenimentul cu pricina are un scop lăudabil, acela de strângere de fonduri cu premii prestigioase oferite la licitaţie. |n decursul celor trei decenii s-au strâns peste 20 de milioane de lire sterline pentru caritate.

    Cei prezenţi anul acesta la eveniment, la fel ca şi în trecut, fac parte din lumea de afaceri a Marii Britanii, din domeniul financiar, al modei şi politicului, ”oameni respectaţi“, după cum era scris pe site-ul fundaţiei. La eveniment nu aveau voie femeile, dar au fost angajate 130 de ”hostese“ pentru a avea grijă de nevoile a 360 de bărbaţi. Femeile erau încurajate să bea alături de bărbaţi la eveniment şi chiar mai mult la şi la ”after party-urile“ discrete.

    Suspiciunile în jurul evenimentului au apărut încă de la aplicaţia pentru jobul de hostesă, pentru care doar fetele ”înalte, slabe şi frumoase“ puteau aplica. |n timp ce ţinuta obligatorie a evenimentului a fost catalogat drept black tie, chelneriţele trebuia să poarte ”pantofi negri sexy“, ”lenjerie intimă neagră şi rochii scurte negre şi o curea neagră lată care seamănă cu un corset“.

    Imediat cum au ajuns la hotel, hostesele au fost nevoite să semneze un contract non-disclosure fără a le da şansa să citească ce scrie sau să poată lua o copie acasă.

    Agenţia care făcea angajările pentru eveniment nu a menţionat nimic de pipăit, ci doar ”că trebuie să suporţi bărbaţii enervanţi“. Ce trebuie să facă fetele? ”Să binedispună mixul de oameni de afaceri, politicieni, oligarhi, magnaţi, producători de film, finanţatori şi directori şi să aducă băuturi atunci când este nevoie“.

    ”Mai mulţi bărbaţi ţineau mâna hosteselor în timp ce aşteptau antreurile cu somon şi paharele cu whiskey şi vodcă“, îşi aduce aminte Marriage.

    |n timp ce dansatoarele burlesque dansau pe scenă, ”un bărbat de aproape 70 de ani a întrebat o fată de 19 ani dacă este prostituată“. O altă tânără a declarat pentru FT că bărbaţii au pipăit-o pe fund, pe burtă şi pe picioare, iar o alta a mărturisit că un alt invitat a sărit pur şi simplu să o sărute. Altul a invitat-o în camera lui.

    Potrivit altor fete, evenimente similare au avut loc la multe mese de-a lungul nopţii. Hostesele au declarat că bărbaţii au pus în mod repetat mâinile pe sub fustele lor şi chiar un bărbat şi-a expus părţile intime.

    De asemenea, fetele erau încurajate să participe la astfel de întâmplări şi ”la toaletă era implementat un sistem de monitorizare prin care femeile care stăteau prea mult la baie erau chemate înapoi în sală şi escortate de un bodyguard“.

    Nici Marriage nu a fost ocolită de un astfel de comportament şi a declarat pentru Washington Post că şi ea a fost pipăită şi a primit propuneri indecente. ”M-am simţit foarte tristă şi supărată după ce am văzut că încă se întâmplă aşa ceva într-o astfel de împrejurare în 2018.“
    Evenimentul se încheia oficial pe la ora 11 pm, dar fetelor li s-a spus că este nevoie să stea până la 2 am. Mai mult, unora li s-a spus că pe final pot să bea ce vor şi că se pot duce să stea cu bărbaţii pe care-i consideră cei mai atrăgători.

    After party-ul s-a ţinut într-o cameră mai mică a hotelului Dorchester unde bărbaţii dansau şi beau alături de hostese. ”Vreau să bei acel pahar, să-ţi rupi chiloţii şi să dansezi pe masă“, a spus un bărbat prinzând-o pe o tânără de talie. |n mijlocul încăperii Jimmy Lahoud, 67 de ani, om de afaceri libanez, dansa cu entuziasm cu trei tinere îmbrăcate în rochii roşi, conform dezvăluirilor jurnalistei de la FT.

    Hostesele, majoritatea cu vârste între 19 şi 23 de ani, au fost plătite cu 211 dolari. Multe dintre ele sunt dansatoare, modele, actriţe care caută o sursă de venit în plus, povesteşte jurnalista. Marriage a declarat că multe femei au fost alarmate de ceea ce se întâmplă, altele au declarat că le place ceea ce fac, ”mai ales dacă faci asta alături de prietene. E mai uşor să faci asta alături de prieteni decât singură“.
    Unele dintre femei erau entuziasmate că le-au fost oferite slujbe, altora le-au fost oferite bacşişuri mari pe care s-au simţit obligate să le refuze. Marriage îşi aduce aminte că o femeie nu-şi putea aplica rimelul pe gene din cauză că, spunea ea, ”sunt ameţită rău de la shoturile de tequila!“.

    Dezvăluirile au stârnit un scandal în lumea britanică. Liderul adjunct al Partidului Liberal Democrat, Jo Swinson, a declarat că articolul îi întoarce stomacul pe dus. ”Peste 300 de bărbaţi bogaţi au fost perfect fericiţi să participe la un astfel de eveniment care ne demonstrează cultura putredă şi sexistă care încă există în comunitatea oamenilor de afaceri.“

    Şi nu a fost singura poziţie din partea politicului: ”|mi imaginez că fundaţiile de caritate care beneficiază de acest eveniment vor fi îngrozite de ceea ce se întâmplă acolo“, a declarat şi Anna Soubry, reprezentantă a Partidului Conservator.

    După articolul publicat de ziarul financiar britanic, două spitale de copii care au primit donaţii de la Trust au anunţat că sunt şocate să audă aşa ceva şi că o să returneze banii.

    La câteva ore a picat şi primul cap: David Meller, preşedintele evenimentului, care a anuţat că nu o să mai fie directorul nonexecutiv al Departamentului de Educaţie al Marii Britanii. Până seara, fundaţia Presidents Club a anunţat că se va închide şi că va distribui ce fonduri au rămas către oamenii de care au nevoie.

    Theresa May s-a declarat şocată că astfel de lucruri se mai pot întânpla în prezent şi a anunţat că va avea loc o investigaţie. |ntre timp, donatorii, cei prezenţi la eveniment şi organizatorii încearcă să se distanţeze de ceea ce s-a întâmplat. La doar o zi de la publicarea informaţiilor scandaloase, organizaţia care ţinea acest eveniment s-a desfiinţat.

    |n urma licitaţiei, în cadrul căreia s-au vândut diferite maşini, prânzuri cu politicieni şi cu vedete, s-ar fi strâns în jur de 2 milioane de lire sterline. Un prânz cu Boris Johnson şi un ceai alături de guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, au fost printre cele mai licitate.
    Printre cei care au participat anul acesta se numără nume importante din lumea afacerilor din Marea Britanie precum Tim Steiner, CEO-ul supermarketului online Ocado, sau Philip Green, şeful Arcadia Group, companie de retail ce include Topman, Evans sau Outfit. De asemenea, nume importante din lumea financiară au participat la eveniment.

    Comedianul David Walliams a fost gazda evenimentului şi pentru asta are de suferit după ce mai multe lanţuri de magazine de cărţi au anunţat că vor renunţa la cartea pentru copii scrisă de el, potrivit Daily Mail. |n trecut alte nume importante au participat, precum fostul magnat al Formulei 1 Bernie Ecclestone, Michael Sherwood, fost vicepreşedinte al Goldman Sachs, sau vedeta TV Vernon Kay.

  • Marele DEFECT care o împiedică pe Simona să câştige un Grand Slam, dezvăluit de o legendă a tenisului

    Navratilova spune că jocul actualului lider mondial este deja foarte solid, însă acesta poate fi completat cu o nouă armă. “Ador să mă uit la meciurile ei. Are o mişcare atât de bună pe teren. Îmi place jocul ei de picioare şi cum îşi pregăteşte loviturile. Cred că trebuie să fie mai agresivă. Trebuie să îşi îmbunătăţească şi serviciul, pentru a deveni o nouă armă.”

    Citeste continuarea pe www.prosport.ro

  • Mark Zuckerberg va depune mărturie în Congresul SUA

    Elena Hernandez, purtătoarea de cuvânt a Comisiei pentru Energie şi Comerţ din Camera Reprezentanţilor, a declarat că reprezentanţii comisiei continuă să discute cu Facebook pentru “a determina o dată la care Zuckerberg să depună mărturie”.

    Totodată, Facebook a anunţat că firma a primit invitaţii de a se prezenta la audieri în Congresul SUA şi discută cu congresmenii pe această temă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Una dintre angajatele fictive ale lui Dragnea la Direcţia de Asistenţă Socială Teleorman dezvăluie cum a ajuns să lucreze la PSD pe banii statului: Mi-e frică de Dragnea

    „Când am început să aud numai minciuni, am simţit şi mai puternic tensiunea. De asta, am rămas cu senzaţia că nu am fost foarte explicită. Chiar mi s-a părut că am generat un pic de confuzie. Eu nu vreau notorietate, nu în maniera asta, dar cred că e bine ca lucrurile să fie clarificate pentru toată lumea”, a declarat Stoica pentru ziarul Liber în Teleorman.

    Aceasta spune că cea care i-a făcut cunoştinţă cu şeful PSD a fost Adriana Botorogeanu, căreia Dragnea i-ar fi spus, la un moment dat, „o iei pe Anisa şi vii cu ea la mine!”. „Chiar a insistat la Adriana să avem o altă discuţie. La un moment dat, am avut o întrevedere cu cineva de la un ziar local şi am mers cu persoana aceea să îi ia un interviu lui Dragnea. Am mers împreună cu acea persoană la Dragnea, la Consiliul judeţean. Ea a plecat şi eu am rămas să vorbesc cu Dragnea. Şi atunci el mi-a zis că îşi doreşte să facă un birou mare de presă la partid şi că vrea să ia nişte jurnalişti în acest sens. A fost o discuţie scurtă. Eu i-am spus că nu am făcut niciodată PR, că nu ştiu domeniul, dar că mi se pare interesant şi că pot să încerc. Atunci mi-a spus că vrea să fac o strategie de comunicare a partidului. Şi că vor mai veni şi alte persoane din presa locală şi chiar au venit alte persoane. Una a stat câteva săptămâni, cealalată a plecat după o zi”, a mai spus aceasta. 

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Câţi bani a moştenit Gigi Becali de la tatăl său: “Era un şoc, pentru că nu îmi închipuiam că cineva poate să strângă atâţia bani pe vremea aia”

    Becali a dezvaluit in cartea “Becali si politica” ce suma uriasa a mostenit de la tatal sau. Cioban de meserie, tatal sau i-a lasat 150.000 de dolari lui Becali intr-un cont din SUA. Becali avea sa investesca o parte din acesti bani in terenuri din Pipera, pe care apoi le-a vandut pe sume uriase.

    “Pe patul de moarte mi-a spus: ti-am lasat bani, mostenire din America o suta cincizeci de mii de dolari. Era un soc, pentru ca nu imi inchipuiam ca cineva poate sa stranga atatia bani pe vremea aia”, a scris Becali in cartea “Becali si politica”, potrivit vip24.ro.

    Gigi Becali era pe locul 6 top 300 Capital in 2017, cu o avere estimata la 400-500 de milioane de euro. 

  • S-a votat: acesta este CEL MAI ENERVANT cuvânt din limba engleză

    Mai exact, institutul dezvăluie care sunt cele mai enervante fraze şi cuvinte din vocabular. Anul acesta, marele câştigător a fost cuvântul “whatever”, care îşi păstrează astfel titlul obţinut în 2015, scriu cei de la curiosity.com.

    38% din cele peste 1.000 de persoane intervievate au ales “whatever”, definit de dicţionarul Oxford astfel: “Folosit ca un răspuns ce indică o anumită reţinere în a aborda un anume subiect, implicând adesea indiferenţa.”

    Ceilalţi “câştigători” sunt expresiile “no offence, but” (20%), “i can’t even” (14%) şi “you know, right?” (14%).