Tag: dan

  • Gabriela Firea, despre Nicuşor Dan: Cel mai uşor este să te lauzi cu munca altcuiva

    „1 miliard de euro, fonduri europene nerambursabile, a fost atras de Primăria Capitalei, în mandatul meu ca primar general. Sunt fapte concrete pe care nu le poate şterge nimeni, bani investiţi în Bucureşti pentru confortul cetăţenilor. Cel mai uşor este să te lauzi cu munca altcuiva. N-am făcut asta niciodată şi nici nu mă voi preta la a confisca pentru voturi munca oamenilor. Lauda de ieri a primarului general, privind fondurile nerambursabile atrase în mandatul său, este o sfidare nu la adresa mea ci faţă de toţi oamenii de bună credinţă care au muncit enorm în mandatul meu de primar general”, scrie pe Facebook Gabriela Firea.

    Ea precizează că numai pentru cele aproape 300 de milioane de euro pentru reparaţiile atât de necesare ale conductelor de termoficare s-a lucrat aproape trei ani.

    „Proiectul depus la Comisia Europeană a fost extrem de complex şi nu putea fi lucrat pe genunchi şi peste noapte. Cu atât mai mult nu putea fi lucrat într-o lună de la preluarea mandatului, pentru că doar atât timp i-a luat primarului general să-şi pună semnătura pe contractul de finanţare ţinut la sertar de principalul său susţinător, un om politic de tristă amintire. Cât priveşte banii europeni pentru achiziţia celor 100 de tramvaie noi, nu cred că a uitat cineva întreaga epopee. Ştie orice bucureştean că licitaţia a fost demarată şi finalizată în mandatul meu, că am semnat contractul şi, la fel ca la termoficare, a fost ţinut la sertar şi returnat pentru două virgule în plus doar ca să-l semneze actualul primar general, să şi-l treacă în portofoliu. Nu-mi place lauda de sine, dar e bine ca bucureştenilor să li se spună adevărul. Când am ajuns primar general, de atragerea fondurilor europene se ocupa o mâna de oameni. Am înfiinţat o întreagă direcţie care a reuşit lucruri fantastice într-un timp scurt”, adaugă Firea.

    Gabriela Firea menţionează că Glina 2 a fost un proiect ce l-a găsit blocat când a devenit primar general.

    „În septembrie 2017 am semnat ordinul de începere a celui mai mare proiect de mediu din România, cu o valoare de aproximativ 390 de milioane de euro, finanţat prin POIM 2014 – 2020. În domeniul transporturilor, Primăria Capitalei a obţinut în mandatul meu, finanţare nerambursabilă, prin Programul Operaţional Regional şi de la Fondul de Mediu, pentru 14 proiecte de achiziţie a unor noi mijloace STB – autobuze hibrid, autobuze electrice si tramvaie – şi de modernizare a 1,1 km cale dublă linie de tramvai pe Bd. Vasile Milea, pe traseul liniilor de tramvai 1 şi 10, în valoare totală de 370 milioane euro, din care 276 milioane de euro nerambursabili. Lucrările de modernizare a sistemului de canalizare din Capitale şi extinderea reţelei de apă potabilă au fost finanţate cu aproape 83 de milioane de euro fonduri nerambursabile atrase până în 2020”, încheie Firea.

    În ultimii trei ani, Capitala a atras fonduri nerambursabile de aproape 4 miliarde de lei pentru proiecte de dezvoltare a Capitalei în mai multe domenii, anunţă Nicuşor Dan, primarul general al Bucureştiului, marţi, pe Facebook.

  • Nicuşor Dan: Zeci de şoferi STB au învăţat cum să acorde primul ajutor în caz de urgenţă

    „31 de şoferi STB au învăţat, pe parcursul a două zile, cum să acorde primul ajutor în caz de urgenţă. În perioada următoare, toţi cei 3000 de şoferi şi vatmani, dar şi controlorii vor fi instruiţi să acţioneze când o persoană are nevoie de acordarea primul ajutor”, scrie pe Facebook Nicuşor Dan.

    El menţionează că, săptămânal, la 112 se primeşte minim 1 apel de intervenţie pentru un călător aflat într-unul din mijloacele de transport în comun din Bucureşti, iar cel puţin o dată pe săptămână este necesară intervenţia unui echipaj medical.

    „Viteza de reacţie şi primele îngrijiri, până la sosirea ajutorului specializat, pot salva vieţi. Cursurile de prim ajutor pentru angajaţii STB sunt oferite de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Generală Situaţii de Urgenţă, Statistici şi Strategii, în colaborare cu Asociaţia Societatea de Salvare Bucureşti – ASSB”, încheie Dan.

  • N. Dan: Au fost refăcute sistemele de irigaţie din parcul Atheneului Român şi din Piaţa Drapelului

    „Au fost refăcute sistemele de irigaţie, care nu mai funcţionau de ani de zile, din parcul Atheneului Român şi din Piaţa Drapelului”, scrie pe Facebook Nicuşor Dan.

    El precizează că pe cele două spaţii, a fost plantat gazon.

    „În curând, ALPAB va începe lucrările de refacere a aleilor din Parcul Atheneului”, încheie Dan.

  • N. Dan, despre OUG de reducere a cheltuielilor: O gravă ingerinţă a naţionalului în autonomia locală

    „A existat un punct de vedere exprimat de Asociaţia Municipiilor. S-au pronunţat mai mulţi primari zilele acestea… Evident că nu e normal ca o autoritate centrală să intervină pe bucătăria ta internă. Binenţeles că în situaţii disperate, grave, cum pare că suntem, trebuie să facem nişte reduceri de cheltuieli, dar, dacă se decide asta, trebbuie să îţi lase o marjă de apreciere despre cum se cheltuie banii mai puţini pe care îi ai”, spune Nicuşor Dan.

    El afirmă, însă, că lucrările la Podul Grant nu se vor opri din acest motiv.

    „Sperăm să avem îngăduinţa constructorului. Afectează, pentru că ordonanţa spune că noi putem să plătim în lunile noiembrie şi decembrie media lunilor ianuarie-septembrie. În perioasa ianuarie-septembrie nu s-a facturat pe această lucrare. Deci noi neavând plăţi făcute, nu o să putem plăti. Banii sunt în cont şi toată lumea ştie că suntem serioşi. Această ordonanţă nu trebuia să fie dată în forma în care a fost dată. E o gravă ingerinţă a naţionalului în autonomia locală. Dacă chiar suntem într-o situaţia aşa de disperată financiar trebuia să ni se dea o marjă, să ni se reducă cotele defalcate sau ceva şi noi să decidem în cadrul acestei sume, nu să se taie de-a valma”, încheie Nicuşor.

    Executivul a aprobat o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ţinta de deficit bugetar asumat prin Programul de Convergenţă.

    „Am spus de la bun început că statul trebuie să fie primul care face economii. De aceea, limităm şi reducem cheltuielile bugetare până la sfârşitul acestui an. Trebuie să ţinem deficitul sub control şi să nu punem în pericol fondurile europene sau PNRR-ul”, a spus premierul Marcel Ciolacu la începutul şedinţei de Guvern în care a fost adoptată ordonanţa.

  • N. Dan: Sper ca acţiunea prefectului să fie una serioasă şi nu un gest de imagine

    „Sper ca acţiunea de azi a Prefectului pentru anularea dispoziţiei de retrocedare a celor 12 hectare din Parcul IOR să fie una serioasă şi nu un gest de imagine. Nu înţeleg de ce nu m-a contactat pentru a-l ajuta, deşi am anunţat public că am finalizat o amplă analiză juridică a speţei”, scrie pe Facebook Nicuşor Dan.

    În opinia primarului general, „faptul că a anunţat acţiunea împreună cu Robert Negoiţă e o sfidare a bunului simţ”.

    „Negoiţă şi Oprescu au îngreunat foarte mult posibilitatea de anulare a dispoziţiei de retrocedare. În litigiul în care cele două primării au fost parte, Înalta Curte a reţinut definitiv că terenul nu e parc pentru că niciuna din primării nu a venit cu acte care să dovedească faptul că e parc. Tocmai din cauza lor acum anularea dispoziţiei de retrocedare necesită o analiză juridică subtilă”, încheie Dan.

    Prefectul Municipiului Bucureşti, Rareş Hopincă, a anunţat marţi că a depus o acţiune în instanţă împotriva Primăriei Municipiului Bucureşti şi solicită anularea Dispoziţiilor de primar din anul 2005 prin care s-au retrocedat aproximativ 12 hectare de teren din Parcul IOR.

  • Podul Doamna Ghica, deschis circulaţiei. N. Dan: Ne-am ţinut de cuvânt

    „În calendar am spus că dăm drumul înainte de începerea şcolii – ne-am ţinut de cuvânt, spune primarul general al Capitalei”, Nicuşor Dan, la deschiderea circulaţiei rutiere pe Pasajul Doamna Ghica.

    „Sunt bucuros să deschidem azi (joi – n.r.) circulaţia pe Podul Doamna Ghica. E un calendar pe care ni l-am asumat acum un an şi jumătate şi pe care l-am respectat. În calendar am spus că dăm drumul înainte de începerea şcolii – ne-am ţinut de cuvânt. Asta înseamnă, exact ca şi la tramvaie, exact ca lucrările pe termoficare, că atunci când Primăria este serioasă şi plăteşte, există în România firme serioase care se ţin de cuvânt”, afirmă Nicuşor Dan.

    El precizează că intenţia este de a încuraja oamenii să folosească transportul în comun.

    „Podul Doamna Ghica e parte, şi marea lui utilitate se va vedea când o să avem întreg inelul median, e parte din alte lucrări de infrastructură pe care le facem, cele mai importante din această perioadă fiind modernizarea liniilor de tramvai şi am semnat raportul Comisiei de atribuire pentru şase din cele 11 pentru care s-au depus oferte. Suntem într-o fază avansată cu înnoirea flote, 100 de autobuze electrice, 100 de troleibuze în plus faţă de cele 100 de tramvaie. Toate astea pentru a aduce, ceea ce fac oraşele occidentale de mult timp, a încuraja oamenii să folosească transportul în comun”, încheie Nicuşor Dan.

    Contractul a fost încheiat în data de 16.05.2019 iar lucrările de construcţie au fost demarate în cursul lunii octombrie 2019.

    Valoarea lucrărilor de proiectare şi execuţie a fost de peste 110milioane de lei, fară TVA.

  • Firea: Capitala a ajuns pe mâinile unor falşi salvatori şi toate proiectele majore sunt blocate

    „Bucureştiul trebuie salvat cu adevărat! Capitala a ajuns pe mâinile unor falşi salvatori şi toate proiectele majore sunt blocate! Oraşul s-a degradat şi mai mult în aceşti peste doi ani în care actuala conducere s-a preocupat doar de lucruri mărunte şi răfuieli politice fără sfârşit. Este nevoie de o echipă serioasă, pregătită să reia toate proiectele blocate”, scrie pe Facebook Gasbriela Firea.

    Ea afirmă că singurii vinovaţi sunt Nicuşor Dan, USR Bucureşti şi PNL Bucureşti.

    „Doar primarii şi consilierii social democraţi înţeleg ce înseamnă administrarea acestui oraş şi pot relua investiţiile în spitale şi şcoli, pot redeschide şantierele şi sunt în stare să atragă fonduri europene pentru dezvoltarea serviciilor publice. Am analizat, împreună cu parlamentarii, consilierii generali social democraţi şi liderii organizaţiilor de sector din Bucureşti, situaţia în care se află proiectele începute de PSD în Bucureşti. Majoritatea obiectivelor de investiţii pe care le-am început sunt blocate! Tragic este că Bucureştiul a avut în aceşti doi ani mai mulţi bani la dispoziţie şi tot ce am auzit au fost minciuni despre <greaua moştenire> şi datorii închipuite. În plus, e dramatic faptul că proiecte majore pentru oameni riscă să piardă finanţări nerambursabile importante. Echipa social-democrată din Bucureşti este pregătită să repare tot răul făcut, chiar dacă nu va fi o muncă uşoară”, încheie Firea.

  • Greblă, despre PUZ Zone protejate: Nu am un scop în sine să atac de dragul de a ataca nişte acte

    „În sfârşit, primarul general a trecut la un comportament, la o atitudine mai normală şi anume ne-a invitat la o discuţie, la o analiză, pe mai mulţi responsabili în domeniu, pentru că nu eu sunt singurul care are responsabilităţi în acest domeniu. Este vorba şi de ministrul Dezvoltării şi de consilierul de cultură şi culte de la Preşedinţie, este invitat rectorul Universităţii de Arhitectură, preşedintele Ordinului Arhitecţilor şi România, astfel încât sperăm să elucidăm acest aspect, există zone protejate în Bucureşti, cele 86 care se zice că ar fi fost adoptate în anul 2000? Discuţia în acel moment se încheie. Sau nu există şi atunci atacăm în instanţă.

    Când ne convine, când nu ne convine un PUZ, unele sunt bune din punctul de vedere al primarului, altele nu sunt bune. O astfel de atitudine discreţionară nu face bine, dacă ele există şi au fost adoptate de CGMB. Până vor fi adoptate altele în locul lor ele rămân în vigoare. Dar, cel care le-a redescoperit acum este primarul General, care în toamna acestui an, prin octombrie, a solicitat Inspectoratului de Stat în Construcţii să verifice legalitatea adoptării PUZ-ului din Bulevardul Primăverii nr 1, având dubii că acesta a fost adoptat legal. În verificări, Inspectoratul a cerut Primăriei documentele originale, planşele desenate, scrise, şi regulamentul de aprobare, adoptate în şedinţa în anul 2000 sau care ar fi trebuit să fie adoptate în şedinţa din decembrie 2000 a Consiliului Municipal. Spre surpriza tuturor, primăria Municipiului a comunicat că acele documente nu se găsesc în arhiva instituţiei şi de aici a început suspiciunea că ele nu ar exista”, spune Toni Greblă.

    El precizează că primarul general refuză să arate acele documente.

    „Nu am un scop în sine să atac de dragul de a ataca nişte acte administrative. Nu mi-ar fi trecut prin cap să verific legalitatea adoptării unor acte în anul 2000, deci acum 23 de ani, dacă Primarul General însuşi nu ar fi solicitat Inspectoratului de Stat în Construcţii să verifice legalitatea adoptării acelui PUZ, acel puz probabil făcând probabil parte din categoria PUZ-urilor care nu îi plac domnului primar general, pentru că există alte PUZ-uri care îi plac.

    Când am auzit şi eu, am crezut că nu poate fi posibil însă primăria ne-a răspuns că nu se găsesc acele documente în arhiva primăriei şi atunci trebuie elucidat acest aspect. Nici eu nu am crezut posibil, dar aparenţa ne duce cu gândul că ceva s-a întâmplat în anul 2000 şi că nu e tocmai foarte curat acest subiect. (…) Aş putea să sesizez, ca orice cetăţean, dar mai ales pe funcţia pe care sunt, am şi obligaţia, dacă aflu că s-a comis o infracţiune, să sesizez organele de urmărire penală, dar deocamdată nu ştiu pe ce să sesizez deoarece primarul general refuză fie să ne arate acele documente să le examinăm şi atunci totul este în regulă, fie să ne spună, nu există şi au apăprut prin primărie nu se ştie prin ce împrejurări. Dar până când nu vom elucida acest aspect, nu pot să iau o decizie, nici într-un fel nici în altul”, încheie Greblă.

  • N. Dan:Şeful PSD ar trebui să ştie că bucureştenii nu se încălzesc cu glumiţe nesărate de politician

    „Pentru împrospătarea memoriei domnului Marcel Ciolacu, şeful de partid al Gabrielei Firea, cea care a adus Primăria Capitalei în faliment, iată graficul cu sumele alocate pentru termie de municipalitate din 2012 până în prezent. Nu trebuie să fii olimpic la matematică ca să înţelegi că în ultimii doi ani am alocat sume considerabil mai mari pentru termie decât administraţia trecută. Am făcut şi facem în continuare investiţii în reabilitarea sistemului termic , inclusiv din bani europeni, lucru complet ignorat de colega domnului Ciolacu”, scrie pe Facebook Nicuşor Dan.

    Primarul Capitalei precizează că sumele sumele pe care le are PMB de plătit în prezent, „care provin cum am mai spus din diferenţele de tarif impus de ANRE şi tariful real, sunt mult peste bugetul nostru”.

    „De aceea, solicit sprijinul Guvernului pentru oricare dintre soluţiile pe care le-am propus: alocări din fondul de rezervă sau ridicarea plafonului de îndatorare ca să ne putem împrumuta. Şeful PSD ar trebui să ştie că bucureştenii nu se încălzesc cu glumiţe nesărate de politician”, încheie edilul.

    El a postat un grafic potrivit căruia suma alocată pentru termie a crescut din 2012 până în prezent.

    „Nu m-a dus capul până acum să îl sun pe Câciu să-i cer să-i plătească datoriile lui Nicuşor Dan”, spune Marcel Ciolacu, după ce primarul Capitalei i-a cerut să-l sune pe ministrul de Finanţe, astfel încât să fie identificată o soluţie în ce priveşte datoria companiei Termoenergetica faţă de Elcen.

    Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a făcut miercuri un nou apel la Guvern să sprijine Capitala „pentru a putea trece cu bine de această iarnă”.

    „Funcţionarea Termoenergetica şi a ELCEN-ului este o necesitate şi pentru asta sunt convins că, împreună cu Executivul, vom găsi soluţii”, afirma edilul.

  • Firea: Nicuşor Dan încearcă să arunce vina către mine. Nu mai tolerez minciuni din partea lui

    „Ce s-a întâmplat ieri în clădirea Primăriei Capitalei este un accident tragic! Mă rog pentru sănătatea băieţelului lovit de statuie şi sper să îşi revină cât mai repede. Aş fi făcut asta în linişte, fără comentarii, dar e nevoie să fac nişte precizări. Actualul primar general încearcă să arunce vina către mine şi în acest caz, spunând că statuia respectivă se află în primărie din timpul mandatului meu. Şi clădirea primăriei era acolo de pe vremea mea, ba chiar şi de pe vremea celorlalţi primari generali, din 1990 încoace, când clădirea construită între anii 1906-1910 a început să funcţioneze ca sediu al Primăriei Generale. Şi statuile, Simfonie Roz şi Simfonie Neagră, sunt în clădire cu mult înainte să ajung eu acolo: au fost cumpărate încă din anul 2010 pentru a ajunge în sediul primăriei şi se află în lista monumentelor de for public ale Municipalităţii. O spun clar, este un accident nefericit! Totuşi, situaţia putea fi evitată dacă Nicuşor Dan nu lua, plin de avânt triumfal, măsura populistă de a permite accesul cetăţenilor pe uşa din faţă a clădirii. Acest acces nu era întâmplător permis doar delegaţiilor oficiale pe uşa principală a clădirii”, scrie pe Facebook Gabriela Firea.

    Fostul primar general precizează că scenariul de securitate la incendiu aprobat de ISU stabileşte că cetăţenii pot intra în primărie pe cele două intrări laterale din strada Ellie Radu şi strada Anghel Saligny.

    „Însă Nicuşor Dan se hrăneşte din declaraţii populiste. Pe primarul general nu l-a interesat ce a spus ISU referitor la siguranţa oamenilor, ci doar propria imagine. Aşa au apărut, din păcate, consecinţele nedorite ale unei acţiuni făcute pentru <a da bine> în spaţiul public. În disperarea de a găsi justificări pentru lipsa de rezultate şi pentru a induce ideea că sediul primăriei nu este o clădire sigură, Nicuşor Dan emite senin încă o minciună gogonată! Primarul <Nu ştiu dar vorbesc> susţine că Primăria Capitalei funcţionează într-o clădire nerecepţionată. Ghinion. Clădirea din bd Regina Elisabeta nr 47, a cărei reabilitare s-a terminat în 2016, la insistenţele mele de a muta angajaţii în sediul de drept al primăriei de vis-a-vis de Cişmigiu, pentru a nu mai plăti o chirie imensă pentru sediul provizoriu, are recepţia la terminarea lucrărilor, aşa cum puteţi vedea în această postare”, adaugă Firea.

    Ea a postat documentul semnat de reprezentanţii PMB, ISC, ISUBIF, Ministerul Culturii, constructor, consultant şi proiectant în 2017.

    „Sunt 5 ani de când modernizarea clădirii din Bd. Regina Elisabeta nr. 47 A FOST FINALIZATĂ! Şi spun cu toată răspunderea că acest imobil este printre cele mai sigure din Bucureşti. Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 4382/28.11.2017 se află în sediul primăriei, la Direcţia Generală Investiţii. Nicuşor Dan putea să ceară hârtiile sau măcar o informare despre situaţie de la actualul director impus de Ludovic Orban. Nu mai tolerez minciuni din partea lui Nicuşor Dan! Sunt doi ani de când e primar general şi trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru propriile vorbe. Fie că şi le aminteşte, fie că nu. Exemple sunt nenumărate. Dar mă tem că Nicuşor Dan are resurse nelimitate în domeniul minciunilor şi a promisiunilor niciodată onorate”, încheie Gabriela Firea.