BusinessMagazin

Tag: cumparare

  • După un deceniu de creştere foarte bună, piaţa imobiliară rezidenţială este atacată acum din toate părţile: Războiul din Ucraina a dus la scăderea cererii, dobânzile cresc, salariile nu mai cresc peste inflaţie iar puterea de cumpărare scade, investiţia imobiliară s-ar putea să nu mai fie aşa de rentabilă

    Din 2012 încoace, piaţa imobiliară rezidenţială a avut o perioadă extraordinară după căderea înregistrată în urma crizei financiare din 2008:

    • Preţurile au scăzut cu 30-50% faţă de vârful din vara lui 2008

    • Salariile au început să crească, iar sectorul IT a adus pe piaţă o clasă foarte bună de cumpărători, având în vedere salariile din această industrie.

    • Dobânzile la lei au scăzut datorită reducerii inflaţiei, ceea ce a făcut ca împrumuturile în lei să fie rentabile, spre deosebire de perioada anterioară, când creditele în franci elveţieni şi în euro păreau mult mai rentabile datorită dobânzilor mai reduse.

    • Cursul leu/euro s-a stabilizat, creşterea anuală fiind sub creşterea inflaţiei, ceea ce a mărit puterea de cumpărare, atât în lei, cât mai ales în euro.

    • Creşterea salariilor şi reducerea preţurilor la apartamente a însemnat scăderea numărului de ani în care poţi să-ţi plăteşti un apartament, de la 30 de ani în august 2008, la 15 ani în 2015, şi la 8 ani în 2019.

    • Scăderea dobânzilor la euro şi la lei dacă îţi ţii banii la bancă a făcut ca investiţia în achiziţia unui apartament, pentru a-l închiria apoi, să devină mai rentabilă decât un depozit bancar – 5-6% randament la euro, fără o eventuală creştere a preţului apartamentului, versus o dobândă bancară de 0-1% la euro.

    • Scăderea preţurilor terenurilor, dar şi reducerea preţurilor la materialele de construcţii, a avut ca rezultat obţinerea unui preţ de construcţie şi de vânzare destul de bun, care era rentabil atât pentru dezvoltator, cât şi pentru cumpărător, ca să nu mai vorbim de un investitor care achiziţiona mai multe apartamente pentru a le închiria.

    • Creşterea economică din România era susţinută, ceea ce deschidea noi orizonturi pentru toată lumea.

    Pe acest fond, în care condiţiile pieţei erau extraordinare, băncile au dat credite ipotecare şi imobiliare din ce în ce mai multe, acesta fiind principalul produs de creştere pentru sistemul bancar, mai ales că dobânda de referinţă a devenit leul, odată cu scăderea dobânzilor la lei, ceea a redus substanţial riscul valutar, atât pentru bănci, cât şi pentru clienţi.

    Acum, după 10 ani, piaţa imobiliară rezidenţială intră într-o criză destul de mare, fiind atacată de toate lebedele negre în acelaşi timp, ceea ce nu s-a întâmplat până acum.

    În criza COVID vânzările au crescut pentru că cererea a rămas solidă, dobânzile chiar au scăzut, singura problemă fiind cea legată de lipsa de chiriaşi şi, implicit, de reducerea chiriilor.

    Cine voia să-şi cumpere un apartament avea condiţii bune, nu era niciun fel de inflaţie, puterea de cumpărare era în creştere pe fondul majorărilor salariale şi stabilităţii cursului valutar leu-euro.

    De la mijlocul anului trecut, condiţiile au început să se schimbe – creşterea preţurilor la energie, creşterea inflaţiei.

    Dar nimeni nu a prevăzut ceea ce urma să se întâmple în numai câteva luni.

    1. După ce Rusia a atacat militar Ucraina, pe 24 februarie, interesul cumpărătorilor pentru achiziţia unui apartament sau a unei case pentru a locui acolo, sau pentru a o închiria, s-a redus dramatic. Telefoanele nu au mai sunat la dezvoltatori, iar la întrebarea „Când veţi reveni pentru a discuta despre o posibilă achiziţie?” răspunsul este „Când se termină războiul!”.

    2. Cererea de credite ipotecare şi imobiliare a scăzut cu 30-50% imediat după începutul războiului. Băncile vor să dea în continuare credite, dar cererea nu mai este ca anul trecut, când a fost cel mai bun an de credite ipotecare şi imobiliare pentru sectorul bancar.

    3. Dobânzile la lei sunt în creştere – acum nu se vede pentru că IRCC este încă la un nivel scăzut, 1,8% pentru T2, dar în T3 va fi 2,6%, iar în T4 va fi 3,5-4%. În T1/2023 s-ar putea să ajungă şi la 4-5%, iar dacă adăugăm marja băncii, de 2%, dintr-o dată avem o dobândă de 6-7%.

    4. Creşterea preţurilor la utilităţi, creşterea preţurilor la produsele alimentare, creşterea preţurilor la alte bunuri şi servicii, creşterea inflaţiei şi probabilitatea de a rămâne la un nivel de 8-10%, dacă nu chiar mai mult, o perioadă mai lungă de timp, reduce substanţial puterea de cumpărare şi, în final, suma disponibilă pentru a lua şi a plăti un credit ipotecar.

    5. Salariile nu vor creşte la nivelul inflaţiei iar creşterile la utilităţi şi la celelalte produse va începe să se vadă.

    6. Odată cu creşterea dobânzilor la lei şi cu creşterea preţurilor apartamentelor (toată lumea vrea preţuri mai mari pentru că şi inflaţia este mai mare), investiţia imobiliară rezidenţială s-ar putea să nu mai fie rentabilă, cel puţin din perspectiva randamentului chiriei. Dobânzile la lei la depozite au ajuns la 5% pe an, iar pe fondul stabilităţii cursului valutar leu-euro, rezultă un câştig de 5% la euro, care nu mai poate fi obţinut pe piaţa imobiliară. Creşterea preţurilor dar rămânerea pe loc a chiriei înseamnă un randament mult mai redus, iar, comparat cu scăderea dobânzilor, rezultatul este total diferit faţă de ce era până acum.

    7. Chiriile nu vor creşte în acelaşi ritm, fie cu creşterea preţurilor apartamentelor, fie cu creşterea inflaţiei, pentru că nu există cerere suficientă – după criza COVID nu toată lumea  a revenit în oraşele unde sunt companiile la care lucrează, turismul încă este redus, scăderea puterii de cumpărare prin creşterea inflaţiei şi creşterea tutror produselor, îi va determina pe cei care voiau să stea în oraşele mari să se întoarcă în oraşele natale. Dacă salariile nu cresc la nivelul inflaţiei, scăderea puterii de cumpărare nu le va permite plata chiriei şi să rămână în oraşele mari.

    8. Creşterea preţurilor la materiale de construcţii, creşterea preţurilor la toate utilităţile, creşterea preţurilor la terenuri, va aduce pe piaţă apartamente cu preţuri mult mai mari. Vom vedea dacă aceste preţuri vor putea fi plătite de cumpărători având în vedere schimbarea condiţiilor din piaţă.

    9. Războiul din Ucraina şi faptul că suntem la graniţă cu acest conflict militar, reduce interesul investitorilor de a cumpăra pachete întregi de apartamente, o operaţiune care susţinea cererea.

    10. Chiar dacă cumpărătorii, mai ales cei care vor să locuiască, au nişte bani puşi deoparte şi ar putea să plătească un avans, şi chiar preţuri mai mari, teama de viitor este mult mai puternică, având în vedere că tot mai multă lume vorbeşte despre criză.

    11. De la o creştere economică susţinută, acum ne confruntăm cu o reducere substanţială a perspectivelor de creştere economică, de la 4,5% prognozele au scăzut la 2%, dar cel mai probabil ne vom duce spre o creştere economică zero, dacă nu chiar vom intra pe minus. Economia României, ca de altfel toate economiile, se confruntă cu creşterile de preţuri, creşterea dobânzilor, reducerea unor pieţe de desfacere, schimbările geopolitice – de la globalizare ne îndreptăm spre deglobalizare.

    În aceste condiţii, piaţa imobiliară rezidenţială se va confrunta cu prima criză majoră după un deceniu de linişte.

    Chiar dacă preţurile din România sunt mici comparativ cu ceea ce este în regiune, schimbarea condiţiilor poate da piaţa peste cap.

    Să vedem cum va ieşi după atacul tuturor lebedelor negre posibile.

  • Ipocrizie de dictator. Putin a vorbit într-un discurs „despre valorile universale ale tuturor ruşilor”, îmbrăcat într-o jachetă a unui brand vestic, pentru care un rus de rând trebuie să muncească 2 ani pentru a şi-o permite. Ce ar putea simboliza acest lucru

    Una dintre cele mai recente controverse legate de războiul din Ucraina se referă la parka Loro Piana purtată de Putin într-o adunare pe Stadionul Olimpic din Moscova. În timp ce ataca Vestul într-un discurs public „despre valorile universale ale tuturor ruşilor”, purta o jachetă de designer de 12.000 de euro. Nu este prima dată, în perioada acestui război, dar şi în istorie, per ansamblu, când un brand celebru a fost purtat de cineva aflat de partea greşită a conflictului.

    În acelaşi timp în care pare că ai săi cetăţeni se întorc la sărăcia sovietică, liderul rus a lăudat succesul „operaţiunii militare” care a bombardat spitale, şcoli şi case, purtând, în mod paradoxal, o jachetă Loro Piana în valoare de 1,5 milioane de ruble, echivalentul a peste 12.000 de euro. În 2021, venitul mediu anual al ruşilor a fost de 678.000 de ruble, cam jumătate decât costul jachetei lui Putin, după cum relatează presa internaţională. În mod ironic, Loro Piana, parte a grupului LVMH, se numără printre brandurile care s-au retras rapid din Rusia în luna martie şi donează milioane de euro pentru refugiaţii ucraineni.

    Nu este prima dată, în perioada acestui război, dar şi în istorie, când un brand celebru a fost purtat de cineva aflat de partea greşită a conflictului. Potrivit publicaţiei de fashion NSS Mag, la finalul lunii februarie, Ramzan Kadyriv, liderul regiunii Cecenia şi un criminal responsabil de numeroase decese şi torturi, a ţinut un discurs purtând o pereche de cizme Monolith de la Prada.

    De asemenea, recent, în timp ce numeroase state europene au îngheţat activele oligarhilor ruşi din Vest, presa a atras atenţia asupra numeroşilor moştenitori multimilionari care se află într-o vacanţă perpetuuă, orbitând în jurul guvernului rus. Publicul este surprins de faptul că aceşti politicieni şi ultrabogaţi ai lumii, în ciuda faptului că se declară distanţaţi de filosofia de viaţă capitalistă, cumpără bunuri de lux.

    Adevărul este însă că toţi oligarhii şi tiranii din istorie au stârnit discuţii în ceea ce priveşte alegerile lor vestimentare. Soţia dictatorului filipinez Ferdinand Marcos, Imelda Marcos, avea 1.060 de perechi de pantofi de diferite branduri, iar Teodorin Obiang, fiul preşedintelui Guineei Ecuatoriale ar fi cheltuit 80.000 de dolari la Gucci şi 50.000 de dolari la Dolce & Gabbana într-o singură zi, atunci când a vizitat Statele Unite, potrivit Reuters.

    De la pătura violet care îl acoperea din cap până în picioare pe Gaddafi, până la deux-pièces-urile în stil militar ale lui Kim Jong-un, ochelarii Ray-ban şi pantofii cu platformă, pălăriile din piele de leopard ale lui Mobutu, hainele din lână turcească ale lui Saddam Hussein şi salopeta de revoluţionar a lui Fidel Castro, pare evident că liderii autocraţi atrag atenţia prin stilul lor vestimentar. „Cu siguranţă nu ar purta ceva în care nu ar vrea să fie omorâţi”, observau jurnaliştii publicaţiei americane National Post, într-un articol mai vechi.

    Potrivit lui Peter York, autorul „Dictator Style: LifeStyle of the World’s Most Colorful Despots”, principiul vestimentar pe care se bazează dictatorii lumii este să nu arate precum alţi oameni. „Este vorba despre un look individualist şi ierarhic care spune – Eu sunt şeful”. York sublinia în acelaşi articol că prin înţelegerea felului în care dictatorii se îmbracă, putem înţelege felul în care ei operează.

    „Alegerile stilistice ale dictatorilor sunt în concordanţă cu alegerile lor interioare: Voi impresiona şi voi intimida.” York este de părere că moda este antitetică totuşi felului în care un dictator îşi alege stilul: „Dacă te predai fashionului, înseamnă că te predai altor principii. (Desigur, dacă dictatorii nu sunt interesaţi de urmărirea legilor internaţionale, cu siguranţă nu le va păsa de regulile fashionului – ce spune despre alegerea liderului rus – care pare ataşat totuşi de brandurile occidentale?)

    Când a fost întrebat despre stilul lui Obama într-un interviu pentru publicaţia Slate, în vremea în care acesta era preşedinte, criticul fashion Simon Doonan a remarcat: „Singurii politicieni stilaţi sunt dictatorii”. El a explicat cum nu există loc pentru stil într-o democraţie, deoarece politicienii trebuie să fie persoane altruiste, devotate oricăror altor aspecte decât vanitatea. Majoritatea politicienilor poartă, aşadar, costume terne, în timp ce tiranii lumii au propriile stiluri.

    York adăuga că dictatorii sunt foarte conştienţi în legătură cu simbolismul hainelor pe care le poartă. Hitler, de pildă, simboliza mişcarea fascistă cu un stil vestimentar degrabă ciudat, militar, căruia i-a adăugat coafura distinctă şi mustaţa recognoscibilă.

    De cealaltă parte, brandurile pare că sunt atrase în discuţia politică vrând-nevrând prin alegerile vestimentare ale clienţilor. Potrivit unor surse variate, parka lui Putin a fost cumpărată în 2013, deşi Pier Luigi Loro Piana a declarat presei că „nu ştim de când datează această achiziţie”.

    Brandul s-a confruntat cu clasica furtună  de comentarii de la activiştii din social media, care au acuzat asociaţia Loro Piana într-un mod complet arbitrar. Pier Luigi Loro Piana s-a distanţat de Putin printr-un mesaj clar: „Suntem absolut împotriva acestui război şi în niciun caz nu considerăm potrivit faptul că preşedintele rus a decis să apară public îmbrăcat într-un produs high-end în timp ce ruşii trec prin dificultăţi economice din cauza sancţiunilor. (…) Ne-am regăsit în faţa unei publicităţi care cu siguranţă nu a fost plăcută în timp ce în realitate noi îi ajutăm pe oamenii din Ucraina”.

    Pare ciudat că un brand trebuie să se justifice în social media pentru că un autocrat a cumpărat, în urmă cu câţiva ani, unul dintre produsele sale. Potrivit NSS Mag, aceste cheltuieli sunt judecate mai aspru de către public atunci când este vorba despre brandurile de fashion, dar sunt de înţeles când vine vorba despre alte bunuri de lux – nimeni nu este contrariat când vine vorba despre Rolexul lui Gaddafi sau de Patek Philippe-ul lui Saddam Hussein, la fel cum nimeni nu pare contrariat atunci când maşinile unor branduri de lux sunt confiscate de la reprezentanţii mafiei. „Aceleaşi valori liberale pe care Vestul le reprezintă permit ca într-o piaţă liberă, clienţii lor să cumpere lucruri în măsura posibilităţilor fiecăruia dintre ei – inclusiv când vine vorba de autocraţii ruşi. Iar aceleaşi publicaţii care s-au declarat contrariate în legătură cu Loro Piana s-au revoltat şi în legătură cu pierderea de milioane de euro de la cheltuitorii ruşi de top, cei care veneau în Italia rezervând vacanţe de lux şi făcându-şi cumpărăturile pe Via del Corso, în Fashion districtul din Milano sau în Porto Cervo”, scriu reprezentanţii NSS Mag. La fel cum păcatele taţilor nu ar trebui să cadă asupra fiilor, păcatele clienţilor nu ar trebui să cadă asupra brandurilor. Pe scurt, întreaga discuţie duce la faptul că am ajuns la o situaţie culturală unde companiile multinaţionale care vând bunuri high-end se simt obligate să îşi exprime afilierile politice – climatul actual le forţează să se grăbească şi să ia o poziţie pe anumite probleme.

    „Dacă anumiţi dictatori au sau nu stil este ceva ce poate fi dezbătut – Milioanele pot cumpăra high-fashion, dar puterea absolută şi resursele nu pot cumpăra bunul gust. În mod cert, câteva dintre apariţiile lor publice pot fi considerate asalturi vizuale. Dar chiar şi atunci când apar în faţa publicului pentru a nega crimele de război, nu fiţi păcăliţi de victoriile lor sartoriale. În cele din urmă, diavolul se îmbracă de la Prada”, scriau jurnaliştii publicaţiei americane National Post în articolul citat. La fel ca şi moda, concluzia pare să fi revenit şi în ceea ce îl priveşte pe liderul rus.

    Loro Piana, un brand pentru elite nomade?

    Originară din nordul Italiei, din regiunea Trivero, familia Loro Piana a început să facă afaceri cu lână la începutul anilor 1800. În 1924, Pietro Loro Piana a fondat businessul Ing. Loro Piana & C., afacerea care există şi astăzi ca parte a grupului de bunuri de lux LVMH. Nepotul lui Pietro, Franco, a preluat businessul în 1941, iar după război, acesta a început să îşi câştige reputaţia de furnizor de lână premium şi caşmir pentru industria de fashion haute couture, atât în ţară, cât şi peste hotare. În anii 1970, Sergio şi Pier Luigi Loro Piana au preluat frâiele afacerii, diversificând-o în direcţia bunurilor de lux şi dezvoltând braţul de retail al acesteia. Acum, brandul este considerat unul dintre cei mai mari procesatori de caşmir şi se mândreşte cu faptul că foloseşte unele dintre cele mai rare materiale pe care lumea le oferă – caşmir de la iezii din China nordică şi Mongolia, Vicuña din Anzi, lână de Merino extra-fină din Australia şi Noua Zeelandă şi fibră de flori de lotus din Myanmar. Toate colecţiile companiei sunt făcute în Italia. „Clienţii noştri sunt reprezentaţi de elita globală nomadă”, spunea într-un interviu pentru Financial Times, în 2020, Fabio d’Angelantonio, CEO-ul  de atunci al companiei. „Dacă oamenii cumpără Loro Piana, fac acest lucru pentru că vor să se simtă ca parte a unui club, un club de connaisseurs. Sunt oameni care pot experimenta trei sezoane diferite şi patru fusuri orare în aceeaşi săptămână. Încep în Moscova, Beijing sau Londra şi pot încheia săptămâna în Ibiza, Gstaad sau St. Tropez”, a continuat el în acelaşi interviu. Brandul italienesc a vândut controlul afacerii grupului de bunuri de lux LVMH în 2013. LVMH a cumpărat 80% din  Loro Piana în schimbul a două miliarde de euro, lăsând 20% din afacere în mâinile celei de-a şasea generaţii de urmaşi ai dinastiei Piedmont. LVMH nu publică veniturile companiei pentru fiecare brand în parte, dar analiştii estimează că sub conducerea companiei franceze, vânzările aproape s-au dublat, până la peste 700 de milioane de euro în 2019.

  • Care este răspunsul la una dintre cele mai importante întrebări ale românilor: vom mai avea ce pune pe masă cu războiul la graniţă?

    Spectrul unei posibile crize alimentare pe fondul dezastrului provocat de ruşi în Ucraina, ţară cu importanţă strategică în fluxurile de hrană globale, dar mai ales frica de scumpiri accelerate, i-a înghesuit pe români în magazine, făcându-şi stocuri de alimente pentru luni de zile. Paradoxal, chiar acest comportament duce la scumpiri. Business MAGAZIN a încercat însă să livreze un răspuns bazat pe cifre la o întrebare cu un impact emoţional puternic: vom mai avea ce pune pe masă sau în raniţă cu războiul la graniţă?

    Cerealele, uleiul de floarea-soarelui, carnea de pasăre şi ouăle sunt cele mai importante produse din industria agroalimentară, alături de zahăr, carnea de porc, legumele şi fructele, ultimele având un potenţial de dezvoltare imens, dar nu şi resurse pe măsură. În contextul conflictului armat de la graniţa cu România, întrebarea ce a apărut recent pe buzele multora este: ce ulei mai punem pe masă dacă Ucraina, cel mai mare producător de floarea-soarelui din lume (28% din producţie), nu va mai putea planta în acest an?

    „În ceea ce priveşte uleiul din seminţe de floarea-soarelui, despre care s-a vorbit foarte mult în ultima vreme, datele statistice arată un export net de peste 100 de milioane de euro, care sunt balanţa unui export de 150 milioane de euro şi a unui import de 45 de milioane de euro. Valorile, atât pentru importuri, cât şi pentru exporturi, au oscilat în timp, însă balanţa exporturilor nete a fost pozitivă şi semnificativă în valoare în ultimii zece ani”, spune Bogdan Belciu, unul dintre cei mai cunoscuţi consultanţi de pe piaţa românească şi cofondator al companiei de consultanţă Valorem Business Advisors. Uleiul de seminţe de floarea-soarelui este principalul bun alimentar exportat de România în Uniunea Europeană, în valoare de 126 de milioane de euro în primele 11 luni din 2021, conform datelor de la INS.

    Mai mult, România este cel mai mare producător de floarea-soarelui din UE cu o producţie de 3 milioane de tone în anul agricol 2020-2021. Panica din România a început după ce în ţări precum Spania sau Turcia, care depind într-o măsură importantă de uleiul de floarea-soarelui din Ucraina oamenii au cumpărat în cantităţi mari şi, în Spania, de exemplu, unele lanţuri de supermarketuri au dat cu raţia. Astfel, Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România a anunţat recent că se constată o creştere a cererii pentru unele produse alimentare de bază neperisabile, comparativ cu perioade anterioare. Ei au afirmat că asigură o aprovizionare echilibrată pentru a evita risipa alimentară şi au menţionat că magazinele pot lua măsuri punctuale şi temporare de limitare a cantităţii comercializate pentru anumite produse, în scopul descurajării speculei precum şi asigurării aprovizionării întregii populaţii. „Creşterea galopantă a preţurilor, pe fondul unei inflaţii care nu dă semne de temperare şi a unor cazuri de «maximizare oportunistă a profiturilor» în acest context, sunt factori agravanţi. Este cert însă că raţiunea ar trebui să ne spună că şi în cazurile în care o creştere a preţurilor este iminentă, din diverse motive nu putem cumpără suficient de mult din niciun produs, astfel încât beneficiile unei suprastocări sunt limitate. Pentru anumite categorii sociale însă, orice economie de bani, în condiţiile în care puterea de cumpărare continuă să se erodeze vizibil, nu poate fi ignorată. După părerea mea, aceste situaţii sunt un semnal de alarmă care indică un risc semnificativ de scădere a consumului”, a menţionat Belciu.

    Totodată, mari producători – Bunge, Expur, Prutul, Global Grain International – au afirmat că pot asigura consumul, iar datele statistice arată că România produce uleiuri comestibile cu 60% mai mult decât consumă. „Cifra de afaceri a principalelor companii din sectorul de producţie a uleiului rafinat este semnificativă, primele cinci companii generând circa 900 de milioane de euro în 2020”, subliniază Belciu. De menţionat este că România a şi importat ulei din seminţe de floarea soarelui în primele 11 luni din 2021 în valoare de 33 de milioane de euro, dar Bogdan Belciu explică faptul că în orice categorie – chiar şi la cele unde România este net exportator – există un anumit procent de importuri. „Dacă în ceea ce priveşte uleiul de floarea soarelui, România este într-o poziţie favorabilă, situaţia este diferită la alte categorii de produse: zahăr, legume şi fructe şi carne de porc, unde producţia acoperă între 35% şi 70% din consum”, a menţionat Bogdan Belciu.

    Dacă în ceea ce priveşte uleiul de floarea soarelui, România este într-o poziţie favorabilă, situaţia este diferită la alte categorii de produse: zahăr, legume şi fructe şi carne de porc, unde producţia acoperă între 35% şi 70% din consum.
    Bogdan Belciu, cofondator al companiei de consultanţă Valorem Business Advisors

    În piaţa zahărului situaţia defavorabilă s-a accentuat în ultimii ani, după ce fabrică după fabrică au scos utilajele din priză şi au disponibilizat salariaţii, pe motiv că activitatea nu a mai fost rentabilă după liberalizarea pieţei şi eliminarea cotelor de zahăr începând din 2017 şi din cauza costurilor ridicate cu producţia. Astfel, România mai are două fabrici de zahăr faţă de peste 30 în urmă cu trei decenii şi acum importă de două ori mai mult zahăr decât produce. Anul acesta grupul francez Tereos de la Luduş, judeţul Mureş, care producea aproximativ 65.000 de tone de zahăr în fiecare an, a anunţat închiderea fabricii. În contextul închiderii, peste 150 de persoane rămân fără loc de muncă şi peste 300 de cultivatori de sfeclă de zahăr fără contracte. În prezent, România nu mai are nicio fabrică de zahăr cu capital românesc, ci doar două fabrici ale grupul austriac Agrana, producătorul brandurilor Mărgăritar şi Coroniţa. Fabricile sale se află în Roman, judeţul Neamţ şi în Buzău, judeţul Buzău. Astfel că în primele 11 luni din 2021 România a plătit circa 100 de milioane de euro să importe 212.000 de tone de zahăr din sfeclă de zahăr şi trestie de zahăr, de două ori mai mult decât produce, conform datelor de la INS. Comparativ, România a exportat zahăr de numai 13 milioane de euro, de 7,6 ori mai puţin. „Motivul producţiei mici în cazul zahărului este scăderea semnificativă a sfeclei de zahăr, coroborată cu preţul mai mic de procesare pentru zahărul produs din alte materii prime (de exemplu, trestie de zahăr – n.red)”, a explicat Belciu. Producţia de sfeclă de zahăr a scăzut din 1990 încoace de aproape cinci ori, de la 3,27 milioane de tone la 682.000 tone în 2020, arată datele de la INS. Spre comparaţie, România producea imediat după Revoluţie la fel de multă sfeclă de zahăr cum produce Rusia în prezent, această ţară fiind şi cel mai mare producător din lume, iar România situându-se în 2020 pe locul 31 la nivel mondial, potrivit FAO, Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură din cadrul ONU. Cu toate acestea, mai există un licăr de speranţă în piaţa zahărului, pentru că Best Achiziţii, companie care a cumpărat 60% din tot ce a însemnat fabrica de zahăr Bod – terenuri, locuinţe pentru angajaţi, dispensar – a anunţat recent că va redeschide unitatea de producţie din judeţul Braşov, închisă în urmă cu trei ani. Procesarea în fabrică ar urma să înceapă în acest an, realizând o producţie de 28.000 de tone de zahăr, potrivit reprezentanţilor firmei.

    „În cazul cărnii de porc, motivul scăderii producţiei este pesta porcină africană, unde România este printre ţările cele mai afectate din Europa”, susţine Bogdan Belciu. Virusul pestei porcine a intrat în România în 2017, iar eşecul autorităţilor de a gândi şi a aplica o strategie clară în eradicarea bolii, a dus la uciderea a sute de mii de animale şi efectivele s-au redus dramatic. Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România, spunea recent că în 2021, numărul porcilor sacrificaţi în abatoarele din România din producţia internă a fost de 3,2 milioane de capete, faţă de 4,2 milioane de capete în 2016, deşi consumul s-a menţinut la acelaşi nivel, ceea ce înseamnă că importurile vor creşte semnificativ la nivelul întregului an. În primele 11 luni din 2021, cel mai importat aliment de către România a fost carnea de porc, de aproape 300.000 de tone, în valoare de peste jumătate de miliard de euro, conform datelor de la INS. Astfel, România îşi acoperă din producţia internă mai puţin de 30% din consum.

    Este cert ca raţiunea ar trebui să ne spună că şi în cazurile în care o creştere a preţurilor este iminentă, din diverse motive nu putem cumpără suficient de mult din niciun produs, astfel încât beneficiile unei suprastocări sunt limitate. Pentru anumite categorii sociale însă, orice economie de bani, în condiţiile în care puterea de cumpărare continuă să se erodeze vizibil, nu poate fi ignorată. După părerea mea, aceste situaţii sunt un semnal de alarmă care indică un risc semnificativ de scădere a consumului.
    Bogdan Belciu, cofondator al companiei de consultanţă Valorem Business Advisors

    Crescătorii de bovine şi porcine susţin că ei sunt cei mai vitregiţi, pentru că din cauza costurilor mari cu producţia lucrează în pierdere, iar lipsa de implicare a statului în zootehnie ar putea duce la închiderea multor ferme şi, implicit, la explozia importurilor de carne. Mai mult, este interesant faptul că România importă o cantitate dublă de carne de bovine congelată faţă de cantitatea de carne de bovine proaspătă, conform datelor de la INS. „Importăm multă carne de porcine şi de bovine, pentru că nu avem suficientă carne în ţară. Dacă producem tot în aceste condiţii mult timp, adică să creştem un purcel cu 50 de euro şi îl vindem pe bursă cu 24-25 de euro, vom lichida fermele, pentru că zootehnia nu poate funcţiona cu pierderi de la o zi la alta”, spune Dimitrie Muscă, proprietarul Combinatului Agroindustrial Curtici, care cultivă cereale şi creşte câteva mii de bovine şi porcine.

    Antreprenorul precizează că preţul cerealelor – grâu şi porumb – este în prezent dublu faţă de acum un an, însă preţul de vânzare al carcasei de porc a rămas aproape neschimbat, în jurul valorii de 8 lei/kg. Astfel, pentru a creşte un porc de 100 kg, costul de producţie este mai mare cu 150 – 200 de lei decât preţul de vânzare, subliniază el. În data de 15 martie, Bursa paneuropeană EuroNext de la Paris se închisese cu preţul rapiţei la valoarea de 902,5 euro/tonă, apropiindu-se de preţul de vânzare al unor maşini second hand (care cântăreşte 2-3 tone). Preţul a crescut cu peste 30% în doar o lună din cauza războiului din Ucraina şi cu aproape 60% faţă de acum şase luni.

    În ceea ce priveşte grâul, preţul acestuia a ajuns la 386 euro/tonă, având un avans de 44% comparativ cu patru săptămâni în urmă şi, mergând mai în spate, este dublu faţă de acum trei ani, conform datelor EuroNext. Preţul porumbului, de asemenea, a crescut cu aproape 40% în doar o lună şi s-a situat la nivelul de 346 de euro/tonă, dar nivelul maxim atins de la izbucnirea conflictului a fost de 368,5 de euro/tonă. „Pe lângă costurile mari cu producţia, stăm cu sabia deasupra capului, căci vedem că în prezent peste 280.000 de porci sunt afectaţi de pestă porcină şi de cinci ani nimeni nu ia măsuri concrete să scăpăm de ea. Statul este un criminal care nu se implică şi, cel puţin la carnea de porc, o să ajungem să importăm 100% din cantitatea consumată, pentru că noi nu avem decât să închidem fermele când vedem că pe tovarăşul stat nu-l interesează situaţia”, a mai spus Muscă. 

    România a avut în 2020 un efectiv de 3,7 milioane de capete, iar producţia de carne de porc a fost de circa 390.000 de tone, la un consum mediu de 38 kg/cap de locuitor, arată datele de la INS. Peste 1,3 milioane de porci sunt crescuţi anual în România de grupul chinez Smithfield, China fiind recunoscută, de altfel, ca cel mai mare producător de carne de porc la nivel mondial. Principala ţară din care România importă carne este Germania, iar în perioada ianuarie – octombrie 2021 cantitatea importată a fost de aproape 100.000 de tone în valoare de 168 de milioane de euro, potrivit datelor de la INS.

    Importăm multă carne de porcine şi de bovine, pentru că nu avem suficientă carne în ţară. Dacă producem tot în aceste condiţii mult timp, adică să creştem un purcel cu 50 de euro şi îl vindem pe Bursă cu 24-25 de euro, vom lichida fermele, pentru că zootehnia nu poate funcţiona cu pierderi de la o zi la alta.
    Dimitrie Muscă, proprietarul Combinatului Agroindustrial Curtici

    Cel mai mare importator de carne din 2021 a fost retailerul german Kaufland România, însă reprezentanţii INS nu au precizat cantitatea din motive de confidenţialitate. Pe următoarele poziţii se situează Recunoştinţa Prodcom Impex, companie ce face parte din grupul Cris-Tim, şi retailerul Metro Cash & Carry România. „Lacuna pentru legume şi fructe este fragmentarea producţiei şi lipsa unui mecanism eficient de colectare a acesteia”, susţine Bogdan Belciu. Astfel că, deşi România se află în primii zece producători de legume din UE, nu reuşeşte să-şi acopere consumul intern iarna, pentru că în spaţii protejate – sere şi solarii – se produce scump, iar promisiunile autorităţilor că vor investi în depozite regionale pentru fructe şi legume au rămas la stadiul de idee.

    Totodată, România este un producător important de cartofi, aflat în primii zece jucători din UE, dar suprafaţa cultivată şi producţia au scăzut în ultimii ani. Cele mai bogate producţii în sectorul agroalimentar al României sunt cea de cereale, de peste 34 de milioane de tone, un nivel record atins în anul agricol 2020-2021, unde intră şi porumbul (România este pe primul loc în UE), floarea-soarelui (primul loc în UE) şi grâul (locul 4 în UE), ouăle de găină, laptele, cartofii şi legumele, arată datele FAO. „Pentru a privi jumătatea plină a paharului, există un potenţial în mai multe sectoare economice din România ca urmare a blocării bruşte a activităţii economice din Ucraina şi din Rusia. Atât din punct de vedere al produselor agricole, cât şi din punct de vedere al produselor procesate, dar şi în alte sectoare economice la modul general, România are posibilitatea de a capta businessul care se mută din cele două locaţii afectate de război şi/sau de sancţiuni economice. Pentru a materializa aceasta oportunitate, este nevoie de o gândire strategică şi de o abordare susţinută”, consideră Bogran Belciu. El crede că executivii din toate industriile se confruntă cu problemele urgente legate de fracţionarea şi mai mare a lanţurilor de aprovizionare, de creşterea inflaţionistă a costurilor – cu impact în profitabilitatea pe termen scurt – şi de gestiunea resurselor umane. „Cei care găsesc timpul, resursele şi energia necesare pentru a explora oportunităţile care apar în acest context vor fi cei care vor ieşi învingători din această nouă criză”, a conchis Belciu.

  • De la paste la pastile cu iod, europenii cumpără din nou în neştire sub imperiul panicii

    După ce pandemia a generat penurii în urma achiziţiilor din panică, războiul din Ucraina îi determină din nou pe unii europeni să-şi facă rezerve, scrie Financial Times.

    În nordul Itaiei, rafturile supermarketurilor au fost golite de paste. În Norvegia, farmaciile nu mai au pastile cu iod. Iar în Germania, grupurile comerciale avertizează împotriva cumpărăturilor din panică.

    Ucraina şi Rusia sunt exportatori vitali de grâu, cât şi de floarea-soarelui, rapiţă, seminţe de soia folosite în producţia de uleiuri de gătit şi hrană pentru animale.

    Industria procesatoare de seminţe oleaginoase a avertizat că războiul din Ucraina ar putea crea penurii de ulei pentru gătit şi hrană pentru animale „foarte dificil de soluţionat“ pe termen scurt.

    Preţurile pâinii, pastelor şi cărnii sunt deja în creştere în Italia. Băcanii germani au fost nevoiţi să raţionalizeze vânzările de ulei pentru gătit pentru a evita o nouă rundă de achiziţii din panică. Nu toate ţările europene au fost cuprinse de febra cumpărăturilor din panică.

    Retailerul Carrefour, cu o prezenţă însemnată în Franţa, Spania şi Italia, spune că nu se loveşte de penuriile înregistrate la începutul pandemiei.

    Ţările mai sărace, dependente de grâul din Ucraina şi Rusia, sunt cele care se vor confrunta cel mai mult cu penurii serioase.

    Supermarketurile din Turcia, unde gospodăriile resimt din plin creşterea uriaşă a inflaţiei, au rămas fără ulei de floarea-soarelui pe rafturi după ce presa de acolo a avertizat cu privire la posibile penurii. În Spania, un ministru a sugerat ca ţara sa să folosească ulei de măsline. Acesta a remarcat că acţiunile unor mari producători de ulei de măsline au urcat cu peste 20% în ultimele săptămâni.

    Pentru unii consumatori obişnuiţi, ceea ce se întâmplă reaminteşte că într-o economie globală, nimeni nu poate scăpa de costurile războiului.

     

  • Hagag cumpără o nouă clădire veche în zona Pieţei Universităţii pentru a o transforma în proiect office

    Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe îşi continuă planurile de extindere pe plan local şi achiziţionează o clădire veche de birouri situată pe strada Vasile Lascar numărul 5-7, aproape de Piaţa Rosetti şi Piaţa Universităţii.

    Imobilul se desfăşoară la sol pe o suprafaţă care depăşeşte 1.000 de metri pătraţi şi afişează peste 6.000 de metri pătraţi construiţi de spaţii de birouri, dispuşi pe şapte nivele.

    „Această nouă tranzacţie nu consolidează doar prezenţa noastră în România ca investitor pe termen lung şi dezvoltator activ de proprietăţi imobiliare, ci reiterează, în acelaşi timp, promisiunea Hagag Development Europe de a contribui la regenerarea şi modernizarea zonelor centrale prin reconversia clădirilor vechi, cu valoare istorică, culturală şi de patrimoniu. Mă bucur să văd cum, odată cu fiecare investiţie pe care o adăugăm în portofoliu, viziunea noastră pentru Bucureşti prinde din ce în ce mai mult contur .”, a declarat Yitzhak Hagag, co-fondator şi acţionar Hagag Development Europe.

    Istoricul clădirii datează de mai bine de 75 de ani. Mai mult decât atât, zona Vasile Lascăr este recunoscută drept unul dintre cartierele reprezentative ale capitalei, relevante atât pentru identitatea istorică a capitalei, cât şi pentru cea culturală.

    În ultimele trei decenii, Bucureştiul s-a confruntat cu un dezinteres notabil în ceea ce priveşte conservarea patrimoniului arhitectural din zonele istorice. Fie că discutăm despre demolarea sau neglijarea mai multor construcţii remarcabile, peisajul urban din centrul oraşului s-a deteriorat într-un ritm accelerat.

    „Proprietatea noastră din strada Vasile Lascăr 5-7 nu este clasificată ca monument istoric, însă acest aspect nu o face mai puţin valoroasă. Parcela pe care este edificată şi împrejurimile sale sunt arii protejate, iar investiţia pe care o planificăm aici cu siguranţă că va aduce plusvaloare întregului cartier. Mai mult, am convingerea fermă că oricare vom decide că va fi destinaţia finală a viitorului proiect, acesta va avea un impact semnificativ asupra imaginii de ansamblu a zonei de centru a Bucureştiului.”, a adăugat Yitzhak Hagag.

    Hagag continuă astfel să investească în imobile în zonele istorice ale Capitalei, ocolite până acum de investitori. Recent, Hagag a finalizat şi consolidarea clădirii de birouri de pe str. Tudor Arghezi 25, iar pe Calea Victoriei a transformat două clădiri istorice într-un proiect de birouri, respectiv într-unul rezidenţial de lux.

     

     

  • Cum se vede războiul din Ucraina în lanţurile de supermarketuri din România: În apropierea graniţei cu Ucraina se manifestă o creştere a nivelului cumpărăturilor. Nu sunt probleme de stocuri. Lumea cumpără pentru a oferi refugiaţilor

    ♦ În urmă cu doi ani, când pandemia începea să îşi arate colţii în Europa, au existat câteva săptămâni de panică în care oamenii au cumpărat pentru stocare, astfel au golit rafturile magazinelor când a fost vorba de conserve, făină sau produse de curăţenie ♦ Această situaţie s-a suprapus şi cu faptul că în lockdown au existat unele întârzieri în transportul de marfă, fapt ce a dus la întreruperi temporare de stocuri ♦ Panica şi factorul psihologic au jucat un rol cheie în acea perioadă, ca de altfel în orice perioadă de criză.

    Lanţurile mari de retail spun că nu există momentan probleme cu stocurile şi nici nu se remar­că o schimbare a comporta­men­tului de consum similară celei din primele săptămâni de pandemie. Astfel, românii nu îşi fac stocuri de ali­mente şi bunuri de larg consum nealimen­tare aşa cum se întâmpla acum doi ani.

    „În acest moment, nu există probleme cu stocurile în cadrul magazinelor noastre, dar monitorizăm situaţia îndeaproape“, spun reprezentanţii discounterului german Penny, care are în România circa 300 de magazine.

    În contextul războiului de la graniţă, în condiţiile în care Ucraina este un important ju­cător din industria agroalimentară şi în pre­zent aceasta nu poate funcţiona normal, în situaţia în care Occidentul a impus nume­roase restricţii Rusiei şi a blocat schimburile comerciale aproape total, ZF a întrebat jucătorii din retail dacă remarcă perturbări ale lanţurilor de distribuţie.

    Deşi nu există probleme momentan, si­tua­ţia este urmărită atent de companiile ac­ti­ve în domeniu dat fiind că se poate schim­ba de la o zi la alta. Spre exemplu, în Ucraina multe fabrici şi-au încetat activi­ta­tea, chiar şi cele care produc bunuri ali­men­tare, de strictă necesitate, dat fiind că sunt po­zi­ţionate în zone de conflict. O parte din­tre aceste bunuri erau destinate exportului, ajun­gând şi pe alte pieţe, inclusiv România. De partea cealaltă, fabricile din ţările în­vecinate, inclusiv România, ar putea fi nevoite să suplinească producţia care a fost închisă temporar în Ucraina pentru că altfel poate apărea o criză alimentară în ţara vecină, măcinată de un război care durează deja de mai bine de o săptămână.

    „În România, momentan nu există pro­ble­me de stocuri“, confirmă şi reprezentan­ţii Profi. Ei adaugă totodată că nu se ob­servă semne de panică şi modificări în com­por­­tamentul de consum. Totuşi, în zonele din apropierea graniţei cu Ucraina se mani­festă o creştere a coşului de cumpărături faţă de în mod obişnuit.

    „Acest lucru nu e însă neaşteptat în con­­textul în care multă lume fie a cumpărat suplimentar pentru a duce la graniţă aju­toare pentru cei care şi-au părăsit că­minele şi s-au refugiat în România, fie găzduieşte familii de refugiaţi, ceea ce a dus la creş­terea consumului familial.“

    Reprezentanţii companiei care are circa 1.500 de magazine adaugă că Profi este o re­ţea de retail, nu de vânzări angro, ast­fel că din­totdeauna cantităţile care pot fi cum­pă­rate au fost limitate, ca de exemplu la zahăr, unde limita e de 6 kg pe un bon fiscal.

    „În această privinţă nimic nu s-a schimbat acum.“

    În urmă cu doi ani, când pandemia în­cepea să îşi arate colţii în Europa, au existat câ­teva săptămâni de panică în care oamenii au cumpărat pentru stocare, astfel au golit rafturile magazinelor când a fost vorba de conserve, făină sau produse de curăţenie.

    Această situaţie s-a suprapus şi cu faptul că în lockdown au existat unele întârzieri în trans­portul de marfă, fapt ce a dus la întreruperi tem­porare de stocuri. Panica şi factorul psi­ho­logic au jucat un rol cheie în acea perioadă, ca de altfel în orice perioadă de criză.

    „În contextul economic şi geopolitic actual, nu vedem schimbări marcate în com­portamentul de consum. Cu toţii ne dorim ca actualei crize să i se găsească o soluţie cât mai rapid. Nu am văzut ca oamenii să înceapă să îşi facă provizii pentru că s-ar putea întâmpla ceva rău. Toată lumea e în aşteptare, dar nu cred că va fi o situaţia mai rea în România în perioada următoare. Pe toţi ne preocupă ce vedem în ţara vecină, suntem mobilizaţi să îi ajutăm pe refugiaţi, dar nu sunt probleme pe lanţurile de aprovizionare“, confirmă şi Tiberiu Dăneţiu, director de marketing al Auchan România.

    Jucătorii din comerţul modern spun astfel că activitatea se desfăşoară momentan normal pe piaţa locală, dar toţi ochii urmăresc cu atenţie ce se întâmplă pe scena geopolitică europeană şi mondială. Impactul acestui război este greu de contorizat momentan, dar analiştii spun că este greu ca într-o economie globalizată să nu se resimtă efecte în toată lumea.

     

  • Romgaz este mai valoroasă pe bursă decât Lukoil şi Gazprom la un loc. Cu banii din puşculiţă, de 800 mil. dolari, producătorul român de gaze ar putea cumpăra acum cei doi giganţi petrolieri ai Rusiei şi care cu doar câteva zile în urmă valorau sute de miliarde de dolari

    Potrivit datelor agregate de ZF din platforma Bloomberg, cei doi giganţi petrolieri ai Rusiei – Lukoil şi Gazprom au acum o capitalizare bursieră la Londra de 346 milioane de dolari şi 225 milioane de dolari, în colaps de la începutul lui 2022 cu 99,44% respectiv 99,8%.

    Cu alte cuvinte, cele două companii, care cu doar câteva zile în urmă valorau 57 mld. dolari pentru Lukoil şi 71 mld. dolari pentru Gazprom, au ajuns să fie mai mici chiar şi decât companii listate pe segmentul AeRO al Bursei de la Bucureşti – acolo unde sunt IMM-uri.

    Ca un scenariu jurnalistic – Romgaz, producător şi furnizor de gaze naturale controlat de Ministerul Energiei, şi care acum valorează 3,5 miliarde de dolari la Bucureşti, ar putea cumpără dintr-un foc atât Gazprom cât şi Lukoil doar cu banii pe care îi avea la bănci la final de 2021, de circa 3,6 mld. lei (aproximativ 800 mil. dolari). Adica nici măcar nu ar apela la împrumuturi.

    Desigur aceasta este doar un scenariu jurnalistic, cu şanse zero de materializare, însă arată amplitudinea prăbuşirilor pe pieţele vestice pentru perlele din energie ale Rusiei din cauza sancţiunilor europene.

    Miercuri, companiile ruseşti care au GDR-uri listate la Bursa de la Londra sunt în cădere liberă, tranzacţionarea fiind oprită de câteva ori. Bursa din Moscova încă este închisă miercuri, pentru a treia zi la rând. Gazprom scade cu 30%, Lukoil cu 92%, Sberbank cu 50%, potrivit datelor bursei de la Londra.

     ​

  • Panica se instalează la Moscova. Ruşii caută disperaţi să cumpere dolari, după ce rubla se devalorizează cu fiecare minut

    Populaţia din Rusia începe să simtă din ce în ce mai mult efectele sancţiunilor impuse în urma invaziei pe care o conduce Putin în Ucraina, în contextul în care se formează cozi de zeci de persoane care încearcă să obţină dolari, pe fondul devalorizării masive a rublei ruseşti, potrivit WSJ.

    Un astfel de caz a fost relatat pentru presa internaţională de Alexander Sokolov, 33 ani, care lucrează ca paznic pentru un magazin de parfumuri şi cosmetice dintr-o clădire comercială de pe buleveardul Tsvetnoy. El a văzut toată ziua de luni mulţimi de oameni care se înghesuie să retragă dolari de la bancomat.

    WSJ a discutat cu una dintre persoanele care aşteptau într-o astfel de coadă de 100 de persoane, în faţa unui ATM al Tinkoff Bank. Albert Ovchinnikov, 25 de ani, lucrează în grafică şi design, iar luni el aştepta deja de o oră la bancomat sperând că poate retrage dolari americani.

    „Văd panică acum. Chiar dacă oamenii stau liniştiţi la coadă lor le este frică pentru banii lor. De aceea toată lumea rtrage bani. (…) Practic, toată lumea îşi scoate banii, pentru a fi pregătiţi de orice”.

    El a spus că vrea să retragă 70% din întreaga sumă în dolari pe care o are în cont.

    Luni dimineaţă, rubla se prăbuşea deja cu 30% faţă de ziua de vineri în urma sancţiunilor impuse de Europa şi SUA. 

     

  • Gigantul din industria luxului Prada devine singurul proprietar al fabricii de la Sibiu, România, după ce cumpără 20% de la o antreprenoare locală

    ♦ Prada are în total 23 de unităţi de producţie dintre care 20 în Italia şi câte una în Marea Britanie, Franţa şi România ♦ Pe plan local, grupul dezvoltă o nouă fabrică.

    Compania Hipic Prod Impex din judeţul Sibiu este acum controlată în proporţie de 100% de grupul italian de modă de lux Prada după ce anul trecut gigantul a cumpărat ultimele acţiuni de la antreprenoarea Andreea Sabău.

    „Prada Spa a ales să îşi exercite opţiunea de a cumpăra restul de 20% din acţiunile companiei Hipic Prod Impex din România. Ca rezultat al acestui acord, grupul Prada deţine acum compania integral“, se arată într-un document al gigantului unde nu este precizată însă nicio valoare a acestei achiziţii. România nu este singura piaţa unde grupul a făcut astfel de mutări anul trecut.

    Deşi nu oferă date financiare privind această tranzacţie, într-un alt document al grupului Prada apare informaţia conform căreia între 2019 şi 2021 compania a investit 80 mil. euro în producţie, mai exact în achiziţii strategice pentru „o integrare mai bună pe verticală“. Pentru 2022 sunt planificate alte investiţii de 70 mil. euro, iar grupul caută în continuare noi oportunităţi. Pe lista investiţiilor recente apar trei fabrici în Italia, una în Marea Britanie şi o vopsitorie în Franţa. Toate acestea figurează deţinute total sau parţial de Prada acum. În cazul unora, în 2021 gigantul a realizat achiziţia unor pachete minoritare de acţiuni, la fel ca în cazul Hipic Prod Impex din România.

    Hipic Prod Impex este o companie fondată în 1994 şi care anul trecut era controlată în proporţie de 80% de Prada SPA şi 20% de Andreea Sabău, conform platformei de analiză confidas.ro. Între timp, structura oficială a acţionariatului s-a schimbat, italienii controlând tot businessul, conform aceleiaşi surse.

    Andreea Sabău figurează acţionar în mai multe companii – o parte ra­diate, o parte în funcţiune. Una dintre acestea din urmă este Cecco Bruna 2011, cu afaceri de 12 mil. lei şi o marjă de profit de 25% în 2020. Aici ea e unicul acţionar, firma având drept CAEN (obiect de activitate) fa­bri­carea articolelor de voiaj şi maro­chi­nărie şi a articolelor de harnaşament. Acelaşi CAEN îl are şi Hipic Prod Impex, firma controlată de Prada.

    Aceasta din urmă a încheiat 2020 (an marcat de pandemia de COVID-19) cu afaceri de 28 mil. lei, în scădere faţă de 45 mil. lei în anul anterior. Declinul poate fi pus pe seama pandemiei care a dus la închiderea temporară a magazinelor fizice şi la limitarea libertăţii de mişcare. Faptul că oamenii au stat mai mult acasă i-a determinat să investească mai puţin în modă. Datele pe 2021 nu sunt încă disponibile.

    Prada are în total 23 de unităţi de producţie dintre care 20 în Italia şi câte una în Marea Britanie, Franţa şi România. Pe plan local, grupul dezvoltă o nouă fabrică în care investeşte 19 mil. euro, din care 8 mil. euro reprezintă ajutor de stat, conform datelor publice.

    „Noua unitate de producţie va fi gata la finalul primului semestru din 2022, însă va deveni operaţională la începutul semestrului secund al acealuiaşi an“, spunea la final de 2022 Marta Monaco, financial and corporate communication senior manager în cadrul Prada SpA.

    Ea adăuga că fabrica va măsura 11.000 mp, fiind vorba de un singur etaj unde se vor realiza toate etapele procesului de producţie a unor bunuri din piele.

     

  • (P) 4 sfaturi de care trebuie să ţineţi cont atunci când cumpăraţi un aspirator

    Dacă vă doriţi un aspirator nou, nu a existat niciodată o gamă mai largă de produse din care să alegeţi. De la aspiratoare verticale scumpe la aspiratoare ieftine portabile şi chiar roboţi, cumpărarea unui aspirator poate fi uneori un teren minat.

    Aşadar, pentru a vă ajuta să găsiţi aspiratorul potrivit pentru dumneavoastră, am alcătuit un ghid de cumpărare a aspiratoarelor. Continuaţi să citiţi pentru a afla câteva sfaturi care vă vor ajuta să vă alegeţi următorul aspirator.

    1. În poziţie verticală, cu cilindru sau fără fir?

    Prima decizie va fi să alegeţi tipul de aspiratoare ieftine pe care îl doriţi. Cele trei opţiuni principale pe care le aveţi sunt: vertical, cilindru sau fără fir.

    Un aspirator vertical este excelent pentru toate tipurile de covoare şi este ideal dacă aveţi o casă mai mare. Acestea sunt bune pentru curăţarea în profunzime a covoarelor şi pentru a strânge părul de animale de companie. De asemenea, este posibil să constataţi că sunt aspiratoare mai ieftine decât alte tipuri.

    Ţineţi cont de faptul că pot fi incomode pentru scări (deşi ar trebui să vină cu o mulţime de accesorii utile) şi pot fi grele de ridicat şi mai greu de depozitat. De asemenea, este posibil să fiţi limitat de lungimea cablului de alimentare.

    Aspiratoarele cu cilindru sunt mai compacte şi pot fi mai bune pentru o casă mai mică. Sunt excelente pentru a ajunge la înălţime sau pentru a aspira sub mobilă şi sunt adesea mai uşoare şi mai uşor de împins şi tras.

    Este posibil să fiţi limitat de lungimea cablului (în mod normal, acesta se retrage în aspirator) şi, uneori, pot fi greu de manevrat pe covoare. De asemenea, aceste aspiratoare ieftine pot fi mai greu de depozitat.

    Un aspirator fără fir este, în general, uşor şi uşor de manevrat, ceea ce îl face ideal pentru o casă mică. Sunt uşor de depozitat şi sunt bune pentru curăţenia uşoară şi, deoarece nu sunteţi restricţionat de lungimea cablului, sunt perfecte pentru curăţarea maşinii.

    Va trebui să vă reîncărcaţi regulat aspiratorul şi pot avea o durată de viaţă scurtă a bateriei. Capacitatea mai mică înseamnă că va trebui probabil să îl goliţi mai des şi este posibil să aveţi nevoie de accesorii suplimentare pentru a vă ocupa de părul de animale de companie.

    2. Cu sac sau fără sac

    Odată ce v-aţi decis asupra celui mai bun tip de aspirator pentru dvs., va trebui să vă gândiţi dacă vreţi un aspirator cu sac sau fără sac.

    Aspiratoarele cu sac aspiră murdăria şi praful într-un sac, pe care apoi îl scoateţi şi îl aruncaţi. Aspiratoarele fără sac umplu un recipient pe care trebuie să îl goliţi singur. Dacă suferiţi de astm sau de alergii, un aspirator Philips cu sac poate fi preferabil, deoarece nu veţi fi expus la praful aspirat. Cu toate acestea, ţineţi cont de faptul că veţi avea costul suplimentar de înlocuire a pungilor pe măsură ce le folosiţi.

    Alte aspiratoare ieftine fără saci economisesc costul de achiziţionare a sacilor, dar de obicei au mai multe filtre care trebuie curăţate sau înlocuite. De asemenea, veţi fi expus la mai mult praf şi murdărie, ceea ce poate fi o problemă dacă suferiţi de alergii.

    3. Cumpărarea celui mai bun aspirator înseamnă să aveţi filtrul potrivit

    Obţinerea filtrului potrivit este importantă. Acest lucru se datorează faptului că un aspirator aspiră aerul care conţine particule de praf, le filtrează şi apoi expulzează aerul înapoi în cameră. Cu cât filtrul este mai bun, cu atât mai curat va fi aerul din casa dvs.

    Aspiratoarele de bază au filtre simple, în timp ce aspiratoarele mai avansate au o filtrare îmbunătăţită. Filtrele HEPA (High Efficiency Particulate Air) reduc numărul micilor alergeni, iar acest lucru vă poate ajuta foarte mult dacă aveţi astm sau alergii.

    Indiferent de filtrele pe care le alegeţi, asiguraţi-vă că le păstraţi curate. Filtrele înfundate înseamnă că aspiratorul dvs. este mai puţin eficient şi veţi îndepărta mai puţine particule de praf şi murdărie. Dacă aspiratorul dvs. are filtre care nu au durată de viaţă, atunci va trebui să le înlocuiţi în mod regulat. Verificaţi ghidul de instrucţiuni al aspiratorului dvs. pentru detalii.

    4. Ce ziceţi de un aspirator robot?

    Dacă nu vă place deloc să aspiraţi, una dintre tendinţele actuale este să luaţi un robot care să facă treaba în locul dvs.

    Aspiratoarele robot se deplasează în jurul casei dvs. cu ajutorul camerelor încorporate şi a tehnologiei senzorilor inteligenţi. Tot ce trebuie să faceţi este să îl setaţi în locul în care doriţi să cureţe şi acesta va face treaba în locul dvs., revenind la „bază” pentru a se reîncărca atunci când bateria s-a descărcat.

    Reţineţi că roboţii de curăţare nu sunt la fel de puternici ca un aspirator standard, aşa că probabil veţi avea nevoie în continuare de un aspirator tradiţional. De asemenea, acestea pot fi scumpe, în funcţie de modelul pe care îl alegeţi.