BusinessMagazin

Tag: criza financiara

  • Arhitectura de criza

     

    In Londra, panorama City-ului, centrul financiar vechi al orasului, este dominata de o constructie din otel si sticla, cu o forma inconfundabila. Gherkin (Castraveciorul), asa cum este alintata de localnici cladirea unde s-a aflat sediul Swiss Re (pe care compania l-a vandut in 2007 pentru 600 de milioane de lire sterline), poarta semnatura arhitectului Norman Foster si a devenit unul dintre personajele principale in fotografiile turistilor sositi in capitala britanica. Daca te aventurezi mai departe pe strazile inguste din City descoperi o alta cladire inclusa in ghiduri turistice – sediul companiei de asigurari Lloyd’s, o investitie de 163 de milioane de lire finalizata in 1987, dupa un proiect al casei de arhitectura Richard Rogers. Cladirea are sase turnuri si este o combinatie intre metal si sticla care nu trece neobservata, semanand mai curand cu o intreprindere industriala din viitor.
     
    In Barcelona, una dintre cele mai cunoscute cladiri de locuinte este complexul Walden 7, un bloc de 14 etaje grupat in jurul a cinci gradini interioare, cu o fatada inspirata de cea a unei fortarete din trecut. Constructia poarta semnatura lui Ricardo Bofill. Bofill a proiectat si portul Praski din Varsovia, care s-a transformat intr-una dintre principalele atractii din capitala Poloniei. La Praga, multi turisti raman cu amintirea Podului Carol, dar si a “cladirilor care danseaza” – doua cladiri moderne proiectate de Frank Gehry, alintate de localnici Fred si Ginger: cea din beton sprijina dansatoarea ce isi unduieste silueta din otel si sticla.
     
    Majoritatea oraselor din Europa se lauda cu monumente de arhitectura moderna, pe cat de laudate de promotori si dezvoltatori ca posibile surse de venituri din exploatarea lor propriu-zisa si deopotriva din turism, pe atat de criticate de opozantii modernismului in arhitectura, considerat impersonal, rece si stricator al peisajului urban traditional. Evident, arhitectii se straduiesc sa-si apere viziunea, convinsi ca numai cladirile imaginate de ei pot ridica din punct de vedere urbanistic orasele europene, mai ales cele din tarile foste socialiste, grevate de mostenirea blocurilor de beton. Ricardo Bofill, unul dintre asa-numitii “starchitects” (arhitecti-vedete adepti ai inovatiei radicale si ai personalitatii in arhitectura), din categoria lui Frank Gehry, Zaha Hadid, Norman Foster sau Richard Rogers), a vorbit in exclusivitate cu BUSINESS Magazin despre ce ar trebui sa faca Bucurestiul pentru a-si depasi propria sa mostenire de blocuri socialiste, dar si despre schimbarile aduse de criza economica intr-o industrie dominata de mega-proiecte.
     
    “Pentru ca Bucurestiul sa se poata mandri cu un simbol de arhitectura moderna este esential sa se creeze o tendinta. In Barcelona si in Spania, in general, s-a creat o concurenta intre planurile urbanistice, iar partidele politice au mizat pe astfel de teme. Initial, mega-proiectele s-au lansat in Barcelona, iar apoi si celelalte orase au inceput sa ceara cladiri proiectate de arhitecti faimosi”, afirma Bofill. Arhitectul considera ca tocmai criza este cel mai bun moment pentru a face planuri, care pot fi lansate dupa depasirea perioadei dificile din economie.
    Ricardo Bofill are 40 de ani de experienta ca arhitect, avand in portofoliu proiecte de design urbanistic si infrastructura, cladiri culturale, sportive, rezidentiale sau design de mobilier. Arhitectul conduce Taller de Arquitectura (Atelierul de Arhitectura), care a dezvoltat printre altele La Place de l’Europe din Luxemburg, cartierul Nova Karlin din Madrid sau NanSha din Guangzhou.
     
    Bofill si-a pus amprenta si pe proiecte publice de mare amploare, precum Aeroportul din Barcelona, Teatrul National din Catalonia, Barcelona sau Palatul Congreselor din Madrid. Arhitectul a proiectat si sediile firmelor Christian Dior si Cartier din Paris, al Shiseido din Tokio sau al JP Morgan din Chicago. In zona proiectelor rezidentiale de mare amploare, catalanul are experienta unor mega-cartiere din Paris – Espaces d’Abraxas, in Marne-la-Vallée, o constructie in coloane de proportii gigantice, les Arcades du Lac, in apropiere de Versailles, sau Echelles du Baroques din cartierul Montparnasse. 
     
    La Bucuresti, Bofill a proiectat pentru compania spaniola Avantia, pe un teren de 12 hectare cu deschidere la Lacul Morii din Bucuresti, un complex de birouri, zone comerciale si cladiri rezidentiale, in total o suprafata de 590.000 metri patrati cu constructii care ar urma sa faca parte din proiectele pe termen lung ale companiei. Terenul este cel mai mare din portofoliul companiei, care pana acum a investit 67 de milioane de euro in terenuri.
     
    Bofill sustine ca numele unui arhitect celebru poate aduce succesul unui proiect, indiferent daca este sau nu criza economica, desi parerea lui e ca in epoci precum cea de acum, un dezvoltator poate avea un avantaj la finantare daca propune un proiect al unui “starchitect”: “Numele unui arhitect care face parte din <star sistemul> international da incredere si faciliteaza acordarea finantarilor de catre banci, mai ales intr-o asemenea perioada”.

     

  • Petrecerile, norocul hotelurilor

     

    Anul 2009 este primul in care JW Marriott, hotelul cu cele mai mari venituri din piata, va inregistra o scadere de doua cifre a afacerilor. Dupa ce a finalizat anul trecut cu incasari de 40 de milioane de euro, proprietarii de la SCH Grand vad venituri cu 10% mai mici in acest an. “Au mai fost ani de scadere, dar atunci vorbeam de cateva procente”, spune Meda Vasiliu, directorul de vanzari al hotelului. Vasiliu face parte din echipa Marriott inca dinainte de inaugurarea hotelului din Bucuresti in 2000. A dat interviul de angajare intr-o baraca improvizata langa santierul pe care se lucra la hotelul de cinci stele si a asistat in urmatorii opt ani si jumatate la evolutia de la zero a hotelului devenit intre timp singurul incadrat in segmentul de lux din Romania.
     
    Avansata intr-o pozitie din top managementul hotelului in 2006, Meda Vasiliu spune ca e dificil si periculos sa vorbesti despre scaderi in acest moment: “Consider ca, vorbind despre criza, o amplificam, in loc sa cautam solutii creative pentru a o inlatura”. Directorul de marketing si vanzari spune insa ca scaderea cererii pe piata hotelurilor de cinci stele, survenita in urma reducerii bugetelor de cheltuieli ale clientilor corporate, se aplica atat in cazul rezervarii de camere, cat si in cazul conferintelor si evenimentelor. La Marriott, 50% din venituri provin din rezervarea de camere, cealalta jumatate fiind acoperita de veniturile din conferinte si evenimente, respectiv bar si restaurante – care par a fi, cel putin deocamdata, afectate intr-o mai mica masura de criza economica.
     
    “Scaderi au mai fost si in trecut, de regula in anii imediat urmatori celor cu rezultate extraordinare. De exemplu, in 2006 am inregistrat o usoara scadere, dar aceasta a venit in mod automat dupa un 2005 care fusese foarte bun”, spune Meda Vasiliu, care calculeaza afaceri cu aproximativ 4 milioane de euro (10%) mai mici decat in 2008.
     
    Una dintre cele mai mari scaderi din piata, de aproape 27%, o estimeaza hotelul Intercontinental, aflat acum in plina renovare. “Renovarea va afecta mult afacerile hotelului”, spune Gabriela Rotariu Bergeron, cea care a preluat functia de director de marketing si de vanzari la hotelul de cinci stele, dupa ce ocupase timp de sapte ani aceeasi pozitie la hotelul de patru stele Sofitel (rebranduit Pullman la inceputul acestui an). Intercontinental a rulat anul trecut afaceri de aproximativ 14 milioane de euro, in usoara scadere fata de 2007 – cand Intercontinental a contabilizat ultima crestere, de 12%, fata de anul anterior. Profitul Intercontinental a intrat pe un trend descendent inca de acum cinci ani, compania cumuland pierderi totale de 21 de milioane de euro in aceasta perioada.
     
    Lucrurile se vor schimba insa, spune Bergeron, care a venit la Intercontinental in septembrie anul trecut cu obiectivul de a pozitiona hotelul “acolo unde trebuie” in randul hotelurilor de cinci stele (in prezent, se afla pe locul al treilea in topul cifrelor de afaceri, in competitie stransa cu Howard Johnson). Din incasarile Intercontinental, departamentul pe care il conduce Bergeron contribuie cu mai mult de 75%, restul provenind din banqueting si conferinte, segmente mai putin afectate de criza.
     
    In prezent, Intercontinental opereaza 283 de camere, dar pana in 2011, cand ar trebui sa se incheie lucrarile de renovare, vor mai fi adaugate ofertei de cazare alte 117. Din 2011, Intercontinental, cu 400 de camere operabile, se va apropia de al doilea hotel ca marime din piata de cinci stele, JW Marriott (402 camere) si de primul Radisson SAS cu 340 de camere. Batalia se va da insa tot din 2011, pentru 2009 asteptarile directorului de marketing si vanzari fiind destul de modeste – Gabriela Bergeron estimeaza o cifra de afaceri de 11 milioane de euro, cu patru milioane de euro mai putin decat nivelul inregistrat anul trecut.
     
    Scaderea din acest an vine pe o piata hoteliera grea, in care rezultatele se obtin mai greu, mai spune Bergeron: “Ca director de marketing si vanzari, trebuie sa fii mult mai deschis fata de nevoile clientului si sa gasesti solutii avantajoase pentru ambele parti. Se includ mai multe servicii in acelasi pret, se negociaza parcarea sau accesul la internet”. Meda Vasiliu crede ca hotelierii trebuie sa fie mult mai flexibili decat anii trecuti: “Data fiind scaderea gradului de ocupare, avem disponibilitate mult mai mare la camere, asadar, si flexibilitatea la discount a crescut”. La Marriott, prima parte a anului a adus scaderea cu 10% a gradului de ocupare, fata de aceeasi perioada din 2008, cand s-a inregistrat un nivel mediu de 71,6%. Dupa primele doua luni din an, care oricum sunt un pic mai slabe, luna martie a adus ceva cresteri, dar Vasiliu admite ca a incheiat luna tot sub buget.  
     
    La Intercontinental, 2009 marcheaza o reconfigurare in jos a tarifelor. Cu aceasta ocazie, Bergeron se va concentra pe clientii corporate, cei care ocupa un volum mare de camere, chiar daca la tarife mai mici, dar asigura astfel o buna parte din venituri: “2009 si 2010, pana la finalizarea lucrarilor de renovare, ne vor ajuta sa ne refacem baza de business. Ca numar de contracte acum suntem la 400-500, dar ca importanta si volume consumate sunt foarte putine. Prin urmare, vrem sa aducem pana la 100 de contracte mari in acest an”.
    Bergeron nu este singura care vaneaza cele mai importante contracte din piata; si Meda Vasiliu spune ca se va concentra pe clientii-cheie ai hotelului, care reprezinta cam 20% din numarul total, dar asigura 70-80% din business. In ceea ce priveste evolutia per ansamblu a pietei hoteliere de cinci stele, Vasiliu considera ca totul depinde de cum va evolua a doua jumatate a anului.

     

  • Cine are nevoie de ozon

     

    Despre vanzarea companiei farmaceutice Ozone s-a tot discutat in ultima jumatate de an, fara ca vreun zvon sa fie confirmat pana acum. Ramane insa certitudinea ca discutiile continua, confirmata inca de oficialii companiei: “analizam mai multe variante”. Afirmatia vine din partea Ruxandrei Nastase, directorul general al filialei Ozone din Romania, intr-un prim interviu acordat presei dupa confirmarea zvonurilor despre vanzarea Ozone din vara anului trecut. Cantareste mult cuvintele, se fereste sa infir­me sau sa confirme vreuna din ipotezele aparute in ultima vreme, dar tine sa precizeze ca “este un proces care poate avea mai multe moduri de finalizare”. Fara a oferi si alte detalii, Nastase declara doar ca nu doreste sa comenteze pe marginea speculatiilor, pentru ca “sunt echipe de profesionisti implicate in investigarea optiunilor”. Vara trecuta, actionarii Ozone au angajat banca de investitii Rothschild pentru a le oferi consultanta in procesul de vanzare; inca nu se stie daca va fi vorba despre o vanzare (in forma integrala ori pe bucati) sau “despre altceva”.
     
    Una dintre variantele de “altceva” luate in calcul este integrarea in A&D Pharma, conform unei prime declaratii de presa facute acum o luna de un executiv al companiei pe aceasta tema. “Acum analizam cifrele si, daca vom ajunge la concluzia ca integrarea are sens, vom face o oferta”, a spus atunci Dimitris Sophocleous, CFO-ul A&D Pharma, in cadrul conferintei in care se anuntau rezultatele pe 2008. Ozone este controlata de Ludovic Robert, Michel Eid, Roger Akoury si Walid Abboud, aceiasi actionari care detin si pachetul majoritar de actiuni al A&D Pharma si al fondului de investitii Gemisa. Cei patru actionari, primul de origine franceza si ceilalti libanezi, au demarat afacerea Ozone in 2001, ca un producator de medicamente generice sub contract de manufacturing, colaborarea cu A&D Pharma (care opereaza pe segmentul de distributie si retail) devenind astfel fireasca. Despre varianta intregrarii celor doua companii s-a vorbit tot mai des, mai ales dupa ce informatiile neoficiale indicau faptul ca actionarii cereau intr-o prima faza 80 de milioane de euro pentru vanzarea grupului Ozone, valoare care mai apoi a scazut, tot neoficial, la 30 de milioane de euro. Chiar si asa, vestile despre negocieri concrete au intarziat sa apara. De aceea, in eventualitatea in care nu se va realiza nicio vanzare, integrarea ar putea fi o varianta de rezerva.
     
    Dupa o serie de zvonuri care dadeau ca aproape sigura vanzarea Ozone catre companii ca Nycomed sau Valeant, de-a lungul ultimei jumatati de an in­tre­barea care s-a pus tot mai des a fost ce sanse sunt ca in actualul context de incertitudini economice sa fie realizata o astfel de tranzactie. “Criza a generat si surprize”, spune Nastase, referindu-se la tranzactiile de anul acesta care au schimbat configuratia pietei farma pe plan mondial. Seria acestora a fost deschisa de Pfizer, care a cumparat cu 68 de miliarde de dolari producatorul Wyeth (reprezentat in Romania de Romastru Trading) si continuata cu tranzactia de 41 de miliarde de dolari dintre Merck Sharpe & Dohme si Schering Plough (ambele prezente si pe piata autohtona). “Cand toata lumea se astepta sa nu mai fie achizitii, uitati ce s-a intamplat cu Pfizer si Wyeth”, declara sefa Ozone Romania, care crede ca astfel de miscari in piata sunt mai greu de anticipat in perioade de criza economica. In paranteza fie spus, Pfizer se afla deja la al treilea val de expirari de patente la medicamente, pierderi care nu pot fi acoperite prin produse proprii, ceea ce a facut aceasta achizitie si mai necesara.
     
    Printre numele vehiculate in contextul celor interesati de achizitia Ozone se afla si LaborMed, o companie romaneasca controlata de fondul de investitii Advent Intenational, investitor de private equity din zona Europei Centrale si de Est. De numele Advent International se leaga doua tranzactii importante de pe piata farma: exit-ul din producatorul de medicamente Terapia Cluj (preluat mai apoi de indienii de la Ranbaxy) la un pret de 324 de milioane de dolari, adica de sapte ori mai mare decat cel de achizitie dupa numai trei ani, si investitia de peste 100 de milioane de euro in producatorul si distribuitorul farma LaborMed initiata anul trecut. Contactati de BUSINESS Magazin, reprezentantii companiei nu au facut niciun comentariu despre acest subiect, dar intr-o declaratie facuta anterior pentru Ziarul Financiar, fondul de investitii s-a aratat deschis achizitiilor.
     
    “Vom sprijini companiile din portofoliu (cele mai importante fiind LaborMed Bucuresti, Ceramica Iasi si Düfa Deutek – n. red.) sa isi administreze lichiditatile cu atentie si vom incerca sa identificam oportunitati pentru acestea, cum ar fi achizitia unor competitori”, a declarat atunci Sebastian Tcaciuc, director in cadrul biroului din Romania al Advent. O pozitie confirmata anterior de Stephen Stead, CEO-ul LaborMed, care a declarat ca vizeaza diversificarea portofoliului si achizitii in regiune. Analistii din domeniu afirma ca tranzactia Ozone-LaborMed ar putea fi plauzibila. Care ar fi argumentele? Este vorba, in primul rand, despre o complementaritate a celor doua portofolii – LaborMed este axat mai mult pe Rx-uri (medicamente eliberate pe baza de prescriptie medicala), cu o prezenta puternica in cardiologie, pe cand Ozone are o pozitie puternica pe piata OTC-urilor (medicamente eliberate fara prescriptie medicala), pe segmente precum analgezicele. Sau, mai pe scurt, aceasta complementaritate s-ar putea traduce printr-un portofoliu reunit complex care ar putea aduce vanzari de peste 60 de milioane de euro, adica o cota de piata confortabila de 3% (cea mai mare lupta din piata farma se da intre jucatorii cu “felii” de 1-2% din piata totala) si un loc in clasamentul primelor 10 companii de profil din Romania.

    Cititi in continuare de ce managerul Ozone se fereste sa dezvaluie valoarea vanzarilor din afara farmaciilor

  • Unora le place criza

     

    Preturile mici au marginalizat cumva in anii trecuti produsele cosmetice romanesti, pe care consumatoarele cu venituri din ce in ce mai mari nu erau tentate sa le cumpere. In 2009, pretul ar trebui sa fie atuul lor, spune Elena Cremenescu, fondatoarea producatorului Elmiplant, in prezent detinut de grupul grecesc Sarantis. Elena Cremenescu spera ca aceasta criza ii va deschide noi porti de afirmare pe piata, referindu-se in special la faptul ca, sub presiunea devalorizarii monedei nationale, multinationalele vor creste preturile in lei, ceea ce ii va determina pe unii clienti sa se orienteze catre cosmeticele fabricate in Romania, mai ieftine. Elmiplant are pregatita si o strategie pentru criza – ale carei principale puncte vizeaza produse noi (pe segmentul ingrijirii tenului si corpului), ca parte a planurilor de dezvoltare a afacerii de dupa preluarea de catre Sarantis, dar si reducerea costurilor la materiile prime, prin renegocierea cantitatilor comandate “la pachet cu grupul grec”. Prin lansarile de anul acesta, numarul produselor grupului va creste de la 80 la peste 100, printr-o investitie de jumatate de milion de euro. Aceste lansari vin impreuna cu alte avantaje pe care le-a avut Elmiplant dupa ce a fost cumparata de Sarantis (intr-o tranzactie de 6,5 milioane de euro de la sfarsitul lui 2007).
     
    “Pentru noi, pana atunci, si prezenta in hipermarketuri era o foarte mare cheltuiala, aveam la acea vreme mii de clienti care nu ne mai plateau, si asa am decis sa vand ca sa ma linistesc”, povesteste Elena Cremenescu, director general adjunct al companiei. Fondatoarea Elmiplant prevede pentru 2009 un avans al afacerilor de 25-30%, in ritmul tendintei deja inregistrate in ianuarie si februarie. “Pare mult, dar ne bazam pe toate produsele pe care le vom relansa si pe bugetul de publicitate alocat, de 15% din cifra de afaceri”, explica Elena Cremenescu. Anul trecut, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 3,6 milioane de euro, in crestere cu 16%, dar “sub asteptari”, din cauza unor probleme de distributie cauzate de tranzitia care a urmat dupa achizitia de catre Sarantis. “In primele patru luni (ale lui 2008 – n.red.) nu prea am vandut in hipermarketuri si asta s-a simtit la vanzari, dar dupa aceea a mers extraordinar”, detaliaza Cremenescu.
     
    Pe de alta parte, sistemul de distributie al grecilor deschide si alte oportunitati pentru Elmiplant. Este vorba despre export, care genereaza 7% din cifra de afaceri prin vanzarile in Canada, Republica Moldova si Israel, o lista pe care in curand ar putea sa intre si alte tari. “Sarantis are distributie in cel putin zece tari din Europa Centrala si de Sud-Est si daca numai in trei din tarile acestea incercam sa exportam macar o gama de produse, deja nu cred ca mai avem loc in spatiul actual de productie”, spune Cremenescu. Probabil ca primele tari abordate de Elmiplant prin intermediul Sarantis, dupa cum dezvaluie Elena Cremenescu, vor fi Bulgaria, Serbia si Macedonia, ale caror piete de cosmetice sunt asemanatoare cu piata locala.
     
    Tot crestere, dar de 10% (pana la 2,75 milioane de euro), vede pentru acest an si un alt jucator local de pe piata cosmeticelor, Gerocossen, ai carui actionari admit insa ca marjele de profit ajung acum la 13%, fata de 20-25%, cat erau anul trecut. Si Stanca Cismaru, director al Gerocossen, spera destul de mult de la export, care a ajuns la 5-7% din cifra de afaceri a companiei. In 2008, Gerocossen a intrat pe noi piete, iar acum exporta in Maroc, Italia, Kuweit, Elvetia si Spania, de la care asteapta cel putin o mentinere a vanzarilor. Mai conservatori, reprezentantii celui mai mare producator local, Farmec vad o crestere de 5% a afacerilor in 2009, de la cele 24,4 milioane de euro realizate anul trecut, pe fondul actualei crize economice. Mariana Sinitaru, marketing specialist al companiei, spune ca industria cosmeticelor este mai putin expusa efectelor crizei, intrucat consumatorul nu este dispus sa renunte la ingrijrea zilnica, chiar daca se va observa o schimbare in comportamentul de consum al acestuia in sensul migrarii catre produsele mai accesibile ca pret. Potrivit informatiilor puse la dispozitia BUSINESS Magazin de reprezentantii producatorului, Farmec si-a mentinut anul trecut ritmul de crestere, atingand cote de piata comode: 30,3% pe segmentul produselor destinate curatarii, 25,7% pentru produsele de ingrijire a fetei (dintre care o cota de 15% este adusa de laptele Doina) si 9% la cele de ingrijire a corpului.
     
    Dincolo de mentinerea acestor cote, un punct important pe lista “de facut” a anului acesta este consolidarea brandului Gerovital, pentru care Farmec detine drepturi integrale incepand cu iunie 2008. La acea data, producatorul clujean a cumparat, contra sumei de 1,2 milioane de euro, drepturile de utilizare asupra marcilor (nu si retetele de preparare a produselor) care contin cuvintele Gerovital, Aslan, Ana Aslan, GC sau combinatii ale acestora de la Gerovital Cosmetics. Miza tranzactiei sta in faptul ca Gerovital reprezinta 18% din cifra de afaceri a producatorului clujean si, de aceea, compania si-a propus ca anul acesta sa imbunatateasca si sa promoveze aceasta marca. Planurile de crestere, chiar si cu doua cifre in acest an, nu ar duce piata producatorilor locali mai aproape de marii importatori, care domina piata de profil. Acum, afacerile companiilor locale nu ating nici 10% din intreaga piata – estimata la 800 de milioane de euro pentru anul trecut. Iar daca Gerocossen, Elmiplant si Farmec fac parte din plutonul mediu, in zona afacerilor mici, de sute de mii de euro, 2009 ar putea fi mult mai dur. Viorica Petrescu, directorul executiv al Organizatiei Patronale a Industriei Cosmetice, crede ca fabricile mari vor rezista crizei, dar cele mai mici vor fi in pericol de a-si restrange activitatea si, mai apoi, sa intre in faliment. Pe o piata care ar putea stagna in acest an, aceste falimente ar permite tocmai asezarea cotelor in crestere ale celor care raman. 
     

     

  • Singura tara care atrage usor bani

     

    Investitorii americani isi repatriaza banii din investitiile in strainatate si-i plaseaza in certificatele Trezoreriei americane, presupuse a fi foarte sigure. Iar China continua si ea sa cumpere titluri americane in cantitati impresionante.
     
    Aceste actiuni cresc valoarea dolarului si-i ofera administratiei Obama o infuzie vitala de lichiditati tocmai cand mii de miliarde de dolari sunt indreptate spre salvarea bancilor si stimularea economiei, permitandu-i guvernului sa finanteze aceste eforturi fara a ridica dobanzile.
     
    Si totusi, intr-o economie globala afectata de o lipsa cronica de incredere si de finantare, cu mecanismele creditarii gripate de la Milano si pana la Manila, suvoiul de bani care se indreapta spre Statele Unite pare sa exacerbeze criza din celelalte regiuni. Fuga dupa capital incepe sa semene tot mai mult cu un joc de suma nula. Un dolar investit de bancile centrale straine si de investitori in obligatiuni guvernamentale americane este un dolar care nu mai e dis­ponibil pentru statele din Europa de Est in cautare disperata de refinantare pentru datoriile lor. Este un dolar care nu mai are cum sa ajunga in Africa, unde multe tari se zbat dupa ce au pierdut ajutoarele si in­ves­titiile din strainatate. “Aproape toate tarile sarace au probleme foarte mari”, spune Eswar Prasad, fost oficial al FMI si cercetator la Brookings Institution, organizatie pro-liberala de cercetare din Washington. “Acesta este cel de-al treilea val al crizei financiare”, spune el. “Tarile sarace sunt cel mai puternic lovite. Fluxul de capital privat catre pietele emergente a secat.” Sumele directionate de investitorii privati catre asa-numitele state emergente s-au prabusit de la 928 de miliarde de dolari in 2007 la 466 de miliarde de dolari anul trecut, iar in acest an ar putea ajunge la 165 de miliarde de dolari (aproape 125 de miliarde de euro), potrivit Institutului International de Finante (IIF).
     
    Nu ca SUA s-ar bucura de un influx cine stie cat crescut de bani. La nivel global, investitorii tin cu dintii de lichiditati si le retrag cat de repede pot din investitiile riscante. In SUA, investitiile strainilor au incetinit vizibil. Dar pe masura ce americanii renunta la afacerile din strainatate si-si tin dolarii acasa, iar bancile centrale straine – in special din China – cumpara certificate de trezorerie americane, SUA absorb bani care erau pana acum raspanditi pe tot globul. Iar aceasta face ca banii sa fie si mai putin disponibili in celelalte parti ale lumii.
    Cea mai apropiata criza pare cea din estul Europei, unde investitorii s-au imprumutat exuberant in monede straine – in special in euro si in franci elvetieni – folosind acele fonduri pentru a construi turnuri de birouri si fabrici. Datoriile lor cresc pe masura ce valutele respective se depreciaza, ducand la pierderi in sectorul bancar si facand necesare operatiuni de salvare din partea guvernelor, cu ajutor financiar de la FMI.
     
    Economistii aseamana acest episod cu criza financiara care a cuprins mare parte din Asia la sfarsitul anilor ‘90. Si atunci, ca si acum, investitorii s-au imprumutat in monede straine. Cand investitorii si-au facut iesirea din regiune, monedele locale s-au prabusit, in special in Thailanda si in Indonezia, dand nastere unui val de falimente si crescand somajul si saracia.
     
    “Europa de Est seamana incredibil de mult cu Asia din anii ‘90”, spune Brad Setser, economist la Consiliul pentru Relatii Externe din New York.
     
    Dintr-un anume punct de vedere, criza actuala este si mai problematica: in anii ‘90, restul economiei globale crestea viguros, iar odata pericolul trecut, tarile asiatice au reusit sa reia cresterea vanzandu-si marfurile catre Statele Unite, Europa, Japonia si China.
    Intr-adevar, chiar prabusirea monedelor locale care a dus la aparitia crizei a fost si remediul pentru ea, facand marfurile din Thailanda, Malaiezia, Indonezia si Coreea de Sud mai ieftine pe pietele globale. De data aceasta insa, in timp ce monedele din multe state sarace se prabusesc, aceste state au de-a face cu o lume in recesiune, unde cererea pentru marfurile lor este slaba si in scadere.
     
    Intr-un raport din 8 martie, Banca Mondiala a estimat ca economia globala se va contracta in 2009 pentru prima data in ultimii peste cincizeci de ani si a estimat ca pentru prima data de la inceputul anilor ‘80 comertul global va scadea.

    Kenneth S. Rogoff, fost economist-sef la FMI: “Colapsul din cauza datoriilor va aduce haosul pe pietele valutare”

  • Un viitor pentru Romania

     

    Teoreticienii si analistii ii au pe Michael Porter sau pe Robert Reich, politicienii au programele economice ale partidelor, intreprinzatorii isi au propriile strategii si propriile viziuni, iar jurnalistii iau cate un pic din fiecare. Multi repeta ca actuala criza economica ar trebui sa fie un prilej de reflectie, de recuperare a unor reforme nefacute la timp si de planuri pentru ce vom face dupa criza. Putem spera ca din teorii si programe, din experienta de pana acum si din articole de presa sa obtinem o strategie realizabila de dezvoltare a Romaniei dupa criza? Ce domenii ni se potrivesc, cine ar trebui sa le identifice si ce ar trebui facut?
     
    Mai toti oamenii de afaceri cu care a discutat BUSINESS Magazin vorbesc de necesitatea unei strategii nationale de dezvoltare, unde cuvantul de ordine sa fie consecventa. Iar principalele sectoare de dezvoltare sunt, dupa cum poate deja intuiti, agricultura, tehnologia informatiei si turismul, sustinute de o infrastructura solida si de un invatamant de calitate.
     
    Cum ar trebui sa se ajunga la o asemenea lista de pariuri castigatoare e insa o discutie lunga. La una din extremitati, cea care sustine exclusiv rolul fortelor libere ale pietei, se situeaza Dinu Patriciu, directorul general al Rompetrol, un adept ferm al politicilor liberale: “Daca am elibera de constrangeri mediul economic, oportunitatile s-ar naste pe cale naturala”, afirma miliardarul Patriciu, singurul roman ramas in topul Forbes al celor mai bogati oameni.
     
    Mai multi sunt oamenii de afaceri ce considera necesara implicarea statului in stabilirea unor directii economice de urmat, evident in parteneriat cu mediul de afaceri. “Soarta Romaniei sta in curajul cu care guvernul, de orice culoare ar fi el, si-ar asuma restructurarea din temelii a serviciilor si afacerilor publice”, sustine Marius Stancescu, presedintele Riff Holding International, companie de servicii de afaceri. “Exista nenumarate modele in state dezvoltate, avem doar nevoie de cineva care sa se documenteze si sa aplice modelul”, considera el. Altfel, daca nu se produce o schimbare de directie, viitorul economic al Romaniei isi va arata in urmatorii zece ani “impotenta incurabila”. Chiar impinsi inainte de mecanismele integratoare ale UE, daca niciun guvern nu-si va asuma riscul unor schimbari fundamentale si nu va reusi sa determine folosirea eficienta a resurselor publice, vom ramane mereu “ruda cea saraca venita in vizita la oras”, conchide Stancescu.
     
    O colaborare intre politic si economic este socotita ideala si de Florin Talpes, directorul executiv al producatorului software BitDefender. Ideala nu in sensul ca e de dorit, dar si pentru ca pana acum nu s-a realizat. “Guvernele Romaniei de pana acum au dovedit o mare neutralitate fata de domeniile viitorului. Iar mediul politic nu cred ca favorizeaza constructiile de strategii pe termen mediu-lung si de executie consecventa a acestor strategii”, spune Talpes.
     
    Creatorul BitDefender, antivirusul socotit cel mai cunoscut produs software romanesc, spune ca asezarea unei economii solide este un proiect ce necesita intre 8 si 12 ani si care cere in prealabil viziune. “Or, schimbarile politice au loc la mai putin de 4 ani, iar acestea duc la inlocuirea tuturor functionarilor publici, pana la nivel de directori de scoli.” Aceasta inseamna discontinuitatea strategiilor, imposibilitatea Romaniei de a avea consecventa in politici, altele decat cele impuse de organismele din care facem parte, UE sau NATO. “Dar nici UE, nici NATO nu vor impune Romaniei sa isi defineasca domeniile economice in care sa devina un brand puternic”, spune Talpes.
     
    Tot de constanta vorbeste si Cosmin Alexandru, director asociat al firmei de consultanta in branding Brandivia, dar pe o perioada mai mare, de 15-20 de ani. “Majoritatea problemelor Romaniei sunt consecinta lipsei unei elite culturale, economice si politice. Doar o elita bine educata si cu o experienta relevanta poate conduce Romania intr-un context international foarte exigent si competitiv”, sustine Cosmin Alexandru. Si el crede in necesitatea unui proiect national care sa alinieze scopurile si resursele individuale. “In lipsa lui vom ajunge, ca natiune, doar unde ne vor duce intamplarea sau interesele altora. Suntem intr-o succesiune perpetua de crize la care imaginam si aplicam doar solutii pe termen scurt, care nu fac decat sa mute problemele dintr-un loc in altul al societatii.” Nevoia de schimbare se face simtita si la nivelul companiilor. Andreea Vass, consilier economic al prim-ministrului Emil Boc, vorbeste de translatia dinspre “imprumuturi pentru investitii” spre “economii pentru export”. Sub influenta crizei , modelul de afaceri tinde sa devina mai conservator, se orienteaza spre resursele proprii de crestere ale companiilor si mai putin spre credite.
     
    La nivel fundamental, crede avocatul Catalin Baiculescu, Romania va trebui sa faca ce n-a facut pana acum, sa se concentreze pe industrie. “Ar trebui sa mai lasam deoparte serviciile, care au luat-o mult inaintea industriei. Productia a ramas in urma, nu s-a dezvoltat cu absolut nimic. Trebuie sa avem din nou productie, marfuri care sa poata fi vandute cu plusvaloare. Numai lohnul nu stiu daca ne mai trebuie”, spune Baiculescu, comanaging partner la firma de avocatura Musat & Asociatii.

    Alexandru Costin, Adobe Romania: "Romania este bine pozitionata pentru a deveni furnizorul de masini de buget redus in Europa"

    Andreea Vass, consilier al primului- ministru: "Agricultura necesita cel putin doi-trei ani de restructurari masive pentru a deveni exportator net"

    Adrian Stanciu, Human Synergistics: "Din pacate, statul nostru e complet incoerent si incapabil sa urmeze orice fel de strategie pe termen lung"

    Dinu Patriciu, Rompetrol: “Politicile economice ale decidentilor politici nu mai sunt importante, o tara trebuie sa devina prietenoasa cu mediul de afaceri"

    Catalin Baiculescu, Musat & Asociatii: “Trebuie sa ajungem in stare ca, in ciuda perioadei de criza, sa dam un anume confort unor oameni care mai vor sa investeasca"

  • Cele mai vandute limuzine (galerie foto)

     

    Inchipuiti-va o masina care franeaza singura in momentul in care simte pericolul unei coliziuni cu automobilul din fata. Care citeste singura limitarile de viteza de pe panourile de atentionare sau adapteaza unghiul farurilor pentru a nu orbi masina care se apropie din sens invers. Sau, poate, care opreste motorul cand sta pe loc pentru a nu mai consuma combustibil, plecarea facandu-se imediat in momentul in care e apasata pedala de acceleratie.
    Cu astfel de argumente incearca sa ii convinga de ani de zile vanzatorii de masini pe cei dispusi sa dea cel putin 50.000 de euro pe o masina. Iar lansarea unei noi generatii de Mercedes E-Klasse, BMW Seria 5 sau Audi A6, ca sa numim cele mai bine vandute modele, este un prilej pentru ca lista de sisteme si accesorii cu care dealerii iau ochii clientilor sa devina tot mai mare.
     
    “Majoritatea celor care cumpara un astfel de model sunt clienti business, fie ca sunt top manageri ai unor companii, fie ca au propriile lor afaceri.” Modelul la care face referire Ioana Taflan, director de comunicare al Mercedes-Benz Romania, importatorul grupului german pe piata locala, este E-Klasse, o limuzina aparuta in urma cu peste 60 de ani si a carei ultima generatie tocmai a fost lansata saptamana trecuta pe piata locala.
     
    Pe acelasi public tinta se bazeaza si importatorii BMW si Audi. Nina Velterean, director de marketing in cadrul BMW Group Romania, recunoaste ca o buna parte dintre clientii limuzinei Seria 5 (aflata in portofoliul marcii germane) provin dintre fostii posesori de Seria 3 (un model de clasa medie) care acum au o familie. Tatiana Stroescu, director de marketing pentru Audi in cadrul Porsche Romania, aduce un element in plus la portretul robot: “Sunt preponderent barbati, iar cei mai multi (dintre cei care cumpara A6, modelul Audi din clasa mare – n. red.) au varste cuprinse intre 40 si 60 de ani”.

     
    Potrivit unui studiu al Mercedes la nivel european, doi din trei utilizatori de limuzine din clasa superioara sunt barbati, pentru ca in Statele Unite procentul sa urce dincolo de 90%.
     
    Iar profilul clientului din Romania nu difera foarte mult fata de cel din Franta sau Germania. “Difera doar media de varsta a posesorilor, care in Romania este de 40-45 de ani, fata de 50-55 de ani in Germania, spre exemplu”, completeaza Taflan. Exista si o explicatie pentru acest lucru, considera analistii pietei.
     
    Cresterea economiei si a puterii de cumparare din ultimii ani au creat un optimism extrem, livrarile de masini premium crescand de doua ori mai repede decat restul pietei. Iar aceasta in conditiile in care vanzarile s-au triplat in ultimii cinci ani.
     
    Interesant este insa ca la baza acestei cresteri explozive nu au stat limuzinele, ci mai degraba SUV-urile, masini cu o garda ridicata, masive, care asigurau proprietarilor o vizibilitate mai mare. De aceea, fiecare producator de lux, fie el german sau asiatic, are acum in portofoliu atat limuzine, cat si modele de tip SUV.
     
    Chiar si asa, niciunul dintre marile branduri nu a scapat neafectat (in Romania si restul lumii deopotriva) de caderea vanzarilor ca urmare a efectelor crizei financiare internationale, vehiculandu-se chiar la un moment dat informatii privind o alianta pe care urmau sa o incheie Mercedes si BMW si care ar fi implicat un schimb de actiuni.
     
    In Romania, dupa ani de crestere cu zeci de procente, vanzarile de autoturisme de import s-au prabusit in primele doua luni ale anului cu 56% fata de anul trecut, atat limuzinele de clasa mare, cat si SUV-urile inregistrand scaderi in jurul valorii de 50%. “Este greu de apreciat cu exactitate in ce masura a fost afectat segmentul premium de criza si poate prea devreme de spus. Dar acest segment pare sa fie mai putin afectat de criza decat altele”, a spus Ioana Taflan.

     

  • Un manager de criza pentru Tiriac

     

    La sfarsitul saptamanii trecute s-au implinit trei luni de cand Petru Vaduva i-a cunoscut pentru prima data pe cei doi Tiriac – tatal si fiul. Pe 22 decembrie 2008, la recomandarea headhunterului Radu Furnica, Petru Vaduva a avut prima intalnire cu proprietarii Tiriac Holdings, dupa care au urmat alte intrevederi cu discutii de cateva ore fiecare. Pe 7 ianuarie, Petru Vaduva venea deja la birou si ocupa locul lasat liber inca din octombrie de fostul CEO, Anca Ioan.
     
    Noul manager este foarte calm si povesteste simplu, ca un chirurg, atat despre experienta sa de business in afara tarii, cat si despre provocarile noului job. Nu face grimase, nu se incrunta, nu se grabeste. Cu aceeasi mina sigura pe sine vorbeste si despre falimente de zeci de milioane de dolari, si despre filozofie, si despre restructurarea afacerii pe care o conduce de doar cateva saptamani. 
     
    Numirea lui Vaduva a fost considerata o surpriza in mediul de afaceri din Romania, deoarece putina lume auzise sau il intalnise pe managerul caruia Ion Tiriac a decis sa ii lase pe mana holdingul evaluat anul trecut la 2 miliarde de euro. Numirea a ridicat cu atat mai mult semne de intrebare cu cat Ion Tiriac este apreciat ca un afacerist care doreste sa aiba de fiecare data ultimul cuvant (si cel mai important) in privinta deciziilor strategice. Iar de decizii strategice va fi cu siguranta nevoie in ceea ce se prefigureaza a fi cel mai greu moment din ultimii zece ani pentru domeniile consumer si financiar, unde sunt grupate cele mai multe din afacerile grupului Tiriac.
     
    Martea trecuta, ziua in care stabileam ultimele detalii privind primul interviu din presa romana al lui Petru Vaduva, managerul tocmai isi alegea un motto pentru prezentarea pe care urma sa o sustina in aceasta saptamana la un seminar al Ziarului Financiar: “Crisis – it’s more than you think” (Criza este mai mult decat credeti).

     
    Povestea lui Petru Vaduva il indrep­tateste sa dea verdicte ca acesta. Pasionat de biologie moleculara, dar si campion national multiplu la decatlon si detinator al centurii negre in Tae Kwan Do, el a plecat singur din Romania in Statele Unite in 1982 pentru studiile universitare. Dupa colegiu, a inceput un doctorat la Columbia University, dar in al treilea an de doctorat si-a dat seama ca domeniul acesta nu ii va implini niciodata visul american. “Luand in considerare situatia de acasa si faptul ca responsabilitatile mele fata de familie erau mult mai importante decat ale unui tanar american care studiaza biologia si vrea sa salveze lumea de cancer, am decis sa imi schimb profilul”, povesteste Petru Vaduva, realizand in acelasi timp ca este destul de diferit de colegii sai americani. Si-a dat seama intr-o zi, cand se plimba prin campus la Columbia University, ca mitul mioritic este o mare povara morala pentru romani: “Daca stai sa te gandesti la etosul romanesc, el este definit de doi oameni care primesc sa moara fara sa lupte, de convingerea ca orice ai face tot prost iti va fi; in acea perioada munceam, eram sarac, am spalat vase, am reparat pantofi, mi-am platit scoala acolo si mi-am dat seama ca de fapt concurez cu niste pusti carora li s-a spus de mici ca daca vor fi disciplinati si vor invata bine, vor ajunge presedinti ai Statelor Unite”.
     
    La inceput, a crezut ca va face afaceri in domeniul biotehnologiei si a lucrat un an pe proiecte de cercetare neuro intr-o companie de profil. Intre timp, a inceput un program de MBA la Universitatea Yale (unul dintre cele mai apreciate programe de acest tip din lume), iar dupa absolvire a fost angajat de banca de investitii JP Morgan.
     
    Momentul in care a ales ce vrea sa faca la JP Morgan a fost esential in cariera lui Petru Vaduva: “Tranzitia a fost interesanta, eu eram pasionat de biochimie, pe care o studiam de 13 ani, dar obosisem; eram in 1992, tarile estice se eliberasera, eram intr-un tumult de entuziasm pentru viitor si partea mea stiintifica s-a potrivit foarte bine cu finantele. Am decis sa devin analist financiar pe tarile in curs de dezvoltare, mai ales ca proveneam dintr-o astfel de tara”. Decizia de a se axa pe tarile in curs de dezvoltare a avut de-a face cu faptul ca astepta momentul in care se va intoarce in Romania: “In mintea mea, ma gandeam ca lucrurile se leaga intre ele si ca pana la urma tot catre est ma voi indrepta, desi la acel moment cei de la JP Morgan se chinuiau sa isi dea seama unde se afla pe harta Romania sau Polonia, dar stiau prea bine unde sunt Mexic, Argentina, Chile sau Peru, si asa se face ca mi-am petrecut prima parte din cariera ca analist al institutiilor financiare din America Latina”. 
     
    “Proiectul” America Latina a durat patru ani si jumatate: Petru Vaduva locuia la New York si petrecea 40% din timp in avioane in drum spre tarile latine, unde lucra inconjurat de bodyguarzi, dar unde a cunoscut o perioada de crestere economica accelerata. A cunoscut insa si criza din 1994, in postura de proaspat angajat ca analist la Bear Stearns pentru bancile din America Latina. “Pentru ca tocmai intrasem in firma, toata lumea a plecat in concediu si m-a lasat pe mine sa ma ocup de lucruri in timpul vacantei de iarna; pe 26 decembrie a inceput sa imi sune telefonul ca se termina pamantul, ca Mexicul a dat faliment si ca toate bancile mele pierd tot, iar eu, un tanar naiv, m-am trezit a doua zi citat pe prima pagina de Financial Times si Wall Street Journal.”

    Petru Vaduva: “Lucrand intr-un asemenea domeniu, cam in fiecare criza iti schimbi jobul”
    De ce a decis managementul Tiriac sa stopeze proiectele imobiliare
     

     

  • Dati drumul la credite

     

    “Mergeti si luati credite de la banci” a fost, saptamana trecuta, mesajul energic al presedintelui Traian Basescu pentru companii si pentru populatie, dupa o intalnire cu sefii celor mai importante banci din tara. Sistemul bancar este solid, capabil sa finanteze economia, iar motivul pentru care piata de finantari este inghetata, in viziunea presedintelui, tine mai degraba de retinerea clientilor si nu de cea a bancilor. La o zi distanta, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, declara ca activitatea de creditare se va relansa cel mai probabil “in primavara”, odata ce “bancile se vor reaseza”.
     
    Pentru cei aflati la poarta bancii insa, lucrurile se vad cu totul altfel. “Odata cu intensificarea mesajelor despre criza, bancile au devenit din ce in ce mai opace, pana la negru absolut, si totul s-a petrecut intr-un timp foarte scurt”, remarca omul de afaceri Marcel Barbut, proprietarul producatorului de materiale de constructii AdePlast. De la sfarsitul anului trecut, spune el, bancile si-au schimbat radical comportamentul “si afiseaza de multe ori atitudini care nu ne ajuta”.
     
    Paradoxal, confuzia in jurul bancilor nu vine din lipsa unor explicatii logice, ci dimpotriva, din multimea acestora si din evolutia lor de la o zi la alta. “Bancile au fost primele care au resimtit efectele crizei”, spune Lucian Cojocaru, director al departamentului comercial pentru retea din cadrul BRD-Groupe Société Générale – dat fiind ca majoritatea fac parte din grupuri financiare internationale afectate de criza pe pietele de origine, iar dificultatile acestora s-au rasfrant rapid asupra filialelor din Romania. Cand au inceput sa apara problemele si in economia romaneasca, in toamna anului trecut, bancherii si-au revizuit brusc politicile de creditare, trecand de la o atitudine foarte laxa la una foarte restrictiva.

     
    “Companiile, pe de alta parte, au fost lovite in valul al doilea”, explica directorul BRD; au inceput sa simta mai acut dificultatile doar spre finele anului, cand platile de la bugetul de stat s-au blocat, fluxurile comerciale s-au ingreunat, consumul s-a prabusit si industrii intregi au cazut. Oamenii de afaceri au facut atunci ce stiau ei mai bine din trecut: au venit la banca sa compenseze, spune Lucian Cojocaru – o obisnuinta cu totul naturala dupa ani buni de crestere galo­panta a creditarii. Dragos Simion, presedintele Flamingo, confirma: “Daca lucrurile vor merge prost in continuare, iar situatia economica se va inrautati, probabil ca vom avea nevoie de resurse financiare suplimentare pe care le vom cauta tot la banci”.
     
    La banca insa, clientii au gasit insa ceva cu care nu erau deloc obisnuiti: bancherii devenisera brusc reticenti in a le mai oferi bani. “Acum lumea s-a reasezat”, sustine Cojocaru, dar in mare masura seifurile bancilor au ramas tot ferecate, iar statisticile bancii centrale arata de la luna la luna o scadere a soldului de credite. Ianuarie a fost a treia luna consecutiv in care finantarile acordate sectorului privat au scazut; BNR consemneaza o crestere a creditului neguvernamental de 2,9%, pana la 48 de miliarde de euro, dar eliminand impactul inflatiei si al deprecierii cursului, soldul indica o scadere. Ritmul anualizat de crestere a creditului neguvernamental a coborat la 25%, fata de 55% in ianuarie anul trecut.
     
    Anul in curs nu va fi mai bun: in scenariile cele mai optimiste, bancherii anticipeaza o crestere a pietei de finantari de 10-15%. In zona clientilor companii, Lucian Cojocaru spera ca BRD va reusi sa creasca in 2009 cu 10%; cat despre piata, spune el, “daca ma uit la ce si-ar dori clientii, as spune ca ar trebui sa creasca cu 30%; daca ma uit la lichiditatea disponibila in sistem, as spune cu 5-10%; daca ma uit la apetitul de risc al bancilor, probabil e mai corect sa spun ca ar trebui sa fie o scadere”. Dominic Bruynseels, presedintele executiv al Bancii Comerciale Romane, institutie ce detine un sfert din activele sistemului bancar, spune ca pentru intregul portofoliu de credite (companii si persoane fizice) ar fi fericit sa realizeze pana la finele anului o crestere de 15%. Misu Negritoiu, directorul general al ING Bank, estimeaza pentru 2009 o crestere sub 10% a finantarilor acordate de banca pe care o conduce clientilor mari.

     
    Cuvantul magic: lichiditate
    Spre finele anului trecut, bancherii pareau convinsi ca sistemul se confrunta cu o penurie generalizata de lichiditati din cauza scumpirii banilor de pe pietele internationale. Actionarii straini, care detin aproape 90% din activele sistemului bancar romanesc, s-au grabit sa solicite pachete financiare de la statul roman pentru a mentine lichiditatea in sistem – “altfel nu putem continua creditarea economiei reale”, spunea in decembrie Herbert Stepic, directorul executiv al Raiffeisen International. Temerea ca bancile-mama isi vor limita sau chiar retrage liniile de finantare cu care au sustinut ani la rand filialele din Romania s-a dovedit pana acum neintemeiata, atata vreme cat s-a dovedit ca peste 90% dintre acestea vor fi reinnoite, potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isarescu.

    Misu Negritoiu: “Creditarea nu este o problema de lichiditate, care e disponibila, ci una de administrare a riscului, iar in Romania riscul este in crestere”

    Radu Tudorache: “Cresterea de costuri e mai mare la bancile din Est si scade proportional la cele spre Vest”

    Lucian Cojocaru, BRD: “Noi mergem, ca si clientii nostri, din aproape in aproape.”

     

     

  • Solutie pentru un stat membru in criza severa

    "Dacă se dezvoltă o criză într-una din ţările din zona euro, există o soluţie înainte de a apela la Fondul Monetar Internaţional", a declarat, marţi, Almunia, la un seminar pe teme de politică economică.

    Oficialul nu a dorit să discute public pe această temă.

    Cititi mai multe pe site-ul mediafax.ro

    Aflati aici mai multe despre pachetele de criza ale statelor europene si impactul lor asupra economiei mondiale