BusinessMagazin

Tag: controversa

  • Facebook, în mijlocul unei noi controverse. O nouă modificare duce către “o lume fără intimitate”

    Facebook a prezentat un nou algoritm, considerat încă experimental, la o conferinţă organizată recent în Boston, scrie site-ul fortune.com.

    Noul algoritm crează însă polemici, apreciindu-se că acesta ar putea fi un atentat la dreptul la intimitate al fiecăruia. Există teorii potrivit cărora astfel de aplicaţii ar putea fi folosite de poliţie sau de autorităţi pentru a localiza sau urmări o anumită persoană, sau de companiile de asigurări pentru a monitoriza activităţile celor care depun plângeri, pentru a vedea dacă acestea sunt justificate.

    CE FACE NOUL ALGORITM PREZENTAT DE FACEBOOK

  • Cum arată cel mai bun restaurant din lume – GALERIE FOTO

    „El celler de can roca” este cel mai bun restaurant din lume, conform topului anual al celor mai bune 50 de destinaţii gastronomice. Topul, întocmit de publicaţia britanică Restaurant Magazine, a ajuns la ediţia cu numărul 13 şi pare că suferă din cauza numărului ghinionist, pentru că au apărut şi o serie de controverse legate de listă şi de jurizare. Ba a apărut chiar şi mişcarea Occupy 50 best.

    În top 10 se află restaurante din Spania, Italia, Danemarca, Statele Unite, Londra, Japonia, Brazilia, Thailanda, nume binecunoscute în gastronomie. Încă din 2013 primul loc a fost disputat de două restaurante, cel danez, Noma, şi cel spaniol, El Celler de Can Roca. În 2013 El Celler a ocupat primul loc, iar în 2014 Noma a ajuns să ocupe această poziţie. De ce sunt atât de faimoase aceste restaurante încât să fie clasate pe locurile fruntaşe?

    Cu trei stele Michelin şi pe primul loc în topul acestui an, El Celler de Can Roca este creaţia fraţilor Joan, Josep şi Jordi Roca, un restaurant cu 55 de locuri deschis în 1986. În 2013 fraţii Roca au prezentat El Somni, o producţie multisenzorială care explora interacţiunea dintre gastronomie, muzică şi artă.

    În 2014 întreaga echipă s-a angajat într-un tur al restaurantelor din sudul Statelor Unite şi America Latină, în timp ce localul lor a fost închis. El Celler este angajat şi în proiectul numit Terra Animada, care îşi propune să catalogheze specii sălbatice rare de plante care să fie reintroduse în alimentaţie. El Celler oferă o experienţă care îmbină tradiţionalul şi avangarda, criticii spunând că restaurantul nu-şi uită niciodată rădăcinile şi oferă ceea ce se numeşte căldura familială. 

    Noma, care se află într-un fost depozit pescăresc, a fost ales de patru ori cel mai bun restaurant din lume şi ocupă anul acesta locul trei. Cu două stele Michelin şi dominat de personalitatea chefului René Redzepi, Noma s-a mutat la începutul acestui an în Japonia, timp de cinci săptămâni, o mişcare primită cu entuziasm de japonezi. Redzepi este un tehnician care se joacă şi asimilează constant culturi şi obiceiuri culinare.

    Osteria Franciscana din Modena, Italia, ocupă locul al doilea în 2015. Restaurantul are trei stele Michelin, iar cheful Massimo Bottura se bucură de succesul cărţii sale intitulate „Să nu ai încredere niciodată într-un bucătar italian slăbănog”. Creaţiile sale sunt şi rămân italieneşti, dar formele şi texturile sunt prezentate clientului în moduri nemaiîntâlnite.

    Topul întocmit de Restaurant Magazine este realizat în baza voturilor a peste 1.000 de critici alimentari, bucătari, cunoscători şi profesionişti din industria alimentară, de două ori mai mulţi decât adepţii mişcării Occupy 50 Best, a cărei petiţie a fost semnată, până în momentul scrierii acestui articol, de 407 persoane.  Este adevărat că printre semnatari de află destule nume de chefi, somelieri şi proprietari de restaurante, care reproşează lipsa de criterii în sistemul de întocmire a topului, autopromovarea, pentru că unii dintre chefii din listă sunt şi membri ai juriului, naţionalismul, ba chiar şi şovinismul listei. „Ce au în comun Noma, El Bulli şi Fat Duck? Au îmbolnăvit sute de consumatori, dar au fost încoronate drept cele mai bune restaurante din lume”, arată manifestul care deschide pagina de internet a grupului.

    Semnatarii petiţiei spun că juraţii topului 50 au tendinţa de a recompensa restaurante situate în oraşe turistice, în timp ce altele rămân neobservate sau unele zone, cum este Orientul Mijlociu, sunt slab reprezentate. Alţii au spus că trebuie să existe o reprezentare naţională şi echilibrată, pentru că în jur de 60% dintre restaurantele din clasament se află în Europa de Vest. Nu ne putem pronunţa în privinţa argumentelor Occupy 50 Best, dar putem admite că există o anumită opacitate în întocmirea topului restaurantelor, iar sistemul de notare nu este la fel de limpede precum cel al acordării stelelor Michelin. Ghidul francez are, de exemplu, inspectori anonimi care pun note inclusiv aranjamentelor florale de pe mese şi care emit rapoarte detaliate, în timp ce top 50 nu solicită justificări sau comentarii din partea juriului.

    Pe de altă parte, topul 50 Best a fost puternic mediatizat de la înfiinţarea sa, în 2002, şi s-a constituit într-un concurent serios al Ghidului Michelin. Organizatorii, sponsorizaţi de companii din industria alimentară, cum sunt San Pellegrino sau Lavazza, susţin că încearcă să protejeze anonimatul juriului; membrii acestuia au reguli clare care specifică, de exemplu, că voturile nu pot fi acordate restaurantelor pe care le deţin sau în care au interese.

  • Cum poate influenţa Facebook viitorul jurnalismului

    Cei de la The New York Times au confirmat recent că au ajuns la o înţelegere cu reprezentanţii Facebook pentru a lansa noua opţiune de ştiri publicate direct pe reţeaua socială. Astfel, companiile media vor publica materialele direct pe Facebook, fără să dea share la articolele publicate pe site-ul propriu. Mai mulţi jurnalişti şi analişti media au criticat însă această măsură, considerând că ea va transforma trusturile media în „servitori ai regatului Facebook“.

    Argumentele împotriva serviciului de ştiri instant sunt multe, bazate în general pe ideea că se dă prea mult control reţelei sociale şi că, în aceeaşi măsură, se pierd surse considerabile de venit. Cei care se declară în favoarea acestui tip de distribuire consideră că instituţiile media vor păstra în mare proporţie controlul, deoarece acestea vor decide cantitatea de conţinut transmisă către reţeaua lui Zuckerberg. Publicarea direct pe Facebook, spun aceştia, este doar o acceptare a faptului că formatele standard de ştiri nu mai sunt atât de populare. Mai mult, conducerea Facebook a explicat că veniturile din reclame plasate în interiorul materialelor vor ajunge în proporţie de 100% la autori. Pentru reclamele adiţionale, compania lui Zuckerberg va reţine 30% din venituri.

    Ideea jurnalismului în afara paginilor unui ziar sau a unui website nu este una nouă; reporterii transmit de multe ori informaţiile pe Twitter sau pe alte canale de social media. Alţii încarcă videoclipuri pe YouTube, pentru ca apoi să integreze secvenţa pe propriile site-uri. Sunt metode ieftine şi eficiente de a transmite repede informaţii.

    Reprezentanţii Facebook spun că prin acest nou serviciu se vor elimina acele titluri sau postări menite să „agaţe“ cititorul. Spre exemplu, un articol de pe un site de ştiri care este distribuit pe Facebook va avea, în 90% din cazuri, un alt titlu decât cel original. Acest lucru are menirea de a convinge cât mai multă lume să acceseze linkul, dar mulţi vor părăsi imediat pagina odată ce constată că titlul nu are prea mare legătură cu materialul. Este mai corect, din punctul de vedere al utilizatorului, ca articolele publicate să nu fie în vreun fel modificate pentru a creşte traficul unui site.

    Un alt gigant IT, Google, este criticat de editorii de presă din mai multe ţări europene, care îl acuză că abuzează de poziţia sa dominantă şi îi cer să plătească pentru a putea să le folosească conţinuturile. Larry Page şi Sergey Brin au anunţat la finalul anului trecut că vor închide serviciul de ştiri Google News în Spania, invocând o nouă legislaţie din această ţară care îl obligă să remunereze companiile mass-media ale căror conţinuturi le reproduce parţial sau total. „În mod trist, ca o consecinţă a unei noi legi spaniole, va trebui să închidem în curând Google News în Spania“, declara la acea vreme Richard Gingras, directorul Google News, într-un mesaj publicat pe unul dintre blogurile oficiale ale grupului american.

    „Această nouă legislaţie obligă fiecare publicaţie spaniolă să fie plătită de servicii precum Google News, atunci când aceste servicii publică chiar şi pasaje foarte mici. Întrucât Google News nu câştigă bani (pentru că nu publicăm reclame pe site), această nouă abordare pur şi simplu nu este sustenabilă“, a adăugat el. Închiderea serviciului Google News în Spania nu a reprezentat o surpriză, în contextul în care Google anunţase deja că va proceda astfel, încă din timpul discutării procedurii legislative care se referă la proprietatea intelectuală.Luna trecută, Google s-a angajat să ofere în următorii trei ani o finanţare de 150 de milioane de dolari grupurilor media şi start-up-urilor europene din domeniul jurnalistic.

    Aceste finanţări – care fac parte dintr-un pachet mai larg de măsuri – vor fi utilizate pentru a sprijini eforturile făcute de companiile media europene în scopul de a obţine venituri din propriile conţinuturi online. Printre publicaţiile care sprijină această iniţiativă se numără Financial Times, The Guardian, El Pais şi Die Zeit; alte companii media care au criticat în trecut anumite decizii ale Google nu sunt implicate în acest proiect. Organizaţiile media care vor accepta fonduri de la Google va trebui totuşi să îi asigure pe cititorii lor că vor lua măsuri pentru a împiedica apariţia unor conflicte de interese care ar viza felul în care aceste companii acoperă din punct de vedere mediatic anumite evenimente. În plus faţă de înfiinţarea noului fond de finanţare, Google a anunţat că va colabora cu publisherii europeni pentru a găsi metode de stimulare a veniturilor acestora prin utilizarea unor reclame şi aplicaţii online, prin implementarea unor noi sisteme de plată şi prin folosirea unor sisteme de analiză a datelor online.

    Astfel, Google va plăti prin intermediul a trei dintre filialele sale europene – aflate la Paris, Hamburg şi Londra – cursuri de formare profesională în domeniul jurnalismului online. „Prin intermediul Digital News Initiative, Google va lucra mână în mână cu publisherii şi cu organizaţiile din domeniul jurnalismului pentru a dezvolta modele mai sustenabile de comercializare a ştirilor“, a declarat Carlo D’Asaro Biondo, directorul departamentului de relaţii strategice cu Europa din cadrul grupului Google.

    Compania americană a fost de acord, în 2013, să înfiinţeze un fond similar pentru a sprijini organizaţiile media din Franţa, pentru a pune capăt unei dispute care a vizat dreptul de a include titluri şi articole preluate din aceste publicaţii în serviciul Google News. La acea vreme, analiştii de pe piaţa media au spus că acordul pentru piaţa franceză „a deschis o uşă“ pentru realizarea unor contracte similare în alte ţări, în care anumite ziare şi publicaţii sunt de acord să încheie parteneriate şi licenţe cu grupul american.

  • Cronică de film: Jimmy’s Hall

    Ken Loach, câştigător în 2006 al Palme d’or pentru ”The Wind That Shakes the Barley„, revine la tema irlandeză şi reuşeşte să captiveze mai ales prin atenţia la detalii. De la costume şi până la anumite expresii dispărute între timp din limba engleză de astăzi, ”Jimmy’s Hall„ aduce pe marele ecran, cu exactitate, o atmosferă de acum mai bine de 80 de ani. Întrebat dacă există vreo legătură între Irlanda anilor ’20 şi Irlanda de astăzi, Loach a răspuns simplu: ”Cred că lupta este, până la urmă, aceeaşi„.

    Scenariul este bine scris, dar atinge destul de puţin problemele existente în acea perioadă în Irlanda, respectiv sărăcia şi tradiţionalismul dus către extrem. Firul acţiunii nu reuşeşte să lege spectatorul de personaje sau să trezească simpatie faţă de personajele implicate. Cinematografia semnată de Robbie Ryan este într-adevăr impresionantă: scenele cu irlandezii în costume tradiţionale, mergând pe biciclete vechi sau în căruţe trase de măgari, precum şi imaginile cu dealuri înverzite rămân întipărite în mintea celui care urmăreşte filmul.

    Barry Ward, cunoscut mai ales în Marea Britanie pentru rolurile din ”The Claim„ şi ”Songs for Amy„, reuşeşte să dezvolte bine personajul central al filmului. Problemele filmului nu vin de la interpretarea lui Ward, ci de la scenariu, mai ales din lipsa interacţiunilor complexe cu alte personaje.

    ”Jimmy’s Hall„ este, înainte de toate, un film despre activismul politic şi brutalitatea cu care oamenii resping orice idee opusă celor pe care ei le consideră corecte. Nu este un film alert, dar povestea personajului central este suficient de intere-santă pentru a vă ţine în faţa ecranului pentru aproape două ore.

    
Nota: 8/10

  • Efectele concurenţei acerbe din telecom persistă: „Diferenţierea prin preţ nu este sustenabilă şi trebuie să înceteze. Este o competiţie prostească“

    “România şi Grecia sunt singurele două pieţe europene distruse din acest punct de vedere, iar dacă un astfel de model de business se menţine se poate ridica întrebarea dacă investitorii vor mai fi dispuşi să finanţeze o afacere pe o astfel de piaţă sau să ia o decizie mai radicală de a ieşi, cum s-a întâmplat în cazul Vodafone în Japonia“, spunea Liliana Solomon în cadrul unei conferinţe de presă înainte de plecarea din România.

    În 2012, Liliana Solomon a preluat poziţia de director de operaţiuni şi apoi director financiar al grupului britanic de telefonie mobilă Vodafone Europe, gestionând aproape 40 de miliarde de euro pe an în opt ţări, funcţie care a poziţionat-o drept cel mai puternic executiv femeie de origine română la nivel mondial. Numită între timp director financiar al furnizorului de software şi servicii de comunicaţii Unify, companie mixtă a Siemens şi a fondului de investiţii The Gores Group, clujeanca a transmis un mesaj la plecarea din România pe care puţini l-au luat atunci în seamă, dar care rămâne actual.

    Preţurile pentru un pachet similar de beneficii au coborât chiar şi de trei ori în cazul abonamentelor de telefonie mobilă, clienţii plătind astăzi 10-12 euro pentru un pachet care costa acum trei ani peste 30. Despre bătălia nesustenabilă a preţurilor vorbea în decembrie 2014, citat de Ziarul Financiar, şi Ravinder Takkar, actualul CEO al Vodafone România: „Credem că pe piaţă există prea mulţi jucători, iar, sincer vorbind, o asemenea piaţă în care sunt prea mulţi jucători, în care preţurile sunt cele mai mici din Europa, iar calitatea reţelelor este una dintre cele mai ridicate de pe continent nu este una sustenabilă pe termen lung şi, potenţial, nici chiar pe termen mediu“.

    Un moment psihologic important a avut loc în august 2014, când războiul preţurilor din industria locală de telefonie mobilă a adus Orange, Vodafone şi Telekom în situaţia de a vinde cu 10 euro pe lună abonamente care includ apeluri şi SMS-uri nelimitate către orice reţea şi până la 1 GB de trafic de date pe internet, un tarif de aproximativ trei ori mai mic decât cel practicat pentru planuri tarifare cu mai puţine resurse incluse în urmă cu unul sau doi ani de zile. Pentru clienţii pre-pay, la o reîncărcare de şase euro un client Orange, Vodafone şi Telekom primeşte nelimitat minute şi SMS-uri în reţea, 100-200 de minute naţionale şi 200-300 MB trafic de date.

    „Cei de la Cosmote au fost cei care au democratizat mobilul. Au venit cu nişte concepte şi cu nişte inovaţii care nu existau. Într-adevăr, preţul s-a dus mult în jos, dar a crescut mult valoarea oferită clienţilor“, spunea anterior Gabriel Ioniţă, director de management de produs al Telekom România, manager care a lucrat anterior la concurenţii Orange şi Vodafone, dar şi pentru operatori telecom din Canada. El face trimitere la deja celebra ofertă cu 2.000 de minute de la începutul anului 2006 – „A fost o nebunie atunci. Era o nevoie a clienţilor nesatisfăcută, iar tot conceptul a plecat de la ideea că telefonul mobil trebuie să fie un drept şi nu un privilegiu“. Gabriel Ioniţă spune că inovaţia nu s-a oprit în toţi aceşti ani şi dă exemplul cel mai recent al serviciului adresat utilizatorilor de cartelă, care beneficiază de trafic nelimitat de date în aplicaţia de mesaje scrise WhatsApp. „Dacă privim retrospectiv, vedem că în fiecare moment am încercat să aducem ceva nou: am fost primii care au introdus pachetele de minute naţionale şi internet, am fost primii care au oferit posibilitatea de a folosi minutele naţionale şi ca internaţionale, cu considerente logice în spate. Avem o mulţime de «primii în»“. De cealaltă parte, responsabilele de oferte de la Orange şi Vodafone susţin că preţul este doar unul dintre ingredientele care contribuie la succesul unui produs.

  • Povestea creatorei de modă Coco Chanel

    Coco Chanel (Gabriel Bonheur Chanel) a fost o creatoare de modă şi fondatoare a imperiului Chanel. Ea este singura creatoare de modă prezentă în lista Time a celor mai influenţi 100 de oameni din secolului XX.

    Influenţa creatoarei a depăşit limitele culturii vestimentare, iar produsul ei cel mai cunoscut, parfumul Chanel no. 5, este unul dintre cele mai vândute din istorie. Coco Chanel este cunoscută şi astăzi pentru determinarea, ambiţia şi energia de care a dat dovadă pentru a-şi atinge scopurile, atât pe plan personal, cât şi profesional. Cu toate acestea, viaţa ei a generat numeroase controverse, mai ales datorită comportamentului său pe durata ocupaţiei naziste din timpul celui de-al doilea război mondial.

    Fondatoarea Bet365.com este una dintre cele mai bogate femei din lume

    Gabriel Bonheur Chanel s-a născut în 1883 în Saumur, Franţa. După ce a învăţat să coasă la vârsta de şase ani, Chanel s-a angajat la o croitorie, iar în timpul liber a cântat într-un cabaret frecventat de ofiţeri ai armatei franceze. În această perioadă şi-a atras porecla Coco, cel mai probabil datorită unui cântec numit ”Ko Ko Ri Ko„. În anul 1906, Chanel l-a cunoscut pe Etienne Balsan, un tânăr ofiţer ce provenea dintr-o familie bogată. Părinţii lui Balsan deţineau una dintre cele mai mari fabrici de haine din Franţa şi produceau echipament destinat armatei franceze. În 1909, când Chanel s-a mutat la Paris, tânărul ofiţer i-a pus la dispoziţie apartamentul său şi a introdus-o în cercurile selecte din capitala franceză.

    Căpitanul Arthur Edward ”Boy„ Capel, unul dintre prietenii lui Balsan, a ajutat-o pe Chanel să deschidă un magazin în cartierul parizian Deauville. Produsele erau croite din materiale ieftine şi orientate, în general, către zona sport. Câţiva ani mai târziu, Coco Chanel a deschis un nou butic în Biarritz, un oraş situat în sudul Franţei care a avut statut de neutralitate în timpul primului război mondial. Aici, femeia l-a cunoscut pe Marele Duce Dimitri Pavlovici, un aristocrat rus cu care a avut o scurtă aventură, păstrând 
apoi o strânsă relaţie cu el de-a 
lungul vieţii.

    În anul 1919, ”Chanel„ era deja consacrat ca un brand, având sediul într-unul dintre cele mai exclusiviste cartiere din Paris. În următorii ani Chanel şi-a consolidat imaginea companiei, dechizând zeci de magazine în Franţa.

    În 1924, Coco Chanel a semnat un contract cu o companie deţinută de familia Wertheimer pentru a produce o gamă de parfumuri şi accesorii. Parfums Chanel a devenit imperiul cunoscut astăzi, cu venituri anuale de peste 7 miliarde de dolari. Redenumită Chanel, compania are peste 300 de magazine şi este prezentă pe toate continentele, având în jur de 1.500 de angajaţi.

  • Prima imunitate parlamentară păstrată după prezidenţiale ar putea fi supusă unui nou vot

    Reluarea votului este susţinută “cu două mâini” inclusiv de reprezentantul PSD, secretarul Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, cel care a făcut prezenţa la şedinţa de miercuri, stabilind astfel numărul în funcţie de care solicitarea DNA nu a putut fi aprobată.

    La şedinţa de miercuri a Camerei Deputaţilor a fost supusă votului solicitarea DNA de ridicare a imunităţii deputatului PDL, Cătălin Teodorescu, respectiv de încuviinţare arestării preventive.

    În primă instanţă, informaţiile neoficiale transmise din comisia de numărare a voturilor au arătat că solicitarea DNA a fost aprobată.

    În cele din urmă, s-a constatat că în ciuda faptului că au existat mai multe voturi pentru ridicarea imunităţii decât împotrivă, numărul voturilor favorabile solicitării procurorilor nu ar fi întrunit majoritatea celor prezenţi.

    Astfel, în mod oficial s-a anunţat că au fost prezenţi la şedinţa de plen în momentului votului 292 de deputaţi, din care 146 au votat pentru solicitarea procurorilor, 101 votat împotrivă, iar 9 voturi au fost anulate.

    Explicaţiile liderilor parlamentari pentru invalidarea solicitării DNA au fost că o serie de deputaţi şi-au declarat prezenţa dar nu şi-au exprimat votul. Acest lucru a făcut ca, în premieră pentru ultimii ani în Parlament, hotărârea Camerei Deputaţilor să nu poată fi adoptată, chiar dacă voturile exercitate – pentru, împotrivă şi nule – împreună relevă întrunirea cvorumului – prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din numărul deputaţilor.

    Votul în cazul lui Teodorescu a fost unul secret, cu bile, procedeu stabilit expres în Regulamentul Camerei Deputaţilor pentru astfel de solicitări. În acest caz, Regulamentul stabileşte o procedură de vot care să permită parlamentarilor să-şi exprime atât votul pentru, cel împotrivă, cât şi abţinerea sau votul considerat nul, astfel încât să poată lua parte la procedura de vot.

    “Bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot «pentru», iar bila neagră introdusă în urna albă şi bila albă introdusă în urna neagră înseamnă vot «contra»; pentru «vot nul»,ambele bile se introduc în urna neagră”, se arată în Regulament, la articolul 126 care explică procedura votului cu bile.

    La şedinţa de miercuri, preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a omis să precizeze că în cazul votului nul ambele bile se introduc în urna neagră, menţionând doar că se introduc în aceeaşi urnă: “Vă reamintesc procedura conform 126 din Regulament, este aceeaşi. Vot pentru adoptare, bila albă la urna albă şi bila neagră la urna neagră. Bila neagră introdusă în urna albă şi bila albă introdusă în urna neagră înseamnă vot contra. Ambele bile introduse în aceeaşi urnă înseamnă vot nul”.

    Un alt aspect al procedurii parlamentare folosite în mod cutumiar, dar care nu este prevăzut în cazul procedurii de vot cu bile, este cel al citirii catalogului de prezenţă în ordine alfabetică şi bifarea parlamentarilor ca prezenţi.

    În Regulamentul Camerei Deputaţilor există o procedură de vot prin apel nominal, cu strigarea prezenţilor, dar este vorba de un vot deschis, declarat, şi nu unul secret. Cu toate acestea, în mod cutumiar, a fost folosit apelul nominal la votul cu bile, pentru a stabili o ordine în cazul celor care votează.

    Miercuri, reprezentanţii Comisiei de numărare a voturilor au raportat cele 146 de voturi pentru la cifra de prezenţă, 292, interpretând în acest mod prevederea conform căreia hotărârile Camerei Deputaţilor se iau cu votul favorabil al majorităţii deputaţilor prezenţi.

    Pentru a elucida motivul pentru care a fost respinsă solicitarea DNA în cazul lui Teodorescu, agenţia MEDIAFAX a contactat reprezentanţii partidelor din comisia de numărare a voturilor stabilită miercuri în plenul Camerei, înainte de exercitarea votului cu bile.

    Toţi deputaţii contactaţi fie au recunoscut în mod direct faptul că nu cunoaşteau prevederi ale Regulamentului în cazul exercitării votului cu bile, în special cele privind votul nul, fie au dat de înţeles acest lucru.

    Din partea PNL, deputatul Stelian Dolha, a relatat o parte din modul de desfăşurare a lucrărilor din Comisia de numărare a voturilor.

    “S-au numărat în paralel, au fost doi colegi care au numărat în paralel bilele albe din urna albă şi bilele negre din urna neagră. Cred că diferenţa asta de nouă voturi (anulate, n.r.), pentru că în momentul în care apar bile în plus, adică şi bila albă şi bila neagră sunt introduse într-o singură urnă, e clar că ăla e vot nul, e vot anulat. S-a repetat numărătoarea, vreau să vă spun că numărătoarea e corectă, nu la numărătoare e problema”, a susţinut deputatul PNL.

    El a precizat că au fost constatate voturi nule în sensul că: “în una din urne au fost şi bile albe şi bile negre mai multe, adică respectivul le-a băgat în aceeaşi urnă, dar nu mai ştiu dacă a fost în urna albă sau în urna neagră”.

    “După ce s-a numărat, după ce s-a reluat numărătoarea, că s-au numărat bilele, şi cele albe şi cele negre, am cerut să vină domnul secretar acolo (Ciolacu, n.r.) să ne spună prezenţa, ca să putem să facem calculul (…) Totul se raportează la cei prezenţi. A comunicat prezenţa, prima dată, în timp ce se număra şi a fost o prezenţă mai mare într-adevăr. I-am spus să reia numărătoarea prezenţei şi a venit într-adevăr, asta e corect, «îmi pare rău, am greşit cu…» nu ştiu, erau într-adevăr în plus câţiva şi a venit pe urmă cu cei 292 de deputaţi care au răspuns prezent în cazul domnului Teodorescu”, a relatat Dolha.

    Deputatul PNL spune că nu ştie dacă voturile nule au fost numărate din urna neagră, menţionând că este pentru prima oară când participă în comisia de numărare a voturilor.

    Dolha a menţionat că secretarul Camerei, Marcel Ciolacu, a comunicat în mod verbal comisiei de numărare prezenţa constatată în plen. “Ne-a spus-o verbal (prezenţa, n.r.), dar sunt martori toţi membrii comisiei de numărare, adică a spus-o faţă de toţi”, a mai menţionat Dolha.

    El a fost întrebat dacă Ciolacu a venit cu documentele de prezenţă, respectiv lista alfabetică a deputaţilor bifaţi prezenţi, în comisia de numărare. “Nu-mi aduc aminte. Nu a venit cu hârtiile de prezenţă, sau le avea, dar acuma era sarcina lui asta, nu puteam eu să reiau sau un altul dintre colegii mei din comisia de numărare să reia efectiv calculul prezenţilor la vot, pentru că era sarcina lui”, a spus deputatul PNL. “Din treaba asta ar trebui să învăţăm ceva, să nu ne mai grăbim, că mi se pare că ne-am şi grăbit în momentul în care se striga prezenţa şi parlamentarul mai venea sau nu mai venea să voteze. Adică efectiv cât durează, ăsta e mandatul nostru, stai îl aştepţi să voteze, şi următorul. Trebuie să existe corelare, l-ai strigat, vine şi votează, dacă nu, nu e prezent”, a declarat Dolha.

    Deputatul PDL, Iulian Vladu, membru al comisiei de numărare, a fost întrebat în ce urnă au fost regăsite cele nouă voturi nule. “Numărătoarea au făcut-o colegii, le-au găsit, alea voturi anulate duble, şi albe şi negre împreună într-o urnă. În urna albă au ieşit şi voturi negre şi aceleaşi voturi. Au fost voturi nule, unii colegi au introdus într-o urnă şi bila neagră şi bila”, a replicat deputatul PDL. La insistenţa de a preciza în care urnă s-au regăsit voturile nule, Vladu a replicat: “Păi, s-au numărat şi voturile din urna albă şi din urna neagră. Au fost toate numărate, nu o dată, de două ori, renumărate acele voturi”.

    La rândul său, deputatul PSD Marian Dragomir a relatat din perspectiva sa desfăşurarea procedurii parlamentare de numărare a voturilor. “Eu am numărat bilele negre din urna neagră şi au ieşit exact 146, lucru confirmat şi pe procesul verbal. Colegii mei au numărat celelalte (voturi împotrivă, n.r.) care au ieşit parcă 108 (conform rezultatului oficial – 101 voturi împotrivă, n.r.). Existând această diferenţă de la 146 la 108 am considerat că s-a aprobat, pentru că s-a văzut foarte clar în ceea ce priveşte numărarea”, a explicat Dragomir. El a fost întrebat în ce urnă au fost regăsite voturile anulate, după ce a menţionat că “personal” a numărat voturile din urna neagră. “Cred că în urna albă au fost cele anulate. Dacă îmi aduc foarte bine aminte, domnul de la UDMR a numărat bilele albe din urna neagră. Iar cele nule au fost în urna albă, ştiţi că nulele sunt când cineva nu vrea să voteze le bagă pe amândouă în aceeaşi urnă. Pe acelea nu le-am numărat eu”, a susţinut Dragomir. El este sigur de faptul că voturile nule au fost în urna albă.

    Deputatul PSD a menţionat că, ulterior, membrii comisiei de numărare “au aşteptat să vină prezenţa de la sală”. “Când a venit prezenţa de la sală, a rezultat exact faptul că exact jumătate votaseră pentru şi mai trebuia un vot şi de aici a apărut acea interpretare că prima dată s-a aprobat pentru că au fost mai multe voturi pentru, iar ulterior a venit prezenţa. Pentru că domnul Ciolacu, care a făcut prezenţa a strigat, i-a bifat cu P pe cei prezenţi şi cu A pe cei absenţi şi apoi a trebuit să-i numere”, a mai spus Dragomir.

    El a menţionat că secretarul Camerei, Marcel Ciolacu, a comunicat prezenţa după ce a fost finalizată numărarea voturilor.

    Deputatul PSD a fost întrebat cum s-a ajuns la situaţia în care să fie solicitată reverificarea listei deputaţilor prezenţi în cadrul comisiei. “Iniţial, noi am spus că sunt prezenţi la fel ca şi la cealaltă votare, numai că existând să spunem aşa o tentativă de contestare din partea domnului de la UDMR, pentru că dânsul spunea că nu e posibil, pentru că este diferenţa mult prea mare (între cei care au votat şi cei care au fost bifaţi prezenţi, n.r.) şi explicaţia a fost una care are o logică, dar nu are o normalitate. Unii deputaţi au strigat prezent şi nu au mai mers să voteze. Din acest motiv domnul Ciolacu a numărat de vreo două-trei ori din ceea ce ştiu eu din lista aceea”, a mai spus Dragomir, precizând că reprezentanţii comisiei nu s-au implicat în renumărarea listei celor prezenţi pentru că nu aveau această atribuţie.

    Deputatul PSD a menţionat că Ciolacu a comunicat în mod verbal cifra legată de prezenţa deputaţilor. “Ne-a comunicat-o verbal şi împreună cu cei de la secretariat (secretariatul tehnic al Camerei, n.r.) au completat-o pe procesul verbal”, a menţionat Dragomir.

    El a confirmat faptul că în momentul în care Ciolacu a comunicat cifra finală a celor prezenţi se cunoaştea numărul voturilor exprimate deoarece fusese finalizată numărarea acestora.

    Agenţia MEDIAFAX l-a contactat şi pe deputatul PSD Marcel Ciolacu, cel care a făcut prezenţa la momentul votului cu bile în cazul lui Teodorescu. Conform înregistrării video de pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor, Ciolacu a strigat prezenţi 337 de deputaţi, între care şi un alt deputat căruia i s-a ridicat imunitatea, Mircea Roşca, aflat în prezent în arest preventiv.

    Ciolacu a admis că validarea sau invalidarea solicitării procurilor în cazul lui Teodorescu a fost stabilită în funcţie de prezenţa făcută de el, raportat la numărul de voturi “pentru”.

    Când deputatului i s-a spus că, potrivit înregistrării video de pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor, a strigat prezenţi 337 de deputaţi el a replicat: “Nu, nu, nu…pe urmă s-a luat absolut tot, că erau…de exemplu a fost şi cazul lui doamna Gabriela Podaşcă, au fost mult mai mulţi care au fost lipsă. 292 au fost prezenţi exact (…) De asta s-a numărat de două ori şi am luat exact cu comisia şi cu celălalt secretar şi ne-am uitat exact cu sunt. Domnul Radu Babuş era lipsă, doamna Podaşcă. Am zis prima oară prezent, pe urmă ne-am uitat şi nu erau. 292 au fost exact”.

    El a fost întrebat cum a stabilit cifra celor 292 de deputaţi prezenţi. “Nu am stabilit-o, am numărat voturile… Nu voturile – prezenţa”, a spus Ciolacu.

    Secretarul Camerei a admis că în primă instanţă a comunicat o cifră a celor prezenţi comisiei de numărare şi ulterior a rectificat-o.

    Ciolacu a fost întrebat de ce această cifră a fost rectificată. “Păi nu, ca să vedem dacă cumva a fost cineva strigat prezent şi nu a fost în sală. Şi am mai verificat-o o dată”, a continuat secretarul Camerei.

    De asemenea, el a fost chestionat cum a făcut o nouă verificare a cifrei celor prezenţi:

    “Ciolacu: Am mai verificat odată şi cu celălalt secretar «dom’le, cine a fost şi dacă s-a strigat cineva prezent în plus»

    Rep: Şi de unde putea să ştie?

    Ciolacu: Păi cum de unde? Ne-am uitat în sală.

    Rep: În sală deja plecaseră o parte, erau fie pe hol, fie pe…

    Ciolacu: Nu, a urmat cel (votul, n.r.) cu CNA-ul.

    Rep: Dumneavoastră aţi comunicat câte persoane erau prezente înainte de votul pe CNA.

    Ciolacu: Nu, nu, nu. După ce au terminat dânşii numărătoarea pe urmă am făcut exact prezenţa care este, 292, şi la primul (votul în cazul lui Marko Attila, n.r.) 305.

    Rep: Păi cum aţi făcut-o?

    Ciolacu: Păi nu au cum să fie 330, deci la votul final au fost 301, deci cu cartelă. La primul vot au fost 305, au mai venit patru colegi şi la ultimul, la al doilea vot au fost 292.

    Rep: La ultimul vot cu cartelă au fost 259.

    Ciolacu: Nu, 301.

    Rep: La ultimul vot cu cartelă, cel pentru comisia de numărare a voturilor care s-a votat cu cartelă au fost 259 prezenţi.

    Ciolacu: Eu când am cerut ultimul vot de la cartelă au fost 301, şi la el am luat şi am şi verificat.

    Rep: Dumneavoastră cunoşteaţi numărul de voturi pentru numărate în comisia de validare…

    Ciolacu: Nu…

    Rep: …în momentul în care aţi comunicat 292?

    Ciolacu: Nu, nu, nu…

    Rep: Sunt colegi care vă contrazic

    Ciolacu: De unde să ştiu eu câte voturi erau când eu eram în sală? Eu nu am făcut parte din comisia de numărare.

    Rep: Aţi venit în comisia de numărare şi aţi comunicat cifra

    Ciolacu: Nu, am venit cu dânşii prezenţa. Am luat listele la mână.

    Rep: Cu cine?

    Ciolacu: Cu cei din Comisie, ne-am uitaţi toţi pe liste.

    Rep: Cei din comisie, inclusiv colegi ai dumneavoastră vă contrazic.

    Ciolacu: Ehh, ce naiba! Era un deputat de la UDMR… care a spus: «pe mine m-ai strigat prezent şi eu eram aici». Păi zic, da, dom’le, se ştia, că faceţi parte din comisia de numărare, normal că v-am strigat prezent, că m-am uitat la lider.
    (…)

    Ciolacu: Vă zic cu toată responsabilitatea, nu ştiam câte voturi au fost împotrivă sau pentru ale comisiei când eu m-am dus şi le-am dat dânşilor cifra exact.

    Rep: Nu ştiaţi de la colegii dumneavoastră?

    Ciolacu: Nu, dar nici n-am întrebat…

    Rep: …care aşteptau cu procesul verbal cât să puneţi numărul celor prezenţi.

    Ciolacu: Nu, nu, nu, nu. Am văzut voturile nule şi am zis «dom’le, hai să vedem câte au fost şi cam…» Şi am luat din nou tabelul pe fiecare în parte şi am închis cu 292.

    Rep: Şi câte voturi nule au fost?

    Ciolacu: Parcă 9.

    Rep: Cum s-au stabilit aceste voturi nule?

    Ciolacu: Sunt băgate două bile, în aceeaşi urnă şi ies în plus.

    Rep: În care urnă?

    Ciolacu: Nu ştiu. N-am numărat eu…

    Rep: Nu ştiţi în care urnă se pun voturile nule?

    Ciolacu: Nu… în care urnă sunt mai multe…alea-s voturi nule. Indiferent de urna în care pui, ălea-s voturi nule. Sunt în plus nişte voturile într-o anumită urnă…şi diferenţa sunt voturi…

    Rep: …deci nu contează urna în care se introduc voturile considerate nule…

    Ciolacu: Nu, sunt în plus, aşa se anulează votul, le bagă pe amândouă în aceeaşi urnă.

    Rep: Sunteţi sigur?

    Ciolacu: Da.

    Rep: Vă citez din articolul 126 din Regulamentul Camerei: “pentru votul nul ambele bile se introduc în urna neagră”.

    Ciolacu: ….

    Rep: Puteţi repeta ce aţi spus mai devreme?

    Ciolacu: Eu v-am spus că voturile când sunt mai multe bile într-o urnă ălea-s voturi nule. Nu am numărat eu voturile.

    Rep: Cu cine aţi stabilit numărul de 292?

    Ciolacu: Cu Comisia şi cu prezenţa făcută.

    Rep: Cu cine aţi mai numărat, dumneavoastră aţi numărat de unul singur?

    Ciolacu: Cu cei din comisie.

    Rep: Cei din comisie spun că domneavoastră aţi ieşit din sală, v-aţi dus în sala de plen, aţi numărat, renumărat…

    Ciolacu: …am luat din nou lista, am văzut exact şi cu celălalt secretar şi le-am bifat şi m-am dus şi le-am numărat şi am zis: sunt 292 mi-au ieşit mie la socoteală”.

    Întrebat dacă ar trebui să se reia votul în cazul Teodorescu, secretarul Camerei a răspuns: Cred că e o decizie care se poate lua în Biroul Permanent, eu nu am nimic împotrivă să se reia votul, cu certitudine.

    “Da. Aş vota cu două mâini pentru reluarea votului, am şi votat pentru ridicarea imunităţii, fără probleme…”, a spus deputatul PSD, întrebat dacă ar vota pentru reluarea votului.

    Deputatul Cătălin Teodorescu a fost pus, miercuri, sub control judiciar de către procurorii DNA şi are interdicţie de a părăsi ţara, în dosarul fostului şef al DIICOT Alina Bica, privind despăgubirea acordată de ANRP pentru un teren supraevaluat din Capitală.

  • Povestea lui Lakshmi Mittal, CEO-ul celui mai mare producător de oţel din lume

    Mittal a absolvit Colegiul St. Xavier din Calcutta şi a început să lucreze alături de tatăl său în industria oţelului. Din cauza condiţiilor grele impuse de guvernul indian, la vârsta de 26 de ani a deschis prima fabrică de oţel peste hotare, în Indonezia.

    De-a lungul carierei sale, Lakshmi Mittal a fost în centrul a numeroase controverse. A fost acuzat de către mai multe organizaţii că impune condiţii de muncă similare sclaviei. Scandalul a escaladat în decembrie 2004, atunci când 23 de oameni au murit într-o mină din Kazahstan din cauza echipamentelor învechite de detectare a gazelor. În 2002, a fost implicat într-o dispută referitoare la privatizarea combinatului siderurgic de la Galaţi.

    Premierul britanic Tony Blair a trimis autorităţilor române o scrisoare prin care încuraja achiziţia combinatului de către firma controlată de Mittal, sugerând că acest proces ar ”creşte„ şansele României de aderare la Uniunea Europeană. Deşi mai multe instituţii au criticat evenimentul, Mittal a intrat în posesia pachetului majoritar.

    În anul 2007, Mittal a cumpărat 20% din acţiunile clubului englez de fotbal Queens Park Rangers, devenind coproprietar alături de Flavio Briatore şi Bernie Ecclestone. În urma investiţiei, cumnatul lui Mittal, Amit Bhatia, a devenit membru al consiliului de administraţie.

    Mittal este un cunoscut filantrop, el investind sume mari de bani în sport, cercetare sau medicină. După Jocurile Olimpice de vară din anul 2000 şi cele din anul 2004, unde India a câştigat doar trei medalii, omul de afaceri a decis deschiderea unui ”Fond al Campionilor„ în care a depus 9 milioane de dolari, destinate susţinerii celor mai buni 10 atleţi din India. În 2008, Mittal a donat 15 milioane de lire sterline spitalului Great Ormond Street din Londra pentru a ajuta la dezvoltarea unui centru pentru copii.

    În anul 2004, Mittal a cumpărat de la Bernie Ecclestone, un apropiat al său, o vilă situată lângă Kensington Palace Gardens, în Londra, pentru 128 de milioane de dolari. La acea vreme, proprietatea era cea mai scumpă casă din lume. Vila a fost decorată cu marmură provenind de la cariera care a aprovizionat şi celebrul Taj Mahal, atrăgând omului de afaceri supranumele de ”Taj Mittal„. El mai deţine, printre altele, o proprietate pe Aurangzeb Road din New Delhi, cea mai exclusivistă stradă din oraş şi din India.

    În 2013, Mittal avea o avere estimată de Forbes la 16 miliarde de dolari; în 2012, aceeaşi revistă l-a trecut pe lista celor mai puternici oameni din lume. Omul de afaceri este căsătorit şi are doi copii.

  • Ţigările electronice conţin cantităţi mai mari de agenţi cancerigeni decât ţigările normale

    Raportul, comandat de către ministerul japonez al sănătăţii, a studiat vaporii de aer produşi de dispozitivele electronice. Rezultatele arată că agenţii cancerigeni, precum formaldehida, sunt prezenţi în cantităţi de zece ori mai mari în ţigările electronice faţă de nivelul măsurat la ţigările normale, notează Reuters.

    În luna august, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a cerut guvernelor să interzică comercializarea ţigărilor electronice pe motiv că ar dăuna tinerilor şi femeilor gravide.

    Deşi a fost prezentată iniţial ca fiind mult mai puţin dăunătoare decât consumul normal de tutun, ţigara electronică a devenit în ultimii ani un subiect de controversă, fiind chiar interzisă în anumite state.

  • Deşi controversat, pragul la SIF-uri ar putea avea efecte benefice pentru acţionarii acestora

    Dividendele încasate rapid şi direct în cont

    Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă propus prevede ca plata dividendelor de către emitenţi să se realizeze prin Depozitarul Central. Totodată, proiectul impune ca termenul de plată a dividendelor să nu fie mai mare de şase luni, iar în cazul în care adunarea generală a acţionarilor nu stabileşte data plăţii dividendelor în acest termen, urmează ca acestea să se plătească în maximum 30 de zile de la data publicării hotărârii adunării generale a acţionarilor de stabilire a dividendelor în Monitorul Oficial.

    “Distribuirea obligatorie a dividendelor prin Depozitarul Central este o măsură care priveşte debirocratizarea activităţii investitorilor. Tradeville a promovat această soluţie încă din 2012, când a început să încaseze dividende în numele clienţilor, demarând un proces de a convinge cât mai mulţi emitenţi de a accepta să distribuie dividendele direct către intermediar. Prin trecerea la acest sistem de încasare a dividendelor, se permite virarea mai rapidă a banilor, care, astfel, se reîntorc în piaţă, ceea ce poate duce la creşterea rulajelor pe bursă. Totodată, măsura este benefică şi emitenţilor, care îşi vor curăţa mai repede bilanţurile de dividende restante neridicate de acţionari”, a declarat directorul de comunicare al Tradeville, Victor Stănilă.

    Pragul de deţinere la SIF, stabilit de acţionari

    Niciun acţionar al unei burse nu va putea deţine, direct sau împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, mai mult de 20% din totalul drepturilor de vot, prag reglementat în prezent la 5%. De asemenea, în cazul Societăţilor de Investiţii Financiare (SIF) acest prag va fi eliminat, urmând ca acţionarii să fie cei care decid stabilirea unei astfel de limitări.

    “Dincolo de oportunităţile de moment pe care investitorii le au datorită posibilităţii aprecierii cotaţiilor, se prefigurează o solutie favorabilă SIF-urilor şi burselor, întrucât orice îngrădire a drepturilor acţionarilor creează condiţii pentru manifestarea aşa-numitei probleme de agent, când managementul nu acţionează în cel mai bun interes al acţionarilor. Cel mai probabil vom asista la o consolidare a acţionariatelor acestor companii şi la o îmbunătăţire a guvernanţei corporative în situaţia în care investitorii sofisticaţi vor deveni majoritari”, consideră directorul de comunicare al Tradeville.

    Între posibilele dezavantaje pentru piaţă se remarcă posibilitatea unei preluări urmate de delistarea unora dintre SIF-uri, reducând astfel numărul de emitenţi pe o piaţă destul de săracă în companii de anvergură. De asemenea, în cazul unei preluări ostile costurile sunt de obicei mari, lucru care ar putea împinge partea care câştigă respectiva confruntare să ia unele măsuri care să nu fie benefice acţionarilor minoritari.