Tag: conferinta

  • Evolio va lansa un ceas inteligent. Când va fi disponibil

    Televoice Grup, companie care vinde diferite produse IT sub brandul Evolio, a prezentat în cadrul unei conferinţe primul său ceas inteligent – X-Watch, care va fi disponibil la vânzare începând cu jumătatea lunii octombrie la un preţ de 399 de lei. Compania a mai anunţat în urmă cu un an că va lansa un ceas inteligent dar a abandonat proiectul pentru că platformele testate nu erau “stabile”, conform reprezentanţilor companiei.

    De această dată compania a prezentat în cadrul conferinţei ceasul inteligent şi a anunţat şi detalii tehnice şi privind data de lansare.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

     

  • Evolio va lansa un ceas inteligent. Când va fi disponibil

    Televoice Grup, companie care vinde diferite produse IT sub brandul Evolio, a prezentat în cadrul unei conferinţe primul său ceas inteligent – X-Watch, care va fi disponibil la vânzare începând cu jumătatea lunii octombrie la un preţ de 399 de lei. Compania a mai anunţat în urmă cu un an că va lansa un ceas inteligent dar a abandonat proiectul pentru că platformele testate nu erau “stabile”, conform reprezentanţilor companiei.

    De această dată compania a prezentat în cadrul conferinţei ceasul inteligent şi a anunţat şi detalii tehnice şi privind data de lansare.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

     

  • Oficialii Ryanair, despre conducerea aeroportului Otopeni: ”Sunt plecaţi în Hong-Kong, luna trecută au fost în Panama, iar peste o lună probabil vor fi în Long Beach”

    Ryanair, cea mai mare companie aeriană low cost din Europa, şi-a anunţat programul pentru vara 2016 din Bucureşti, ce include patru noi rute către Bologna, Milano Bergamo, Milano Malpensa şi Roma. Noile rute vor transporta 1,1 milioane de pasageri pe an, reprezentând o creştere a traficului cu 90% faţă de 2014.

    Reprezentanţii Ryanair au declarat cu prilejul anunţului noilor rute că s-au lovit de lipsa unei reacţii din partea reprezentanţilor aeroportului Otopeni, al cărui director general este Sorinel Ciobanu, în momentul în care au încercat să comunice acestora planurile de creştere. Operatorul aerian irlandez are ca ţintă ca până în 2019 să opereze 34 de noi rute de pe aeroportul din Otopeni şi  să transporte astfel un total de 3,7 milioane de pasageri anual.  

    Reprezentanţii Ryanair au declarat că au adus la cunoştinţa conducerii aeroportului aceste planuri în luna mai, dar nu au primit niciun răspuns.

    ”Credem că este important să primim un răspuns, Ryanair va fi responsabilă de o treime din creşterea europeană pe zboruri de cursă scurtă în următorii nouă ani.

    L-am invitat pe directorul aeroportului să ne întâlnească astăzi, dar nu a reuşit să ajungă pentru că se pregăteşte pentru o gală în Hong Kong, unde sunt adunaţi mai mulţi lideri ai aviaţiei mondiale în cadrul unui eveniment ce are ca temă colaborarea între principalii jucători de pe piaţă. Dacă vrei să realizezi o bună colaborare, răspunde la telefon, la e-mail, vorbeşte cu cea mai mare linie aeriană din Europa care va fi responsabilă de 1/3 din creşterea aviaţiei europene şi oferă un răspuns, orice fel de răspuns”, a declarat David O’Brien, chief commercial officer al Ryanair în cadrul conferinţei în care compania şi-a anunţat noile rute, ironizând lipsa de reacţie a reprezentanţilor aeroportului Henri Coandă.

    ”Reprezentanţii aeroportului din Bucureşti vor spune că au făcut un lucru bun pentru că au crescut cu 10-15 procente anul acesta, dar dacă o gimnastă îşi îmbunătăţeşte scorul de la 2 la 3, va fi creştere de 50%, dar tot nu va fi Nadia Comăneci. Le-am propus să ne întâlnim, dar din nefericire, reprezentanţii managementului aeroportului din Bucureşti se pregătesc de gală, din păcate nu au putut să vorbească nici luna trecută pentru că au fost în Panama, poate ne vedem la Long Beach luna viitoare, unde se va organiza din nou un eveniment pe tema aviaţiei mondiale, ori în cadrul unei conferinţe pe aceeaşi temă la Dublin, poate îi vom întâlni acolo”, a glumit CCO-ul Ryanair.

    ”Am considerat că în momentul de faţă, aceasta este posibilitatea noastră pentru România, oricum, 90% trafic este o cifră destul de sigură. Vom avea 23.000 de locuri ocupate pe săptămână, 62 de zboruri şi peste 1 milion de pasageri transportaţi în cursul unui an. Pentru moment, acestea sunt posibilităţile noastre pe aeroportul din Bucureşti, creştem şi am încercat să creştem mai mult, dar am avut tot felul de dificultăţi, sperăm că lucrurile se vor schimba ulterior”, a declarat în cadrul conferinţei Denis Barabas, directorul de vânzări şi marketing pentru Europa Centrală şi de Est al Ryanair.

    Potrivit reprezentanţilor Ryanair, aeroportul Bucureşti are 79 de conexiuni către rute europene, mult mai puţin faţă de Dublin, care este conectat cu 130 de rute europene. ”Aeroportul din Bucureşti transportă în jur de 10 milioane de pasageri, în schimb Dublin transportă 22 de milioane, raportat la numărul populaţiei, Dublin transportă de patru ori mai mulţi pasageri. Cu siguranţă e loc de mai bine, am încercat şi am adus la cunoştinţa aeroportului faptul că vrem să creştem aici, însă ne-am blocat, nu am primit răspuns atunci când a fost nevoie.”, a mai declarat Barabas.

    „Nu am avut niciodată nicio problemă cu ei. Nu înţeleg de ce declară lucrurile acestea acum“, au răspuns reprezentanţii aeroportului contactaţi de Ziarul Financiar, referindu-se la declaraţiile reprezentanţilor Ryanair.  

    Programul de vară 2016 al Ryanair în Bucureşti va aduce patru noi rute: Bologna (5 x săpt.), Milano Bergamo (1 x zi), Milano Malpensa (4 x săpt.) şi Roma (2 x zi),  8 rute în total.

    Operatorul irlandez are zboruri în 31 de ţări şi 194 de aeroporturi. Tariful mediu practicat de Ryanair anul trecut a fost de 47 de euro, fiind cel mai scăzut la nivel european, potrivit reprezentanţilor companiei, tariful mediu al competitorilor fiind de 156 de euro. Compania deţine cota de piaţă majoritară în Italia, Spania, în Belgia, Irlanda, Polonia. ”Vom avea o creştere până în 2024, când vom avea o flotă de peste 500 de aeronave şi peste 160 de milioane de pasageri pe care urmează să îi transportăm, până în 2024, vom ajunge cea mai mare companie aeriană low cost din lume”, a mai declarat  Barabas.

     

  • Mediafax Talks about Energy” – ediţia a XIV-a, cu oficiali din Ministerul Energiei, ANRE şi jucătorii din piaţă

    Secretarul de Stat în Ministerul Energiei Bogdan Badea şi preşedintele ANRE Niculae Havrileţ vor participa, joi, 17 septembrie, la conferinţa „Mediafax Talks about Energy” – ediţia a XIV-a, care va avea loc la hotelul Radisson Blu, sala Atlas, începând cu ora 9.30.

    Seria de conferinţe Mediafax Talks about Energy a ajuns deja la a XIV-a ediţie şi, ca de obicei, beneficiază de prezenţa lectorilor importanţi din domeniu, atât reprezentanţi ai companiilor din domeniul energetic, cât şi reprezentanţi ai Guvernului României şi ai instituţiilor publice implicate. Alături de Bogdan BADEA şi Niculae HAVRILEŢ, la conferinţă vor mai fi prezenţi ca lectori Silvia VLĂSCEANU – Directorul General al Asociaţiei Companiilor de Utilităţi din Energie; Martin ZMELIK – Country Manager şi Preşedinte al Directoratului CEZ România şi Cătălin- Lucian CHIMIREL – Membru Directorat CNTEE Transelectrica S.A, în dezbateri urmând să intervină şi alţi jucători din piaţa de energie.

    Printre temele care vor fi supuse dezbaterii în cadrul conferinţei se numără Strategia energetică a României 2015-2035, Uniunea Energetică Europeană şi convergenţa energetică, precum şi alternative la sursele convenţionale de energie, pricipalele investiţii din România – analiză, profitabilitate şi evoluţii viitoare.
     
    Alte teme care vor fi discutate la eveniment sunt: situaţia certificatelor verzi şi fondurile necesare pentru acestea în 2017, transportul de energie şi investiţiile în reţele, rolul ANRE în reglementarea domeniului energetic, stimularea consumului şi atragerea de investiţii private noi, noutăţile programului de privatizare a companiilor de stat şi vânzarea pachetelor de acţiuni pe bursă.

    Conferinţa va fi moderată de Cristian DIMITRIU – director editorial Mediafax Group.

    Evenimentul va reuni aproximativ 150 participanţi, dintre care reprezentanţi din rândul autorităţilor, reprezentanţi ai BVB, BRM, OPCOM, reprezentanţi ai organismelor de reglementare în domeniul energiei, gazului, petrolului şi ai pieţei energetice, directori tehnici, de achiziţii şi de strategie şi dezvoltare. Vor fi prezenţi la conferinţă reprezentanţi din cadrul primăriilor, analişti, ONG-uri, cercetători, precum şi avocaţi, consultanţi, investitori, bancheri, asiguratori şi mass-media.

    Conferinţa „Mediafax Talks about Energy” este organizată de Agenţia de presă Mediafax, cu sprijinul Transelectrica şi are ca parteneri: CEZ GROUP şi AXPO ROMÂNIA. .

    Mai multe detalii, agenda evenimentului „Mediafax Talks about Energy” – ediţia a XIV-a  puteţi găsi pe website-ul: http://www.mediafaxtalks.ro/energy-14


    Despre Mediafax

    Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din Mediafax Group şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări video cu declaraţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.

    Despre Mediafax Talks 
    Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.

  • A aplicat la Harvard de 10 ori şi a fost respins de fiecare dată. Acum este unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume

    Jack Ma, CEO al companiei Alibaba, este cel mai bogat om din China şi unul dintre cei mai înstăriţi oameni de afaceri din lume. Viaţa lui nu a fost însă întotdeauna uşoară, după cum a povestit chiar el în cadrul conferinţei Davos 2015. “Am încercat să îmi găsesc o slujbă pentru a-mi putea plăti studiile, am vrut să mă angajez chiar şi la KFC atunci când a ajuns în China”, a povestit Jack Ma. “La Harvard am aplicat de 10 ori şi am fost respins de fiecare dată. Într-un final am renunţat şi mi-am spus că îmtr-o bună zi am să merg să le predau cursuri celor de acolo”, a spus Ma în cadrul conferinţei Davos 2015.

    Jack Ma îşi aminteşte că elevii din China primeau informaţii distorsionate, diferite de realitatea existentă în acel moment. “Ceea ce am aflat de la străinii veniţi în China mi-a deschis mintea; lucrurile erau atât de diferite faţă de ceea ce învăţasem la şcoală, iar asta m-a învăţat să îmi folosesc mintea de fiecare dată când aflu ceva nou.”

    “Prima oară am intrat pe internet în 1995, când am fost în vizită la un prieten în Statele Unite. Mi-era teamă să folosesc calculatorul, pentru că erau foarte scumpe şi nu aş fi avut bani să îl plătesc dacă îl stricam. Primul lucru pe care l-am căutat pe internet a fost <bere>. Am găsit sute de rezultate, nu îmi venea să cred. Iar apoi am căutat <China> şi nu exista nicio informaţie; asta se întâmpla cu doar 20 de ani în urmă”, povesteşte miliardarul chinez.

    Jack Ma sau Ma Yun este fondatorul grupului chinez de comerţ electronic Alibaba, cel care a devenit anul trecut cel mai bogat om din China, în urma listării companiei pe bursa din New York. Listarea i-a adus lui Alibaba o sumă record de 25 de miliarde de dolari, compania ajungând la o valoare de piaţă de peste 200 de miliarde de dolari.

    Ma s-a născut în oraşul Hangzhou din provincia chineză Zhejiang. Când era copil, şi-a dorit să înveţe limba engleză şi, pentru a-şi împlini ţelul, mergea cu bicicleta 45 de minute în fiecare zi spre un hotel din apropierea locului în care trăia pentru a conversa cu turiştii de acolo. Ma le oferea acestora servicii de ghid fără să le ceară bani, doar pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele de limba engleză.

    Ulterior, a urmat cursurile Hangzhou Teacher’s Institute, unde a fost acceptat la a patra încercare, după ce a picat de trei ori examenul. Le-a absolvit în 1988, obţinând astfel licenţa în Limba Engleză. După studii, a devenit lector universitar la catedra de engleză şi comerţ universitar din cadrul Universităţii Hangzhou Dianzi. Ulterior, Jack Ma a renunţat la cariera de profesor şi şi-a înfiinţat propria firmă de traduceri, profitând astfel de intensificarea comerţului dintre China şi Statele Unite ale Americii.

    Prima sa companie a fost totuşi un eşec, astfel că, în 1998 – 1999, a preluat conducerea unei companii din domeniul tehnologiei informaţiei fondate de Centrul de Comerţ Electronic Internaţional din China, un departament al Ministerului de Comerţ Exterior şi Cooperare Economică. În 1999, Ma a pus bazele Alibaba, un site business-to-business care serveşte în prezent mai mult de 79 de milioane de membri din peste 240 de ţări şi teritorii. În noiembrie 2012, volumul tranzacţiilor online al Alibaba a depăşit un trilion de yuani, după acest prag Ma fiind etichetat drept ”Trillion Hou„, expresie chinezească ce se traduce ”Marchizul trilionului de yuani„.

  • O nouă teorie a lui Stephen Hawking explică misterul găurilor negre

    Faimosul fizician, Stephen Hawking, a prezentat o nouă teorie în legătură cu găurile negre în cadrul conferinţei susţinute la KTH Royal Institute of Technology, în Stockolm, scrie Washington Post.
     
    Hawking a adus în discuţie “paradoxul informaţiei”, care se referă la faptul că informaţia despre crearea găurii negre nu se află în interiorul acesteia, ci în graniţa care o delimitează (event horizon). Potrivit lui Hawking, particulele care intră în gaura neagră lasă urme ale treceri pe graniţă (event horizon). Iar atunci când particulele ies (fenomen numit radiaţia Hawking) deţin o parte din acea informaţie cu care au intrat, însă într-o formă haotică, inutilizabilă.
     
    Fizicianul a comparat fenomenul cu arderea unei eciclopedii. “Prin arderea cărţii, practic, nu ai pierde informaţia, dacă ai păstra cenuşa, însă ţi-ar fi foarte greu să găseşti capitala statului Minnesota”, a spus Stephen Hawking. 
     
    În prezent, oamenii de ştiinţă credeau susţin că gravitaţia din jurul unei găuri neagre este atât de puternică încât nimic, nici macar lumina nu poate scăpa din în interiorul ei, dar lucrurile s-ar schimba, dacă teroria lui Stephen Hawking se dovedeşte a fi valabilă.
  • Întreprinderile Mici şi Mijlocii pot beneficia de finanţare mai simplă

    Practic, FEI garantează băncii 50% dintr-un credit, cealaltă jumătate reprezentând garanţia clientului. Aşadar, micii întreprinzători îşi pot lua un credit mult mai simplu decât înainte, iar scopul Fondul European de Investiţii în acest caz este de a sprijinii IMM-urile din România.
    Datorită reînnoirii parteneriatelor cu FEI, banca devine mai flexibilă în acordarea creditelor, astfel poate acoperi o gamă mai mai largă de cereri.

    „Ne asumăm un risc mai mare decât de obicei” spune Emil  Bituleanu, directorul general Libra Bank  în cadrul conferinţei. „Garanţia a rămas o problemă, iar fără acest parteneriat creditele nu s-ar da cu garanţia actuală” mai adaugă el.

    Definindu-se o bancă orietată spre finanţarea Întreprinderilor mici, a profesiiilor liberale şi a dezvoltării afacerilor din zonele rurale, Libra Internet Bank estimează un portofoliu de 53 de milioane de euro ca sprijin din partea UE, de care vor beneficia 1,650 de companii.

  • Preşedintele ASF vorbeşte pe 9 iulie la conferinţa “Piaţa asigurărilor în Transilvania”, de la Cluj

    Alături de Mişu Negriţoiu, la dezbaterile din cadrul conferinţei vor participa şi Mihai Tecău – CEO OMNIASIG Vienna Insurance Group; Ioan Tecar – Proprietar MG-Tec; Costi Stratnic – Chief Sales Officer OMNIASIG Vienna Insurance Group; Răzvan Gârbacea – Regional Corporate Director BRD; Aurelia Cristea – Deputat PSD Cluj, Membru al Comisiei de Buget-Finanţe; Bogdan Tudor – Chief Underwriting Officer OMNIASIG Vienna Insurance Group; Constantin Adam – Director General ASICONS Broker; Alexandra Smedoiu – CFA Senior Manager PwC Romania; Sanda Codreanu – Director Adjunct Terapia; Erik Barna – CEO & Founder, Life Is Hard si Cristina Ciumaş – Director al Departamentului de Finanţe, FSEGA, UBB Cluj.

    Regiunea Transilvania contribuie anual cu aproximativ 15% din primele totale subscrise de companiile locale de asigurări, însă potenţialul pieţei din regiune este mult mai mare. Economia Transilvaniei arată mult mai bine decat restul ţării, fiind caracterizată de cea mai mică rată a şomajului după regiunea Bucureşti-Ilfov şi salarii medii mai mari ca în alte judeţe. Cu toate acestea, asiguratorii nu au reuşit să ia mai mult business de aici şi să salte şi mai mult afacerile din regiune. La nivel naţional, gradul de cuprindere în asigurare este de 1,3%. Aceste calcule simple arată că există loc de creştere pentru asiguratori în regiune atât în zona de retail, cât şi pe segmentul destinat companiilor.

    “Asigurările sunt pentru orice afacere, pentru orice economie, un semn de civilizaţie. De aceea, o abordare despre cum pot contribui asigurările la dezvoltarea afacerilor, este cu atât mai potrivită la Cluj, al doilea pol al businessului românesc. Îi aşteptăm pe reprezentanţii mediului financiar-bancar şi de asigurări din Transilvania, pe antreprenori şi reprezentanţi ai companiilor din regiune la o dezbatere despre cum pot contribui asigurările la dezvoltarea mediului de business din Transilvania”, a declareat Sorin Pîslaru, redactor şef al Ziarului Financiar

    De asemenea, în cadrul evenimentului vor fi abordate şi alte teme de interes precum: statistici, tendinţe şi perspective privind piaţa asigurărilor din Transilvania, soluţii pentru creşterea businessului de asigurări facultative, aşteptările clienţilor referitoare la caracteristicile poliţelor şi a tarifelor, impactul brokerilor asupra relaţiei asigurat-asigurator, diferenţa de abordare a asigurării între antreprenori locali şi multinaţionale sau rolul asigurărilor non-auto pentru dezvoltarea business-ului.

    Detalii despre eveniment sunt disponibile pe site-ul Ziarului Financiar la secţiunea conferinţe: www.zf.ro/conferinte.

     

  • Orădenii care, prin invenţia lor, vor să ajute toţi oamenii cu dizabilităţi

    Dezvoltarea proiectului Axosuits a început în 2013, când doi tineri ingineri, absolvenţi ai Universităţii din Oradea, s-au gândit să conceapă un exoschelet pentru paraplegici, cei doi cunoscând personal un astfel de caz. La început, cei doi ingineri şi-au investit propriile resurse materiale în proiect.

    În prezent ideea este pusă în practică, Axosuits având proiectat şi produs prototipul exoscheletului.  Robotul le permite persoanelor cu deficienţe locomotorii să se deplaseze pe propriile picioare, fiind potrivit atât în programele de recuperare medicală, cât şi pentru creşterea calităţii vieţii în cazul pacienţilor irecuperabili. Robotul este destinat şi persoanelor în vârstă care au probleme. În prezent autonomia „robotului“ este de aproximativ 1 – 1,5 ore, însă odată cu utilizarea unor baterii mai performante timpul de utilizare va creşte, a declarat în cadrul conferinţei How to Web Andras Kapy, fondator şi director general al Axosuits.

    Axosuits a obţinut un premiu de 10.000 de dolari după ce a câştigat marele premiu în cadrul conferinţei How to Web, secţiunea dedicată start-up-urilor, în noiembrie 2014.