Tag: complex

  • Un nou complex rezidenţial va fi finalizat până la finalul anului în România

    New Residence, proiect dezvoltat în România de fondul de investiţii British Romanian Investment Partnership (BRIP), va finaliza anul acesta cel de-al doilea complex rezidenţial, situat în cartierul Drumul Taberei. Acesta include peste 200 de locuinţe noi. În prezent, complexul de peste 10 milioane de euro este rezervat în proporţie de 30%.

    Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei, New Residence a introdus pe piaţa imobiliară din România un nou tip de locuinţe, cu un regim de înălţime scăzut P+2E+M, în stilul arhitectural britanic.

    „Regenerarea urbană, precum şi dezvoltarea şi susţinerea comunităţii reprezintă elemente cheie pentru un complex rezidenţial, aspecte pe care noi le-am avut în vedere încă de la început, atât în cadrul proiectului New Residence din Măgurele, dar şi în cadrul noului complex din Drumul Taberei. Practic, suntem responsabili de crearea unui mediu nou, complet modern, unde viitorii locatari vor deveni o comunitate, aspecte care contribuie foarte mult la confortul şi creşterea nivelului de trai.”, declară Cristian Mercioniu, General Manager New Residence.

    Proiectul rezidenţial New Residence aflat în prezent în fază de construcţie în cartierul bucureştean Drumul Taberei va dispune de 216 locuinţe, garsoniere şi apartamente cu 2 şi 3 camere.

  • O familie din Iaşi face 3 mil. euro cu un hotel-restaurant construit în Breazu

    „Ideea a venit din dorinţa de a crea un business de familie, în care să ne implicăm toţi, având nostalgia experienţei tatălui meu, care a lucrat pe post de ospătar pe vremea regimului comunist. Acest business a plecat de la ideea unui mic restaurant care avea şapte angajaţi la început“, spune Robert Rădeanu. El este fiul antreprenorilor şi cel de-al treilea acţionar, are 24 de ani şi este absolvent al Universităţii „Petre Andrei“ din Iaşi, unde s-a specializat în economia turismului şi a comerţului. La momentul de faţă este managerul complexului La Castel, administrat de firma Euro Market Junior.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Un agricultor din Olt a inventat un îngrăşământ natural care creşte recolta cu 30 la sută

    Îngrăşământul creat de agricultorul din Izbiceni a fost apreciat la Salonul Internaţional de Inventică de la Geneva din 2015, dar şi la Bruxelles, unde olteanul a primit medalia de argint. Deşi are o vârstă înaintată şi a suferit în urmă cu câţiva ani un accident vascular cerebral, bărbatul a mers cu maşina personală la Geneva pentru a prezenta Folarex, produs natural creat şi testat la Izbiceni, prin folosirea lui recolta crescând cu 30 la sută.

    Dobre Puţinelu trăieşte alături de familia sa în comuna Izbiceni. Acesta este născut în octombrie 1938, iar în ciuda vârstei sale a mers sute de kilometri pentru a prezenta Europei produsul inventat de el. Aşa a ajuns Folarex, un îngrăşământ ieftin, natural, din gospodăria de la Izbiceni la marile saloane de inventică din Europa.

    Profesor de istorie, Puţinelu spune că a creat acest produs pentru a mânca sănătos şi pentru că nu a avut bani să cumpere substanţe chimice.

    „Am creat acest produs pentru a mânca sănătos, apoi pentru a trăi mai bine. Aveam trei copii la şcoală, băiatul cel mare era student la Marină, ceilalţi doi erau la liceu. Îngrăşămintele se găseau greu şi erau scumpe, aşa am început să concep produsul. După Revoluţie m-am gândit că aş putea să fac o afacere din acest îngrăşământ. AVC-ul afectează gândirea, însă la mine s-a întâmplat invers, mi-a accentuat gândirea şi m-am apucat singur de treabtă, fără să am studii de specialitate. Aşa a apărut Folarex, produs ce a fost testat pe grădina noastră. Copiii mei au fost sceptici şi au început să râdă. Am făcut cantităţi mici la început, apoi vecinii au fost interesaţi de produs. Când am văzut că la poarta noastră s-au strâns 50 de persoane ca să cumpere, ne-am apucat serios de treabă”, a povestit Dobre Puţinelu modul în care a început „aventura” îngrăşământului natural.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Millennium Tour investeşte 1 milion de euro într-un nou proiect online – Concediu.com

    „Astăzi este foarte uşor să-ţi achiziţionezi online zboruri sau cazare, dar atunci când eşti interesat de un pachet complex şi vrei întreaga ofertă disponibilă pe piaţă trebuie să-ţi faci documentarea pe fiecare turoperator în parte. Înseamnă foarte mult timp de documentare, de comparare a nenumaratelor oferte, ceea ce face alegerea şi mai dificilă. Anual, sute de mii de turişti contractează un pachet charter în străinătate, în timp ce milioane aleg pachete turistice în România. Noi am identificat necesitatea unui astfel de proiect online care să personalizeze oferta turistului din multitudinea de pachete disponibile pe piaţa”, spune Mădălin Măncilă, managing director Concediu.com.

    În prezent, sunt semnate parteneriate cu furnizori de servicii turistice, adunând zeci de mii de hoteluri, sute de sejururi şi informaţii despre destinaţiile alese. Oferta Concediu.com va fi permanent actualizată şi suplimentată.  Pentru prima lună de operare sunt estimaţi peste 100.000 de utilizatori unici, aşteptându-se pentru un an întreg la un număr de 15 milioane utilizatori unici. 

    Pe termen mediu, investiţia Millennium Tour se ridică la peste un milion de euro, bani ce vor fi utilizaţi în dezvoltarea platformei de rezervări şi atingerea unei cote de piaţă care să-l plaseze drept lider de piaţă. Proiectul Concediu.com a fost dezvoltată în trei luni şi a necesitat o investiţie iniţială de peste 100.000 de euro, tranşă din programul de investiţii de un milion de euro în decurs de trei-cinci ani.

    Platforma Concediu.com a fost dezvoltată de compania TravelFuse, companie de soluţii tehnologice pentru industria turismului, cu peste zece ani activitate pe piaţă şi colaborare cu multe agenţii de turism din România.

    Millennium Tour este o agenţie de turism corporate travel, lansată pe piaţă în 1999. În 2005 a creat portalul de rezervări de bilete de avion, Paravion, care a fost cumpărat în 2006 de către agenţia de turism Happy Tour, deţinută de fondul spaniol de investiţii GED. La finalul anului 2016, cifra de afaceri a Millennium Tour a fost de aproximativ două milioane de euro.

     

  • Povestea omului care s-a îmbogăţit pe seama nefericirii altora. Are o avere de 25,2 miliarde de dolari

    Sheldon Adelson s-a născut în 1933 într-o familie modestă şi a crescut în apropierea Bostonului. Tatăl său, ucrainean de origine, a fost taximetrist, iar mama sa, de origine britanică, a condus un mic magazin de tricotaje. 

    Prima sa aventură în lumea afacerilor a avut loc la 12 ani, când a împrumutat 200 de dolari (echivelentul a 2.681 de dolari în prezent) de la unchiul său, pentru o obţine o licenţă ca să vândă ziare în Boston. La 16 ani a apelat din nou la unchiul său, de la care a împrumutat 10.000 de dolari (aproape 100.000 de dolari în prezent) pentru a începe o afacere cu automate de dulciuri. A urmat cursurile universităţii City College of New York, dar a renunţat după doi ani; s-a înrolat în armată şi a început să lucreze ca stenograf la un tribunal de pe Wall Street.

    După ce a făcut armata, s-a întors în Boston, angajându-se ca broker şi consultant financiar. În cei câţiva ani cât a muncit pe aceste poziţii, a asistat peste 50 de companii în procesul lor de dezvoltare. A investit în firme de călătorii şi imobiliare, care au avut succes, însă nu unul fenomenal; a fost îndeajuns pentru a aduna capital. Tot în această perioadă s-a gândit şi cum ar putea să-şi înfiinţeze propria firmă. Marea lui reuşită avea să vină în anii ’70, când a înfiinţat Interface Group, care se ocupa de organizarea de târguri şi expoziţii IT. 

    Pe când se întorcea de la un astfel de eveniment, în aprilie 1979, Adelson şi-a dat seama de potenţialul uriaş al pieţei târgurilor IT; era rampa de lansare pe care o aştepta şi, la mai puţin de şase luni, a profitat de ocazie pentru a deschide Computers Dealers Exposition (COMDEX), târg care aducea laolaltă producători şi dealeri din industria de IT. În 1994, Comdex a devenit cea mai mare expoziţie IT din America, desfăşurându-se pe o suprafaţă de circa 700.000 mp. În acelaşi an, COMDEX a fost organizat în 20 de ţări, devenind cea mai mare expoziţie IT din lume. Un an mai târziu, Adelson a vândut Interface Group (Comdex şi alte târguri şi expoziţii adiacente), pentru 862 de milioane de dolari, către Softbank Corp., cel mai mare distribuitor de componente hardware din Japonia. În urma tranzacţiei, Adelson s-a ales cu cel puţin 500 milioane de dolari.

    Înainte de vânzarea Comdex, Sheldon Adelson a cumpărat, în 1988, Sands Hotel & Casino din Las Vegas, locul preferat al lui Frank Sinatra, iar în anul următor a început construcţia primului centru privat de conferinţe din Statele Unite, Sands Expo and Convention Centre, pe care îl vedea drept un fel de antecameră a cazinoului. 

    În 1991, lui Adelson i-a venit o altă idee de afaceri: construirea unui megacomplex care să schimbe Vegasul. Ideea s-a concretizat în The Venetian, resort-hotel-cazino, ridicat cu 1,5 miliarde de dolari. Proprietatea a revoluţionat industria hotelieră din Las Vegas, devenind unul dintre cele mai mari hoteluri din lume, celebru pentru tema arhitecturală, care imită laguna italiană, dar şi pentru canalul veneţian care-l străbate şi pentru luxul apartamentelor. În 2003, complexului i-a fost adăugat un turn, Venetia Tower, cu 1.013 de apartamente, iar apoi complexul a fost extins şi mai mult, ajungând la 7.000 de apartamente, 18 restaurante, un mall uriaş şi o gondolă care transportă oaspeţii prin întregul complex, pe Grand Canal. La finalul lucrărilor de construcţie, Adelson şi-a numit creaţia „un oraş sub un singur acoperiş”. Curând, Adelson a mirosit o altă oportunitate de business în Macao, China, pe vremea când alţi investitori americani nici nu se gândeau să-şi bată capul cu deschiderea unui complex într-o ţară unde jocurile de noroc erau interzise, iar legislaţia încurcată. În 2004, Adelson a deschis cazinoul Sands Macao, cu o suprafaţă de 163.000 mp. Doi ani mai târziu, în 2006, a reuşit să obţină licenţă pentru a construi un cazino în Singapore; Marina Bay Sands a fost deschis în 2010, cu o investiţie estimată de 5,5 mld. dolari. Sheldon Adelson este recunoscut drept un susţinător al partidului republican din SUA; din 2004 a susţinut financiar toţi candidaţii republicani pentru preşedinţia Statelor Unite.

  • Secretele ascunse în permisul de conducere. Toţi le avem, prea puţini le ştim

    În afară de datele de identificare specifice fiecărui posesor de carnet de conducere, permisul care-ţi dă dreptul să conduci maşini pe drumuri publice are nişte elemente de siguranţă şi nişte surprize “ascunse” şoferilor. De la marcaje speciale pe ambele feţe, până la înscrisuri pe care sigur nu le-aţi observat. Poliţiştii le ştiu locul şi aparatele speciale le citesc imediat, însă noi am trecut de atâtea ori peste ele fără să le remarcăm.
     

     

  • Replicarea unui model profitabil: Greenfield Băneasa se mută în Ghencea

    Atletic, aşezat confortabil în spatele biroului din clădirea Willbrook, aflată la o aruncătură de băţ de Băneasa Shopping City, Bartosz Puzdrowski povesteşte cum, după ce la scurt timp după ce a absolvit facultatea de filosofie şi sociologie, şi-a dat seama că i-ar plăcea mai degrabă un alt traseu în viaţă. A ales registrul mai concret, al afacerilor; şi-a completat studiile cu un master în business şi marketing la Universitatea din Varşovia, precum şi programului de Executive MBA Varşovia – Illinois, cu specializarea în administrarea afacerilor şi comerţ.

    Cariera sa numără 20 de ani în real estate, iar înainte de a fi numit la conducerea firmei româneşti a fost, country manager pentru Polonia şi ţările baltice în cadrul Avestus Real Estate (dezvoltator imobiliar comercial din regiunea Europei Centrale şi de Est), director al departamentului de dezvoltare al ECE Projektmanagement Polska (unul dintre cei mai mari dezvoltatori şi investitori în centre comerciale din Europa), precum şi manager de dezvoltare regională în cadrul McDonald’s Polonia.

    Polonezul vorbeşte chibzuit despre rezultatele şi proiectele companiei pe care o conduce din toamnă, când l-a înlocuit pe Liviu Stan, care a deţinut funcţia timp de circa un an. 2016 a fost un an bun pentru piaţa rezidenţială şi pentru Impact, compania înregistrând o creştere de 15% a numărului de apartamente vândute, potrivit lui Puzdrowski. În primele nouă luni ale anului trecut, compania vânduse 353 de case şi apartamente, cu 31% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2015. Preţul mediu pentru o locuinţă a fost de 317.700 de lei (70.895 de euro), cu 17% mai mult faţă de aceeaşi perioadă în 2015, potrivit raportului oficial dat publicităţii la finalul lunii septembrie. În Bucureşti, preţul mediu al unui apartament vechi cu trei camere a crescut cu 2.450 de euro sau 3,14%, de la 77.950 de euro (350.324 de lei) în ianuarie 2016 la 80.400 de euro (361.334 de lei) în ianuarie 2017, după cum arată indexul imobiliar al ZF, realizat în colaborare cu firma de consulanţă imobiliară Coldwell Banker.

    În 2016, compania a înregistrat un profit de 28,87 mil. lei faţă de o pierdere de 4,4 mil. lei în 2015. Un avans important  a fost bifat şi la capitolul veniturilor operaţionale, care au ajuns la 144 mil. lei faţă de 106 mil. lei în 2015. Cea mai mare parte a veniturilor a fost generată de vânzările din cartierul Greenfield, unde în perioada ianuarie-septembrie au fost încheiate 429 contracte şi precontracte. Profitul din vânzarea acestor proprietăţi rezidenţiale a fost de 47,9 mil. lei. Profitul operational (EBITDA) a fost de 25,5 mil. lei faţă de 9,3 mil. lei în 2015. Compania a avut un rezultat financiar negativ de 1,5 mil. lei. La 31 decembrie 2016 capitalurile proprii ale companiei au fost de 390 mil. lei. Pe bursa acţiunile Impact au fost destul de stabile în ultima perioadă învârtindu-se în jurul a 0,7 lei / acţiune. În ultimele 52 de săptâmâni preţul maxim a fost de 0,93 lei, iar preţul minim de 0,56 lei. La preţul de închidere e marţi, Impact are o capitalizare bursieră de 196,1 mil. lei, sub capitalurile proprii.

    Polonezul spune că doreşte să menţină ritmul de creştere şi pentru 2017. „Tot anul acesta plănuim să începem să construim al doilea proiect, în sectorul 6, în Ghencea. Aşteptăm să primim autorizaţia de construcţie şi demarăm activitatea pe şantier.” Dacă totul merge cum trebuie, construcţia ar trebui să înceapă în vara lui 2017, iar primele clădiri ar fi astfel terminate în trimestrul al treilea al anului viitor.

    Noul proiect are drept model Greenfield Băneasa. „Vrem să replicăm conceptul din Bănesa în Ghencea, acelaşi principiu, aceeaşi calitate. Va fi o comunitate similară, designul va fi asemănător, dar apartamentele vor fi ceva mai mici”, spune el. În total, proiectul prevede construirea a 2.500 de apartamente, în special garsoniere şi apartamente cu două camere, mai puţine cu trei camere. „Bănesa este un proiect adresat mai cu seamă familiilor cu copii, deci clienţii noştri preferă trei-patru camere. Pe când în Ghencea ne orientăm mai mult către cupluri care nu au copii încă sau au doar un copil”, explică Puzdrowski. În Băneasa, apartamentele cu trei camere s-au vândut cel mai bine, urmate de cele cu două camere apoi cele cu patru camere. „Garsonierele au fost puţine, dar vom avea mai multe în fazele următoare.”

    În ansamblu, complexul din Băneasa are un grad de ocupare de 85% şi aproape 3.000 de rezidenţi în acest moment; proiectul are o suprafaţă de 60 ha şi reuneşte peste 6.000 de locuinţe. Început în 2007, Greenfield a fost planificat pentru a fi dezvoltat în mai multe faze, având ca termen de finalizare anul 2022. „Am dezvoltat fazele unu şi doi, iar acum terminăm o parte din faza trei. Vom începe vânzarea apartamentelor în primăvară şi am demarat construcţia ultimelor 18 clădiri din faza trei, pe care sper să le terminăm la sfârşitul anului 2017”, spune polonezul. 

    Greenfield are 500 de apartamente disponibile la vânzare, iar alte 500 vor fi gata să-şi primească proprietarii în primăvară. „Acum vindem, în medie, 40-50 de apartamente pe lună. Nu am avut nicio lună cu vânzări sub 40 de apartamente, iar in unele luni am ajuns şi la 60 de unităţi vândute.” Un calcul sumar arată că s-au vândut peste 480 de apartamente în Greenfield Băneasa, chiar dacă reprezentantul companiei nu a vrut să dea detalii concrete, deoarece compania încă nu şi-a publicat rezultatele oficiale, fiind cotată la bursă. Impact Developer este deţinută de omul de afaceri Gheorghe Iaciu (49%), Adrian Adrici (11,7%) şi de alţi acţionari. Compania a fost înfiinţată în 1991, prin subscripţie publică, iar din 1996 este listată la Bursa de Valori Bucureşti.

  • Cea mai fericită adolescentă din lume: tatăl său i-a organizat o petrecere de 6 milioane de dolari – GALERIE FOTO

    Aniversarea de 15 ani a adolescentei Maya Henry nu a fost una obişnuită: organizată într-un complex de 20.000 de metri pătraţi în San Antonio, Texas, petrecerea a costat nu mai puţin de 6 milioane de dolari. Spaţiul a fost decorat cu cireşi înfloriţi, pereţi de trandafiri şi fântâni.

    Tatăl fetei, avocatul Thomas J. Henry, a contractat serviciile unei companii de organizări evenimente din New York. Firma a pus la dispoziţie 150 de oameni pentru a asigura desfăşurarea fără cusur a petrecerii.

    Lista de invitaţi a numărat 600 de persoane, iar sărbătorita şi-a exprimat satisfacţia pe reţelele sociale: “A fost o noapte minunată, pe care nu o să o uit niciodată. Le mulţumesc celor care au participat dar mai ales părinţilor mei, care mi-au împlinit toate dorinţele.”

    Sursă foto: Daily Mail

  • Cum arată biserica de gheaţă de la Bâlea Lac, unică în Europa de Sud-Est

    „Un sobor format din 12 preoţi de confesiuni creştine diferite au sfinţit Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac. Este singura biserică de acest fel din România şi din Europa de Sud-Est. Construcţia bisericii a durat aproximativ 3 săptămâni şi este realizată din blocuri de gheaţă scoase din Lacul Bâlea”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, Lidia Bădilă, purtătorul de cuvânt al Complexului de la Bâlea Lac, ce cuprinde atât Hotelul de Gheaţă, cât şi Biserica de Gheaţă.

    Lidia Bădilă a precizat că la construcţia întregului complex s-au folosit aproximativ 2.000 de blocuri de gheaţă, de 50-60 de kilograme fiecare, tăiate din lacul glaciar Bâlea, cărora li se adaugă zăpadă şi multă apă.

    Biserica are o înălţime de aproximativ 6 metri, lungime de 14 metri şi lăţime de aproximativ 7 metri şi este construită după modelul şi arhitectura unei vechi biserici din Mălâncrav, judeţul Sibiu.

    Vezi aici galeria foto

  • Skanska învesteşte 37,8 milioane de euro în prima clădire a proiectului de birouri de lângă Politehnica

    Campus 6 va avea o suprafaţă totală închiriabilă de 82.000 mp, fiind format din patru clădiri de birouri de clasa A. Prima clădire va avea o suprafaţă de cca. 22.000 mp, cu 11 etaje supraterane şi două niveluri de parcare subterană. Termenul estimat de livrare pentru aceasta este trimestrul 3, 2018.

    „Suntem mai mult decât bucuroşi să anunţăm că prin această nouă investiţie în zona de centru-vest a Bucureştiului, una dintre cele mai active zone din piaţa de birouri, Skanska îşi consolidează poziţia şi îşi îndeplineşte unul dintre obiectivele strategice: de a fi prezentă în două zone din Bucureşti. (…) Suntem încântaţi să observăm că viziunea noastră despre Campus 6 este confirmată de interesul crescut al potenţialilor chiriaşi, chiar dacă suntem într-o fază incipientă a lucrărilor”,  spune Aurelia Luca, Country Director Skanska Property România. 

    Situat la intersecţia a două bulevarde principale, Iuliu Maniu şi Vasile Milea, noul proiect Skanska beneficiază de acces foarte bun la mijloacele de transport în comun (staţie de metrou, tramvaie, autobuze, troleibuze). Proximitatea de podul Basarab asigură conectarea facilă la sectoarele de nord şi centru.

    Campus 6 este conceput ca un hub sociale pentru chiriaşi, angajaţi şi parteneri. Zonele verzi de interacţiune vor fi dotate cu prize electrice şi Wi-Fi, iar  zonele de tip amfiteatru vor găzdui întruniri de business şi sociale. Proiectul dinspune şi de restaurantele şi cafenelele cu terase.