Tag: Canada

  • Restaurantele din România, sub lupă

    141 de localuri sunt incluse în ediţia de anul acesta, prima din România, a ghidului culinar de origine franceză Gault&Millau; 90 dintre acestea sunt restaurante, iar 51 sunt unităţi denumite de reprezentanţii ghidului drept „POP”, populare (locuri unde clienţii au parte de mâncare bună, dar amprenta unui chef este mai vizibilă; localul este vizitat mai ales din alte motive, poate pentru o listă mai lungă de cocktailuri sau o ambianţă deosebită, un design avangardist etc.). Topul primelor zece restaurante din ghidul recent lansat Gault&Millau este condus de şapte unităţi din Bucureşti, două din Cluj-Napoca şi una din Teşila (pensiunea Atra). Acestea au obţinut punctaje cuprinse între 13 şi 15 dintr-un maxim posibil de 20; totodată, sistemul de notare prevede, la fel ca în cazul stelelor Michelin – acordarea de bonete. Nota se dă astfel binomului bucătar-restaurant; restaurantele şi chefii din România au obţinut un maxim de trei astfel de bonete dintr-un potenţial maxim de cinci.

    În România, cel mai mare punctaj – 15 puncte şi 3 bonete – a fost acordat chefului Alexandru Petricean, de la restaurantul bucureştean Maize, deschis anul trecut. El s-a format, potrivit autorului ghidului, în echipele unor restaurante de top, Frantzén (Stockholm, Suedia), Central (Lima, Peru) sau Noma (Copenhaga, Danemarca).

    Sistemul de evaluare Gault&Millau oferă, pe lângă o recenzie a restaurantelor de pe piaţa locală, o imagine a evoluţiei acesteia: spre exemplu, dacă în ghidul românesc sunt incluse sub 150 de restaurante, în Franţa, acesta include în jur de 6.000. Totodată, dacă primul restaurant din topul românesc a primit un punctaj de 15 dintr-un maximum de 19,5 şi trei bonete, în Franţa evaluările ajung la 20 de puncte şi la cinci bonete. Ghidul a fost lansat după o perioadă de cinci luni de evaluări, în şase oraşe din România. În evaluarea restaurantelor de pe piaţa locală au fost realizate aproximativ 350 de vizite de către evaluatori anonimi (în condiţiile în care un restaurant a fost vizitat o dată, de două sau trei ori), circa 50% dintre unităţile vizitate nu au fost incluse în ghid. Ghidul va fi publicat însă anual, iar chefii şi proprietarii de restaurant vor primi de acum încolo vizite constante din partea evaluatorilor.

    Ce este însă ghidul Gault&Millau? De origine franceză, acesta a fost lansat în urmă cu aproximativ 45 de ani de doi jurnalişti, Henri Gault şi Christian Millau. Potrivit reprezentanţilor din România ai ghidului, cei doi jurnalişti francezi şi-au propus în acel moment să vină cu o alternativă la ce însemna recenzia şi evaluarea culinară în perioada respectivă; şi-au denumit de altfel prima revistă „ghidul nou” (Le Nouveau Guide Gault Millau).

    Jurnaliştii francezi şi-au propus să analizeze mai întâi ceea ce este în farfuria clientului, povesteşte Ştefan Mortici, co-CEO al ghidului Gault&Millau din România, aspect care este valabil şi în prezent în modul în care se notează restaurantele. Notele sunt acordate în afara spiritului clasic al acelor vremuri, în care mâncarea cu atât mai complexă era considerată mai bună şi se axează pe ideea că şi o mâncare simplă poate să fie cu adevărat desăvârşită. „Accentul era pus pe ingrediente, calitate şi pe modul în care reuşeşti să găteşti prin punerea în valoarea a acelor ingrediente; ei sunt fondatorii curentului nouvelle cuisine în Franţa de acum 30 de ani”, povesteşte şi Raluca Hriţcu, cel de-al doilea co-CEO al ghidului din România.

    Gault&Millau este privit de pasionaţii din gastronomie drept „ghidul purist” explică cei doi, în proporţie de aproximativ 70% din nota acordată unui restaurant venind din ceea ce se află în farfurie. „Evalutorii se uită în primul rând la ce înseamnă mâncarea şi cum a fost – cât de vizionar, autentic, creativ a fost bucătarul – contează în proporţie de 30% şi alte aspecte, precum ambianţa dintr-un restaurant, serviciile, designul, dar cel mai important este ce se află în farfurie”, explică Hriţcu. Evaluatorii care participă la realizarea ghidului nu merg doar în restaurantele foarte cunoscute sau în cele cu o poveste bună, ci în orice fel de spaţiu în care ar putea să evalueze mâncarea. „Nu merg cu părerea deja formată, nu merg să reconfirme lucruri, ci să descopere”, adaugă Hriţcu.

    Aceasta ar fi, potrivit lor, diferenţa între acest ghid şi ghidul Michelin. „Testează, descoperă bucătari tineri la început de drum, dar care prezintă potenţial”, adaugă şi Mortici. El îl oferă ca exemplu pe bucătarul internaţional Paul Bocuse, care a revoluţionat bucătăria franceză datorită abordărilor sale inovatoare şi prin calitatea din restaurantele sale.

    Evaluatorii sunt anonimi, iar notele lor ar trebui să reflecte experienţa pe care ar putea să o aibă orice client într-un restaurant. „Nu ne dorim un tratament special, evaluatorii îşi păstrează identitatea ascunsă, îşi plătesc nota de mâncare etc.”, explică Mortici. Pe piaţa locală există deocamdată unsprezece evaluatori din România, iar trei sunt internaţionali. În medie, există câte 25 de evaluatori în ţările în care ghidul este prezent, numărul variind în funcţie de dimensiunea pieţei.

    Profilul evaluatorilor este cel al pasionaţilor de gastronomie, care nu sunt afiliaţi comercial niciunui restaurant, care şi-au cultivat pasiunea de-a lungul anilor, acumulând cunoştinţe teoretice şi practice la cursuri, workshop-uri. Ca stil de viaţă, merg în restaurante de 3-4 ori pe săptămână, atât în România, cât şi în afara ţării.

    „Au multe puncte de referinţă dintre marile restaurante ale lumii tocmai fiindcă uneori îşi leagă inclusiv vacanţele, nu doar viaţa profesioanlă de destinaţii culinare”, explică Hriţcu. Rolul de evaluator se potriveşte astfel vieţii lor discrete, este însă o experienţă consumatoare de timp: o vizită în restaurant durează chiar şi peste două ore, iar la întoarcerea acasă, într-un interval de timp relativ scurt, ei completează chestionarul de evaluare, activitate care durează cel puţin o oră şi jumătate. Raluca Hriţcu spune că acesta este plin de detalii, deopotrivă cantitative şi calitative. Ulterior, ei scriu recenzia propriu-zisă, cea care este publicată în ghid.

    „Sunt persoane care s-au născut şi au trăit din România, dar au şi experienţă de peste 20 de ani în alte ţări, cu alte bucătării internaţionale cunoscute, care s-au mutat de mult timp în România ajungând să cunoască şi bucătăria de aici foarte bine; sunt deopotrivă angajaţi în companii şi liber profesionişti, au în comun un grad de profesionalism ridicat în ceea ce fac”, descrie ea profilul evaluatorilor.

    Nota de plată de la restaurant este acoperită de Gault-Millau; evaluatorii sunt şi remuneraţi pentru fiecare dintre recenzii. În plus, au parte de sesiuni de formare, teoretică şi practică, sesiuni de calibrare în care merg mai mulţi evaluatori în acelaşi restaurant, şedinţe pe care le au cu un evaluatorul şef. Există deopotrivă evaluatori locali, iar în paralel, echipa internaţională lucrează îndeaproape cu ei, îi instruieşte, testează, validează. Ei vin şi fac independent evaluări în România pentru a verifica notele şi potenţialele premii, fiind implicaţi în discuţiile finale de acordare note şi premii.

    De ce acum? „Momentul lansării ghidului în România este unul foarte interesant, fiindcă începe să se contureze noua bucătărie românească”, descrie Raluca Hriţcu lansarea recentă a ghidului local.

    „Se vede clar o evoluţie pe piaţa restaurantelor în ultimii trei ani în ceea ce priveşte exigenţele şi dorinţele publicului, dar şi în libertatea chef-ilor de a se exprima şi a propune cu adevărat ceea ce cred ei”, descrie şi Ştefan Mortici unul dintre motive. Apoi, adaugă el, Gault&Millau îşi doreşte să descopere noi pieţe. Sectorul local al restaurantelor este din ce în ce mai efervescent, începând să se contureze noi tendinţe. „Am descoperit preocuparea pentru timpul de calitate petrecut la masă, pentru sezonalitate, ingrediente de cea mai bună calitate, colaborarea cu producători locali. Totodată, am observat că proximitatea începe să scadă din punctul de vedere al importanţei atunci când este un criteriu de alegere a restaurantului – restaurantul devine o destinaţie, iar acest lucru este ceva ce ne dorim cu siguranţă să încurajăm”, descrie Raluca Hriţcu principalele tendinţe observate.

    În ceea ce priveşte capitolele la care mai este loc de îmbunătăţiri, acestea se axează mai ales pe zona serviciilor. „Serviciile clar sunt primul segment în care trebuie făcute îmbunătăţiri, constanţa în ofertă – practic ai vrea ca având acelaşi fel de mâncare, în mai multe vizite să găseşti aceeaşi calitate; nu se întâmplă întotdeauna aşa şi există mai mereu o inegalitate în cadrul aceleiaşi vizite – în cadrul meniului sunt nişte preparate cu mult mai bune decât altele”, spune Hriţcu. Totodată, au observat reprezentanţii Gault-Millau, lista de vinuri din restaurante poate fi îmbunătăţită.

    Ce înseamnă pentru un restaurant o poziţie bună în clasament? O creştere a traficului de clienţi. Iar pentru bucătari – recunoaştere şi un aspect care dă greutate CV-ului.

    Raluca Hriţcu a lucrat în consultanţă de management iniţial, apoi a continuat în resurse umane coaching, management – fiind în prezent angajată la Roland Berger; Ştefan Mortici lucrează în management strategic în cadrul BCR. Cei doi s-au cunoscut în cadrul companiei de consultanţă Roland Berger, unde au lucrat împreună şi povestesc că pasiunea lor pentru gastronomie a existat anterior, însă este prima dată când fac un proiect formal în acest sens.

    Iniţiativa aducerii ghidului pe plan local este a lui Alexandru Almăjeanu, un investitor român care locuieşte în Franţa. Reprezentanţii ghidului nu menţionează valoarea investiţiei, însă precizează că aceasta va fi făcută treptat.

    La următoarea ediţie şi-au propus să treacă la acoperire naţională în evaluarea pieţei locale a restaurantelor. Fiind un spaţiu public, proprietarii de restaurante sau bucătarii nu trebuie să îşi dea acordul pentru a fi incluşi în evaluare. Aşdar, la ce trebuie să fiţi atenţi, dacă sunteţi chefi sau proprietari de restaurant? „Să îşi facă munca de zi cu zi din ce în ce mai bine şi să lucreze cu respect pentru clientul din restaurant; să fie oneşti cu privire la producători, ce se află în farfurie”, îi sfătuieşte Raluca Hriţcu. 

    Evaluatorii îşi doresc să ştie dacă în urma experienţei culinare, autorul preparatelor este un chef curajos, autentic, care îşi asumă o viziune pe care reuşeşte să o transmită în fiecare fel de mâncare. „Pot exista şi restaurante în care ai o execuţie foarte bună, dar nu simţi o viziune puternică a bucătarului. Acest lucru ne-am dorit noi să vedem: bucătari puternici, care coagulează în jurul lor toată echipa din bucătărie, furnizorii etc.” 

  • Margot Kidder, celebră pentru rolul Lois Lane din filmele Superman, a murit la 69 de ani

    Actriţa Margot Kidder, cunoscută pentru rolul de Lois Lane din Superman, a murit la vârsta de 69 de ani. Cauzele decesului nu se cunosc încă. Ea a devenit celebră după ce a jucat alături de Christoper Reeve în filmele Superman în anii 80 si 90.

    Născută în Canada, actriţa a reuşit să obţină cetăţenie americană în 2005, şi a devenit un activist pentru drepturile femeilor, pe lângă cariera din actorie. 

    – continuă – 

     

  • Un milionar de 86 de ani a îngropat o comoară în munţi şi a publicat o ghicitoare care ar duce la ea

    Forrest Fenn, fost pilot în războiul din Vietnam şi negustor de artă, a îngropat comoara care valorează mai multe milioane de dolari în zona Rocky Mountains, undeva între Santa Fe, New Mexico şi graniţa cu Canada.

    Fenn estimează că 350.000 oameni au plecat până acum în căutarea comorii, potrivit CNBC, dar nu ştie dacă vreunul dintre căutători s-a apropiat de locul care l-ar putea face bogat.

    “Nici soţia mea nu ştie unde am ascuns comoara. Dacă mor mâine, secretul merge cu mine în sicriu”, a spus Fenn.

    Acesta primeşte cam 100 de mailuri pe zi cu diverse solicitări, iar uneori este obligat să sune la poliţie după ce indivizi dubioşi vin la uşa lui şi-l ameninţă să le spună care este locul.

    Ce indicii a dat milionarul excentric:

    “Începe acolo unde apele s-au oprit / şi ia-o în jos prin canion / Nu departe, dar prea departe ca să mergi pe jos / Lasă în urmă casa lui Brown”, sună o parte din ghicitoare.

  • UE cere exceptarea permanentă de la taxele vamale impuse de Donald Trump

    Preşedintele Donald Trump a invocat prevederile unei legi comerciale din anul 1962 pentru a impune taxe vamale suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu, pentru protejarea producătorilor americani. Casa Albă a anunţat luni prelungirea până la 1 iunie a excepţiilor temporare de la aceste taxe în relaţia cu Uniunea Europeană, Canada şi Mexicul. Au fost semnate acorduri permanente de exceptare cu Argentina, Australia şi Brazilia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lacul Louise, unul dintre cele mai frumoase locuri din lume – GALERIE FOTO

    Din aceeaşi categorie face parte şi Lacul Louise, o zonă absolut superbă, în Alberta, Canada. Lacul Louise este situat într-un cadru natural de vis, apele uneori albăstrii, alteori verzi sunt înconjurate de munţi înalţi, cu cresele acoperite de zăpadă în mai toate lunile din an. Cei mai înalţi dintre ei sunt Muntele Temple, cu 3543 de metri, urmat de Whyte cu 2983 şi nu în ultimul rând Muntele Niblock cu înălţimea de 2976 metri.

    Climatul din zona Lacului Louise este subarctic, ceea ce înseamnă că este foarte frig în mai toate perioadele din an. Zăpada poate apărea în mai orice perioadă din an, chiar şi în mijlocul verii, iar dimineţile sunt de obicei foarte geroase. Dacă nu iubeşti iarna şi frigul înseamnă că Lacul Louise nu este locul de vacanţă destinat ţie. În sezonul rece, temperaturile scad până la -40 de grade, în timpul nopţii, ceea ce înseamnă că bagajul tău va trebui să fie format din multe haine călduroase.

    Lacul Louise este un loc de agrement unde turiştii pot desfăşura o sumedenie de activităţi interesante, fapt datorat şi modernizărilor efectuate în zonă. Cea mai populară activitate rămâne fără doar şi poate ski-ul, motivul principal pentru care numeroşi vizitatori vin în zonă. Pârtiile bine amenajate sunt potrivite atât pentru începători, cât şi pentru experimentaţi, existând zone destinate fiecăruia în parte. Şi drumeţiile sunt o activitate foarte plăcută, munţii din jur oferă numeroase oportunităţi vizitatorilor dornici de a petrece mult timp în aer liber. Potecile montane sunt infinite, cadrul natural de vis, mai trebuie doar o condiţie fizică bună şi ziua la munte se dovedeşte a fi foarte reuşită.

    Dacă ideea de a depunde efort nu-ţi surâde, atunci trebuie să ştii că există numeroase variante de petrecere a timpului. De exemplu, poţi lenevi pe malurile lacului şi dacă te afli în zonă în sezonul cald te vei bucura de un bronz de munte de invidiat. Dacă vrei să admiri Lacul Louise în toată splendoarea sa poţi să optezi oricând pentru o plimbare cu canoe pe apele turcoaz ale lacului. Nuanţa deosebită provine de la praful de stâncă adus în apele lacului în momentul topirii gheţarilor. O plimbare pe lac va dezvălui şi mai mult din frumuseţile zonei.

    În jurul Lacului Louise există numeroase posibilităţi de cazare, totul depinde de bugetul pe care vrei să îl aloci acestei vacanţe în Canada. Există zone special amenajate pentru camping sau poţi opta pentru câteva nopţi de cazare în Castelul Lacului Louise, un hotel de cinci stele care pune la dispoziţia turiştilor cele mai bune facilităţi. Desigur, preţul este pe măsură, scrie descoperalocuri.ro

     

  • Bitdefender lansează în România primul produs din lume care protejează dispozitivele conectate de atacuri cibernetice

    Bitdefender BOX, produs ajuns acum la cea de-a doua generaţie, este dezvoltat integral de echipa de cercetare şi dezvoltare din România. Producţia acestuia a început în toamna anului trecut în fabrica de la Satu Mare a grupului german Zollner.

    Produsul este deja disponibil la vânzare în Statele Unite ale Americii, Canada, Germania şi Franţa, urmând a fi lansat şi în Japonia.

    Bitdefender BOX va fi comercializat la preţul de 999,99 lei. Produsul va fi disponibil în prima lună în exclusivitate la eMAG, iar ulterior va putea fi cumpărat şi de pe site-ul Bitdefender şi de la partenerii autorizaţi. După primul an de utilizare, abonamentul anual costă 299,99 lei.

    Bitdefender BOX foloseşte expertiza de peste 16 ani a companiei în segmentul software şi înglobează 21 de brevete de invenţie înregistrate de cercetători din echipele din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. Produsul este rezultatul programului de stimulare a inovaţiei în Bitdefender, în care angajaţii pot aloca 20% din timpul petrecut la birou dezvoltării de idei out-of-the-box, menite să genereze un grad crescut de inovaţie. Bitdefender a investit 89 de milioane de euro în cercetare şi dezvoltare în perioada 2014-2017, iar un sfert din acest buget este alocat proiectelor cu potenţial de a deveni revoluţionare, precum Bitdefender BOX.

    Noul Bitdefender BOX a fost lansat în luna noiembrie a anului trecut pe piaţa din Statele Unite când a primit şi premiul Honoree CES Innovation Award în categoria cybersecurity.

    Bitdefender este prima companie din lume care a lansat în 2015 un dispozitiv de securitate ce anticipa tendinţele unei pieţe în care tot mai multe dintre aparatele electronice folosite zilnic se conectează la internet, fără ca utilizatorii să aibă posibilitatea să le protejeze de ameninţări cibernetice.

    Bitdefender BOX este primul produs hardware al Bitdefender şi protejează de ameninţări informatice atât dispozitivele tradiţionale (telefoane, laptopuri, tablete, PC-uri), cât şi televizoare smart, termostate, camere web, sisteme de acces în locuinţă, console de jocuri, frigidere, maşini de spălat şi aparate de aer condiţionat conectate la internet, întrerupătoare şi instalaţii de iluminat, prize sau senzori de mişcare.

    Bitdefender BOX blochează toate adresele URL nesigure sau periculoase pentru a proteja utilizatorii împotriva tentativelor de phishing şi fraudă online. Modulul de evaluare a vulnerabilităţilor scanează, identifică şi evidenţiază în mod continuu punctele slabe ale reţelei în materie de securitate.

    Dispozitivul identifică şi blochează tentativele de exploatare a vulnerabilităţilor dispozitivelor  din reţea. Când un dispozitiv nou se conectează la reţea, Bitdefender BOX îl detectează rapid şi trimite o notificare imediată către aplicaţia Bitdefender Central astfel încât utilizatorii să poată controla acţiunile permise pentru dispozitivul respectiv.

    Sistemul de prevenire a atacurilor externe inspectează traficul de internet şi indică orice încercare de a exploata vulnerabilităţi în gadgeturile smart din casă, inclusiv prin încercări de spargere a parolelor.

    Bitdefender BOX este capabil să se interconecteze cu asistenţii din locuinţe inteligente, precum Google Home şi Amazon Echo, şi le va permite utilizatorilor, printre altele, să folosească inclusiv comenzi vocale ca să scaneze de ameninţări informatice anumite dispozitive sau să întrerupă conexiunea la internet când aceasta nu este necesară. Bitdefender BOX va încorpora şi soluţiile de asistenţă parentală, care le permit părinţilor să asigure siguranţa online a copiilor.

    Circa 46% dintre români se arată îngrijoraţi că un eventual atacator ar putea prelua oricând controlul dispozitivelor inteligente pe care le folosesc zilnic, ceea ce îi expune la furt de date personale, spionaj şi invadarea vieţii private, arată un studiu realizat în 2017 în mediul urban de iSense Solutions, la comanda Bitdefender.

    Dispozitivele conectate la internet pot avea o serie de vulnerabilităţi comune, de la probleme severe legate de securitate, până la mecanisme de autentificare slabe şi chiar comunicare necriptată cu serverele producătorului, ce permite accesul neautorizat al atacatorilor la acestea.

    Bitdefender este o companie de securitate informatică cu activitate la nivel global, care furnizează soluţii revoluţionare de protecţie împotriva ameninţărilor complexe către 500 de milioane de utilizatori din peste 150 de ţări.

  • Bilanţul atacului cu vehicul din Canada a ajuns la zece morţi şi 15 răniţi

    În cadrul unei conferinţe de presă, Mark Saunders, şeful Poliţiei din Toronto, a precizat că bilanţul incidentului a ajuns la zece morţi, după ce o victimă a murit la spital. Alte 15 persoane sunt spitalizate.

    Saunders a precizat că autorul atacului este Alek Minassian, un tânăr de 25 de ani, fără antecedente penale.

  • Cum a reuşit o femeie care a petrecut 10 ani la închisoare să devină un lider al unei companii

    Ce spuneţi de o haină impermeabilă care se încălzeşte singură şi se poate transforma într-un sac de dormit? Ar putea fi un obiect indispensabil pentru toţi oamenii fără casă.

    De astfel de invenţie este responsabilă Veronika Scott, 21 de ani, şi compania sa “The Empowerment Plan”. După ce a absolvit facultatea ea a fondat “The Empowerment Plan”, o organizaţie nonprofit care angajează părinţii (single parent) din adăposturi locale şi îi antrenează pentru a deveni croitorese/croitori şi care fac produsul menţionat mai sus. Astfel aceşti oameni au un loc de muncă cu un venit stabil, au o locuinţă şi-şi pot recâştiga independenţa.

    Din 2012 până în prezent organizaţia nonprofit a angajat 30 de oameni, a impactat 75 de copii şi a distribuit 15.000 de haine indivizilor fără adăpost de-a lungul a 30 de state din SUA, Canada, Australia sau Noua Zeelandă. În următoarea perioadă vor să ajungă şi în alte oraşe şi vor să lanseze şi un produs pentru retail, astfel The Empowerment Plan se va putea autosusţine.

    Astfel ceea ce a început ca un proiect menit să le ofere celor fără adăpost o metodă de a se încălzi în perioadele reci ale anului s-a transformat într-un model care întrerupe ciclul sărăciei.

    Veronika nu a construit compania de una singură şi a povestit pentru Forbes modul în care femeie care a petrecut 10 ani la închisoare a devenit un lider în cadrul organizaţiei:

    Annis Maxwell avea 58 de ani când am întlnit-o şi tocmai fusese eliberată din închisoare, după 10 ani. A presupus că nu-i voi oferi un job, dar am simţit ceva special la această femeie şi trebuia să-i dau şansa de a avea un nou început.

    Am avut mare noroc că am angajat-o. Nu avea niciun motiv să aibă încredere într-o tânără de 21 de ani fără experienţă de business şi a riscat la fel cum am riscat şi eu. Am construit compania împreună. A devenit un fel de lider, o mamă a echipei. Credea foarte mult în ceea ce făceam. Abia după ce a murit în 2013 mi-am dat seama de amprenta pe care şi-a lăsat-o asupra mea. 

  • Tibi Uşeriu a câştigat pentru a treia oară cel mai greu maraton din lume – 6633 Arctic Ultra. Mesajul preşedintelui Iohannis

    „Felicitări, Tiberiu Uşeriu, pentru câştigarea maratonului Arctic Ultra! Pentru a treia oară consecutiv, drapelul României este dus pe primul loc în una dintre cele mai dure competiţii sportive din lume. O astfel de performanţă se atinge doar cu determinare şi sacrificii, iar Tiberiu Uşeriu a demonstrat, din nou, că este un luptător”, a scris Iohannis, pe pagina sa de Facebook.

    Maratonistul Tibi Uşeriu a reuşit, pentru a treia oară consecutiv, să treacă primul linia de sosire a celui mai greu maraton din lume – 6633 Arctic Ultra şi să fluture steagul României, fiind singurul român care a reuşit să termine cursa de 618 de kilometric

    După şapte zile de maraton bistriţeanul Tibi Uşeriu a reuşit să câştige, pentru a treia oară, cel mai greu maraton de pe planetă care se desfăşoară dincolo de Cercul Polar, în Canada.

  • Peste 500 de medici au protestat măririle salariale deoarece cred că sunt plătiţi prea mult

    Nu, nu este vorba de medicii din România, ci din Canada. “Noi, doctorii din Quebec credem în sistemul public de sănătate şi ne opunem măririle salariale recente care au fost negociate de asociaţia de care aparţine”, se arată în scrisoarea deschisă, potrivit CNBC.

    Ei au declarat că se opun măririlor salarile, în timp ce asistente medicale şi pacienţii se chinuie. Ei au declarat că aceste măriri sunt şocante deoarece asistenţii medicali şi alţi profesionişti care lucrează în sistemul medical în condiţii mai puţin decât ideale.

    Cei 213 medici generalişti, 184 de specialişti, 149 de rezidenţi medicali şi 162 de studenţi la medicină vor ca banii să se întoarcă în sistem. “Credem că există o modalitate de redistribuire a resurselor sistemului de sănătate din Quebec pentru a promova bunăstarea populaţiei şi pentru a răspunde nevoilor pacienţilor fără a pedepsii muncitorii”, spune ei.