Tag: Beijing

  • CRIZA NORD-COREEANĂ: Statele Unite vor relua săptămâna viitoare calea diplomaţiei

     Robert King, Emisarul Special american pentru Drepturile Omului în Coreea de Nord va efectua succesiv vizite la Beijing, Seul şi Tokyo în perioada 19-29 august, a anunţat miercuri, într-un comunicat, Departamentul de Stat.

    În aceste trei capitale, King va discuta cu oficiali guvernamentali şi din cadrul organizaţiilor societăţii civile. La Beijing, el se va întâlni, de asemenea, cu cadre chineze de la Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi Programul Alimentar Mondial (PAM). La Seul, diplomatul american se va întâlni cu nord-coreeni instalaţi în Coreea de Sud.

    După o criză internaţională, spre sfârşitul iernii, când Phanianul a efectuat, în februarie, al treilea test nuclear şi a ameninţat că va lovi Statele Unite, tensiunile s-au diminuat între cele două ţări, care nu întreţin relaţii diplomatice, dar care comunică via Suedia şi un canal diplomatic la ONU.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Vizitele la Beijing sau Moscova, motivate economic. Nu ne schimbăm politica externă

     Întrebat de jurnaliştii moldoveni despre unele afirmaţii recente din presa apropiată de Kremlin referitoare la această schimbare în politică externă românească, Băsescu a răspuns că un argument ferm referitor la faptul că România nu face astfel de modificări “de la o zi la alta” este existenţa bazelor militare americane pe teritoriul românesc şi dezvoltarea proiectului scutului antirachetă.

    “Trebuie să înţelegeţi că România nu este o ţară izolată care trăieşte numai în Uniunea Europeană sau numai în NATO. Ne dezvoltăm relaţiile şi ne consolidăm relaţiile în toate direcţiile, către toate punctele cardinale. Cu certitudine, dacă priviţi relaţia româno-chineză, este o excelentă relaţie politică la nivelul cooperării instituţiilor internaţionale, dar şi la nivel bilateral, dar economic este o relaţie în care România are un deficit foarte mare. În relaţia comercială este un deficit de 2,1 miliarde de euro”, a afirmat Băsescu în conferinţa de presă după întâlnirea cu omologul său moldovean, Nicolae Timofti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta pleacă în ţări asiatice pentru a atrage investiţii şi din afara UE

    “Voi merge într-o vizită cu un caracter preponderent economic în câteva dintre ţările asiatice, în Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan şi, la începutul săptămânii, voi avea o întâlnire cu prim-ministrul Chinei, la Beijing, pentru ca proiectele economice la care am lucrat în zona energiei, comunicaţiilor, inclusiv proiecte culturale şi de mediu, să putem să le avansăm.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Întâlniri China-Coreea de Nord şi SUA-Coreea de Sud pe tema situaţiei din peninsula coreeană

     “Adjunctul ministrului chinez de Externe Zhang Yesui şi primul adjunct al ministrului nord-coreean de Externe Kim Gye-kwan au prezidat împreună, în această (miercuri) dimineaţa dialogul strategic între cei doi miniştri”, a declarat miercuri Hua Chunying, o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze.

    “Cele două părţi au discutat despre China, Coreea de Nord şi situaţia în peninsula coreeană”, a adăugat ea, fără să intre în detalii.

    Kim Gye-kwan, un obişnuit al vizitelor la Beijing şi al discuţiilor despre programul nuclear al Phenianului, a fost primit de către oficialul chinez însărcinat cu Coreea de Nord, Wu Dawei, a declarat Hua Chunying.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FMI a redus prognoza de creştere economică a Chinei şi a recomandat “măsuri decisive”

     Creşterea economică a Chinei va fi de 7,75% în acest an şi în 2014, a declarat directorul general adjunct al FMI, David Lipton, într-o conferinţă susţinută la Beijing după evaluarea anuală a economiei chineze, transmite Bloomberg.

    În luna aprilie, FMI anticipa că economia Chinei avea să crească în acest an cu 8%, iar anul viitor cu 8,2%.

    Lipton a lansat un avertisment cu privire la riscurile legate de creşterea creditării.

    Premierul Li Keqiang, care a preluat funcţia în luna martie, pregăteşte măsuri care vor deschide mai mult economia către investiţii private şi va modifica sistemul de înregistrare a locuinţelor, care în prezent împiedică urbanizarea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un nou oraş nord-coreean, Sinuiju, deschis turiştilor occidentali

     Oraşul de frontieră era frecventat de mai mult timp de către turişti chinezi, care puteau cu uşurinţă să îşi petreacă ziua în acesta. “Cerem acces de mai mulţi ani”, declară Simon Cockerell David, unul dintre fondatorii Koryo, principala agenţie de voiaj către Coreea de Nord, cu sediul la Beijing.

    El a fost primit săptămâna trecută cu mare pompă în prima sa vizită în oraş. “Îl primim călduros pe Simon Cockerell David”, se putea citi într-un mesaj luminos.

    În opinia acestui britanic, în vârstă de 35 de ani, Sinuiju nu este oraş ca celelalte.”Atmosfera este diferită, deoarece esenţialul comerţului cu China trece pe acolo. Oamenii sunt asaltaţi de produse chinezeşti şi văd mereu bogatul oraş Dandong, de cealaltă parte a fluviului (Yalu, care trasează frontiera)”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Samaras: China să considere Grecia o poartă către Europa. Investitorii vor fi trataţi cu covorul roşu

     Samaras, aflat la Beijing într-o vizită de cinci zile în China, a declarat că Grecia “este ancorată în zona euro” şi s-a arătat încrezător “într-o nouă eră a cooperării”, transmite Bloomberg.

    Jian Yaoping, secretar de stat în Ministerul Comerţului de la Beijing, a afirmat la rândul său că China va extinde investiţiile în portul Pireu. Totodată, oficialul a afirmat că investitorii chinezi sunt interesaţi de proiecte de infrastructură în UE.

    “Grecia este hotărâtă să transforme criza într-o oportunitate pentru un nou început. Combinând avantajele oferite de Grecia şi forţa de penetrare a Chinei în comerţul global, precum şi costurile competitive de producţie, putem construi un parteneriat puternic”, a spus Samaras.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • François Hollande efectuează o vizită de stat de două zile în China

     În cursul acestei vizite de aproximativ 37 de ore, care include vineri o etapă la Shanghai, capitala economică a ţării, preşedintele francez se va întâlni în trei rânduri cu noul preşedinte chinez Xi Jinping, instalat în funcţie în urmă cu aproximativ cinci săptămâni.

    François Hollande este primul şef de stat al unei puteri occidentale primit de către Xi Jinping, în cadrul unei vizite de stat, în capitala chineză. Beijingul continuă, astfel, o relaţie specială cu Parisul, după ce Franţa a recunoscut, prin generalul de Gaulle, Republica Populară China a lui Mao Mao Tse Tung, pe 27 ianuarie 1964, devenind prima mare putere ce a făcut acest lucru.

    Preşedintele francez va pleda pentru o reducere a deficitului comercial abisal caree afectează comerţul exterior francez cu China. Acesta a crescut anul trecut cu aproape 26 de miliarde de euro, reprezentând aproximativ 40% din deficitul extern global acuzat de economia franceză.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poza zilei: Oraşul Interzis sub zăpadă

    Autorităţile meteo din China au avertizat că frontul atmosferic rece se va extinde în zonele din centrul şi estul ţării în următoarele zile, aducând temperaturi scăzute, vânt puternic, ploi şi ninsoare.

    Sursa: Xinhua

  • Anul Nou Chinezesc: lampioane, dragoni şi prăjituri de orez (GALERIE FOTO)

    Festivităţile Anului Nou Lunar Chinezesc, sau Festivalul Primăverii, cum i se mai spune, încep anul acesta la data de 23 ianuarie, durează 15 zile şi constau în parade extravagante şi spectacole de tot felul, având în vedere că Anul Nou este cea mai importantă sărbătoare pentru chinezi.

    Masa de Anul Nou include obligatoriu găluşte, considerate aducătoare de noroc, umplute cu legume, carne sau peşte şi în care uneori se pun şi obiecte specifice, cum ar fi monede, iar despre cel ce găseşte găluştele cu monede se spune că va avea noroc tot anul. În sudul Chinei, găluştele sunt înlocuite cu prăjituri de orez.

    Festivităţi de Anul Nou Chinezesc (GALERIE FOTO)

    În oraşe se aprind focuri de artificii, în faţa caselor se pun decoraţiuni roşii, iar înăuntru se atârnă lampioane tot roşii. Toate acestea au rolul simbolic de a-l îndepărta pe “Nian”, un monstru mitic care ar fi ameninţat oamenii şi animalele de casă la momentul schimbării anilor, dar care se teme de culoarea roşie şi de zgomotele petardelor.

    De asemenea, părinţii şi alţi adulţi din familie oferă plicuri roşii cu bani copiilor, ca simbol al prosperităţii şi al norocului, scrie Xinhua. Banii trebuie să fie în sumă cu număr par, cea mai mică sumă oferită fiind de obicei 50 de yuani (7,9 dolari). Plicul poate fi oferit cadou sau pus sub perna copilului.

    Festivităţi de Anul Nou Chinezesc au loc şi în Asia de Sud-Est, mai ales în Singapore, ca şi în oraşele din Australia, Europa şi America unde există populaţii semnificative de chinezi.

    Conform zodiacului chinezesc, Anul Dragonului urmează după Anul Şobolanului şi precedă Anul Şarpelui. Dragonul, înfăţişat ca un animal mitologic cu coarne de cerb, trup de şarpe şi gheare, este singurul animal imaginar din zodiac, fiind venerat odinioară ca zeu al apelor în zonele din China predispuse la inundaţii şi secetă.

    Sursa: Xinhua