Tag: bataie

  • Descurcaţi-vă cu 20 de dolari pe an: ţara care ŞI-A BĂTUT JOC de drepturile omului

    Legislatorii din Filipine, mulţi dintre ei apropiaţi ai preşedintelui Duterte, a votat alocarea unui buget anual de doar 20 de dolari pentru Comisia de Apărare a Drepturilor Omului, instituţie ce a criticat în mai multe rânduri războiul sângeros pe care Duterte îl poartă împotriva traficanţilor de droguri.

    Aproape 80% din parlamentarii prezenţi au susţinut măsura de reducere a bugetului, într-o mişcare pe care presa a catalogat-o drept un răspuns al preşedintelui pentru cei care se implică în acţiunile sale.

    “Dacă vrei să protejezi drepturile criminale, fă rost de bani de la criminali”, a declarat Pantaleon Alvarez, purtătorul de cuvânt al Parlamentului şi apropiat al preşedintelui. El a numit Comisia de Apărare a Drepturilor Omului o instituţia inutilă care protejează drepturile unor criminali.

    Astfel, măsură reduce bugetul instituţiei de la 42 de milioane de dolari (bugetul din 2017) la doar 20 de dolari pentru anul viitor.

    Preşedintele Republicii Filipinelor, Rodrigo Duterte, a declarat război drogurilor, însă spre deosebire de alţi preşedinţi care au făcut asta, Duterte şi-a îndemnat cetăţenii să ucidă traficanţii şi dependenţii de droguri suspectaţi, scrie publicaţia britanică Daily Mail.
     
    “Dublaţi-vă, triplaţi-vă eforturile, dacă este nevoe”, le-a spus Duterte poliţiştilor. “Aceste scursuri ale societăţii ne distrug copii. Vă avertizez, nu încercaţi droguri, nu contează dacă eşti poliţist, chiar o să te ucid”, a spus preşedintele într-un din discursurile sale din cadrul campaniei prezidenţiale.

  • Cosmin Contra, noul selecţioner al României! Anunţul oficial făcut de FRF

    Contra va fi validat în funcţie după şedinţa Comitetului Executiv al FRF de vineri, 22 septembrie, şi, din primele informaţii, îşi va rezilia contractul cu Dinamo înaintea derby-ului cu FCSB (duminică, 20:30).
     
    UPDATE 16:38 FRF a confirmat printr-un comunicat de presă că a ajuns la un acord de principiu cu Cosmin Contra: “Federaţia Română de Fotbal a ajuns la o înţelegere de principiu cu domnul Cosmin Contra în privinţa preluării postului de selecţioner al Naţionalei României.
     
    În data de 14 septembrie 2017, preşedintele Răzvan Burleanu a fost mandatat prin decizia Comitetului de Urgenţă al FRF să negocieze cu anumiţi antrenori ocuparea funcţiei de selecţioner al echipei naţionale. Comisia Tehnică a recomandat mai multe nume de candidaţi, iar preşedintele FRF şi-a însuşit aceste propuneri.

    Numirea în funcţie a unui nou selecţioner şi detaliile contractului ce urmează a fi încheiat vor fi prezentate Comitetului Executiv şi supuse aprobării acestuia”, se arată pe site-ul frf.ro.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • VIDEO. B1 a difuzat FILMUL COMPLET al bătăii dintre Palada şi Goţiu. Cum a încercat fostul consilier al lui Ponta să-l dea cu capul de masă pe senatorul USR

    Noi imagini din timpul confruntării dintre Palada şi Goţiu. Camerele de supraveghere din studioul B1TV au surprins momentul în care a început conflictul fizic dintre cei doi. În imaginile publicate, Mirel Palada pare că încearcă să îl dea pe Mihai Goţiu cu capul de masa din studio.  

    În timpul incidentului, Nadia Ciurlin, vizibil panicată, i-a cerut de mai multe ori lui Palada să se oprească şi le-a cerut colegilor din studio să cheme poliţia.

    Vezi aici FILMUL COMPLET al bătăii dintre Palada şi Goţiu

  • Cum se lucrează într-o „Capitală Europeană Smart”: Un bulevard considerat a fi monument istoric este distrus sistematic, iar mozaicul este înlocuit de beton turnat în bătaie de joc

    Cu toate acestea, bulevardul este împărţit între trei sectoare care nu s-au pus de acord pentru întreţinerea acestuia. Dacă partea din sectorul 3, dintre Unirii şi Piaţa Alba Iulia a fost modernizată, cea dintre Unirii şi Piaţa Constituţiei este complet abandonată de autorităţi: Mozaic spart, şanţuri săpate haotic, lucrări publice realizate în bătaie de joc.

    Cu toate că este zonă de promenadă, pe unde sunt deshise restaurante din segmentul superior, partea dinspre Palatul Parlamentului a „beneficiat” de o serie de lucrări la reţeaua de apă. Constructorul Acvatot, în calitate de antreprenor general, Apa Nova ca proiectant general şi beneficiar, au distrus mozaicul de pe bulevard şi l-au înlocuit cu beton.
     
    Teoretic, legea spune că trebuie să readucă trotuarul la starea iniţială, însă mozaicul nu a fost conservat, ci distrus. În toate capitalele europene astfel de lucrări ar fi fost intens supravegheate, tocmai pentru ca sunt zone vizitate de turişti, însă în Bucureşti, capitală despre care Primăria spune mai nou că ar fi „smart”, zone ce trebuie protejate sunt distruse sistematic.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Se vinde un post TV important din România

    Adrian Tomşa, un apropiat de-al lui Zoltan Teszari (proprietarul RCS), ar fi bătut palma pentru a prelua Look TV şi Look Plus.

    Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, Adrian Tomşa şi Arpad Paskany au ajuns la o înţelegere, iar tranzacţia se află în fază finală.

    Se pare că miza este una mult mai mare: prin această afacere, se încearcă, de fapt, contractarea drepturilor de transmitere a meciurilor din Liga 1. Compania care deţine cele două posturi are şi drepturile pentru Liga 1, scrie realitatea.net

  • Cum au ajuns televiziunile din România ring de box şi dicţionar de înjurături. „Timp de 15 ani, CNA s-a uitat în stele şi şi-a făcut horoscopul”

    Fie că vorbim despre violenţă verbală, în cele mai multe dintre cazuri, sau despre violenţa fizică, situaţiile de acest fel sunt tot mai des prezente în platourile televiziunilor din România. Avem un caz concret, petrecut miercuri seara la emisiunea Nadiei Ciurlin de la postul B1TV, unde Mirel Palada l-a lovit pe Mihai Goţiu în timpul unei pauze publicitare, imaginile apărând, ulterior în spaţiul public, pe internet. Vina pentru situaţiile jenante care au loc în timpul emisiunilor televizate se împarte între televiziunile care gonesc după audienţă sau, pur şi simplu, trebuie să servească interesele unui partid sau ale patronului şi un organism care nu reuşeşte să îşi facă treaba aşa cum trebuie. 

    Cum au ajuns televiziunile din România ring de box şi dicţionar de înjurături. „Timp de 15 ani, CNA s-a uitat în stele şi şi-a făcut horoscopul”

  • “Bună ziua, faceţi angajări?” Cum a reuşit această bunică să-i obţină nepotului locul de muncă visat

    O bunică din Londra a reuşit să-i obţină nepotului său jobul la care acesta visa. Femeia de 78 de ani l-a abordat pe CEO-ul companiei pe scările clădirii de birouri şi i-a explicat de ce ar fi bine să-l angajeze pe tânăr.

    “Eu locuiesc în Reading, iar bunica mea în Londra”, a scris nepotul pe o reţea de socializare. “Ea ştia că vreau să mă mut la Londra şi a vrut să mă ajute să găsesc un loc de muncă. Mi-a cerut un CV şi o listă a abilităţilor pe care le deţin; nu mi-am pus serios problema că ar putea ieşi ceva din asta. Ziua următoare a bătut la uşa unui vecin şi a început să îi povestească despre mine; vecinul în cauză e CEO-ul companiei la care am început să lucrez.”

    Jobul primit de Harry, nepotul femeii, i-a permis acestuia să se mute împreună cu prietena sa la Londra.

    Bunica şi-a propus acum să îi găsească şi prietenei un loc de muncă bun.

  • Pariu spectaculos pus de Ion Ţiriac: oferă un avion de lux din flota sa. “Îl dau pe loc cui reuşeşte să facă asta în România!”

    Acum, afaceristul creşte miza considerabil, dar şi cerinţele. Aşteaptă construirea a aproape 3.000 de săli de sport şi în schimb oferă un avion de lux.

    “Am pierdut un pariu cu Năstase (n.r. Adrian Năstase, fostul premier al României) când mi-am pus la bătaie Mercedesul! Atunci a făcut sălile de sport, iar eu nu credeam că le va face. Acum îmi pun la bătaie un avion de lux din flota pe care o deţin pentru cel care va face în România 2.000 – 3.000 de săli de sport! Eu dau avionul pe loc, ei să facă sălile! Mai am puse deoparte 100 de milioane de euro pentru construirea unui campus sportiv universitar! Vreau să facem grădiniţe olimpice pentru ca cei mai mici să facă sport”, a declarat Ţiriac, citat de Dolce Sport, într-o conferinţă de presă în care a vorbit despre viitorul sportului românesc.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro